Căutând suveniruri prin Madrid, în ziua alegerilor

TIPĂREȘTE

Într-o excursie cea mai mare parte a banilor se duc pe suveniruri. Mai ales dacă eşti aşteptat acasă de o familie numeroasă. Madridul oferă din plin asemenea posibilităţi de a-ţi cheltui banii şi dacă nu eşti atent rămâi fără câteva sute de euro. Daţi pe nimicuri.

La mijlocul şoselei care trece prin faţa Muzeului Prado este un spaţiu verde unde se întind câteva tarabe. Aici se găsesc aceleaşi produse suvenir ca în magazinele din centru, dar la un preţ mai mic. Plus că vă puteţi tocmi. Negustorii sunt deobicei din America de Sud (eu am vorbit cu unul din Paraguay şi cu altul din Ecuador). Produsele pe care le vând sunt chinezeşti, bineînţeles, dar au emblemele Madridului şi ale Spaniei. Tot aici găsiţi eşarfe superbe din kaşmir, produse în India, dar şi tricouri. Pentru magneţi vă recomand chioşcurile de ziare de pe Gran Via. Sunt cele mai frumoase şi cele mai ieftine.

În prima mea zi la Madrid, în Plaza Mayor, am văzut o grămadă de africani negri-negri care vindeau genţi. Genţi fake, desigur. Îi văzusem şi în Barcelona în urmă cu 5 ani, aşa că m-am gândit să-i cumpăr nevestei o asemenea geantă, mai ales că ea rămăsese acasă, la Bucureşti. Aceşti negri cu genţi sunt fugăriţi permanent de poliţie, aşa că nu-i găseşti la orice oră. Când am hotărât să-i iau nevestei geantă eram deja în a treia zi la Madrid, o zi foarte importantă pentru România. Ziua alegerilor, primul tur. Dar să ascultăm povestea. O poveste nu neapărat turistică, ci mai degrabă despre românii noştri din Spania ori despre alţi emigranţi în Spania. Să începem...

Primul tur al alegerilor pentru președinte din 2014 m-a găsit la Madrid, capitala Spaniei. Sunt un om cu conștiință, așa că am căutat adresa consulatului pentru a putea vota. De dimineață am luat metroul pe Magistrala 1 și am mers 14 stații de la Tribunal la Miguel Hernandez, acesta din urmă fiind un mare poet spaniol, versuri de-ale sale împodobind pereții stației. În vagon, pe scaunele de vis-a-vis stăteau două femei care vorbeau în română.

Cum și ele au coborât la stația Miguel Hernandez, am fost sigur că merg la vot așa că am strigat după ele: "Bună ziua! Mergeți la vot? ", iar ele au răspuns afirmativ, așa că ne-am împrietenit pe loc și le-am urmat, ele știind bine drumul. Una din Alexandria, cealaltă din Roșiorii de Vede, de 14 ani lucrau în Spania. "Ce lucrați? ", le-am întrebat, iar ele mi-au răspuns: "La munca de jos. Menaj în case. Ne-am băgat sclavi la spanioli. ". Una avea facultate, lucrase la cadastru în Alexandria, dar văduvă și cu doi copii cum să te mai ajungi cu banii? "Pentru copii am plecat. Să-i țin la facultate. ". Este grea munca în Spania, iar dorul de țară este mare. E greu printre străini.

Mergem către consulat pe un pod care trece peste autostrada cu trei benzi ce duce spre Valencia. În fața consulatului este coadă, dar totul merge destul de repede. Niște oameni ne împart fluturași de reclamă la magazine din Spania care vând produse românești. Bere Ursus, smântână Napolact, cârnăciori bănățeni, crenwursti Aldis, apă minerală Borsec. O mică bucurie pentru românii de aici, prilej de aducere aminte despre cum era în țara lor.

Votez, după care le aștept pe cele două femei și mai vorbesc cu ele. Vreau să-i cumpăr o geantă nevestei, rămasă acasă, și le întreb pe cele două despre negustorii negri care vând genți în centrul Madridului. Îi știam de când am fost la Barcelona. Pe un cearceaf, prinse cu sfoară între ele, au 10-12 genți. Atunci când vine poliția, printr-o simplă tragere de sfoară tot cearceaful cu genți se transformă în sac, iar negrul o ia la fugă cu sacul în spinare și poliția nu are ce să-i facă. Femeile prevăzătoare mi-au spus să am grijă pentru a nu fi păcălit când cumpăr geanta, iar apoi sfătuindu-se între ele au decis că e cazul să mă însoțească, pentru că ele oricum știu limba și îmi scot geanta la un preț mai ieftin. Chiar mi-au schimbat o hârtie de 50 euro în bani mai mici, pentru a nu mă afișa în fața negrilor cu mulți bani.

Iar apoi, tot schimbând impresii cu cele două care se bucurau să audă pe cineva din România, am luat metroul și am coborât la Vodafone Sol, ieșind la suprafață în Puerta del Sol, care este piața centrală din Madrid. O piață unde se perindă sute de mii de oameni din toate colțurile lumii, inclusiv zeci de cerșetori, țigani din România, de care chiar îți este scârbă. Femeile mi-au spus să am grijă la aparatul foto pentru că umblă bande de hoți ukrainieni care îți taie geanta de la gât și nici nu simți.

Fiind duminică la prânz piața era ultra aglomerată, dar fiind și multă poliție, negri cu genți dispăruseră. I-am căutat spre Opera și apoi în Plaza Mayor, iar apoi spre Callao, dar erau de negăsit. Femeia un pic mai în vârstă deja gâfâia de oboseală și mi-a spus că ea pleacă acasă, că are operație de bypass și trebuie să-și ia medicamentele. Și mi-a urat sănătate și mi-a spus că numără zilele până în august 2015 când iese la pensie în România și pleacă din mizerabila Spanie unde a crescut 5 nepoți ai altora, în timp ce a stat departe de proprii nepoți care nici măcar nu o cunosc.

Am plecat cu cealaltă femeie spre Plaza de Espana și aceasta a scos un sandwich cu șuncă românească din geantă și mi-a dat să mănânc. Și mi-a povestit foarte multe și mi-a spus câte lacrimi amare se varsă aici și cât de greu câștigați sunt banii, departe de familie și de țară. Și ne-am plimbat pe Gran Via și am admirat arhitectura orașului și am vorbit de toate, iar la Plaza de Espana lângă monumentul lui Cervantes unde se strâng deobicei negri cu gențile nu era nimeni. Ne-am luat la revedere și ne-am pupat. Pentru trei ore am fost prieten cu două bătrâne amărâte care au ales calea străinătății de prea mult rău în țara lor, dar care totuși au mers la vot și speră la mai bine. Geantă nu am găsit, dar m-am gândit să mă duc la gara Atocha în ziua următoare, că poate găsesc acolo.

Merg spre gara Atocha în speranța că voi găsi acolo negri cu genți. Pe drum mi se face foame și intru într-un bar de tapas, tapas însemnând gustare, foarte populare printre spanioli. În spatele tejghelei este un om și mă întreabă ce doresc, iar eu îi spun în engleză că vreau o bere și niște mâncare, ce vrea el să-mi dea. Îmi umple o halbă mare cu bere, apoi îmi cere numele și cu o voce poruncitoare îmi spune să mă așez la o masă în sală, urmând să mă strige el când e gata comanda. În Madrid toți chelnerii vorbesc răstit, au o grosolănie care îmi place. După câteva minute îmi tună numele și mă duc la tejghea, unde o femeie neagră ca abanosul îmi zâmbește, întinzându-mi o farfurioară pe care se află 4 chifle rumenite umplute cu jamon și câțiva cartofi gen chips, probabil făcuți în casă. Merge excelent această gustare cu berea. E plăcut modul asta al spaniolilor de a mânca ceva pe fugă.

Găsesc negri cu genți. Nu le admir mult și un negru ca noaptea mă ia în primire:

- Yes, sir. Good quality, sir.

- What is the price?

- 22 euro.

- It's too much. I'm not from Great Britain, or France. I'm from Romania. It's a poor country. I don't have money. Where are you from?

- I'm from Senegal.

- A, Senagal. Dakar.

- Ooo, do you know about Senegal?

- Yes, from football.

- I know Romania. Gheorghe Hagi.

Iată cum fotbalul este cel mai bun ambasador și doi oameni din țări diferite pot închega o discuție. I-am zis că-i dau 15 euro pe geantă, el a zis să-i dau 18 și i-am dat, deși puteam să o scot și mai ieftin, dar mi-a plăcut de el, că a vorbit frumos, plus că nu îmi place să mă târguiesc. Geanta e bună și pare trainică, nevasta s-a arătat mulțumită, plus că este o tradiție în Spania să cumperi o geantă fake de la acești africani.

În Plaza Espana am găsit negustori paraguayeni care vindeau eșarfe din kașmir. Au fost uimiți când le-am spus că Asuncion e capitala lor, am fost uimit când mi-au spus că Bucharest e capitala noastră. Sunt oameni pe lumea asta care cunosc foarte bine geografia elementară, iar în Madrid găsești adunați laolaltă oameni din foarte multe părți ale Mapamondului.

---

VIZUALIZĂRI: 5094 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI