Toate drumurile duc la Roma...

TIPĂREȘTE

Dintre toate capitalele europene pe care le-am vizitat, Roma mi s-a părut locul cel mai romantic. Păstrează, cu siguranță, ceva din sufletul renașterii, din spiritul său, și nu doar atât. ”Pe aici a pășit Cezar”, exclama pe bună dreptate un binecunoscut om al cărților în preajma căruia mă aflam, întâmplător, în acele zile.

Nu am stat la Roma decât două zile și jumătate. Destul, însă, cât să văd Colosseumul, gândind la măreția sa pierdută în tristele legende ale martiriilor creștine, Basilica San Pietro și, neapărat mai pe înserat, Fontana di Trevi. Nu e glumă, visele te poartă până departe într-un loc ca ăsta!

Români fiind, ne-am abătut să vedem de aproape Columna lui Traian, gândindu-mă cât de important este, ca popor, să ai un trecut, o istorie a ta, pe care s-o lași moștenire urmașilor și urmașilor celor ce vor urma, adică nu e ca și cum am fi venit de nicăieri și ne-am fi nimerit, întâmplător, pe aici.

În scurtul popas la Roma, am trecut ”granița” către Vatican, asistând la ceea ce se numește o audiență generală a Papei, pe atunci Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, un ritual impresionant mai mult prin mulțimea de oameni prezenți, redând dimensiunea creștinismului în lume. Văzută de aproape, în haine de epocă constând în pelerine largi, costume colorate și berete generoase, uneori purtând în mod simbolic halebarde, garda pontificală elvețiană te face să uiți pentru câteva clipe că porți geans și adidas. S-a dovedit a fi, insă, foarte vigilentă!

Și totuși, aș spune că cel mai frumos lucru la Roma sunt pinii. Copacii aceia înalți, cu coroanele ce se întind pe orizontală în partea de sus, ca o piramidă ondulată răsturnată, pe care doar în picturile renascentiste îi mai văzusem. I-am privit din mers, lipsită de răgazul de a mă opri, cu gândul că voi mai fi având prilejul, undeva, cândva, să gust din plăcerile pe care ți le oferă minunatele priveliști verzi ale orașului.

Nu doar de bine

Și pentru că a venit vorba de plăceri, să zăbovim un pic și la plăcerea gustului (nu știu la ce v-ați gândit). Nu mergi in Italia fără să savurezi pastele, nici chiar dacă faimoasele cârlionțate nu sunt tocmai pe lista preferințelor tale. Cum însă îmi plac pastele, fie ele cu sos de smântână sau de roșii, nu ascund nerăbdarea cu care am poposit într-un mic local tradițional, unde am experimentat, fără să vreau, ce înseamnă al dente. Al dente sau nu, nimic și nimeni nu m-ar convinge să mai repet alegerea culinară făcută atunci în vestitul oraș Italian, sub numele de ”carbonara”. În fapt, o chestie fără niciun gust. În treacăt fie spus, cele mai bune carbonara le-am mâncat în Grecia...

Si totuși... de ce la Roma și nu altundeva

A alege să petreci un concediu într-una din capitalele europene este o opțiune de vacanță deloc de neglijat. Nu am fost în situația unei astfel de alegeri, dacă e să mă refer la acel fairy tail la care fiecare dintre noi visează imaginând vacanța perfectă. În fiecare loc pe unde am trecut, am ajuns mai mult sau mai puțin conjunctural, prin decizii dictate de împrejurări, iar dintre toate, la Roma am zăbovit, cum spuneam, cel mai puțin.

Dacă aș fi avut, totuși, de ales, cu siguranță nu Roma ar fi fost alegerea mea. Nu cunosc limba italiană, m-aș fi gândit, și nici italienii nu îmi plac foarte mult, cu stilul lor de curtezani grăbiți, iar un român în Italia oricum nu e prea bine văzut. Când ajungi la Roma, însă, și simți respirația orașului etern, nimic din toate astea nu mai contează!

Bucuria acestui miracol păstrat cu grijă în suflet după scurtul popas petrecut în urmă cu mai mulți ani m-a determinat să scriu, pentru prima dată în paginile lui ”Am fost Acolo”, nu despre Viena sau Paris, nici despre Berlin, Bruxelles sau grădinile luxemburgeze, ci despre orașul pe unde au pășit, pe rând, Cezar, Traian, Constantin cel Mare...

Si dacă îmi este îngăduit un sfat, un îndemn măcar, aș spune doar atât: să nu ezitați!

---

VIZUALIZĂRI: 1360 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI