Din Vegas spre Pacific – partea doua

TIPĂREȘTE

Am ajuns la San Francisco pe la ora prânzului şi ne-am cazat cu 60 US$/noapte la un hotel ieftin ales din cartea cu cupoane. N-am făcut bine - curăţenia era aproximativă iar zona dubioasă! Circulaţia era infernală datorită numărului mare de vizitatori, aşa că 3 zile n-am scos maşina şi am folosit autobuzul, tramvaiul sau metroul.

Ce să povesteşti mai intâi despre San Francisco!? în ordinea în care am vazut şi mi-a plăcut a fost:

Chinatown (un fel de Regiune Autonomă Maghiară pentru cine-şi mai aminteşte) pare a fi cea mai veche comunitate chinezească din America şi cea mai mare din afara Asiei. Si are mai mult succes la turişti decât Golden Gate Bridge. Si mie mi-a plăcut mult pentru porţile de intrare, pentru multele magazine diverse si atractive, pentru arhitectura "china", pentru atmosfera vie şi caldă complet diferită de...

... Golden Gate Bridge (cel mai celebru monument al oraşului) care are lăţimea unei şosele şi lungimea de aproape 3 km şi se remarcă prin soluţia inginerească (o şosea suspendată cu cabluri de doar doi stâlpi), prin culoarea portocalie şi stilul arhitectural art deco a celor doi stâlpi din care eu nu l-am văzut decât pe primul, cel mai depărtat fiind parţial într-un nor de ceaţă. Până să intri pe pod, pe un postament lateral era expusă o mostră din cablurile de susţinere – se vedea în secţiune că era compus din fire de oţel răsucite în toroane, răsucite şi ele în jurul unui alt toron, ansamblu ce constituia miezul unui alt strat circular din elemente similare, până la diametrul de un metru, suficient pentru noi pentru a ne aventura liniştiti pe unul din trotoarele pietonale. N-am mers prea mult – bătea vântul deasupra oceanului şi deşi eram îmbrăcaţi ca pentru răcoarea specifica San Francisco, n-a fost suficient. Frumos podul, dar cam neprietenos – mai mult mi-a plăcut...

... strada Lombard care coboară Colina Ruseasca, una din cele 7 coline originare ale oraşului. In principiu e o stradă cu un singur sens, care fiind foarte abruptă, îşi indulceşte panta cu o mulţime de serpentine mici şi înghesuite. In buclele bordurate cu gard viu, cresc mii de flori de diferite culori şi soiuri oferind un ansamblu pe cât de neaşteptat, pe atât de decorativ. Un alt mod ingenios de a uşura circulaţia pe colinele cele mai abrupte ale oraşului, ca şi…

... tramvaiele pe cablu (cable cars) pe care le văzusem în toate filmele cu San Francisco. Acestea sunt trase de un cablu în permenentă mişcare în sensul de mers, semiîngropat între şinele tramvaiului, iar vatmanul nu face decât să actioneze o cuplă cu fălci care se prinde sau se eliberează de cablu, asigurând astfel pornirea şi oprirea vagonului. Tramvaiele circulă cu viteză mică, poţi să te urci şi să cobori din mers. Noi am luat "cable car" nr. 10 din a cărei staţie terminus din vârful colinei am putut vedea, oarecum în apropiere, Insula Alcatraz cu celebra fostă închisoare.

Au mai fost Transamerica Pyramid - emblema oraşului, cel mai înalt zgârie nori (250m) în formă de piramidă îngustă, casele victoriene din piata Alamo, Fisherman's Wharf (debarcaderul pescarului) cu celebrul Pier 39 plin de restaurante scumpe şi magazine cochete unde mi-am cumparat o şapcă din piele întoarsă, destul de scumpa dar foarte mişto (pe care am purtat-o vreo 7 ani până mi-au furat-o în Bucureşti), Grădina Japoneză şi Muzeul de Artă Modernă pe care de fapt nu l-am văzut (regret şi acum!) pentru că am aflat de el abia când părăseam oraşul.

In drum spre Los Angeles am trecut printr-o mulţime de oraşe staţiuni la ocean; în unele ne-am oprit, am vizitat, am admirat, am invidiat puţin, ne-am "relaxat" pe plaja vântoasă şi ne-am scăldat în apa rece ca ghiaţa a Pacificului, sau am dormit peste noapte. Printre cele mai răsărite care mi-au rămas în suflet pentru atmosfera de vacanţa mi s-au părut Monteray Bay, Carmel by the Sea, Pismo Beach, Santa Barbara, Malibu. Aşa s-a făcut că plecaţi din San Francisco, am ajuns în Los Angeles după 5 zile.

In Los Angeles nu ne-a mers cu cupoanele de reducere, aşa că vrând-nevrând am stat la un hotel scump şi ne-am simţit bine.

Evident oraşul poartă amprenta industriei cinematografice; începând de la enorma reclama Hollywood de pe muntele ce-i poartă numele şi studiourile în sine, surprizele veneau una după alta: Mann's Chinese Theater - cinematograful în faţa căruia ne-am fotografiat cu mâinile în mulajul mâinilor actorilor preferaţi, plimbarea pe celebra Hollywood Walk of Fame cu peste 2500 de stele ale starurilor din industria de divertisment, Hollywood Entertainment Museum unde am făcut figuraţie pe lângă statuia lui Charlie Chaplin şi Observatorul Astronomic din Griffith Park, una dintre cele mai populare atracţii ale oraşului, de unde se deschide panorama asupra centrului oraşului, a studiourilor Hollywood şi asupra oceanului Pacific. In interiorul observatorului, printre diferite telescoape si aparate optice sofisticate, ce mi-a plăcut în mod deosebit (pe lângă intrarea gratuită) a fost un pendul uriaş, prins de vârful cupolei principale, atârnând până aproape de podea şi pendulând continuu în limitele unui cerc de 10-15m pe care erau aranjate nişte piese de domino marcând cele 24 de ore şi minutele dintre ele; planul de oscilaţie a pendulului păstrându-se mereu acelaş, vârful său dărâmă câte-o piesă pe măsură ce pămîntul se mişcă în jurul axei proprii.

Ne-am plimbat şi pe Beverly Hills unde ne-am fotografiat în faţa singurei vile la care n-a sunat alarma.

Datorită preţului mare al hotelului şi cum banii se cam terminaseră, am stat cu o noapte mai puţin decât programasem – doua nopţi şi aproape trei zile ne-au fost totuşi suficiente! Eram cam obosiţi şi oricum nu mai încăpea nimic.

Am făcut 5 ore pe drumul de întoarcere "acasă", în Vegas. Dimineaţă am mai dat o raită prin zona marilor hoteluri-cazinou: "arrivederci dragă Bellagio cu muzicalele tale fântâni arteziene! ". Ne-am îmbrăţişat cu recunoştinţă amabilele şi tolerantele gazde şi am decolat spre Toronto.

---

VIZUALIZĂRI: 3272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI