ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.09.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.05.14
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2001
DURATA: 10 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Din Vegas spre Pacific – partea doua

TIPĂREȘTE URM de aici

Am ajuns la San Francisco pe la ora prânzului şi ne-am cazat cu 60 US$/noapte la un hotel ieftin ales din cartea cu cupoane. N-am făcut bine - curăţenia era aproximativă iar zona dubioasă! Circulaţia era infernală datorită numărului mare de vizitatori, aşa că 3 zile n-am scos maşina şi am folosit autobuzul, tramvaiul sau metroul.

Ce să povesteşti mai intâi despre San Francisco!? în ordinea în care am vazut şi mi-a plăcut a fost:

Chinatown (un fel de Regiune Autonomă Maghiară pentru cine-şi mai aminteşte) pare a fi cea mai veche comunitate chinezească din America şi cea mai mare din afara Asiei. Si are mai mult succes la turişti decât Golden Gate Bridge. Si mie mi-a plăcut mult pentru porţile de intrare, pentru multele magazine diverse si atractive, pentru arhitectura "china", pentru atmosfera vie şi caldă complet diferită de...

... Golden Gate Bridge (cel mai celebru monument al oraşului) care are lăţimea unei şosele şi lungimea de aproape 3 km şi se remarcă prin soluţia inginerească (o şosea suspendată cu cabluri de doar doi stâlpi), prin culoarea portocalie şi stilul arhitectural art deco a celor doi stâlpi din care eu nu l-am văzut decât pe primul, cel mai depărtat fiind parţial într-un nor de ceaţă. Până să intri pe pod, pe un postament lateral era expusă o mostră din cablurile de susţinere – se vedea în secţiune că era compus din fire de oţel răsucite în toroane, răsucite şi ele în jurul unui alt toron, ansamblu ce constituia miezul unui alt strat circular din elemente similare, până la diametrul de un metru, suficient pentru noi pentru a ne aventura liniştiti pe unul din trotoarele pietonale. N-am mers prea mult – bătea vântul deasupra oceanului şi deşi eram îmbrăcaţi ca pentru răcoarea specifica San Francisco, n-a fost suficient. Frumos podul, dar cam neprietenos – mai mult mi-a plăcut...

... strada Lombard care coboară Colina Ruseasca, una din cele 7 coline originare ale oraşului. In principiu e o stradă cu un singur sens, care fiind foarte abruptă, îşi indulceşte panta cu o mulţime de serpentine mici şi înghesuite. In buclele bordurate cu gard viu, cresc mii de flori de diferite culori şi soiuri oferind un ansamblu pe cât de neaşteptat, pe atât de decorativ. Un alt mod ingenios de a uşura circulaţia pe colinele cele mai abrupte ale oraşului, ca şi…

... tramvaiele pe cablu (cable cars) pe care le văzusem în toate filmele cu San Francisco. Acestea sunt trase de un cablu în permenentă mişcare în sensul de mers, semiîngropat între şinele tramvaiului, iar vatmanul nu face decât să actioneze o cuplă cu fălci care se prinde sau se eliberează de cablu, asigurând astfel pornirea şi oprirea vagonului. Tramvaiele circulă cu viteză mică, poţi să te urci şi să cobori din mers. Noi am luat "cable car" nr. 10 din a cărei staţie terminus din vârful colinei am putut vedea, oarecum în apropiere, Insula Alcatraz cu celebra fostă închisoare.

Au mai fost Transamerica Pyramid - emblema oraşului, cel mai înalt zgârie nori (250m) în formă de piramidă îngustă, casele victoriene din piata Alamo, Fisherman's Wharf (debarcaderul pescarului) cu celebrul Pier 39 plin de restaurante scumpe şi magazine cochete unde mi-am cumparat o şapcă din piele întoarsă, destul de scumpa dar foarte mişto (pe care am purtat-o vreo 7 ani până mi-au furat-o în Bucureşti), Grădina Japoneză şi Muzeul de Artă Modernă pe care de fapt nu l-am văzut (regret şi acum!) pentru că am aflat de el abia când părăseam oraşul.

In drum spre Los Angeles am trecut printr-o mulţime de oraşe staţiuni la ocean; în unele ne-am oprit, am vizitat, am admirat, am invidiat puţin, ne-am "relaxat" pe plaja vântoasă şi ne-am scăldat în apa rece ca ghiaţa a Pacificului, sau am dormit peste noapte. Printre cele mai răsărite care mi-au rămas în suflet pentru atmosfera de vacanţa mi s-au părut Monteray Bay, Carmel by the Sea, Pismo Beach, Santa Barbara, Malibu. Aşa s-a făcut că plecaţi din San Francisco, am ajuns în Los Angeles după 5 zile.

In Los Angeles nu ne-a mers cu cupoanele de reducere, aşa că vrând-nevrând am stat la un hotel scump şi ne-am simţit bine.

Evident oraşul poartă amprenta industriei cinematografice; începând de la enorma reclama Hollywood de pe muntele ce-i poartă numele şi studiourile în sine, surprizele veneau una după alta: Mann's Chinese Theater - cinematograful în faţa căruia ne-am fotografiat cu mâinile în mulajul mâinilor actorilor preferaţi, plimbarea pe celebra Hollywood Walk of Fame cu peste 2500 de stele ale starurilor din industria de divertisment, Hollywood Entertainment Museum unde am făcut figuraţie pe lângă statuia lui Charlie Chaplin şi Observatorul Astronomic din Griffith Park, una dintre cele mai populare atracţii ale oraşului, de unde se deschide panorama asupra centrului oraşului, a studiourilor Hollywood şi asupra oceanului Pacific. In interiorul observatorului, printre diferite telescoape si aparate optice sofisticate, ce mi-a plăcut în mod deosebit (pe lângă intrarea gratuită) a fost un pendul uriaş, prins de vârful cupolei principale, atârnând până aproape de podea şi pendulând continuu în limitele unui cerc de 10-15m pe care erau aranjate nişte piese de domino marcând cele 24 de ore şi minutele dintre ele; planul de oscilaţie a pendulului păstrându-se mereu acelaş, vârful său dărâmă câte-o piesă pe măsură ce pămîntul se mişcă în jurul axei proprii.

Ne-am plimbat şi pe Beverly Hills unde ne-am fotografiat în faţa singurei vile la care n-a sunat alarma.

Datorită preţului mare al hotelului şi cum banii se cam terminaseră, am stat cu o noapte mai puţin decât programasem – doua nopţi şi aproape trei zile ne-au fost totuşi suficiente! Eram cam obosiţi şi oricum nu mai încăpea nimic.

Am făcut 5 ore pe drumul de întoarcere "acasă", în Vegas. Dimineaţă am mai dat o raită prin zona marilor hoteluri-cazinou: "arrivederci dragă Bellagio cu muzicalele tale fântâni arteziene! ". Ne-am îmbrăţişat cu recunoştinţă amabilele şi tolerantele gazde şi am decolat spre Toronto.


[fb]
---
Trimis de Dan-Ioan in 02.09.14 23:24:38
Validat / Publicat: 03.09.14 03:55:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan-Ioan); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Mic dejun in Carmel by the Sea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8550 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mcnegoita
[23.10.16 18:41:02]
»

Buna seara,

Am citit cu interes reviw-ul dvs cu coasta de vest SUA si as vrea sa-mi dati cateva recomandari pentru viitoarea vacanta pe care dorim sa o avem in SUA Vest.

In primul rand ati mentionat undeva ca permisul din RO nu este suficient pentru a inchiria o masina. Puteti detalia? Am vazut ca toate masinile sunt automate (nu am condus pana acum dar nu cred ca este f greu). Este bine de inchiriat din tara online sau acolo la fata locului. Se solicita garantie?

Si acum sa va spun traseul care va fi in AUGUST (HOT) pt ca numai atunci putem: Bucuresti - Las Vegas, 5 zile in Las Vegas si apoi cu masina inchiriata vreo 5 zile pe drum spre est astfel: Valey of Fire, Zion Park, Kanab-The Wave-Page de unde sa ajung la Antelope Canyon, Monument Valley, Grand Canyon, Route 66 spre Seligman, Kingman, Oatman si in final Las Vegas unde sa predau masina iar acolo inca 5 zile pentru vizite locale. Pe traseul intermediar ar trebui sa aleg vreo 4 nopti de cazare. Prima intrebare - o sa avem problema in august cu temperaturi f ridicate? In ce locatii? 5 zile pe drum intre LV si LA este prea putin? Multumesc pentru sfaturi

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dorina9
[20.01.17 22:12:21]
»

@mcnegoita: As dori sa stiu daca ati primit raspuns la solicitarile dvs, deoarece anul acesta as dori sa merg in Las Vegas si la Marele Canion si mi se par utile intrebarile dvs.

Va multumesc.

mcnegoita
[21.01.17 20:25:08]
»

@Dorina9: nu am primit si oricum am schimbat putin traseul adica l-am simplificat in sensul ca am luat 7-11 Aug Los Angeles, in 11 aug mergem cu Greyhound bus spre Las Vegas unde vom sta 6 zile din care 1 zi excursie la Canion-west rim, o zi Oatman, route 66 etc si o zi poate la Valley of Fire. O zi pentru zona Freemont si muzeul mafiei cu al neoanelor, o zi pentru vizita hoteluri strip si poate un spectacol seara. Parca nu am curaj sa ma aventurez in desert in plina vara cu masina inchiriata la calduri de 40 grd si poate si peste.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dory29
[30.12.17 00:07:22]
»

@Dan-Ioan: Buna. Spune-mi te rog unde este mai bine sa stai in Los Angeles sau San Francisco sa poti vizita si las vegas, grand canion. Cum ai procedat, ai luat pachet de la o agentie s-au ai luat bilete de pe site. Daca ai luat bilete de pe site cum ai procedat sa gasesti mai ieftin. Ai inchiriat si masina acolo. Multumesc.

Dory29
[30.12.17 00:13:17]
»

@mcnegoita: Buna. Te rog spune-mi ai reusit sa faci vacanta mult dorita. Si eu ma gandesc la o escapada de acest gen dar nu stiu cu ce sa incep. M-am intors din Thailanda dar a fost mai simplu pentru ca totul este organizat acolo. Aici se pare ca este mai greu. M-au ajutat mult informatiile de pe acest forum. M-ar interesa unde este mai bine sa stai in los angeles sau san francisco si de acolo sa mergi cu masina. Cum ai procedat sa cumperi bilete mai ieftine si cum ai rezervat hotel si masina. Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dorina9, Dory29, mcnegoita
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă San Francisco și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066785097122192 sec
    ecranul dvs: 1 x 1