Canioanele // Red, Bryce, Grand, Glen, Monument Valley, Mesa Verde

TIPĂREȘTE

Cu maşina închiriată din Vegas şi cu marile westernuri în cap, am pornit-o spre canioane. Pur şi simplu am ieşit din Nevada, am intrat în Utah şi ne-am îndreptat spre Panguitch unde intenţionam să înnoptăm, acesta fiind oraşul cel mai apropiat de cel mai apropiat canion. "Pur şi simplu", dar mai ales simplu, pentru că Mihai era la volan, iar Liana, cu hărţile, albumele şi pliantele în braţe, era la comenzi. Harţi şi pliante se găseau din abundenţă şi se ofereau gratuit în "visitor centers" – birouri de informare turistică ce-ţi apăreau în faţă tocmai când aveai nevoie! Tot acolo se găseau şi reviste cu cupoane de reduceri la hotelurile care de regulă aveau camere disponibile, cupoane de care am beneficiat pe tot parcursul călătoriei.

Deci conducea Mihai şi nu se punea problema să mai conduc şi eu pentru că (din fericire!) carnetul de conducere din Ro nu era suficient pentru State. In apropiere de Panguitch, drumul trecea prin Dixie National Forest, unde ne-am oprit o vreme pentru a ne bucura de respiraţia răcoroasă a pădurii, pădure care-mi amintea de drumurile noastre de munte de pe la Predeal sau Suzana.

National forest, national monument, national park, înseamnă ceva ce aparţine tuturor americanilor, tabuuri de care nu te atingi, nu iei şi nu laşi amintiri cu inimi încrustate în piatră sau în scoarţa copacilor, locuri unde te simţi onorat să le poţi vizita.

N-am lăsat resturi de sandwich, nici mucuri de ţigări; am părăsit pădurea şi am ajuns destul de repede să ne cazăm la un motel, nu deosebit de curat, ţinut de o indiancă de prin părţile locului. Era 6 PM, mai era timp de Bryce Canyon şi-am repornit. In drum am dat peste Red Canyon şi deşi ar fi trebuit să fie soare şi să rămânem cu gura căscată în faţa cromaticii din care-şi trăgea faima, pentru că ploase puţin înainte şi încă era înnorat, a trebuit să ne mulţumim cu dantelăria de piatră şi măreţia formelor şi a dimensiunii, ceea ce a contat substanţial ca introducere în capitol.

Am ajuns la Bryce Canion (oficial Bryce Canyon National Park); întretimp cerul se limpezise şi soarele asfinţea. Citisem în pliante ca nu era un canion propriuzis (prin definitie: urma adâncită a unui curs de apă între doi munţi), ci marginile unui platou întersectat cu alt platou, împinse din interior de straturi tectonice în urmă cu multe milioane de ani, în care s-au format lacuri în diferite etape preistorice, care au secat iar malurile s-au erodat etc…- multe informaţii detaliate despre "geneză", greu de reţinut. Rezultatul acestor grandioase transformări geologice, ni se prezenta spectaculos acum sub forma de stânci dantelate, coloane stalacmite, tuneluri în piatră, arcuri şi ferestre, platouri, poduri, scări, fiecare în culorile stratificate ale aluviunilor ce le creaseră. Aveai de ce să rămâi cu gura căscata şi aşa s-a şi întâmplat! Când mi-am revenit era dimineaţă, dormisem bine şi ne pregăteam să atacăm Grand Canyon - Arizona

După multe ore de mers, am intrat în Grand Canyon National Park. Lung de câteva sute de kilometrii, adânc de peste 1000m, canionul urmăreşte cursul râului Colorado şi a fost mii de ani loc de trai şi adăpost pentru populaţiile native locale care au locuit numeroasele sale grote. Combinaţie savantă de culori geologice şi forme carstice, vedeta tuturor canioanelor prin mărime şi diversitate, îl priveşti cu respiraţia tăiată şi… cum nu ştiu să detaliez unicitatea şi frumuseţea, am să postez câteva poze dintre cele mai reprezentative, din multele fotografii făcute cu conştinciozitate de Liana.

Nu mai mergea nimic după Grand Canion, dar în programul zilei mai era şi Glen Canyon cu trecere şi prin rezervaţia triburilor Navajo, iar drumul era şi mai lung decât cel de dimineaţă. Glen Canion (Arizona) nu mai exista aşa cum îl ştiau bătrânii locului. Prin anii '50 s-a transformat într-un imens lac de acumulare, l-a care zece ani mai târziu s-a agăugat un baraj şi s-a numit Glen Canyon Dam (datele sunt aproximative, citez din memorie). Hidrocentrala alimentează cu energie statele Arizona, Colorado, Utah, New Mexico şi încă unul (?). Apele hidrocentralei au format lacul artificial Powel, cu malurile de fiorduri, accesat de un număr impresionant de vizitatori datorită locurilor de agrement şi a sporturilor nautice. Lacul împreună cu împrejurimile sale se numeşte Glen Canyon National Recreation Area. Am înnoptat la Lake Powel Page, orăşel construit cu ocazia lucrărilor la hidrocentrală.

Monument Valley Navajo Tribal Park se numeşte aşa pentru că zona a fost timp de 2000 ani locuită de populaţia Navajo, care încă "stăpâneşte" ţinutul în zone delimitate de rezervaţii ale triburilor de indieni. Nu stiu dacă partea care mă interesa pe mine, cea cu "monumentele" printre care trecuse John Wayne, my darling Clementaine sau cowboy-ul din reclama Marlboro, era sau nu rezervaţie. Oricum accesul era liber, iar perspectiva copleşitoare datorată formaţiunilor din piatră erodată în diferite şi ciudate forme de arcuri şi poduri, coloane sau stâlpi, platouri, siluiete umane şi (deja celebre) mănuşi puse invers, toate risipite larg printre vegetaţii de arbuşti pitici din care ar fi putut să ţâşnească şerpii ascunşi în nisipul roşu. Cele mai sugestive se numeau Podul ascuns, Trei surori, Ursul, Mâinile timpului sau Mănuşile, Pădurea şerpilor etc.

Mai era un ultim obiectiv în programul călătoriei - Mesa Verde National Park, statul Colorado (Colorado, pentru ca aşa scrie în notiţele Lianei, eu încetasem să mai ţin socoteala între Arizona, Utah şi Colorado plus New Mexico ce se adunau toate în regiunea Four Corners în apropierea căreia se aflau Monument Valley şi Mesa Verde). Rămăsese timp de vizitat, mai ales că în apropiere se găsea Cortez, oraşul unde intenţionam să poposim peste noapte înainte de întoarcerea la Vegas. Nu auzisem până atunci de Mesa Verde şi când am ajuns, am "recunoscut" locuinţele pe care mi le-am imaginat c-ar fi fost în Grand Canyon.

Mesa Verde, cel mai important sit arheologic din Statele Unite, consta din ruinele numeroaselor case, sate întregi construite de vechea populaţie Pueblo, într-o fractură a marelui platou Montezuma. Se puteau usor identifica construcţiile exterioare destinate diferitelor activităţi şi meşteşuguri specifice timpului şi mai ales nişele pentru păstrarea recoltelor şi locuinţele cu 2-3 incinte migălos sapate în peretele canionului.

Am pornit înapoi dis-de-dimineată pentru că aveam un drum foarte lung pâna în Las Vegas şi în plus intenţionam să ne mai oprim puţin la lacurile din Colorado în caz că n-ar fi fost nevoie să ne abatem din drum. Am ajuns "acasă" noaptea târziu, dupa un drum de peste 1000km.

---

VIZUALIZĂRI: 3314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI