Languedoc & Roussillon - impresii. // (I) - Peripeţii la Perpignan

TIPĂREȘTE

Am sosit la Perpignan cu autocarul [firmă comercială] după un zbor către Barcelona, unde am rămas peste noapte. Drumul cu autocarul a durat trei ore iar biletul a costat 21 de euro (mult mai ieftin, din câte ştiu, decât TGV-ul, care am înţeles că e în jur de 60 euro); la întoarcere aveam să plecăm din Montpellier plătind 25 de euro. Şi la dus şi la întors am fost controlaţi de poliţia franceză de frontieră, fapt care, recunosc, m-a surprins; mai mult decât atât, la întoarcere un pasager magrebian de origine a fost reţinut pentru că nu avea acte în regulă. Impresia mea despre spaţiul Schengen era cu totul alta!

În fine... După cazarea la Perpignan la un aparthotel de vizavi de gară, am avut inspiraţia de a mă interesa în legătură cu biletele de tren către Toulouse, a doua etapă a vacanţei noastre. Surpriză! GREVA SNCF!!! Care era anunţată să înceapă exact în ziua când planificasem deplasarea la Toulouse. Bilete nu se puteau rezerva pentru că nu se ştia dacă trenul va circula sau nu; de altfel, aveam să aflu pe parcurs că doar în seara dinainte se stabileau trenurile care urmau să circule a doua zi! Am fost nevoiţi să renunţăm la o noapte de cazare la Perpignan (cu toate că plătisem deja pentru 4 nopţi – acum aştept eventuala rambursare a banilor) şi am telefonat la hotelul din Toulouse pentru a anunţa că sosim cu o zi mai devreme. La autogara situată lângă gară ne-a întâmpinat un ghişeu „Accueil” la care nu era nimeni, lucru pe care l-am pus pe seama faptului că era sâmbătă după-amiaza, pentru a vedea apoi că a doua zi, duminică, situaţia s-a repetat. Luni, de Pentecôte (Rusalii), nu a circulat niciun autobuz, ceea ce mi s-a părut incredibil; în plus nu exista niciun afiş care să anunţe asta. Nu ştiu în ce ţară autobuzele nu circulă de sărbători... Ulterior aveam să ne dăm seama că în această regiune a Franţei, cel puţin, „autogările” (gares routières) sunt de fapt o glumiţă; nu sunt amenajate peroane şi n-ai de la cine să ceri lămuriri deoarece nu există birouri.

Mare păcat, căci în regiunea Roussillon consiliul local a decis ca orice bilet, indiferent de distanţă, să coste doar un euro, şi-mi propusesem prin urmare să fac două excursii cu acest mijloc de transport atât de ieftin. Găsisem la hotel un pliant care îmi confirma informaţia. Din păcate, prima excursie (în munţi, în Parc Régional des Pyrénés Catalanes, până la Villefranche cu autobuzul şi de acolo cu train jaune, un soi de mocăniţă, până la Mont-Louis) am ratat-o pentru că autobuzul nu a circulat, iar a doua, la Collioure, am făcut-o, dar cu trenul, costându-ne 6 euro, în loc de 1.

În cele două săptămâni petrecute în Roussillon şi Languedoc aveam să avem parte de tot felul de probleme legate de trenuri şi autobuze, care ne-au dat peste cap planurile. N-aş vrea să înţegeţi că „les cheminois” s-au purtat urât; dimpotrivă – în gări au fost organizate nişte „comitete” de primire care ofereau informaţii iar şeful gării din Sète, cu care aproape că ne-am „împrietenit” după atâtea întâlniri, ne-a urat la un moment dat „bon courage! ” – ştia el ce ştia! Dar ce folos! Gările erau arhipline, lumea aşteptând, ce-i drept în mod civilizat (sau resemnat?!!), să apară un tren cu care să poată pleca totuşi.

Probleme am avut şi cu rent-a-car. Rezervasem o maşină din ţară, pe net, şi plătisem avansul, dar când ne-am prezentat la Toulouse să luăm maşina ni s-a cerut să avem pe cardul de credit 800 de euro garanţie. Evident, nu aveam asemenea sumă – nici prin cap nu ne trecuse că pentru 5 zile de închiriere aveam nevoie de 800 euro pe card. Am vrut să închiriem maşina pe 3 zile de la Montpellier, însă din cauză că trenul din Sète (unde stăteam şi unde AVIS-ul nu avea maşini disponibile) la Montpellier a întârziat 3 ore şi jumătate, am ajuns la AVIS la ora 12 şi era prea târziu, aşa că am închiriat maşina pe două zile şi ni s-au cerut pe card numai 53 de euro!!! N-am înţeles nimic...

În concluzie şi pentru a închide subiectul, am câteva sfaturi pentru cei care care îşi planifică o călătorie în Languedoc & Roussillon (nu vreau să generalizez pentru toată Franţa):

- evitaţi perioadele de sărbători: nu se ştie cum circulă autobuzele regionale şi majoritatea magazinelor sunt închise

- în caz de grevă la SNCF sau compania locală de autobuze, încercaţi să vă reorientaţi rapid; nu vă bazaţi că totul se va rezolva rapid

- dacă nu aveţi cardul de credit alimentat „din plin”, renunţaţi la închirierea unei maşini; soluţia ideală este, evident, deplasarea cu propria maşină

- nu vă încredeţi în informaţiile de pe net referitoare la mersul trenurilor şi autobuzelor

Despre Perpignan: e un oraş cu circa 120.000 de locuitori, cel mai mare din Roussillon. Numele său în catalană este Perpinyà. Indicatoarele rutiere şi numele străzilor din oraş sunt scrise în franceză şi catalană şi peste tot veţi vedea arborate steagul catalan lângă cel francez. Explicaţia? Are o comunitate puternică de catalani care au trecut graniţa, refugiindu-se aici în timpul Războiului Civil din Spania. În plus, există (aşa cum mă aşteptam, de altfel) mulţi magrebieni, şi veţi găsi aici, şi peste tot în sudul Franţei, nenumărater localuri cu kebab. Ceea ce nu m-am aşteptat să văd a fost numărul mare de homeleşi şi beţivi de pe străzile Perpignanului... Puţină istorie: oraşul a prosperat începând din sec. XIII, ca centru textil, iar în 1276 Regele Jaume II de Mallorca şi Roussillon l-a transformat în a doua sa capitală continentală (după Montpellier). Perpignan a decăzut după 1349, odată cu dispariţia regatului, fiind cucerit de Coroana Catalano-Aragoneză cu capitala în apropiere, la Barcelona. Au urmat bătălii cu Regatul Francez, Perpignan alipindu-se acestuia în 1659, în urma Tratatului Pirineilor. Astăzi, singurul supravieţuitor al zidurilor medievale ale oraşului este turnul din cărămidă Le Castillet.

Ajungând în Perpignan într-o sâmbătă şi rămânând până marţi, luni fiind însă zi de sărbătoare (Pentecôte), am găsit oraşul pustiu, sau „mort”, după cum s-a exprimat un localnic cu care am intrat în vorbă într-o staţie de autobuz (evident, autobuzele locale circulau neregulat, fiind sărbătoare, şi am aşteptat destul de mult în staţii – biletul costă 1,20 euro, adică mai puţin decât unul interregional, ceea ce mi s-a părut amuzant; în schimb, şi aici şi în celelalte oraşe prin care am trecut ori în care am stat în excursia asta, poţi folosi biletul pentru oricâte călătorii în interval de o oră). Se pare că toată lumea plecase la plajă, în împrejurimi. Perpignan are şi el propria plajă – Canet-la-Plage, la cca 12 km distanţă, la care se ajunge cu un autobuz local. Noi am preferat însă Collioure (voi reveni). Părerea mea e că oraşul e „mort” tot timpul, singurul loc animat fiind Place François Arago, situată în centru, plină de cafenele şi baruri. Privelişti frumoase sunt pe malul râului Têt, bine amenajat, cu flori şi gazon. De-a lungul său se întinde cocheta Avenue Wilson, în capătul căreia se află Office de Tourisme (foarte departe de centru şi închis la ora 7 fără un sfert, când am ajuns noi acolo după un sprint final epuizant, cu toate că programul era până la ora 7!), iar în partea opusă se află cel mai vechi cinematograf din Franţa. Ne-am plimbat prin Place de la République, un scuar vast, cu câteva tarabe cu legume şi fructe, boulangerii şi cafenele, precum şi nelipsiţii căluşei. De aici am ajuns imediat la Loge de Mer, construită în 1397, fosta bursă de mărfuri şi loc de întâlnire a negustorilor locali. Pe zidurile sale sunt blazoanele claselor sociale. Am admirat arcadele graţioase şi garguiele, un rar exemplu de arhitectură gotică laică. Tot gotică este şi Cathédrale St-Jean le Baptiste, în timp ce luxoasa Casa Xanxo, aparţinând bogatului negustor Bernat Xanxo, a fost construită în stil gotic târziu la sfârşitul sec. XVI.

Cel mai important obiectiv turistic din Perpignan este însă Palais des Rois de Majorque, situat într-un cartier mai elegant, pe un deal cu vederi frumoase. Palatul a fost ridicat la finele sec. XIII ca reşedinţă a lui Jaume II de Mallorca, fiul lui Jaume I „Cuceritorul”, conte de Barcelona şi Rege al Aragónului şi Valenciei, care a ocupat Mallorca, învingându-i pe mauri. La moartea lui, regatul a fost împărţit între cei doi fii: Pere II, cel mai mare, a preluat titlul tatălui, în timp ce mezinul, Jaume II, a rămas cu Roussillonul şi Mallorca. La palat se ajunge urcând o rampă lungă şi suficient de largă pentru a permite mai multor cai să înainteze umăr la umăr. Curtea interioară se deschide spre clădirea din cărămidă cu etaj, cu galerii în stil gotic la nivelul superior. Se pot vizita apartamentele regale, din păcate sărăcăcios mobilate. Alături sunt capelele regelui şi reginei. Portalul din marmură este impresionant. Zidurile exterioare (fortificaţiile) au fost construite după planurile celebrului inginer şi arhitect militar al Regelui Ludovic XIV, marchizul de Vauban (1633-1707), autorul „centurii de fier” prin care Regele Soare a asigurat sistemul defensiv al Franţei.

Cam atât despre Perpignan. Să ne ocupăm acum de Collioure, mica staţiune de pe Côte Vermeille la care am ajuns cu trenul (30 minute) de la Perpignan. Minunată atmosferă de vacanţă: magazine peste magazine – de suveniruri, de vinuri locale etc., cafenea lângă cafenea, restaurante cu duiumul, lume multă, două plaje mici dar simpatice (una cu pietriş, cealaltă de nisip), situate de o parte şi de alta a Fortului St Elme din sec. XVI. În spate dealuri, privelişti superbe. Collioure este renumit ca „loc de naştere al fauvismului”. La începutul sec. XX, fost „invadat” de un grup de pictori, printre care se numărau Matisse şi Derain. O parte din lucrările lor originale le-am putut admira în barul Les Templiers. Există şi un Musée d’Art Moderne (evident, închis – era sărbătoare). Tradiţia s-a păstrat: artiştii umplu şi acum străzile înguste şi pieţele. O plăcere!

Închei pe acest ton „optimist”, cu promisiunea de a reveni, în câteva zile – sper, cu alte impresii despre Languedoc & Roussillon, respectiv despre Toulouse şi Albi; Carcassonne, Canal du Midi, Parc Régional du Haut Languedoc; Sète, Etang de Thau, Pont du Gard, şi o „fărâmă” de Provence.

Pe curând!

---

VIZUALIZĂRI: 4316 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI