Zugspitze - cum este sa incepi anul la inaltime

TIPĂREȘTE

Prima zi a anului 2014, am vrut sa o incepem la mare inaltime, la propriu.

Vacanta de iarna ne-am petrecut-o la Berwang, in apropiere de masivul Zugspitze. Cum revelionul nu ni l-am facut obositor, am pornit pe o zi luminoasa, fara ceata, fara ninsoare spre Zugspitze. Primisem in una din zile intr-un plic, lasat de nu stim cine, un tichet personalizat pentru Zugspitze Arena.

Zugspitze, cu altitudinea de 2962 m față de nivelul mării, este vârful cel mai înalt din Germania și a munților Wetterstein, Alpii Răsăriteni, Germania. Masivul Zugspitze se află la sud-vest de Garmisch-Partenkirchen, Bavaria și la nord de Tirol.

Iata-ne ajunsi la poalele muntelui pe partea austriaca. Biletul pentru telecabina, 43 euro/pers, dus-intors, cica tichetul de care ziceam nu avea valabilitate acolo, poate in alta parte, ni s-a zis la ghiseu.

Uite, o sa am un moment de sinceritate, care stiu ca va face bine celor care au incercat emotii cand au vazut de unde pleaca si unde vor ajunge. Da, primul meu gand a fost sa renunt. Frica de inaltime imi juca din nou feste imi ingreuna picioarele, imi dadea niste pumni in ficat si-mi paraliza parca vointa.

Pana nu ajungi acolo si te urci in telecabina, nu-ti poti imagina cum este sa urci in mai putin de 10 minute, de la 1700m la 2962m.

Ca sa nu avem parca mult timp de gandire, a sosit telecabina si hai!!! Usile s-au inchis dupa noi temerarii, vreo 12 persoane, la acea ora. As fi preferat sa stau cu capul in jos, asezata pe scaunele rabatabile dar nu erau deschise, chiar erau fixate in "sus", Asa ca, am luat aparatul de fotografiat si am inceput sa pozez din toate unghiurile si partile telecabinei, mimand un curaj debordant, numai eu stiu ce era in sufletul meu, parca aveam arici in stomac si furnici in picioare. Dar am facut cele mai inedite poze din viata mea, chiar si cand am depasit stalpii de sustinere si ne-am zgaltait putenic, nu mi-a tremurat niciun muschi (erau paralizati dinainte, cred).

Cu bine am ajuns sus, la capat de linie... in mai putin de 10 minute.

O zona amenajata ca pe "pamant" cu tot ce trebuie, restaurant, terase de vizitare si o alta zona de telecabine care duceau lumea spre partiile de schi, trecand peste un ghetar. Asa ca ne-am tras sufletul dupa asa urcare, ne-am aclimatizat si ne-am dus la zona de partii. Dupa ce vii cu prima telecabina, traseul acesta ti se pare o floare la ureche. Mult mai scurt, diferenta mai mica de altitudine, in 4-5 minute deja esti ajuns.

O alta lume parca, schiori mici si mari, sute de impatimiti ai schiatului. Toata lumea de acolo era in miscare, spre partii, spre restaurantele de acolo, la plimbare pur si simplu. Asa suntem si noi, din categoria celor care se plimba doar. De la inaltimea aceea se pot vedea clar si-n apropiere crestele muntilor din vecinatate si incepi sa te gandesti serios cum a fost posibil sa se faca asa o 'tesatura" de telecabine, telescaune de "mana omeneasca"? Ma gandeam ca dincolo de interesul financiar s-a pus si multa mandrie nationala, austriecii au telecabina lor si nemtii pe a lor si un tren cu cremaliera care duce prin munte (tunel) si pe o portiune pe afara pana in Garmisch-Partenkirchen. Cum poti gandi altfel cand expui la cea mai mare inaltime de la tine din tara un model nou de BMW? Da, o sa vedeti poza, daca nu ma credeti pe cuvant.

Dupa ce ne-am plimbat pe zapada ce-ti scartaia sub bocanci, ne-am umplut plamanii de aer ozonat, am baut o cafeluta la terasa de afara. Tot acolo se putea si manca, mancare calda. Cei mai inghetati puteau sa bea si un ceai sau vin fiert, preturile asa ca-n varf de munte. Dar va spun, nimic nu are gustul atat de bun ca acolo.

Dupa o tentativa esuata de a cobora cu trenul din simplu motiv ca eram 2 familii cu o singura masina, nu ne-am aventurat sa ne despartim, masina fiind parcata in partea austriaca si trenul ne-ar fi dus in Germania.

Asa ca am vrand-nevrand ne-am pregatit pentru coborare cu aceeasi telecabina cu care am urcat.

De data asta multa lume, peste 75 de persoane, cred, ne-am inghesuit toti unul langa altul, geamurile s-au aburit instantaneu si inafara de chiotele tuturor la trecerea peste stalpii de sustinere, nu a mai fost nimic nou. De vreo doua ori am avut senzatia aceea de cadere in gol, ca la lift dar a trecut asa de repede, ca nici nu am avut vreme sa ni se faca frica.

Si uite asa, am ajuns de unde am plecat marcand o victorie personala, mi-am invins frica si am fost din prima zi a anului la inaltime. Se spune ca este semn bun!

Sa nu ma intrebati daca as mai urca o data, ca nu am inca raspuns!!!

---

VIZUALIZĂRI: 3792 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI