Vila Iulia - restaurantul cu pensiune sau o bilă albă şi una neagră

TIPĂREȘTE

Pentru că în săptămâna 24 am câştigat un premiu (datorită celor care m-au citit şi m-au votat, fapt pentru care le mulţumesc), am avut posibilitatea să aleg o cazare „doar la o unitate care la momentul alegerii nu are încărcat niciun set de impresii pe AFA (ori are recomandări contradictorii)”, conform prevederilor regulamentului concursului.

Şi pentru că premiul era neprogramat, am hotărât să caut pe sait o locaţie a cărei calitate să fie ambiguă, datorită părerilor împărţite. Am găsit astfel Vila Iulia din Vatra Dornei, cu 6 rewiew-uri pozitive, 5 negative şi 2 neutre, tocmai bună de încercat pe pielea noastră. Cine o face ca mine…

Am petrecut 3 zile - 2 nopţi în această locaţie.

Am ajuns vineri după amiază, după ce luasem prânzul la restaurantul Nadianca din Gura Humorului. Nu este la strada centrală, dar vă asigur că merită efortul de a întreba un localnic despre cel mai scurt traseu. Au produse tradiţionale bucovinene, carmangerie proprie şi bucate gătite din toate darurile pădurii. Veţi putea savura şi o afinată, zmeurată sau fragată de casă.

Am hoinărit prin Vatra Dornei, dar am făcut şi o vizită la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, unul dintre locaşurile de cult mai puţin cunoscute din Bucovina, despre care puteţi citi aici: vezi impresii

Vila este situată în zona centrală a oraşului, lângă intersecţia cu drumul european 576 care leagă Moldova de Transilvania, la 3 minute de mers pe jos de strada principală a oraşului.

Este aşezată strategic, la baza dealului Runc, pe drumul spre zona unde iarna se poate schia pe două pârtii, iar vara se pot face drumeţii pe pista de triatlon, asfaltată, care trece prin poieniţe cu ruguri de zmeură sau locuri care oferă vederi de neuitat ale staţiunii. Adresa exactă a locaţiei este strada Runc Nr. 3C.

Casa, cu patru nivele, este aşezată la stradă, dar traficul auto este aproape inexistent.

Locaţia dispune de 10 camere: 2 apartamente, 6 camere cu pat dublu, o cameră cu 2 paturi şi o cameră single.

Toate camerele sunt dotate baie cu duş, televizor cu tub catodic (ar trebui un LCD) cu vreo 16 programe şi frigider. Camerele nu sunt identice, dar au în jur de 12-18 mp, mobilierul este din lemn masiv, băile sunt dotate corespunzător. Unele camere au balcon. Tâmplăria este din stejar cu termopan eficient, de bună calitate. Holurile şi camerele au parchet ca pe vremuri, bine montat şi care nu scârţâie, cum se mai întâmplă uneori.

Există un kit cosmetic gratuit (săpun şi şampon).

Am constatat că starea de curăţenie a fost impecabilă pe toată desfăşurarea sejurului.

Micul dejun nu este inclus în preţul de 100 de lei pe noapte pentru o cameră sau 130 pentru o garsonieră.

Pensiunea este clasificată la trei stele de fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Bineînţeles, atestatul este semnat de eficienta doamnă ministru Elena Udrea, care sunt convins că a bătut personal toate pensiunile şi hotelurile din România ca să verifice dacă respectă condiţiile de clasificare. În ţările normale, clasificarea se acordă de o autoritate în turism, nu de un ministru. Oare, cu ocazia acordării diplomei, se dădeau şi daruri? Nu cred…

La parter este un restaurant de 60 de locuri, iar curte generoasă, cu vedere spre râul Dorna găzduieşte o terasă cu 56 de locuri sub umbrare din pânză şi o grădină cu un grătar pentru cei amatori să şi-l pregătească singuri. Al[turi, este amenajat un loc de joac[ pentru copii.

Cei cazaţi în pensiune pot ajunge la restaurant direct, pe o scară interioară.

Crama cu 10 locuri, aflată la subsol, reprezintă un loc intim, potrivit pentru leneşa degustare a unor licori bahice rafinate şi un taifas prelungit.

La capătul curţii pline cu flori, arbuşti ornamentali şi iarbă, este un debleu înalt de circa 3 m, după care, la circa 30 de metri urmează calea ferată Suceava – Cluj. Datorită existenţei unui zid de sprijin şi a faptului că vila este mai sus decât nivelul căii ferate, precum şi existenţei unei perdele vegetale de protecţie fonică, poluarea sonoră este diminuată. De altfel, pe ruta respectivă circulă puţine trenuri ziua, şi mai puţine noaptea.

Sincer să fiu, zgomotul trenurilor nu ne-a deranjat în cursul sejurului.

La sosire ne-a impresionat plăcut faptul că atât în pensiune, cât şi în cameră mirosea frumos, a curat. Nu exista eternul miros de canal din foarte multe pensiuni şi hoteluri din ţară (deh, nu avem instalatori polonezi) sau izuri neplăcute, de mâncare fum de ţigară sau naftalină.

Deoarece am dorit în mod special o cameră cu 2 paturi – din cauză de sforăit- am stat în singura cameră de acest fel, la mansardă. Avea aproximativ 18 mp, dar fiind sub şarpantă, suprafaţa utilă era mai mică. Ni s-a părut suficient. La intrare era o canapea (care ar fi putut fi utilizată şi ca un al treilea pat, o masă, dulapul în două uşi din lemn masiv, cuierul şi uşa spre baie. Toaleta, cu gresie şi faianţă până la tavan, avea WC, o cabină semicirculară de duş, chiuvetă cu oglindă iluminată independent şi ventilator electric pentru aerisire. Debitul apei calde şi reci a fost cam slăbuţ, dar mulţumitor.

Cele două paturi, mari, din lemn masiv, erau aşezate sub acoperişul înclinat, având pe două părţi o poliţă din lemn de vreo 30 de cm, care suplinea noptiera. La cap erau două geamuri triunghiulare, care erau orientate spre curte şi intrarea în restaurant şi ofereau o privelişte mirifică a ţinutului Dornelor.

Aşternuturile erau curate şi miroseau frumos.

A venit, din păcate şi prima surpriză neplăcută – salteaua era de tip Relaxa din anii '80, destul de moale şi obosită, prin care se cam simţeau arcurile. Pernele erau mari, din puf, dar foarte subţiri, fiind incomode. Am constatat că în camerele cu pat dublu saltelele şi pernele erau OK. Asta înseamnă că noi am avut „noroc”. Aceste două elemente, plus televizorul „bătrânel”, au cam scăzut o stea din clasificarea pensiunii.

În plus, tariful de trei stele este unic pentru toate camerele, deşi, este clar că cele trei de la mansardă sunt cu o clasă mai jos faţă de restul.

După cazare, am coborât în restaurant şi am comandat desertul: tocinei. Au sosit destul de repede cele două porţii de câte trei tocinei, cu smântână şi zahăr din belşug.

Pentru cei care nu ştiu, tocineii sunt o specialitate bucovineană, un fel de chiftea subşire din cartofi daţi pe o răzătoare fină, amestecaţi cu un pic de făină şi gălbenuş de ou, prăjită în mult ulei. Pot fi serviţi ca aperitiv, cu sare şi piper, sau desert, ca mai sus. Nu sunt cel mai dietetic preparat, dar cei de la Vila Iulia se topesc în gură. E păcat că nu promovează nimeni gastronomia specifică zonei, pentru că mulţi văd poate produsul în meniu, dar nu îl comandă din lipsă de informaţii. Tocineii, la mama lor, în Aachen, se numesc Reibekuchen şi se servesc în perioada Crăciunului, acoperiţi cu piure de mere. Dacă nu aveţi timp să mergeţi la Târgul de Crăciun din reşedinţa lui Carol cel Mare şi locul de încoronare a împăraţilor Sfântului Imperiu Roman între 813 și 1531, încercaţi aceste delicatese în tot timpul anului în Bucovina.

Cu burdihanele pline (prânz +desert), ne-am stabilit o poziţie orizontală stabilă vreo 2 ore, conform proverbului: « De-i boierul cât de mic, după masă dorme-un pic ». Apoi am făcut o plimbare foarte plăcută pe munte Runc, cel care începe la poarta pensiunii. Traseul nu este dificil, fiind şi asfaltat. Aerul de munte se simte după câteva minute de mers, lăsând în urmă poluarea oraşului. Lângă fosta cabană Runc, care găzduieşte acum sediul Centrului de Formare şi Inovare pentru Dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC) şi Centrul de Economie montană al Academiei Române se află un mică grădină botanică şi câteva bănci care oferă o imagine panoramică a staţiunii. Mai sus, pentru eventualii amatori sunt trei terenuri de tenis de câmp pe bitum. Toată plimbarea, pe pista de triatlon, a durat 40 de minute.

Seara am sărit peste cină – şi aşa depăşisem serios pragul recomandat al caloriilor – ne-am plimbat prin orăşel şi pe la 10 ne-am parcat în paturile cu saltelele şi pernele despre care am pomenit mai sus. Cam incomod, dar nu aveam ce face. De jos, de la restaurant, se auzea la volum decent o muzică gen oldies but godies a anilor '80. Nu ne-a deranjat, mai ales că pe la zece jumătate s-a oprit.

Aerul curat şi plimbarea ne-au făcut să dormim neîntorşi până a doua zi.

Sâmbătă, după un mic dejun copios, am plecat să vizităm Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, despre care puteţi citi aici.

După o plimbare pe la Panaci şi Dornişoara şi un prânz excelent la pensiune (păstrăvi la grătar şi hribi cu smântână şi mămăliguţă), am tras un pic pe dreapta. După siestă, am făcut o plimbare prin marele parc central din Vatra Dornei.

„Tinerei” de 60 de ani încercau să agaţe „june” de 50, în timp ce seniorii de peste 80 de ani jucau concentraţi şah şi table. Veveriţa Mariana era la post şi pentru două nuci făcea câteva gumbuşlucuri.

Păcat că la intrare edilii au ras jumătate de hectar de iarbă şi copaci ca să facă loc unei biserici de o urâţenie perfectă. Alături, fostul cazinou, din 1899, prin care a trecut inclusiv împăratul Franz Ioseph, se dărâmă încet, dar sigur, încă din 1990, sub nişte schele care deja au putrezit. Este revendicat de Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care nici nu permite renovarea de către Ministerul Culturii, nici nu doreşte să o facă din fonduri proprii. Se pare că vor să mai construiască o biserică în acel loc.

Mai bine ar păstra specificul, ar monta nişte jocuri mecanice cu fise, iar cui îi pică pe aceiaşi linie pozele lui Daniel, Pimen de Suceava şi Teodosie de Constanţa câştigă marele pot: 3 lumânări şi un kil' de agheasmă.

Relaxaţi şi încântaţi de plimbare, ne–am întors la pensiune pe la opt seara. A doua zi trebuia să plecăm devreme.

Ei, dragii mei, acolo am găsit circul: o petrecere pe cinste pentru sărbătorire unui june de un an. Invitaţii stăteau în restaurant, deci nu ne deranjau. Dar, după vreo zece minute, un grup de câţiva cheflii trecuţi de prima tinereţe, de ambele sexe, s-au hotărât să îşi arate talentele latente. Drept pentru care au ieşit la o masă afară şi până aproape de miezul nopţii au trecut Oltul, au adus dricul şi caii mascaţi la poarta Ecaterinei, au luat basmale, cercei şi chiloţi şi, bineînţeles, au trecut şi trupele române Carpaţii, acompaniaţi de muzica disco din restaurant. Totul, la modul care urlă mai tare şi care cântă mai fals.

Fireşte că ne-a pierit tot cheful. Chiar dacă au terminat chiolhanul la 23:30, au reuşit să ne strice complet buna dispoziţie. Am încercat să îmi consolez soaţa, spunându-i că măcar nu au zbierat toată noaptea, cum posta Geta Ailenei în august 2012 (vezi impresii).

Până la urmă, vocaliştii nu aveau nici o vină, că doar cumpăraseră oarece cadouri, aşa că trebuiau să se distreze de toţi banii. Nici patroana pensiunii nu era vinovată, că doar restaurantul îi aducea profit şi aşa ţinea şi pensiunea. Singurii vinovaţi eram noi, că prea eram cârcotaşi din cale-afară. Ce, nu puteam să plecăm să ne plimbăm prin pădure până se potoleau spiritele? Doar e o pensiune de aproape trei stele, nu de cinci!

Analizând părerile postate pe AFA, pot spune, ca şi Rabi, că toţi au dreptate. Din păcate pentru noi, am simţit pe propria piele că şi multe din postările negative au fost reale. Nu aş vrea să fiu fariseu şi să spun că am făcut-o numai spre binele comunităţii, dar mă bucur că, până la urmă, vor câştiga şi alţii ceva din experienţa noastră.

La capitolul plusuri aş trece în dreptul restaurantului, care este elementul central al pensiunii, gastronomia excelentă şi servirea pe măsură. La cazare ne-a impresionat curăţenia exemplară.

Locaţia este alt element pozitiv care trebuie luat în calcul.

Trebuie să remarc în mod special profesionalismul şi eficienţa personalului, care împreună cu amabilitatea, îl recomandă mai degrabă la o pensiune de patru stele.

În dreptul restaurantului nu pot trece vreun minus, iar la cazare ar fi unele saltele şi perne cam „obosite”, care ar trebui schimbate imediat, precum şi televizoarele demodate.

În concluzie, recomand din tot sufletul restaurantul, care merită oricând o vizită, chiar dacă locuiţi în altă parte, sau sunteţi doar în trecere prin Vatra Dornei.

Cazarea o recomand celor care doresc să petreacă în restaurant, sau în altă parte, până la miezul nopţii, sau care obţin de la conducerea pensiunii, o promisiune fermă că nu organizează vreun bairam în nopţile rezervate. Deşi, oricând poate apare ceva neprevăzut…

Fireşte, ar mai fi şi cei care îşi doresc o experienţă inedită, gen sado-maso.

Mie îmi răsună si acum în urechi urletele false ale unei doamne cam ambetate, care ţipa din toţi rărunchii, pe la orele 23:00 fix: „De s-ar semăna şi aia, cum se seamănă păstaia…”

Web master, vă rog să adăugaţi:

http://www.trilulilu.ro/muzica-dance/connect-r-vara-nu-dorm-remix-2012

---

VIZUALIZĂRI: 3106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI