ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
FEB-2013
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
la PMM* = 34 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 15 MIN

Un complex ce ne-a depăşit aşteptările

TIPĂREȘTE

Deşi de cele mai multe ori, poate după multe ore de căutări şi documentări, ne stabilim singuri destinaţiile de vacanţă / relaxare şi în special locurile unde ne cazăm, există şi situaţii când alegerea revine altcuiva, noi urmând a hotărâ doar dacă suntem sau nu de acord cu locaţia aleasă. Ei bine, acelaşi lucru s-a întâmplat cu ocazia Întâlnirii AFA 2013, când organizatorul a decis ca această reuniune să fie găzduită de COMPLEXUL SEPTIMIA WELLNESS & SPA din oraşul Odorheiu Secuiesc.

Încă de la început trebuie să recunosc faptul că această alegere a fost una foarte inspirată, Septimia fiind într-adevăr o locaţie demnă de evenimentul organizat de Comunitatea AFA. Pot spune că din punctul nostru de vedere, aşteptările au fost depăşite, cu atât mai mult cu cât nu credeam că într-un oraş ca Odorheiu Secuiesc (despre care trebuie să recunoaştem că nu este printre cele mai căutate destinaţii turistice din ţară) există o astfel de unitate, cu asemenea standarde ridicate. Ea există şi noi AmFostAcolo iar în cele ce urmează vă voi povesti câte ceva despre acest loc.

LOCALIZARE ŞI ACCES

La acest capitol prea multe nu sunt de spus. Complexul este amplasat în zona de vest a localităţii, mai exact pe strada Orbán Balázs, nr. 106. Cel mai uşor de găsit este dacă se vine pe drumul naţional 13A (dinspre Sovata sau Sighişoara) complexul aflându-se aproape la limita oraşului. Din câte am văzut, pentru o mai uşoară orientare, în oraş erau montate pe la unele intersecţii săgeţi indicatoare. Cei care utilizează un GPS, pot folosi fără griji coordonatele ce figurează pe harta interactivă AFA. Sunt cele corecte şi nu cred că mai are rost să le menţionez şi aici.

IMPRESII

Ajunşi la destinaţie, deşi la prima vedere nu părea că avem de-a face cu ceva deosebit, „ieşirea la stradă” nefiind prea mare (doar o latură a hotelului plus drumul de acces în unitate), odată intraţi în curtea interioară am avut surpriza de a descoperi un spaţiu cu o suprafaţă destul de mare, în acest perimetru găsindu-se mai multe clădiri şi amenajări, complexul Septimia având în componenţa sa: un hotel, un hostel, restaurant, pizzerie, centru Spa, club, centru de echitaţie, ştrand, teren de sport şi parcare. Am să spun câteva cuvinte despre fiecare, chiar dacă nu am avut de-a face decât cu o parte dintre toate acestea - am studiat „dosarul” găsit în cameră, aflând astfel o mulţime de informaţii: prezentări a tot ceea ce cuprinde complexul, facilităţi oferite, tarife, etc.

PARCAREA

În incinta complexului sunt în total trei parcări: una lângă hotel, cea de-a doua în faţa centrului Spa, respectiv între acesta şi terenul de sport, iar ultima în faţa clădirii ce cuprinde hostelul şi clubul. Parcarea era gratuită pentru clienţii complexului, inclusiv cei care beneficiau doar de serviciile de agrement.

HOTELUL

Este cotat cu trei stele şi beneficiază de 62 de locuri de cazare, dispuse în 19 camere (13 duble şi şase twin) şi şase apartamente. Mă văd obligat să recunosc faptul că în comparaţie cu alte unităţi unde am fost cazaţi de-a lungul timpului (cele ce se încadrează în aceeaşi categorie de clasificare), aici condiţiile şi serviciile erau net superioare. Dar să o luăm cu începutul căci încă de la primul contact am fost plăcut impresionaţi. După ce am trecut de uşile (automate) de la intrare, am ajuns în recepţia hotelului – o sală spaţioasă şi însorită, primitoare, ce strălucea de curăţenie. Totul mi s-a părut de bun gust şi foarte frumos amenajat: cu fotolii şi canapele, măsuţe, un acvariu şi alte elemente pentru decor, plus câteva plante ornamentale. În faţă aveam recepţia propriu-zisă, în dreapta intrarea în restaurant iar în stânga, liftul şi scările de acces către etaj.

La recepţie, o domnişoară foarte amabilă ne-a încheiat formalităţile de cazare, totodată povestindu-ne... cam tot ce se putea povesti – despre cameră, masă, accesul la facilităţile complexului, etc. Aveam impresia că deja cunosc aproape tot ce era pe acolo. Oare? :) Din toate explicaţiile primite doar o frază am pierdut şi a fost de ajuns pentru a mă confrunta cu o mică dilemă. Am uitat să menţionez că spaţiile de cazare sunt dispuse pe trei nivele. Camera ce o primiserăm era la etajul doi astfel că, după ce am intrat în posesia cheii, ne-am luat bagajele şi ne-am îndreptat către singurul lift existent. Când să apăs pe butonul cu numărul 2 m-am cam „uitat lung” căci nu exista decât 1 şi 3. M-a lămurit soţia (care prinsese şi informaţia pe care eu o ratasem) cum stă treaba, că pentru a ajunge la etajul doi trebuia să coborâm la primul, de unde mai urcam câteva scări până la nivelul unde trebuia noi să ajungem.

La etajul doi, un hol lung, luminat artificial şi supravegheat de camere video. În capătul acestuia, în interior era un mic „spaţiu de odihnă” iar în exterior o terasă. Din ce am văzut, presupun că în sezonul cald, aceasta se amenajează cu mese şi umbrele de soare.

Camera în care am stat ne-a plăcut foarte mult. Fără vreo reţinere pot afirma că a fost poate cel mai frumos spaţiu în care am fost cazaţi. Era destul de mare, indiferent că vorbim de holul de la intrare ori de restul încăperii. Doar baia aş încadra-o ca fiind de dimensiuni medii. Mobilierul, realizat din lemn şi bine lucrat, era compus din: pat, două noptiere, o masă cu două scaune, oglindă de perete, un birou (cu loc pentru minibar), un dulap de haine şi un cuier, acestea două din urmă fiind amplasate în holul de la intrare. Patul dublu, mare şi foarte confortabil, cu lenjerie imaculată, l-am găsit „împodobit” cu două lebede realizate din prosoape.

Ca dotări ale camerei ar fi de menţionat: două veioze / aplice – în dreptul patului, telefon fix – cu acces gratuit în reţeaua hotelului şi contra cost în cea naţională / internaţională, aer condiţionat, televizor – un LCD cu diagonala nu foarte mare dar suficientă, minibar – cu diverse băuturi (ape minerale, sucuri, bere, vinuri, „tării”) plus ceva de ronţăială (alune), toate contra cost, seif – amplasat în dulapul de haine. Şi să nu uit cumva, tot în dulap erau şi două halate de baie. Nu în ultimul rând, trebuie să remarc un lucru important şi anume curăţenia impecabilă. De ridicat gunoiul din cameră... nici nu are rost să zic ceva.

Baia, asemenea camerei, foarte curată şi totodată bine dotată, începând cu uscător de păr şi sistem de ventilaţie, continuând cu pahare (la noi nu au fost de unică folosinţă ci tot din sticlă, la fel ca cele de pe tăviţa de lângă televizor), săpun lichid şi solid, hârtie igienică, cască pentru duş şi binenţeles prosoape, inclusiv unul pentru picioare, aşezat pe prag la ieşirea din duş. Deşi eram informaţi că prosoapele se vor schimba la cerere, chiar dacă nu solicitasem înlocuirea lor, a doua zi am găsit pe raftul din baie prosoape curate (nu că cele folosite în ziua anterioară ar fi fost murdare). Despre duş aş putea spune că nu era unul „clasic”, cu o cădiţă, perdea sau... ceva de acest gen, ci era un separeu, delimitat de restul băii printr-un perete de sticlă – interesantă idee! Cu apa caldă nu am avut nici un fel de problemă, lucru valabil de altfel şi în cazul căldurii din cameră. Caloriferele au funcţionat în continuu, ba chiar a trebuit la un moment dat în timpul nopţii să le dăm la minim căci, cum nu suntem friguroşi din fire, ne era foarte cald.

Dacă ar fi să reproşez ceva referitor la camere, ca o persoană căreia îi place să îşi înceapă ziua şi să se bucure oricând de o porţie de privit din balcon, m-aş referi la lipsa acestuia. Cunoscându-mi slăbiciunea, soţia chiar m-a întrebat în glumă „Ce te faci fără balcon? ”. Am rezolvat uşor problema, găsind un alt loc ce a preluat locul balconului. Cine credeţi că era la primele ore ale dimineţii pe terasa din capătul holului? JE!!! :) Acestea fiind spuse, cred că ar cam trebui să închei cu detaliile despre cazare. Dacă am uitat ceva... să îmi fie cu iertare!

RESTAURANTUL

Aşa cum am mai spus, se găseşte la parterul hotelului, intrarea făcându-se din recepţie – în dreapta. Sala, dotată şi cu un bar, este destul de mare şi frumos amenajată. Aici am desfăşurat reuniunea de bun-venit (vineri), masa festivă de sâmbată seara şi festivitatea de premiere. În prima seară am fost cam dezamăgiţi de servirea mesei, timpul de aşteptare atât pentru preluarea comezilor cât şi pentru aducerea mâncării fiind destul de mare. Pe lângă asta, unul dintre ospătari mi s-a părut a fi puţin cam arogant. Ulterior însă, la micul dejun şi la masa festivă, lucrurile au decurs foarte bine.

Micul dejun a fost bogat şi diversificat, cu mai multe feluri din fiecare categorie de produse: ceaiuri şi sucuri (diverse arome), lapte, legume, mezeluri şi brânzeturi (o mare parte din ele fiind de casă), salate (de fructe şi de legume), ouă (fierte sau prăjite), cereale, croisante şi gogoşi (simple sau umplute cu gem), plus câteva feluri de pâine (albă, neagră, cu seminţe sau cartofi) şi... nelipsita cafea (naturală). Sincer, nu cred că a fost cineva care să se ridice de la masă nemulţumit şi să rămână flămând.

În afară de restaurant, într-o altă clădire mai există un loc de servire a mesei – pizzeria Taverna. Meniul de aici nu se rezuma doar la pizza ci era unul tot de restaurant, cu mâncăruri gătite, minuturi, deserturi, băuturi, etc. Iată şi un detaliu pe care l-am aflat întâmplător: cu biletul de intrare la Spa sau la bowling se putea comanda pizza la preţul de 11 lei. Tot referitor la mâncare, indiferent despre care dintre cele două locaţii vorbim, cred că mulţi dintre noi am rămas plăcut impresionaţi. E drept, „bucatele” arătau bine şi erau bune la gust dar nu despre asta este vorba ci despre preţurile mici şi porţiile mari - să sperăm că în cazul în care vor citi cele scrise de mine şi de alţi colegi referitoare la acest subiect, reprezentanţii unităţii nu vor lua decizia de a schimba lucrurile, în defavoarea clienţilor :).

HOSTELUL

În afara informaţiilor ce au apărut pe site anterior întâlnirii AFA – că este cotat la două stele şi că dispune de nouă camere (câte una cu două, patru, şapte şi zece paturi, două cu şase paturi şi trei cu opt paturi), nu pot spune decât că se află într-un clădire separată de cea cu hotelul. Pentru mai multe detalii, vă recomand să citiţi review-ul scris de Dragos. Şi încă o informaţie, referitoare la tarifele practicate. Deşi la recepţie nu era afişat decât preţul „standard” pentru cazare (13 euro / persoană), întrebând am aflat că exista şi posibilitatea de a opta pentru cazare cu mic dejun ori intrare la Spa (17 euro / persoană), sau cazare cu mic dejun şi acces la centrul de agrement (21 euro / persoană).

CENTRUL SPA

Aşa cum plănuiserăm, nu puteam să ratăm o porţie de relaxare la Spa. Chiar dacă nu am făcut cunoştinţă cu toate facilităţile centrului, de-o bălăceală tot ne-am făcut timp. Şi nu am regretat absolut deloc. Centrul era deschis de luni până vineri între orele 06.00 – 22.00 şi la sfârşit de săptămână între orele 09.00 – 22.00. Tariful de intrare valabil o zi era de 50 de lei pentru un adult şi 27 lei pentru copil (5 – 14 ani). Mai exista şi opţiunea abonamentelor cu mai multe intrări însă nu cred că e cazul să enumăr chiar toate preţurile ce le-am găsit pe acolo (de asemenea, o să omit şi din activităţile ce se puteau desfăşura – cursuri, programe speciale, etc.). Pentru cei cazaţi la hotel, în speţă şi cazul nostru, intrarea era gratuită şi se făcea pe baza unui bon primit de la recepţie în momentul cazării. La intrare primeai un prosop şi o brăţară cu al cărui cip (unic) se putea utiliza vestiarul aferent numărului de pe cipul respectiv. În camera vestiarelor erau şi cabinele de schimb, plus câteva uscătoare de păr şi (ceva mai rar întâlnit) o mică centrifugă pentru stoarcerea costumelor de baie.

Centrul e compus din mai multe încăperi, pe lângă duşuri şi grupuri sanitare existând spaţii unde se practicau diverse tipuri de masaje – anticelulitice, de relaxare, terapeutice, cu ciocolată, miere, rocă vulcanică, cu durate cuprinse între 20 – 90 de minute şi tarife cuprinse între 30 şi 75 lei. Din câte am înţeles tot pe acolo pe undeva ar fi existat şi o cameră cu sare (pentru aerosoli), un solar, o sală de sport (squash, tenis de masă) şi un bar. Aşa cum spuneam, nu am avut timp să le vedem pe toate, ne-a interesat în special sala mare – care cuprinde piscina, bazinul pentru copii, un jacuzzi, sauna şi două bazine cu apă sărată. Sala este spaţioasă, luminoasă (trei dintre pereţii încăperii sunt alcătuiţi în mare parte din sticlă), frumos amenajată, decorată cu plante. Pe marginea bazinelor erau amplasate sezlonguri, mese şi scaune, toate din lemn. Despre curăţenie nu am ce să zic, aceeaşi ca în tot complexul.

Sauna nu am testat-o (nu ne place!!!) aşa că mă abţin de la comentarii, cât despre bazinul pentru copii, pot spune doar că mi-a plăcut cum arăta. Cele două bazine cu apă sărată aveau dimensiuni destul de reduse, astfel că prindeai foarte greu un loc în ele. Dacă ar fi fost mai încăpătoare era şi mai bine, însă probabil ar fi intervenit problema cantităţii de apă – am auzit pe cineva zicând că este apă adusă de la Praid. Lângă aceste bazine erau şi patru duşuri. La jacuzzi mi-a plăcut că apa era la o temperatură potrivită (pentru noi) – zic asta deoarece în cele mai multe cazuri am avut de-a face cu temperaturi mult mai ridicate, care ne-au făcut câteodată să renunţăm la a mai folosi „bulbucii”. Şi încă ceva: deşi auzisem că ar fi două bazine, eu nu am văzut decât unul singur, probabil cel de-al doilea găsindu-se prin vreo cameră învecinată.

Cea mai mare atracţie a centrului a constituit-o piscina mare, un bazin care după aprecierile mele ar avea aproximativ 20 – 25 de metri lungime şi cam 10 – 12 lăţime. Intrarea în apă se face pe trepte iar adâncimea este variabilă, de la aproximativ 1,30 până la 1,90 – maxim 2 metri. Pe una dintre laturi, era delimitat un culuar de înot iar pe centrul bazinului, la fiecare stâlp de susţinere (aceştia la rândul lor contribuiau şi la desingul sălii) era câte un duş cervical. Referitor la temperatura apei, poate că erau binevenite două – trei grade în plus însă a fost bine şi aşa.

Dacă ar fi să reproşez ceva referitor la acest centru, m-aş rezuma la pardoseală, aceasta fiind realizată din materiale aderente doar în unele zone, în rest suprafaţa fiind destul de alunecoasă şi... periculoasă în acelaşi timp. Cred însă că e posibil ca această situaţie să fie remediată în viitorul apropiat căci am observat într-un colţ al sălii un sul mare din material antiderapant, despre care am presupus că este pregătit tocmai pentru ce spuneam.

Nu am să închei acest capitol înainte de a aminti şi de mini-wellnessul existent la parterul hotelului, în dreapta recepţiei, lângă scările de acces la etaj. Nu am avut timp să intrăm pentru a vedea despre ce este vorba dar din câte am înţeles, acesta cuprinde două jacuzzi cu apă sărată şi un salon cosmetic.

CLUBUL

Se găseşte în acelaşi corp de clădire cu hostelul şi cuprinde o sală de bowling, bar – cu mese / fotolii şi o sală de jocuri. Şi în acest loc totul arăta „ca la carte”. Aici ne-am petrecut prima seară a Întâlnirii, jucându-ne, dansând, povestind, mai pe scurt, simţindu-ne bine. Cum am avut parte de o petrecere cu muzică live, am preferat să stau cea mai mare parte a timpului în sala de jocuri, în cea vecină muzica având un volum deranjant de ridicat. Referitor la preţuri: bowling – în timpul săptămânii 50 lei, în week-end 60 lei / oră; biliard – 8 lei în timpul zilei şi 12 lei / oră seara după orele 18.00; darts electronic – 50 bani / credit; flipper – 1 leu / joc.

TERENUL DE SPORT

Este vorba despre o suprafaţă din material sintetic, pe lungimea acesteia fiind amenajat un teren de fotbal iar pe lăţime fiind trasate două de tenis şi unul de volei. Ne-ar fi plăcut să le încercăm însă în lipsa timpului, singurul sport pe care l-am practicat aici a fost... aruncatul cu privirea. De menţionat că terenul dispune şi de instalaţie de nocturnă. La acea dată, tarifele de închiriere pentru o oră erau următoarele: tenis – 16 lei (în timpul zilei) / 35 lei (nocturnă); fotbal – 85 lei / 125 lei; volei şi tenis cu piciorul – 35 lei / 55 lei;

ŞTRANDUL

Binenţeles că aflându-ne în luna februarie, acesta nu era funcţional. Deşi erau acoperite cu folie, se putea desluşi uşor că era vorba despre două bazine, cel mai probabil unul pentru adulţi şi unul pentru copii. Din câte am înţeles, pe lângă acestea ar mai fi existat şi alte două mici bazine cu apă sărată.

CENTRUL DE ECHITAŢIE

Nu am avut timp să mergem să vedem cum arată însă o să prezint câteva preţuri, poate unora le vor folosi măcar pentru o eventuală comparaţie cu alte locaţii de acest gen: iniţiere – 20 lei / 30 minute; călărie în ţarc: 25 lei / oră; călărie pe teren: 35 lei / oră; călărie pe ponei: 10 lei / 10 minute.

REPROŞURI

La ce condiţii şi la câte servicii oferă acest complex, nici nu ştiu dacă mai e cazul de reproşat ceva. Făcând însă abstracţie că totuşi este vorba despre o unitate cotată (doar) cu trei stele, am să menţionez şi câteva din cele care eu consider că ar fi adus (încă) un PLUS complexului. Despre două din ele, anume lipsa balconului şi suprafaţa alunecoasă de la piscina interioară, deja am vorbit iar pe lângă acestea poate ar mai fi de adăugat lipsa unei săli de conferinţe. Şi... cam atât!!!

CONCLUZII

Aş putea încheia la fel cum s-a sfârşit şi scurtul sejur de la Septimia, şi anume cu un dialog: ”V-a plăcut la hotelul nostru? ” a întrebat domnişoara de la recepţie. Cu gândul de a-i observa reacţia, luând o postură foarte serioasă clientul îi răspunse ”Ne pare foarte rău dar acesta nu e hotel de trei stele! ”. Din reacţia recepţionerei a fost cât se poate de clar că şi-a dat seama că acel răspuns era o apreciere şi nu o critică. Şi la drept vorbind, nici nu avea cum să fie altfel. La fel cum noi ne-am dat seama cu ce am avut de-a face, sunt sigur că şi ei sunt conştienţi de ceea ce oferă. Într-adevăr, aşa cum am mai spus, Complexul Septimia ne-a depăşit aşteptările, am fost impresionaţi de ceea ce am găsit la faţa locului: condiţii de cazare excelente, servicii de calitate, personal amabil, iar dacă mai punem la socoteală şi toate opţiunile de distracţie şi relaxare, avem tabloul complet al unei locaţii care merită recomandată fără nici o ezitare.

Şi încă ceva: chiar dacă se poate spune că pentru o locaţie de trei stele preţul este cam mare sau cel puţin aşa pare la prima vedere, acum, după ce AmFostAcolo, noi suntem de părere că merită fiecare leuţ. Astfel că, atunci când vom mai avea ocazia de a merge în acea zonă (probabil tot în acest an dar pe la începutul toamnei) vom face un efort şi vom încerca să găsim găzduire tot la Septimia, binenţeles cu gândul şi speranţa că vom avea la dispoziţie suficient timp pentru a ne bucura de toate facilităţile oferite de COMPLEXUL SEPTIMIA WELLNESS & SPA din oraşul Odorheiu Secuiesc.

Toate cele bune.

P. S. Chiar dacă ştiu că mai avem mult timp de aşteptat, deja parcă sunt curios să aflu care va fi alegerea organizatorului - ştiţi voi cine :), referindu-mă binenţeles la locaţia unde se va desfăşura Întâlnirea AFA 2014. Dragi colegi, să ne revedem cu bine.


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 01.05.13 14:54:27
Validat / Publicat: 01.05.13 15:57:15
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2066 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Holul de la intrarea hotelului şi recepţia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24950 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 34.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    amero
    [01.05.13 16:14:03]
    »

    Septima ne-a intrecut asteptarile iar tu ne-ai intrecut pe toti cu cea mai buna, corecta si frumoasa prezentare a resortului. Felicitari.

    Paste Fericit tuturor membrilor AFA

    urjanclaudiuAUTOR REVIEW
    [01.05.13 16:44:24]
    »

    @amero Stimată doamnă, vă mulţumesc foarte mult, atât pentru apreciere cât şi pentru urare.

    Totodată, profit şi eu de ocazie pentru a le ura membrilor AFA o mini-vacanţă cât mai plăcută (celor care se bucură de zile libere) şi un PAŞTE FERICIT.

    crima
    [03.05.13 16:14:36]
    »

    @urjanclaudiu

    Și eu i-am "reproșat" recepționerei că ăla nu-i hotel de trei stele...

    Faza tare a fost că, la sosire, era să sun la recepție pentru a reclama lipsa prosoapelor din baie, deși văzusem lebedele de pe pat... ) Noroc cu soția, care mi-a atras atenția că lebedele făcute din prosoape conțin... prosoape! Oricum, n-aș fi fost singurul, un alt prieten/coleg de site sunase deja la recepție, pentru a reclama... lipsa prosoapelor! )

    Ar mai trebui completat și de remarcat semnalul wi-fi bun și foarte bun, atât în cameră cât și în restaurant. Gratis, evident.

    Așa cum a spus și @amero, un review complet.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    amero, crima
    Alte impresii din această RUBRICĂSeptimia Resort Wellness & Spa:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059743165969849 sec
    ecranul dvs: 1 x 1