Mulţumesc, Afa!

TIPĂREȘTE

Trebuie să recunosc că am avut ceva emoţii în legătură cu întâlnirea noastră de la Septimia. Citisem reviewurile de anul trecut şi rămăsesem cu o părere de rău că din motive obiective nu am putut participa. Teoretic îmi promisesem că dacă ne ajută Dzeu, anul ăsta vom veni.

Teoria ca teoria dar practica te omoară. La afişarea anunţului primul impuls a fost să mergem. Imediat au apărut o serie de contraargumente: ce căutăm noi, la vârsta noastră printre tineri? cu ce ajungem? dacă nu-mi trece răceala pe care o purtam de o săptămână?

Ca să nu mă răzgândesc am achitat totul din prima. Rând pe rând contraargumentele au picat. Şi Dragoş şi Cornel mi-au zis că ˝ce e aia vârstă? ˝ Cu drumul aranjasem cu Guru (ştie el cine e) dar în faţa ofertei lui Iulian68 care pleca de joi, am optat pentru el. Camera să nu fie la etaj dacă nu au lift. Şi asta a aranjat Cornel. Dumnezeu m-a bătut că am fost prea pretenţioasă şi m-a pus să cobor în salină 245 sau 247 sau 255 de trepte, oricum destule. De urcat, nici nu mai menţionez ca să nu-mi mai aduc aminte.

Iulian68, despre care am intuit că e leat cu fiu-miu cel mic (1968) ne-a luat de acasă şi prima zi a fost o adevărată excursie vizitând sau doar văzând bisericile fortificate din Prejmer, Feldioara, Hoghiz, Rupea. La Rupea, pantă mare, trepte multe, numai că m-au luat de câte o aripă Iulian şi barbatu-miu şi m-au dus până sus unde Nina aflase deja că e şantier şi nu se poate vizita. Hai înapoi! De data asta per pedes, nu de aripi. Viscri nu ne-a plăcut. Un sat oarecare, cu strada plină de noroi şi nicio privelişte mai acătării. Am oprit o localnică.

- Fiţi amabilă, unde e casa lui unchiu-meu? a întrebat Iulian.

- Turiştii vin pentru cetate nu pentru casa lui Charles, ne-a pus ea la punct.

- Şi unde e cetatea?

- Acolo, dar iarna e închisă.

Am fugit de-am mâncat pământul trecând pe lângă cele două căsuţe albastre ale lui Charles, pardon, ale unchiului.

La Septimia ne-a întâmpinat cu căldură Cornel şi mi-am dat seama că degeaba îmi făcusem griji. Parcă ne cunoştea de o viaţă aşa că mi-am recăpătat încrederea în mine.

A doua zi am vizitat salina Praid cea cu 247 trepte în jos şi tot atâtea în sus, sâmbătă pe un soare şi vânt de primăvară am fost la Sighişoara unde nu am mai urcat 177 de trepte că s-ar fi adunat cu primele 247 cu impact la articulaţii şi seara am participat la festivitatea de premiere. Cu toate că aparatul foto mi se dereglase la salină, Rilă, adică soţul meu a reuşit să mă imortalizeze la decernarea premiilor. Au ce vedea nepoţii! Chiar mă gândesc să înrămez diploma. Închipuiţi-vă că am şi dansat! După ce vreo 30-40 de ani am zis că ˝nu se mai cade˝.

Mulţumirile mele lui Dragoş că m-a îndemnat să vin in afa, lui Cornel pentru tot ceeace a făcut pentru comunitate şi în special pentru că m-a acceptat, promovat şi încurajat iar vouă dragi prietene şi prieteni că m-aţi primit în rândurile voastre şi m-aţi îmbrăţişat ca pe adevărată voastră bunicuţă.

Promit să nu lipsim nici la următoarele întâlniri cu ţinta precisă: Afa 10 ani!

---

VIZUALIZĂRI: 1669 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI