Sarti - o stațiune prietenoasă, ușor cosmopolită

TIPĂREȘTE

        Veneam din Shipka (Bulgaria), cca. 550 km, prin Zlatograd, traversând M-ții Rodopi, drum frumos (pe partea Greciei) prin păduri rămase intacte (o întâmplare fericită pentru Grecia) cu smochini pe marginea drumului din care am și degustat, Xanthi, cu un trafic infernal în perioada prânzului când am avut nefericita "inspirație" de a intra în oraș pentru un prânz turcesc (știind că nu vom mai avea altă ocazie), Kavala, unde am făcut prima oprire și am avut primele contacte cu grecii care, aflând că suntem români și ortodocși, și-au deschis sufletul și ne-au onorat cu multă prietenie. Am continuat pe șoseaua din vecinătatea mării prin Stavros, Olimpiada, Stratoni, Ierissos, Ormos Panagias, Vouvourvrou, Sarti (Perimetriki Sithonias) și la final Sikia unde am petrecut prima noapte grecească.

        Sarti (Σάρτη), un sat cu ~ 1200 locuitori - pescari și agricultori, din municipalitatea Toroni, situat pe coasta de sud est a peninsulei Sithonia (Halkidiki), golful Muntelui Sfânt din Marea Egee, pe șoseaua Perimetriki Sithonias, (Nikitis-Sartis) ce înconjoară de jur-împrejur Sithonia, la poalele Munţilor Pamos Itamos. Coordonate:  40°6'0" şi 23°58'60".  Este cunoscută și sub denumirea de Nea Afissia.

        Prima mențiune îi aparține lui Herodot. În perioada bizantină este numit Sartis, aparținând de Mânăstirea atonită Xiropotamos (pe ale cărei uși sunt sculptate stemele Moldovei și Țării Românești).  Originea locuitorilor este mica insulă Afissia (cunoscută şi sub numele Arablar, Avşar din Marea Marmara (Turcia), refugiați forțat prin Convenţia de la Lausanne (20.01.1923), în urma războiului greco-turc din 1919-1923.  

Mai există doar câteva case din această perioadă, din care unele nelocuite.

N-am observat nimic care să aibă legătură cu vechea Eladă (sau alte civilizații care au "trecut" pe aici - grecii și vremurile au ras tot), specificitate mediteraneeană, turismul de low cost fiind stăpânul vieții de aici, compensat în schimb de varietatea și libertatea inițiativelor turistice.

Festivalul religios și târgul tradițional din 15 august (Sfânta Maria) este una din marile sărbători anuale ale localității.

Până prin anii 1970 zona era săracă și izolată, se putea ajunge doar cu vaporul de la Salonic în 2-3 zile, inclusiv electrificarea fiind făcută după această dată.

       Cazare:

Cele mai multe informații (și nu numai de cazare), în limba română, găsiți aici:  sarti.gr/ro/all_houses.html.

Alte variante de cazare dar și programe turistice - prin vreo patru agenții din localitate, una din ele - Sithon Travel (o recomand) fiind una din ele.

Există și agenție în limba maghiară, se vorbește destul de mult ungurește, n-am scăpat nici acolo de ambientul lingvistic atât de familiar acasă (fie în excursie la Salonic, fie în croaziera spre muntele Arhos, fie la seara grecească).

De evitat cazarea în preajma cluburilor de noapte (pentru cei care doresc liniște noaptea) iar vara cele cu expunere spre sud.

       Campinguri (cu plajă) în apropiere:

Armenistis (13 km nord), unul din cele mai bune din Grecia;

Sikia (10 km sud), 4 camping-uri:  Linaraki,  Melissi,  Katerina,  Christina.

Kalamitsi (15 km sud), 2 camping-uri: Porto Kalamitsi Camping & Bungalows și Thalatta Kalamitsi Village Camp; În zonă mai sunt și alte campinguri nerepertoriate (Sarti, Sikia, Toroni), inclusiv camping auto pentru cei care merg cu casa după ei, în Sarti fiind amplasat strategic, în apropiere de toate obiectivele (nu figurează pe net).

      Majoritatea structurilor de cazare din Sarti au la intrare duș și/sau furtun pentru îndepărtarea nisipului înainte de a intra în hotel.

Sarti este impartit in 2 zone: Nord și Sud, despărțite de complexul Sarti Beach și de un spațiu viran cu ceva terenuri de sport și terase răzlete.  

Partea cea mai nordică cuprinde satul vechi cu clădiri ale localnicilor, portul, biserica, pe lângă/și de unde, spre sud, s-a dezvoltat stațiunea, cu foarte multe hoteluri (majoritar cu studiouri în regim self catering), taverne, magazine, chioșcuri înșirate ordonat de-a lungul mai multor străzi paralele cu linia țărmului și tăiate perpendicular de altele. Dinspre nord spre sud scade agitația turistică, stațiunea oferind oportunități la alegere în funcție de temperamentul sau dorința fiecăruia. Distanța de la agitație la liniște este de o jumătate de oră, plimbare plăcută pe stradă sau malul mării.

Zonei nordice, mult mai dezvoltată (mai lungă de 1 km) i-am alocat un set de fotografii cu puncte de interes, pentru informare generală. Sunt multe studiouri fără nume arondate direct la una din agențiile turistice locale, având inscripționate numele agenției.

Partea de sud, mai liniștită, recomandată pentru familii cu copii mici, săracă în taverne în schimb cu plaja mai lină, cu zone în care la 50-70 m distanță de țărm apa nu depășește 2 m, chiar o zonă în care un sector de plajă (50 m), apa are cca. 30 cm adâncime la 30 m distanță de țărm.  

Adâncimea apei lângă țărm crește ușor de la sud la nord; urmărind linia tărmului sub apă este un prag de max. 50 cm unde se disipează valurile (atunci când sunt) iar în spatele pragului este un curent litoral, ușor sesizabil, dinspre sud spre nord (sens - posibil legat de sezon) astfel încât, înotând în apă mai adâncă de 2 m (sub care este tot nisip), te trezești binișor deplasat spre nord. Deasemenea crește agitația apei de la sud la nord.

       Soare de septembrie, blând și prietenos, nu am prins nici o ploaie,

vânt slab (briza) din toiul dimineții liniștindu-se spre ora 10, valuri, atunci când erau, numai bune pentru joaca din apă, ziua în schimb este deja mai scurtă limitând într-un fel excursiile lungi sau plaja prelungită.

       Plajă largă, nisipoasă, de trei kilometri lungime, căreia i s-a acordat Blue Flag pentru calitatea apei și facilitățile existente.

       În toată perioada nu am văzut nici un țânțar, prin apă nici-o viețuitoare căreia să-i placă picioarele noastre, nici balize limitatoare dar nici salvamari. Pe plajă sunt felinare de noapte, dimineața dacă vrei să vezi răsăritul soarelui (iar seara asfințitul "pictat" pe muntele Athos) poți să stai liniștit la una din terasele pustii și nepăzite, să inspiri aeorosolii brizei de dimineață, să simți magia luminii ce înlocuiește încet misterul unei mări întunecate, aparent ostile într-una albastră și prietenoasă.

În partea extrem sudică a plajei din Sarti, este un loc liniștit și pitoresc - un istm stâncos care pătrunde în mare, cu o mică insuliță și câteva stânci în apropierea țărmului, cu apă mică, extrem de limpede și peștișori jucându-se în apa caldă.

Plaja liberă (care reprezintă cea mai mare parte) este relativ neîngrijită, deși nu ar trebui cine știe ce efort pentru îngrijire, poți descoperi multe obiceiuri balcanice îngropate în nisip iar o parte (cea mai depărtată de țărm este invadată de plante halofile (când ai multă plajă, îți permiți!), un fel de ciulini mici pe care trebuie să-i eviți - înțeapă chiar prin papucii de plajă.

Pe plajă sau în apă doar urme de alge, câteva scoici (lamellibranchiate) sau melci (gasteropode), căutate cu perseverență de unii turiști și mici dungi negre neregulate la terminația valurilor pe plajă reprezentate de mică neagră (biotit) sau hornblendă provenite din rocile vulcanice ce constituie substratul sau roca de bază.

Dacă se dorește o plajă (nisipoasă aurie) mai pustie, foarte mare, mai adăpostită și mai puțin amenajată se poate merge la Paralia Sikia (spre sud ~7km), cu parcare chiar lângă plajă, apreciez ca fiind una dintre cele mai bune plaje din sudul Sithoniei, cu ceva taverne și structuri turistice de mai multe categorii, cu nisip destul de fin, intrare lină în apă și o agitație marină mai estompată. În continuare spre sud-est este o altă foarte bună plajă - Kalamitsi.

Spre nord 5-6 km, apă albastră, verde, turcoaz... și nisip portocaliu (relativ) - Portokali (Orange) Beach, una din cele mai frumoase plaje - datorită apei, cu multe pietre din care unele sculptate, acces dificil, pe drum de pământ și abrupt, parcare în pădurice, nesemnalizată din șosea, recomand pentru prima dată parcarea unde începe drumul dificil, printre rulote și continuat pe jos cca. 200 m.

O variantă puțin cunoscută (nu apare pe hărți), plaja Paradisului din apropiere de Toroni (Tristinikouda), fără acces auto și frecvent solicitată de nudiști.

       Turiști din toate neamurile (apropiate): greci, unguri, sârbi, români, bulgari, moldoveni, ruși, macedoneni și ceva nemți rătăciți (pondere ordonată subiectiv), o atmosferă în general decentă, fără excese. Am vorbit între noi numai românește, nu s-a uitat nimeni urât la noi. De fapt oriunde mergem, chiar dacă uneori percepția asupra noastră este deformată, vorbim românește (evident între noi), nu ne ascundem identitatea, nu are de ce să ne fie rușine și nici nu mă consider inferior națiilor occidentale (ba din contră, aș zice fără modestie).

      Vegetația atât de exotică pentru noi, cu pini, măslini, smochini,  portocali, lămâi, rodii, leandri, chiparoși, magnolii, palmieri, trandafiri și alte câteva soiuri de pomi înfloriți pe care nu-i cunosc, de multe ori flori pe balcoane, mici grădinițe pe lângă clădiri sau spații amenajate.

        Parcare liberă, fără probleme, fie la/lângă hotel fie lângă plajă.

Loc berechet pe plajă, pentru orice confort, de la tacâm complet (umbreluță, șezlong, cocteil, ...) la prosop (cearșaf) propriu și gustare din traistă.

        Taverna Ta Vrahakia (cea mai renumită - călcată și de Dan Puric prin 2010), ultima din nordul stațiunii cu ieșire la mare, cu restaurant și terasă pe marginea unui golfuleț stâncos și pitoresc: 18€/2 persoane, (un mix grill, o friptură de pui, garniturile aferente, fără salată), 7€ - porția de spaghete carbonara/bolognese (foarte mare), 9€ - paste cu fructe de mare, 7€ - porția de șnițel/friptură (cu două garnituri: cartofi prăjiți și pilaf), 4,5€ - salata grecească, 3€ - tzatziki, 3€ - o bere.  Mâncare bună, servire bună, seara formație live, în general aglomerat. Auzindu-ne vorbind românește la masă, ospătarul a lăsat locul altuia cu care se putea dialoga mai bine pe românește decât cu celălalt pe englezește, astfel încât am putut comanda după dorință și în cunoștință de cauză.

Krionas: Restaurant specializat pe produse din pește, descoperit spre finalul sejurului, cu vitrină cu peștii din meniu la intrare și cu ospătar vorbind relativ bine românește. Acolo am descoperit tsipura - pește la grătar, deosebit de bun (9 euro/buc. de cca. 350-400 gr.).  

La patiseria de la intrarea în restaurantul Kotsaris, lipit de Ta Vrahakia, cele mai bune prajituri - triunghiuri însiropate și presărate cu alune pisate, 2€/bucată. Înghețată bună la gelateria italiană Casa Dolce 0.70€ cupa mică, 1.20€ cupa mare.

Pizza nu știu cum este dar copiii mei nu au fost mulțumiți de calitatea acesteia.

Un loc în care se întâlnesc românii - Cielo beach bar.

Alte taverne (ordine recomandată subiectiv): Stavros, Kotsaris, Maistrali, Christos, Evros și lista continuă...  În partea de sud taverna Paradis (suficient de bună). Puteți avea uneori surpriza ca meniurile să fie doar în greacă și/sau maghiară iar ospătarul maghiar fără însă ca acest fapt să afecteze servirea.

Două cluburi de noapte: Macedonia și Clubul lui George - nu știu detalii, nu le-am încercat.

Berea la taverne este minimum 2-2,5€ (halbă sau doză); Mie nu mi-a plăcut Mytos-ul și nici vinurile lor - mă refer la vinurile de clasă medie (ori dulci, ori prea aromate iar cele seci-prea astringente).

Fast-food-ul pe care-l recomand: Ovelix (sau Obelix): 2,5€ gyros-ul în pită (cel mai bun din Sarti) sau 6€ la farfurie-porție chiar mare și 2,5€ berea Heineken.

Peștele (slăbiciunea mea gastronomică), deja un produs destul de rar în Grecia (ca urmare a poluării și pescuitului intensiv) este scump; specii recomandate: chefal (comun), doradă (din familia bibanului), pălămidă (din familia tonului), plătică de mare, zărgan, lufăr, laban, lavrac. Mare parte din fructele de mare și o parte din pește sunt produse prin acvacultură marină (se poate vedea o fermă piscicolă în golful Ampelos (Mamba) pe drumul dintre Sarti și Toroni).

Peștele servit la începutul sejurului la tavernă cu 25-50€/porția nu m-a impresionat deloc, așa încât l-am cumpărat de la o pescărie (erau vreo opt feluri de pește și fructe de mare), proaspăt și ținut în gheată, curățat la cumpărare, de la 8 la 20 €/kg funcție de specie, gătit românește (asta știam) a fost pe sufletul meu, mai bun decât orice pește din România.

       Autogospodărire:  

Câteva prețuri:
- bax de bere Mythos (6 doze de 0,33 ml): 4,5 euro;
- bax de apă plată Vikos (6 PET de 1,5 l): 1,55 euro;
- pâine (bagheta): 0,80€;

Produse/kg:
- piersici (rodakina): 1,2€;
- nectarine (nectarinia): 1,5€;
- roşii (ntomates) (mari, delicioase): 0,7€;
- castraveţi (aggouria) lungi: 0,3€;
- prune (damaskina): 1€;
- ceapă roşie (kremmydia kokkina) - nu ustură deloc: 0,6€;
- brânză Feta: 3,5€;
- gyros: 2 - 2,5€;
- cocktail (slăbuț) din fructe proaspete, pe terasă: 5€;
- Ouzo 12, răchia lor cu gust de medicament, (mai mult lichior) (12 este considerat cel mai bun sortiment) la 1 l: 10,5€;

Majoritatea cumpărăturilor le-am făcut de la supermarketul Arvanitidis (cel de culoare galbenă), cel mai diversificat și mai bine aprovizionat, deși sunt mai multe marketuri, cu prețuri echivalente; A fost singurul loc unde am găsit sirop de grenadine (din rodii) și de lămâie pentru cocteiluri (pentru acasă). Legumele și fructele le-am cumpărat de la market-urile mici unde erau mai proaspete, uleiul de măsline scump.

Pentru cine dorește alternativă, spre sud 10 km, la intrarea în Sikia este un Carrefour.

        Bucătăria grecească (atât cât este de grecească), așa cum am perceput-o eu (impresii localizate doar pentru Halkidiki): frustă dar fermecătoare, a gusturilor complementare, colorată, puternic ancorată în oportunitățile naturale, a senzațiilor - diferite și mereu în schimbare (aceeași mâncare - alt gust dacă schimbi bucătarul sau zona). Mâncărurile gătite (cele mai elaborate), dulciurile și prăjiturile sunt tributare bucătăriei turcești - printre puținele lucruri păstrate din ocupația otomană (ce e bun și la dușman place). Mâncărurile prea rafinate nu sunt compatibile cu spiritul bucătăriei grecești (nu înseamnă că lipsesc excepțiile).

Mâncarea lor este o vacanță, o bucurie a momentului devenită ulterior amintire plăcută, întotdeauna aromată. Nu am perceput-o ca fiind tradițională dar având specificitate (seamănă mult cu grecii - mai temperamentală, schimbătoare, uneori înșelătoare), ancorată în spațiul mediteraneean și în comuniune cu spiritul creștin ortodox, prin mâncarea de post, căreia, alături de penitență i-au dat o nouă conotație - grația.

        Biserica din Sarti, este construită fără turlă (obicei de sub ocupația otomană dar și din cauza cutremurelor), cu o clopotniță alăturată, aici slujind un preot român, Nicolae Pantea, moldovean de-al nostru.

Dacă mergi la slujba lui și a aflat, într-o formă sau alta că sunt și conaționali, va spune, în timpul slujbei și câteva cuvinte în limba română.

       Seara grecească

Seara grecească, care a urmat unei zile cu croazieră la muntele Athos, achiziționată de la o agenție din Sarti (pentru 25€/persoană) a început la orele 21,00, fiind preluați cu autobuzul din fața complexului Sarti beach, ajungând la destinație - Platania, un restaurant "rustic" (zic ei), pe malul mării, după cca 10-15 minute de mers. La ieșire din restaurant, intrai într-o grădină, bine iluminată, frumos amenajată și îngrijită (atât cât se putea vedea noaptea), cu acces direct pe plajă.

Începutul, pentru cca. 200 turiști aduși cu 4 autobuze, a început destul de nepromițător, într-o sală semideschisă (mai degrabă un hangar transformat și amenajat pentru noua destinație), în care am încăput în schimb cu toții, rămânând suficient spațiu pentru podiumul de dans, orchestră dar și pentru clienți din afara grupului, cu servire à la carte. După ce responsabilii restaurantului ne-au numărat de vreo trei ori, așa cu degetul, nu ieșea unul sau doi la numărătoare, au început servitul la masă. Meniul a constat dintr-o salată grecească (care numai grecească nu a fost - jumătate era varză albă tocată care nu are ce căuta într-o astfel de rețetă, un cubuleț de brânză de 2 cmc, o singură măslină, o jumătate de roșie netăiată, două batoane de castravete, totul stropit cu un pic de ulei de măsline) și felul doi - grătar de porc, pentru care, dacă erai inspirat, trebuia să-ți păstrezi o parte din salată. Am remarcat, prin comparație cu ceea ce se servea la mesele cu comandă à la carte, pentru aceleași feluri, diferențe mari în calitatea și cantitatea bucatelor servite. Băutura consta din apă minerală, vin alb și roșu, la discreție.

Alături de români (puțini), erau unguri, sârbi (destul de petrecăreți și gălăgioși), bulgari și bineînțeles greci. Muzică bozouki interpretată live, interpreți în costume tradiționale grecești, dans cu cadâne. Prezentarea se făcea și în limba română. Grupul de dansatori greci (cred macedoneni după dansuri și haine - din care doi profesioniști - o pereche) a prezentat dansuri grecești: zorbas, tsifteteli, zeibekiko tis evdokias, dansuri macedonene. O mică explicație: dansul sirtaki NU este un dans popular grecesc, așa cum se crede, fiind compus de Mikis Theodorakis în anul 1964 pentru filmul Zorba Grecul - “dansul lui Zorba”; termenul “sirtaki” provine de la cuvântul “sirtos”, denumire generică pentru dansurile tradiționale din insula Creta.

Au fost antrenați la dans și turiștii, dansatorul grec luând doamnele (mai subțirele) pe sus de la masă, petrecerea sfârșindu-se (în jurul orei 2,00) cu spargerea de farfurii, chiar foarte multe farfurii, doar că erau speciale, dintr-un material ecologic (un fel de carton alb, ușor, foarte casant).  

Gazdele erau marcate de criză, dar per ansamblu seara grecească a fost agreabilă, meritul fiind al artiștilor, al organizatorilor (agenția) care au participat nemijlocit la actul artistic (ghidele noastre, Cristina - româncă și Kristina - unguroaică, dansând frumos în toate dansurile grecești) dar și al turiștilor implicați permanent în petrecere.

Sugerez și recomand pentru seara grecească de la restaurantul Platania  să participați pe cont propriu, fiind mese libere suficiente, aranjate și echipate corespunzător, iar servirea mesei să o faceți à la carte; pentru aceeași distracție, produsele sunt de altă calitate, tratamentul din partea personalului mai dedicat, veți sta mult mai confortabil la masă (echipată corespunzător) și totul la un cost/persoană echivalent.

       Un risc de care trebuie ținut seama în alegerea unei vacanțe pe coastele Mării Egee (valabil de fapt pentru toată Grecia dar și Turcia considerate zone intens seismice) este reprezentat de probabilitatea declanșării unui seism. Am adăugat această atenționare din considerente profesionale. Sfatul meu (recomandare generală) este să alegeți structuri de cazare cu cât mai puține etaje, solid construite (structuri armate cu bază largă, pentru că din lemn nu veți găsi), cazare la nivelurile inferioare și nu neapărat în buza mării.

       Pentru percepțiile unuia care a fost doar o dată în Grecia, consider că stațiunea este recomandabilă celor care merg cu mașina (pentru excursii), nu-și permit costurile specifice unui confort superior și alocă o parte minimă din timp autogospodăririi. Există alternative și pentru confort sporit.

Acceptând aceste condiții poți avea un sejur extrem de reconfortant.

Perfectă pentru începători în spațiul grecesc, așa cum am fost și noi.

---

VIZUALIZĂRI: 16459 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI