ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.10.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Radauti
ÎNSCRIS: 24.01.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 16 MIN

    In cautarea stramosilor, intr-un film de Tornatore

    Ilustrație video-muzicală
    DIN MUZICA POPOARELOR... --- 12 --- - MANDOLINA ITALIANA


    TIPĂREȘTE URM de aici

    Ziua 5 – Duminica 29 Iulie 2012 – Bari 10:00 15:00

    Cel mai mult timp de studiu, l-am alocat Venetiei (vezi impresii), iar pentru Bari, recunosc ca nu m-am instruit foarte mult. M-au atras excursiile optionale – in special Alberobello (Wikitravel) si am studiat daca exista vreo modalitate ieftina de a ajunge pana acolo.

    Sa luam ca exemplu, excursiile optionale oferite la Bari, de pe pagina MSC:

    * BAR02 - ALBEROBELLO (4.5 hours) - 2012 & 2013

    A 1-hour coach ride takes you to the UNESCO World Heritage site of Alberobello, located in the Murge region, in the “boot heel” of Italy. This area is famous for its distinctive rounded stone houses with pointed conical dome roofs, known as “trulli”. Enjoy a guided walking tour through the delightful streets of this most unusual village, with a visit to St. Antonio, the only “trullo” church in the world. Time permitting, we will embark on a short sightseeing bus tour of Bari before returning to the port.

    Price per person Starting from: €50.00 Adults €35.00 Children

    * BAR04 - THE "SASSI" IN MATERA (approx. 4 hours) - 2012 & 2013

    Level of difficulty: moderate Enjoy a 1-hours drive to Matera, the city of the weird and wonderful “Sassi”, caves and the first town in the world to be declared a UNESCO World Heritage site. These caves were inhabited from the Neolithic times right up until 1952. Perhaps because of its unique and tangible history, the atmosphere here is extraordinary and the place exudes a mystic air. We will either visit a furnished Sassi cave museum house or one rocky church that are symbol of the local culture. Many film directors have chosen to set films in Matera as it is such an evocative place and Mel Gibson’s controversial film, “The Passion of the Christ”, was shot here.

    Price per person Starting from: €50.00 Adults €35.00 Children

    * BAR07 - THE CAVES OF CASTELLANA & POLIGNANO A MARE (4 hours) - 2012 & 2013

    Long Bus Trip Level of difficulty: moderate Leave the port for an hour’s drive to the Caves of Castellana where we will meet our guide for a fantastic subterranean journey through the cave complex. The caves were first explored in 1938, although their existence had been known since the XVIII century. At 60 metres deep, marvel at the cave chambers and the myriad of alabaster stalagmites and stalactites encrusted with calcite crystals. Back above ground we will travel on to Polignano a Mare, a lovely village perched high on a rock with wonderful views over the sea. Choose a guided tour of the village or to explore the pretty whitewashed streets on your own, meandering under the flowered arches and enjoying the hillside terrace that overlook the sea.

    Price per person Starting from: €45.00 Adults €32.00 Children

    Desigur ca mai aveau excursii atat la plaje cat si in orasul Bari; dar am zis sa mentionez locurile putin mai indepartate. S-ar putea sa va intereseze. Deci cautati mai multe despre:

    1. Alberobello (casutele trulli cu acoperis din piatra – tuguiat);

    2. “Sassi” in Materra – orasul casutelor sapate in piatra, scene din “Patimile lui Hristos” al lui Mel Gibson, au fost filmate aici.

    3. Grotele din Castellana si orasul Polignano a Mare – vizita unei pesteri si apoi a unui oras, de pe marginea unei faleze.

    Toate aceste excursii mi s-au parut interesante si era cat pe ce sa cumpar una. Am cautat si modalitati de a ajunge pe cont propriu, dar cu mijloacele de transport in comun era complicat (riscam sa pierd vaporul) iar cu taxiul era foarte scump, distanta fiind destul de mare.

    Uitandu-ma la ore si vazand ca ia o ora pana sa ajungem la Alberobello (+ o ora inapoi), timpul cat nava se afla in port fiind si asa destul de scurt, am decis sa merg pe optiunea mai ieftina si mai convenabila si sa vizitez orasul Bari pe cont propriu. Intr-un final, nu mi-a parut rau.

    Cateva date seci despre oras de la Wikipedia:

    “Situat pe coasta Adriaticii, orasul Bari este capitala regiunii italiene Apulia si a provinciei Bari. Conform datelor din 2004, are o populație de 328.458 locuitori.

    Istoric - În secolul al treilea Bari era un port înfloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrala a Apuliei (Apulia este numele vechi al regiunii numite astazi in limba italiana Apulia). Dupa ce a rezistat invaziei grecești, Bari a fost cucerit de romani și a dobândit statutul de "municipium". În anul 840 Bari a fost ocupat de către saraceni, fiind recâștigat în anul 870 de către bizantini. Orașul devine principalul centru italian din punct de vedere politic, militar și comercial din întreg Imperiu Roman de Răsărit. Dominația bizantină va lua sfârșit în anul 1071. ”

    Este foarte greu sa gasesti foarte multe informatii turistice despre Bari, deoarece nu prea s-au ocupat cu turismul. Aceasta activitate, este relativ recenta. De exemplu nu sunt foarte multe hoteluri prin oras, iar majoritatea paginilor de turism din Italia, stau prost la capitolul informatii, negasindu-se informatii in limba engleza.

    Orasul Bari, este al doilea ca importanta din Sudul Italiei si este si orasul din care pleaca feriboturi inspre Grecia, Croatia, Cipru etc. Avand un port bun, era de asteptat ca sa fie folosit de companiile de croaziere.

    Cum se ajunge din port in orasul vechi?

    Centrul istoric, e destul de aproape de port. Se fac aproximativ 15 minute – mergand pe jos. Cand eram inca pe vapor, au anuntat in Italiana, ca autoritatile portuare nu permit ca pasagerii sa mearga pe jos prin port si de aceea trebuie luate autobuzele pana-n centru. Costul biletului fiind de 6 euro/persoana (dus-intors cred). La traducerile in engleza, au uitat insa sa mai mentioneze asta si am hotarat sa mergem pe jos. Nu am avut nici un fel de problema, nici la dus - nici la venit.

    Mai exista si un trenulet al primariei, care va poate duce pana-n centru. Daca aveti probleme cu mersul pe jos, e bine sa luati, fie trenuletul, fie autobuzele MSC.

    Pe langa trenulet si autobuze, exista biciclete ca un fel de brisca - cu cate doua locuri in spate. Biciclistul va face un tur al orasului si va explica mai multe despre obiectivele care le vedeti. Datorita faptului ca in centrul vechi, nu se poate ajunge decat pe jos (sau cu bicicleta) e interesant si un astfel de tur cu bicicleta (avad si propriul ghid), daca nu vreti sa mergeti pe jos. Nu am intrebat insa cat costa.

    Pe jos, dupa ce se iese din port, daca faceti dreapta se ajunge in vreo 5 minute la Castelul Svevo, iar daca faceti stanga, tot in vreo 5 minute la Catedrala Sfantul Nicolae (Basilica di San Nicola). Exista un drum care merge paralel cu vechile ziduri ale orasului vechi, iar iesirea din port, se afla intre cele doua obiective despre care v-am povestit.

    Obiectivele importante din centrul vechi sunt:

    *Castelul Svevo

    *Catedrala San Sabino

    * Catedrala Sf. Nicolae (locul unde se afla moastele Sf. Nicolae)

    *Langa ea, Biserica Sf. Gregorio (acum biserica a comunitatii romanesti din Bari)

    *Prin oras - mai multe biserici mai mici

    *Stradute – cu case medievale inca locuite de italieni (invazia turistico-shoping-chinezism-fastfood, inca nu a avut loc).

    *Niste stradute pe care “gospodinele” pregatesc un fel de macaroane (sau taitei "nustiucumsecheama"), la niste mese ce se afla afara.

    *Piazza del Ferrarese - unde gasim ruine ale vechei piete romane, iar in apropiere un “Mercato del Pesce”. Tot aici, nu departe se afla si Portul Vechi, in afara zidurilor. Aceasta piata fiind principalul loc de intrare al marfurilor in oras, in trecut.

    *Piazza Mercantile – cu o coloana si statuia unui leu – numita “Colonna della Giustizia”. La aceasta coloana de marmura erau legati datornicii si biciuiti.

    *Ziduri de aparare (destul de micute) in jurul orasului. etc.

    ***

    {Ca o paranteza.

    Inainte sa incep sa vorbesc cat de cat despre obiective, trebuie sa explic de ce am ales acest titlu.

    Cand plecam din Venetia, la balustrada am nimerit langa un Italian din Bari. El vorbea cu nevasta-sa, iar eu cu a mea consoarta. Vaporul a avut ceva intarziere la plecare si de aceea, am pierdut destul de mult timp acolo. Am fost obligati sa ramanem pe metereze, ca sa nu pierdem locul si ... iesirea din Venetia.

    Din plictiseala, eu trageam cu urechea la ce sporovaieste el cu a lui “ragazza”, iar el, la ce perle scoteam eu... :) Vezi nene, amandoi foarte cunoscatori de Venetia, vapoare si alde alea... In mare, intelegeam vreo 70-80% din ce povestea el acolo, fara sa fi studiat vreodata italiana, sau sa fi avut vreo alta legatura cu aceasta limba. Pana la urma, am intrat cu el in vorba. Problema la mine, e ca desi intelegeam destul de multe din ce zicea, cand trebuia sa vorbesc eu, ori o luam pe engleza (el nestiind macar Hello), ori imi iesea pe gura un fel de italiana pasareasca... pe care numai eu o stiam. Cred ca daca vorbeam direct in romaneste, m-ar fi inteles mai usor.

    Printre altele mi-a explicat ca vorbeste in dialect. In dialectul din Bari. Dar poate vorbi la fel de usor si-n dialectul oficial. Acuma... nu-mi dadeam eu seama, cand vorbeste el in dialect, sau nu, ca nu aveam de unde.

    Faza asta cu dialectul, mi-a adus aminte de un om de prin partile noastre (mai exact din Voitinel :)), care a lucrat multi ani prin Italia si-mi povestise de cate una alta de pe acolo. Imi spusese ca italienii de prin sud (nu mai tin minte exact locatia despre care imi zicea) vorbesc exact ca astia de prin Vicov (da, e vorba de satul Sofiei Vicoveanca). La Vicov se vorbeste mult cu “ci” si “pci” si “şî”. In Vicov am copilarit, avand bunicii din partea tatalui din acest sat.

    In Marginea (poate va amintiti de ceramica neagra) am multe neamuri (majoritatea plecati acum prin Italia), de acolo fiind mama. Margineni (un fel de Elvis Presley cu perciuni si palarie de vanator – majoritatea :))), nu vorbesc asa de “ci-ciait” si “şî-şîîit ca Vicovenii. Dar ceva din ceramica veche pe care am vazut-o expusa la muzeele din Bari, mi-a adus aminte de casa. :)

    Si ca sa inchei si sa concluzionez, vorba lui Giovanni: suntem "una vechia colonia romana". In coloniile astea romane de pe la marginile imperiului (adica nordul Moldovei, pe unde’mi am radacinele), ma indoiesc sa fi trimis cineva colonisti din Roma. Ii trimiteau cel mai departe, pe cei cu care ei insisi aveau probleme prin tara. Deci luati-i pe sudisti si altii care ridica repede capul la rascoala si faceti-i colonisti. Probabil ca multi plecau si singuri de saracie, in cautarea imbogatirii.

    Cateva exemple similare mai recente de colonizare sunt ale Australiei, si al Americii etc. Tasmania (Van Diemen’s Land) era folosita ca inchisoarea imperiului. Dupa ce-si terminau de ispasit pedepsele, prizionierii deveneau colonisti. In America... la fel, marea migratie irlandeza, datorata marei foamete cauzata de pierederea culturilor de cartofi.

    Acuma, n-am nici o dovada istorica... sa-mi sustina afirmatiile si supozitiile. Dar cam asta mi-a zis nasul... cand am privit oamenii de prin zona. Mai trebuie sa zic ca am ajuns intr-o Duminica, iar mai multe biserici erau pline. Am prins si doua botezuri – unul de italieni la Catedrala San Sabino si unul de romani, la Biserica Sf. Grigore.

    De ce Giuseppe Tornatore?

    Am avut o perioada cand am fost indragostit de filmele acestui regizor italian. In special filmele Malena si Nuovo Cinema Paradiso. Ambele au fost filmate in Sicilia, dar nici Bari nu-i departe. Daca ar fi sa descriu Bari intr-o singura propozitie, cred ca as spune ca e: "un oras tipic pentru filmele lui Tornatore!"

    Sotioara se radea de mine, ca ma cred Kunta Kinte in cautarea stramosilor, dar asta e. Am si eu dreptul sa aberez cateodata.

    Am inchis paranteza.}

    ***

    Pe langa, aceste vechi legaturi spirituale pe care le-am simtit in aceasta parte a lumii, am mai simtit influente franceze (castelul Svevo), spaniole (statuile din lemn de prin biserici), cipriote (orasul fiind foarte asemanator cu Nicosia de ex., mai ales casele de pe langa ziduri – si acolo un amestec de francezi si italieni), grecesti etc.

    Dupa ce am iesit din port, ne-am indreptat prima data inspre:

    Castelul Svevo.

    Nu-i gasesc o pagina oficiala. Ceva informatii sunt la Wikipedia

    Wait!!Am gasit ceva. Pagina oficiala cred ca e asta

    Deschis in fiecare zi de la 8:30 la 19:30 Inchis: Miercuri.

    Istorie: Construit in 1132 de regele normand Roger II, reconstruit de Frederick II in 1233. :)

    Cam scurta istoria, nu?

    Cand aud “normand”, prima data imi vine in minte anul 1066. E vorba de cucerirea normanda a Angliei. Dupa cum a existat o invazie normanda a Angliei, asa a existat si una normanda, a sudului Italiei si a Siciliei. Toate aceste atacuri tragandu-se de la cruciade si de la luptele pentru Tara Sfanta. Aceleasi influente le-a cunoscut si Cipru – unde avem cateva dintre cele mai importante castele ale cruciatilor.

    Despre acesti normanzi din sudul Italiei, stiu insa foarte putine si nu e acuma momentul sa ma apuc de ei. Pentru mine, “normand” deocamdata e sinonim cu “francez”. Voi vedea daca ma insel sau nu. Sper sa am intr-un timp rabdare sa descos istoria acestor locuri si sa vad the Big Picture a prezentei normande in Mediterana.

    Vechiului castel normand i-au mai fost adugate ziduri si un canal de apa, in timpul ocupatiei spaniole, castelul devenind o resedinta de lux.

    La castel am platit 2 euro (parca) plus inca vreo 2 euro pentru “expozitia temporara”. Smecheria cu “expozitia temporara” pare sa fie o tehnica practicata de muzeele din Italia, pentru a ridica costurile biletului normal. Care era expozitia temporara? Unul sau doua tablouri de Matisse. :)

    In interiorul castelului gasim Gipsoteca.

    Aici gasim copii de ghips ale mai multor statui si frize de prin secolele 12-13. Interesante aceste copii – daca ar fi fost originale ar fi fost si mai bine. Originalele cred ca se afla inca in biserici. Interesanti elefantii si fel de fel de monstri zburatori care sunt pe la intrarile bisericilor.

    Mai era o camera in care se prezenta un filmulet, iar in alte camere erau niste expozitii de fotografii de prin Puglia. Am admirat casele trullo, in fotografii. De asemenea interesanta si ceramica... care mie mi-a parut ca are asemanari cu cea de acasa :)

    Vizita la acest castel nu ia foarte mult timp.

    Dupa ce am terminat cu castelul, am inceput sa ne plimbam aiurea prin oras. Copii se plimbau pe biciclete, iar langa un zid dinspre mare, mai multi barbati erau adunati la un joc de carti. Doar patru dintre ei jucau carti (in picioare), restul erau spectatori.

    Privind la fizionomiile lor si cum stau in “gasti” pe la restaurante, e usor sa faci comparatii cu urmasii lor holywoodieni –aia cu “Fohgettaboutit” :)) Apoi am pornit aiurea pe strazi, fara vreun scop anume.

    La multe dintre casele de pe aceste stradute, erau doar perdele la usi.

    Inauntru, niste bucatarii si niste camere foarte mici, cu gospodine trebaluind prin bucatarie, cu televizorul aprins. La ferestre (cu ditamai ziduri groase) batrane urmarind miscarea din strada, sau “gospodine” pregatite sa auda barfa din balconul de peste drum. A very Tornatore feeling... dupa cum ziceam :)

    Din loc in loc, erau aranjate un fel de mini altare, cu cate o icoana. Fie a unui sfant local, sau alt tip de icoana. Multe dintre aceste altare erau cu flori – semn ca localnicii chiar le pretuiesc.

    Inainte sa ajungem la castel, intrasem si-ntro biserica – Santa Chiarra si era plina, pentru sujba de Duminica. Majoritatea femeilor erau cu batic (foarte similar cu ce am gasi la noi). Imi inchipui ca aceste societati sunt foarte inchise – everybody knows everybody – si comunitatea te constrange sa mergi doar pe calea ei, daca nu vrei sa fii un outcast :)

    O alta biserica in care am intrat a fost: Chiesa di San Domenico – din secolul XVIII.

    Aici inca nu incepuse slujba, iar un om pregatea niste cartulii pe banci. S-a uitat destul de lung la mine, deoarece eram in pantaloni scurti si de aceea nu am zabovit foarte mult.

    Se pare ca astazi biserica e sediul unei alte “fratii”, deoarece pe o usa scria: “Arciconfraternita del SS. Rosario”. Am mai trecut pe langa sediul unei alte astfel de fratii, numita “Arci – Confraternita S. Giuseppe”. Banuiesc ca sunt inca multe astfel de fratii in oras.

    Am mai trecut si pe langa un Museo Storico Civico, dar nu l-am vizitat. Vroiam mai mult sa facem o plimbare si sa luam pulsul orasului.

    Dupa putin timp am ajuns si la:

    Catedrala San Sabino.

    Pagina oficiala arcidiocesibaribitonto.it

    Biserica a fost inceputa in stil bizantin in 1034, dar nu a fost terminata si a fost distrusa intr-un atac asupra orasului in 1156. O noua cladire a fost construita intre 1170-1178, inspirata de modelul Bisericii Sf. Nicolae. Biserica este construita in stil romanic, cu o nava mare si doua nave laterale, despartite de coloane. Ce mi-a placut, a fost ca pe afisul din fata bisericii scria:

    “the magnificient sequence of columns, imported from Constantinople”. Intr-adevar aceste coloane de marmura sunt foarte frumoase. Daca pe la 1000 si ceva le "importau", altii au aplicat alte tehnici de comert international, putin mai tarziu :)

    Undeva in cripta bisericii se afla si moastele Sf. Sabin.

    In catedrala se desfasura un botez si nu am zabovit foarte mult. O biserica foarte interesanta. Mi-a placut. Ca forma... e similara cu San Giovani in Laterano, aducand mult cu vechile temple romane. Folosirea coloanelor in itnerior (fiecare de alta culoare – ca la moscheile din Istanbul), de asemenea are un efect deosebit. Acoperisul, pe interior, era simplu – din lemn.

    Din fata catedralei, ne-am lipit de un grup cu ghid care facea un tur al Bari. Cred ca e important, daca nu mergeti cu tur, sa va alipiti unui astfel de grup.

    Am pastrat distanta, nu am stat sa ascult ce spune ghida, dar i-a dus prin niste locuri interesante, pe niste stradute pe care eu nu as fi stiut singur sa ajung.

    Italieni, stand afara (la racoare), privind la televizorul care se afla in casa, gospodine care fie faceau macaroane, fie statea la o barfa pe strada. Strazile sunt mici si inguste, pavate cu piatra si e destul de racoare pe acolo. In mai multe locuri, erau aranjate fel de fel de mini-altare.

    Am mai trecut si printr-un fel de tunel, ceva similar cu “drumul sforii” din Brasov, dar mult mai mic. Nu as fi avut curajul sa ma bag pe acolo, daca eram de capul meu. O sa vedeti prin poze.

    Apoi am ajuns pe o strada, in care mai multe femei, faceau macaroane, fiecare la masa ei. Am vazut mai apoi aceste macaroane, de vandut prin magazine. Nu stiu cum se cheama. Nu se suparau ca le-am fotografiat (se simteau vedete, cred) si oricum erau prinse in niste barfe foarte aprinse intre ele. Le mergeau mainile la fel de repede, cum le mergea si limba :))

    Ne-am mai invartit noi ce ne-am invartit pe acolo, dar nu am gasit biserica Sf. Nicolaie. Am ajuns in pietele de care v-am vorbit la inceput, una cu o piata de peste, iar cealalta cu coloana pentru biciuit si leul, unde ne-am mai facut poze. Tot de acolo, am vazut si orasul nou, care se intinde in jurul orasului vechi.

    E cumva similar Barcelonei... adica strazi largi si ordonate. Se vede ca s-au extins "cu cap".

    Din aceste piete, Piazza del Ferrarese si Piazza Mercantile, am urcat putin pe zidurile care inconjoara orasul si am vazut si portul vechi, de la distanta. Am mers putin pe ziduri, iar casele de aici mi-au parut foarte similare cu cele din Cipru. In Nicosia, e la fel, orasul din itneriorul zidurilor e mai sus, iar pe langa ziduri (pe interior) merge o strada.

    Am coborat din nou in oras si pana la urma, mai cu un “Dove”, mai prin semne, am gasit si Basilica San Nicola, undeva in apropierea zidurilor dinspre mare.

    Basilica San Nicola (Biserica Sf. Nicolae)

    Un articol foarte bun despre aceasta biserica gasiti si pe crestinordox.ro

    Pagina oficiala basilicasannicola.it

    Aceasta biserica a fost contruita de catre abatele benedictin Elias (sau Ilie) dupa ce bizantinii s-au retras. Locul bisericii este acelasi cu cel al vechei cladirii a Praetoriumului Bizantin. In aceasta biserica, gasim moastele Sf. Niculae (cel ce vine pe 5 spre 6 Decembrie la noi si pune daruri in papuci).

    In vest el este acelasi cu Mos Craciun. “Santa Claus”... -“Claus” fiind o prescurtare probabil de la numele Nicolaus. Oricum mie imi place mai mult versiunea romaneasca cu doi mosi. Atat Mos Craciun cat si Mos Nicolae, fiindu-mi la fel de dragi :)

    Moastele sfantului au fost furate din Turcia, de la Myra, de catre niste marinari din Bari. Cu ceva ani in urma, vizitasem biserica din Myra si-mi aduc aminte de un mormant spart. Statuia sfantului de la Myra si cea din Bari, sunt aproape identice. Aceasta din Bari... e ceva mai mare :)

    Daca-mi aduc bine aminte, niste fragmente din oasele sfantului, se gasesc si la muzeul din Antalya. Cred ca o bucata de mandibula si cativa dinti. S-ar putea sa ma insel.

    In biserica, cum intri in dreapta, intr-o capela se afla cateva bucati de lemn. In aceasta cutie de lemn, au fost puse oasele, cand a fost transportat.

    Si in aceasta biserica era slujba, dar aici am coborat si-n cripta (se coboara pe niste trepte pe langa altar), unde este mormantul sfantului, in spatele unor grilaje de fier. Aici erau cativa credinciosi care se rugau cu glas tare. Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ca-s romani.

    Intr-un colt, mai era si o coloana de marmura rosie, banuiesc ca tot adusa din Turcia, de la vechea biserica. In jurul coloanei, bucati de mozaic. Se baga mana printre gratii si se atinge coloana. Probabil ca are efecte de vindecare, sau indeplineste dorintele... Nu stiu.

    A fost interesant sa vizitez aceasta biserica, mai ales ca stiam aproximativ si biserica din Myra. Sf. Nicolae e sfantul ocrotitor al Rusiei si ma gandesc ca si foarte multi rusi vin aici in pelerinaj.

    Langa Biserica Sf. Nicolae, este si Biserica Sf. Grigore (Chiesa di san Gregorio), unde tocmai luase sfarsit un botez romanesc, parintele tinandu-le sfaturi enoriasilor si indemnandu-i sa vina la biserica. Am vazut un afis pe perete si se pare ca biserica a fost inaugurata - “Chiesa Romena”, pe 20 septembrie 2009. Banuiesc ca trebuie sa fie o comunitate mare de romani in Bari. La subsolul bisericii, sunt camere pentru diferite expozitii si conferinte.

    Deoarece timpul imbarcarii se apropia, am decis sa mergem spre port. Pe langa Biserica Sf. Nicolae, am observat si un “violonist” roman... dar nu am stat sa-l ascultam :)

    Am ajuns destul de repede langa intrarea in port si am gasit un restaurantel... unde am putut degusta cateva Peroni inainte de imbarcarea pe MSC Divina.

    A fost o zi frumoasa si orasul Bari mi s-a parut foarte interesant. Nu-mi pare rau ca am renuntat la Alberobello si celelalte in favoarea lui.

    Vacante frumoase pe oriunde ati fi.

    -

    Cateva siteuri interesante:

    Churches of Bari

    Pagina despre Bari si Obiective de la Apulia’s Oficial Tourism Portal

    Informatii despre Portul din Bari

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de TraianS in 04.10.12 15:03:34
    Validat / Publicat: 04.10.12 17:54:54
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 5783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TraianS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P28 Locuinte din Barrivechia.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    25 ecouri scrise, până acum

    Admin
    [04.10.12 17:15:08]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

    ak-ar de rumÂn †
    [04.10.12 19:10:02]
    »

    Când tu scrii un astfel de rw, mie mi-e rușine să mai postez ceva.

    La cât mai multe rw!

    mariana.olaru
    [04.10.12 19:14:28]
    »

    Ca de obicei, un review desăvârșit, ilustrat pe măsură! Dar dintre toate personajele fotografiilor tale, cel ce mi-a plăcut cel mai mult este ”prototipul” unei românce care nu poate trece neobservată ... Ai ghicit, nu este domnița din P32 (cea care, să știi, face mucenici, nicidecum macaroane!!), ci tânăra ta soție! Să-ți trăiască!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Diaura*
    [04.10.12 20:51:08]
    »

    Domnule... jos palaria.

    webmaster13
    [04.10.12 21:00:08]
    »

    Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

    iulianic
    [04.10.12 21:12:55]
    »

    @TraianS: Hop si eu! Pana am terminat de citit s-a facut de superbonus. Felicitari si multumiri pentru aceste mini ghiduri de calatorie!

    amero
    [04.10.12 21:19:19]
    »

    super rew., documentare, informatie, poze ale localnicilor, de mare autenticitate.

    are dreptate ak-ar de Ruman, de ce as mai scrie?

    felicitari

    Andox
    [04.10.12 22:16:53]
    »

    @Traian, banuiesc ca in P 09 te-ai referit la sotie. Nu?

    TraianSAUTOR REVIEW
    [04.10.12 22:49:56]
    »

    @All

    Multumesc de ecouri. Cateva vorbe, ma ung la suflet mai mult decat voturile

    @AK-AR de RUMÂN

    Mersi de ecou. Mi-as dori eu sa scriu atat de bine, incat sa se rusineze lumea . De multe ori ma rusinez eu, cand recitesc si vad ce bazaconii am produs. Nu mai zic... cand imi descopar greseli de ortografie, de gramatica si cuvinte inventate Un lucru insa, stiu sigur, cu cat scriu mai mult, cu atat voi capata mai multa experienta si voi avea de castigat din acest "learning process". Sa speram ca si altii, pot extrage ceva folositor Deci, iti intorc urarea, si astept sa citesc cat mai multe reviewuri scrise de tine.

    Poate nu e momentul potrivit, sau poate ai mai explicat undeva, dar care e semnificatia nickului?

    @mariana. olaru

    D-na Mariana, i-am zis sotioarei ca a fost pomenita intr-un ecou si nici macar nu a avut rabdare sa citeasca reviewul. Mi-a zis ca oricum... nu-i ceva interesant Pozele mele ar fi fara... suflet, fara ea. Bine ziceti. Sa-mi traiasca!

    Despre macaroane... Nah am dat-o in bara. La mine... toate pastele fainoase-s macaroane Cum se mananca acesti 'mucenici'?

    Ar fi trebuit sa cumpar o punga. Mi s-a facut pofta acum...

    @Diaura

    Multumesc

    @web13

    Bine ai nimerit-o! Chiar vroiam sa te rog sa pui tu ceva. Stii faza aia din filmul 'The Legend of 1900'? Uite asa aveam eu pofta de ceva miscat...

    @iulianic

    Mersi.

    @amero

    Nu-s de acord.

    De ce ati mai scrie?

    Pentru ca altfel am sa..... . am sa... am sa aplic masuri drastice! ... Nah ca m-am enervat. Pana ma calmez... astept reviewurile alea de la Barcelona. Nu o mai amanati!

    @Andox

    Asta e intrebare de baraj! Trece ea pe aici... si mi-o iau peste chelie. Desigur ca la ea m-am referit Mai intrebi??

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ionescunic
    [04.10.12 22:57:27]
    »

    Traiane, sa lasi Grecia la urma ca imi iei painea de la gura...

    TraianSAUTOR REVIEW
    [04.10.12 22:59:21]
    »

    @ionescunic

    Sorry. Urmeaza Grecia!! Te-am halit!!! LOL ))

    iulianic
    [04.10.12 23:17:38]
    »

    @TraianS: Trebuie sa mai astepti pana la 9 martie pentru ca doar atunci se mananca mucenicii. Deci, cu parere de rau, "pune-ti pofta-n cui!" In afara de asta nu stiu daca ti-ar placea mucenicii fierti. In Moldova se fac mai mari, se coc si se ung cu miere si nuca.

    Admin
    [05.10.12 05:57:00]
    »

    Se spune ca romanul s-a nascut artist; habar nu am daca-i asa (unii ar spune ca poate mai degraba... narcisist, de ii place atat de mult sa toot afirme asta, lol).

    Imi pare evident insa ca unii romani 's-au nascut' AFA-isti, spre norocul & binecuvantarea noastra, a celor multi, membri si cititori AFA.

    Artisti afaisti, mai precis. Iar Traian e in mod cert unul dintre ei.

    mariana.olaru
    [05.10.12 09:41:37]
    »

    Dragă Traian, dacă n-ai auzit de ”mucenici”, atunci n-ai sesizat nici gluma mea, pentru că asta am dorit să fie, nicidecum o corectare a celor spuse de tine.

    Mucenicii sunt niște șnururi de aluat simplu (făină, apă și sare), pe care gospodinele din Muntenia le modelează sub formă de cercuri sau de opturi (prin răsucirea cercurilor), le lasă să se usuce puțin, apoi le fierb în apă cu zahăr, scorțișoară și alte arome (lămâie sau vanilie). La servire se adaugă multă nucă măcinată sau sfărâmată. Este o delicatesă ce se prepară și se servește o singură dată pe an: la sărbătoarea Sfinților 40 Mucenici, pe 9 martie.

    Uitându-mă la poza în discuție, imaginea mi-a amintit-o pe mama mea, care pe vremea copilăriei mele tot așa stătea la o planșetă și plămădea mucenici. Acum, ea nu mai e în putere să-i facă, iar eu îi cumpăr gata făcuți, căci în preajma sărbătorii se găsesc prin multe magazine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    TraianSAUTOR REVIEW
    [05.10.12 09:55:48]
    »

    @Admin

    "Artist Afaist"... ha. Bine mai suna. Multam.

    @mariana. olaru

    Am sesizat gluma (cel putin o parte)... aia cu domnita din P32 (de care recunosc ca m-am indragostit la prima vedere deoarece nici nu mi-ar fi putut scapa ochiului si sotioara... care rupe la fel de repede privirile

    Daca mai exista... o parte a doua, legata de "mucenici", recunosc ca nu am sesizat-o. Din cate am observat, ele foloseau un fel de instrument, cu care taiau aluatul si-i dadeau forma dorita...

    Probabil, ca ati simtit ceva legaturi de rudenie arhaice si cu partea Munteniei. Ma insel?

    In acest caz, nu am sa evoc exclusivitate in apartenenta la aceste radacini, doar pentru Bucovina.

    P. s.

    "Mucenici", cred ca se prepara in apropierea zilei de 9 Martie, nu? Nu se fac cu mult timp inainte.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    alinaro
    [05.10.12 11:04:51]
    »

    @TraianS: Stai sa mai vina o munteanca sa-ti confirme: "iczact" pe 9 martie se fac mucenicii. Eu cumpar ce gasesc pe la Carrefour (noroc cu produsele romanesti, ca daca le-am impanzit tara, ne-aduc si produse nationale... , si-i fierb cu nuca si zahar. Si, sa fiu sincera, cateodata nu astept 9 martie, mai fac si cu alte ocazii (sau fara).

    In alta ordine de idei, si on-topic de data asta, stii ca eu am o pasiune in a observa localnicii, pe oriunde ma duc? Atunci cand pot, adica la o terasa, singurica, pe stradute nu foarte centrale, si chiar in aeroport (desi acolo e mai amestec de natii), staaaau si ma uit la lume. Asa ca nota 20 pentru pozele tale cu autohtoni.

    O zi frumoasa si ne vedem in Grecia

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    motaneata
    [05.10.12 13:37:22]
    »

    @TraianS,

    cand am citit ca intre Alberobello si Bari, tu ai ales Bari, am fost usor contrariat. M-am intrebat: "cum dom'le sa aleaga Bari in loc de Alberobello? "

    Si asta pentru ca acum multi, multi ani (sa tot fie vreo 18) am fost si eu in fata aceleiasi dileme. Veneam din Grecia, cu feribotul, si aveam doua variante: sa cobor la Brindisi si de aici sa vizitez Ostuni (orasul alb) si Alberobello (cu casele acelea unice, tuguiate, numai din piatra), sau sa cobor la Bari. Destinatia mea finala era zona Napoli-Coasta Amalfi.

    Am ales Ostuni si Alberobello. Si nu-mi pare rau (te-am citat .) Daca ar fi sa optez din nou, as alege cu ochii inchisi: Ostuni si Alberobello!

    Sau poate ca, acum, dupa ce am citit review-ul tau, le-as vizita pe toate trei!

    Toata Italia este atat de frumoasa, of Doamne, de ce nu pot da timpul inapoi!

    nea@Alex
    [05.10.12 14:04:50]
    »

    As dori si eu sa ajung intr-o zi, sa pot scrie, ca dumneavoastra. Nu este lauda ci constatare. Chiar daca aveti multe de povestit si chiar daca pentru multa lume pare un review lung, eu cred ca, poate si din experienta pe care o aveti, stiti sa va structurati in asa fel impresiile incat (cel putin pe mine), nu plictisiti.

    Va felicit!

    Cu respect.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    TraianSAUTOR REVIEW
    [05.10.12 17:00:35]
    »

    @alinaro

    Trebuie sa dai de baut pentru schimbarea de look/nick Asteptam pana-n martie? Nu stiam de unde sa te iau.

    Si mie imi place sa urmaresc fizionomii si fete. Am aceasta sansa deseori, deoarece sotioara se pierde prin magazine si ma uita pe afara

    Am in plan sa fac mai multe poze la oameni pe viitor, desi nu e foarte usor.

    See you soon si multumesc pentru ecou

    @motaneata

    Au fost mai multe lucruri care le-am pus in balanta, printre care distanta (2 ore de stat in autobuz), aglomeratia (probabil multi mergeau acolo... si urma sa fie un alt loc arhi-plin cu hoarde de turisti) si nu in ultimul rand costurile.

    M-am gandit sa aleg ce e mai aproape si mai convenabil, de ce sa trec peste ele asa de usor? Poate voi avea sansa sa ajung si pe la Alberobello, Sassi in Matera etc. intro zi. E nevoie de mai mult timp si de o masina. Ma uitasem sa inchiriez o masina... dar era complicat pentru cateva ore.

    Sunt locuri care vreau sa le vizitez si sper ca in viitor sa am aceasta oportunitate. Multumesc ca ai trecut pe aici

    @nea@Alex

    Recunosc ca am ezitat sa va raspund, deoarece nu stiam cum sa ma adresez.

    "Domnule nea@Alex"... "Nea nea@Alex"?? Parca nu suna bine

    Va multumesc pentru aprecieri.

    Cu consideratiune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    marius gaudi*
    [05.10.12 20:07:24]
    »

    Hai c-am fost si la Bari! Si gratis!

    Michi
    [06.10.12 18:38:24]
    »

    @marius gaudi: Hai c-am fost si la Bari! Si gratis!

    La ce sa mai cumparam albume proaste si scumpe, la ca sa mai apelam la un ghid, cand ghidul e aici, langa noi? Dupa un asemenea review pot bifa Bari, cu "v".

    TraianSAUTOR REVIEW
    [07.10.12 08:57:54]
    »

    @marius gaudi; @Mama Michi

    Multumesc pentru ecouri...

    Gata... de acum... pe viitor... ma faceti sa ma gandesc la un comision ... Dar, totusi cred ca nu scap si va trebui sa impart cu sotioara si tare ma tem ca-si va lua partea leului iar eu raman cu mana goala.

    De aceea tururile mele vor fi mereu gratis. Am zis. : P

    Multumesc ca ati fost cu noi.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nickro
    [07.10.12 10:05:43]
    »

    Mare film Nuovo Cinema Paradiso! De Malena, nu mai vorbesc, cred ca place tuturor ! Si apropo de filme italiene nostalgice, poate iti faci timp sa vezi documentarul lui Martin Scorsese, "Il mio viaggio in Italia":

    imdb.com/title/tt0173772

    E, de fapt, un documentar excelent, din perspectiva marelui regizor, despre cinematograful italian din anii '50-'60. De vazut, neaparat! Il gasesti tu pe net!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    TraianSAUTOR REVIEW
    [07.10.12 22:14:20]
    »

    @nickro

    Am urmarit astazi documentarul. E excelent. Iti multumesc ca mi l-ai recomandat. Pacat ca in ziua de azi, prea putine filme de genul asta se mai fac. Greu mai gasesti un film inteligent.

    Am de lucru acum... Sa vad cate din filmele care le recomanda, am sa le gasesc.

    Filmul se gaseste si la youtube, in versiune completa, 4 ore, chiar daca e putin nesicronizat la inceput:

    youtube

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    nickro
    [08.10.12 11:18:41]
    »

    @TraianS:

    Ma bucur ca ti-a placut documentarul!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ak-ar de rumÂn, alinaro, amero, Diaura*, iulianic, marius gaudi*, Michi, motaneata, nea@Alex, nickro
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bari și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.09710693359375 sec
    ecranul dvs: 1 x 1