Smiling Face of Cesme

TIPĂREȘTE

Hotel Pırıl - Smiling Face of Çeşme

(cu menţiunea că se citeşte Pîrîl)

1. Un fel de prolog

Oare, v-aţi întrebat vreodată ce presupune înţelepciunea? Şi de ce, în timp ce unii oameni se comportă cu măsură, cu modestie şi înţelegere, alţii, ajunşi chiar la vârsta a treia, se manifestă cu aroganţă, haotic şi lamentabil, dar se consideră inteligenţi şi sunt încântaţi de propria persoană, pe care-o consideră providenţială? Oricum, în viaţă, poţi să fii foarte inteligent, dar dacă n-ai un dram de înţelepciune, ai trăit degeaba. Şi cu toate că vedem în jur numeroase exemple „providenţiale”, nu ştim să reacţionăm şi să le izolăm, chiar dacă devenim conştienţi că urmându-le, ne îndreptăm către întuneric. Poate ar trebui să privim mai serios faptul că la triburile străvechi, dar chiar şi cele contemporane care trăiesc izolat sunt mereu consultaţi şamanii, ale căror sfaturi se dovedesc inexplicabil de utile şi oportune. În orice caz, este evident că întotdeauna supravieţuiesc comunităţile conduse cu înţelepciune.

Privim cu stupoare la cei care studiază istoria omenirii, cu predilecţie pe cea a religiilor şi aflăm de la ei că marii profeţi nu au fost neapărat inteligenţi, ci mult mai înţelepţi decât ceilalţi. Căci pentru ei, nu au primat interesele materiale, bazate exclusiv pe decizii mai mult sau mai puţin inteligente, al căror scop presupunea dobândirea de foloase, ci înţelegerea profundă a manifestărilor umane, o anumită participare de ordin empatic la modificările de comportament ale semenilor, lucruri care ar putea fi puse pe seama inteligenţei, dar numai de cei neavizaţi şi care, evident, confundă cele două noţiuni...

În fine, de ce am ţinut neapărat să fac aceste menţiuni înainte de a vorbi despre Çeşme? Ei bine, după ce veţi citi acest review şi, mai ales după ce veţi petrece un sejur în această peninsulă, e posibil ca unii dintre dvs să mediteze îndelung. Çeşme nu este un loc obişnuit. La suprafaţă, totul pare asemănător celorlalte locuri pitoreşti din Turcia. Poate un pic mai strălucitor şi mai ciudat. Totuşi, dacă ajungeţi pe acele meleaguri, încercaţi să priviţi dincolo de aparenţe, mai ales la reacţiile oamenilor pe care-i veţi întâlni. Uneori, acestea sunt atât de amuzante, de fireşti şi totuşi, ieşite din tiparul cu care ne-am obişnuit, încât printre lucrurile intime şi la care vă gândiţi în clipele dvs de meditaţie, Çeşme vă va rămâne în amintire ca un important punct de referinţă. Am întâlnit acolo oameni de diferite naţionalităţi care reveneau an de an pentru a petrece o vacanţă ieftină şi plină de împliniri. Se pare că erau mereu întâmpinaţi de localnici cu aceeaşi dragoste şi preţuire. Ei bine, am descoperit că pentru a-i înţelege, nu era relevant să afli ceea ce spuneau sau credeau ei despre peninsulă, ci ceea ce simţeau cu adevărat, pentru că în mod invariabil, în timp ce vorbeau despre un anumit loc pe care încercau să-l descrie, la colţurile ochilor li se iţeau mereu lacrimi, nu tocmai uşor de stăpânit.

Încercaţi şi dvs să aflaţi cam cum este la Çeşme... Nu ştiu dacă or să vă placă plajele superbe de la Ilıca, Boyalık (click aici), Dalyan, Kocakarı, Ayayorgi, Tekke, Ciftlik, Altın Yunus, Altın Kum, Halk, care se întind pe mai mulţi kilometri, cu nisipurile lor albe sau aurii, cu ape mici, de aproape jumătate de metru, până dincolo de 50 - 100 m spre larg, unele încălzite termal de către izvoare apărute te miri de unde. Nu ştiu dacă vă vor plăcea sporturile nautice diverse, călătoriile cu vaporaşele, ori cu corăbiile cu pânze (plecările se fac de pe cheul de la Marina Çeşme, Marina Dalyan, ori Mariana Alaçatı!), peşterile ciudate şi misterioase, pescuitul sau scufundările la mică sau mare adâncime. Nu ştiu dacă vă veţi distra la restaurantele, ori tavernele situate în cele mai pitoreşti locuri de pe această peninsulă, în serile târzii când muzica curge suvoi către sufletele dvs, iar trupul vă este învigorat de dansuri cu mişcări ritmice şi unduiri prelungi. Lucruri din acestea puteţi găsi oriunde, în Turcia, în Grecia, ori în alte locuri aflate pe ţărmul Mediteranei. Dar sunt sigură că vă veţi desfăta cu un somn odihnitor, că veţi fi mereu veseli şi puşi pe glume. Dintr-o dată, parcă viaţa dvs capătă cu totul alte priorităţi. Şi atunci, veţi privi înapoi, la locurile din care proveniţi, la serviciile uneori plictisitoare şi epuizante, ori populate cu personaje inepte şi abuzive, vă veţi opri miraţi în loc şi vă veţi întreba cu îngrijorare: „- Cum a fost posibil să trăiesc aşa? Şi de ce? ”... Ei bine, acesta-i numai începutul!...

Şi parcă, de undeva, din interiorul dvs., o voce tandră va capăta din ce în ce mai multă consistenţă şi veţi constata treptat cât este de benefic s-o ascultaţi... Brusc, vântul care bate aproape permanent peste peninsula Çeşme o să vă şoptească ceva anume, soarele binevoitor vă va mângâia îndelung şi delicat, apa de mare vă va face să vă simţiţi mai viguroşi, cea dulce şi naturală, mai împăcaţi, iar cea termală, mai preţioşi. Iar oamenii, ei bine, localnicii par să vă privească direct în faţă, de parcă ar dori să vă vadă şi să vă schimbe sufletul: ei sunt mereu zâmbitori, răbdători şi înţelegători, ca şi cum v-aţi afla într-o comunitate străveche, unde înţelepciunea primează...

Cam aşa arată Çeşme. Şi nu mă refer neapărat la localitate, ci la toată peninsula. Dar o să vedeţi că acolo distanţele între localităţi sunt de câţiva kilometri, că datorită dolmuşului, puteţi să vă deplasaţi rapid dintr-o zonă în alta şi, în general, chiar dacă turcii nu vorbesc vreo limbă străină, ştiu să vă îndrume şi o fac cu multă bunăvoinţă. Localitatea Çeşme este aşezată la circa 80 km de Izmir. De asemenea, Ilıca, la 4 km de Çeşme, Alaçatı, la 7, Cıftlik, la 5, Dalyan, la 3. Tarifele pentru dolmuş sunt:

Çeşme – Alaçatı 3.5 TRL;

Çeşme – Ilıca 3 TRL;

Çeşme – AltinYunus 2.5 TRL;

Çeşme – Ciftlik 2 TRL.

De altfel, am ataşat o poză cu toate aceste tarife şi veţi găsi acolo tot ceea ce vă interesează legat de costul transportului. Dar, dacă vă place să vă plimbaţi, eventual să alergaţi în aer liber, vă puteţi deplasa şi pe jos. Şi să ştiţi că am făcut nişte poze minunate, am inserat pe Trilulilu nişte clipuri video frumoase, aşa că, dacă doriţi să vă delectaţi în voie, vizionaţi-le. Totul vi se pune la dispoziţie cu mare plăcere şi mai urmează, deoarece contractul meu din sezonul acesta prevede sejururi în mai multe locuri de pe această uluitoare peninsulă. Oricum, veţi vedea din acest review, că multe istorisiri au rămas neterminate, aşadar, urmează să mai fac săpături şi, până în septembrie, să le mai completez. Iar dacă aveţi întrebări, ori nelămuriri, nu vă sfiiţi, ieşiţi în faţă şi glăsuiţi. (Am să mă interesez pentru dvs. !). Însă, vă rog să o faceţi într-un mod civilizat, fără presupuneri absurde şi nici cu prea multe strigături: oricum, nu puteţi schimba lucrurile. Am fost şi voi mai merge, am văzut mult, dar mi-e insuficient. Aşadar, vă dau informaţii, evident, într-o manieră personală, că aşa sunt eu. Mi s-a mai spus: pentru unii, prestaţia mea e plictisitoare, dau prea multe amănunte şi vorbesc uneori despre trăiri mai personale. Dar cine e perfect? Şi nu le poţi avea pe toate! Aşa că, dacă vreţi informaţii la obiect, faceţi şi dvs un efort...

2. Despre multe şi mărunte

In limba turcă, Çeşme înseamnă fântână sau robinet şi se pare că denumirea datează din timpul Imperiului Otoman. Numele în sine este pus pe seama faptului că peninsula abundă în izvoare de apă rece şi fântâni faimoase ale căror vestigii mai există şi astăzi. Iniţial, în vremuri mai vechi, localitatea Çeşme se numea Cyssus şi era un port care deservea o cetate însemnată situată în apropiere, denumită Erythrai, astăzi, Ildırı. Ei, dar n-am să vă vorbesc despre istoria locurilor, că ar lua prea mult timp şi nu cred că aveţi disponibilitate să citiţi.

Aşadar, am să mă rezum numai la experienţa nemijlocită pe care am avut-o în această superbă peninsulă, peninsulă foarte puţin cunoscută de noi. De altfel, pe oriunde am colindat în Çeşme, nu am întâlnit picior de român. Nici ruşi şi nici bulgari. Numai turci, nemţi, englezi, olandezi, suedezi şi câţiva francezi. Adică, oamenii vorbeau între ei limbile lor materne, iar cu noi, numai engleză, eventual germană. Oricum, turcii nu prea vorbesc o limbă străină, aşa că a trebuit să vorbim noi turceşte, fiecare cât şi cum ştia. Mai săream şi eu cu ghidul de conversaţie român – turc, pe care am ajuns să-l utilizez destul de bine. Şi ne completam reciproc, într-un mod destul de caraghios, care uneori stârnea zâmbete de simpatie. De multe ori, încurcam cuvintele şi semnificaţia lor, ceea ce ne făcea de-a dreptul haioşi, iar atunci când reveneam în aceleaşi locuri, toată lumea părea să ne recunoscă şi ne zâmbea cu multă prietenie, uneori oamenii râdeau în hohote după ce-şi împărtăşeau crâmpeie din precedentele discuţii avute cu noi, fără ca noi să avem vreo contribuţie mai aparte, fapt care l-a făcut pe Jean să cugete cu îngăduinţă: „- Bă, mânca-v-ar neica de turculeţi, ce bucurie fuse pe capul vostru că ne ghicirăţi din prima!... Da, domne, de noi râde toată lumea. Râdeţi şi voi cât puteţi şi făceţi-vă viaţa mai frumoasă! ”... Iar dacă am văzut cât de sincer şi plin de satisfacţie privea Jean, iniţial, m-am gândit că fără să vreau, mă întorsesem în vremea copilăriei mele lipsită de griji, când aveam ca unic ţel să-i fac pe cei apropiaţi să râdă şi să se simtă bine şi, dacă se poate, să le înţeleg vrerea.

Şi aşa, mai cu un zâmbet, mai cu un surâs, cu îngăduinţă şi multă bunăvoinţă, am ajuns să înţelegem locurile şi oamenii. În cele din urmă, a trebuit să accept evidenţa: ceva imperceptibil ne schimbase. Oare ce? ... Şi vă las pe dvs să încercaţi un răspuns...

Este ciudat faptul că niciodată n-am simţit vreo chemare pentru aceste locuri şi chiar îmi amintesc că, ori de câte ori priveam pe o hartă a Turciei, nu ştiu cum se făcea că ochii îmi fugeau mereu către cu totul alte destinaţii exotice. Nici astăzi nu prea înţeleg de ce, căci mă consider destul de meticuloasă şi pătrunzătoare. Şi pentru că în viaţă am avut mai multe experienţe ce trec dincolo de sfera normalului, după ce am văzut cu ce minunăţii am de-a face în Çeşme, iniţial am suspectat că un fel de forţă superioară exclude contactul neavizaţilor cu aceste locuri, iar în final, am ajuns să cred că totul se datorează memoriei colective, la care fiecare dintre noi are acces într-un mod subconştient şi unde nu s-a inserat încă un anumit interes firesc pentru o asemenea bijuterie.

Peninsula este plasată oarecum excentric faţă de drumurile principale ce traversează podişul Anatoliei. Şi mă gândesc că e posibil ca invadatorii ce au trecut peste aceste locuri să nu le fi acordat prea mare importanţă. Cu toate acestea, dacă veţi discuta cu arheologi, ori cu salariaţii de la Biroul de Turism din Çeşme, birou care se află în zona Marina şi vă recomand să nu-l ocoliţi dacă veţi alege staţiunea ca destinaţie a concediilor dvs, veţi afla că pe această peninsulă coabitează urme ale mai multor culturi şi civilizaţii, cum ar fi cea Bizantină, cea Selgiucă, precum şi cea Otomană. Nu ştiu dacă acest aspect are vreo relevanţă pentru prezent, oricum, peninsula Çeşme nu s-a dezvoltat la fel ca celelalte destinaţii turistice de pe malul turcesc al Mării Egee, cu toate că peisajele sunt superbe, marea este curată, pământurile oferă produse naturale ieftine şi din belşug, iar obiceiurile locale sunt surprinzătoare şi foarte atrăgătoare. Şi ceea ce e mai important, oamenii sunt atât de sinceri şi de binevoitori, încât veţi avea impresia că aţi nimerit într-un cu totul alt univers. (Uneori sunt prea naivi, iar naivitatea costă bani şi chiar vieţi omeneşti!). Aşadar, cred că ar fi fost foarte posibil ca în decursul vieţii mele materiale, să nu fi avut posibilitatea de a vizita această peninsulă, dacă nu mi s-ar fi propus să petrecem câteva săptămâni acolo. Nici n-a trebuit să se insiste prea mult, că atunci când am solicitat fondurile necesare, mi s-au aprobat imediat, ba chiar mi s-a pus la dispoziţie dublul sumei cerute şi nişte obiective incitante. Evident că am plecat spre acele locuri destul de contrariată, iniţial am privit în jur plină de suspiciuni, dar treptat, m-am cam lămurit despre ce-ar fi vorba, iar în final mi-am binecuvântat soarta deoarece mi-a oferit privilegiul să păşesc în Çeşme, în Dalyan, în Ilıca, orı în Alaçatı. (Vă rog să observaţi literele pe care le utilizez şi pronunţia lor corectă, adică „ç”, care se pronunţă „ce”, „c”, care se citeşte „ge” şi „ı”, care se citeşte „î”. Aşadar, se citeşte Îldîrî, Ceşme, Cogeacarî, Boialîc, Îlîgea, Alaceatî şi Altîn. Menţionez că în limba turcă, Ilıca înseamnă izvor termal, Ayayorgi – Sf. Iorghi, Dalyan – stăvilar, Kocakarı – babă, Tekke – lojă, Altın Kum – nisip de aur, iar Altın Yunus – delfin de aur. Dar ceea ce mi se pare încântător şi în concordanţă cu realitatea e denumirea „Pırıl”, care se citeşte pîrîl şi înseamnă luminos, de unde şi sintagma utilizată de mine în titlu pentru a caracteriza hotelul, - „Smiling Face of Çeşme” -, de fapt, aşa cum acesta este supranumit în localitate).

În prezent, peninsula Çeşme abundă de case de vacanţă, case superbe care sunt utilizate numai circa trei luni pe an, în restul timpului, fiind închise, unele sunt monitorizate video, ori păzite cu străşnicie, altele sunt lăsate în voia sorţii, dar toate au peluzele bine întreţinute, evident, contra-cost. Aşa se face că în lunile mai şi iunie, aproape toate vilele sunt pline de forfota muncitorilor care încearcă să le redea strălucirea şi curăţenia unor case cu pretenţii, toate acestea, în aşteptarea proprietarilor. Şi, încetul, cu încetul, proprietarii, ori chiriaşii lor sosesc împreună cu familiile, cu toţii manifestându-se ca nişte trupe de ocupaţie. Iar dacă din noiembrie până în mai, cu excepţia zonei Marina din Çeşme, totul pare pustiu, toată lumea susţine că din iulie, peninsula îşi schimbă radical faţa. Chiar şi noi am fost impresionaţi de această metamorfoză petrecută sub ochii noştri.

Nu sunt prea multe hoteluri în peninsula Çeşme (în total, vreo 80, mai importante), că nu s-a prea exagerat cu construcţia lor, poate şi datorită numeroaselor site-uri arheologice, poate şi pentru că interesele tuturor comercianţilor din zonă s-au axat, îndeosebi, pe deservirea locuitorilor de sezon şi a turiştilor sosiţi cu yachturile cu pânze sau vasele de croazieră (şi care, uneori, locuiesc direct pe ambarcaţiunile în cauză) şi mai puţin pe cei ce se cazează la hoteluri şi pensiuni. Dar nu toate hotelurile au regim cu demipensiune sau all inclusive. Mai mult, sunt numeroase hosteluri şi locuri de campare moderne, aşa încât, se poate obţine cazare pentru orice pungă. În plus, în prezent, pe plajele de la Boyalık, Ilıca şi altele, se construiesc hoteluri noi.

Çeşme este cunoscută ca fiind destinaţia de vacanţă preferată de turcii bogaţi, precum şi a proprietarilor de case de vacanţă (ori a chiriaşilor, că este un fel de sport naţional închirierea de vile!) şi care nu sunt chiar atât de bogaţi. (O vilă frumoasă aflată într-o poziţie minunată poate fi închiriată pentru o lună cu circa 1500 TRL şi asta, la prima strigare! Cred că depinde de perioadă şi, mai ales de cererea de moment. Cu alte cuvinte, o solicitare făcută din timp este mai avantajoasă. Am să mai vorbesc despre toate acestea şi am să va dau toate informaţiile necesare, în caz că vă interesează). Aşadar, este de notorietate faptul că turismul în peninsulă se bazează pe cei ce preferă restaurantele şi tavernele aşezate în locurile cele mai pitoreşti şi mai puţin pe cei ce-şi petrec concediul beneficiind de servicii hoteliere prevăzute cu demipensiune sau all inclusive. Iar dacă stai de vorbă cu localnicii, este imposibil să nu constaţi reticenţa acestora faţă de înscrierea localităţii Çeşme printre destinaţiile turistice oferite de turoperatorii turci. „- Turoperatorii ne asupresc”, susţin ei. „Noi suntem cu munca, ei iau banii, iar nouă ne dau foarte puţin!”. Nu ştiu să fie chiar aşa, dar auzind toate acestea, te întrebi cât de potenţi pot fi turoperatorii turci, dacă există asemenea temeri şi suspiciuni. Oricum, se pare că în ultimii ani, Çeşme este menţionată printre destinaţiile turistice ale Turciei, însă cred că nu i se face o reclamă pe măsura potenţialului său turistic.

Pentru trei săptămâni la Çeşme, am plătit foarte puţin. N-am să vă spun cât şi de unde am cumpărat sejururile, că socotesc cum că fiecare trebuie să facă propriile-i investigaţii şi să aleagă ceea ce-i convine, aşa cum am făcut noi, adică înscriindu-ne într-un anumit barem. Totuşi, pot să vă spun că zece zile la Çeşme (o comparaţie pur teoretică!), la hotel Pırıl, cameră standard, reprezintă cam cât şase zile la Mamaia, ori cine ştie unde pe litoralul românesc, la un hotel pretenţios de 4 sau 5 stele, acelaşi tip de cameră. Cu deosebirea că, la Pırıl, servirea este ireproşabilă, iar serviciul este demipensiune sau all inclusive, după gust sau preferinţă, evident, diferenţiat la preţ. Mai mult, la Çeşme, vremea e mereu frumoasă şi caldă, cerul e de cristal, temperaturile nu depăşesc 30 grade Celsius şi bate mereu vântul, pe când la Mamaia puteţi să vă treziţi cu „geruri” năpraznice, ori cu călduri îngrozitoare, că nu ştiu ce experimente cu implicaţii negative majore în evoluţia vremii au facut ruşii, de-au ajuns să ne dărâme agricultura, care şi aşa se află într-o avansată paragină, cu ploi abundente şi temperaturi scăzute, pe de o parte şi zile caniculare ce au tendinţa parcă să distrugă orice este viu, pe de alta. (Vestea bună e că nu suntem singurii. La polonezi au făcut ce-au făcut şi i-au scăpat de un preşedinte incomod. Cât despre cehi şi slovaci, ori ca alte ţări din Europa, să vedem ce mai urmează, că Putin s-a lăudat cu arme de distrugere în masă nemaiauzite şi nemaivăzute. Pe greci şi turci nu cred că-i demolează, că au nevoie de ieşire la Marea Mediterană, iar în Grecia, magnaţii ruşi deja au început să cumpere terenuri).

Distanţa dintre Bucureşti şi Çeşme este de aproape 1100 km şi faceţi cu maşina cam 15 ore şi nu 4, cât v-ar lua ca să vă deplasaţi până la Mamaia. Asta, dacă plecaţi noaptea, pe la 2:00, treceţi ca o vijelie prin Bulgaria (Nova Zagora!), iar de la Havsa, până la Canakkale, vă deplasaţi cu o viteză de croazieră de aproape 120 km/h, că e dimineaţă, iar poliţaii turci nu „servesc” la ora aceea, mai ales dacă este sâmbătă, ori duminică. Restul drumului e cam dificil, că şoseaua principală este tot în reconstrucţie şi, până la Menemen, trageţi mâţa de coadă, aşa că este bine să faceţi un popas de o noapte. Însă cele două autostrăzi (denumite otoyol), O-30 şi apoi, O-32, sunt superbe, netede ca-n palmă şi puteţi să rulaţi pe ele cu 130 km/h sau mai mult, fără smucituri, ori vibraţii de volan generate de neregularităţilor din asfalt. (Atenţie! E musai să aveţi la dvs cardul de autostradă KGS, pe care-l puteţi încărca la una din staţiile Shell de la intrarile sau chiar din interiorul autostrăzilor. De asemenea, n-ar strica să vă informaţi pe unde sunt amplasate camerele video, în caz că aveţi maşini mai nervoase şi sunteţi persoane mai nerăbdătoare din fire).

Oricum, checkin-ul se face după ora 14:00, dar să nu credeţi că dacă ajungeţi pe la 10:00, cum am nimerit noi, vă vor ţine în stradă, ca pe la unele hoteluri din Grecia, ori de la Marmaris, de pe la Fethyie sau Oludeniz. Nu... La hotel Pırıl vi se dă pe loc cardul magnetic de la cameră. Trebuie doar să lăsaţi la recepţie cheia de la automobilul personal cu care aţi călătorit, că nu prea au locuri de parcare şi de aceea se simt obligaţi să mute maşinile în funcţie de necesităţile şi dinamica turiştilor (!). Imediat, va apărea tânărul Hassan, care vorbeşte o engleză rudimentară şi care vă va cara toate bagajele. Iniţial, nu acceptă bacşiş. Trebuie să vă rugaţi de el, să spuneţi că aşa este prin România, că dacă nu primeşte, vă jigneşte, iar în final, omul acceptă 10 TRL şi vă asigură că vă va rămâne prieten pe viaţă, ceea ce este atât de haios, încât râzi cu lacrimi!... Auzi colo: prieteni pe viaţă pentru 10 TRL. Dar cam aşa sunt unii oameni ai locului. Şi o să vedeţi ce lucruri interesante am descoperit, ori am provocat. Că noi îl aveam pe Marian (care are şi faţă de turc cu pretenţii!), persoana de faţadă, adică cel ce se comportă după cum este interlocutorul de moment, iar noi şedeam mai în spatele lui şi ne distram, ca să aflăm cum face de tot ajungem mereu în cele mai neprevăzute situaţii...

Ca o ciudăţenie mai aparte, oricum, trebuie să menţionez acest lucru şi veţi vedea de ce, primul lucru ieşit din comun despre care am aflat de la turci, chiar din prima zi petrecută la Pırıl, a fost că ar exista pe plaja Boyalık – Altın Yunus, un hotel cunoscut sub numele de „7800 Çeşme Residence & Hotel”, care este deservit de circa 40 de salariaţi şi care cazează pe an numai 20 de turişti, nu că n-ar avea capacitate, ci pentru că la el s-ar caza numai oameni cu stare. Ei bine, cică acolo, o sticlă de Dom Perignon se ridică la preţul de 1000 Euro. Mă rog, ştiţi cum este: la vinurile acestea, contează anul şi provenienţa. Oricum, pe piaţa de vinuri, preţul porneşte de la 200 USD sticla. Dar staţi să vedeţi ce am descoperit noi, că după ce ni s-a vorbit despre stabilimentul în cauză, n-am prea mai avut linişte... „- Adică, cum, bă, 40 de oameni să slugărească 20 de îmbuibaţi? ”, mă întreba Jean destul de cătrănit. „Păi, unde dracu’ nemerirăm noi acuşica, blondino? Că nici la hotel Meliton din Porto Carras nu văzui aşa o gogonată, iar acolo înţelesei şi eu cum poţi câştiga ceva gologani într-o lună de concediu, dar locul ăla mişună de bogătani”... „- Jeane! ”, spunea Sile. „Ai răbdare, bă, că le aflăm noi pe toate. Îţi spune Sile, fiul Mar’şicăi, spaima turcilor de pretutindeni, ciel mai dihai ca Stephen the great”... Şi o să vedeţi pe unde am ajuns cu investigaţiile.

Peninsula este cunoscută mai mult datorită sporturilor de apă şi a competiţiilor specifice, pentru că acolo bate vântul permanent, iar turcii sunt morţi după yachturile cu pânze, windsurfing, parasailing şi de alte chestii din acestea. (Asta nu înseamnă că nu puteţi să achiziţionaţi o excursie de o zi cu un yacht destul de mare, dotat cu propulsie motorizată, care costa circa 40 TRL de persoană şi astfel să vizitaţi niscai peşteri şi să ajungeţi la Coral Bay, la Paradise Bay, la Blue Lagoon şi, evident, la Insula Măgarului – masa de prânz inclusă!).

3. Despre hotel

Hotelul Pırıl este de cinci stele. O să spuneţi că sunt cinci stele turceşti şi nu stele europene, serioase şi cinstite, iar dacă nu aş fi stat acolo, v-aş fi dat dreptate. Dar după ce o să aflaţi în ce constă conceptul „all inclusive” pentru care am plătit, dacă mai insistaţi şi mă veţi contrazice, am să vă dau dreptate şi fac lucrul acesta ca să vă arăt cât de înţeleaptă m-au plămădit părinţii. (Că cel mai deştept cedează!)...

Ei bine, hotelul se află în centrul oraşului Çeşme, pe Adnan Menderes Caddesi, la circa 600 m distanţă de Marina, la vest, şi 1 km de plaja Boyalık, la nord. El este construit pe o culme de deal muntos din granit, şase niveluri (unul, la subsol!), ce are la poalele sale, spre port, un cartier cam vechi şi destul de modest. În unele locuri, casele sunt cam dărăpănate şi vă recomand să nu treceţi seara printre ele, că iluminatul public e cam deficitar şi-ţi sare inima din piept atunci când auzi strigatele de prin case: turcii ăştia vorbesc alandala cu pruncii, ori cu muierile lor şi ai impresia că treci printr-o zonă interzisă. Mai mult, motocicletele electrice trec silenţios pe lângă dvs, în mare viteză şi cu farurile stinse, iar cele cu motor parcă fac raliu pe nişte uliţe întortocheate şi înguste. Automobilele, câte se mai încumetă să treacă prin zonă, sunt parcă conduse de persoane cu al şaselea simţ, drept pentru care, mă tot uitam siderată după şoferii lor şi mă întrebam cum fac ei de reuşesc să „vadă” după colţuri. Ei, dar sunt şi zone modernizate, cu case noi, tot cu străzi înguste şi pietruite (că ăsta-i tot farmecul!), care dau direct în bazar. O să le găsiţi dvs, că nu-i chiar greu. Dacă vă interesează problematica, şi mi se pare firesc să vă intereseze, atunci când ieşiţi din hotel, luaţi-o la stânga, apoi coborâţi nişte scări, pe prima stradă la stânga, – 1060 Sokak –, mergeţi la vale până la capătul ei, apoi la dreapta, - 1069 Sokak -, din nou stânga, - 2070 Sokak -, tot înainte, până la liceu, după care, pe 2052 Sokak, ieşiţi chiar la capătul bazarului. De acolo, e simplu şi vă continuaţi drumul chiar pe strada aceasta (2001 Sokak), până la Marina. E cel mai scurt drum. Totuşi, trebuie să vă pun în gardă: în 2005, la începutul sezonului, pe această stradă comercială, a avut loc un atentat cu bombă, asumat de PKK. Drept pentru care, fiţi cu ochi-n patru, evitaţi tomberoanele, ori pachetele lăsate de izbeluşte. Ei, dar să nu credeţi că lucrurile astea sunt scăpate de sub control: totul este monitorizat şi strada abundă de ofiţeri sub acoperire. Chiar şi proprietarii magazinelor din zonă sunt bine instruiţi. Oricum, din câte spune televiziunea turcă, premierul Recep Tayyip Erdogan duce în prezent consistente discuţii cu PKK. Mai mult, şi o să vedeţi pe parcurs cam cum stau lucrurile, serviciile antitero turceşti desfăşoară sistematice acţiuni pentru localizarea posibilelor pericole, sporirea vigilenţei şi eliminarea tendinţelor spre comoditate ale angajaţilor care asigura paza stabilimentelor. Şi mi se pare firesc, având în vedere că staţiunea Çeşme este fecventată mai ales de turcii cu stare... Totuşi, ca să nu vă tihnească asigurările mele de mai sus, vă atrag atenţia că în acelaşi an (2005), la Kuşadası, puţin timp după atentatul de la Çeşme, într-un dolmuş, a avut loc un atentat cu bombă kamikaze, iniţiat de o femeie. Aşa că, dacă mergeţi în Turcia, fiţi cu ochi-n patru la cutremure şi eventual, la atentate. În fine, atentatele au deocamdată şanse mai mici să se petreacă (dar nu e chiar atât de sigur!), dar cu cutremurele nu şe ştie niciodată: ultimul cutremur de la Oludeniz (eu mă aflam la Çeşme şi nu l-am simţit!) a avut cam 6 grade. Aşadar, uitaţi-vă bine în ce clădiri veţi locui şi vedeţi pe unde mergeţi pe stradă... Oricum, clădirea hotelului Pırıl este construită din beton armat, cu două niveluri vizibile dinspre strada principală şi cinci pe partea cealaltă. Camerele sunt bine securizate, iar casa scărilor (că sunt vreo trei lifturi!) este astfel construită ca să nu se dărâme la un cutremur de 8 grade... Totuşi, ca o curiozitate ce mi-a dat mult de gândit şi pe care am discutat-o cu managerul hotelului, este terasa restaurantului. Ei bine, ea a fost ulterior adăugată la clădire (ca şi pasarelele de trecere dintre clădiri!) şi se pare că arhitectul (ori constructorul!) nu a conceput-o (ori nu a construit-o) prea bine. Aşadar, terasa restaurantului se află deasupra terasei bar, care la rândul ei se află deasupra piscinei de la Thermal. Problema este că toate deschiderile grinzilor de susţinere sunt prea mari. Şi chiar dacă această construcţie adăugată la clădirea de bază este relativ uşoară (fiind din lemn şi sticlă!), orice greutate aflată în mişcare pe terasa restaurant provoacă nişte vibraţii îngrijorătoare, că nu-ţi prea tihneşte mâncarea ce-o ingerezi, chiar dacă peisajul dimprejur este plăcut şi înălţător. Ei, dar asta este numai prima impresie, căci ulterior vă veţi obişnui. Şi apoi, terasa este relativ mică, nu ca podul de peste râul Maine, care în 1850 s-a prăbuşit din cauza rezonanţei vibraţiilor create de deplasarea în pas cadenţat a unui pluton de soldaţi. Şi apoi, oamenii mănâncă, stau la masă, se mai sperie din cauza „minicutremurelor”, dar nu aleargă pe terasă în pas cadenţat. Oricum, aspectul în sine are efecte destul de stranii: nemţii şi englezii păşesc pe acolo cu mare grijă şi privesc destul de spăşiţi în ochii celor din jur, tot ca să afle din timp cam ce simt ei, eventual se uită la apa din pahare, parcă pentru a estima amplitudinea zgâlţâielii. Iar turcii cei dolofani şi sunt destul de mulţi la acest hotel (şi fără minte!), sar în sus de bucurie, ca nişte copii... „- Bă, mânca-te-ar neica”, făcea Jean stropşindu-se direct în limba română la unul dintre turcii care ţopăiau binedispuşi. „Mai ai fraţi pe-acasă, ori eşti singur la părinţi? Fă bine şi cheamă-l pe tac-tu, că te cunoaşte mai bine! Să-ţi tragă el una după ceafă, că eu tremur prea tare din cauza bucuriei ce te încearcă. Urangutanule! ”... Se pare că turcul a înţeles ceva din asociaţia cu teribilul animal, că s-a potolit imediat, iar ulterior, se tot uita încruntat după Jean. Şi să te ţii râsete...

Hotelul Pırıl nu are plajă directă la mare, iar dacă doriţi să beneficiaţi de aşa ceva, gratuit, va trebui să luaţi autobuzul hotelului, care vă va transporta pe degeaba până la Dilaila, plaja particulară a hotelului, undeva, la o distanţă de circa 3,5 km, pe lângă Marina, în drum spre Ciftlik şi care face cam un sfert de oră până acolo.

Menţionez că dacă în prealabil, doriţi să ştiţi cu exactitate unde se află acest hotel, este recomandabil să intraţi pe google şi să tastaţi „Çeşme map”. Urmează să alegeţi harta google, care este destul de minuţioasă şi veţi regăsi acolo nu numai locaţiile menţionate mai sus, ci şi altele la care am să mă refer în continuare. Aşadar, luaţi aminte la această indicaţie.

Punctul forte al hotelului este bazinul termal, aflat în interior, la nivelul -4. De asemenea, Pırıl este prevăzut cu două piscine, unde înoată nişte frumuseţi locale (adică, nişte turcoaice plinuţe şi mustăcioase, îmbrăcate cu costum de baie musulman, din care nu poţi să vezi decât mainile, labele picioarelor şi faţa, că te şi întrebi dacă dumnealor stau bine cu plămânii şi de ce nu tuşesc încă!), precum şi bărbaţii lor, de regulă, sportivi cu burtă, destul de întunecaţi la faţă, cam ofticoşi dacă o femeie blondă îi învaţă cum se joacă polo de calitate şi care reacţionează destul de violent după ce primesc o mingie nevinovată direct în botic, adică între nas şi buze. Şi să te ţii alergătură prin apă, că eu înotam subacvatic, iar unul dintre turci, pe care-l aghesmuisem cu o asemenea lovitură de pedeapsă, alerga după mine pe propriile-i picioare, că apa are numai 1.4 m adâncime. Până la urmă, am ieşit la suprafaţă lângă Marian şi dacă turcul a văzut cine-mi este mentorul, a murmurat spăşit, plin de respect: „- Afedersınız”, ceea ce înseamnă: „- Scuzaţi-mă! ” sau, mai bine: „- Îmi pare rău!”... Şi i-a părut atât de rău încât, cum mă vedea că joc împotriva lui, cum se ducea şi se aşeza pe şezlong făcând mărunt din buze. (Oricum, pentru ca să înţelegeţi corect cadrul natural unde ar urma să vă desfăşuraţi concediul, în caz că voi fi suficient de convingătoare, am elaborat un clip video. Intraţi aici: trilulilu.ro/video-calato ... -r-l-hotel-esme).

Să nu vă aşteptaţi că turiştii de la piscină se înghesuie la întreceri sportive şi, de regulă, europenii aşezaţi pe şezlongurile de acolo se comportă ca nişte intelectuali, adică, citesc o carte bună, meditează îndelung privind în gol într-o linişte deplină, dacă nu luaţi în seamă răgnetele unuia dintre animatorii turci, căruia îi place să se îmbrace în femeie, că muzica este numai după amiază, adică atunci când turiştii se reîntorc de la plaja Dilaila (!). Şi pentru că am adus vorba despre „celebrul” animator, trebuie să vă spun că omul are obiceiuri discutabile. De exemplu, îi cam place să pupe burţile preominente ale turiştilor şi cum prinde o ocazie, cum se dă în spectacol. Aşa a procedat cu un neamţ tare simpatic şi care-i tot spunea apoi nevestei sale că el a venit la Pırıl şi nu la vreun serai pentru pidosnici. Iar când am auzit cât de revoltat era omul, m-am pus pe o porţie de râs, că nu mă mai putea opri nimeni. Într-un final, am devenit serioasă şi le-am povestit istoria de anul trecut, cu animatorul de la Marmaris, Green Nature & SPA. Ei bine, povestea aceasta spusă de mine a fost atât de haioasă, că toţi nemţii râdeau cu lacrimi. Râdea şi animatorul hotelului Pırıl, dar nu prea era râsul lui.

Oricum, dacă n-aţi aflat cum vă puteţi rătăci în vreun hotel, mergeţi la Pırıl: ca să ajungeţi la propria cameră, trebuie să schimbaţi vreo trei lifturi, ori să ieşiţi degrabă în curtea interioară şi apoi să vă îndreptaţi pe lângă piscine, direct către clădirea care vă interesează. Aşa este în primele două zile, că după aceea, vă descurcaţi ca peştele în apă şi puteţi să ajungeţi oriunde cu ochii închişi. Un singur lucru va trebui să evitaţi: să nu intraţi în bazinul în aer liber unde se acumulează apa termală, că este atât de fiebinte (60 de grade Celsius!), încât dacă, cine ştie cine vă pune să treceţi la verificări nemijlocite?! , o să vă blestemaţi clipele de viaţă rămase. Iar apa este sărată şi vine de la foarte mare adâncime, constituind rezerva de bază a celei utilizate la bazinul termal. Şi totuşi, în peregrinările pe internet ale prietenilor mei, aceştia au dat peste o poză înfăţişând o femeie care se delectează făcând baie în acest bazin. Iar după ce am văzut chestia asta, m-am prezentat din proprie iniţiativă la managerul hotelului spunându-i că eu am plătit pentru 5 stele şi nu pentru 4, solicitând să se ia măsurile care se impun pentru că vreau să fac baie termală în aer liber şi nu la subsolul clădirii... „- Dacă vine vreun cutremur?!”, am justificat eu. „Credeţi că mai scap de la subsolul -4?”... Iar când a auzit ce justificare găsisem, omul a izbucnit în râs, foarte amuzat. Oricum, a doua zi, am găsit bazinul amenajat corespunzător, cu apă caldă la 45 de grade şi nu la 60. I-au reparat şi scara de acces în bazin, aşa că nu mai este niciun pericol să cădeţi în apă fiartă. Sper să rămână aşa şi atunci când veţi păşi la acest hotel, să beneficiaţi şi dvs de această îmbunătăţire. Să vă aduceţi aminte de mine şi, dacă se poate, să-mi uraţi numai de bine. Poate aprindeţi şi-o lumânare pentru vii, nu pentru morţi, că mai am vreo 60 de ani de trăit. În România, binenţeles, nu la Çeşme, că puteţi să trageţi cu tunul şi nu veţi găsi o biserică creştină... În schimb, au pe lângă Cetate o moschee şi, la ore fixe (5:15, 17:15, 20:45, în unele zile sunt prea multe rugăciuni şi nu le mai poţi ţine socoteală!), prin megafoane foarte puternice, se transmite o slujbă musulmană.

La ora 5:15, când începea „hălăuiala” de la moschee, ne sculam, ne îmbrăcam degrabă, destul de sumar şi alergam, fie spre Marina, fie spre plaja de la Boyalık, ori spre cea de la Ilıca, ne lăsam lucrurile pe vreun ponton, săream în apă şi înotam în larg, să simţim şi noi că suntem într-o zonă curată şi fără pete de petrol ca la Mamaia. Aşa am ajuns o dată şi la pontonul de la 7800 Çeşme, iar când ne-am întors din larg, am constatat că rămăsesem fără haine. Bănuiam noi că se va întâmpla aşa ceva, chiar speram şi, pentru că am văzut că suntem filmaţi, ne-am bucurat şi am făcut pe proştii. Drept urmare, am plecat la hotel direct în costume de baie, că nu era vreme de cercetări şi nu făceam noi ce-ar fi vrut ei. Ei bine, chestia asta a avut efectul scontat, că noi purtam la mână brăţările de la hotel Pırıl. Aşadar, atunci când am ajuns la hotel, alergând direct pe şoseaua Ceşme Izmir Yolu şi, de la sensul giratoriu, la stânga, pe Adnan Menderes Caddesi, ne aştepta deja un slujbaş de la 7800 Çeşme, care ne-a înapoiat hainele. Binenţeles că lângă el se afla şi un poliţai (veniseră cu maşina stabilimentului!), care pe un ton destul de ritos ne-a cerut socoteală pentru intruziune şi încălcarea proprietăţii, că de ce ne-am urcat pe pontonul oamenilor fără vreo aprobare... „- Domne”, i-am răspuns eu, făcându-i cu ochiul lui Marian, ca să mă lase să-mi fac numărul. „Noi verificam numai vigileanţa salariaţilor de acolo, că aşa ne-a instruit domnul Mustafa (un fel de şef la poliţie şi veţi vedea cum l-am cunoscut!). Dar atunci când am ajuns, dumnealor dormeau, că sunt şi dânşii oameni. Drept pentru care, am sărit în apă şi ne-am dus în larg. Am vrut să ajungem la insula Chios, la Sakız (sunt vreo 8 mile marine!), dar pe la Top Burnu (se află undeva la capătul extrem al peninsulei de la Dalyan), ne-am amintit că ne trebuiau paşapoartele şi ne-am întors. Nici măcar paza de coastă nu ne-a depistat, aşa că ce fel de vigilenţă mai este şi asta? Lasă, că vorbesc eu cu domn Mustafa. Altădată, să nu ne mai trimită în locuri unde sujbaşii dorm în post. Şi, pentru că aţi avut amabilitatea şi ne-aţi adus hainele, pe care vi le-aţi însuşit ilegal, trebuie să mă prezentaţi managerului de la 7800 Çeşme, că am să-i spun lucruri mult mai grave. La nevoie, vorbesc şi limba turcă. Ia sună-l acu’ pe domn Mustafa (i-am dat şi numărul de mobil!) şi vezi cum stau treburile, că dumneata eşti doar un poliţai mărunt şi nu le ştii chiar pe toate”... Uluit, poliţaiul s-a uitat spre fetele de la recepţie, apoi, văzând că nu e de glumă, a devenit mai împăciuitor. El, că nu mai voia să mai continue ancheta, noi, că trebuie să mergem degrabă la 7800 Çeşme. İar fetele de la recepţie, că era deja ora 8:00 şi se treziseră, dădeau din cap, cum că aşa ar trebui să facem. Poliţaiul voia să plece, slujbaşul de la 7800 Çeşme făcea feţe-feţe, iar noi tot spuneam că lucrurile sunt importante şi să ne aştepte cu maşina, că ne îmbrăcăm, servim micul dejun şi mergem cu ei. Într-un final, slujbaşul a dat un telefon, apoi s-a luminat la faţă, semn că cel cu care discuta era interesat de dezvăluirile noastre şi ne-a anunţat că suntem aşteptaţi acolo cu micul dejun. Aşa am ajuns la 7800 Çeşme. Dar despre asta voi scrie în altă parte. Aici am pus chestia asta ca să vedeţi că n-am pierdut vremea degeaba prin Çeşme...

Totuşi, să te scoli de la 5:15 şi să te culci la miezul nopţii, în cel mai fericit caz, nu e de colea! Ei, dar dormeam pe la piscină, la Thermal, ori pe unde apucam să facem plajă în timpul zilei. Şi dintre toate visurile ce le-am trăit în peninsula Çeşme, cele mai frumoase le-am avut la Pırıl Thermal. Nu ştiu cum să vă spun, este atâta linişte acolo şi se transmit în surdină melodiile interpretate de Ernesto Cortazar. De altfel, dacă veţi deschide pirilhotel.com veţi auzi o melodie similară, semn că oamenii au oarece cultură muzicală, sunt sensibili şi posedă un simţ empatic mai special...

4. Despre recepţie

Să ştiţi că fetele de la recepţie nu vă plimbă cum am văzut eu pe la alte hoteluri. Sunt foarte operative, extrem de amabile şi binevoitoare. Oricum, să nu credeţi că pot face vreo deosebire între români şi bulgari şi vă privesc destul de temătoare, mai ales dacă faceţi bancuri şi râdeţi între dvs în timp ce aşteptaţi să fiţi cazaţi. Şi veţi vedea că, dacă vreţi cu dinadinsul, puteţi să ajungeţi în cameră în circa un sfert de oră de la sosirea la hotel. Înainte de asta, veţi primi o broşură completată în limba engleză şi unde vă este adusă la cunoştinţă oferta all inclusive. Ca să nu fie nicio neînţelegere. Fără să vrei, ochii îţi cad pe tarifele practicate pentru o noapte de cazare la hotel (nu spune nimic despre regimul de pensiune!): o cameră single 310 TRL, o cameră standard 340 TRL, un suite 510 TRL şi family room 540 TRL, afişate la vedere. Iar recepţionerele se asigură că ai văzut această listă.

Veţi fi oarecum surprinşi atunci când vă vor solicita să le daţi cheia de la automobilul personal, că o fac într-o manieră ciudată, plină de un anumit mister, care te lasă cu gura căscată. Dar nu vă lăsaţi intimidaţi şi căutaţi soluţii inedite prin care să vă impuneţi în ochii lor, ori ale celorlalţi salariaţi care au grijă de maşina dumneavoastră. Noi am utilizat o stratagemă foarte originală şi am acţionat la sugestia lui Marian, adică, domn profesor, dacă mă-nţelegeţi. Aşadar, chiar în seara zilei de sosire, ne-am dus la recepţie şi am solicitat pe rând, cheile de la toate automobilele noastre şi erau vreo şase. Ni le-au dat imediat, fără să procedeze la o verificare cât de cât sumară a apartenenţei acestora, aşa cum se face la alte hoteluri pe unde am mai fost. Ne-au solicitat numai să scriem numărul maşinilor pe un petic de hârtie, pentru că pronunţia turcească a literelor şi cifrelor este diferită de cea englezească. Ori asta a fost floare la ureche pentru noi, care ne aşteptam să ne solicite numărul camerei, eventual numele şi prenumele, numărul de la paşaport şi alte chestii personale. Nimic din toate acestea... „- Sunteţi sigură că sunt proprietarul acestei maşini?”, a întrebat domn profesor, după ce s-a asigurat că primisem cheile... „- Păi, nu mi-aţi dat dvs numărul?”, a întrebat recepţionera cu candoare... „- Ei, m-am gândit că trebuie să vă păcălesc cu ceva, eventual să mă pricopsesc cu o maşină de ocazie”... Evident că recepţionera a rămas cu gura căscată, mai ales când Marian a întrebat: „- Credeţi că e suficient să vă spunem numărul sub care circulă maşina?”... Şi-a dat seama că a greşit şi a rămas fără grai. „- Hai, frate!”, a plusat Sile. „Că am luat trei. Care maşină o fi mai bună?”, a continuat el şi a pus pe tejghea trei seturi de chei... Iar noi râdeam de ne prăpădeam, semn că nu prea eram în toate minţile, având în vedere gravitatea situaţiei... Probabil că la hotel totul este supravegheat video, pentru că imediat au apărut nişte turci mai solizi. L-au luat pe Sile în primire, dar omul le tot spunea că cheile aparţineau celorlalţi prieteni aflaţi de faţă... Şi pune-te, frate, pe râs, că ce voiam noi să demonstrăm şi ce ieşise. Până la urmă, Marian le-a explicat că procedura lor este inadecvată, că el lucrează în România la o firmă de securitate şi a vrut să-şi verifice securitatea propriei maşini... „- Domne”, le spunea el. „Tot cu maşina asta vreau să plec acasă, că nu mă lasă să ies prin frontieră altfel. Ori, dacă domnişoara de la recepţie dă cheile oricui, fără să verifice apartenenţa, este posibil să mi se fure, nu credeţi? Cine-mi plăteşte maşina, domnişoara sau proprietarul hotelului? Dar nici asta nu este important acum. Important este să nu mi-o ia cineva şi să-mi monteze vreo bombă. Nu vă daţi seama unde putem ajunge?”... Dintr-o dată, parcă s-a făcut lumină: dacă vorbeam de bombe, nu mai era de glumit. Aşadar, recepţionera şi-a cerut scuze şi cu toţii priveau undeva, în gol, semn că Marian nimerise chiar punctul lor sensibil. Până la urmă, dacă am văzut că toţi erau gata să dea în primire, le-am returnat toate cheile şi ne-am dus la ale noastre. Dar să vedeţi ce chestie interesată: dimineaţă, pe când mergeam la masă şi eram nevoiţi să trecem prin faţa sălii de conferinţă situată la nivelul -3, în faţa liftului (care se află chiar vis-a-vis de intrarea în sala de conferinţă!), ne-au întâmpinat câţiva poliţişti însoţiţi de nişte tipi foarte serioşi, îmbrăcaţi în civil. Nu ne-au spus nimic şi ne-au lăsat să trecem privindu-ne zâmbitor, semn că intervenţia noastră de cu seară le venea ca o mănuşă (şi sigur văzuseră înregistrarea video, că nu era prea greu!)... „- Ce-i aici, frate?”, am întrebat în limba turcă. „Întrunirea poliţiştilor de pretutindeni, ori vreo instruire peste rând?”... Atunci l-am cunoscut pe Mustafa, un turc tare deştept, un fel de şef pe la ei, vorbitor de vreo cinci limbi străine, cu care am şi petrecut cu toţii nişte seri minunate la un restaurant de lângă Marina. Şi am aflat de la el atâtea lucruri, că nu mi-ar ajunge 100 de pagini ca să vi le spun... Oricum, ne-am impus în faţa personalului hotelului şi cred că am avut parte de o atenţie preferenţială. Adică toate camerele de luat vederi ale hotelului se mişcau după noi, în toate direcţiile, chiar şi când mergeam la WC (!). În orice caz, nici nu terminasem sejurul şi au venit la noi rugându-ne să completăm un formular cu sugestii şi propuneri. Dar n-am avut a ne plânge de ceva. Dimpotrivă, eram serviţi ca nişte personalităţi, iar când treceam pe la recepţie (că noi ne sculam dis de dimineaţă şi ne duceam să ne îmbăiem în razele de răsărit ale soarelui, ca să nu ne pricopsim cu vreun cancer de piele, că aşa susţinea cineva de pe AFA, iar pentru noi, experienţa celorlalţi e literă de lege!), personalul aflat acolo şi care dormea iepureşte, se ridica degrabă în picioare şi ne întâmpina cu mare grijă şi preţuire. Iar când ne întorceam de la baia matinală, ne aşteptau cu masa, grijulii nevoie mare, să nu ne lipsească nimic... „- Bă, vedeţi ce înseamnă oamenii naivi?!”, făcea Jean. „Ne caută în coarne fără să le-o cerem. Ne strică dracului concediile şi dacă ne mai întoarcem prin Românica, iar ăia îl suspendă pe chior, o să avem pretenţia să-i luăm locul”...

Ei, dar să nu credeţi că fetele de la recepţie cunosc bine limba engleză sau germană. Nu... Dimpotrivă. Oricum, am aflat că sunt proaspete absolvente, ori studente încă, la Universitatea de Management Turism şi Ospitalitate din Çeşme (Ege Cesme Unıversıtesı Turızm ve Otelcılık Yuksek Okulu), Universitate care se află în drum spre Dalyan, imediat după ce treceţi de ramificaţia spre Ayayorgi. Am ataşat o poză, ca să vedeţi şi dvs la ce universităţi frumoase învaţă studenţii turci.

5. Conceptul all inclusive

Ei, aici am vrut să vă aduc... În momentul cazării, am primit un pliant prin intermediul căruia am aflat că suntem bineveniţi la hotelul Pırıl. De asemenea, ne-am dumirit că obiectivul principal al dumnealor era ca în timpul sejurului să ni se lase o puternică impresie şi astfel să conştientizăm diferenţa faţă de alte hoteluri, urmând să ţinem în amintire clipele pline de plăcere, confort şi siguranţă. Şi să ştiţi că au reuşit!...

Am să vă descriu pe scurt cam cum au gândit.

5.1. Cazarea şi termalul

Ei bine, am fost cazaţi la camere standard, că nu ne-am mai luat după noi copiii sau nepoţii, că toţi sunt elevi sau stdenţi şi nu le dă mâna să chiulească de la şcoală la îndemnul părinţilor. Camerele au o suprafaţă circa 18 m pătraţi, plus un balcon suficient pentru două persoane. Toate camerele ce ni s-au repartizat, fie dădeau cu balconul spre piscină, fie spre o aleea secundară din afara hotelului, dincolo de care se aflau nişte vile aflate în renovarea de primăvară. Aşa că era destul de multă linişte, ţinând seama că la piscină, agitaţia începe cam pe la ora 10:00 şi se termină la 18:00. Oricum, nu prea şedeam prin camere, iar din cauza aceasta aveam oarece probleme cu cameristele, care se nimereau să ne facă curat pe la 14:00, deci atunci când noi ne mai retrăgeam ca să ne odihnim, că prea eram dărâmaţi din cauza petrecerilor şi alergăturii. (La hotel, oamenii se ţin de fel de fel de petreceri cu program artistic, petreceri unde se bea şi se mănâncă pe gratis!). De aceea, când am văzut că suntem mereu în contratimp cu ele, le-am rugat să ne onoreze cu prioritate, adică, să ne facă curat pe la 12:00 şi ne-au ascultat. E drept, Kojak, un prieten care se rade-n cap, despre care am mai amintit în review-urile mele, era cam nemulţumit de suprafaţa camerelor, că acestea nu aveau cadă, ci numai duş şi că oala de la WC era montată paralel cu peretele, iar fundul lui nu prea încăpea şi trebuia să se aşeze pe ea oblig şi până la urmă i-a rupt capacul de plastic. Dar instalaţiile funcţionau normal şi apoi, când a aflat de la Sile că părinţii noştri ne-au plămădit mai slăbuţi şi nu ditamai malacii, care rup WC-urile de pe la hoteluri, s-a mai liniştit şi a lăsat ciocu’ mic. Ni se făcea curat de trei ori pe zi: odată venea o tânără care ne schimba halatele de baie, apoi, venea o alta care aspira praful şi tânţarii şi, în final, cea care ne schimba aşternuturile, că până şi Jean s-a revoltat într-o zi... „- Păi, bine, frate”, spunea el. „Trebuie să ne facă curat, înţeleg, dar chiar aşa, în fiecare zi?! O să ne învăţăm prost şi atunci când ne vom întoarce acasă, ne luăm nevestele la palme pentru că fac curăţenie o dată pe săptămână?!”... Dar când a văzut cum îl privea Stela, nevastă-sa, a amuţit. Oricum, nicăieri n-am mai dormit atât de bine, aşternuturi curate, climatizare faină, linişte. Poate şi pentru că apa termală ne liniştea pe deplin. Cine ştie?! E posibil ca numai cei ce studiază reacţiile oamenilor care ajung acolo, să ştie precis care este realitatea. La televizorul LCD agăţat pe unul dintre pereţi, se difuzează numai canale turceşti, pe care merită să le urmăriţi dacă aveţi timp, pentru că sunt foarte precise în difuzarea ştirilor, mai ales cele de la ei din ţară şi care sunt haioase rău. Paturile turceşti sunt minunate, dar asta am mai spus-o şi la alte review-uri, aşa că nu vreau să mă repet. Pe jos, este montată mocheta, uneori parchet sau chiar gresie. Eu am avut mochetă şi nu m-a deranjat. Seiful din cameră este gratis, dar nu l-am utilizat, mai ales că imediat ce Mitică a introdus noul cod, ca să-l verifice, instalaţia s-a blocat şi ar fi trebuit să vorbim la recepţie ca să ne înveţe ei cum să-l folosim. Cred că prietenul meu nu a înţeles prea bine cum funcţionează seifurile turceşti. Frigiderul nu l-am utilizat şi nici n-aveam nevoie de băuturile din el, care se plăteau. Dar spuneţi şi dvs, când să le consumi? Că noaptea cădeam ca nişte bolovani şi ne trezeam după cinci ore, de parcă trecuse numai un minut. Şi chiar dacă îmi place să-mi rememorez visurile din timpul nopţilor, nu îmi amintesc prea multe, semn că am fost plecată foarte departe. Iar atunci când am discutat cu nemţii pe care-i întâlneam la piscină, aceştia îmi mărturiseau acelaşi lucru, drept urmare, am pus totul pe seama apei termale. Şi nu trecea zi de la Dumnezeu să nu trecem pe la piscina termală, ca să facem o baie de circa o jumătate de oră: au şi jacuzzi, saună şi toate chestiile turceşti în domeniu, toate gratis. În fine, este primul hotel unde am văzut câtă importanţă se dă tratamentelor pe bază de apă termală. Şi am văzut acolo o pereche de nemţi care au venit în cârje şi au plecat pe propriile picioare. În rest, chestia cu slăbitul nu cred că e reală, oricum, nu dacă mănânci din ce prepară bucătarul hotelului.

Dar să vedeţi ce chestie interesantă!... La thermal, au nişte camere de odihnă, bine aerate, luminate difuz şi izolate fonic, că după circa o oră petrecută acolo, îţi auzi până şi bătăile inimii, ca să nu mai vobim de faptul că din interior vin către conştient nişte voci interesante, cu care dacă dialoghezi, afli lucruri de-a dreptul senzaţionale despre tine însăţi şi despre propria-ţi prestaţie în viaţă. Iniţial, am crezut că am căpătat oarece „ticuri” neuronale, ca să mă exprim eufemistic, pe care le-am pus pe seama tratamentului cu apă termală, dar când am aflat că toată lumea invoca o asemenea curiozitate, mi-a mai venit inima la loc. Şi pune-te, frate, pe cercetări! În final, am stabilit că totul se datorează masei neuronale de la nivelul corpului şi care comunică oarecum diferit cu cea aferentă creierului. Oricum, pentru mine a fost ceva inedit şi mi-a amintit de experienţele americane în domeniu, potrivit cărora într-o cameră izolată fonic aproape perfect (în proporţie de 98%), nu poţi să rezişti mai mult de 40 de minute. Ei, dar americanii utilizează aceste camere pentru interogarea teroriştilor afgani, pakistanezi, ori cine ştie de unde sunt ei de loc, pentru culegere de informaţii cât mai veridice, pe când la Pırıl, totul se face pentru recuperare şi în vederea amplificării energiilor vitale...

5.2. Masa

Dacă vă gândiţi să mergeţi la Pırıl pentru a slăbi, trebuie să aflaţi că acest lucru este imposibil: în caz că serviţi masa la hotel, aceasta e atât de gustoasă şi diversă, că-ţi vine să te îmbuibi toată ziulica. Iar potrivit conceptului all inclusive, la restaurantul ANA se servesc zilnic:

-Breakfast, între 7:30 -10:30;

-Late breakfast între 10:30 – 11:30;

-Lunch între 12:30 – 14:00;

-Dinner între 19:30 – 21:30;

-Late night soup între 21:30 – 00:00.

La toate acestea, se adaugă diverse produse preparate ad-hoc, în diferite locuri din incinta hotelului. Nu vi le spun, că le găsiţi şi singuri. Aşadar:

-Snacks între 12:00 – 16:00;

-Turkish pankake între 12:30 – 18:00;

-Baked potates între 13:00 – 18:00;

-Tea and cofee served with cookies între 17:00 – 17:30;

-Ice cream între 17:00 – 17:30.

La barul de la recepţie, precum şi la cel de la terasă se servesc băuturi de toate felurile, evident, de provenienţă locală, între orele 10:00 – 24:00.

Serviciile gratuite sunt: cele de la plaja hotelului, ping-pong, wireless, prosoape şi şezlonguri.

Aşadar, este imposibil să nu vă îngrăşaţi. Puteţi să staţi în apă termală şi cinci ore (dacă vă ţine sănătatea!), că tot nu slăbiţi.

Dar să vedeţi ce sistem au. Ei bine, autoservirea se face prin intermediul bufetului suedez. Şi ai de unde alege, că produsele expuse sunt nenumărate. Trebuie numai să aveţi răbdare, să le treceţi în revistă şi să cântăriţi totul cu discernământ. E bine să nu vă prezentaţi la începutul programului de masă, indiferent dacă el este breakfast, lunch, or dinner. Pentru că atunci nu este prezent brutarul şi nici bucătarul care prepară la comandă. Dar dacă vă faceţi apariţia după circa o jumătate de oră de la deschidere, veţi beneficia de nişte pâinici foarte gustoase, cu specific autohton, nişte clătite tot aşa şi nişte pateuri, ori plăcinte pe care nu le veţi mai uita niciodată. Iar bucătarul ad-hoc, vă prepară nişte mâncăruri după care vă lingeţi pe buze. Şi vă mai duceţi, mai solicitaţi, apoi, trebuie să staţi la coadă, că vine toată lumea să servească din aceste bunătăţi.

Problema este că oamenii nu vorbesc decât limba turcă şi dacă nu intenţionaţi să o cunoaşteţi măcar rudimentar, nu vă bagă nimeni în seamă. Trebuie să vă duceţi la şeful de sală şi să-i spuneţi ce vă interesează, vine el şi vă serveşte, iar toată lumea vă priveşte revoltată, binenţeles, că fiecare consideră că i-aţi luat-o înainte. În fine, să ştiţi că chestia cu vorbitul limbii turce este foarte serioasă. Şi am să vă dau un exemplu, cu Kojak, care cred că a rămas în analele hotelului şi la care s-a râs în hohote prelungi. Râdeau turiştii, râdeau şi chelnerii, râdeau şi bucătarii... Ei bine, chelnerii sunt studenţi la aceeaşi Universitate pe care am amintit-o mai sus, iar cei ce se ocupă cu curăţenia, cu prosoapele de la piscină şi altele sunt elevi la un liceu din Çeşme. Tinerii aceştia fac practică la restaurantul hotelului şi sunt selecţionaţi dintre cei mai arătoşi, nu dintre cei mai inteligenţi. Nu ştiu cu cât îi plătesc, oricum, îi schimbă permanent în funcţie de calitatea prestaţiei efectuate, pentru că totul este supervizat prin camere video. La începutul programului de masă, şeful de sală îi adună în centrul restaurantului şi le face o ultimă instruire, demn, cu un glas egal şi ferm, stabilind zonele de acoperire, modul de procedură, verificându-le uniforma şi ţinuta, iar chestia asta e atât de serioasă, că rămâi fără grai. Mai ales atunci când asculţi instructajul şi le vezi reacţiile. Chelnerii stau în poziţie de drepţi, iar atunci când şeful de sală menţionează un bucătar, eventual barmanul, acesta face semn ridicând măna către ei şi abia atunci îţi dai seama că toţi sunt atenţi la spusele şefului de sală. Aşadar, se acţionează în echipă. Tot şeful de sală le predă noţiunile de bază în limbile engleză şi germană, adică expresii uzuale. Totuşi, se pare că tinerii turci nu sunt prea ataşaţi de studiul limbilor străine, pentru că în afară de aceste fraze învăţate pe de rost, nu ştiu şi deci, nu înţeleg altceva. Însuşi şeful de sală mai ameţeşte expresiile, dar se descurcă. Oricum, se merge pe principiul că amabilitatea deschide inimile, iar şeful de sală insistă pe ţinută, zâmbet, solicitudine. Imediat ce restaurantul începe să se umple de turişti, chelnerii se plasează la locurile stabilite şi întâmpină clienţii cu un zâmbet cât se poate de profesionist. Aşteaptă să vă serviţi cu bucatele preferate şi, imediat ce vă aşezaţi la masă, vă umple paharele cu apă rece. Ei bine, chestia asta o fac atât de plăcut încât, dacă serveşti fructe, să zicem pepene de exemplu, rămâi cu gura căscată. Că de ce ai avea nevoie de apă rece după pepene? Şi de ce sunt atât de amabili? Şi-i întrebi. Iar ei nu-ţi înţeleg întrebarea şi merg degrabă la şeful de sală, fac ce fac şi ţi-l aduc la masă. Iar omul rămâne consternat văzând cum se poate lucra cu nişte tineri de 20 ani. Dar cea mai haioasă întâmplare s-a petrecut cu Kojak. După ce i-au umplut paharele cu apă rece, l-au întrebat ce preferă să i se aducă de la bar. De bună credinţă, Kojak a răspuns: „- Two mineral water”, presupunând că vrea să spună „Two glasses of mineral water”, adică două pahare de apă minerală... Tânărul chelner l-a privit perplex, apoi i-a solicitat numărul de la cameră, ca să-i pună comanda în cont... „- Păi, de ce îţi trebuie numărul de la camera mea?”, a întrebat Kojak stupefiat. „Că doar am regim de all inclusive”... Tânărul a părut puţin derutat, apoi l-a privit pe Kojak bănuitor (m-a alertat bănuiala din ochii lui şi am presupus că aşa a fost educat, să fie neîncrezător, dar n-am zis nimic!) şi i-a cerut să aştepte un minut, după care s-a îndreptat brusc către şeful de sală. Uluit, Kojak s-a ridicat în picioare şi a dat să-l urmeze pe tânăr, dar în calea sa a apărut şeful în cauză secondat de tânăr, care-i tot şoptea ceva la ureche, din mers, privind amândoi bănuitori, ceea ce pe Kojak l-a înmărmurit... „- Numărul camerei, vă rog!”, a spus şeful de sală şi în restaurant parcă s-a făcut linişte. Iar noi ne uitam la Kojak, care părea că se pierde în faţa lor, ceea ce era surprinzător pentru noi. Totuşi, Kojak s-a stăpânit şi a întrebat: „- De ce? Nici nu-l ştiu. Să mă uit pe card”... „- Băuturile din import se plătesc!”, a adăugat şeful de sală... Se pare că Marian a înţeles imediat despre ce-ar fi fost vorba şi, după ce l-a ascultat pe Kojak, care cu greu se desprindea de starea de derută şi nu prea pricepea să ne expună punctul lui de vedere, a spus imediat râzând: „- Cred că e o mică neînţelegere. Şi totul a pornit de la nivelul de cunoaştere a limbii engleze de către tânărul dvs salariat. Prietenul meu a solicitat două pahare de apă minerală, adică Iki soda. Pentru ce aveţi nevoie de numărul camerei?”... A fost un râs general. Ei bine, între timp, Kojak se scotocise prin buzunare, ignorând intervenţia lui Marian şi a scos la iveală cardul camerei. Şi când toată lumea se amuza de situaţie, Kojak a pronunţat cu greu, în turceşte: „- Üç, Ikı, Ikı, Beş!”, adică 3225, adăugând în limba engleză: „- Ăsta e numărul camerei mele. Acum îmi aduceţi apa minerală?”... Nu ne mai puteam înţelege între noi, toată lumea de la mese râdea, bucătarii ţopăiau, iar Kojak ne privea atât de nevinovat şi era atât de sincer, încât îţi venea să-l iei în braţe. Aşa a devenit Kojak vedeta principală de la Pırıl Hotel şi câtă vreme am stat acolo, şeful de sală venea personal şi-i lua comanda de apă minerală, vin, bere, coca-cola, ori cine ştie ce băutură locală ar fi poftit. Până la urmă, s-au împrietenit: erau la fel de solizi şi parcă făcuţi după acelaşi calapod. Iar după ce Kojak i-a povestit despre aventurile lui subacvatice, ne-am pomenit invitaţi la o partidă de vânătoare subacvatică, undeva, dincolo de Şifne, pe la Ildırı. Ei, dar despre asta o să vă vorbesc cu altă ocazie.

5.3. Plaja Dilaila

Ei bine, aşa cum am mai precizat, hotelul are o plajă particulară în apropiere de Çiftlik, la cırca 3 km de Marina. Se numeşte Dilaila. Se merge cu un Shuttle bus, de 4 ori pe zi, adică la 10:30, 12:30, 14:00, 16:00, iar întoarcerile, la o jumătate de oră cu plecare de acolo. Ultima plecare e la ora 17:30. Transportul este gratuit.

Prima impresie pe care o ai intrând la plaja de la Dilaila este foarte plăcută. Pur şi simplu te surprind spaţiul verde pe care sunt aşezate fel de fel de băncuţe cu mese, pernele mari, florile multicolore şi bine întreţinute. Toată lumea te întâmpină cu veselie, dar nimeni nu vorbeşte vreo limbă străină. Iar dacă întrebi: „- Why don’t you speak English?”, rămâi fără răspuns, că turcii întrebaţi îşi fac de lucru în altă parte şi te părăsesc în fugă, oarecum ruşinaţi, neînţelegând ce vrei de la ei.

Turişti aduşi cu autobuzul hotelului înaintează în mare viteză către plajă, trec prin spaţiul verde şi aleargă degrabă să-şi ocupe un loc mai bun pe un şezlong sub o umbrelă, mai aproape de mare. Şi totul se face într-o mare îmbulzeală, de parcă vulpile ar da iama printre găini. Drept pentru care, te revolţi, dar cui îi pasă?

Plaja este prevăzută cu un ponton din lemn, iar pe nisip este instalată staţia de amplificare. Apa are circa o jumătate de metru, iar dacă te deplasezi în larg, ajungi cam la un metru adâncime. Ei, şi când priveşti de acolo, plaja ţi se pare minunată.

Sus, lângă spaţiile verzi, se află barul restaurant. Între 10:30 – 17:30, acolo se servesc fel de fel de băuturi autohtone, iar între 12:00 – 16:00, gustări, totul gratuit. Spaţiul de servire este acoperit parţial cu un fel de papură, aşa încât lumina este oarecum difuză. La fiecare nivel al plajei se află duşuri cu apă dulce, iar lângă bar se găsesc toaletele. Totul este foarte curat. Priviţi la poze...

5.4. Programul de animaţie de la hotel

Programul începe la piscină, la ora 10:00, cu transmiterea unui post de radio turcesc. La 10:30, gimnastica de dimineaţă şi aşa mai departe, că nu merită să vi le enumăr. Am afişat o poză în acest sens. Relevant este faptul că animatorii încearcă să vă antreneze în fel de fel de acţiuni distractive, dar nu o fac într-un mod profesionist.

Prima parte a programului se desfăşoară la piscină, până pe la ora 18:00. Apoi, animatorii se postează la intrarea în restaurant, iar atunci când mergeţi acolo să serviţi masa, după ora 19:30, vă invită la terasa bar, unde există o scenă şi unde, în fiecare seară, se desfăşoară un concert de muzică uşoară, cu artişti turci. E interesant, dar nu prea merită să staţi pănă la ora 24:00, chiar dacă sunteţi serviţi cu mâncare şi băutură din belşug. Localurile din oraş sunt mult mai interesante. Problema este că la aceste localuri nu se vorbeşte decât limba turcă, deci nu prea puteţi să faceţi vreo cunoştinţă, iar conversaţia cu chelnerii nu vă va da nicio satisfacţie. De aceea, este preferabil să vă împrieteniţi cu nemţii, englezi, în fine, cu orice turist care nu este turc şi să ieşiţi seara împreună. Este colosal! Iar dacă văd că sunteţi un grup mai mare, turcii se dau pe brazdă, încep să vă facă temenele, ies la ieveală şi alţi turci care vorbesc engleza şi se încinge o petrecere de zile mari. Nu staţi seara la hotel, că nu veţi vedea nimic din Çeşme. Iar în restaurantele de pe faleza de la Marina, care se află în imediata vecinătate a yachturilor care urmează să plece a doua zi, se găsesc numai oameni de petrecere, turci de nădejde, care ştiu să trăiască şi cu care vă puteţi înţelege destul de uşor.

6. Închirierea unui spaţiu de cazare în Çeşme

Să nu vă închipuiţi că este greu: ofertele abundă. Dacă vă interesează, priviţi la poze: unele au fost făcute special ca să vă dea indicii în legătură cu locaţia unor asemenea spaţii. Aşadar, am prezentat locul prin numărul străzii unde există pensiunea sau apartamentul, uneori, apare numărul de telefon. Oricum, cred că cel mai simplu este să luaţi legătura cu Atilla Özbek (vorbeşte engleza!), de la Çeşme Atılla Emlak şi, în acest sens, v-am afişat o poză cu cartea sa de vizită. Vă urez mult succes şi, dacă se poate, îndrăzneală. În orice caz, să închiriaţi o vilă pe malul mării, cu tot confortul, timp de o lună, la numai 1500 TRL mi se pare extrem de ieftin. După cum veţi vedea, v-am afişat poze cu preţul produselor alimentare de la bazarul de sâmbătă de la Alaçatı, ori de la supermarket (MM Engros). Singurele locuri scumpe cu adevărat sunt restaurantele. Ei, dar n-o să mergeţi în fiecare seară la restaurant, că nu cred c-o faceţi nici în România.

7. Croaziere de o zi în Marea Egee

trilulilu.ro/video-calato ... rsiilor-de-o-zi

Toate excursiile la care mă refer pornesc de la cheul de la Marina Çeşme. Şi sunt de două feluri: cu vase motorizate şi cu vase cu vele. Ultimele sunt mai scumpe. La toate se serveşte masa de prânz (peşte, pui, salate, etc.). În general, dacă negociaţi tariful, puteţi să scoateţi la 30 TRL de persoană, dar trebuie să ştiţi când să discutaţi cu cei de acolo şi cum să o faceţi. Oricum, oamenii cunosc bine limba engleză. De regulă, este acelaşi itinerariu. Numai că toate vasele acestea nu pleacă în fiecare zi, dar presupun că în lunile iulie şi august o vor face fiind mai aglomerat. În general, plecarea este la 10:30 şi sosirea la 17:30. Până acum, nu am întâlnit pe nimeni să se întoarcă nemulţumit. (Noi am închiriat vase de la Marina Dalyan şi ne-a costat 600 Euro pe excursie, cu toate că eram numai 11 persoane. Şi cred că acolo este mult mai ieftin! Dar nu bag mâna-n foc şi depinde de dvs, cu ştiţi să negociaţi).

trilulilu.ro/video-calato ... -a-unui-vaporas

Vasele ies din Golful Marina, merg de-a lungul Tekke Plajı, Havacılar Plajı, Uç Burnu, Top Burnu, privesc din depărtare către Sakızlı Koyu, Boyalık, Ilıca, Şıfne, iar în fınal, după vizitarea mai multor obiectıve, ajung în preajma Donkey Island (Insula Magarului). Unele ajung şi la vechea cetate Erythrai. În fine, veţi afla dvs până unde veţi ajunge şi staţi fără frică: fiecare pasager este asigurat prin preţul biletului de călătorie.

trilulilu.ro/video-calato ... g-a-unui-velier

Însă, dacă veţi alege un vas cu pânze, cum este de exemplu „Saint Mary”, e ceva nemaipomenit. Ne-am întâlnit cu el în larg şi a fost ceva de neuitat.

trilulilu.ro/video-calato ... lecarea-in-larg

Asta nu înseamnă că nu este plăcută călătoria cu vaporaşul şi vă recomand Lady Bente. Acolo îl veţi întălni pe turcul Sinan (tel. 0554.522.94.39), proaspăt venit de la San Francisco: este fermecător. Şi pentru că am adus vorba de Sinan, cu el am râs de credeam că voi face infarct. Pentru că auzind cum îl cheamă, i-am spus: „Aah! Ai un nume foarte frumos şi uşor de reţinut”... Şi pentru că s-a arătat surprins, am continuat: „- Aţi avut voi un mare general, care a ajuns ulterior Mare Vizir. Îl chema Sinan Paşa. Ai auzit de el? ”... Nu auzise, dar zâmbea interesat, oarecum surprins... „- Ei bine”, am continuat eu. „Sinan Paşa e fost de origine albanez şi provenea dintr-o familie foarte săracă. A fost luat de către otomani şi şcolit ca ienicer. La maturitate, a devenit guvernator al Egiptului, a cucerit Tunisul, în fine, a fost un mare conducător otoman de oşti”... „- Păi, şi de unde ştiţi voi, românii, de Sinan Paşa?”, a întrebat el nedumerit... „- Stai să vezi ce chestie! Prin 1595, a fost trimis la noi, împotriva conducătorului nostru nemaipomenit, Michel the Brave. Şi i-a tras ăsta o bătaie, de i-a sunat apa-n cap. De-aia ştiu, că dacă Michel the Brave o lua pe coajă, habar n-aveam. Aşa e istoria şi d-aia voi n-aţi auzit de el, că n-aveaţi cu cine vă mândri”... Şi toată lumea a izbucnit în râs. Când turcii s-au mai liniştit, am continuat: „- Cât despre Sinan Paşa, ar trebui să ştii. Că a murit la 90 de ani, a avut o avere imensă şi niciun moştenitor!”... Nu ne-am mai înţeles cu turcii: râdeau în prostie, băteau din picioare, băteau din palme şi câte de-astea, că am crezut că trebuie să chemăm Salvarea. Ce să vă spun? Mi-au oferit excursia gratis, numai să le mai istorisesc chestii de-astea, despre turcii lor... „- Bine”, am spus eu. „Vin mâine şi plec cu voi cu o condiţie. Interesează-te şi să-mi spui de ce a căzut în dizgraţie Sinan Paşa şi cum a revenit în funcţia de Mare Vizir, numai după trei zile de la revocare. Cine era sultanul?”... O să vă spun cum a continuat discuţia aceasta cu altă ocazie, în review-ul următor şi asta dacă mai este cazul, că sunt prea multe informaţii şi mi-e că mă ia lumea cu pietre de pe aici, că vorbesc despre alte chestii, numai despre turism nu.

Vă urez distracţie plăcută. Şi să ştiţi că pe cheul de la Marina se mai şi pescuieşte.

trilulilu.ro/video-calato ... ii/cesme-marina

8. Bazarul de sâmbătă de la Alaçatı

Să nu cumva să-l ocoliţi. Dolmuşul vă lasă la Otopark-ul din Alaçatı, care se află chiar la intrarea în acest bazar. Acolo găsit orice, îndeosebi legume şi fructe autohtone, dar şi alte produse necesare şi la preţuri foarte convenabile. Numai să aveţi răbdare ca să străbăteţi toate străzile acelea. După aceea, puteţi să vizitaţi oraşul care vă lasă mască...

Turcii de acolo sunt diferiţi de alţii ca ei din alte locuri: veseli, amabili, le place să se tocmească, le place să beţi cu ei un pahar de ceai, le place să discutaţi. Dar e musai să vorbiţi turceşte, că nu cunoasc vreo altă limbă. Numai să vedeţi ce chestie, că înainte de a discuta cu dvs, vă cântăresc bine din priviri şi cred că sunt educaţi să procedeze aşa. Am dedus de aici că sunt foarte înţelepţi. Şi nu numai din asta, că am stat de vorbă cu ei despre câte-n lună şi-n stele. Mai mult, am constatat că se întrec în a vorbi cu dvs pentru a se lămuri cam cum sunt oamenii din întreaga lume. Imediat, vă momesc cu ceva şi sunt atenţi la reacţiile dvs. Dacă sunteţi încântaţi şi muşcaţi din momeală, aţi pierdut în ochii lor. („- Fiecare om are preţul lui! Încearcă să-l afli şi vei afla multe despre tine”, spun ei. Şi cred că au mare dreptate). Oricum, cu cât sunteţi mai modeşti, cu atât câştigaţi mai multă preţuire. Ei, dar vă las pe dvs să trageţi toate concluziile. Să-mi spuneţi după ce veniţi de acolo. Am afişat câteva poze. Am multe poveşti de la acest bazar, dar mi-e că mă trezesc cu câteva „scatoalce” de la detractorii mei de pe AFA şi nu vreau să-i mai necăjesc.

Oricum, duceţi-vă acolo: nu veţi regreta.

9. Castelul din Çeşme

De fapt, e o fortăreaţă şi nu un castel. Întrarea se face de la Marina şi costă 5 TRL. Am afişat nişte poze de la intrare, nu şi din interior, că ce atracţie poţi să mai ai pentru un edificiu istoric, dacă vezi poze făcute de altcineva? Şi apoi, eu vă vorbesc despre Pırıl Hotel şi toate locurile atrăgătoare din jurul său. După cum o să vedeţi, în poze, am ales momente ale zilei mai puţin aglomerate, ca să vă faceţi o impresie corectă despre locaţia în sine.

Ceea ce m-a impresionat şi am să vă vorbesc de asta, este Hasan Paşa, un amiral turc care a dominat Marea Mediterană şi s-a remarcat prin eroismul său în râzboiul cu ruşii. De altfel, a şi ajuns Mare Vizir. Oricum, frtăreaţa a fost construită în 1508 de către sultanul Beyazit al II-lea. Ei bine statuia sa domină intrarea în castel şi este însoţit de un leu domesticit, despre care istoria spune că ar fi fost adus special din Africa şi dresat pentr a-i asigura paza. Nu ştiu la ce i-o fi folosit chestia asta că, în 1790, după ce a fost numit Mare Vizir, la vârsta de 77 de ani, a murit prin otrăvire.

Ei, dar să vedeţi ce de poveşti ştie fata în legătură cu acest castel, cu Hasan Paşa, cu Ayvalik, că turcii de-abia aşteaptă să te contrezi cu ei şi încep să spună câte-n lună şi-n stele. Dar turcii, fie ei cât de răi, parcă la ei acasă nu sunt ca unii români, aroganţi şi exclusivişti, aşa că mă opresc aici.

10. Yıldız Burnu (sıcak su - ceea ce înseamnă apă caldă)

Ei bine, locul acesta se află la Ilıca Mahallesi, la malul mării, între Ilıca Hotel şı Sheraton Hotel, imediat după Altın Yunus Sahili (sahili înseamnă coastă!). Mai precis, plecând de la Ilıca Hotel Suıte (Ilıca Pazaryeri, care înseamnă piaţa din Ilıca şi care este sıtuată imediat în apropierea autogării din Ilıca), trebuie s-o luaţi pe 5253 Sokak. Veţi trece prin faţa unor vaporaşe de pescuit ancorate lângă mal. Din depărtare, pare un fel de golfuleţ unde se adăpostesc căteva zeci de şalupe. Ei bine, la capătul extrem se află acest loc. Acolo, apa de mare are temperaturi cuprinse între 25 – 50 grade Celsius.

Locul este recomandat de către cei din turism. Din nefericire, nu este prea amenajat, este neîngrijit şi este frecventat de persoane cam dubioase. E drept, oamenii aceştia nu sunt agresivi şi se comportă destul de civilizat. Numai că cei ce-şi repară şalupele şi de la care iei relaţii ca să te îndrume, nu sunt prea încântaţi că trebuie să te trimită acolo. Drept urmare, înainte de a-ţi da informaţiile necesare, se uită îndelung la stâncile din departare, ca să vadă ce fel de oameni fac baie în locul respectiv, clatină din cap a neîncredere, iar în final îţi spun dintr-o dată: „- Gece gitmeyin! ”, care cred că înseamnă: „- Să nu vă duceţi noaptea! ”... Iar când auzi vorbele astea, îţi cam piere cheful de Yıldız Burnu. Oricum, am fost acolo şi am făcut poze. Le-am şi expus. Este adevărat, apa este foarte caldă. De altfel, întreaga plajă Ilıca este încălzită de la aceste izvoare termale şi de la altele ca ele. İar dacă temperatura apei din jurul peninsulei este de circa 21 de grade Celsius, la Ilıca sunt 25.

11. Dalyan

Aşa cum am menţionat undeva, mai sus, dalyan înseamnă stăvilar. Este adevărat, am mai întâlnit această denumire şi dacă veţi avea răbdare să citiţi şi celelalte review-uri ale mele, veţi afla că mai există o localitate ce poartă acelaşi nume, undeva, la Turtle Beach. Se pare că la turci se repetă anumite denumiri, cine ştie? , poate pentru că sunt mai sugestive. De aceea, am plecat la drum foarte curioasă, iar pe drum mă tot gândeam la vreo similitudine. Nu am găsit nimic comun şi ori pe cine am întrebat, nu mi s-a dat o explicaţie plauzibilă...

Dacă ajungeţi vreodată la Çeşme, să faceţi ce-aţi face şi să mergeţi la Dalyan. Nici nu este prea departe. Mergeţi pe Adnan Menderes Caddesi, iar de la sensul giratoriu, continuaţi să urcaţi dealul. La dreapta se deschide drumul către Ayayorgi. Ei, mergeţi drept înainte, apoi, de la bifurcaţie, pe drumul din dreapta. La un moment dat, se face o ramificaţie şi un indicator vă arată Sissus Hotel. Acela-i drumul. Sunt doar 3 km.

Să nu credeţi că Sissus Hotel este cine ştie ce grozăvie. Cel puţin mie nu mi-a spus nimic. Dar am fost impresionată de Marina de la Dalyan, situată într-un golf prelung unde, pe partea stângă, sunt numeroare terase şi restaurante. Evident că numeroase yachturi andocate dunt care de care mai frumoase. Acolo ne-am urcat pe un yacht cu pânze, pe care l-am închiriat şi ne-am dus în larg (o să vedeţi nişte poze făcute de Elena, soţia lui Marian, care a preferat să ne aştepte pe mal, pentru că ei nu-i plac călătoriile pe mare, mai ales cu veliere!). Călătoria a fost minunată.

Trebuie să-l menţionez aici pe Turgut Reis, a cărui statuie se află pe malul stâng al golfului (4266 Sokak). Nu ştiu prea bine de ce acestui magnific amiral turc, care a trăit între 1485 şi 1565, de origine greacă, i s-a ridicat o statuie tocmai în acel loc. Pentru că Turgut Reis s-a născut într-un sat aflat în apropiere de Bodrum. Oricum, se pare că viaţa sa a cunoscut numeroase decepţii şi realizări, a trăit în captivitate, a fost şi Paşa din Tripoli şi guvernator şef al Mării Mediterane. În fine, omul a reuşit să-şi înţeleagă propria-i existenţă şi a murit la venerabila vârstă de 80 de ani. Dar să ştiţi că lângă statuia ridicată la Dalyan, placa comemorativă este cam deteriorată de intemperii şi cu greu se pot citi cuvintele înscrise pe ea.

Dacă vă veţi continua drumul pe faleză, veţi ajunge la Dalyan Hotel & Residence, un hotel destul de modest, prevăzut cu o piscină frumoasă şi cu o plajă la mare minunată. De altfel, puţin mai departe se află Kacakarı Plajı. Priviţi la poze...

Iar dacă vă veţi continua drumul, întorcându-vă spre Çeşme, veţi întâlni clădirea Ege Çeşme Unıversıtesı Turızm ve Otelcılık Yuksek Okulu, adică a Universităţii de Turism şi Ospitalitate din Çeşme. Am afişat o poză cu aceasta...

12. Ayayorgi

Ayayorgi se află pe drumul spre Dalyan. La un moment dat, pe partea stângă a drumului se înalţă vestigiile unui turn străvechi. Ei, imediat ce vedeţi turnul, faceţi la dreapta şi coborâţi spre golful cu pricina. Dar să nu vă închipuiţi că veţi avea acces la plaja golfului. Nu... pentru că aceasta este concesionată unor firme private care au construit acolo un fel de ştranduri particulare. Intrarea într-un asemenea ştrand este 10 TRL, în care intră contravaloarea şezlongului sau a pernei. Ştrandul este prevăzut cu restaurante luxoase şi este o plăcere să-ţi petreci ziua acolo. De altfel, după cum veţi vedea din poze, în apropiere sunt construite numeroase vile, unele pe terenuri foarte largi. Toată lumea aceasta îşi petrece zilele libere la ştrand. Dar să nu credeţi cumva că ştrandurile acestea seamănă cu cele româneşti. Nici pomeneală!... Ele au chelneri, clienţii stau pe perne sau şezlonguri şi sunt serviţi cu promptitudine. İar dacă vreţi să înotaţi, aflaţi că marea este atât de limpede încât, dacă vă puneţi ochelari de apă, puteţi să vedeţi chiar fundul yachturilor care plutesc mai în depărtare. Priviţi la poze...

13. Ilıca

Plaja de la Ilıca este una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Este largă de circa 50 m, şi lungă de câţiva kilometri. Intrarea în apă se face foarte lin, astfel că trebuie să parcurgi mai mult de 70 de metri ca să depăşească adâncimea de 50 cm. Este ideală pentru copii, nu sunt valuri. Din loc în loc, sunt locuri cu şezlonguri şi umbreluţe (25 TRL, două şezlonguri şi o umbreluţă), prevăzute cu taverne unde puteţi să serviţi masa de prânz şi băuturi răcoritoare. Pe această plajă sunt construite hotelurile Sheraton, Ilıca, Radisson, toate prevăzute cu ştranduri termale şi plajă privată pentru turiştii proprii. Sunt diferite locuri unde pot fi închiriate ambarcaţiuni pentru agrement şi practicarea de sporturi nautice.

14. Altın Yunus

Altın Yunus este de fapt o mică peninsulă pe care sunt construite vile de vacanţă. De asemenea, pe partea estică a acesteia se află hotelul cu acelaşi nume, de fapt, un loc unde andochează diferite yachturi, adică cu Marină proprie pentru cei ce călătoresc cu ambarcaţiunea personală. Toate acestea sunt construite şi amenajate într-un parc natural. Priviţi la poze...

15. Boyalık

Plaja de la Boyalık ţine de la Ayayorgi până la Altın Yunus. In apropiere de Altın Yunus se află şi stabilimentul 7800 Çeşme. Dacă veţi merge pe această plajă, din dreptul ramificaţiei care duce către Dalyan (Adnan Menderes Caddesi) şi pănă la 7800 Çeşme, veţi întâlni numeroase cartiere de blocuri cu câteva etaje, amplasate pe faleză, unele cu piscină proprie, dar toate cu acces la mare, unde localnicii se desfată cu o apă minunată şi unde puteţi să fiţi martorii unui răsărit de soare memorabil. Priviţi la poze...

16. În loc de epilog

Plecarea de la Pırıl Hotel nu a fost lipsită de neplăceri: am constatat că mi s-a umflat nota de plată cu două sticle de apă din minibar. Mi-am amintit că zilnic trecea prin camere un angajat (iar dacă nu erai în cameră, deschidea uşa şi intra în lipsă!), care număra produsele aflate în frigider şi oferite contra-cost. Şi mă călca pe nervi chestia asta, că apărea mereu la ore nepotrivite, tot încerca să intre peste noi, în cameră şi mă deranja. Mai ales că pe la piscină, la restaurant, ori pe holurile hotelului, cum mă vedea singură, cum mă întreba de vorbă... „- Cât să-ţi dau şi să mă laşi în pace?”, l-am întrebat într-o zi, cam somnoroasă, că atunci când a bătut la uşă, era ora 14:00 şi eram frântă de oboseală. Mi-a spus direct: „- 20 Euro!”... Evident că i-am trântit uşa-n nas. Şi pentru că mă agasa ieşindu-mi mereu în cale, l-am chemat la manager. A pretins că am încercat să-l mituiesc. M-a pufnit râsul, dar pentru că managerul părea prea puţin convins de atitudinea mea, am inserat în laptopul de pe biroul lui, un stick cu mai multe videoclipuri din care reieşeau numeroasele tentative ale angajatului de a mă acosta în incinta hotelului, că o pusesem pe Stela să mă filmeze, mă rog, chestii femeieşti, că dacă-i spuneam lui Mitică, ieşeau altfel lucrurile. Evident că din acel moment, lucrurile s-au calmat, iar angajatul şi-a văzut de treabă. Şi mă gândesc că, probabil, aşa înţelegea el să se răzbune, cu fleacuri de-astea...

Numai că videoclipurile cu pricina scoteau în evidenţă un lucru pe care eu îl ignorasem: furtul de prosoape de la piscina hotelului. Că erau nişte englezi ce-şi îndesau mereu în genţile de plajă prosoapele ce le primeau şi pe care nu le socotea nimeni (câte două de fiecare persoană!). Şi m-am trezit cu managerul, că-mi solicită videoclipurile. Iniţial, nu mi-am dat seama şi era cât pe-aci să i le fac cadou, mai ales că angajatul amorez s-a speriat destul de rău. Dar nu sunt de la şoimii patriei şi am socotit că lucrurile nu erau tocmai în regulă. De aceea, am luat stickul USB şi l-a analizat ulterior. Aşa am descoperit şi eu aiureala englezilor. Şi dă, frate, fuga la englezi şi pune-i în temă. I-am găsit tocmai la recepţie: plecau. Evident că le-au găsit vreo 40 de prosoape, tâmbălău mare, poliţie şi toată ruşinea din lume. Cică voiau să aibă suveniruri de la Pırıl Hotel. Nu ştiu cum s-a finalizat toată tevatura, dar de atunci, nici că-mi mai vine să mă feresc de amorezii turci, ori să-i reclam.

Mai am ceva de adăugat... Ei bine, ca să ajungeţi de la Izmir la Çeşme, există două posibilităţi: fie ieşiţi de pe autostradă înainte de Alacatı şi faceţi la dreapta pe Çeşme - Izmır Yolu, iar în acest caz treceţi prin Ilıca şi puteţi să vizitaţi şi Şifne, fie vă continuaţi drumul pe autostrada O-32 până la Adnan Menderes Caddesi (atenţie, există puncte de control, atât la ieşirea de la Alaçatı, cât şi la intrarea pe Adnan Menderes). În cazul în care doriţi să ajungeţi la Pırıl Hotel, este recomandabilă prima variantă, pentru că sensurile de mers sunt separate şi nu există puncte de întoarcere spre hotel. Sunt frumoase ambele variante. Oricum, dacă ar trebui să vă dau un sfat, v-aş recomanda să ajungeţi la hotel până-n ora 10:00, adică, pe răcoare şi nu târziu, când traficul este mai aglomerat. Veţi vedea că traficul auto se derulează cu mare precizie, totul este monitorizat, semaforizat şi sunt indicatoare la tot pasul. Nu vă puteţi rătăci. Oricum, dacă doriţi să vedeţi cât mai multe înainte de cazare la hotel, trebuie să ştiţi că străzile din oraş sunt înguste, pe unele se circulă într-un singur sens, casele au intrarea direct din stradă şi e cam dificil să vă descurcaţi fără o prealabilă cunoaştere a locului. De altfel, ca să vizitaţi oraşul, este suficient să mergeţi pe jos. Iar dacă ţineţi seama de indicaţiile din cest review, totul devine foarte simplu. Şi ca să vă dau un exemplu... Dacă vreţi ca să ajungeţi de la Pırıl Hotel la Marina, la Bazar, ori la Castel, imediat ce ieşiţi din hotel, aveţi două alternative: fie o luaţi la dreapta şi mergeţi de-a lungul Adnan Menderes Caddesi coborând la vale până la Marina, ceea ce vă ia cam trei sferturi de oră, fie o luaţi la stânga şi apoi coborâţi scările pe prima stradă la stânga, pe 1060 Sokak, aşa cum am scris mai sus, ceea ce vă ia numai un sfert de oră. În ambele variante, punctul de reper este steagul turcesc care flutură pe dealul din apropierea hotelului, vizibil din toate poziţiile.

Sper să vă placă la Pırıl Hotel. Vi le-am spus şi pe-alea bune şi pe cele urâte. Că aşa este viaţa. Poate că de aceea am vorbit despre înţelepciune. Priviţi la poze...

Urmează... Evident, un alt review despre Çeşme, un alt hotel, alţi oameni, alte apucături. Cât despre chestia cu înţelepciunea, n-am terminat. Çeşme este parcă o altă lume şi cu cât trăieşti mai mult acolo, cu atât ies la suprafaţă neîmplinirile şi frustrările impuse de personajele „providenţiale” ale lumii de la noi, cu toate bălăcărelile care derivă din aceasta...

---

VIZUALIZĂRI: 4705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI