Barcelona - Ziua a doua: Sagrada, Nou Camp şi Palau de la Musica Catalana

TIPĂREȘTE

Continuare de aici.

- -

Sâmbătă, 14 apriile 2012

Înaintea plecării la Barcelona prognozele meteo, de pe mai toate siteurile de profil, nu erau deloc promiţătoare pentru perioada vacanţei noastre, anticipând multe ploi şi vreme urâtă, în general. Am plecat cu inima îndoită, însă versatilitatea proverbială a acestor previziuni ne-a spulberat pesimismul meteorologic :), având parte de o vreme bună pentru luna aprilie, numai uneori înnorat şi cu doar două reprize, scurte, de ploaie.

Din aceasta cauză programul nostru nu era foarte fix, ci stabilisem, de acasă, să ne orientăm pe moment, în funcţie de condiţiile meteo, având de gând, dacă era ploaie, să stăm mai mult în obiectivele „cu interioare” ocrotitoare în faţa naturii, eventual, dezlănţuite :) – muzee, biserici, case ale lui Gaudi, acvariu.

Astfel, în ziua a doua barceloneză am cercetat, cu interes, de cum ne-am trezit, cerul catalan şi am stabilit că şansele de ploaie erau reduse, aşa că eram liberi să ne alegem traseul, după propriile dorinţe turistice. Am hotărât ca în acea zi să vedem trei obiective importante: Sagrada Familia, stadionul Nou Camp şi Palau de la Musica Catalana, la acestea adăugându-se, din mers şi printre picături :), Catedrala La Seu şi Palau Reial.

Traseele pe jos, din ziua a doua, în Google Maps :

g.co/maps/233kw

g.co/maps/m7hbt

Am plecat pe la 8,30 de la hostel, luând un mic dejun frugal, la una din numeroasele terase de pe Passeig del Born (ca preţuri: o cafea între 1,5 şi 2 Euro, un croissant 1-2 Euro, un sandwich 3-4 Euro). Am mers pe Carrer de l’ Argenteria, Carrer Ferran, intrând în plin Barri Gotic, în Piaţa Sant Jaume (unde se află Primăria-Ajuntament, găzduită de Casa de la Ciutat – clădire în stil neogotic realizată de Josep Mas i Vila, cel ce a realizat şi Piaţa Boqueria şi Palau de la Generalitat-sediul guvenului autonom al Cataloniei). Din Piaţa Sant Jaume am urmat o străduţă, Carrer del Bisbe, unde se poate vedea un mic pod în stil veneţian, construit abia în 1928, ce leagă Casa dels Canonges, clădire lipită de Catedrala La Seu şi Palau de la Generalitat. Nu prea era nimeni prin Barri Gotic de dimineaţă, aşa că am putut fotografia şi admira în voie zona aceasta, caracteristică pentru acest cartier, cu străzi mici, înguste şi clădiri medievale, ajungând repede la:

1.Catedrala La Seu

Timp de vizitare 30 minute.

Denumirea oficială în catalană este „Catedral de la Santa Creu i Santa Eulàlia” – Catedrala „Sfintei Cruci şi a Sfintei Eulalia” şi este reprezentantă a stilului gotic catalan, alături de biserica Santa Maria del Mar. Am intrat în catedrală oarecum prin lateral, de pe mai sus amintita Carrer del Bisbe, prin curtea interioara, claustrul, o oază de pace şi vegetaţie, neaşteptat de bogată pentru un asemea spaţiu, cu palmieri înalţi, o mică fântână, un havuz cu peşti portocalii şi 13 gâşte simpatice, albe, ce simbolizează vârsta la care a fost martirizată Sfânta Eulalia, de către romani, ca şi puritatea sa. De remarcat că păsările nu stau întreaga lor viaţă aici şi sunt înlocuite, periodic, din cauza stresului turistic :). În jurul claustrului se află o serie de capele, dintre care mai importantă este Santa Llucia, din perioada romană.

Am aprins şi noi câteva candele în memoria celor dragi şi am pătruns în semiobscuritatea catedralei observând, mai întâi corul, situat central, cu o serie de scaune sculptate (intrarea la cor este 2 Euro pentru cine vrea să-l cerceteze mai amănunţit). În faţa corului, sub altarul central, este cripta cu sarcofagul din alabastru al Sfintei Eulalia, torturată (rostogolită într-un butoi cu cuie) şi ucisă, cum am spus, în secolul al IV-lea, patroană a oraşului Barcelona. Pentru o mai bună iluminare a criptei se poate introduce o un Euro.

Imediat în stânga, de la intrarea pricipală este un baptiseriu, unde ar fi fost botezaţi cei şase indieni aduşi de Columb, după prima sa călătorie în America, iar în dreapta este capela ce adăposteşte statuia-crucifix Hristos de Lepanto, ce s-a aflat, pentru protecţie divină :), la bordul corabiei lui Juan de Austria, unul din conducătorii Ligii Sfinte, creştine, în bătălia navală câştigată contra turcilor, la Lepanto, luptă ce a marcat începutul dominaţiei spaniole în Mediterana de vest. Statuia lui Hristos de Lepanto este un un pic arcuita în lateral şi se spune că s-ar fi ferit de ghiulele turceşti, ocrotind nava amiral a flotei creştine şi contribuind decisiv la vixtoria împotriva otomanilor.

Intrarea în catedrală este gratuită, aproximativ între orele 8-12,45 şi 17-20, în rest se plăteşte 5 Euro (pentru lift – se poate urca în turn, cor şi muzeu) sau se poate plăti oricând, separat, pentru fiecare intrare, 2 Euro.

Construcţia catedralei a avut loc între 1298-1460 dar faţada a fost adăugata abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În faţa sa se află Piaţa Nova cu ziduri şi turnuri romane, clădirea Colegiului Arhitecţilor, cu desene de Picasso pe ziduri şi Casa del Arcadia, cu o cutie poştala, cu trei rândunele şi o broască ţestoasa, realizată de Domenech i Montaner .

Traseul nostru a continuat spre staţia de metrou Urquinaona, de pe linia galbenă L4, de unde am luat metroul trei staţii, până la staţia Verdaguer. De aici am mers pe jos circa un kilometru până la Sagrada Familia, deşi de la Verdaguer puteam să schimbăm metroul pe linia L5, albastră, şi să ajungem cu metroul.

2. Sagrada Familia (Basílica i Temple Expiatori de la Sagrada Família)

Tarife: adult - 13 Euro, tineri 10-18 ani, studenţi, pensionar –11 Euro, gratuit pentru copii sub 10 ani. Taxa pentru urcarea în turnuri - 3 Euro. Timp de vizitare – 3 ore

Mai multe informaţii la:

sagradafamilia.cat/sf-eng ... /informacio.php

Pentru bilete în avans:

ticketmaster.es/nav/landi ... a/entradas.html

Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Spania, cu circa 2 milioane de turişti anual, fiind un obiectiv de neratat daca mergi la Barcelona. Ni s-a oferit privirilor mai întâi dintr-un parc, apoi ne-am apropiat sa vedem minunăţia, ridicându-ne privirile spre turnurile zvelte, aruncate spre nori, dovada suprema a geniului gaudian (şi ce ar fi acest oraş fără operele acestui creator, daca nu oraş banal în frumuseţea sa mediteraneană!). Dincolo de meritele arhitectonice incontestabile, Sagrada a fost concepută ca o invitaţie la reîntoarcere la credinţă, la rugăciune, la o resacralizare a unei lumi decadente şi tot mai îndepărtate de Dumnezeu. Şi dacă această invitaţie apologetică era făcută la sfârşitul secolului al XIX, prin 1882, când a început construcţia bisericii, când catolicii catalani constatau un recul major al credinţei şi doreau o construcţie unică şi inegalabilă, ca un ultim strigăt de salvare a creştinismului, criza morală este încă mai gravă astăzi, la începutul secolului al XXI-lea. De accea o vizită la Sagrada poate fi şi o probă de înţelegere a ceea ce este puterea credinţei şi, admirând perfecţiunea acestei construcţii, nu poţi să nu te întrebi dacă divinitatea nu a trimis un înger (arhitect :)) care să-l vegheze pe Gaudi la realizarea acestei biserici inegalabile.

Revenind la lucruri mai pământene, am constat că o coadă considerabilă se întindea la casele de bilete şi deja începusem să regret ca nu am cumpărat bilete, anticipat, de pe internet. Tot răul spre bine :), pentru că am reuşit, în timp ce o parte a familiei stătea la coadă, sa ne aprovizionăm de la McDonald’s-ul de vizavi şi să mâncăm „la botu’ calului”, nestingheriţi, deoarece şi alţii turişti făceau acelaşi lucru :).

Când se cumpăra bilete trebuie să spui dacă vrei să urci şi într-unul din turnuri, fie în cel de pe Faţada Nativităţii, fie în cel de pe Faţada Patimilor (nu se poate alege, depinde la ce turn îţi pică biletul) şi se precizează pe bilet ora la care trebuie sa te prezinţi la lift, pentru a evita aglomeraţia iar nouă ni s-a dat pentru ora 11,30, adică la circa o oră jumătate de la cumpărarea biletului. Am avut, deci, timp suficient să explorăm biserica, atât pe interior, cât şi pe exterior.

[Gaudi a conceput Sagrada cu trei faţade: a Nativităţii (singura terminată de maestru şi aflată în Patrimoniul Mondial U. N. E. S. C. O.), a Patimilor şi a Gloriei şi optsprezece turnuri (unul central cel mai înalt, pentru Isus, care, când va fi terminat va avea 170 m înălţime, doisprezece pentru apostoli, patru pentru evanghelişti, de câte 100 m înălţime şi unul pentru Fecioara Maria), dintre care opt sunt terminate pâna în prezent.

Intrarea turiştilor se face pe la Faţada Patimilor, realizată de Josep Maria Subirach iar aici domină sculpturile colţuroase, pătrăţoase, daca pot zice aşa, ce vor să exprime întreaga suferinţă a Mântuitorului. Sunt prezente ultimele clipe din viaţa lui Isus, cu scene ca biciuirea sau sărutul lui Iuda şi o criptogramă cu 310 combinaţii ce dau ca rezultat cifra 33, vârsta la care a murit şi a înviat. Subirach a lucrat într-un stil propriu, contestat de mulţi, liniile sale drepte, de exemplu, contrastând evident cu omniprezenţa curbelor şi ondulărilor gaudiene. Singura concesie făcută de Subirach pare a fi prezenţa războinicilor medievali, preluaţi de la Gaudi, de pe acoperişul Casei Mila. De precizat că planurile originale ale Sagradei au fost arse de anarhişti în 1936; unii, ca scriitorul George Orwell, nu agreau deloc construcţia şi regretau că nu a fost complet distrusă. Liftul este situat imediat în dreapta intrării de la aceasta faţadă.

Dacă Sagrada este impresionantă la exterior, interiorul (terminat complet) depăşeşte orice aşteptare arhitectonică: coloane dorice, elegante, de bazalt, granit şi porfir se alungesc spre tavan, unindu-se ca o pădure tropicală pietrificata, cu coroane continue, apoi scări elicoidale ce permit urcarea coriştilor, vitralii ce filtrează blând lumina naturală, simboluri colorate la partea superioară a coloanelor. Totul este organic, original, maiestuos şi misterios, deopotrivă. Eleganţa şi simplitatea interiorului se combină cu abundenţa detaliilor din exterior.

Faţada Naşterii (Nativităţii), singura realizată de Gaudi, are trei portaluri ce reprezintă Credinţa, Speranţa şi Milostenia şi este opusul Faţadei Patimilor. Bucuria acestui moment este celebrată în sculpturi exuberante – Regii Magi, păstori ce aduc daruri, Iosif cu Maria, motive florale. Deasupra acestei faţade se află un uriaş copac al vieţii verde, un chiparos cu porumbei albi ce sunt mai vizibili când urcaţi în turn. Şi, apropo de culori, Gaudi dorea ca şi exteriorul Sagradei să fie policrom, cu nuanţe mai vii pentru Faţada Nativităţii şi culori mai sumbre pentru Faţada Patimilor.

Urcatul în turnul de pe Faţada Nativităţii nu mi s-a părut o alegere prea bună deoarece spaţiul era foarte strâmt, bătea vântul, turiştii veneau în valuri din spate şi nu prea puteai să te opreşti, să admiri sau să faci poze. În plus coborârea se face pe jos, pe o scară în spirală, de asemenea, îngustă, nerecomandată claustrofobilor. Totuşi din turn poţi vedea mai îndeaproape stadiul lucrărilor la turnuri, porumbeii de pe copacul vieţii, însemnele papale de pe turnuri – mitre şi cruci, existând chiar şi un pod de legătură între turnuri unde, cu puţin noroc, poţi prinde câteva cadre fotografice bune (eu nu prea am reuşit :)).

Pe porţile de la faţade sunt şi multe înscrisuri religioase şi am remarcat pe una dintre ele şi „pinea noastră... ”. La final, după ce am coborât din turnuri, am mers şi în muzeul din criptă unde sunt multe schiţe, machete, fotografii legate de etapele construcţiei.

Se spune că Sagrada Familia va fi terminată în 2026, alte surse spun că în 2040, oricum Gaudi spunea: „Clientul meu nu se grăbeşte! ”, însă eu vă sfătuiesc mergeţi să vedeţi una din clădirile ce marchează istoria umanităţi şi nu exagerez chiar deloc.

Ne-am îndreptat spre metrou, tot pe linia albastră L5, mergând spre staţia Collblanc, la:

3. Stadionul Nou Camp

Timp de vizitare - 2 ore.

Pentru a mulţumi turistic şi juniorul echipei noastre, am stabilit că o închinare şi la altarul sportului rege este obligatorie la Barcelona. De la staţia de metrou Collblanc se mai merge circa 10-15 minute. Preţul este exagerat, dupa opinia mea: 22 Euro/adult, 16,5 Euro pentru copiii între 6-13 ani, studenţi şi pensionari, gratuit doar pentru categoria sub 5 ani. Mai multe informaţii:

fcbarcelona.com/camp-nou/ ... -nou-experience

Dar cum puteam să mergem noi la Barcelona fără să vedem cel mai mare stadion din Europa (99300 locuri) ! Cum putea Codruţ să dea ochii cu prietenii de joacă şi să mărturisească, trist, că nu am fost la Nou Camp, ccă nu am văzut gazonul atins de magicienii Messi sau Iniesta :) ! În general, turismul cu copiii presupune armonizarea intereselor, negocieri intense :), cedări şi ameninţari, promisiuni şi recompense. Dacă ar fi fost după mine, nu aş fi intrat pe Nou Camp, dar băiatul meu merita acest lucru aşa că, ce mai tura-vura, l-am vizitat şi ne-am bucurat şi de clipele petrecute acolo.

Vizita începe la muzeul echipei, cu un număr nesfârşit de cupe de toate felurile, ghete de aur, tricouri şi panouri interactive; se merge apoi la vestiare, sala de conferinţe de presă unde am făcut şi o poză cu trofeul Champions League (se plăteşte la ieşire dacă vrei să o iei), apoi în tribune, la cabinele comentatorilor şi la nivelul gazonului. Deviza clubului „Més que un club” domină tribuna opusă şi e prielnică fotografiatului. La ieşire este magazinul oficial şi locul de unde se pot ridica pozele.

Următoarea etapă a acestei zile a fost:

4. Palau Reial de Pedralbes

Timp de vizitare - 1 oră.

Am ajuns aici pe jos, venind de la Nou Camp, distanţa fiind de mai puţin de 1 km. Palatul regal a fost construit între 1919-1924, pe un teren, achiziţionat de Eusebi Guell (unul din principalii comanditari şi prieten al lui Gaudi), apoi cedat casei regale spaniole, ca recunoştinţă pentru că i s-a acordat titlul de conte, în 1918. Palatul are faţada în stil noucentist italian şi este înconjurat de un parc întins, în care se află şi „Fântâna lui Hercules”, de Gaudi. Regele Alfonso al XIII-lea, bunicul actualului rege spaniol Juan Carlos, a folosit foarte puţin această reşedinţă, atunci când venea la Barcelona, pentru că a abdicat în 1931, apoi Franco a utilizat şi el ocazional clădirea, ca reşedinţă oficială.

În prezent adăposteşte trei muzee: de artă decorativă, al ceramicii şi textil.

dhub-bcn.cat/en/practical-information

museuceramica.bcn.es/engl ... frmcolecc01.htm

Era linişte, puţini vizitatori şi ne-am mai odihnit pe băncile din parc, departe de lumea dezlănţuită :) din centrul Barcelonei. Nu eram prea departe de Finca Guell (vroiam să vedem poarta de intrare, cu dragonul din fier forjat) şi Monestir de Pedrables, dar picioarele începuseră să ne lase, era cam ora 16 sau 17, nu mai reţin exact şi aveam rezervare la concert la 17. Am lăsat fetele în parc să-şi mai tragă sufletul pe o bancă, iar eu şi Codruţ am dat o tura rapidă prin muzeele ceramicii şi artei decorative. Nu mi s-au părut cine ştie ce, le recomand doar celor avizaţi: câteva oale :) ale lui Picasso (sincer, dacă nu erau inscripţionate ca fiind ale lui, m-aş fi întrebat ce caută acolo :)) sau Miro, ceva interioare de epocă, mobilier regal, scaune şi fotolii, un pat mai măricel şi încovoiat, vase de ceramică din diferite epoci. Am ieşit rapid, în circa jumătate de oră, ne-am recuperat, din parc, jumătatea feminină a familiei şi am luat metrul L3, linia verde, care are staţia Palau Reial chiar în faţa ieşirii din parcul palatului, până la staţia Liceu, de pe Rambla.

Am mai văzut, în treacăt, mozaicul lui Miro din faţa pieţei Boqueria, Teatre del Liceu, mica şi liniştita piaţă Sant Felipe Neri (aici se află biserica barocă cu acelaşi nume, spre care se îndrepta Gaudi, când a murit călcat de tramvai, muzeul încălţămintei şi urmele unui bombardament franchist, în 1938, ce a ucis şi câţiva copii), am trecut, din nou, cele trei coloanele romane din Templul lui Augustus , îngrămădite între blocurile din spatele Catedralei La Seu, şi prin Piaţa Nova, unde se afla un târg de obiecte vechi şi am ajuns în cele din urmă la:

5. Palau de la Música Catalana

Rezervasem bilete, din ziua anterioară, la un spectacol de seară, cu selecţiuni din opera unui compozitor catalan, Eduard Toldra, nu neapărat că suntem melomani, amatori de muzica clasică, dar pentru a putea admira în voie sala de concerte.

Siteul oficial (se pot lua bilete şi făra concet, doar pentru vizitarea clădirii):

.palaumusica.org/VisitesG ... idioma=en_GB.do

Concertul nostru din 14 aprilie:

tinyurl.com/cowa26x

Au cântat trei mici orchestre specifice catalane (cobla), bazate pe instrumente de suflat şi specializate mai ales în cântece tradiţionale - sardane:

youtube

youtube

Clădirea palatului, chintesenţă a curentului arhitectural modernist catalan, a fost proiectată de Lluís Domènech i Montaner şi a fost ridicată între 1905-1908, pentru a găzdui societatea muzicală Orfeo Catala. Toate marile teme ale modernismului se regăsesc aici: cărămida roşie, motivele florale abundente şi extravagante, trencadis, simbolurile naţionaliste catalane (steagul roşu-galben şi scutul), sculpturi, vitraliile viu colorate. Construcţia palatului a fost finanţată de burghezia catalană, care a dorit să fie şi un simbol al curentului naţinalist, în plin avânt al Renaixença (curentul „renaşterii” catalane din debutul secolului al XX-lea). Astfel, pe una dintre faţadele exterioare, laterală, sunt busturile marilor compozitori Palestrina, Bach, Beethoven (realizate de Eusebi Arnau), dar sculptura principală este ”Cântecul popular catalan”, de Miquel Blay, carevasăzică, noi catalanii şi maeştrii muzicii clasice :) ! Tot pe această faţadă, la etaj este un mozaic realizat de Lluis Bru, reprezentând Orfeo Catala, cu numeroase simboluri locale: crestele zimţate de la Montserrat, dominanţa culorilor galben şi roşu – steagul catalonez sau scutul Sfântului Gheorghe. Mozaicul este destul de greu vizibil din stradă fiindcă spaţiul este strâmt şi, în general, clădirea nu este prea bine poziţionată pentru a putea fi vizibilă sau fotografiată în întregime. Tot pe aceasta faţadă, într-unul dintre vechii stâlpi acoperiţi cu trencadis se află vechea casă de bilete.

Intrarea în palat se face prin aripa care e acoperită cu o faţadă de sticla şi are o mică piaţetă exterioară, unde se poate servi o cafea, ceea ce am şi făcut, iar la parter un mic restaurant; tot aici, într-un colţ este statuia întemeietorului Orfeo catala, Lluis Milet, în chip de dirijor, bun prilej pentru copii să se alăture, fotografic, maestrului :). Am avut de aşteptat circa o jumătate de oră până s-a permis accesul în sal de concerte principală, trecând mai întâi prin fpoaierul bogat decorat şi dominat de sticlă şi vitralii, ca şi prin sala Lluis Milet de la etajul întâi, noi având bilete la etajul al doilea.

Sala de concerte, cu circa 2000 de locuri şi pe două nivele, poate fi privită din doua perspective: fie ca un rezumat exuberant al modernismului catalan, fie ca o exagerare decorativă, excesiv de colorată şi prea apropiată de kitsh. Cu siguranţă că putem găsi elemnte de ambele părţi, însa un lucru e sigur: nu o vom uita uşor.

Sala e dominată de o cupolă uriaşă (realizată de Antoni Rigalt i Blanch, cel ce a realizat şi vitraliile de la Casa Lleó-Morera), din vitralii, un fel de dom întors, ca o picătură de apă ce stă să cadă şi ca un soare dătător de viaţă, multicolor, înconjurat de figuri feminine, ca un cor ceresc. Este cel mai spectaculos element interior, după opinia mea şi piesa de rezistenţă ce face această sală unică şi atât de renumită (în Patriomniul Mondial U. N. E. S. C. O. din 1997).

Stâlpii de susţinere, acoperiţi cu mozaicuri, se termină în partea superioară sub formă de ogive, cu mozaicuri reprezentând păuni regali: pe lateral sunt vitralii şi ferestre ce permit iluminarea naturală în timpul zilei, cu simbolurile naţionaliste amintite mai sus. Pe tavan apar trandafiri din ceramică, kitschoşi :), roşii şi albi, parcă luaţi de prin bâlciurile noaste, d’antan. În spatele sălii, în prtea superioară sunt doi enormi cai, sculpturi de de Eusebi Arnau, Pegaşi mitologici, ce ar trebui să ne înalţe pe aripile muzicii

Scena este înconjurată de o arcadă susţinută de sculpturi, realizate de Diego Massana Majò şi Pau Gargallo: în stânga, cum priveşti la scenă, se află bustul lui Josep Anselm Clavé i Camps, „tătucul” muzicii corale catalane, din secolul al XIX-lea, cu o alegorie a compoziţiei sale cea mai importantă – „Les flors de maig”; în dreapta, se află bustul lui Beethoven (un pic mai jos decât Clavé, ca să se ştie că muzica locala e mai presus de toţi şi toate :), aluziile naţionaliste sunt omniprezente aici) şi caii înaripaţi din cavalcada Valkiriillor de Wagner (ăştia chiar erau gata de plecare pentru că aveau hăţurile de piele pe ei! :)). În spatele scenei este un mozaic înfăţişând blazonul Orfeo Catala, înconjurat de 18 muze, cu partea superioară sculptată, de Eusebi Arnau, iar partea inferioară, cu rochii în mozaic, de Mario Maragliano et Lluís Bru.

Spectacolul a durat circa două ore, cu o pauză de un sfert de oră, sala nu era prea plină şi copiii s-au dus să stea mai aproape de scenă, într-o lojă neocupată. Am putut fotografia şi filma, cu toate ca nu era permis, pentru că mai toată lumea, majoritatea turişti, făceau acest lucru. Surpinzător pentru noi, copiii chiar au apreciat muzica, poate şi pentru faptul ca au fost o serie de cântece neaşteptat de melodioase. Am ieşirt de la concert pe la 21 şi am pornit pe jos spre hotel, pe o ploaie deasă, ce ne-a forţat sa cumpără umbrele de la vânzătorii stradali pakistanezi. Urma o nouă zi barceloneză: vezi impresii.

---

VIZUALIZĂRI: 11609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI