Pergam – cetatea pergamentului

TIPĂREȘTE

Daca inca nu v-am convins ca sunt indragostita de trecutul indepartat, de ruinele in care altii vad doar niste pietre, in randurile care urmeaza as vrea sa va spun ca, da, iubesc pietrele si ma simt bine printre ele. Privindu-le, nu vad doar pietre napadite de buruieni, de mii de ani roase de vanturi si ploi, ci le vad vii, asa cum erau odinioara. Imaginatia lucreaza febril, cu atat mai mult daca am un ghid bun langa mine sau macar m-am documentat putin inainte de a le vizita.

Cum plecarea mea in Turcia - acum trei ani - a fost cam pe nepusa masa, documentarea n-a fost cu putinta. Din punct de vedere al ruinelor, ultima parte a circuitului a fost o binecuvantare cu urme adanci de pareri de rau. Am vizitat Efes asa cum a trebuit, cu explicatii in autocar de la ghidul insotitor, apoi cu ghid local, la pas, pe drumurile orasului antic. Despre Efes am scris aici

In drum spre Çanakkale, in ultima zi petrecuta in Turcia, urma sa vizitam alte doua orase antice, Pergam si - mai la nord - Troia.

Am mentionat ca era vorba de ultima zi deoarece acest amanunt a atarnat greu in tot ceea ce a urmat. De-a lungul circuitului am schimbat des sume mici (1 euro = 1,74 lire) pentru ca am vrut sa evit neplacerea de a cheltui in viteza, pe orice, ultimii bani turcesti, inainte de a parasi tara. Cand am ajuns la Pergam, banii se imputinasera si nu aveam 20 de lire pentru intrarea in orasul antic. Am incercat sa platesc in euro, dar fara succes. Cum nu era nicio casa de schimb in apropiere, am ramas cu cei care oricum nu voiau sa escaladeze un deal pentru a vedea niste pietre si – trista, in asteptarea celorlalti – am plecat sa ma plimb pe carari. Pe dealul cu iarba uscata, pe langa un arbore secular ingradit pentru a fi protejat, priveam Bergama - asezarea din vale si cerul senin. Fotografiind, am mers pe carari, printre capre la pascut, pana am vazut niste ziduri. Erau atat de aproape incat am fost sigura ca am ajuns in aceeasi cetate – Pergam – pe poarta careia nu putusem intra ca un turist civilizat. N-am intalnit in cale decat un singur om care, agitat, alunga caprele care ajunsesera langa ruine. Asadar, urcand in continuare pe "Drumul Caprelor", de fapt celalalt versant al dealului, am ajuns in complexul arheologic pe care l-am vizitat singura. Sus am intalnit putinii turisti din grup care mai avusesera 20 de lire si au intrat in mod cinstit.

Amintindu-mi ca in urma cu multi ani vizitasem la Berlin Muzeul Pergamon si nu intelesesem ce cautau vestigiile antice romane, grecesti si egiptene in mijlocul capitalei democrate, o mare curiozitate ma mana sa vad ce a mai ramas din adevaratul Pergamon. Stiam ca bucati din importante situri arheologice au fost transportate, apoi reconstituite in Germania. De ce?

La 25 de km de Marea Egee, ridicata pe o colina, cetatea Pergam – care s-a bucurat de glorie in antichitate – dainuie inca prin cateva ruine, ziduri si franturi de coloane. Comparativ cu Efes sau Troia, Pergam este mai putin cunoscut si cautat de turisti, desi are o mare importanta istorica si un potential numai bun de exploatat.

Din ceea ce ne-a prezentat ghidul in autocar si din ceea ce am citit ulterior, am retinut ca cetatea Pergam a avut perioade de stralucire in epoca elenistica si apoi in cea romana, in perioada bizantina incepand sa-si piarda din faima si decazand complet dupa cucerirea lui de catre arabi. Din anul 1330 Pergam apartine Turciei.

Istoria consemneaza ca Lisimach a fost cel care a facut din Pergam o cetate cu renume, urmasii sai adaugand apoi alte edificii importante.

O vestita biblioteca detinatoare a 200.000 de volume a facut din Pergam cel mai important centru cultural al perioadei, rivalizand cu Biblioteca din Alexandria. In perioada romana, cand Pergam devenise capitala a Provinciei romane Asia, Marc Antoniu a oferit-o in dar reginei Cleopatra a Egiptului ca o consolare pentru pierderea Bibliotecii din Alexandria. Tezaurul cultural al Bibliotecii din Pergam a fost transferat la Alexandria sfarsind ulterior mistuit de un incendiu.

Altarul lui Zeus, o constructie grandioasa, este o capodopera de arta si arhitectura. Altarul era alcatuit dintr-o sala cu doua etaje, construita in forma de potcoava, avand in partea inferioara bazoreliefuri, iar in partea superioara multe colonade. Fragmentat, a fost transportat si reconstituit la Berlin, putand fi admirat in prezent in Muzeul Pergamon.

Asclepeionul, dedicat lui Asclepios - zeul vindecarii, un alt edificiu scos la iveala de arheologi, includea mai multe cladiri cu sali pentru tratamente, un amfiteatru, incaperi subterane pentru dormit si un templu pentru darurile pacientilor. In curte trona monumentul cu doi serpi, simbol folosit si astazi in medicina. Neavand ghid, pana la intoarcerea la autocar n-am stiut prin ce subsoluri m-am plimbat. Am fotografiat zidurile, scarile si coridoarele foarte bine conservate, iar afara am admirat amfiteatrul in toata splendoarea lui.

In epoca sa de maxima inflorire, Pergamul a fost vestit si prin alte constructii: templul lui Traian, templul zeitei Atena si arsenalul – cel mai vechi edificiu de acest gen. Pot fi vazute inca vestigiile unui apeduct care transporta apa din munte prin tuburi de ceramica pe o distanta de cateva mile, pana in cetate. Din palat, temple, teatru si alte cladiri publice au ramas doar ruine, coloane frante si fragmente de bazoreliefuri. Incepand cu anul 1878 arheologii germani a facut sapaturi in Pergam, pe o suprafata intinsa, aducand la iveala vestigiile si urmele care ne ofera astazi o imagine a vechii cetati.

Povestea pergamentului, de altfel cea care m-a facut sa scriu review-ul, ne-a fost spusa de ghid, in autocar, pe drumul catre Çanakkale si este in esenta urmatoarea:

Biblioteca din Pergam, renumita in epoca pentru numeroasele scrieri pe care le detinea, a starnit invidia lui Ptolemeu al V-lea al Egiptului (205-181 i. H.). Temandu-se ca aceasta va intrece in faima biblioteca din Alexandria, incercand sa stopeze aparitia de scrieri in alte cetati, a interzis livrarea papirusului. Papirusul, materialul pe care se scria in antichitate, se obtinea doar in Egipt.

Aceasta situatie a creat in Pergam nevoia gasirii unui alt suport pentru scrieri. In aceste imprejurari a fost creat pergamentul, un foarte fin material obtinut printr-o prelucrare speciala a pieilor de animale tinere (vitei, miei, iezi). Cu cat animalul era mai tanar si pielea mai subtire, cu atat si pergamentul obtinut era mai fin, mai usor de rulat. In antichitate, pentru scrieri s-a folosit si pielea obisnuita, dar nu cu acelasi succes. Numele materialului, evident, vine de la numele cetatii Pergam in care a fost creat.

Concluzie:

Pergamul este un tezaur de vestigii, unele dintre ele descoperite, altele ramanand inca ascunse. Acest oras antic, important centru al artei, stiintelor si invatamantului, merita cateva ore si 20 de lire pentru a fi vizitat. Iar daca vi se intampla sa ramaneti fara bani, ocoliti dealul si luati-o pe celalalt versant, pe carari facute de capre, pastori si… altii ca mine.

Epilog la periplul cetatilor antice din Turcia:

La Troia autocarul a oprit in parcarea din fata portii, langa nelipsitele tarabe cu suveniruri. Aici se cumparau biletele (15 lire), dupa care, trecand de poarta securizata, autocarul continua pana in apropierea cetatii doar cu platitorii de bilet, ceilalti ramanand in asteptare. Nici la Troia n-a fost acceptata plata in euro si – fiind un loc izolat – nu se punea problema unui schimb valutar. Asadar, am ramas din nou de "caruta", autocarul plecand cu numai 5-6 oameni spre ceea ce a mai ramas din falnica Troia.

Am cumparat un calut troian cu magnet (1 lira). Si acum cand il privesc, imi amintesc de dealurile crancenelor batalii din Razboiul Troian si de legendara cetate Troia careia i-am vazut doar poarta.

---

VIZUALIZĂRI: 7174 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI