Mura - hotelul, nu maiorul

TIPĂREȘTE

Ce-am făcut, ce n-am făcut, cert este că pe la sfârşitul lui martie stăteam - ca pe ace si cu leguma-n... ştiţi domniile voastre unde – în faţa unei simpatice şi, cred eu, nou angajată a unei agenţii de turism şi care tocmai îmi pusese întrebarea de al cărei răspuns depindea petrecerea (sau nu) a unui sejur la hotelul Mura din Albena: ‘’Ei, domnule, ce spuneţi, vă fac rezervarea sau nu?’’.

Nehotărât dacă să mai încerc încă o dată sau nu un concediu în Bulgaria, eram precum bărbatul aflat pentru prima oară în faţa ofiţerului de la Starea Civilă şi care abia atunci observă că femeia ce urmează a-i fi nevastă e puţin cam plinuţă, transpiră cam mult şi nici nu e chiar atât de deşteaptă cum o laudă tac-su. Ba mai mult, parcă are şi un început de mustăcioară.

Cu jumătate de glas şi cu un sfert de Chivas la bord, mai mult de jenă faţă de prietenul aflat lângă mine şi căruia apucasem să-i promit că merg cu el şi familia lui în concediu, am răspuns într-un târziu: ‘’Ăă... păi acu’…io ce să zic... dd... da, faceţi rezervarea.’’

M-am ales, aşadar, nu cu o nevastă ci cu un sejur la hotelul Mura, 7 nopţi cazare în regim All Inclusive. Cu alte cuvinte, urma să mă reîntorc în ţara vecină de la sud de Dunăre şi în care îmi spusesem că nu mai pun piciorul. Dar dacă e bal, atunci bal să fie!

În seara zilei de 22 august pornesc la drum – aveam cazare începând cu data de 23 august – şi aleg ruta ce trece prin Valea Prahovei - Ploieşti - Urziceni - Slobozia - Giurgeni - Vadu Oii (5 lei taxa de pod) - Constanţa - Vama Veche - Albena. E un drum mai lung dar pe care îl cunosc, dacă pornesc seara din Cluj nu prind aglomeraţia de pe Valea Prahovei, calitatea şoselelor e bună spre foarte bună şi nici nu e mare înghesuială la vama româno-bulgară. În plus, vinieta bulgărească o achiziţionezi la preţul corect. Evident, am cumpărat 2 viniete a câte 5 euro, fiecare cu valabilitate de o săptămână, urma să stau 8 zile. Să nu uit, un sfat: dacă veniţi dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu nu faceţi greşeala să intraţi pe aşa-zisă centură - sau ce-o fi aia - mai bine traversaţi Constanţa, nu cred că doriţi să vă ajungă splina în esofag iar maşina în service.

Amicul meu a ales să doarmă o noapte în Piteşti, la un prieten de-al său care urma să vină şi el cu familia la hotelul Mura. Au ales să treacă cu bacul pe la Călăraşi-Ostrov. Am înţeles că au trebuit să achiziţioneze vinieta cu valabilitate de o lună de zile, cei de acolo spunându-le că nu mai au viniete pe o săptămână.

Să revin la drumul parcurs de mine. Am intrat în Bulgaria şi m-am reîntâlnit cu comedia – cu accent pe a doua silabă - aceea de drum peticit, denivelat şi cu o mulţime de restricţii de viteză, ba, parcă, anul ăsta au apărut altele noi, cele de anul trecut nu erau suficiente. A trecut ceva vreme de când am făcut eu şcoala de şoferi şi chiar nu-mi aduc aminte ce naiba reprezintă triunghiul acela cu o ‘’gaură neagră’’ în mijloc. Oare să însemne chiar asta, ‘’Atenţie, urmează o gaură neagră’’? E posibil dar în cazul ăsta eu aş fi pus semnul ăsta chiar în vamă, la intrarea în ţară. Presimt că până la anul o să apară şi un semn de avertizare cu ‘’Atenţie, cad eoliene!’’.

Respectând cu stricteţe toate semnele de circulaţie, avertizare, indicatoare, pictograme şi restricţii de tot felul -pe cele de terminarea restricţiei nu le-am respectat pentru că nu existau – am ajuns, într-un sfârşit, la bariera de la intrarea în staţiunea Albena. Pe această cale, doresc să-mi cer scuze tuturor participanţilor la trafic care au avut de pătimit în urma mea dar io-s mai ardelean şi nu am vrut să-l mânii pe Doamne Doamne şi nici pe (mai ales) vigilentul poliţist bulgar. E drept că nu am văzut decât un singur echipaj de poliţie pe drum, mâncau o cucurbitacee, dar nu se ştie niciodată.

Ajuns, aşadar, la barieră, apăs pe buton cu arătătorul mâinii stângi - că io am maşină cu volanul pe partea stângă iar degetul mijlociu îl folosesc doar în trafic- iese un tichet iar bariera se deschide. Încrezător, mă iau după indicaţiile Getuţei mele, gepesista, dar nerecunoscătoarea o ‘’dă’’ pe ‘’bulgărească’’ şi ajung pe undeva prin mijlocul staţiunii de unde nu ştiu să mă mai descurc. Găsesc un loc de parcare şi ies din maşină. Sudez cu nesaţ doua ţigări - că-s ardelean cu vicii - şi admir peisajul. Pare o staţiune frumoasă, curată, este multă verdeaţă şi nu pare foarte aglomerată.

Un bulgar care o rupea puţin pe româneşte îmi explică pe unde trebuie să ajung la hotel. Eu mă dau sportiv şi am de gând să o iau pe jos până acolo să văd cum stă treaba, nu de alta dar vreau să ţin cu dinţii de locul de parcare găsit. Omul mă avertizează politicos că nu este chiar atât de aproape hotelul dar eu o ţin pe a mea şi pornesc în expediţia de recunoaştere. După vreo 200-300 m, pe un soare dogoritor de august şi după 14 ore de condus, îmi dau seama că cele 2 flotări şi 3 genuflexiuni făcute o dată la 3 zile de sportivul ‘’care este’’ moi nu înseamnă mare lucru aşa că mă întorc spăşit la maşină.

Pornesc în căutarea hotelului, urmez indicaţiile primite cu atâta amabilitate, îl descopăr în extremitatea sudică a staţiunii dar mai fac vreo 2-3 ture cu maşina până să îmi găsesc, în sfârşit, un loc de parcare suficient de aproape de hotel. Îmi iau voucherul şi tichetul primit la barieră şi mă îndrept spre recepţie.

Hotelul

Hotelul are o formă oarecum piramidală, pare să fie construit prin anii 80 şi, dacă e să mă iau după culoarea în care e ‘’îmbrăcată’’ recepţia, se află acum în a sa ‘’perioadă albastră’’.

După cum spuneam, se află situat în extremitatea sudică a staţiunii şi face parte din complexul hotelier Gergana-Slavuna-Mura, hotelul Gergana fiind hotelul Big Brother, un hotel de 4*, ceva mai dichisit dar şi mai scump iar hotelul Slavuna, Twin Sister, un hotel de 3* unit cu hotelul Mura.

Intru în holul recepţiei, o recepţie destul de banală ‘’asezonată’’ cu câteva canapele, fotolii şi măsuţe, un mic shop cu de toate şi, undeva mai sus, vis-à-vis cu recepţia, o mică sală de jocuri. Un lobby-bar şi un televizor montat pe perete întregesc tabloul dezvăluit ochilor înainte să încep socializarea cu cei ce urmau să se ocupe de check-in-ul meu în ceea ce avea să fie reşedinţa mea pentru următoarea săptămână.

La recepţie, un tânăr domn şi o doamnă. Par să mă întrebe din priviri cu ce ocazie şi eu pe-acolo. Salut politicos în 2 limbi de circulaţie internaţională plus aia maternă ca să mă fac înţeles şi le înmânez voucherul. Doamna vorbeşte destul bine limba română. Sunt politicoşi însă zâmbetul nu pare să facă parte din strategia lor de întâmpinare a turistului. Sunt extrem de profesionişti, atât de profesionişti încât, după ce-mi confirmă rezervarea şi îmi spun numărul camerei în care voi sta, mă anunţă că abia la orele 14 voi fi cazat şi voi primi brăţara de All Inclusive. Cică acum se face curăţenie serioasă în cameră. Mă uit la ceas, e abia ora 12,20. Nu am ce comenta, ştiu că aia e ora oficială a check-in-ului şi nici n-am de gând să le fac vreo ‘’donaţie’’, doar sunt profesionişti ce mama…. Pe deasupra, mai observ că mai sunt şi alţi turişti în situaţia mea, nişte bulgari – după vorbă, după port - aşa că bat în retragere cu demnitate.

Fac stânga-mprejur şi mă-ndrept glonţ spre, aţi ghicit, lobby-bar. Sunt deshidratat complet şi tare am poftă să-mi gâdil laringele cu o licoare rece şi amăruie. Pe bani, evident, încă nu am brăţara de puşcăriaş la All Inclusive. Prima surpriză: o bere Heineken la sticla de 330 ml costă 5 leva, adică vreo 2,5 euro, adică exact ca-n Grecia. N-am ce face, mai am de aşteptat încă vreo oră şi jumătate până să-mi intru în drepturi, laringele meu îşi cere şi el drepturile lui, prin urmare comprim timpul cu două beri şi o juma’ de pachet de ţigări pe terasa de lângă lobby-bar.

Tot n-am ce face aşa că fac şi un scurt tur de orientare şi familiarizare cu ceea ce înseamnă hotelul Mura. Prin spatele hotelului se iese direct pe plajă. Aici se găseşte şi restaurantul ce deserveşte atât hotelul Mura cât şi hotelul Slavuna. În funcţie de numărul de turişti, o parte dintre cei cazaţi la Slavuna vor fi direcţionaţi pentru servirea meselor principale la restaurantul hotelului Gergana. Oaspeţii celor 3 hoteluri pot să folosească piscinele şi beach-barurile de la un hotel sau altul respectiv snack-barurile.

Gergana are o piscină frumoasă şi o terasă mult mai elegantă şi îngrijită decât Mura. Piscinele de la Mura sunt, de fapt, nişte văniţe ceva mai mari dar la ce naiba să-mi trebuiască piscină când marea e la 20 de metri. Există şi o piscină acoperită şi un lighean care cică era jacuzzi, 5 leva pentru 10 minute de masat slipu’.

Pe terasa (modestă ca aspect) ce înconjoară restaurantul se află şi snack-barul respectiv beach-barul.

Între timp apar şi prietenii mei iar la orele 14 puncte fix suntem cazaţi şi primim şi brăţările. Ni se comunică faptul că prima masă principală la care avem dreptul va fi cea de seară, cina, ultima a sejurului urmând să fie dejunul din ziua check-out-ului. Puteam, în schimb, să mâncăm la snack-bar.

Nu am completat nici un formular, am predat doar paşaportul pentru formalităţile de rigoare, am predat şi tichetul primit la barieră, urmând ca în cazul în care doream să părăsim staţiunea cu maşina să primim de la recepţie un card care să ne permită să trecem pe la barieră.

Îmi iau cheia şi mă îndrept spre cameră. Am camera la parter, cu vedere înspre intrarea în hotel şi rezervaţia Baltata. Asta am rezervat la agenţie, nu am avut nevoie de cameră cu vedere spre mare. Prietenul meu este cazat în camera alăturată. E bine.

Camera

Ajung la cameră, bag cheia - cheie clasică, nu cartelă- şi dau să deschid. Greu dom’le, greu, până nimeresc poziţia corectă a cheii dar şi a uşii. După câteva încercări nereuşite, uşa se deschide în sfârşit. Introduc tăbliţa metalică ce atârnă de cheie într-o fantă de pe holul de la intrare, ca să am curent, şi aprind lumina. După cum am spus, camera are vedere la rezervaţia Baltata, e umbră mai tot timpul, ceea ce îmi convine de minune.

Mă gândesc că după o oră şi jumătate de curăţat prin cameră, aceasta va arăta lună şi bec. La prima vedere aşa şi este. La a doua vedere însă…îmi dau seama că s-a făcut curat cam de mântuială, pe pereţi sunt destule pânze de păianjeni precum şi câteva urme, nu foarte multe, mărturii ale permanentei lupte pentru supravieţuire şi dominaţie între om şi insectă. Balconul cred că nu a mai văzut mătură din sezonul estival trecut iar baia nu pare să fi fost, nici ea, dezinfectată tocmai corespunzător.

Per ansamblu, nu pot să spun că nu era curat dar se putea şi mai bine. Este o cameră destul de mare iar mobilierul e în bună stare. Geamuri termopan inclusiv o a doua uşă la balcon prevăzută cu plasă contra ţânţarilor.

În ceea ce priveşte mobilierul existent, 2 paturi unite şi o canapea destul de mare, 2 noptiere pe care se află veioze, pe una dintre noptiere tronează un telefon, un birou, un scaun, 2 dulapuri în perete. Pe birou se află un monitor LCD Sharp cu diagonală de vreo 50 cm (zic eu) şi care recepţionează 18 programe printre care şi ProTv Internaţional.

În birou se găseşte un minibar în care sunt doar produse contra-cost, apă plată şi apă minerală, bere, sucuri şi ceva dulciuri. Preţurile lor nu sunt foarte mari, sunt mai mici decât la terase. De exemplu, o apă plată costa 1,70 leva, un Pepsi 2,20 leva iar berea 2 leva. Se preciza pe un pliant găsit pe birou ca turiştii să nu îşi pună în minibar propriile lor produse, pentru acest scop trebuind să închirieze de la recepţie un alt frigider. Pe birou stătea, cine ştie de când, o sticlă de vin local, de asemenea contra-cost: 9 leva.

Camera e dotată cu aparat de aer condiţionat, funcţiona destul de silenţios dar, datorită poziţionării amintite a camerei, nu prea a fost nevoie să-l folosesc prea des. Pe jos este montat parchet laminat. Lenjeria de pat este foarte curată. Se schimbă la 3 sau 4 zile.

Baia este, şi ea, destul de mare, instalaţii sanitare în bună stare, este dotată cu uscător de păr iar ca şi consumabile am găsit 2 săpunuri mici, 2 flacoane cu gel de duş, 2 flacoane cu şampon de păr şi 2 suluri de hârtie igienică. Când se consumă, se completează cu altele. Prosoapele – 2 mari şi 2 mici - sunt curate deşi par să aibă state vechi de serviciu în folosul comunităţii şi se schimbă zilnic. Apă caldă am avut la orice oră din zi sau noapte.

Curăţenie în cameră se face zilnic. Se ia gunoiul, se dă cu mopul pe parchet, se mai şterge apa care se mai adună puţin în baie după ce faci duş şi…cam atât. Plasele de păianjeni au stat pe pereţi până în cea de-a patra zi, când, întorcându-mă ceva mai devreme de la plajă am dat peste femeia de servici care tocmai făcea curăţenie în camera mea. Am rugat-o să se ocupe şi de problema asta, a aspirat pe pereţi după care a început să facă nişte semne arătând precipitat spre pat. Eu fac ochii mari, îmi iau mina de tâmp şi mă uit la femeie: mică, slabă, tuciurie şi mirosind a detergent. Clar, nu e genul meu şi nici n-am băut destul. Brusc, îmi aduc aminte de păţania franţuzului de la FMI şi îi fac semn femeii că nu mai am nevoie de nimic şi o expediez rapid din cameră, nu înainte însă de a-i da 2 leva pentru ’’efortul ’’ depus. Cucoana se uită nedumerită la mine şi părăseşte camera. Evident, după câteva zeci de secunde m-am prins şi eu că biata femeie nu dorise altceva decât să-mi schimbe lenjeria de pat.

Personalul

Începând cu cei de la recepţie (despre care am vorbit deja) şi continuând cu barmanii, ospătarii etc. aproape toţi sunt extrem de formali, trebuie să saluţi tu primul altfel se cam uită prin tine şi nu te prea bagă în seamă.

Dacă, în schimb, le mai lăsaţi câte un bacşiş, veţi descoperi o uşoară transformare, o părere de zâmbet le mai luminează faţa şi ştiu să şi mulţumească. Nu doar verbal. De exemplu, obişnuiam să mai beau câte o bere la lobby-barul de la recepţie. Lăsam şi câte un mic tips celor de acolo. Nu întotdeauna. Ei bine, până să las şi eu aceste mici atenţii, primeam berea în pahare de plastic după care am fost servit doar în pahare de sticlă. Nu că ar fi o chestie grozavă dar e bine să ştiţi cum funcţionează lucrurile.

Masa

Am avut regim de masă All Inclusive, mic-dejun, prânz şi cină în regim bufet suedez iar între mese de la snack-bar puteai să te serveşti cu pizza, cârnăciori, burgeri, cartofi, salate, produse de patiserie (am mâncat un cozonac cu rahat foarte bun), îngheţată, de asemenea neaşteptat de bună pentru un All Inclusive.

Şi la mesele principale era mâncare destul de diversificată, de la paste şi salate până la carne de porc, vită, pui şi peşte şi terminând cu fructe diverse şi prăjituri... Nu am să mă apuc acum să vi le descriu pe toate, gusturile şi cerinţele fiecăruia diferă mai mult sau mai puţin, cert este că eu am fost mulţumit atât în ceea ce priveşte diversitatea cât şi calitatea mâncării.

Băuturile nu-s grozave dar nici proaste, berea-i bună că e rece, rakia- băutura lor tradiţională - e chiar bunicică şi am mai dat în timpul meselor de prânz şi cină şi peste nişte vinuri – alb şi roşu – bune. Sucurile de la dozator…ca de la dozator dar de la bar puteai să ceri Pepsi din pet-ul de 2 l. Cafeaua şi laptele sunt chiar proaste.

Nici unul din grupul nostru format din 5 adulţi şi 3 copii, copii cu vârste între 2 şi 8 ani nu a avut probleme de pe urma mâncării sau a băuturii şi pot să spun că le-am încercat cam pe toate.

Plaja şi marea

Hotelul este situat chiar lângă plajă, o plajă frumoasă şi destul de largă - este şi mai largă înspre centrul şi nordul staţiunii – cu nisip foarte fin şi curată, cu excepţia mucurilor de ţigări şi ale altor câteva – puţine, totuşi – urme ale trecerii turiştilor de diverse naţii pe acolo.

Am avut câte 2 şezlonguri şi o umbrelă de soare repartizate pe fiecare cameră, gratis. A fost ceva mai aglomerat în week-end dar de găsit tot găseai un şezlong pe care să te aşezi.

Din păcate, cu marea am avut iar ghinion. Again. Plină cu alge în vreo 3 zile - am interacţionat inclusiv cu o meduză cât o minge de fotbal -, foarte curată şi limpede într-o zi şi foarte agitată, cu valuri mari şi steagul roşu arborat în ultimele 3 zile.

Staţiunea

Situată la vreo 12-15 km sud de Balcic şi cam la tot atâţia km nord de Nisipurile de Aur, Albena pare să semene cu un imens parc. Este multă verdeaţă, există aici şi rezervaţia naturală Baltata, este curată şi liniştită. Este o staţiune ideală pentru familiile cu copii mici, alei pentru plimbări, părculeţe şi locuri de distracţie pentru copii dar distracţiile pentru aceştia costă. Nu foarte puţin. De altfel mi se pare o staţiune scumpă, de la preţurile din restaurante, terase şi micile dughene cu diverse prostioare pentru turişti până la mai sus-amintitele plăceri ale ţâncilor.

Am văzut şi câteva cluburi şi discoteci dar nu am observat să aibă prea mulţi clienţi.

Hotelurile par să fie construite în marea lor majoritate prin anii 70-80 dar sunt renovate, în general, şi nu sunt construite haotic, există suficient spaţiu verde între ele.

Epilog

Am petrecut o săptămână plăcută în Albena, vremea a fost minunată peisajul de asemenea astfel că, sper eu, mi-am reîncărcat bateriile pentru lunile de muncă ce urmează. Am reuşit să vizitez staţiunea Nisipurile de Aur, o staţiune foarte cochetă, mai plină de viaţă şi cu hoteluri mult mai noi dar şi cu o acută lipsă a locurilor de parcare. Am fost de asemenea şi la Balcic, un loc minunat, pitoresc şi păstrez şi acum regretul că nu am dedicat acestui loc mai mult decât cele 3 ore petrecute acolo.

În dimineaţa zilei de 30 august m-am prezentat la recepţie pentru check-out. Formalităţile au decurs foarte rapid, am predat cheia, am plătit ceea ce am consumat din bar şi am achitat taxa de parcare în valoare de 5 leva aferentă întregului sejur şi mi s-a înapoiat tichetul de la barieră cu ajutorul căruia am reuşit să ies din staţiune.

La întoarcere am ales acelaşi traseu ca la venire, cu două excepţii: nu am mai luat-o pe centura Constanţei ci am traversat oraşul iar de la Ploieşti nu am mai luat-o pe Valea Prahovei ci pe la Vălenii de Munte şi Cheia.

Nu m-am putut abţine să nu opresc, timp de vreo oră şi un sfert, în Eforie Nord. Una dintre staţiunile copilăriei mele, e acum o staţiune plină de contraste. De la vilişoare şi pensiuni noi şi cochete, la vechi hoteluri renovate mai mult sau mai puţin şi până la clădiri, bătrâne hoteluri sau restaurante lăsate de-a dreptul în paragină. Şi ce staţiune a fost odată! Şi ce staţiune ar putea să fie iară!

Mă urc, cuprins de melancolie dar şi de tristeţe, în maşină şi pornesc spre casă. Oare unde îmi voi face concediul în anul ce va urma?

Pe marginea şoselei zăresc vânzători de miere. Îmi vine în minte un banc pe care mi l-a spus o prietenă: „Măi, tu ştii de ce fac albinele miere? Pentru că au regină! Dacă aveau preşedinte, făceau un că... t! “.

Să aveţi parte doar de vacanţe frumoase, oriunde v-aţi duce!

Flaviu

---

VIZUALIZĂRI: 6972 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI