La 'Pietrele Doamnei', in inima fierbinte a Bucovinei

TIPĂREȘTE

A trecut mai bine de o luna de cand ne-am intors de la Pojorata. Si inca, mental, mai sunt in Bucovina. Experienta acelor zile, de inceput de mai, imi e atat de vie in suflet, incat revad Bucovina, cu frumusetea sa fara de seaman, ori de cate ori vorbesc despre ea...

Dar sa le luam pe rand... am ajuns la Pojorata datorita castigarii unuia dintre premiile anuale de pe AFA. Am putut sa imi iau concediu doar 4 zile din cele 7 de cazare oferite de proprietarul pensiunii, domnul Diaconescu. Am stabilit la telefon detaliile, gen ce camera imi doresc si cand as putea ajunge acolo. A fost de acord sa o duc si pe fiica-mea, pentru care am platit un supliment de cazare 30 Ron pe zi...

Am sunat cu o luna inainte, apoi in ajunul zilei de 1 Mai, cand planificasem sa ajungem in Bucovina. Ne-a explicat pe unde trebuie sa ajungem, cu lux de amanunte. Era atat de clar, incat nu ne indoiam ca ne asteapta acolo, in poarta pensiunii. Dar nu a fost asa. in poarta pensiunii ne astepta doar Corina, administratoarea locului.

Pojorata e intre Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei... e una dintre localitatile ce se intind, serpuitoare, in apropierea inaltimilor montane.

Pensiunea Pietrele Doamnei se afla, literalmente, la poalele muntelui. Mi-e greu sa scriu despre pensiune, cand deja s-au scris atatea... dar de dragul adevarului as avea cateva observatii.

In primul rand, locatia e cu adevarat una foarte frumoasa... si practica, as zice. De acolo poti aborda cu usurinta Sucevita, Moldovita, Voronetul... Suceava sau Botosani.

Sau poti merge in alt loc magic, unde natura respira in alt ritm si cu alta intensitate decat in asezarile omenesti... dar despre acel loc... intr-un alt review, despre comorile ascunse ale Bucovinei.

Revenind la „Pietrele Doamnei”... nu prea as avea ce sa ii reposez, caci m-am simtit extrem de bine acolo. Sincer, cred ca asta s-a datorat nu numai confortului locatiei si peisajului din preajma vilei, cat, mai ales, Corinei, care ne-a facut sa ne simtim extrem de bine-veniti.

Camera 5, de la etaj era spatioasa pentru doua persoane... ca am vrut sa fim trei, asta a fost un risc asumat. Si daca la inceput fiica mea a bombanit pe tema lipsei de spatiu pentru cele 200 de haine pe care le carase de acasa, la sfarsitul sejurului, tot ea a concis, amuzata: „n-a fost chiar asa de rau... vezi, m-am acomodat si nu mi se mai pare inghesuit locul”. Poate pentru ca obisnuinta e o a doua natura, poate pentru ca stateam atat de putin in camera, incat nu spatiul locativ era cel mai important. In baie, in schimb, era cu adevarat stramt locul dintre vasul de toaleta si chiuveta. Dar nici asta nu ne-a deranjat prea mult, cel putin sotul si fiica mea nu s-au plans de acest inconvenient.

Si ca sa inchid aici paranteza despre confortul camerei cateva zile mai tarziu aveam sa „beneficiez” de o baie si mai mica, intr-o camera la un hotel din Geneva pentru care am platit 125 Euro pe noapte, iar micul dejun ti-l aduceau in camera pentru ca nu aveau sala de sevit masa... Si privelistea nu era nici pe departe cea pe care o zaream de pe ereastra camerei de la „Pietrele Doamnei”

Revenind la pensiunea din Pojorata, totul, absolut totul a fost peste asteptari. De la linia mobilierului pana la confortul termic al camerei... de la facilitatile bucatariei super-utilate pana la spatiul din living... Mie una mi s-a parut o pensiune bine gandita... pana si faptul ca omniprezenta si totodata extrem de discreta Corina gatea intr-o bucatarie adiacenta, ca sa lase bucataria casei libera pentru turisti, mi s-a parut a fi o idee excelenta... Fumul ramanea acolo, afara, iar noi ne alegeam cu aromele.

Si apropo de arome...

Mancarea traditionala merita toti banii...

Micul dejun a constat din aperitive reci (branza, muschi file, zacusca facuta in casa), gustari calde (oua ochiuri, carnati, cremvusti), unt cu dulceata, cafea, ceai si lapte proaspat muls.

Mancarea era din abundenta, extrem de proaspata si de gustoasa.

La pranz, nu am prea mancat acolo, caci la ora aceea ne gaseam pe drum, intre doua manastiri sau doua case memoriale.

Seara, insa, am luat cina la „Pietrele Doamnei”... va recomand sa o faceti si voi. Meniul era suficient de variat ca sa putem manca in fiecare zi altceva.

Ciorbe de diverse feluri (de pui, de porc, radauteana), mamaliguta cu branza si smantana, fripturi (de pui, de porc), ostropel de pui, tochitura... Se terminasera pastravii si hribii (in urma cu o saptamana fusese Pastele), dar eu una nu am simtit un regret prea mare legat de asta... celelalte bucate au compensat din plin.

Mi-au placut toate, dar as acorda o medalie mamaligutei cu branza si smantana (in varianta malaiului amestecat cu cartofi, o combinatie inedita de arome), ciorbei radautene (o versiune a ciorbei de burta, cu piept de pui) si, nu in ultimul rand, tochiturii moldovenesti... o minunatie.

A fost o minivacanta extrem de reusita, plina de surprize... meteorologice. In dimineata plecarii, pe hainele verzi ale brazilor aflati la cateva sute de metri de pensiune, s-a asternut zapada. Si, ca bonus, am avut placerea de a o cunoaste acolopersonal pe romanitzaa, pe care o cunosteam numai prin review-urile ei de pe AFA. Nu ne-am mai fi saturat de povestit, in livingul de la parter... pentru ca aveam atatea sa ne impartasim despre experientele noastre turistice, de multe ori avand impresia stranie ca priveam in oglinda, atat de asemanatoare erau satisfactiile sau insatsfactiile noastre in aceasta privinta. Compatibilitate turistica 100%, ar zice cineva...

Nu pot incheia fara sa va indemn sa popositi, cu incredere, la Pensiunea Pietrele Doamnei din Pojorata, excelenta rampa de lansare catre frumusetile stiute, si, mai ales, cele nestiute ale Bucovinei...

PS. Pentru ca vreme a fost mohorata, rece si aproape zilnic ploioasa, nu ne-am putut bucura de hamac sau de terenul de bachet. A fost singurul regret cu care am plecat de la Pietrele Doamnei.

---

VIZUALIZĂRI: 2741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI