Miscolc, un oraş ce vrea să devină turistic

TIPĂREȘTE

Miskolc, locul naşterii lui Andrei Şaguna (click aici), al patrulea oraş din Ungaria ca populaţie (după alte surse, ar fi al treilea, înaintea oraşului Szeged) are mai puţin de 200.000 de locuitori, dar este un oraş frumos, cu numeroase locuri pline de istorie, un oraş plin de viaţă şi care nu se deosebeşte aproape cu nimic de oraşele din vestul Europei.

Am sosit la Miskolc venind de la Debrecen, pe drumul naţional 35, un drum foarte frumos, în stare excelentă şi pe care l-am parcurs cam într-o oră şi jumătate, distanţa fiind de 100 km. Aş fi putut să merg şi pe autstrada M35/M3/M30, dar nu câştigam prea mult timp, pentru că traseul este cu veo 20 km mai lung. În plus, nici nu aveam e-vigneta şi, oricum nu mă grăbeam, preferând să merg mai încet, dar să mai văd şi altceva decât autostradă, care nu se deosebeşte prea mult de oricare alta, de oriunde.

Am intrat în oraş dinspre sud, pe o arteră principală, Király, de unde, la un moment dat am făcut la stânga şi am intrat pe Régiposta, unde GPS-ul m-a îndrumat. Am ajuns astfel la o parcare acoperită, Széchenyi Negyed Parkolóház (tarif: 150 forinţi pe oră), unde am lăsat maşina şi am plecat să vizităm oraşul.

Am mers câteva zeci de metri până la capătul străzii, şi am ieşit pe strada Kazinczy Ferenc, exact în locul în care, peste drum, se află Hősök tere, Piaţa Eroilor. În mijlocul pieţei a fost ridicat un monument dedicat eroilor revoluţiei anticomuniste din 1956, care l-a înlocuit pe cel aflat anterior aici, în perioada comunistă. De fapt, am citit că această piaţă a fost complet reamenajată de curând şi, aşa cum arăta ea la momentul vizitei noastre, mi-a plăcut foarte mult. De jur-împrejur, este înconjurată de frumoase clădiri. Pe latura de nord, peste stradă, îşi înalţă turlele Minorita templom, Biserica romano-catolică Minorita, Adormirea Maicii Domnului, o biserică în stil baroc, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Alături de ea se află Ferenc Földes Gimnázium, o clădire veche, dar frumoasă şi bine întreţinută. Pe latura de est, peste strada Kazinczy, se află clădirea Poştei, iar spre sud se află Sinagoga. În sfârşit, la vest se găseşte clădirea liceului Gergely Berzeviczy. În piaţă, în afara monumentului se mai află trei fântâni, una imitând o cascadă, alta un râu de munte, iar a treia este o fântână arteziană cu frumoase jocuri de jeturi apă. Toată piaţa este o zonă care oferă conexiune internet free-wireless.

Ne-am desprins cu greu de zona pieţei, un loc frumos, încâtător şi am pornit mai departe, în descoperirea altor locuri interesante din oraş. Am coborât spre sud, pe strada Déryné, cu restaurante, terase, pub-uri, la capătul căreia am ajuns în strada Széchenyi István, sau "Strada Mare", cum îi mai spun locuitorii oraşului. De-a lungul străzii era o linie dublă de tramvai, care în momentul vizitei noastre tomnai era scoasă, pentru a fi înlocuită cu o alta, mai silenţioasă. Mi-a părut bine să aflu că era doar o înlocuire a liniei foarte vechi (Miskolc este al treilea oraş din Ungaria în care a funcţionat un tramvai, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea) şi nu o înlăturare a ei, aşa cum se mai întâmplă prin unele oraşe de la noi.

Deşi întreaga stradă era răscolită, şinele erau în mare parte deja luate, iar traversele de lemn se amestecau cu bucăţile de beton spart, toată zona de lucru era foarte bine delimitată, iar în exteriorul acesteia era la fel de curat, ca şi când acolo nu s-ar fi lucrat nimic. Priviţi fotografiile 7 şi 35, ca să vă convingeţi!

Strada mare este o stradă pietonală, exceptând tramvaiul şi are o lungime de aproximativ 1 km. Exact la intersecţia unde am ajuns noi în strada Széchenyi István se află Miskolci Nemzeti Szinház, Teatrul Naţional din Miskolc, o clădire în stil neoclasic, datând de la jumătatea secolului al XIX-lea, unde se organizează anual Miskolci Nemzetközi Operafesztivál, Festivalul Internaţional de Operă (click aici).

Continuăm plimbarea pe strada Széchenyi, până la hotelul Pannonia, aflat la următoarea intersecţie, cea cu strada Kossuth Lajos. De aici, pornim spre nord, pe Kossuth Lajos, pe lângă Aliance Francaise şi, la capătul străzii, ajungem în intersecţia cu strada Palóczy László. Chiar pe colţ se află o frumoasă biserică, veche de 200 de ani, Belvárosi Református Templom, adică Biserica reformată din centrul oraşului. Din păcate, e îmbrăcată toată în schele şi nu se poate vizita. În orice caz, administraţia oraşului ştie să atragă fonduri europene! În turla bisericii, de 68 m înălţime, se află clopotul Eszter care cântăreşte 2,6 tone şi este numit aşa după fiica unei bogate familii de comercianţi care, da, aţi înţeles, a venit cu banii, când s-a construt biserica. :)

În dreapta, cum ieşim de pe strada Kossuth, se află un părculeţ cochet, Deák Ferenc în mijlocul căruia se înalţă statuia omului politic maghiar din secolul al XIX-lea. În stânga, cum se iese de pe strada Kossuth, se află statuia poetului şi traducătorului maghiar Lévay József.

Continăm plimbarea pe strada Palóczy László spre vest şi ajungem în capătul nordic al Pieţei Primăriei, Városház tér. Evident, aşa cum îi spune numele, aici se găseşte Primăria, dar şi sediile altor organisme adminstrative locale, precum şi statuia contelui Széchenyi István, scriitor şi om politic maghiar, care a trăit în secolul al XIX-lea. Din păcate, piaţa este şi ea răscolită de lucrările la linia de tramvai, aşa că nu zăbovim prea mult aici şi ne îndreptăm spre sudul pieţei, unde aceasta se întâlneşte cu capătul vestic al străzii Széchenyi. Aici se găseşte unul din punctele de informare turistică ale oraşului, unde ne oprim ca peste tot unde avem această ocazie, pentru a lua hărţi, pliante şi alte materiale informative. O doamnă de aici, foarte amabilă (deşi i-am spus că suntem din România) ne face cadou şi două mici vederi cu magneţi, e drept nu din cele clasice, cum eram obişnuiţi, ci unele pe carton, dar oricum sunt simpatice şi ne-au îmbogăţit colecţia.

Din loc în loc, pentru traversarea străzii pe care se fac lucrări, sunt montate podeţe pentru pietoni. Peste unul dintre acestea trecem şi noi pe partea cealaltă, unde se deschide spre sud o piaţetă simpatică, Erzsébet tér, în mijlocul căreia se află statuia revoluţionarului paşoptist Kossuth Lajos. În stânga sa, într-o clădire cochetă, se află Miskolc Erzsébet Spa, iar în dreapta, o altă clădire frumoasă, pe frontispiciul căreia scrie: Miskolci Akadémiai Bizottság, Comitetul Academiei din Miskolc.

La sud piaţa se deschide cu o splendidă privelişte panoramică spre dealul Avas, pe care se ascunde printre copaci Avasi templom, o biserică protesantă în stil gotic, cea mai veche construcţie din Miskolc, datând din secolul al XV-lea. Nişte trepte de beton duc şerpuit de la baza dealului până la biserică. Aceasta nu are o turlă cu clopote, astfel că rolul a fost preluat de o clopotniţă construită alături, şi ea veche de peste 400 de ani. Atât clopotniţa, cât şi biserica sunt acoperite cu şindrilă. Cum dealul Avas este acoperit cu o pădure, iar biserica este în mijlocul acesteia, este practic imposibil să o cuprinzi pe toată într-o fotografie. Lângă biserică, fără nicio despărţitură, se află un cimitir, cu morminte vechi, printre copacii înalţi, ale căror frunze filtrează lumina soarelui de dupăamiază, creând o atmosferă ireală.

Dealul Avas are o înălţime de 234 m şi fiind locul cel mai înalt din zonă, aici a fost plasat un turn de televiziune care se vede din orice punct şi care a devenit simbolul oraşului.

După plăcutele momente petrecute în zona bisericii protestante Avas, am coborât pe strada Rákóczi Ferenc. De aici, mergând spre est, am trecut pe lângă secţia care adăposteşte colecţia de minerale, a muzeului Otto Herman, alături de care se află şi statuia eruditului om de ştiinţă maghiar, născut la Miskolc.

Ceva mai departe, trecem pe lângă o frumoasă clădire, sediul unei şcoli, Lévay József Református Gimnázium şi la următoarea intersecţie facem la stânga şi ne îndreptăm spre nord, ca să ajungem în Szinva terasz, Terasa Szinva numită aşa de la pârâul ce trece pe aici. Terasa este o piaţă publică, amenajată frumos şi unde fetele ne aşteaptă la întâlnire. Fetele, sunt de fapt un grup statuar, numit şi "Cele trei graţii", înfăţişând trei fete pe o bancă, aşteptând parcă să vină iubiţii să le ia la o plimbare prin oraş. Peste drum, Mancs (Lăbuş) caută cu atenţie ceva. Din păcate, este doar o statuie, câinele ajuns celebru împreună cu stăpânul său, Lehoczky László, nu mai trăieşte, dar cetăţenii oraşului îi cinstesc memoria pentru zecile de vieţi salvate în intervenţiile pe care Spider Special Rescue Team, echipa maghiară de salvatori voluntari le-a desfăşurat în toată lumea, acolo unde au avut loc dezastre naturale, accidente şi alte evenimente nedorite (click aici).

Terasa Szinva este foarte aproape, la câteva zeci de metri de strada Széchenyi István, mai exact de locul numit Villanyrendőr (Semafor). Numele vine de la faptul că aici a fost montat primul semafor din oraş, dar care, de când strada Széchenyi a devenit pietonală, nu mai există.

De aici, spre nord, începe strada Kazinczy Ferenc, pe care pornim şi noi, pentru a ajunge la parcarea aflată la vreo 300 de metri, în care ne lăsasem maşina. Am părăsit oraşul Miscolc după ce am petrecut aici clipe frumoase, din care ne-au rămas amintiri de neuitat. Doar dopul de circulaţie la ieşirea din oraş a mai umbrit un pic impresiile plăcute, dar am găsit imediat şi explicaţia: un poliţist ca pe la noi, mai mult încurca circulaţia, decât s-o descurce, într-o zonă unde se executau nişte lucrări.

Se spune despre Miskolc că este un oraş industrial. Are şi o fabrică de ciment Holcim, am trecut pe lângă ea la intrarea în oraş. Pe vrema comunismului aici era un centru siderurgic, nu cred că a mai rămas ceva din el.

Ceea ce m-a frapat pe mine este însă faptul că locuitorii oraşului nu s-au lăsat învinşi de recesiunea venită odată cu libertatea. Oraşul arată viu, are puls, nu seamănă cu oraşele foste industriale, căzute în sărăcie, de pe la noi. Au ştiut probabil să şi aleagă în fruntea lor oameni gospodari şi iată acum acest oraş, renăscut şi încercând cu succes să-şi schimbe statutul din oraş industrial în oraş turistic. Iată-l punându-şi în valoare chiar şi cele mai mici resurse, pentru a reuşi. Şi sunt convins, după cum merg lucrurile, că vor reuşi. Sunt pe calea cea bună.

---

VIZUALIZĂRI: 4627 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI