Frankfurt "by night"

TIPĂREȘTE

Germania nu e o tara turistica! , “acolo n-ai ce vedea in afara de autostrazi, banci unde sa-ti depui economiile, super magazine, un Rin poluat pe care plutesc la vale nenumarate pete de petrol si cativa zgarie nori”…asta era ideea mea preconceputa ce m-a urmarit o buna bucata de vreme, pe care amicul meu Feri a reusit in cateva zile sa mi-o zadarniceasca.

Pornesc dimineata din Poitiers, TGV-ul (bilet “low cost” cumparat prin internet cu 17 euro) ma poarta la Paris Montparnasse, o gara imensa, pe 2 nivele, urmaresc mereu linia de metrou M 2, e metroul meu ce ma va duce la Gare de l’Est, in celalat capat al orasului, gara de unde trebuie sa iau un alt tren rapid spre Metz, loc de intalnire cu Feri, ce avea sa ma duca la Frankfurt/Main. Am doar 50 de minute intre trenuri, ma grabesc, uneori alerg perin intortocheatele coridoare subterane ale metroului parizian. Ajung in Gare de l’Est cu 8 minute inainte de-a pleca TGV-ul meu, am nevoie de ceva vreme chiar si pana gasesc vagonul meu, si bine-nteles cele “low-coast”, (tot 17 euro), sunt situate departe, in capatul peronului (sunt mai aproape de Metz decat de Paris), dar, ... asta primesti cand dai doar 34 de euro in loc de 82, stai “la coada cozii” intr-un semicompartiment modest plin de oameni de conditie modesta iar pana acolo, vezi in compartimentele de clasa intai, eheiii... lume bine imbracata, femei elegante, lumina multa, mult spatiu, scaune moi capitonate in rosu, priza si suport pentru lap-top, compartiment separat pentru bagaje…ah, ce bine-i sa fii bogat! In fine intr-o ora si 40 de minute de bombaneala pe teme filozofico-economice ajung la Metz, si cand cobor din tren, in vacarmul peronului, diferenta dintre bogati si saraci parca dispare. Orasul e situat aproape de granita cu Germania, ies din cladirea garii ce ma uimeste, e fantastica! , seamana cu un palat construit parca de un mic rege al acestui colt de lume, care, in 1789, ziua caderii Bastiliei, pentru c-a fost baiat cuminte si a cedat toata averea sa revolutionarilor, a fost pus in fruntea listei... de ghilotinari. Primesc un telefon nervos. Feri a trecut de granita germano-franceza dar GPS-ul lui indica 5 Metz-uri si nu stie pe care sa-l seteze…ii comunic si o strada de pe langa gara, “Charles de Gaulle” si totul se rezolva, GPS-ul lui german incepe sa priceapa frantuzeste si ca e vorba de Metz-ul in fata caruia m-am asezat eu pe-o banca. In 40 de minute ne intalnim in fata garii. Intram in primul bistrou ca sa servim ceva, in bistrou francezii vorbesc deja mai multe limbi, asa e cand esti langa o gara, si cand ma gandesc ca Francois Mitterand vroia intr-o vreme sa creeze computere cu comenzi in limba franceza, adica in loc da “copy-paste” sa fie scris “copier–reproduire” iar in loc de “sent” sa fie scris scris “envoye”, iar computerul sa poarte numele de "ordinateur" sau "logoiciel". N-a tinut insa, limba engleza a invins, francezii au invatat engleza si astazi aproape jumatate de glob foloseste limba engleza pentru a comunica cu semenii lor din celalata jumatate de glob terestru.

La telefon, l-am rugat pe Feri sa fotografieze “MAIN-hattan”-ul din Frankfurt, aluzie la Manhattahn-ul din New York, adica cartierul german de zgarie nori ce tineam sa-l vizitez si mai ales Radisson Blu hotel, care s-a construit nu demult, hotel elegant pe care eu nu-l cunosteam, caci ultima mea intalnire cu Frankfurtul s-a intamplat ceva mai demult.

De la Metz la Frankfurt facem pe autostrada mai putin de 3 ore, cred ca ajungem mai repede decat un avion ce pleaca pe acelasi traseu, dar care mai pierde ceva timp cu “cheking"-ul si recuperarea bagajelor. E ora 18,30, si se lasa deja intunericul, prindem al doilea ambuteiaj al zilei, Feri face tot felul de figuri pentru a ajunge mai devreme in centru, dar la un moment dat renunta si-mi zice…hai sa te duc acolo unde ai lucrat tu pe vremuri…si iata-ne in fata aeroportului din Frankfurt, un adevarat ”oras in oras” in care gasesti tot ce-ti doresti, restaurante, supermarketuri, cofetarii, chioscuri de ziare, cinematografe, (in caz ca ti s-a amanat zborul) dar eu cautam …o toaleta…caci intre timp bausem 5 cafele… n-are rost sa va descriu toaleta, care arata ca o garsoniera de lux, imbracata numai in oglinzi de Murano si-n care aerul conditionat e parfumat cu esente exotice. In acel aeroport in care se-nvart aprox. 100.000 de oameni zilnic, aeroport ce deserveste 48. milioane de pasageri anual, (la egalitate cu Charles de Gaulle din Paris si pe locul 2 dupa Heathrow-Londra cu 63. milioane pasageri anual) e-un loc in care daca vrei s-ajungi de la o poarta la alta ai nevoie de un taxi sau de picioare de maratonist. E cel mai mare aerorport din Europa, dupa cel londonez, si e locul de care sunt legat sufleteste pentru ca in anii ‘70, in studentie, pe sub vacarmul Jumbo Jet-urilor americane ce decolau chiar deasupra capului meu la fiecare 4-5 minute, am lucrat si eu la defrisarea unei portiuni de padure, timp de o saptamana, pentru 250 de marci.

Dar noul aeroport Frankfurt-2010, pentru mine a devenit de nerecunoscut…m-am dezorientat complet…mi-ar fi necesar un ghid de orientare, precum in Forumul Halelor din Paris…am intrat in sala mare de asteptare, am fotografiat tabela cu “departures”- si “arrivals”, cu toate ca nu e voie, cred ca sunt peste 500 de zboruri pe zi, la fiecare minut o aeronava decoleaza sau aterizeaza la Frankfurt, deasaupra aeroportului, zi de zi, vezi mereu 5 aviaone ce se-nvart in cerc si care isi asteapta cuminti, randul la aterizare. Corectitudinea si punctualitatea germana a facut ca acest aeroport sa nu aiba incidente majore.

Despre Frankfurt se poate vorbi doar la superlativ, este orasul finantelor, al cometrului si al transporturilor, aici salasuieste Bursa germana, care alaturi de cea din Londra si Paris decide starea de sanatate a contientului, si alaturi de altele doua, cea din New York si Tokyo, decide sanatatea intregii planete. Orasul are 570.000 de locuitori, cam cat Clujul si Brasovul luate la un loc, orasul mai este numit si “Bankfurt”, datorita numarului mare de banci inclusiv Banca Europeana Centrala. Orasul, distrus de bombele lui Churchill in al doile razboi mondial si-a revenit repede dupa 1945, datorita infuziei de capital american (planul Marshal) dar si datorita muncii nemaintalnite pana azi a unui popor dornic de supravietuire si prosperitate. Dupa Paris care are 12 “zgarie nori", majoritatea in cartierul Defence, Frankfurtul, fara a fi capitala vreunei tari, are 9 astfel de cladiri.

Feri ma duce la “Main Tower”, unde ne invartim vreo 10 minute pentru un loc de parcare, orasul e literalmente sufocat de numarul masinilor (marea lor majoritate germane, marca Mercedes Wolksvagen, BMW, Audi sau Opel), luam un bilet cu 6 euro, suntem cotrolati ca la aeroport si in 2 minute un lift rapid ne aburca la 200 de metri, pe esplanata turistica din varful turnului "Main Tower", de unde putem admira la dimensiunea 3 D si dintr-un unghi de 360 de grade, un specatcol nemaiinatlnit. Toate turnurile pe care pana atunci te rasuceai cu greu in masina ca sa le vezi, acum ti se par niste cuburi sau cutii de chibrituri colorate. Este 8 seara si Frankfurtul inca mai lucreaza…vis-a-vis de noi se distig cateva birouri in care oamenii inca nu au plecat acasa ci stau aplecati deasupra unui teanc de hartii sau a computerului…o anume marfa trebuie livrata in Brazilia sau Australia, iar acolo ziua…de-abia acum incepe! . Feri imi arata un dreptunghi albastru, imi zice ca e o banca al carui director castiga 3 milioane de euro anual. Imi sta pe limba sa-i raspund ca la noi Gigi daca vinde 3 jucatori de fotbal, poate castiga cele trei milioane si intr-o luna…sau doar comisionul bancar anual a lui Dinu Patriciu depaseste salariul acelui biet director de banca germana. Fac niste fotografii, dar aparatul meu e putin performant, cel mai bine ies bulevardele, ca niste mari serpi de beton in flacari si cativa zgarie nori din jur. Stiind acest lucru, mi-am rugat amicul ca sa ma astepte si cu cateva fotografii facute de el in timpul zile si a noptii, veti vedea diferenta intre un aparat performant si unul al unui bugetar aflat in tranzitie...

Intram apoi la Radisson Blu Hotel, care seamana cu un mar taiat pe jumatate si care se sprijina pe-o dunga, parca Goliath ar fi muscat din el si-apoi l-ar fi abandonat pe malul Main-ului. In acest hotel totul e rotund, intrarea in hotel, intrarea in restaurant ba chiar si farfuria cu supa e rotunda. Dar vai! In meniu nu figureaza decat o singura supa, ciorbe nici nu exista. Servim cate o supa de rosii, singura existenta, pe care eu am numit-o “6 linguri, 6 euro”. Intr-o farfurie mare, disting putin lichid rosu, dar foarte, foarte gustos si usor acrisor. Fiecare lingura din aceasta licoare merita indelung savurata caci e asezonata cu o multime se mirodenii ce te poarta cu gandul la multe alte tari, cred ca reteta supei e cunoscute doar de bucatarul sef si cred ca e tinuta strasnic sub cheie iar cheia e inchisa intr-un seif la care i se schimba zilnic cifrul.

Circulatia in Frankfurt e infernala, dar civilizata, nu se vad degete scoase pe fereastra, nu se aud injuraturi ce-ti sparg timpanele, nu ti se baga nimeni in fata la stop. O sumedenie de semafoare si placute indicatoare te ajuta sa nu te ratacesti, noroc ca raul Main e un reper important, dar uneori chair si cu GPS, in Frankfurt, poti gresi drumul. “Erste strasse links, tvaite strasse rechts in drai hundert meter”. O voce calda ne conduce mereu inspre salasul cald din orasul Aschaffenburg, caminul lui Feri, loc unde eu aveam sa dorm prima noapte in caldura...

A doua zi vizitam orasul Aschaffenburg, orasul situat la 40 km de Frankfurt, (10 minute pe autostrada). Ziua suntem la “shopping” la Kaufhalle sau Aldi. Trecem prin fata unui magazin “Hertie”unde ma izbeste un imbietor miros de paine proaspata. La intrare se gasesc tigari, ziare, baterii de schimb, lame de ras, o cafenea, sendviciuri, deci ceea ce are nevoie omul grabit, dar din interior te razbeste acel miros grozav de “paine de vatra”. E acolo un cuptor care lucreaza in ritmul in care se si vinde painea, adica “non stop”…sa fie vreo smecherie de marketing acest miros atragator pe care nu-l poate opri nimeni sa-ti intre in nari si care ajunge chiar si pe trotuar? Painea e grozava iar daca omul tot a intrat in magazin mai ia si ceva sunca, cascaval, fructe, poate un iaurt sau apa minerala…Iata asadar, cum un mirosu grozav poate sa-ti scoata frumusel banii din buzunar! Ajungem spre seara la un bar cubanez”, unde Feri, care a practicat “delfinoterapia”in Cuba, are un prieten. Bem o licoare cubaneza, cu menta, gheata, lamaie si “Havana club”, apoi batem centrul orasului cu strazi exclusiv pietonale. E vineri seara si tinerii, dupa o spatamana de lucru, isi permit sa se distreze in discoteci ce functioneaza intreaga noapte. Tineri si tinere cu sticle de bautura in mana, grupuri-grupuri, ies dintr-o discoteca si intra intr-alta. Politia e prezenta, discreta, ii suprevegheaza de la distanta. Doi tineri urineaza pe niste vitrine frumos amenajate si intens luminate. Politistii ii vad dar nu intervin. Se pare ca pana cand nu iese cu scandal sau cu capete sparte, politia priveste si ea impasibila prin vitrine. Intram la un bistrou turcesc, singurele deschise noaptea si primim 2 portii mari de kebab si un munte de cartofi prajiti. 3 turci stau tot timpul zambitori cu ochii pe noi si sunt gata sa intevina la cel mai mic gest de-al nostru. Vizitam apoi castelul din Aschaffenburg, fac 2 fotografii, dar nu-mi iese nici una, asa ca o sa va postez o poza de pe internet. Castelul e superb, are gradini frumos amenajate iar in incinta edilii au ridicat si o cladire numita “Pompei” inconjurata de statui si gradini romane, o reproducere a unei vile italiene din orasul acoperit de cenuse, pentru a mai rupe poate, un pic din monotonia si rigiditatea arhitecturii saxone.

Dar caldurosul meu sejur de 3 zile la Aschaffenburg ia sfarsit, de-acum in fata ni se deschid autostraziile ce duc spre unele atractii turistice germane (Toskana Therme din Bad Orb, padurea Spessart, padurea Neagra de unde izvoreste Dunarea cea albastra, Castelul-agroturistic Weyberhofe, cu un excelent SPA turcesc sau “drumul maurilor” pe unde a trecut Hanibal in drum spre cetatea eterna, obiective turistice ce aveau sa-mi infirme prejudecata ca “Germania nu e deloc o tara turistica”.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 6755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI