ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.10.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2009
DURATA: 2 zile
familie cu copii
PREȚ 330 Euro ?
cu transport AUTOCAR
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Sahara, o excursie ce nu trebuie ratată

Sahara, printesa araba cu o mie de chipuri

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Drumul dintre Matmata si Douz, locul multasteptatei plimbari pe camile, nu a fost unul spectaculos, caci trecerea de la desertul de piatra la desertul de nisip s-a facut gradual, iar de la locuintele troglodite, subterane, am ajuns la cele semitroglodite (un etaj era la suprafata solului, alt etaj al casei era in pamant), dupa ce am parcurs cu autocarul doar cativa cativa kilometri. Nu am mai oprit, acolo (cu toate ca tentatia suvenirurilor artizanale expuse de-a lungul drumului in dreptul acelor case era foarte mare) caci Ianos, ghid experimentat, a tinut in frau autocarul de turisti in ceea ce priveste punctualitatea si respectarea punctelor de oprire, fapt ce s-a dovedit extrem de important in economia timpului alocat vizitarii propriu-zise.

Ianos ne-a explicat de la bun inceput, ca eram o multime de autocare ce aveau aceleasi tinte potentiale, ca si noi, si ca ar fi optim sa fim plasati in fata sirului imens de autocare ce luau cu asalt, Sahara, si nu in coada lui, oprindu-ne fara sens ici sau colo si pierzand un timp pretios pe care il putem petrece in piscina, …

Va inchipuiti ca am gustat gluma... caci de unde piscine in desert, stiut fiind faptul ca aici lipsa acuta a apei e cea mai mare problema…, dar, ne-am conformat programului, mai intai pentru ca la Matmata am constatat ca Ianos avea dreptate in legatura cu numarul imens de turisti dispusi sa exploreze desertul (la toaleta asteptarea durand aproape o jumatate de ora), iar pe de alta parte, unde Dumnezeu puteai sa pleci…la peste 45 de grade prin desert…la cumparaturi.

Apropo de temperaturi, Ianos a refuzat tot timpul sa ne spuna cat este temperatura exterioara, eschivandu-se de fiecare data cu inteligenta…” cat sa nu se topeasca asfaltul” sau “ sa vedem acolo, degeaba va spun cat e aici”. Si bine a facut, caci, psihologic vorbind, constientizarea valorii de 52 º C, inregistrata in aer la ora 15, in 5 iulie 2009, la Douz, m-ar fi determinat, cu siguranta, pe mine una, sa renunt la plimbarea cu camila…termorezistenta.

Caci, trebuie sa fii cu adevarat temerar (a se citi inconstient) ca sa te cateri la 2 m de sol, in spatele un animal asupra caruia nu ai nici un control, cand afara soarele inunda pamantul cu peste 50 de grade, si in plus, sa tii in mana si un aparat de fotografiat...

Si totusi, eu, pragmatica, cerebral, planificatoarea…. am facut-o, neconditionat, si zau daca nu e asta una dintre cele mai frumoase amintiri ale vietii mele...

Dar vad ca iar ma grabesc... si o iau inaintea povestirii, caci amintirile navalesc, una peste alta…repede…si mai repede, intr-un galop nebunesc si fierbinte... ca desertul…

Revenind, pentru mine, plimbarea cu camile din desert a constituit, inca de la plecarea in excursia optionala, punctual culminant, cel mai dorit si cel mai asteptat…

Dar pe cat eram de nerabdatoare, pe atat eram si de sceptica, caci, imi cunosc limitele iar conditia mea fizica nu mai este de mult cea de acum 30 de ani, cand faceam antrenamente de baschet de trei ori pe saptamana….

Si caldura, ce o sa ma fac cu caldura??? Si unde mai pui ca o camila e o camila, nu un… ponei si nici macar… o motocicleta.

Cu toate aceste indoieli in suflet, mai mult hotarata sa nu ma risc, decat sa o fac, am coborat din autocar, la Douz. Am fost debarcati la “centrul de inchiriat camile”, o cladire mica, cu cateva incaperi protejate de arsita prin bolti din frunze uscate de palmier, unde, contra modestei sume de cativa euro, doritorii au primit o haina lunga, arabeasca (cred ca se numeste halabia) si un burnas pentru cap, rasucit cu maiestrie de tunisianul care administra localul. In plus, afara, pe terasa acoperita, masute si scaune de plastic, unde puteai consuma bauturi…de la frigider.

Am cumparat “echipamentul sportiv” doar pentru fiica mea, ce avusese “inspiratia” de a veni in pantaloni scurti in desert. Eu nu am optat pentru halabia doar pentru ca eram convinsa ca haina lunga mai mult m-ar incurca, iar pe cap aveam oricum burnasul cumparat de la El-JEM, iar sotul meu a refuzat straiele protectoare pentru ca era la fel de convins ca sapca lui romaneasca si costumul de in gen “safari”, sunt mai mult decat potrivite pentru plimbarea pe camila...

Ghidul ne-a avertizat de la inceput ca cei care nu pot (din diferite motive) sa se urce pe spinarea cocosata a camilei, vor beneficia de o plimbare cu o trasurica, mult mai comoda si mai…umbrita …varianta de locomotie. M-am linistit brusc la infatisarea variantei de rezerva si am plecat, de aceasta data cu mai mult curaj, spre grupul numeros de camile ce ne asteptau ingenuncheate, in nisipul fierbinte…ca o statuie colectiva fara piedestal, scufundata in nisip.

Ochii lor imensi, blanzi si umezi, privind-ne cu resemnare, m-au ramas pentru totdeauna in suflet…

Imaginea acelor animale masive, ingenuncheate in desert, in dogoarea soarelui nemilos de iulie, mi-a starnit un sentiment teribil de compasiune, care a anulat pe loc orice teama.

Brusc nu mi-a mai fost frica nici de soare, nici de camile, nici macar de mine insami...

Pentru ca cei din grup erau reticenti vis a vis de calatoria cu camila, chiar dupa ce ghidul ne facuse o demonstratie ad-hoc de urcat si de coborat de pe camila, am avut cutezanta, de a incerca escaladarea camilei…eu, cea fricoasa...

Balansul prin care camila s-a ridicat a fost unul acceptabil, camila (draga de ea) nu a facut nici o alta miscare brusca pe parcursul intregii plimbari (cu durata de o jumatate de ora, la sfatul lui Ianos), dar, greu de suportat a fost fierbinteala suportului de lemn, din fata, de care trebuia sa ma tin, cu o singura mana, caci in cealalalta mana tineam, cu disperare, aparatul de fotografiat…

In plus, nu stateam pe o sa, ci pe niste saci acoperiti cu pleduri, care isi schimbau centrul de greutate pe neasteptate, alunecand intr-o parte sau in cealalalta. Adaugati la acest balans orizontal si balansul vertical al camilei, care urca sau cobora dunele de nisip, caci, evident, ne-am plimbat peste dune si nu pe un drum asfaltat...

Camilele inaintau cuminti in siruri de cate patru, legate intre ele prin niste franghii si calauzite de un om al desertului, amplasat in fata, langa prima camila... motiv pentru care, camila mea, a treia in sir, isi cam facea de cap, departe de stapanul autohton, apropiindu-se pe lateral de cea din fata ei, tragand de funia scurta cu care fusese legata, intr-o dorinta nestavilita de socializare...

Si peste toate, o lumina orbitoare ce sfida ochelarii mei de soare cu lentile polaroide, in asemenea masura incat nu am putut realiza daca am reusit sa fac o poza sotului meu, situat pe camila antemegatoare… cat despre posibilitatea de a ma intoarce ca sa o fotografiez pe fiica mea, situate in camila din spate…nici o speranta...

Dar poza a fost facuta, aproape orbeste, si e dovada (singura de altfel) a faptului ca, la peste 50 de grade, candva, in aceasta viata, m-am plimbat cu camila prin desert, in ciuda tuturor temerilor mele…ca nu voi reusi.

Dupa un timp, camilele s-au oprit si au ingenuncheat cuminti, lasandu-ne sa coboram la nivelul solului, de aceasta data balansul fiind mult, mult mai amplu, dovada ca atat pe camila, la fel ca oricand pe scara vietii, coborarea este infinit mai dificila decat urcarea…

I-am multumit temerarului conducator de camile pentru efortul sau de a ne plimba in siguranta prin aerul incalzit la miloane de grade Celsius…cu cativa dinari, si a fost foarte multumit

La sfarsit, un fotograf local ne-a inmanat pozele individuale (de tipul… eu si camila), pe care le-a developat rapid, in jumatatea de ora rezervata promenadei. Nu am uitat sa il rog pe sotul meu sa recolteze niste nisip saharian, in sticle mici, de o jumatate de litru, sarcina extreme de ingrata, caci nisipul fierbea, pur si simplu…

Atat de mare era caldura incat fiica mea, dupa acea scurta perioada de expunere, desi protejata de hainele traditionale, avea arsuri intense…unde credeti... desupra liniei sosetelor, pe cativa cm pe care se ridicase halabia buclucasa.

Am parasit Douze cu sentimentul profund si statornic, ce ma mai bantuie inca si astazi, ca daca am putut rezista la asta, pot rezista la orice in viata...

Abia in autocar Ianos ne-a spus ca afara erau 52º C…si ca premiul pentru tenacitate si curaj avea sa vina imediat, peste cativa zeci de kilometri, in alta oaza, oaza Kebili.

Caci Ianos nu glumise, la hotelul Oasis Kebili, hotel de patru stele din oaza, ne astepta, in vecinatatea amurgului, apa tremuratoare si calduta a unei piscine…supraetajate, caci de la una dintre piscine, apa cadea, printr-o minicascada, in piscina inferioara, mai mica, dar la fel de cocheta. Deasupra cascadei, facand legatura intre doua corpuri de cladire, o punte maiestuasa, cu arcade largi, albe….

Nu pot uita socul vizualizarii curtii interioare a hotelului, unde se aflau piscinele, in momentul coboraririi din autocar, cand ziua se pregatea sa mearga la culcare…

Era o imagine din 1001 de nopti, o imbinare cromatica si arhitecturala perfecta, pe care o voi pastra pururi in amintire ca pe palatul Seherezadei…

Camerele, dotate cu aer conditionat, frigider si televizor, miroseau rascolitor a lamaita, iar in camera tripla, in afara de patul matrimonial, patul suplimentar, generos, era amplasat cateva trepte mai sus fata de restul camerei, a carei suprafata totala depasea 40m². Mobila, de culoare deschisa, era noua si functionala, pastrand amprenta bunului gust oriental. Baia impecabila, cu instalatii sanitare noi…. pe jos gresie crem, ca si in camera, dealtfel, iar pe perete faianta cu discrete motive florale.

Am poposit in piscina in cateva clipe, luandu-ne doar ragazul de a ne schimba in costumele de baie si prêt de peste o ora ne-am rasfatat cu imbratisarea calduta a apei si cu murmurul cascadei improvizate. Ne-am bucurat cu fiecare celula a corpului chinuit de arsita nemiloasa a desertului, de prijilegiul unei locatii inedite a dublei piscine, caci, zau daca ma asteptam la o asfel de facilitate in desert…sau mai bine zis in oaza.

Tot Ianos ne-a lamurit misterul apei din piscine, explicandu-ne provenienta ei. Se pare ca americanii, incurajati de faptul ca vecinii Tunisiei detin adevarate comori subterane (in Libia sunt rezerve uriase de petrol, iar in Algeria cantitati imense de gaze), au inceput forarile in desertul Tunisian, cu speranta firesca de a gasi fie petrol, fie gaze.

Nu au gasit nici una, nici alta, ci ceva mult mai de prêt…. apa.

Apa care venind de la adancimi extrem de mari tasneste pur si simplu, datorita presiunii acumulate, fara a fi nevoie de vreo tehnologie speciala de extractie, si este acumulata in rezervoare imense, la suprafata.

Cand soarele a apus, brusc si …paradoxal pentru noi cei perpeliti de soarele necrutator pe camilele Saharei in urma cu cateva ore…ni s-a facut frig??? Abia atunci, cu regret nedisimulat, ne-am smuls din piscina azurie, dupa o ultima si vesela balaceala…

Am luat apoi cina, o cina extrem de bogata, cu numeroase feluri de mancare, care mai de care mai apetisante, cu felurite salate si prajituri... sub semnul abundentei si propetimii.

Mult, foarte mult peste nivelul cinelor de la hotelul El Hana Residence, din Sousse…asa cum ne instintase, de altfel si ghidul, cand ne aratasem reticenti in legatura cu cazarea din desert, pe care, sincer, mi-o imaginam la un nivel mult inferior.

Dar cate nu mi-am imaginat despre Tunisia si am fost departe, la mii de ani lumina departare, de fapt, de cotidiana realitate.

Ianos ne-a indemnat sa ne culcam, caci tinea foarte mult sa ne trezim dis de dimineata, la ora 4, ca sa putem vedea rasaritul soarelui…in desertul de sare de la Chott-El-Jarid.

La ora 4 fix a sunat telefonul, caci Ianos, prevazator, ceruse celor de la receptie sa ne trezeasca asfel pe toti, la ora stabilita. Dupa un mic dejun la fel de variat ca si cina am parasit hotelul, nu fara regret, lasand in urma nu numai o locatie de vis, dar si amintirea unei apus de neuitat, admirat din nemaivazuta piscina a oazei.

In desertul de sare am privit rasaritul soarelui, un bulgar de aur rosu, ivindu-se apparent inofensif, de sub linia tremuranda a orizontului. Am cumparat curmale la preturi de nimic, la indemnul lui Ianos, care le recomanda cu caldura. Fructele palmierilor din plantatii erau asezate, cuminti, prizoniere ale crengutelor-mama, unele peste altele, in cutii de carton colorate.

Am vizitat apoi doua oaze de munte, Chebika si Tamerza, spectaculoase ca peisaj, cu firicele de apa cazand in cascade printre versantii muntosi, cu palmieri si capre neastamparate...

La Chebika, o curiozitate a naturii... o intreaga asezare reconstruita dupa…un potop de ploaie, ce a topit acum cativa zeci de ani, locuintele construite din pamant…

Nu m-a impresionat insa, in aceasta a doua zi a calatoriei, ca excursia cu jeep-ul pe care am facut-o in desertul de nisip al carei punct terminus a fost locul unde s-a filmat Razboiul Stelelor.

Ghid ne-a fost, de aceasta data, soferul jeep-ului, un tunisian la vreo 40 de ani din Tozeur, imbracat cu o uniforma kaki gen salopeta, ca si cum ar fi apartinut trupelor paramilitare. Un om a carui prezenta inspira siguranta si respect.

Apropo de siguranta, inca de la inceput Ianos ne-a avertizat sa nu parasim de capul nostru grupul, in nici o situatie, si, sincer, nu vad cum am fi avut prilejul sa o facem…si mai ales, care ar fi fost ratiunea pentru care sa o facem???

Cu atat mai mult cu cat, la plecarea din tara auzisem povesti despre europence furate in desert, carora li se pierduse pentru totdauna urma…fapt ce ma ingrijorase oarecum... pentru fiica mea, si nu pentru mine, caci, mai intai nu mai sunt la varsta la care cineva sa isi doreasca sa ma fure…si, apoi, cred ca ar fi fost nevoie de ceva efective de hoti ca sa urce si a ma coboare, fara voia mea de pe camila.

In oras, la Sousse, ne-am plimbat nestingheriti, doar noi trei, fara sa intimpinam nici un fel de probleme, iar in desert, in grupuri de cate 7, cati incapeam intr-un jeep, alaturi de soferul-ghid Tunisian, ne-am simtit la fel de in siguranta.

Intrecerea dintre cele sase jeep-uri pe dunele abrupte, modul absolut uluitor in care soferul se orienta in teren, dupa pozitia soarelui, cred, caci altfel, va inchipuiti, in desert nu exista indicatoare…toate acestea raman pentru noi amintiri de neuitat.

Cum de neuitat ramane momentul in care, soferul “nostru” cu o indrazneala si o indemanare incredibila, a suspendat masina, vertical, pe un perete de stanca, tragand frana de mana a Hondei, cea mai potrivita marca pentru conditiile de desert, dupa spusele lui.

Toate acestea s-au petrecut ruland, cu peste 100km pe ora, pe o portiune a Raliului Tunisiei, in sunetul muzicii berbere ce rasuna din boxele jeepului dotat cu AC, straniu si sacadat, cu onomatopee unice, intr-o calatorie pe care ne-am fi dorit-o fara sfarsit.

Am fost mult mai putin impresionata de decorul din Razboiul Stelelor decat de personalitatea acestui om ce era unul din cei 8 frati ai unei familii berbere traditionale, dar tatal a numai doi copii in scoala primara…caci, spunea el, “l’education est chere”, adica educatia costa…

Sotia lucra ca si infirmier inr-un spital, si, mai ales in sezonul turistic, se descurcau bine cu banii, caci, avea, spunea el, si cateva camile.

Pentru mancare? am intrebat eu, ingrozita de perspctiva de a afla ca blandele patrupede puteau fi sacrificate pentru hrana…

Non, non, a raspuns el razand... nu sunt camile negre, de mancat, ci camile albe, pentru transport...

Acest om al desertului, cel mai bun sofer pe care l-am vazut vreodata, indragostit de camila sa motorizata, cum ii placea sa ii spuna Hondei, ce se declara un beduin modern…avea un vis.

Voia, ca mai devreme sau mai tarziu sa devina, n-o sa ghiciti…negustor de mobila!

Probabil, undeva in subconstient, dorul de copaci si de vegetatie, in general, isi spunea cuvantul…

Ne-am despartit cu regret de el, caci era un personaj extrem de interesant, bun cunoscator al limbii franceze, pe care o si prefera, de altfel, ca toti tunisienii, dar si vorbitor de limba engleza, lucru mai rar intalnit in Tunisia…, un amestec neasteptat de fermitate si sensibilitate, mereu atent la dorintele si nevoile noastre, exprimate si mai ales neexprimate.

Am facut jonctiunea cu autocarul la Tozeur, in jurul pranzului, si de acolo am pornit catre Gabes, unde am luat masa la cel mai uluitor hotel de cinci stele pe care l-am vazut vreodata, o imensitate de sali decorate in mod unic, cu incrustatii de lemn aurit pe fiecare centimetru patrat de constructie… plafon, pereti, pana si usa de la toaleta era o capodopera a artei decorative.

De neuitat era si mirosul unic de lemn de santal, revarsat peste noi, vremelnici oaspeti ai acestei minuni arhitectonice.

Am pornit catre nord, spre Sousse, unde am ajuns dupa o vizita scurta in Keirouan, al patrulea oras sfant al musulmanilor, in ordinea importantei religioase.

Iar spre seara, dupa 1200 km parcursi in doua zile, dupa o multime de experiente unice, Ianos si-a luat ramas bun de la noi, in usa hotelului nostru, asigurandu-ne ca va trece a doua zi sa vada daca sunem Ok.

Ametiti de atatea senzatii noi, imbatati de parfumul indescriptibil al Saharei, nu stiu daca am apucat sa ii multumesc cum se cuvine lui Ianos pentru tot efortul sau neconditionat.

O fac acum, prin acest review, dedicat in intregime SAHAREI, printesa araba cu mii de chipuri care mi-a zambit, jucausa, pe sub mantia incandescent a soarelui de iulie, intr-o fierbinte vara tunisiana…


---
Trimis de liviadavidescu in 07.10.10 22:09:56
VIZUALIZĂRI: 2950INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TUNISIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (liviadavidescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Restaurantul hotelului din oaza, vedere dinspre piscina
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2400 PMA (din 1 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [07.10.10 22:12:57] »

@webmaster, se poate incarca muzica de aici? click aici

webmaster11 [07.10.10 22:17:04] »

s-a atasat videoclipul propus de autoare.

TORA INGRID [07.10.10 22:26:43] »

Nemaipomenit, grozav, extraordinar, superb, incantator, magnific, as putea continua cu superlativele... dar cuvintele sunt mici si sarace... pentru o asemenea relatare, de o asemenea calitate. Intreaga mea admiratie si consideratie, uimire dublata de satisfactie. Nu vreau sa fac comparatii nelalocul lor si complimente facile, as vrea doar sa spun ca punctele sunt putine si insignifiante fata de povestea cu har, ca in 1001 de nopti. Recunosc rusinata ca abea acum citesc relatarile tale , acum descopar review-urile semnate liviadavidescu. cred ca demult n-am mai fost asa de incantata !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [07.10.10 22:53:44] »

@tora ingrid,

Ca sa fiu in tonul review-ului... "Sheherezada" iti multumeste pentru superlative, dar... oricat mi-as dori sa mi le insusesc, ele apartin in exclusivitate Saharei...

Poate ca inima mea a batut in ritmul muzicii berbere mai mult decat in ritmul altor muzici... dar daca am reusit sa redau macar o parte din sunetul si parfumul desertului, inseamna ca am izbutit mult...

Caci, dupa umila mea mea parere, desertul e indescriptibil...

dananecula [07.10.10 23:19:22] »

Cu-asa poveste splendida, de neuitat

Pe mine, sincer, Livia m-ai fermecat!

Cu-atata lux de amanunte tu ne-ai povestit

S-atat de profund lectura ta m-a absorbit

Incat parca nisipul sub picioare l-am simtit

Al dragei tale Sahara de care te-ai indragostit !

Printesa araba cu mii de chipuri care ti-a zambit

Sincer, parca si mie-un fior in inima ea mi-a infipt

O mare admiratie pentru tine am avut

Cand in spinarea camilei tu ai vrut

Fara sa-ti pese de canicula ucigatoare

Faceai poze-ntr-o veselie mare...

Iar cand ai poposit la 'cea piscina etajata

Pe mine-ai reusit sa ma vrajesti indata!

Iti multumesc caci cufarul cu amintiri placute

Ti l-ai deschis aici, pe noi sa ne incante!

Felicitari si asteptam cu nerabdare

Sa ,,curga'' fotografiile-n graba mare!!!

Caci la cate minunatii ne-ai povestit

Acum e randul (pozelor) sa stam si la privit

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Cristian_h [08.10.10 00:13:29] »

Fantastic review, in mod cert primul care m-a facut efectiv sa fiu si eu acolo! Multumesc!

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [08.10.10 06:47:30] »

@dananecula,

Ti-as multumi tot in versuri, daca as putea...

Sahara, cea fierbinte si cea racoroasa, cea luminoasa si cea intunecata... ramane un mister nedesusit, caci am vazut doar ceea ce ni s-a aratat... Dar cu adevarat interesanta, dupa spusele ghidului, este Sahara beduinilor, fantomatice aparitii prin desertul frematator...

Statul tunisian incearca sa ii determine sa se"aseze", parasind statutul de nomad, din considerente in primul rand educationale si medicale, si, in parte, se pare ca a reusit...

Dar ce ar fi Sahara fara beduini, sau Matmata fara familiile berbere traditionale?

La Matmata li s-au construit locuinte moderne, gratis, de catre stat, unde au fost mutati, cei tineri si cei batrani deopotriva. Daca cei tineri s-au putut adapta, cei varstnici nu s-au lasat dezradacinati, si, rand pe rand s-au intors in casele lor subterane...

Dovada ca traditia invinge uneori civilizatia, daca pot numi lumea in care traim lume civilizata..

@cristian_h,

Multumesc mult pentru cuvintele frumoase...si iti doresc sa vezi Sahara cu proprii ochi, nu numai prin filtrul privirii mele.

E o experienta unica, ce m-a marcat ca om, asfel ca la intoarcerea in tara, in trenul ce se tira de la Bucuresti la Craiova, am realizat, prima data in viata, ce generoasa a fost la noi natura daruindu-ne, neconditionat, atata verdeata incredibila...

Dar noi (sau mai bine zis eu) apreciem, din pacate, numai prin comparatie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
presario [08.10.10 08:51:19] »

Uau, excelent. 400 de plecaciuni, ca eu nu le am cu rimele.

Fantastic review! Mai scrie-ne.

Diaura* [08.10.10 09:05:28] »

Felicitari pentru acesta relatare, demna de un roman de aventuri.

Eu personal, dupa experienta traita acolo, cand am revenit acasa, am admirat si iubit in Romania fiecare fir de iarba si fiecare copac al ei si multumeam lui Dumezeu ca taiesc aici si nu acolo.

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [08.10.10 09:20:38] »

@presario,

Multumesc pentru aprecieri, mai am de scris un singur episod din aventura tunisiana, sper sa fie la fel de interesant ca cele precedente...

E cel despre Magon, cartaginezul care a marcat, pentru milenii, economia tunisiana... adica agricultura specifica zonei...

Si nu numai despre el...

@diaura, multumesc si tie pentru cuvintele frumoase.

ma bucur ca simtim la fel... de fapt asta ne uneste, pe noi toti, cei din AFA...

webmaster77 [08.10.10 10:31:42] »

dupa cum probabil (nu) ati observat de la subtitlul "TUNISIA 2" textul se repeta, presupun ca autoarea a dat copy/paste de doua ori la text de acolo de unde l-a scris. nicio problema, am inlaturat acuma partea a doua (dublura).

bubumaia [08.10.10 14:48:01] »

Descrierea ta deosebita m-a dus cu gandul direct la Dune, a lui Frank Herbert. Nu-i de mirare ca te-au marcat atat locurile cat si oamenii.

Presupun ca, de la un punct incolo, a fost mai mult o provocare a limitelor tale, decat o excursie de placere. Greu sa uiti!

In ce ma priveste, cu sinceritate iti spun: multumesc Domnului ca m-am nascut intr-un loc unde campu-i verde, pomii-s multi si mari (ma rog, ce-a scapat de furia defirsarilor tembele...) si, daca vreau, imi pot spala ochii cu roua diminetii. Imi place mult nisipul, insa doar acela care margineste valurile marii.

Ma gandeam ca oazele desertului sunt doar amagirile cinice ale naturii: in ditamai desertul, cateva petice de verdeata. Un fel de "uite cum ar fi putut sa fie": -)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [08.10.10 20:45:14] »

@bubumaia,

Ai dreptate, Sahara a fost o provocare a limitelor fizice si nu numai...

Cat despre "uite cum ar putea sa fie", e mai degraba invers, caci, privind la Tunisia, o tara al carui presedinte a murit mai sarac decat la "inscaunare", care are 400 de km de autostrada pt care nu a cheltuit un ban, construiti in numai doi ani, o tara cu peste o treime desrert care subventioneaza hrana in asemenea masura incat cu 8 euro am mancat si am baut trei persoane... te gandesti ca in Romania "asa ar fi putut sa fie"

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
bubumaia [08.10.10 21:00:44] »

Stii chestia aia cu badea stand pe piatra la poarta si privind asa... in gol?

Trece pe ulita un vecin si-l intreaba:

- Ce faci, bade? Sezi si gandesti?

Iar badea raspunde:

- Noo... numa' sed!

Uite cum m-am bagat eu in seama, neinformat, dandu-mi cu parerea si uite cum ma luminezi tu cum stau lucrurile de fapt. : -))

Da' sa stii ca tot nu-mi pare rau ca m-am nascut aici. Imi pare rau ca s-au nascut astia care nu mor saraci, dar care ne omoara pe noi, incet... incet.

droniucm [12.10.10 14:26:07] »

La fel de frumos ca si primul rw. M-am distrat copios la chestia cu furtul unei femei ca tine... Super frumos povestit. Deja ma aflam si eu acolo... printre povestirile si trairile tale. Mi-a placut la nebunie. O sa iti citesc cu mult interes si placere toate rw.

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [20.10.10 11:01:49] »

@droniucm, scuze pt atat de tardivele mele multumiri... N-am slabit, inca... asa ca tot nu ma pot fura prea usor hotiii in desert. Desi arabii se zice ca prefera femeile plinute, nu prea am vazut macarale in desrt, deci... sunt in siguranta...

droniucm [20.10.10 11:06:16] »

Buna Livia, nici pe mine nu o sa reuseasca sa ma fure nimeni. Cred ca sunt la fel ca tine (mai ales dupa a doua nastere) dar am citit si m-am distrat copios la rw-ul tau.

P. S. - Macarale nu prea mai gasesti nici la noi...

Pia [19.01.11 23:32:59] »

Am fost in Tunisia in iulie 2010. Stiam ca o sa merg in excursia in Sahara inca de cand imi planificasem vacanta. Am retrait toate momentele din Sahara prin ochii si amintirile tale descrise atat de deosebit! Am vazut si Tunisul si am mai fost si in croaziera cu vaporul piratilor. Ador Tunisia, am venit de-acolo incarcata de fascinanta lume a desertului. Mi-a placut fiecare clipa pe care-am petrecut-o acolo. In februarie o sa merg in Republica Dominicana si abia astept sa mai vad un crampei din lumea asta!! Desi e f tarziu ma bucur ca am citit randurile scrise de tine care au reinviat amintirile din Tunisia.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bubumaia, dananecula, Diaura*, droniucm, liviadavidescu, Pia, TORA INGRID
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.067971944809 sec
ecranul dvs: 1 x 1