ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Baia Mare
ÎNSCRIS: 12.04.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2009
DURATA: 2 nopți
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 3 MIN

Un loc care te indeamna sa revii

TIPĂREȘTE

Desi stau aproape, la doar cativa km de aceasta locatie, o imprejurare legata de serviciu mi-a oferit sansa sa vizitez pensiunea. Si pentru ca eram singura care cunostea zona, a fost responsabilitatea mea sa fac pe ghidul :)

Prima problema a fost ca urma sa ne adunam la pensiune incepand de dimineata devreme, in functie de cum soseau trenurile colegilor. Rezervarea fusese facuta de o persoana de la firma la care lucrez cu cateva zile inainte, asa ca a trebuit sa merg acolo personal, cu o zi inainte, sa confirm rezervarea si sa verific daca va fi cineva la ora 6 dimineata care sa ne primeasca. Daca nu as fi stiut adresa, nu m-as fi gandit ca acolo este o pensiune. Orasul Baia Sprie este unul destul de mic, cu cateva blocuri doar si in rest case de toate felurile rasfirate pe dealurile din zona. In curtea uneia dintre ele se gaseste frumoasa pensiune de lemn, primitoare inca de la prima vedere. Am deschis portita de la intrare si am batut la usa casei din curte care apartine proprietarului. Ne-a deschis o doamna, foarte draguta. I-am spus cine sunt si a zis ca stie de rezervare si ca ne asteapta. Cand i-am specificat ora la care urma sa venim a doua zi, a spus ca nu este nici un fel de problema, pentru ca intotdeauna este cineva acolo.

In dimineata urmatoare, ne-am prezentat, asa cum planuisem. Ne-a intampinat aceeasi doamna care de data aceasta a chemat proprietarul. Acesta ne-a condus catre camerele noastre. Din curte am intrat in ceea ce parea a fi sala de mese. M-a impresionat curatenia... asta pe langa stilul rustic cu care eu personal sunt obisnuita, dar care a sarit in ochii colegilor mei veniti din alta parte a tarii. Nu am zabovit mult si am urcat la etaj pe scara tot din lemn si destul de ingusta. In permanenta am fost condusi de proprietar, pana la usa camerei.

La prima vedere camera parea mica, dar apoi mi-a dat seama ca spatiul era destul de bine proportionat iar peisajul de la fereastra parca deschidea atmosfera. Pe scurt, util si confortabil. Camera de langa a noastra era tot o camera dubla, dar putin mai spatioasa. Toate camerele - 7 la numar - au baie proprie si TV, iar una din surprize a fost internetul wireless care ne-a ajutat foarte mult.

In prima zi nu am mancat acolo. Fiind singurii ocupanti ai pensiunii la acea data si stiind ca mancarea era oferita din bunavointa proprietarilor, nu am vrut sa deranjam si am mancat in alta parte. Ei... a doua zi dimineata nici nu s-a pus problema sa mancam in alta parte. Dimineata cand ne-am trezit, micul dejun era deja pregatit. Ne-am bucurat foarte mult si chiar ne-am simtit rasfatati. Acum, un mic-dejun din cate am vazut pe alte site-uri costa 5 lei/persoana.

Spre seara, tot in compania proprietarului, am inceput sa povestim despre cate posibilitati de distractie sau relaxare ofera regiunea. Si sunt ceva... iarna sunt partiile: 8km pana la partiile de la Cabana Mogosa sau de la Complexul Suior si vreo 25 km in alta directie sunt partiile de la Cavnic. Vara sunt iesirile si drumetiile in zona, Lacul Albastru, Manastirea Chiuzbaia si multe multe altele.

Pentru cei care doresc sa viziteze Maramuresul, nu cunosc zona si nu vor sa se cazeze departe de forfota orasului de resedinta, dar totusi vor o atmosfera primitoare si linistita, recomand cu caldura aceasta pensiune.

Din pacate, pentru ca vizita mea a fost anul trecut, cand nu ma gandeam ca voi ajunge sa scriu pe AFA, nu am poze de acolo, dar sunt cateva care pot fi vizionate aici: [site turism]


[fb]
---
Trimis de deliutza27 in 01.09.10 18:06:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BAIA SPRIE. A mai fost în/la: Predeal, Sinaia, Cheia, Giurgiu
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (deliutza27); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 1200 PMA (din 3 voturi)

ECOURI la acest review

13 ecouri scrise, până acum

webmaster10
[01.09.10 18:24:24]
»

@deliutza27, referirile la entitati care functioneaza pe principii comerciale asa cum este site-ul nominalizat de tine sunt interzise aici.

Sunt convins ca postarea numelui nu a fost intentionata, deci ma multumesc sa-ti atrag atentia cu rezerva ca data viitoare nu voi mai fi atat de ingaduitor.

pepsi70ro
[01.09.10 18:26:13]
»

Bun review, sunt rare cele care au 100% satisfactie. Acest lucru ma bucura enorm, este clar ca avem potential turistic! Felicitari!

deliutza27AUTOR REVIEW
[01.09.10 18:30:20]
»

Imi cer sincer scuze pentru incident. Nu mi-am dat seama ca este un site comercial. Eu de fapt cautam poze Nu o sa se mai repete.

bessondm
[01.09.10 19:27:40]
»

Fain loc de popas, ma bucur sa descopar locuri asa primitoare in zona, mai ales ca recomandarea vine de la o baimareanca . De cate ori am ajuns in zona, am tras la Hotel Mara in Baia-Mare, care nu-i rau deloc, dar am patit-o odata, de la o tochitura sigheteana, de-am zis ca mor, nu alta...

Admin
[02.09.10 08:24:44]
»

deliutza27, asa-i ca nu ai fost si cazata acolo? [desi in fisa tehnica sunt declarate 2 nopti]

deliutza27AUTOR REVIEW
[02.09.10 11:24:54]
»

Acuma incep sa ma supar Am gresit punand site-ul ala, recunosc, si chiar nu a fost intentionat. Dar de aici si pana la a minti...e cam lunga calea si imi pare rau ca aveti asa o parere despre mine. Am stat 2 nopti...de joi pana sambata dimineata. Daca nu ma credeti, imi pare rau. Poze, cum am spus, nu am pentru ca atunci nici nu ma gandeam la asa ceva. Aveam altele pe cap. Pe viitor nu am sa mai scriu despre locatii atat de apropiate de casa, pentru ca se pare ca este imposibil pentru voi sa fie si adevarat ca am fost acolo. Daca va uitati la review-urile mele anterioare, unde nu am fost cazata, am specificat acest lucru.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Admin
[02.09.10 15:12:04]
»

1) NU am afirmat ca ai minţit - nici nu aveam dealtfel vreo baza, pentru ca niciunde in cuprinsul review-ul nu ai afirmat clar ca ai fost cazata acolo peste noapte - ci doar ca ai vazut lucrurile X si Y.

Am vrut doar sa ma asigur ca nu ai trecut din greseala acolo 2 nopti.

2) pe de alta parte, referitor strict la ecoul tau de mai sus, imi pare rau, dar nu sunt suficient convins ca ai fost cazata intr-adevar acolo. In conditiile in care ai afirmat ca stai la doar cativa kilometri de pensiune, mi se pare putin plauzibil ca firma sa-ti fi platit cazarea 2 nopti la acea pensiune.

Nu in ultimul rand, dupa cum probabil stii, NU se accepta pe site impresii de cazare din localitatea de domiciliu.

In consecinta, prefer sa-mi asum riscul de a fi prea suspicios decat sa admit pe site un reveiw de care am motive - serioase si justificate - de indoiala.

Review invalidat, va fi pastrat pe site, insa fara note.

deliutza27AUTOR REVIEW
[02.09.10 15:28:33]
»

Initial am vrut sa reincep sa reargumentez... dar pana la urma am ramas fara replica. E primul meu incident de acest gen pe site si in momentul de fata chiar nu am cu sa dovedesc efectiv ca am stat acolo. Chiar imi pare rau ca am scris despre aceasta locatie pentru ca nu-mi plac referintele negative. Cui ii plac de altfel? Poate va exista totusi o modalitate sa dovedesc cele spuse mai sus. Faptul ca o firma plateste sau nu pentru un team-building cazare aproape sau nu de casa nu cred ca e relevant. De fapt motivul vizitei a fost sa ne cunoastem cativa colegi din afara orasului, in afara agitatiei de la birou. Baia Sprie nu e localitatea mea de domiciliu. E la 10 km de Baia Mare. Si iata-ma intrand iar in discutii inutile. Scuze.

Deoarece am o parere foarte buna despre comunitatea AmFostAcolo si despre echipa care lucreaza pentru acest site, respect decizia webmasterului, desi mi se pare incorecta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
bessondm
[02.09.10 15:47:21]
»

Sincer, si mie mi s-a parut cam taios raspunsul wm; poate ar fi bine daca s-ar merge pe prezumtia de nevinovatie? Sunt convins ca si wm are motivele lui de neincredere, o fi vazut multe de cand conduce/modereaza acest site, dar, totusi, raspunsul a fost cam dur. Chiar daca nu s-a facut afirmatia ca nu a stat acolo deliutza27, a razbatut foarte clar acest lucru din tonul ecoului.

Admin
[02.09.10 15:55:20]
»

sunt curios, care parte ti s-a parut "taioasa", bessondm?

Va sigur, oricum, pe toti ca nu am avut intentia sa vorbesc "taios".

bessondm
[02.09.10 16:08:28]
»

Aici: "deliutza27, asa-i ca nu ai fost si cazata acolo?"

Nu te supara, dar de unde si pana unde? Distanta? Mi se parea chiar culmea ca, in calitate de co-organizator (eu asa am dedus), seara sa plece frumusel acasa.

Admin
[02.09.10 18:02:54]
»

ma rog, sincer nu-mi pot imagina ce ai gasit "taios" acolo.

Te invit sa recitesti si sa realizezezi ca autoarea nu afirma niciunde (in review-ul orginal) ca a DORMIT acolo - ci doar ca a vazut camerele. Intrebarea mea se urmarea o confirmare si era urmata - sic! - de ""

In alta ordine de idei, eu unul chiar nu-mi imaginez de ce o firma, in zilele acestea!, ar plati cazarea "co-organziatorilor" (angajati ai sai), timp de doua nopti la pensiunea care cazeaza niste musafiri, avand in vedere ca acestia locuiesc la "cativa km" (ptr mine "cativa km" inseamna 2-3, hai 5-6) si ca pot dormi acasa. E ca si cum si tie ti-ar asigura firma ocazional cazare in Bucuresti, pentru ca locuiesti la "cativa km" (sau poate cel putin dublul lor!) de locul de munca

Anyway, e dreptul tau sa judeci ori sa percepi cum vrei - la fel si al meu, nu?

Regula spune ca NU se accepta impresii si recomandari de cazare (cu note) din localitatea de domiciliu (si, ma rog din apropierea mai-mult-decat-imediata).

V-as invita sa va imaginati ce ar urma daca as accepta un asemenea eventual precedent

bessondm
[02.09.10 21:56:54]
»

Ok, poate nu taios, suna mai bine malitios? (fie si cu zambetul pus la final). Mie de-aici mi-a reiesit c-a fost totusi cazata la pensiune:

"Ei... a doua zi dimineata nici nu s-a pus problema sa mancam in alta parte. Dimineata cand ne-am trezit, micul dejun era deja pregatit. "

Ok, iti propun sa ne oprim, apreciez stilul ponderat cu care polemizezi, nu numai aici si acum. De-aia am si continuat. Poate asa sunt eu, un apostol al cauzelor pierdute, dar mi s-a parut ca cineva trebuie s-o si apere pe deliutza27 (eu am crezut-o de la inceput). Cine stie, poate daca nu era fata, stateam cuminte in banca mea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bessondm, deliutza27

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.03559398651123 sec
    ecranul dvs: 1 x 1