„Bun îi vinul ghiurghiuliu...”

TIPĂREȘTE

Sunt locuri în care vreau să ajung și le tot dau rând și nu-mi ies pasiențele oricât m-aș strădui. Probabil că se întâmplă oricui. Și la un moment dat – zbang! – o Mână Divină coboară din înaltul cerului și rezolvă cu geniu și iuțime de prestidigitator, în doar câteva secunde, complicatul cub Rubik al dorințelor noastre...  

Așa a fost și cu Domeniile Panciu Winery and Resort. Le ochisem de mult, nici nu mai știu în ce context și aș fi vrut să le testăm preț de măcar un weekend, de preferat în sezonul cald, că am văzut în poze că are și piscină. Pe booking n-a fost chip să mă lipesc; de fapt, pe booking multă vreme (nu mai știu cum e acum) era disponibil doar de luni până vineri, adică fix când vastele câmpii ale muncii ne solicită să ne oferim obolul.  

Până într-o zi când am primit o invitație la un eveniment profesional; ce-i drept, era vorba de un weekend de aprilie, deci nema piscină, dar așa-i în viață, nu poți să le ai pe toate; am acceptat pe loc și cu bucurie.

Panciu este un orășel plasat în jud. Vrancea, în inima uneia dintre cele mai renumite zone viticole românești. Complexul nostru se află de fapt la marginea satului Sârbi, nu departe de Panciu și conține o cramă și un hotel cu restaurant, toate înconjurate de întinse plantații de viță-de-vie. Hotelul oferă 31 de spații de cazare, majoritatea duble matrimoniale sau twin, plus 2 apartamente. Locul este ideal pentru o paletă largă de activități: pentru relaxare, pentru evenimente gen team building sau de altă natură, căci printre facilități întâlnim o uriașă sală de festivități, o piscină, ciubăr și saună, teren de tenis și mini sală de sport, masă de biliard și de ping-pong, loc pentru foc de tabără și, desigur, loc de joacă pentru copii. De asemenea, poți închiria biciclete cu care să te plimbi pe domeniu, suprafața acestuia fiind apreciabilă (cam 1,5 km să fie de la intrare, în apropierea căreia se află crama și zona industrială, până la hotel și anexe). Ah, uitam să menționez magazinul de desfacere, de unde se pot achiziționa produsele finite ale micii fabrici; nu doar renumitele licori bahice, ci și un cidru de mere foarte bun, un oțet din vin și miere și gama de sucuri de fructe „Ana Are” .  

Am pornit la drum într-o după-amiază de aprilie, sub un cer burzuluit, cam nehotărât: să plouă sau să se abțină?! Până la urmă s-a abținut, ba chiar spre finalul zilei avea să facă oarecum pace cu soarele, pentru ca a doua zi dimineață să se răzgândească din nou... Am urmat drumul arhicunoscut: Galați – Hanu Conachi – Focșani, pe urmă direcția Lepșa, doar că la un moment dat am cotit-o dreapta spre Țifești – Sârbi și asta a fost. Traseu întotdeauna aglomerat, mai ales vineri după-amiaza, când sutelor de autoturisme li se adaugă aproape tot atâtea tiruri.  

În fine, am ajuns. Când ieși din Sârbi tot dreapta faci, sunt indicatoare, n-ai cum să ratezi. Rulezi pe o șosea flancată de câte un șir de pomi fructiferi (pe care noi i-am prins îmbrăcați în cele mai frumoase straie de primăvară!), dincolo de care se întrevăd șirurile de viță-de-vie, încă golașe. Am pătruns cu ușurință în complex, porțile fiind larg deschise, am depășit clădirile ce aparțin cramei și am continuat până în parcarea spațioasă a complexului hotelier.  

Dincolo de un gărduț se zărea zona pustie a piscinei, am salutat-o din mers și ne-am îndreptat spre clădirea lungă, cu doar 2 niveluri, ce găzduiește într-o aripă hotelul, restaurantul în cealaltă. Am depășit și rastelul de biciclete de închiriat și am deschis ușa deasupra căreia scria „Recepție” – o ușă frumoasă, cu vitralii colorate, închipuind ghirlande grele de struguri copți.  

Recepția e chiar în holișor, în dreapta, în mod obișnuit nu stă nimeni pe-acolo, dar de data asta erau pe baricade. Ne-au întâmpinat 2 domnișoare drăguțe, doar ce ne-au căutat pe-o listă, au xeroxat buletinele și ne-au oferit cheia camerei 208, indicându-ne scările spre etaj spre a o accesa. Precum se obișnuiește, am primit și scurte informații despre micul dejun și despre ora la care eram așteptați la cină.

Camera – mirosind a nou, curată și încăpătoare, decorată în delicate nuanțe de bej și lila – mi-a plăcut foarte mult de la prima vedere. Altfel, compartimentare clasică: hol, baie, dormitor. Fără balcon (doar pe spate am văzut ceva camere cu balcon; toate cele care dau spre fața hotelului sunt fără).  

A noastră a fost cu pat matrimonial, așa s-a nimerit. Patul a avut saltea odihnitoare, lenjerie albă de bumbac și câte o pernă de căciulă. De-o parte și de alta se afla câte o noptieră cu veioză, iar peretele din spatele patului era îmbrăcat într-un tapet cu model floral, pe care tronau, stilizate, inițialele complexului (DP). Pernuțele decorative și cuvertura-eșarfă erau confecționate din același material greu, de culoare maro, precum draperiile.

Pe peretele opus se afla un birou, iar scaunul capitonat era pus alături, căci dacă ar fi stat la locului, sub birou, ar fi împiedicat trecerea; nu ne-a deranjat defel acest aranjament, oricum n-am avut absolut nicio treabă la birou. Pe birou ne așteptau mai multe chestii, mai mult sau mai puțin utile: o vază de flori, un pachet mare cu șervețele, o sticlă de apă on the house cu paharele aferente, mapa de prezentare a complexului și telecomenzile TV-ului și AC-ului. Și da, TV-ul era la locul lui, pe perete, deasupra biroului. Iar răcitorul, mascat, sub birou. Și un coș de gunoi într-un colț.  

Pe hol se aflau suportul pentru bagaje, cuierul și un dulap în 2 uși, în care am găsit halate de baie și papuci de unică folosință, dar niciun umeraș (în afara celor de care atârnau halatele de baie). La momentul respectiv am cam strâmbat din nas că n-am avut pe ce să-mi așez rochiile și doar acum, când scriu, realizez că aș fi putut foarte bine să dau jos halatele și să recuperez umerașele; la fața locului nu mi-a dat prin cap... În fine, am supraviețuit.

Baia – cu toate cele necesare, mai puțin pahar pentru periuțele de dinți. În rest, cabină de duș, prosoape suficiente, hârtie igienică și consumabile diverse și de calitate.  

La capitolul „și altele” : plasă contra insectelor la fereastră, parchet într-o nuanță deschisă pe absolut toată suprafața „apartamentului” (cu mențiunea că în baie era din cel rezistent la apă), câte un petec de covoraș de-o parte și alta a patului și între acesta și birou. Cald – numai bine. Wi-fi era sigur, dar și semnal la telefon era; în astfel de situații, de lene, eu apelez la datele mobile în caz de-mi trebuie internet. Din când în când îmi mai trebuie...  

Restaurantul se află în partea cealaltă a clădirii, tot la etaj, cu acces din interior, dar și din afară. Un spațiu modern, mobilat și decorat cochet, fără nimic excedentar. Mesele fuseseră unite câte 2,3 sau 4 și așa au rămas până am plecat, căci am avut plăcuta surpriză ca întreg hotelul să fie rezervat doar pentru grupul nostru. Scaunele – foarte comode, gen fotolii, tapițate cu un material textil de culoare gri-lila.  

În dreptul restaurantului, afară, se află o mică terasă, unde ne-am strâns rând pe rând, la câte un pahar de vin sau de cidru, în așteptarea cinei, profitând de vremea călduță și de triumful temporar al soarelui asupra norilor. Am dat o raită și pe la magazinul de la parter, doar așa, să ne facem o idee; shoppingul adevărat urma să-l facem la plecare, după ce vom fi ascultat toate poveștile locului și vom fi degustat bună parte din sortimente.

Am mâncat acolo 2 cine și un prânz, despre care n-am amintiri concrete, ceea ce înseamnă că a fost foarte bine, că altfel aș fi ținut minte. Evident, vinul a curs în valuri și nici în acest sens n-am auzit să fi existat reclamații, ba din contră. Am citit recent pe Google o sumedenie de impresii proaste referitor la servire, pe care nu le pot susține defel, noi am avut parte de o servire exemplară! Niște tineri fâșneți și mereu cu zâmbetul pe buze sau cu o vorbă caldă – nimic de reproșat!

Evident, și dimineața am mâncat tot acolo și o să încerc să sap mai abitir prin amintiri, căci mă gândesc că informația e mai interesantă pentru lume, micul dejun fiind inclus în prețul camerei. Nu pot să zic că a fost cel mai wow posibil, dar nici că n-am avut ce mânca. Mai degrabă – obișnuit. Au fost: salam, telemea, cașcaval, ouă (ochiuri și omletă), crenvurști, legume (roșii, ardei, castraveți), fructe (mere, banane), prăjituri („melci” cu ciocolată, plăcinte de casă cu mere și cu brânză – delicioase), iaurt și lapte. Mi-a plăcut că în locul obișnuitelor sucuri cu gust de carton au oferit produse de-ale lor: sucuri naturale de fructe din gama „Ana Are” și minunatul cidru de mere. Apă, cafea (de la bar), ceaiuri – se-nțelege.  

„Știința” ne-a ocupat dimineața de sâmbătă și s-a desfășurat în sala de evenimente din spatele hotelului. Mult prea mare pentru nevoile noastre, dar deh, mai bine să prisosească decât să nu ajungă. Ceea ce a venit la pachet cu dezavantajul de a nu fi putut fi încălzită corespunzător, deși gazdele s-au străduit. Cam băturăm cuie deci, dar să luăm partea bună, aceea că niciun participant nu și-a permis a moțăi în front.

După masa de prânz, am fost invitați să vizităm crama. Am parcurs pe jos drumul până acolo, bucurându-ne de mișcare și de aerul curat, povestea și locurile s-au dovedit interesante, oamenii bucuroși de oaspeți. Am făcut calea îndărăt, căci urma partea a doua și cea mai așteptată: degustarea de vinuri. Tot în sala de evenimente s-a desfășurat, tot rece am găsit-o la venire, dar nu știu cum s-a întâmplat, că pe măsură ce treceam de la o mostră la alta, se făcea tot mai cald și mai cald... Și noi tot mai guralivi și mai veseli... În tot cazul, foarte faină experiența; dacă vi se ivește ocazia, vă invit să n-o ratați!

... A fost frumos la Domeniile Panciu, mi-a plăcut și m-aș mai duce. Cu atât mai mult cu cât voi lega mereu locul de revederea unor colegi și prieteni buni, revedere pe care o savurăm întotdeauna fără rezerve!

---

VIZUALIZĂRI: 504 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI