REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am povestit vezi impresii motivul pentru care, acum 11 luni :), a fost nevoie să căutăm o cazare în Berna. De fapt, cazarea am căutat-o acum 15 luni, imediat după ce am cumpărat biletele la concert. Am început prin a ne îngrozi de prețurile pe care le vedeam pe Booking sau pe unde am mai umblat: în centru, totul sărea de 200 de euro, în timp ce la marginea orașului nu era cu mult mai ieftin.
Așa cum se mai întâmplă uneori, până la urmă cazarea ne-a găsit ea pe noi: sesizând ce căutăm, platforma de rezervări a venit ea cu o ofertă de hotel bine cotat (8,6 - Fabulos, așa zice acolo), contra unei sume care, după zile de cercetări, începea să ni se pară chiar rezonabilă (pentru condițiile oferite). Am acceptat oferta, am plătit nerambursabil (asta era condiția) și... Doamne ajută!
Am ajuns în Berna cu trenul, din Konstanz - Zürich. De la gară la hotel e cale de zece minute la picior, așa că nu ne-am mai străduit să găsim stația tramvaiului, am plecat voinicește la drum pe linia acestuia: Spitalgasse, care devine Marktgasee, de unde, la un moment dat, trebuia să facem stânga pe Schützengässchen. Această stradă este, de fapt, un gang, ceva de tipul Străzii Sforii, poate puțin mai lată. La capătul acesteia, pe dreapta, am găsit hotelul.
Citisem de acasă câte ceva despre el, este unul dintre cele mai vechi hoteluri din oraș, adăpostit de una dintre clădirile emblematice ale Bernei. Iată câteva repere, aflate de pe site-ul oficial (dar se poate sări paragraful cu italice):
Hotel Bern, fost Berner Volkshaus, este un loc istoric, de importanță internațională. Aici, Lenin a pus la cale Revoluția socialistă, iar gânditori străluciți au căutat modalități de a pune capăt masacrului cauzat de Primul Război Mondial. În 1918, muncitorii furioși au fost pe punctul de a proclama Revoluția socialistă elvețiană. De la refacerea sa în 1981, Hotel Bern a rămas un loc de întâlnire a localnicilor și a devenit, în plus, o destinație populară în rândul turiștilor care vizitează orașul. O adevărată bijuterie este tabloul „Oratorul” de Eduard Boss, care îl prezintă pe sindicalistul Howard Eugster și care împodobește sala în care se află acum restaurantul încă din 1913/14.
Înainte ca Volkshaus de pe Bern’Szeughausgasse să fie deschis în 1914, exista deja un alt Volkshaus, în același loc, finalizat în 1893. Acea clădire a fost demolată în 1911 și reconstruită în 1914 ca un „palat al fierului și al betonului” . La acea vreme, era un prim semn de afirmare a modernismului într-un oraș-muzeu construit din piatră. Fațada monumentală Art Nouveau arată aspirațiile constructorilor săi, Sindicatele muncitorilor din Berna. Odată cu Volkshaus, sindicatele nu numai că și-au creat în sfârșit propriul sediu, cu cinematograf, sală de mese, băi pentru femei și bărbați, ci au făcut pași importanți către modernizarea socială a țării.
În jurul anului 1915, Elveția era un loc deschis, primitor cu cei care se opuneau războiului. Exilații rătăceau pe străzile Bernei, printre ei un anume Vladimir Ilici Ulianov, mai bine cunoscut sub numele de Lenin. În februarie 1915, acesta i-a adunat pe delegații grupărilor bolșevice din străinătate în noul Volkshaus. Clădirea a devenit și a rămas, multă vreme, centrul întâlnirilor partidelor de stânga din toată Europa.
Însă Elveția funcționa pe principii capitaliste, iar unele afaceri au dus la pierderi financiare după 1936. În 1940, Volkshaus AG a solicitat o procedură de restructurare a datoriilor, iar creditorii au numit un comitet de reorganizare. Spre sfârșitul războiului, lucrurile au început să meargă tot mai bine.
Până la aniversarea de 50 de ani, Volkshaus AG s-a redresat din punct de vedere economic. În 1974, societatea a închiriat învecinatul „Hotel Continental”, pentru a se extinde. La sfârșitul anilor 1970, clădirea din 1914 a fost demolată, cu excepția fațadei monumentale dinspre Zeughausgasse și a părții de pe Schützengässchen. În spatele fațadelor s-a ridicat o nouă construcție, care a devenit, în 1981, „Hotel Bern” , clasificat 4*. În 2013 se redeschide și restaurantul „Volkshaus 1914” , cu un interior modern. Tabloul „Oratorul” este singurul lucru care a supraviețuit din fostul Volkshaus, martor tăcut al unei perioade pline de evenimente.
Asta ca să vedeți în ce fel mă documentez eu atunci când merg la un hotel :). Și nu e de râs, pentru că mi-au scăpat din vedere câteva chestiuni destul de importante, după cum am mai povestit și așa cum voi povesti din nou în continuare.
Reiau istorisirea de unde am întrerupt-o: am ajuns, am lăsat bagajele și ni s-a spus să revenim în două ore. Am ieșit să mâncăm ceva (șoc și groază: o banală porție de lasagna - 28 CHF), am făcut recunoașterea împrejurimilor (hotelul e la două minute de simbolul orașului, Zytglogge, P5) și am revenit. Ni s-a înmânat cardul camerei 705 și ni s-a spus o poveste lungă și încâlcită despre modul în care putem ajunge la ea: urcăm până la etajul doi, străbatem sala de conferințe (P6-P10), ieșim pe o terasă, trecem un pod suspendat către o clădire vecină, vedem o ușă albă, intrăm cu cardul, trecem de administrație și de acolo ne descurcăm. Și a fost chiar atât ce complicat pe cât sună, mai ales că sala de conferințe e uriașă și are multe ieșiri.
De-a lungul șederii în hotel, am constatat că în această anexă erau cazați doar indieni, africani, brazilieni și noi. Doamna încă îi bănuiește de rasisim pe cei de la recepție (sau pe cei care stabilesc repartiția pe camere). Habar n-am dacă e sau nu așa, însă camera primită a fost grozavă și, din câte înțeleg din recenziile hotelului, mai bună decât cele standard din corpul principal. Acestea sunt descrise ca având 20 mp, fără balcon, cu ușă transparentă către baie :) - unii apreciază deschiderea, alții comentează.
Camera noastră avea către 30 mp și era dotată cu absolut orice vă poate trece prin cap. Pat matrimonial cu saltea cu memorie, perne faine, așternuturi mirosind a proaspăt, noptiere cu veioze și prize lângă pat. Dulapul bine gândit, să ai loc pentru toate și, în plus, în dreapta lui, lângă ușă, am găsit și un cuier care s-a dovedit forte util: a plouat în neștire și a fost rece. Am plecat din țară de la 38 de grade și am ajuns acolo la 15-18 grade. Am găsit seif, minibar și aparat de cafea. Bineînțeles, un birou mare, fotolii, televizor, aparat de aer condiționat. (Nu a fost cazul să dăm drumul la AC, dar am citit relativ multe recenzii care spun că nu prea funcționează aparatele din corpul principal.)
Baia a fost mare, frumoasă, practică și am găsit consumabile de cea mai bună calitate (Rituals). Inclusiv lapte de corp (zic bine?) și trăsnăi din astea.
O ușă în stânga patului dădea către curtea interioară, permițând accesul la un mic balcon situat sub o scară exterioară (P26-P29). A fost plăcut să ascultăm și să mirosim ploaia, la un pahar de vin.
S-a făcut curat zilnic, s-au schimbat așternuturile și prosoapele, deși am stat doar trei zile și nu le-am lăst pe jos (prosoapele), s-au înlocuit zilnic apa în minibar și pastilele pentru espressor.
Chiar la intrarea în hotel, pe dreapta, înainte de a se ajunge în zona recepției, sunt câteva fotolii și, între ele, frapiere unde poți găsi șampanie la rece (nu am văzut mereu, dar am văzut de mai multe ori). Te poți așeza și... nu mai ai motiv de supărare dacă cineva se lasă așteptat.
Ca idee, serviciile hotelului sunt grozave. Dar persoanele de la recepție nu sunt, toate, orientate în timp și spațiu. La venire, nu am primit pass-urile la care aveam dreptul, care ar fi acoperit transportul în comun și 50% din intrările la muzee. Din cauza asta, am pierdut 40-50 CHF. E și vina mea, pentru că nu m-am interesat mai aplicat, eu eram preocupat înainte de plecare de istoricul și arhitectura clădirii.
Nu ni s-a spus despre toate facilitățile hotelului. Aflu abia acum că se laudă cu un bar pe acoperiș care oferă un superview către centrul Bernei. Ar fi trebuit să ni se vorbească despre el, că unii, ați înțeles, istorie și arhitectură :). Bine, 16 CHF un Aperol Spritz, dar poate urcam chiar și așa.
Când am rezervat camera, nu am luat și micul dejun - am plătit nerambursabil și am zis că, dacă se întâmplă ceva și nu ajungem, să minimizăm pierderile. Am discutat la recepție - ni s-a spus să mergem la masă, să dăm numărul camerei și achităm la final. Masa se ia în restaurantul Volkshaus 1914, la parter. A fost dezamăgitoare, o varietate restrânsă de feluri, care se epuizau destul de repede și se înlocuiau cam greu. Dar decorul face toți banii.
Adică nu chiar toți banii, ci doar :) 22 CHF / zi / persoană. La check-out am plătit cu cardul, am tastat PIN-ul în mod mecanic, am luat chitanța și am plecat la gară, să prindem trenul de Basel. Când m-am uitat, la un moment dat, pe chitanță, am văzut că ni se opriseră banii doar pentru două dimineți, deși noi am fost la masă în toate trei. Și iată cum, fără să ne propunem, am recuperat 44 CHF, cam echivalentul sumei pe care o 'pierduserăm' la pass-uri :).
Trimis de adso in 24.07.24 22:50:48
- A fost prima sa vizită/vacanță în ELVEȚIA
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.94884723 N, 7.44621917 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Best Western Plus Hotel, BERNA" (nou-creată pe sait)
--------
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@webmasterX: Localizare pe harta este corecta.
P. S. Pe harta AFA apare "Best Western Baren Bern Hotel", cu o recenzie din 2014. Am citit-o inainte de plecare si m-a derutat. Best Western a plecat de acolo, candva inainte de 2020, la acest Best Western Plus despre care vorbesc eu.
Fostul Best Western Baren inca exista, dar se numeste "Hotel Bären am Bundesplatz".
@adso:
”Pe harta AFA apare 'Best Western Baren Bern Hotel', cu o recenzie din 2014. [... ] Fostul Best Western Baren inca exista, dar se numeste 'Hotel Bären am Bundesplatz'.
Te referi mai sus la un alt hotel de pe AFA, mai precis acesta amfostacolo.ro/hotel9.php ... na&id=17401
Am modificat denumirea acelei rubrici, cf celor sesizate — mulțumiri!
@adso:
”ni s-a spus o poveste lungă și încâlcită (...) urcăm până la etajul doi, străbatem sala de conferințe (P6-P10), ieșim pe o terasă, trecem un pod suspendat către o clădire vecină, vedem o ușă albă, intrăm cu cardul, trecem de administrație și de acolo ne descurcăm.
Chiar că încâlcită! Dar cel mai de neînțeles ar fi: cum treci prin sala aceea dacă este chiar momentul unei conferințe?
@k-lator: Raspuns corect: tiptil.
S-a intamplat, era inevitabil, iti dai seama. Am mers pe margine, pe langa ferestre. Aveam de parcurs doar o latura si inca o bucata. Cel mai greu a fost prima data, pana cand am identificat usa corecta.
Cand era libera sala, nu erau fursecuri si cafea. Cand am gasit-o ocupata, platourile erau pline cu tot felul de bunatati, dar ne jenam sa luam. Of.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)