O super-gazdă într-un loc de fițe, în extrasezon

TIPĂREȘTE

Dacă tot și-a înnoit abonamentul Wizz Discount Club, Tati s-a pus pe căutat oferte. „Facem în octombrie un city-break în Mykonos?” „Island-break poate vrei să zici.” „Whatever. 40 de euroi bucata (biletul dus-întors n. a.). Facem?!”  

Mă bârâia la cap Tati de mult cu Mykonos – „scurt, doar cât să înțelegem ideea” . Eu o cam înțelesesem și fără să simt nevoia să ajung acolo: un loc super-mega-comercial, scump și suprevaluat cât încape, destul de artificial și departe de simplitatea și farmecul spiritului tradițional grecesc, pe care-l căutăm mereu în vacanțele noastre. Un singur lucru mă cam atrăgea într-acolo: apropierea de situl arheologic Delos. Păi poate că venise momentul... În plus, cine ar refuza în miez de toamnă să dea un pic timpul înapoi?! În fine, nu chiar timpul, ci anotimpul... „Facem!”

După ce a cumpărat biletele, Tati mi-a pasat mintenaș ștafeta, trebuia să mă ocup de cazare. Aah, și mie nici nu-mi place chestia asta; da’ deloc nu-mi place! 😊... Am avut un singur criteriu de seleție: să fie în miezul acțiunii, adică în capitală. Și, desigur, să rămânem cu rinichii la purtător.  

Fiind sfârșit de sezon, am descoperit o ofertă foarte generoasă în ceea ce privește raportul preț/calitate, așa că ne-am putut permite o aroganță: Poseidon Hotel Suites, 4*. Ba, am zis că dacă-i bal, bal să fie și am rezervat camera cea mai scumpă, cu terasă și vedere la mare. Cu mic dejun inclus, pentru 3 nopți, prețul a fost de 520 euro. Nu știu ce l-a apucat pe booking, că a ținut morțiș să facă el cinste cu 45 de euro, deci ne-au mai rămas de plătit 475, ce au fost retrași de pe card când a expirat perioada de anulare gratuită, cu 4 zile înainte adică. În plus, ceea ce citisem prin comentarii s-a adeverit: curând după ce am rezervat, am primit mail de la proprietate, anunțându-ne că transferul de la/la aeroportul/portul din Mykonos este inclus în preț. Săru’ mâna, boierilor! (De curiozitate, am făcut acum o simulare pentru iunie; camera noastră bate binișor spre 400 de euro pe noapte!)

Orarul de zbor a fost excelent: plecare din Otopeni la 6:35 (ceea ce însemna o zi plină câștigată pe insulă), întors la 13:45 din Mykonos, adică timp suficient să ajungem acasă fără stres. Cu o noapte înainte de plecare ne-am cazat în Otopeni (sper să nu uit la final să vă povestesc și despre apartamentul ăla drăguț ce ne-a găzduit). Nu mai apelasem de mult la parcarea pe termen lung din aeroport, auzisem că tariful s-a mai scumpit, dar am zis „cât să se fi scumpit?” și am lăsat mașina acolo. Ei, bine, a fost ultima dată când am făcut o asemenea gogomănie; 100 lei/zi, fraților!!! Jaf la drumul mare!...  

În fine, avionul a decolat fără niciun minut de întârziere (ptiu, ptiu, să nu-i deochem pe băieții de la Wizz, că în ultima vreme numai surprize de-astea frumoase ne-au făcut!). Înălțându-ne, am avut ocazia să admirăm luminoasa pânză de păianjen a Bucureștiului și, vreo oră mai târziu, globul roșiatic al soarelui făcându-și loc prin pâsla deasă a norilor ce acopereau nordul Mării Egee și care, fix în apropierea destinației, se destrămară ca prin farmec!  

Îmi aduceam aminte despre ariditatea Cicladelor și totuși relieful absolut chel al Mykonosului, punctat doar de cuburile caselor albe, m-a luat prin surprindere! Nu-i bai, nu neapărat pentru asta iubim Cicladele... Am aterizat fără probleme și am ieșit printre primii din aeroport, mai ales că nu aveam bagaje de cală. Ce folos, că microbuzul nu era doar pentru noi, a trebuit să așteptăm după toți întârziații; am fost 4 perechi în final, 2 au coborât pe drum, la alt hotel, noi și încă un cuplu la Poseidon. Drumul a durat efectiv 10-15 minute.

Poseidon Hotel Suites se află în partea de sud a capitalei, pe Epar. Od. Mikonou, aproape de plaja Megali Ammos. Este format din mai multe corpuri de clădire construite în stil cicladic (aspect de cuburi suprapuse, ușor decalate între ele, cu colțuri și muchii rotunjite, pereți văruiți în alb orbitor, iar cercevelele, ușile și obloanele de culoare gri deschis), cu 2 sau 3 niveluri. Terenul pe care este construit complexul este ușor terasat și păstrează o parte din puțina vegetație spontană, la care s-au adăugat decoruri cu plante exotice. Există o piscină înconjurată de șezlonguri și umbrele și un mic restaurant.  

Era vreo 9:30 când am sosit, șoferul ne-a indicat corpul unde se află recepția și am pătruns într-un lobby spațios, foarte dichisit, ce includea mai multe spații de relaxare și un bar. Paleta coloristică era destul de discretă și odihnitoare: alb, nuanțe de gri, culoarea lemnului natur. Spoturi luminoase ici și colo, nimic deranjant, nimic în exces, cel mai desăvârșit bun gust pretutindeni.

Am fost întâmpinați cu zâmbetul pe buze de o tânără angajată care ne-a spus că, din păcate, camera noastră nu-i încă gata (nici nu speram, cazarea începea după ora 15, conform site-ului), dar putem lăsa bagajele la camera de bagaje și... putem servi micul dejun! Asta chiar nu ne-a venit să credem, micul dejun ne-ar fi revenit abia începând cu ziua următoare, așa că am mai întrebat o dată, să fim siguri. Da, auziserăm bine, ne-a liniștit domnișoara, indicându-ne direcția spre sala de mese.

... La hotelul ăsta am avut, de departe, cel mai bun mic dejun de când străbatem noi bătrâna Eladă! ... Pur și simplu mirific! Se servește zilnic între 7:30 și 11 și cuprinde o largă selecție de preparate de cea mai bună calitate: mezeluri, brânzeturi, măsline (toate în 4-5 sortimente), fructe, legume, pește (somon și macrou afumat), tarte tradiționale cu brânză sau spanac, feta coaptă pe felii de roșii, pizza, ouă gătite în fel și chip (preferatele mele au fost omleta cu legume și brânză și niște plăcințele umplute cu brânză sărată, unse cu miere), sucuri naturale și multe, multe altele! Cafeaua excelentă, se-nțelege, sunt la dispoziție și mai multe feluri de ceai.  

Și sala de mic dejun mi-a plăcut mult, de fapt erau 2 încăperi ce comunicau între ele, despărțite prin câteva trepte, ambientul amenajat tot în stil cicladic, doar că aici lemnăria era vopsită în verde-turcoaz. Există, cu vedere la mare, și o mică terasă exterioară cu umbrele, la prima oră era cam în umbră, dar pe la 9:30 începea să se însoleieze.  

După ce ne-am delectat cu tot felul de bunătăți, am plecat în explorare. Ne-am uitat pe hartă și am văzut că nu suntem departe de celebrele mori de vânt, iar Google ne-a dat opțiunea să le accesăm pe cărarea ce urmează îndeaproape țărmul mării. Dacă ne-am fi dus întins, nu cred că am fi făcut mai mult de 10 minute, dar noi sigur că ne-am lălăit pe drum, admirând și pozând în stânga și în dreapta. De aici începe practic zona mega-turistică și aveam să simțim din plin acest aspect, căci tocmai sosiseseră în port vreo 2 vase de croazieră...

Era deja destul de cald când am plecat de la hotel, n-am avut inspirația să ne schimbăm în haine mai subțiri și, desigur, se făcea tot mai cald pe măsură ce soarele urca pe boltă! Greu de crezut că suntem la final de octombrie... În fine, cu toată pauza de înghețată, pe la 12 n-am mai rezistat, ne-am întors la hotel cu gândul să ne schimbăm la baia comună în costumele de baie și să așteptăm la piscină ora de check in.

Surpriza a fost că atunci când am cerut permisiunea să ne ducem la camera de bagaje, să aflăm că de fapt camera noastră este pregătită pentru a ne primi! Ni s-a repartizat camera 3, în același corp cu recepția, trebuia însă să ieșim afară, să traversăm o podișcă peste un bazin ornamental în care susura o căscăduță, pe urmă să coborâm un nivel. Una dintre cele 5 camere așezate fix în fața mării.

Ușa se deschide cu cartelă magnetică pe care o folosești ulterior pentru a activa electricitatea. Din hol se face baia în dreapta, camera propriu-zisă în față, care se continuă cu terasa. Toate de dimensiuni apreciabile, amenajate în același stil descris anterior, în culorile lemnului și nisipului. În plus, am găsit înăuntru răcoarea plăcută după care (deja) tânjeam 😊, datorată micului ventilator din tavan, ce torcea alene (există și aparat de aer condiționat).

Camera este dotată cu un pat matrimonial, cu toate „ingredientele” de cea mai bună calitate: saltea memory foam, lenjerie din bumbac alb, câte 2 perne de fiecare (plus câte una decorativă) și câte 2 prosoape impecabil de albe. Într-o parte era o noptieră normală, în cealaltă una improvizată dintr-un fel de tambur placat cu șipculițe de lemn. Desigur, prize, întrerupătoare și câte o veioză atârnând din tavan (modele diferite, dar cumva din același film, normal 😊).  

În partea dinspre terasă se mai găsea o canapea, posibil extensibilă. Vis a vis, un birou lunguț și un scaun-fotoliu din lemn, cu împletituri de... sfoară (nu vă bateți capul, o să vedeți în poze). Pe birou – espressor, cană electrică, cești și pahare, consumabile pentru cafea și ceai.

Holul era ocupat de un cuier-dulap – un design dintre cele mai simple, dar funcționale. Umerașele erau pur și simplu agățate de o bară la vedere, pe unul din rafturi am găsit 2 halate de baie împăturite, pe altul perne și o pilotă, pe altul un seif. Într-un sertar se aflau papuci de unică folosință, pungă pentru haine murdare și aparat contra insectelor, cu pastile. În altul, chestii de îngrijit încălțămintea și o sacoșă de plajă personalizată.  

Văd și un minibar într-o fotografie, însă zău de mai știu unde anume era amplasat! Important e că era.

Baia este împărțită în 3 compartimente dispuse „în paralel” : tronul, chiuveta și cabina de duș. Evident, au fost prezente toate accesoriile necesare: blat spațios, oglindă normală și gen lupă, uscător de păr, cosmetice diverse și de cea mai bună calitate, hârtie igienică aidoma. Prosopul de picioare se schimba zilnic (cred că și celelalte, nu mai știu sigur). Cabina de duș era de tipul walk in și am avut la dispoziție pară fixă și mobilă. Peretele ce o separa de cameră – dintr-un plexiglas opac, asta ar fi singura cârcoteală, dacă se poate numi așa...

Terasa! ... Văzusem ceva poze pe site, dar realitatea mi-a scos un veritabil strigăt de uimire! Atât de mare, încât încăpeau 2 șezlonguri și o masă cu 2 scaune. Și umbrită parțial de o copertină. Zona pe care se aflau masa și scaunele era un pic supraînălțată, iar alături, pe perete, aveam să descoperim ceva informații legate de... jacuzzi. Citisem pe undeva despre camerele cu jacuzzi de la Poseidon, dar nu le dibuisem, mă gândeam că n-or fi disponibile pe booking din cine știe ce motiv: or fi foarte solicitate și s-au terminat sau implică mari cheltuieli de întreținere și n-or renta acum, la final de sezon. De fapt, ele nu mai există! Astea din fața mării erau camerele cu jacuzzi, dar, din cine știe ce rațiune, conducerea hotelului a decis să renunțe la această facilitate. Doamne, cum ar fi fost să te bulbucești admirând plutirea velelor pe marea de cerneală sau culorile de foc ale apusului!... Le-am admirat totuși, ne-am descurcat cu ce am avut: la măsuță, pe scăunele, în compania unui pahar de vin rece și aromat... (Pun poze, stați prin zonă!)

... A ieșit cam lung articolul; eu – gură-spartă, cum mă știți... De micul dejun v-am povestit... Doar despre piscină să vă mai zic! Mi-nu-na-tă! Dacă-l întrebați pe Tati, o să emită, în stilul lui, un „hmm” (în sensul de „așa și așa” ; asta pentru că vrea să pară greu de mulțumit; în realitate, doar vrea). Adevărul e că nu era cea mai caldă apă din lume, dar ce să-i ceri unei piscine care mai bine de jumătate din cele 24 de ore stătea în umbră?! Și asta în luna octombrie?! Era un pic rece apa, necesita acomodare, dar pe urmă nu-ți venea să mai ieși afară. Cel puțin mie. Tati s-a imersat o dată, de gura mea („te-am adus la hotel cu piscină în Mykonos și tu clocești pe șezlong, ca moșcalăii!” ) și a considerat că a bifat activitatea. Eu m-am cam bălăcit, vă spun drept! Inclusiv în ultima zi, înainte de plecare, așteptând microbuzul să ne ducă la aeroport. O să pun muuulte poze; să vă uitați și să ziceți: nu vă vine să vă aruncați acum în apa aia albastră și limpede?

Pe restaurant nu l-am testat, nu s-a nimerit. Se află pe o terasă, chiar deasupra piscinei. În cameră aveam meniul, am remarcat oferta destul de basic, din bucătăria grecească, dar și internațională. Prețuri mărișoare; dar totul e scump în Mykonos, n-am mâncat mai ieftin pe unde am mâncat... Singurul serviciu de care am beneficiat de la barul restaurantului a fost oferirea băuturii de bun venit, care - am uitat să vă spun - și ea intra în prețul camerei. Am ales câte un pahar de vin roze, destul de bun.

Are și parcare hotelul, pentru cei interesați. Noi n-am fost neapărat interesați, nu eram siguri dacă închiriem mașină, oricum o zi voiam s-o petrecem pe Delos. Pentru ultima zi am închiriat mașină până la urmă (50 de euro), de la un centru aflat chiar în capătul străzii noastre. Am fi putut folosi și transportul în comun, până la stația Fabrika, de unde pleacă autobuze spre celelalte destinații de pe insulă, nu făceam mai mult de 5 minute. Tot din punctul ăsta, „la vale” , începe orașul vechi Mykonos – adevărat rai pe pământ!  

Am avut mare noroc cu Poseidon, pentru că am putut experimenta ce înseamnă să fii oarecum VIP în Mykonos (bine, pentru insula aia, Poseidon e pentru medium class). Asta din motiv de sfârșit de sezon, desigur; în plin sezon nu ne-am fi lipit neam.  

Totuși, nu mă pot abține să nu enunț încă o dată un crez al meu: îndrăzniți să visați! Și dacă vreți să ajungeți neapărat într-un loc considerat exclusivist, căutați soluții, ele există! Am remarcat printre călătorii din avionul cu care am ajuns în Mykonos un grup de tineri (vorbeau spaniolă). Aveam să-i regăsim în câteva locuri de pe insulă și, la întoarcere, în același avion. Înclin să cred că erau studenți și că nu se cazaseră la hotel de 4*, mai degrabă la vreun hostel sau ceva aparthotel. La întoarcere, am observat că unul dintre ei ducea un pachet cu mâncarea care trebuie să le fi rămas și pe care nu s-au îndurat s-o arunce: pâine, mezeluri feliate, o cutie cu feta, alta cu măsline. Cu siguranță cheltuiseră minimul posibil și se puteau lăuda că s-au distrat în Mykonos! I-am aplaudat în gând (da, da, @k-lator, gândurile mele au mânuțe! 😊)...

---

VIZUALIZĂRI: 494 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI