Ce (nu) se mănâncă bun în Toscana!

TIPĂREȘTE

Călătoriile au farmecul lor, dar oricare ar fi motivul pentru care ne așternem la drum, nu o putem face fără să mâncăm, nu? Nu știu alții cum fac, dar eu, atunci când ajung într-o regiune pe care nu am mai vizitat-o sau mă întorc într-una pe care o iubesc, unul dintre obiectivele mele este să încerc specialitățile acelui loc, cele care îl pun pe harta gastronomiei.

Citeam deunăzi că într-un top al gastronomiei mondiale, publicat prin iulie 2023 de Canalul CNN Travel, bazat desigur pe o opinie subiectivă dar care oferă totuși o imagine asupra gastronomiei și locurilor sale emblematice, situația se prezintă cam așa:

Locul 3 - bucătăria franceză, pentru pauza de prânz de două ore în care să te bucuri de un meniu cu trei feluri (baghete, melci francezi și macaron-și)

Locul 2 – bucătăria chinezească, pentru cele opt regiuni gastronomice bogate și variate, încât cu greu s-ar putea crede că sunt din aceeași țară (carne de porc cu sos dulce-acru, dim sum, porcușor fript, rață Peking, xiao long bao - un fel de găluște la abur, gongbaojiding)

Locul 1 – bucătăria italiană, pentru că mâncărurile italiene sunt făcute din ingrediente simple, ușor de gătit și de mâncat (risotto, paste, pizza). În plus se preciza faptul că bucătăria italiană este foarte populară printre bucătarii începători, ceea ce o face răspândită în întreaga lume.

Pe celelalte locuri, dacă mai contează, se aflau Spania (locul patru), apoi Japonia, India, Grecia, Thailanda, Mexic și Statele Unite.

Acum, așa stând lucrurile, oricine citește o astfel de statistică n-are cum să se gândească decât că în Italia nu există să nu ai ce mânca și mai ales să nu-ți placă. Doar nu degeaba este bucătăria asta italiană peste tot...

Așa și pentru mine! Când spun Italia, mă gândesc doar la preparate delicioase, arome minunate, savoare, gust divin și bucurie, pentru că orice s-ar spune, o mâncare bună și gustoasă merge la suflet! Mai mult, mă și aștept să găsesc toate astea la orice pas... dar de data asta n-a fost chiar așa!

Nu mă judecați greștit, nu generalizez, dar totuși aveam așteptări mult mai mari, bazate pe călătoriile mele din trecut. Am călătorit în Italia atât în orașele mari, cât și în zonele rurale sau cele hiper turistice. Și întotdeauna (fără excepție) am rămas cu o impresie foarte bună despre bucatele italiene. Ca să nu mai spun că și acum îmi amintesc de pizza mâncată cu vreo cinci ani în urmă la Bari, după ce asistasem la prepararea ei, stând în picioare la coadă... sau de pastele proaspete cu fructe de mare pe care le-am găsit la o trattorie neînsemnată dintr-o mică localitate în care ne-am cazat când am vizitat Veneția.

Pentru a înțelege logica, trebuie să vă spun că n-am să-i înțeleg niciodată pe cei care se duc la restaurantele cu specific musulman - să zicem, răsfoiesc tot meniul, apoi îl închid, îl pun deoparte, se uită candid în ochii ospătarului și întreabă: O ceafă de porc cu cartofi prăjiți faceți? Dar de asemenea, nu pot să admit nici ca în restaurantele specializate în ceva, cum ar fi cele cu preparate din carne de vită, după ce ai dat comanda, să revină ospătarul să-ți spună: Îmi pare rău, dar știți, nu mai avem vrăbioară. Pot să vă recomand un șnițel de curcan!? De parcă dacă schimbă” pasărea” :D este același lucru! Păi nu vindeați vită sau ați adus brusc un bucătar indian care n-o mai sacrifică pe sanctitatea sa?

Deci, d-aia mă duc în Italia - să pap italiește și tot d-aia am pretenții când ajung în Italia. Ce știu italienii să facă cel mai bine? Corect: pizza, paste, tiramisu! Ce mă aștept să găsesc în toate formele și mai ales gătite într-un mod în care papilele mele să fie pe spate și să mai dea și din piciorușe ????!? Absolut tot ce nu găsesc în altă țară care a” furat” rețetele iteliene.

Dar mare mi-a fost dezamăgirea când am constatat cât de comerciale au devenit locurile, mai ales cele care bâhâie de turiști.

De exemplu, în cele două orășele din Cinque Terre pe care le-am vizitat, cu tristețe am văzut că aproape toate panini-le, pizze-le, bruschetele și tot ce se vinde la botu’ calului, sunt atât de low level, că nici nu-ți vine să le cumperi, darămite să le îngurgitezi! Totul este făcut în mare grabă, din ingrediente de o slabă calitate sau niște surogate ale celor originale (altfel ar fi avut gust bun), ca să asigure nevoia hoardelor de turiști coborâți de pe vasele de croazieră sau din trenurile care opresc poate din oră în oră în aceste stațiuni. Tot cam așa am întâlnit și în Pisa sau în Florența în locurile cele mai aglomerate și mai apropiate de obiectivele turistice cu mare căutare. Pasticceriile (patiseriile) bogate în produse dulci din foietaje sau biscotti de toate felurile, îți luau ochii cu formele și aspectul apetisant, dar cele pe care le-am încercat au fost sub așteptări, de parcă erau mumiile celor originale, iar cremele aveau un pronunțat gust” de la cutie” . Aproape toate au fost nesatisfăcătoare.

Altfel, am încercat ceva produse locale în Santa Margherita Ligure unde am dat de focaccerii care vindeau un soi de plăcinte genoveze cu diverse umpluturi: brânze, cartofi și zucchini, cartofi și prosciutto sau cu carciofí (adică anghiare) la prețuri de €18,00 - €24,00 per kg. În Cinque Terre ne-am limitat la frito misto take away (mixul tempura de fructe de mare și pești cu cartofi prăjiți - € 14,00/porția), în Lucca și Florența am încercat ceva dolci (tiramisu - €4,50, crema caffe - € 3,50 și affogato al liquore – € 4,00; mix de fructe proaspete – € 6,00/ un pahar cam de 350g), iar în Santa Maria del Giudice și Pisa cafeaua de dimineață a fost însoțită de corneto italiene/croissante franceze, care sunt prin mai toate patiseriile și cafenelele (între €2,20 - € 3,50) și chiar mic dejun cu ouă ochiuri si pancetta affumicata + 1 iaurt – la preț de €11,50. Apa și cafeaua au fost cam peste tot între €2 și €3,50, cappuccino €3,00 - €3,50, vinurile de regiune la pahar €4,50 – €5,00 (și la sticlă prin Coop, variau de la €8,00 până la €25,00- €30).

Desigur, serviciul care se plătește parcă de când lumea la restaurantele italienilor - coperto - era între €2,50 și €3,00 de persoană, în funcție de cât de pompos era locul.

Pentru cei care sunt foarte stricți și respectă toate mesele, cel mai convenabil prânz este meniul zilei (în mai multe variante) - Pranzo di Lavoro – care de obicei include un aperitiv (antipasto), un fel principal (primo) și un desert sau la alegere o apă + cafea, la prețuri între €12,00 -€14,00 sau € 18,00- €20,00 (dacă varianta include primo+secundo).

Cele mai bune au fost cina din prima seară, la Da Michele în Santa Maria Ligure - unde am luat un lup de mare (pește alb) cu cartofi cipsuri la cuptor, măsline și muguri de pin, absolut delicios și prânzul de la Bel Soggiorno din San Gimignano, despre care de fapt vreau să vă povestesc în continuare.

La Ristorante Bel Soggiorno din Via San Giovanni 91, nu am ajuns întâmplător, ci pentru că ne-am dorit. Ca să fim siguri că suntem primiți înăuntru, am făcut o rezervare (3 persoane), mai ales că programul restaurantului este limitat la prânz, între 12:00 și 15:00. Nu vă imaginați că seara ar fi altfel (doar de la 19:30 la 22:00). În restaurant se ajunge după ce străbați un hol decorat în culori calde și cu mobilier din lemn masiv. La capăt, o domnișoară ce ședea la o mică recepție ne-a invitat la o masă, imediat ce i-am spus numele. Ne-am mirat că era destul de liber, dar probabil gândul ăsta a fost telepatic, pentru că în 10 minute deja locul se umpluse, de parcă toți ne așteptaseră pe noi să” jucăm în deschidere” .

Ce-am aflat despre Bel Soggiorno este că de cinci generații face parte din arhitectura San Gimignano, iar preparatele sale sunt inspirate din tradiția toscană. Așezarea este una excelentă, cu vedere panoramică spre peisajul toscan din partea de est a orașului. În clădirea din dreapta, lipită de ristorante se află și Hotelul Bel Soggiorno, cu două etaje peste parter și care are de asemenea, camere cu vedere către frumoasele dealuri estice ale peisajului ce înconjoară San Gimignano (pe care vi l-am arătat în review-ul trecut).

Ambianța este una elegantă, cu podele de teracotă, grinzi la vedere, arcade și pereți din piatră, decorați cu tablouri. Atmosfera este una intimă și plăcută, completată de priveliștea care se zărește prin ferestrele largi. Mesele poartă fețe de masă albe, șervetele sunt din pânză, paharele sunt simple și elegante, iar farfuriile suport din ceramică albă cu marginile pictate foarte sugestiv, ca să nu uiți că te afli în orașul turnurilor medievale... cute!

Am primit meniurile tipărite, închise între coperți mari și după o scurtă consultare – meniul nefiind stufos - ne-am ales 2 antipasto ca să le sher-uim (adică 2 paie la 3 măgari :D - un carpacio de vită cu amestec de salate, felii subțiri de trufe și pere, stropite cu aceto balsamico; o selecție de brânze pecorino și jambon - €15 fiecare), 2 porții de rizotto la €17 fiecare și 1 porție de puceluș la cuptor cu cartofi (€22 porția). Platingul a fost deosebit și mâncărurile delicioase (am gustat din fiecare), dar porcușorul a fost excepțional – cu o carne fragedă și șoricul ușor crocant, îmbibate în sosul absolut minunat.

De băut am avut apă minerală, 2 pahare de vin alb Vernaccia (€5 paharul) și la final un espresso... așa, pentru digestie.

Nu ne-am abținut nici la desert, mai ales că denumirile deja ne făceau să salivăm. Așa că am ales o panna cotta con caramello, căpșuni și mentă, o pară fiartă în vin de chianti cu înghețată de vanilie, ricota și nuci, precum și o porție de cantuccini e vin santo, adică biscuiti tradiționali cu migdale și vin licoros de regiune (fiecare la €7). Am gustat toți din toate și am declarat că para în vin a fost grozavă, cu o singură excepție: nucile folosite ca decor pe caramelul de pe marginea farfuriei, aveau gust... de rânced. Nu mă așteptam la așa ceva, dar făcând parte din decor și nu din conținutul propriu zis, n-a stricat prea mult. Doar că la restaurante cu pretenții... nu se face!

Serviciul a fost impecabil, mai ales că mai multe persoane s-au ocupat pe rând de noi. În afară de doamna care ne-a preluat comanda, un alt ospătar ne-a recomandat vinul și o tânără ne-a servit mâncărurile. Deși mai multe mese s-au ocupat în același timp, n-au fost încurcate comenzile :D și felurile noastre au venit repejor. Toți erau spirt, se învârteau pe lângă mese și reacționau imediat, la orice solicitare.

Il conto n-a fost o surpriză, așa că am decartat €136 – cu cardul – dar am lăsat tips-ul cash. Ne-am simțit bine în atmosfera caldă și prietenoasă de la Bel Soggiorno, mâncarea a fost delicioasă iar ziua noastră a fost mai plăcută după acest răsfăț.

---

VIZUALIZĂRI: 830 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI