ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2023
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
LUNA
AUG-2023
Prieteni
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

El Café Iruña

TIPĂREȘTE

Săptămâna trecută, pe 12 octombrie, a fost Ziua Națională a Spaniei. Îmi place enorm această țară, am ajuns de două ori aici în ultimul an și mi-am zis să scriu ceva, pentru a marca momentul. Așa că am început, cu entuziasm, să povestesc cum am mers pe urmele taurilor pe străzile Pamplonei, din momentul în care li se dă drumul în oraș, până la intrarea acestora în arenă.

Însă eu iau pauze lungi și dese atunci când scriu (mă rog, când fac orice ????, dar asta deja e altă discuție). Într-o astfel de pauză, zic să caut pe site dacă a mai fost cineva pe acolo. Proastă inspirație: eu am ajuns în august, dar @alinaro a fost chiar în perioada 7-14 iulie, în timpul sărbătorilor San Fermín. Și a povestit totul foarte frumos vezi impresii. Mi-am pierdut tot elenul: ce să mai adaug? Nu am mai adăugat nimic, am lăsat articolul baltă, a doua zi - vineri 13 :) - am plecat din Iași, iar duminică, la întoarcere, deja uitasem de el. O ciornă abandonată alături de alte zeci nu mai contează.

Astăzi m-am decis, totuși, să spun ceva despre Pamplona. Ceva ușor ????, care să nu necesite altă documentare decât cea făcută în momentul excursiei. Am ales drept subiect Café Iruña nu pentru mirobolanta experiența gastronomică încercată acolo - am mâncat ceva dulce și am băut cidru -, ci pentru că este unul dintre obiectivele turistice de top ale orașului.

În primul rând, să spun că se poate mânca bine și relativ ieftin în acest loc. Nu e doar o cafenea, ci un restaurant aglomerat (în pozele mele nu pare, dar era ora 18 când am fotografiat, iar spaniolii ies la cină după 21). Se poate lua masa înăuntru sau afară, terasa (P21-P22) dă către Plaza del Castillo (P23-P32), una dintre cele mai frumoase piețe ale Pamplonei. Din ce am văzut în farfuriile din fața clienților, felurile de mâncare arătau apetisant, iar porțiile erau mărișoare. Meniul poate fi consultat aici: software.gastrokaizen.com ... JZ8XgXS?lang=es. Pe Google, restaurantul e cotat cu 4; nu e o notă foarte mare, dar cam așa se întâmplă în cazul tuturor mâncătoriilor megaturistice.

Noi aveam rezervare pentru cină la ora 21, ca localnicii, dar în altă parte. Așa că am intrat în Café Iruña ca într-un muzeu, pentru a vedea cum arată pe dinăuntru - și nu am fost dezamăgiți. Sigur, am comandat ceva: o sticlă de cidru brut (P8 sticla nedesfăcută, P9 desfăcută) pentru tot grupul. Cidrul e „băutura casei” , lăudată peste tot. Mie nu mi-a plăcut deloc, are un gust groaznic, nu e cidrul aromat cu care suntem noi obișnuiți. De altfel, șapte persoane nu am băut, împreună, nici măcar jumătate din acea sticlă, paharele au rămas abia atinse. Servirea a fost ireproșabilă, chelneri stilați. Plata se făcea la bar.

Am depășit momentul „ce mâncăm” ; acum să vedem „unde mâncăm” . Clădirea care adăpostește cafeneaua (P23-P26) este una dintre cele mai interesante dintre cele care mărginesc Plaza del Castillo. Se intră pe sub arcade (dacă nu vrem să ne oprim pe terasă, desigur) și... wow, interiorul arată într-un mare fel. Traduc de pe site-ul amintit mai sus:

Café Iruña este un punct de întâlnire obligatoriu pentru locuitorii din Pamplona datorită tradiției sale, locației sale perfecte, lounge-ului său emblematic și terasei mari. Primii clienți au plecat de aici fericiți și luminați, pentru că a fost cel dintâi stabiliment cu lumini electrice din oraș. Și, din ziua în care s-a deschis, a rămas un spațiu de referință, în care tradiția și bucătăria coexistă într-o vastă ofertă gastronomică cu produse și vinuri locale.

Își păstrează tot farmecul tradițional. În interiorul incintei timpul pare să se fi oprit. Trecând ușa Café Iruña, ai ocazia descoperirii unui colț frumos, „salonul Pamplonei” , ​​martor al principalelor evenimente ale orașului încă din 1888. Lămpi de epocă, oglinzi mari, ornamente policrome, scaune Thonet... toate dau viață unei enclave unice și de succes încă din ziua inaugurării. „A fost deschis publicului în ajunul San Fermín, umplându-se până la verande” , se poate citi în cronicile vremii.

Acest spațiu rafinat a rămas, de atunci, un must-see pentru navarezi și vizitatori, un loc privilegiat în care aceștia se bucură de liniștea și atmosfera orașului vechi.

Cel mai interesant colț al cafenelei este „El Rincón de Hemingway” ; am stat aproape o oră înăuntru, dar nu am numărat prea multe persoane care să îl viziteze. În condițiile în care, la acea oră, restaurantul era populat în majoritate de turiști, unii în grupuri însoțite de ghid. Curios...

Ce-i drept, dacă nu știi dinainte ce cauți, nu găsești întâmplător barul lui Hemingway. Ușa din P10, colț cu intrarea la toaletă, stă de obicei închisă și nu este semnalizat ce se află dincolo de ea (P11-P20): un colț confortabil și liniștit, cu fotografii din vremea în care prezența și spiritul scriitorului dominau orașul, cu statuia sa emblematică în mărime naturală, realizată în bronz patinat de către sculptorul José Javier Doncel.

Ernest Hemingway (1899-1961) nu numai că a petrecut multe ore aici, „servind” ???? și stând la discuții; el a imortalizat cafeneaua în romanul „The Sun Also Rises” , tradus în română cu titlul „Fiesta” . Am citit astă vară despre Pamplona și Hemingway, se pare că au avut o relație ciudată. Doar dintr-o parte: veșnicul aventurier Hemingway a iubit toată viața orașul. A locuit aici în 1923-24 și a scris „Fiesta” , unul dintre cele mai bune romane ale sale, care a beneficiat și de o ecranizare celebră (1957). În anii 30 a revenit de câteva ori, apoi i s-a interzis să viziteze Spania (în timpul războiului civil s-a poziționat anti-Franco). După ce i s-a ridicat interdicția, în ultimii ani ai vieții, a revenit în Pamplona.

Dar se pare că localnicii îl considerau un ciudat și, în timpul vieții scriitorului, acesta nu a fost prea popular în oraș. În prezent, însă, este cumva brand-ul nr. 2 (că San Fermín e nr. 1), există o grămadă de tururi tematice, e desenat pe toate vitrinele (P34-P35), sunt marcate locuri pe unde a trecut și pe unde se presupune că a trecut și chiar pe unde se știe sigur că nu a trecut (Hotel la Perla, situat tot în Plaza del Castillo, la 50 de metri de Café Iruña, are amenajată suita 201 „Ernest Hemingway” , care în timpul festivalului San Fermín costă peste 2000 de euro pe noapte granhotellaperla.com/EN/home.html, deși părerea unanimă a celor care au cercetat problema e că scriitorul nu a călcat pe acolo).

A, spuneam că serbările prilejuite de San Fermín reprezintă brandul nr. 1 al Pamplonei, Hemingway fiind nr. 2. Da, dar... se pare că aceste serbări arătau altfel înainte de succesul „Fiestei” și a filmului derivat. Am notat undeva (nu mai țin minte de unde am copiat) câteva rânduri despre ultima vizită a scriitorului în oraș:

Ceea ce a găsit a fost ceva ca un bumerang: în loc de petrecerea locală dintr-un orășel, a văzut tumultul cosmopolit provocat de popularitatea propriului său roman (și a adaptării cinematografice din 1957 realizată în Mexic de Henry King).

Pe scurt, viața a imitat arta: sărbătoarea însemna acum o mulțime de străini dornici să trăiască aventurile lui Jake, Mike și Brett într-un fel de parc tematic. Localnicii, între timp, au înlocuit tradiționalul pañuelico roșu cu o „uniformă” formată din cămașă albă și pantaloni, care nu exista înainte, fiind de găsit cu adevărat doar în filmul lui King – logica kitsch a celor care doresc să confirme așteptările pe care se gândesc că le au turiștii. Și, desigur, partea păgână a sărbătorilor începea să prevaleze asupra celei religioase.

Nu i-a plăcut, se spune.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de adso in 21.10.23 12:43:12
Validat / Publicat: 21.10.23 13:23:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Café Iruña - interior
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43600 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.10.23 13:22:27]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Pamplona?, PAMPLONA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

pitiPHONE
[21.10.23 13:48:39]
»

Hombre, ai umblat pe urmele taurilor zici?

Păi se aleargă în fața lor. ????

adsoAUTOR REVIEW
[21.10.23 13:49:55]
»

@piti: În iulie, @alinaro a făcut asta. În august... doar pe urmele lor se mai poate

pitiPHONE
[21.10.23 13:51:36]
»

@adso doar încercam să te provoc. La acțiune într-un iulie...

adsoAUTOR REVIEW
[21.10.23 13:53:23]
»

@piti: Mi-a plăcut prea mult acolo și sunt frustrat, am stat doar o după amiază. Așa că... cine știe.

Pe de altă parte, am o vârstă. Și mare atlet nu am fost niciodată.

Pușcașu Marin
[21.10.23 14:21:13]
»

@adso: Din ce-am auzit, la cursele astea din Pamplona nu e neapărat necesar ca cineva să fie bun atlet. Totul e să fie alții mai puțin buni.

Frumos interior. Și frumos descrisă experiența de-acolo. Și-mi place mult și genul ăsta de turism... să vizitezi un restaurant / cafenea / terasă etc. doar privindu-le ca pe niște obiective turistice, nu neapărat pentru scopul lor de bază.

De curiozitate... în barul lui Hemingway se poate sta la o cafea, prăjitură, de ce nu un cidru? Sau e doar” muzeu” ?

adsoAUTOR REVIEW
[21.10.23 14:29:18]
»

@ghisor:

Din ce-am auzit, la cursele astea din Pamplona nu e neapărat necesar ca cineva să fie bun atlet. Totul e să fie alții mai puțin buni.

????????????

Frumos interior. Și frumos descrisă experiența de-acolo. Și-mi place mult și genul ăsta de turism... să vizitezi un restaurant / cafenea / terasă etc. doar privindu-le ca pe niște obiective turistice, nu neapărat pentru scopul lor de bază.

Da, foarte frumos. Mulțumeeeesc! Și da, acesta e un loc plăcut, în care poți intra cu buzunarul mai gol, fără a te simți sărak ????. Chiar dacă, poate, ești. Nu am întâlnit foarte multe asemenea locuri, de asta am spus că merită popularizat.

La Carul cu Bere aș fi cheltuit mai mult și după o oră tot veneau chelnerii să strângă ostentativ de pe masă, poate eliberam mai repede.

De curiozitate... în barul lui Hemingway se poate sta la o cafea, prăjitură, de ce nu un cidru? Sau e doar” muzeu” ?

Nu, e doar muzeu. Nu stă nimeni de pază acolo, dar există o cameră de supraveghere.

webmaster
[21.10.23 17:11:20]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

doinafil
[24.10.23 21:05:55]
»

Interiorul acestei cafenele este un adevărat giuvaer! ????Se vede că este construit la 1888, cam în perioada când când se construia Castelul Peleș, la noi, când constructorii și arhitecții aveau alte standarde de frumusețe și decorare a interioarelor.

Am căutat pe „net” să aflu mai multe detalii despre cafenea, altele decât cele pe care le-ai menționat în articol și - din păcate - nu le-am găsit!

Tare mi-ar plăcea să petrec câteva minute/ore în acest loc! Cine știe?! poate că mi se va împlini dorința, sănătoși să fim până atunci!

Felicitări pentru articol și pentru poze!

adsoAUTOR REVIEW
[24.10.23 22:06:13]
»

@doinafil:

Se vede că este construit la 1888, cam în perioada când când se construia Castelul Peleș, la noi, când constructorii și arhitecții aveau alte standarde de frumusețe și decorare a interioarelor.

Da, așa este. Eu am apropiat-o, într-un ecou anterior, de Carul cu Bere. Atât că e mai ieftină și mai rafinată .

Am căutat pe „net” să aflu mai multe detalii despre cafenea, altele decât cele pe care le-ai menționat în articol și - din păcate - nu le-am găsit!

Asta înseamnă că am scris un review foarte complet .

Lăsând gluma, cafeneaua este prezentă în toate ghidurile turistice despre Pamplona, în top 5 atracții ale orașului. Dar majoritatea articolelor pe care le-am găsit și citit mestecă aceeași informație, de multe ori cu copy-paste. Ceea ce am făcut și eu de două ori, cu mențiunea că am declarat explicit când am făcut așa ceva.

Tare mi-ar plăcea să petrec câteva minute/ore în acest loc! Cine știe?!

Vă doresc să ajungeți acolo! Este un oraș spendid, merită văzut cu vârf și îndesat!

adsoAUTOR REVIEW
[24.10.23 22:08:46]
»

Realizez că nu am spus nicăieri și poate nu știe toată lumea:

„Iruña” este denumirea bască a orașului Pamplona.

doinafil
[24.10.23 23:51:34]
»

@adso:

Da, așa este. Eu am apropiat-o, într-un ecou anterior, de Carul cu Bere

Am fost și eu la „Carul cu Bere” , cu ceva ani în urmă! Interiorul și acolo este deosebit de frumos, dar pare mai mic decât al „El Café Iruña” . M-a impresionat mult și istoria „Carului” . Am aflat, mai târziu, dintr-o carte despre clădirile vechi ale orașului București, că stilul arhitectural al interiorului (n-am reținut dacă și al clădirii) aparţine „romantismului de şcoală germană“. Are aceeași amprentă ca a cafenelei despre care ai scris! Pe mine mă încântă astfel de interioare!

Atât că e mai ieftină și mai rafinată

La vremea când am fost eu, prin 2003, (cred ) prețurile erau muuult peste ale „suratelor berării” bucureștene! Nu vreau să știu cât mai sunt acum! Cât despre rafinament, așa este, pare mai elaborat decât al „Carului”.

webmaster
[26.10.23 16:40:47]
»

De curiozitate... în barul lui Hemingway se poate sta la o cafea, prăjitură, de ce nu un cidru? Sau e doar” muzeu” ?”

Nu, e doar muzeu. Nu stă nimeni de pază acolo, dar există o cameră de supraveghere.

Cum de ne-a scăpat? (mie, echipei)

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Pamplona, PAMPLONA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

adsoAUTOR REVIEW
[26.10.23 16:52:25]
»

@webmaster: Barul lui Hemingway este o cămăruță în care se poate intra pentru a face poze. Dar... El Café Iruña e restaurant!

webmaster
[26.10.23 17:00:35]
»

@adso: Greșeala / superficialitatea mea.

Re-mutat, la re-reorganizare :-), în rubrica "Unde mâncăm în Pamplona? , PAMPLONA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

Yersinia PestisPHONE
[01.12.23 11:59:05]
»

@ghisor:

adso: Din ce-am auzit, la cursele astea din Pamplona nu e neapărat necesar ca cineva să fie bun atlet. Totul e să fie alții mai puțin buni.

Da, e ca-n reclama la pantofii sport în care doi negri mergeau prin savană încălțați cu șlapi. În fața lor, brusc, apare un leu.

unul dintre cei doi își încalță pantofii de sport.

Ălălalt întreabâ :

-Crezi c-ai s-alergi mai repede decât leul?!

-Nu, dar mai repede ca tine, sigur!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, doinafil, piti, Pușcașu Marin, Yersinia Pestis

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076059103012085 sec
    ecranul dvs: 1 x 1