Villa Siana - un colț de Bavaria la doi pași de Castelul Bran

TIPĂREȘTE

De 1 Mai am zis să mergem undeva la munte. Mi-am amintit de weekendul petrecut acum câțiva ani la Casa Brătescu, în Bran și mai ales priveliștile de vis, greu de imaginat, prilejuite de mica noastră excursie prin satele tradiționale Peștera și Măgura! Parcă mi-era dor să ne întoarcem pe-acolo, mai ales că acum avem o mașină cu gardă la sol serioasă, numai bună de călărit coclaurile!

Inițial găsisem o căsuță în Moeciu de Sus (sau de Jos, nu mai știu) care ținea de o pensiune cu restaurant. Pensiunea se afla la șosea, iar casa un pic mai departe, pe versant. Avea 2 dormitoare, se preta pentru 4 persoane, însă am fost dispusă s-o închiriez pe toată doar pentru noi doi. Cu ceva vreme înainte de sejur, proprietarul m-a rugat să anulez rezervarea, că nu știu ce defecțiune tehnică s-ar fi petrecut pe-acolo ????. Ceea ce am făcut fără discuții, că dragoste cu forța nu se poate... Am citit că se mai întâmplă; de 1 Mai multă lume vrea să vină la munte, or fi oferit alții un preț mai mare decât ăl’ de pe booking... De aceea am și uitat cum se cheamă locul și nici c-o să-mi mai amintesc vreodată. Amin.

Logic, m-am pus a căuta altceva. Oferta-i vastă, precum se știe, nu mi-a fost ușor să aleg din multitudinea de variante, care de care mai ademenitoare. Criteriile de includere n-au fost diferite față de ce căutăm de obicei: parcare, +/- restaurant, +/- mic dejun, raport bun calitate/preț, de preferat să fie la oarece distanță de un drum intens tranzitat. Câștigătoare la puncte a fost Villa Siana din Bran, o locație de 4 stele cu doar 11 camere, toate cu vedere la Masivul Piatra Craiului, cu restaurant propriu și recenzii bune pe mai multe portaluri; pe booking are nota 9,2 din 187 de evaluări. Pe booking am rezervat și eu o cameră dublă cu mic dejun inclus, la prețul de 1350 lei/3 nopți, garantată cu cardul, cu drept de anulare gratuită până cu 14 zile înainte, după care plata s-a făcut automat.

N-am plecat bine de acasă (vineri, după serviciu), că am fost sunată de proprietar (dl. Adrian, dacă nu mă înșel). Pasămite, depășisem deja ora de check-in (14) și omul voia să știe cam când ne așteaptă. Am făcut socoteala că ajungem în timp util pentru cină și, dacă tot veni vorba, cerui și eu mai multe amănunte în acest sens. Gazda se oferi a poza meniul și a-mi trimite pozele pe WhatsApp, noi să ne alegem ce dorim și să dăm comanda în avans, ca să nu așteptăm mult. Zis și făcut.

Adresa locației este str. Livadie 177A. Practic, noi am căutat vila pe Waze și aplicația ne-a condus până-n parcare fără să ne doară capul; în mare, la vreun km și ceva după ce intri în Bran dinspre Râșnov, se face un drum în stânga, din care se desprind alte 3 brațe. Toate acestea se numesc Livadie și brațul din mijloc se termină fix în fața Sianei. Cam 3-400 m din drumul principal să fie.

Parcarea se află chiar în fața vilei, acoperită cu iarbă și pietricele, dimensionată corect pentru capacitatea locației. Clădirea aduce a cabană bavareză (și decorațiunile interioare tot în direcția asta merg, după cum aveam să constatăm), cu 2 etaje și acoperiș în unghi intens obtuz, cu ziduri văruite în alb și „brâuri” late de balcoane de lemn traforat. În unele fotografii am văzut jardiniere cu mușcate roșii, dar, desigur, nu venise încă sezonul.

Vremea era plăcută, totuși nu încă de adăstat prea mult pe-afară la ora înserării, așa că mesele de la mica terasă exterioară erau goale, doar la una din ele 3-4 fumăcioși. Pe treptele de la intrare, întins cât era de lung și de lat (și era!) – dormea un cățel cu blana albă, mițoasă. N-a catadicsit să se miște nici măcar un centimetru, doar a ridicat leneș o pleoapă când i-am vorbit și l-am mângâiat!... Urma să facem cunoștință mai bine cu el în zilele următoare și, desigur, să-i aflăm și numele: Bobiță. Doamne, cât m-am mai distrat!... O „bobiță” cât un urs, cum ar veni... (Există și un motan al casei, cam vagabond, apare episodic și îl cheamă Costel.)

Am pătruns în holul pensiunii, în față am dibuit mica recepție la care domnul Adrian deja de aștepta. Restaurantul se face în dreapta, iar de lângă recepție, în stânga, pleacă scările spre etaje. Am completat fișele de cazare și am primit cheia camerei 10, pe care aveam s-o găsim la etajul al doilea. Înainte de a urca, gazda noastră i-a făcut un semn băiatului ce se tot învârtea pe-acolo și acesta apăru cu o tăviță cu 2 butelcuțe cu țuică, de bun-venit. Bună țuiculina! – aromată și nu prea tare – chiar mi-a plăcut. A rămas să ne instalăm repejor și să coborâm la masă.

Am urmat treptele de lemn lăcuit, sprijinindu-ne de balustradele de lemn, călcând pe podelele de lemn și pe covoarele curate, în desene vesele; de la primul pas îți dai seama că ai ajuns într-un loc deosebit, în care ordinea și bunul gust sunt acasă. La fiecare nivel se află câte un mic spațiu comun de relaxare (acolo se mai adunau copiii din când în când).

Camera noastră a fost compusă din hol, baie, living plus spațiu de dormit (acestea două făcând corp comun, separate fiind de un perete cu arcadă) și terasă. Impresia generală este de spațiu, căldură și intimitate; paleta cromatică îmbină nuanțe neutre (bej, crem) cu altele îndrăznețe, precum roșu, cărămiziu și albastru.

Pe hol se afla un cuier de perete cu oglindă și, în continuare, în cameră, un corp de mobilier cu dublu rol: dedesubt conținea un mic răcitor și 2 pahare înfoliate, iar deasupra puteai să-ți pui trolerul. Urma canapeaua, despre care nu mi-am dat seama dacă-i extensibilă; în tot cazul, putea găzdui lejer un copil mai măricel.

Patul matrimonial era într-un fel de nișă, pe peretele dinspre baie. Salteaua se va fi dovedit odihnitoare, lenjeria albă de damasc, plăcut mirositoare, a contribuit și ea la somnul bun pe care l-am dormit în cele 3 nopți (mai puțin în prima, când m-am trezit în toiul nopții lac de sudoare; după ce am oprit caloriferele, a fost perfect). Am avut câte o pernă și un pled de fiecare, pe prosoapele aranjate frumos ne aștepta câte o bombonică, iar pe noptiere câte o sticlă de apă. Desigur, veioze și prize, doar la un antebraț-distanță. Singura grijă era să nu dăm cu capul de peretele exterior mansardat. În general, n-am dat. Și să acoperim noaptea mica fereastră Velux, să nu ne intre soarele-n ochi dimineața.

Pe peretele opus, erau 2 scaune-fotolii (foarte comode) și o măsuță, pe care se aflau mai multe chestii: tava cu cești, cană electrică, plicuri de ceai/cafea/zahăr; o văzuță cu flori; materiale informative despre zonă. Alături, pe o comodă, TV-ul LCD, iar pe perete, în spate, o oglindă și aparatul de AC. Am avut și un dulap în 2 uși, înăuntru erau 2 halate de baie, papuci de unică folosință, un seif, câteva umerașe, perne și pilote de rezervă. Precum vedeți, nimic nu ne-a lipsit! ????

Cât pe ce să uit de baie! Desigur, era dotată cu de toate, inclusiv consumabile de calitate. Totul perfect funcțional.

Desigur, piesa de rezistență a fost balconul și mai ales superba priveliște ce ni se înfățișa de acolo, oriunde întorceai privirea! În față, Predeluțul și Masivul Piatra Craiului, încă acoperit cu o cușmă de nea, în dreapta casele vecinilor, iar în stânga, dintr-un anumit unghi, se zărea în depărtare însuși Castelul Bran! Am reușit să-l pozez cu zoom în ultima dimineață și a ieșit ceva destul de interesant. Dacă aplecăm privirea în jos, putem admira o parte din facilitățile hotelului – terasa exterioară de relaxare (cu loc pentru foc de tabără) și locul de joacă pentru copii. Drept mobilier, am avut o măsuță și 2 scaune pe balcon. Și o scrumieră.

... Precum am promis, am coborât la cină cât a putut de repede. Restaurantul e destul de spațios; cea mai mare suprafață o ocupă mesele (de diferite dimensiuni și forme) și scaunele, însă s-au amenajat și 2 spații de socializare. Unul e chiar în stânga, cum intri, compus din mai multe canapele ce încadrează o masă scundă; acolo aveam să găsim ceva albume turistice interesante, iar copiii cazați în hotel obișnuiau să joace diverse jocuri. Altul, mai mic, consta dintr-o canapeluță și 2 fotolii plasate în fața șemineului. Seara, șemineul de piatră, absolut maiestuos, ca de castel medieval, devenea principala atracție, gazda noastră având grijă să-i alimenteze periodic gura avidă de lemne. Vă imaginați cât de plăcut era să stai după cină cu un pahar de ceva fix în bătaia focului, să urmărești dansul hipnotizant al flăcărilor, să asculți trosnetul lemnelor ce ard...

Meniul a la carte cuprinde de toate, de la aperitive până la desert. Am servit acolo toate cele 3 cine, mâncarea a fost bună, frumos prezentată, porțiile suficiente, prețurile medii. Spre exemplu: sarmale cu mămăligă (38 lei), ossobuco alla milanese (57 lei), coaste de porc marinate, la cuptor (excelente; 47 lei), pulpă de rață cu sos de afine (57 lei). La dulcegării să zic că nu stau prea grozav, dar noi nu suntem mari fani; am luat doar în prima seară, mai mult de curiozitate, „desertul Siana” = banane flambate cu coniac, coapte în nectar de caise plus înghețată de vanilie (22 lei), care a fost ok, dar nu memorabil (îs foarte pretențioasă la dulciuri, trebuie să țineți cont de asta). Altfel, mai pot face papanași, clătite și un platou cu brânzeturi fine.

În general, restaurantul este destinat oaspeților hotelului, dar se acceptă și excepții. Spre exemplu, în ultima seară i-am cerut permisiunea domnului Adrian să-l invităm la cină pe nașul nostru, care venea să ne viziteze din Hărman, ceea ce dumnealui a acceptat fără nicio reținere. Ultima comandă pentru cină trebuie făcută până la ora 21.

Evident, notele de plată se pot pune pe cameră și achita la final. Restaurantul poate oferi, la cerere, și masă de prânz, dar asta cred că nu se întâmplă prea des.

În acest spațiu se servește și micul dejun, între orele 8:30 și 10. În prima dimineață am primit porții fixe (super-îndestulătoare), în celelalte două a fost bufet suedez, dar cam cu aceleași produse din prima zi: câteva sortimente de brânzeturi și mezeluri (unele manufacturate „de casă” , în zonă, după câte am aflat), șunculiță afumată, ceva pastă de brânză și alta de jumeri (foarte bune) unse pe felii de bagheta, legume (castraveți, roșii), chec, unt și gemuri de casă. La care se puteau adăuga ouă, gătite pe loc în forma dorită. De băut – apă, suc (bunișor), cafea sau ceai.

Mesele erau servite exclusiv de Cosmin, băiatul cu țuiculina și de domnul Adrian, ambii robotind efectiv fără oprire, atenți ca nimănui să nu-i lipsească nimic! Asemenea implicare din partea unui patron nu cred c-am mai întâlnit!...

Despre facilitățile exterioare ale micului nostru hotel am amintit: terasa din față cu o instalație aprinzătoare în mijloc, locul de joacă pentru cei mici. În lateral, am observat încă o terasă acoperită, ceva mai rustică; înțeleg că-i folositoare vara, când gradul de ocupare e mai mare sau pentru mici sindrofii private, spre a nu deranja restul turiștilor.

Dar, desigur, marele atu al Sianei este localizarea sa. În primul rând, liniștea și peisajele minunate de care ai parte fie de pe balconul propriu, fie de pe terasa restaurantului. În al doilea rând, zona absolut superbă, cu nenumărate chestii de văzut și de făcut. Pentru că nu era prima dată când ajungeam pe aceste meleaguri și pentru că de la o vreme insistăm (și) pe capitolul „relaxare și odihnă” , noi n-am făcut prea multe, dar ce-am făcut ne-a mers fix la inimă. În prima zi o excursie la Amfiteatrul Transilvania (despre care voi povesti), în a doua – așa cum am visat – am bănănăit pe coclaurile din Peștera și Măgura (poate voi povesti și despre asta, deși cred că un calup de poze fără niciun cuvânt ar fi destul; păcat că nu există pe site și varianta asta ????; web, glumesc, desigur!).

În concluzie, recomand din suflet Villa Siana atât celor dornici de liniște și relaxare, cât și celor ce-s mai degrabă genul activ în vacanțe. Atât cuplurilor mature, ca noi, cât și familiilor cu copii de toate vârstele. La final, un gând de recunoștință și mulțumire gazdelor de excepție de la Villa Siana!

---

VIZUALIZĂRI: 505 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI