ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.08.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 23.09.20
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Un oraș văzut de sus – incursiune pe cupola Primariei din Hanovra

TIPĂREȘTE

Am ajuns în Germania într-un citybreak la jumătatea lunii Mai, anno domini 2023. Deși am aterizat în Dortmund, am stabilit cartierul general lângă Hanovra, unde am ajuns cu o mașină închiriată de la aeroport, dar book-uită de acasă.

Orașul Hanovra (Hannover pe limba lui Goethe) este capitala landului Saxonia Inferioară și este situat pe râul Leine. Cu o populație de aproximativ jumătate de million, este al patrulea oraș ca mărime din Germania de Nord, după Berlin, Hamburg și Bremen.

Hanovra are o însemnătate regională care se datorează universităților sale și facultății de medicină, aeroportului internațional și faptului că este un important nod rutier si feroviar al Europei.

În perioada contemporană, orașul s-a remarcat ca fiind gazda unor numeroase expoziții și târguri periodice sau anuale pentru toate tehnologiile care sunt relevante în diverse industrii, precum LIGNA (târg de echipamente, utilaje și mașinării pentru prelucrarea lemnului), CeBIT (cel mai mare târg internațional de IT și tehnologia calculatoarelor din lume, ținut an de an din 1986 până în 2018) sau Hannover Schützenfest, un festival al practicanților de tir sportiv - cel mai mare din lume.

Printre alte atracții interesante, Hanovra se mândrește cu Grădinile Regale Herrenhausen, Berggarten - o grădină botanică de excepție și Eilenriede - cea mai mare (ca să vezi!) pădure interioară dintr-un oraș din Europa, întinsă pe o suprafață de 1.600 de hectare, în care se găsesc aproape 200 de exemplare de căprioare roșii.

După cum am constatat, Hanovra asta pare să fie orașul cu cea mai, cel mai, cele mai și cei mai… dintre toate, că nu mi-am imaginat vreodată cum poate să existe un loc cu atâtea de” cele mai” .

Ei bine, dacă tot v-am obișnuit cu ideea, o să vă povestesc despre unul dintre cele mai atractive obiective turistice din acest oraș. Este vorba de Noua Primărie, aflată în Trammplatz nr. 2.

De ce nouă? Pentru că vechea primărie se află în centrul istoric. De ce atât de atractivă? Din mai multe motive, dar în primul rând pentru impactul vizual, apoi pentru incursiunea turistică. Ceea ce mulți vizitatori în Hanovra iau drept castel, este de fapt Noua Primărie.

Amplasarea ei pe un loc mlăștinos lângă râul Leine, a făcut necesară consolidarea terenului și pentru asta s-au înfipt în pământ 6.026 de stâlpi de fag, apoi contrucția a durat 12 ani și a fost inaugurată în anul 1913. Clădirea a fost proiectată în stil istoricist de un architect, în colaborare cu o urbanistă (female), iar interiorul în stil art nouveau a fost proiectat și executat de un alt architect (nu dau nume, că oricum nu le rețineți… în plus, sunt pe germană și n-are rost să vă resetați mintea).

Arhitectura fațadei cu detalii complicate și ferestre cu arcade rotunde, precum și combinația dintre culorile acoperișurilor roșii și turnulețelor turquoise, fac din grandioasa clădire unul dintre cele mai instagramabile obiective din Hanovra. O caracteristică distinctivă a acesteia este cupola sa de 97,73 metri înălțime, care oferă vederi panoramice peste oraș.

Noua primărie este încă sediul domnului primar, șeful administrației orașului Hanovra. Aici se întâlnesc comitetele politice, sunt primiți oaspeții oficiali ai orașului și sunt prezente expoziții temporare și activități culturale. Cu toate acestea, ușile primăriei sunt întotdeauna deschise pentru o vizită și este o alegere populară atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Dar înainte să faceți alegerea, trebuie să știți că programul este: Luni – Vineri (09:30 - 17:30); Sâmbătă/Duminică/Sărbătorile legale (10:00 - 17:30).

Noi am ajuns într-o zi de luni, când era trecut de ora 16 și intrarea era liberă de turiști. Am pătruns în hol și am trecut pe lângă ghereta unui bodyguard care părea preocupat, deci nu ne-a băgat deloc în seamă, dar sunt convinsă că scana cea mai mică mișcare, iar la o adică, te trezeai cu pistolul la tâmplă … Halt, Hände haben die Kontrolle! ... sau poate este doar imaginația mea. Nu mai sunt nici nemții ce-au fost! Cert este că nu acela era omul nostru.

” Aterizasem” greșit în sala imensă a domului, așa că am făcut stânga împrejur și am căutat ghișeul de informații, care era undeva în stânga de la intrare. Fräulina amabilă și bună vorbitoare de limbă engleză, ne-a asigurat că am ajuns unde trebuie. Planul nostru era să ne acomodăm cu locul apoi să urcăm pe cupola primăriei, dar domnișoara ne-a întors pe dos traseul și ne-a recomandat să urcăm mai întâi pe cupolă pentru a câștiga timp să ne desfătăm cu priveliștea panoramică - având în vedere că ultima cursă a liftului care te duce acolo este cu 30 de minute înainte de închidere – apoi să revenim în interior și să vizităm restul. Mare dreptate a avut…

Dar pentru asta ne-a taxat cu 4,00 euroi de căciulă – adică pentru urcatul pe cupolă. Ar fi fost 3,50 euro pentru copii de la 5 la 14 ani/elevi/studenți și 85 euro dacă beneficiam de tur ghidat cu maxim 20 de participanți. Deși eram doar două persoane, am fi plătit tot atât (+ 15 euro comisionul pentru limba străină) dacă țineam morțiș să-i convigem că suntem Gruppe.

Lăsați de capul nostru, am respectat indicațiile domnișoarei și am urcat mai întâi două etaje cu un lift normal, am ieșit în stânga pe un hol pustiu în care doar pașii noștri făceau un ecou care îți ridica părul pe ceafă, de-aia nici n-am mers prea mult și ne-am întors în dreapta… tot hol pustiu. Totuși, îmi aduceam bine aminte, ne spusese că după ce ieșim din lift facem stânga și tot pe stânga ieșim afară. Am încercat din nou și de data asta ne-a ieșit. Am găsit ușa către exterior, am mers de-a lungul gangului până în capăt, am urcat câteva trepte pe o scară cu balustradă metalică și acolo ne aștepta un tânăr. I-am arătat biletele, apoi a apăsat pe un buton acționând liftul curb. Exact, ați citit bine!

Și pentru mine a fost prima dată în viață când m-am dat cu un lift” arcuit” pe o traiectorie care respectă linia parabolică a cupolei. În drum spre domul înalt, liftul ne-a urcat mai întâi pe verticală, apoi la un unghi de 17 grade, până am ajuns la baza turnulețului din vârf (vezi P01). Podeaua și tavanul liftului sunt din sticlă transparentă, astfel că am putut privi tot timpul calea metalică pe care ne târa” bestia” către vârful domului. Oricum, infinit mai bine decât să fi călătorit în cușca originală, pe șine de stejar îndoite cu abur, care a rezistat până în 2007.

Călătoria a durat aproximativ 2 minute apoi, la ieșirea din lift, am abordat scara spiralată din centrul turnulețului, pentru a ajunge la cele două platforme de vizionare la înălțime. Aici am avut parte de o priveliște magnifică asupra Hanovrei, pe care am încercat să o surpindem cât mai bine în imagini. Net-ul spune că în zilele senine se poate vedea până hăt la munții Harz, care sunt cam la 130 de km în sud-estul Hanovrei. Noi nu i-am văzut, însă n-aș pune pariu, pentru că nici măcar nu știam în ce direcție să ne uităm…

În schimb, am descoperit un oraș întins mai mult pe orizontală decât pe verticală, în care acoperișurile roșii se îmbină într-un mod absolut minunat cu verdele care inundă peste tot. Lacul Maschsee din apropiere, completează tabloul colorat… dar las pozele să vorbească pentru mine! ????

După vreo 40 de minute de vânt în plete și imagini derulate pe retină, ne-am coborât din turn la liftul faimos, dar de data aceasta am acționat singuri butonul, așa cum fac toți turiștii care ajung pe acoperișul primăriei.

Cuminți și ascultători, am urmat recomandările primite la ghișeul de informații și ne-am oprit pentru o vizită în interior, în puținul timp care mai rămăsese până la închidere.

Sala de la parter de sub cupola impresionantă atrage prin bogăția ornamentelor și materialelor folosite precum și prin sculpturile plasate în vârful coloanelor sau pe tavanul domului. Tot aici sunt expuse patru machete la scară ale orașului, care ilustrează dezvoltarea Hanovrei în patru faze: în Evul Mediu, înainte de al Doilea Război Mondial, după distrugerea din 1945 și peisajul orașului de astăzi.

Am urcat scara somptuoasă la etaj, unde mai sunt de văzut Hodlersaal în care este expusă o uriașă pictură murală a pictorul elvețian Ferdinand Hodler - Unanimitate – înfățișând tranziția Hanovrei la biserica reformată, precum și Mosaiksaal (sala Mozaicului), unde este reprezentată pe trei imagini de mozaic o procesiune de meșteri. N-am apucat să intrăm în niciuna dintre săli, că timpul nostru s-a scurs, așa că am părăsit sediul permanent al primăriei din Hanovra.

Auf Wiedersehen schönes Gebäude!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de k-lator in 09.08.23 21:41:43
Validat / Publicat: 10.08.23 08:44:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (k-lator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Noua Primărie - vedere de pe platforma 2
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35800 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[10.08.23 08:51:07]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

webmasterPHONE
[10.08.23 08:51:30]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

k-latorPHONEAUTOR REVIEW
[10.08.23 09:00:56]
»

@webmaster: Multumesc. Zi faină!

adsoPHONE
[10.08.23 17:11:52]
»

Cel mai al patrulea oraș din Germania de Nord

k-latorPHONEAUTOR REVIEW
[10.08.23 17:57:29]
»

@adso: korect! ????????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[01.09.23 08:43:57]
»

Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, k-lator
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Hanovra şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071667194366455 sec
    ecranul dvs: 1 x 1