Alonissos - fâşia de tihnă a Sporadelor

TIPĂREȘTE

Alonissos (numita si Liadromia) purta in antichitate numele de Ikos. Numele Alonissos, atribuit mai târziu, s-ar putea traduce prin “insula din sare si mare” ; acest nume cândva aparținea de fapt suratei de vis-à-vis, azi Kyra Panagia. Liadromia vine de la cuvântul grecesc “diadromoi” care înseamnă “cărări” , fiindcă era văzută ca o legătura intre nordul si sudul Egeei. Ikos, cea mai veche denumire, se poate talmaci prin ideea de “a aparține” , “a crea” ,” a înlesni” – azi este un sufix des utilizat. Pe vremuri era numele celei mai vechi așezări din insula, cu reminescente pana in Neolitic. Atâtea nume pentru un locșor atât de mic din Mediterana: doar 20 de km lungime si 5 km lățime, dar o palma de pământ fermecătoare.

Desi doar cu o treime mai mica decât Skopelos (vezi impresii), distantele din Alonissos sunt mult mai reduse deoarece este o insula mai degrabă colinara, nu neapărat muntoasa. Drumurile sale sunt mai line, cu diferențe de nivel mai scăzute, viraje mai confortabile si mai puține zone cu ace de par. Peisajul este mai deschis, pădurile nu domina orizonturile înconjurătoare pretutindeni, versanți golași scânteiază albul marmorat al pietrelor dintre arbuști si ierburi, cărămiziul solului iese la iveala din spatele pereților prăvăliți sau de sub forestierele săpate prin pădure.

Mai mult de jumătate din insula este neatinsa de șosele, așezări sau alta intervenție umana. Zona nord-vestica este cea mai muntoasa si falezele sălbatice din acea parte casca genuni impresionante spre Mediterana, un deliciu pentru exploratorii care se încumeta la o drumeție in necunoscut. Locuitorii de aici par sa fie mai degrabă oameni ai marii decât ai uscatului pentru ca in fiecare gradina sau curte se vad bărci si ambarcațiuni de toate soiurile, ce par sa depășească in număr populația insulei.

Gospodăriile sunt răzlețe prin interiorul insulei, satele si porturile sunt doar câteva, cele mai mari orașe fiind capitala noua – portul Patitiri si capitala veche de sus, Alonissos.

Patitiri este un orasel tihnit si agitat in acelasi timp: o multime de stradute si alei inguste care serpuiesc printre vilele inghesuite, un sirag de taverne si terase de-a lungul portului si multe pravalii aruncate prin micul cartier, cu o paleta larga de servicii. In acelasi spatiu se impletesc forfota precupetilor, agitatia turistilor dezorientati, relaxarea celor care s-au imersat complet in spiritul locului, rasetele copiilor localnicilor si pacea batranilor pescari ce stau la un pahar de vorba. Pare ca toata lumea se cunoaste cu toata lumea si dupa cateva zile in Patitiri deja recunosteam si noi fetele celorlali.

Patitiri a fost casa noastra pe parcursul unei saptamani de concediu si ne-am cuibarit la pensiunea Gioula - https://www.booking.com/Share-NwL9Ns (am ales un studio cu dormitor si living cu chicineta, care ne-a oferit un spatiu deschis, bine echipat si pastrat in stare excelenta de gazde pe parcursul sejurului). Singura problema pe care am vazut-o cu acest loc ar fi ca locurile de parcare pe stradute sunt practic inexistente, iar turistii au la dispozitie locurile de parcare publice din portul mare. Pentru cei care se risca parcand in locuri unde indicatoarele interzic asta, exista niste politisti foarte harnici, activi cu amenzile de la primele ore ale diminetii.

De pe digul din port se poate privi rasaritul pentru cei care au cazare local;

Supermarketul de la care noi am facut cumparaturile de baza a fost aici: goo.gl/maps/EA5wu9f64hXdR3wv7

Fiindca insula face parte din parcul marin, langa port exista un centru pentru protectia focilor – au un mic muzeu care poate fi vizitat gratuit si un mic magazin cu produse ce au logouri foarte dragalase legate de foci: tricouri, magneti, cani, prosoape, carti, toate de calitate buna si menite sa sprijine conservarea habitatului acestor animale frumoase.

Pentru cei indragostiti de viata marina, in port exista mai multe centre de Diving si insula este cunoscuta ca un loc foarte bun atat pentru incepatori cat si pentru cei cu ceva experienta.

Pentru iubitorii patiseriei grecesti, la 6 dimineata se deschide Eleni’s Bakery, si as recomanda sa ajungeti la prada in primele ore pentru a avea o sansa la toata oferta: goo.gl/maps/7ZZ8X5ExdnzAjnFU8

Pe Alonissos am mancat intr-un singur loc, unde am fost ademeniti din prima zi de catre personalul foarte iscusit si nu am regretat, intorcandu-ne mereu, inclusiv in ultima zi - goo.gl/maps/vR3shsyGhZFnAthx7 -- Taverna Tzitzifia este in buricul targului si are o oferta excelenta in meniu. Ceea ce pe noi ne-a vrajit a fost Steak-ul de Ton de Alonissos, ceva ce nu prea ai ocazia sa mananci in restul Greciei. In iunie pretul unei portii generoase cu garnitura de cartofi sau orez a fost de 14 euro si va recomand sa nu ratati aceasta delicatesa, gatita la recomandarea bucatarului – rare. Bonus: la terasa de langa restaurant patronul cofetar face o portokalopita extraordinara!

In documentarea pe care am facut-o pentru pregatirea acestui concediu, datele concluzionau ca Alonissos este o insula mai scumpa decat Skopelos. Acest aspect a fost intr-adevar confirmat la alegerea cazarii, cand am obervat ca Skopelos are o oferta mai mare, mai variata si mai ieftina decat Alonissos. Benzina de asemenea este putin mai scumpa pe Alonissos si acelasi lucru se poate spune si despre produsele din supermarket. Dar cand vine vorba de servicii, experienta ne-a aratat ca Alonissos era un loc mai generos: sezlongurile erau cam peste tot 6 euro perechea, tavernele aveau portii mai generoase si preturi usor mai scazute, bautura era mai ieftina. Oamenii in general pareau mai prietenosi, mai relaxati si mai familiari cu cei din jur, era absolut normal ca sa fii salutat sau sa ti se zambeasca doar pentru ca ti intersectai privirea cu ceilalti.

Orasul vechi Alonissos este cocotat pe culmea din spatele portului, la doar 10-15 minute departare de condus. Este o asezare transformata intr-o bijuterie urbanistica, unde descoperi taverne romantice, buticuri de suveniruri si produse locale incantatoare, case restaurate in cel mai dulce spirit elen, flori bogate si copaci roditori, privelisti inalte si o atmosfera de frumos si seren care te rapeste. As recomanda acest loc pentru o plimbare lunga, pentru momentul cand doriti sa cumparati suveniruri sau lucruri dragi, pentru un pranz sau o cina magica… De aici se mai deschide un drum prafuit catre o belvedere minunata de savurat apusul: goo.gl/maps/AdvawuYYNYhWb3tC7

Fiind o insula mica, orice drum spre plaje sau obiective a avut in medie 15 minute de condus, de regula pe asfalt. Majoritatea plajelor se afla in treimea “de jos” a insulei (insula are o orientare nord-est -> sud-vest), nu sunt mari dar sunt mai variate decat cele din Skopelos, in general sunt mai neorganizate si simtitor mai nepopulate. Pentru a vedea fiecare coltisor din Alonissos consider ca sunt necesare macar 2 saptamani de batut poteci si sosele, iar noi am indragit-o in cateva zile considerand-o un fel de Vama Veche Pierduta.

Golful si paralia Gerakas – aflat in nordul departat si salbatic al insulei, acest golf izolat are un aer foarte boem si se prezinta ca un refugiu al ratacitorilor si celor ce cauta un sanctuar de marinari autentici. Fiind un golf adanc, este foarte protejat in zilele cu vant puternic, vizitatorii lui sunt mai degraba pasionatii de sailing, marea este adanca, plaja roteste un arc pietre la tarm si cativa pescari si localnici isi ingana povestile cu ultimii veniti. Plaja nu prezinta la capitolul servicii decat o baraca patronata de un batran pescar ce ofera cateva meniuri de baza si bauturi reci. Langa baraca lui se creaza o poiana a lui Iocan temporara, cu toti cei care se astern o vreme aici. Locul asta nu este turistic in sensul comercial si probabil majoritatea celor care il viziteaza nu ii inteleg frumusetea – noi l-am vazut ca un colt pierdut, unde mergi sa traiesti cu impresia ca timpul a uitat de tine.

Kouvouli - Varful insulei – 475 m – in drumul din Gerakas inapoi spre Patitiri, soseaua trece printr-o intersectie mare din catunul Diasello. Din aceasta intersectie se desprinde spre dreapta (sau nord-vest) un drum forestier arid ce urca usor printre arbusti si bolovani. Cateva sute de metri mai sus acest drum pare sa se disipeze si o poteca se deschide in locul lui printre tufisuri, marcata din loc in loc cu vopsea rosie. Daca se urmeaza aceasta poteca si marcajul destul de bun, in aproximativ 30 de minute se ajunge pe varful insulei, marcat ca atare. Zona aceasta a insulei este foarte salbatica si am vazut probabil sute de soparle si cativa serpi, precum si pasarile ce-si au cuiburile in crangurile din jur. Pentru pasionatii de reptile este un rai aceasta parte a insulei. Plimbarea este foarte frumoasa, usoara, cu privelisti largi spre orizonturile mediteraneene. Exista multe poteci ce pot fi explorate in zona, majoritatea insa nu sunt marcate si exista riscul de ratacire. Va recomand sa faceti astfel de plimbari in zile noroase, sa aveti incaltaminte adecvata pentru drumetie, pantaloni lungi pentru a va proteja de tufisurile mai tepoase, suficienta apa in bagaj si ceva pentru a va proteja capul de soare.

Paralia Tsoukalia – este o plaja absolut mediocra, cu un aspect de loc ravasit si neingrijit, dar perfecta pentru a privi apusul. Drumul pana aici este asfaltat si confortabil, la capat exista loc de parcare pe pamant; Plaja este din nisip gri si pietre, iar in marea care se adanceste destul de repede sunt pietre mari instabile si alunecoase. Marea are o nuanta verzuie, versantii din apropiere prezinta urmele unei alunecari de pamant recente, o moara subreda zace asteptand zile mai bune, un fost sit arheologic este lasat de izbeliste intr-o margine si un tarc mare isi asteapta in fiecare seara turma de capre la odihna. Plaja Tsoukalia este un loc anti-grecesc as putea spune, dar daca iubesti apusurile si pustietatea, poti sa ii sacrifici 2 ceasuri de tacere.

Biserica Agio Anargyroi - goo.gl/maps/9Uk9sAeXZPQQVY1XA - acesta este un loc tainic, fiindca nu l-am gasit prin documentarea generala ci dibuind harta cm cu cm. Din soseaua care merge spre plaja Tsoukalia se desprinde un forestier spre dreapta care are un mic indicator la intrare, dar poate fi ratat (eu m-am orientat cu google maps). Acest forestier este neplacut pe alocuri si nu il recomand masinilor cu garda joasa; dupa aproximativ 2 km se ajunge la portile unei gospodarii –inainte de aceasta, forestierul e putin mai larg si acolo se poate intoarce masina– cred ca nu incap mai mult de 4 masini parcate. Se poate parcurge acest drum si pe jos deoarece el traverseaza padurea, deci este ca o plimbare pe la umbra in cea mai mare parte. De la capatul acestui forestier o poteca foarte bine intretinuta te conduce prin padure spre faleza prapastioasa unde dainuieste mica biserica; privelistea de jur imprejur este fantastica dar ceea ce ademeneste oamenii aici este apusul dumnezeiesc care va inchide orizonturile zilei. Daca ajungi cu 30 minute inainte de apusul soarelui, ai parte de un spectacol de lumina foarte frumos oferit cu generozitate de natura in zilele senine.

Paralia Milia – (milia= mar) - se ajunge pe un drum asfaltat confortabil la capatul caruia exista loc de parcare disponibil. Plaja are acm 100 m lungime, nu este foarte lata, este din pietre si pietris, singura taverna din zona ofera o zona restransa de sezlonguri + umbrela (6 euro/pereche), marea nu se adanceste foarte repede si dupa cativa metri in larg fundul marii este din nisip. Este un loc foarte linistit si relaxant iar apa are acea culoare frumoasa de turcoaz deschis.

Paralia Chrisi Millia – numele ei ar putea fi tradus prin Marul de Aur – este plaja cea mai importanta a insulei, fiind singura alcatuita doar din nisip auriu cu o intrare foarte lina (exista mici zone de pietris la intrarea in apa, dar pot fi ocolite – nu sunt necesari papuci de apa); in sezon aceasta plaja intra sub asediul familiilor cu copii deoarece toate celelalte plaje nu au intrari line. In iunie era putina lume si desi sezlongurile ocupau mai mult de 50% din suprafata plajei, era loc suficient pentru cei veniti cu prosopul. Este o plaja foarte frumoasa, protejata de un golf impodobit de padure; Zona este deservita de 2 taverne cu preturi decente, ale caror terase racoritoare ofera o priveliste frumoasa spre intreg golful (sezlongurile erau 6 euro). Drumul spre plaja este asfaltat iar la capatul sau este disponibila o parcarea gratuita la umbra de copaci.

Paralia KokkinoKastro – in traducere Castelul Stacojiu – este o plaja aflata sub fazele de pamant rosiatic dintr-o mica peninsula aflata pe partea sud-estica a insulei. Accesul se face pe un drum asfaltat cu parcare asfaltata la capatul sau, de unde se mai coboara pe jos cateva sute de metri pana la plaja. Aceasta este alcatuita din nisip, pietre si pietris, apa se adanceste mai lent si dupa cativa metri fundul marii este mai nisipos. Exista un singur beachbar pe plaja si cateva sezlonguri, fiind lasat foarte mult loc pentru a pune prosopul. Este una dintre plajele mai neaglomerate, in larg se vede mica insula Kokkinonisi ce pare ca adaposteste o mare colonie de pasari; este o atmosfera foarte calma in jur tulburata doar de tipatul pasarilor sau caraitul cicadelor. La apus versantii din jur se aprind in culori puternice sub lumina orei de aur.

Plaja Tzortzi Gialos – este probabil unul dintre cele mai subestimate locuri din insula. Se ajunge aici pe un drum asfaltat cu cateva ace de par iar la capatul lui este disponibila o parcare in gradina tavernei care pastoreste plaja. Cei de la taverna nu cer taxa nici pentru parcare, nici pentru folosirea toaletei si nu conditioneaza accesul prin statutul de client. Plaja ar putea primi cu greu titulatura de plaja fiind efectiv o fasie de pietris de maxim 2 metri de-a lungul gardului gospodariei din zona si a tavernei. La intrarea in mare erau ceva alge si o bordura de pietre impune purtarea papucilor de apa. Dar daca inchizi ochii la aceste inconveniente, deloc usor de facut, o data ce iesi cativa metri in larg, fundul marii devine un covor de nisip alb, fin ca faina, care sub lumina soarelui capata cele mai nebunesti nuante de turcoaz pe care le puteti gasi pe Alonissos. Este probabil plaja cu cel mai mare twist pe care am intalnit-o pana acum si recomand calduros tuturor sa ii dea o sansa.

Paralia Leftos Gialos – aceasta plaja se afla intr-un golf larg, inconjurat de arbusti, la care se ajunge pe un drum asfaltat cu o parcare generoasa la capat. Locul este concesionat intre 2 beach-baruri care au ocupat fiecare cate jumatate din suprafata cu sezlonguri (6 euro perechea). Exista foarte putin loc de pus prosopul, dar spre surprinderea noastra nu numai ca nu ne-au alungat din centrul plajei, dimpotriva, chiar ne-au oferit niste sezlonguri vechi simple pentru a le pune sub umbrar, astfel incat sa nu ne deranjeze pietrele. Plaja este din pietre slefuite pe alocuri, fara intrare brusca in apa, marea are o culoare foarte frumoasa, muzica de la bar este data la minim, preturile de la cele 2 taverne sunt decente (tavernele arata foarte fain si ma asteptam sa aiba preturi mari).

Paralia Agios Dimitrios – este o plaja de pietre minunata, intinsa de-a lungul micii peninsule cu nume omonim. Tarmul este acoperit din pietre slefuite pe care poti sa stai direct si sa te bucuri de un masaj natural. Apa se adanceste treptat si fundul marii este alcatuit din nisip, pietris si ceva bolovani mai mari care adapostesc o viata acvatica bogata. In zona exista 2 taverne si mai multe pensiuni, este mult loc disponibil pentru parcare si o linie de copacei ofera putina umbra celor care vin cu prosopul. Majoritatea suprafetei plajei este lasata neorganizata, tarmurile sudice ale micii peninsule sunt mai ferite de curenti decat cele nordice, se pastreaza o atmosfera linistita fara muzica si fara galagie. Accesul spre plaja se face pe o sosea asfaltata, pana la un punct unde se face un viraj acut spre plaja si se trece pe un drum de tarana (atentie- exista o mica zona foarte ingusta si fara vizibilitate)

Alonissos mai are multe plaje, multe poteci prin culmile salbaticite, multe zone de coasta fascinante unde nu se poate ajunge decat cu barcile, multe faleze inspaimantatoare cu acces dificil, multe bisericute ascunse si alte cotloane pentru care se mai cere un concediu. Ne-ar placea sa ne intoarcem candva aici pentru ca este probabil cel mai tihnit salas al Greciei insulare in care am avut ocazia sa ajung pana acum.

---

VIZUALIZĂRI: 1921 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI