ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.06.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2023
DURATA: 4 nopți
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Hotel Relax - Sovata

TIPĂREȘTE

În cadrul unui circuit prin Ținutul Secuiesc, am fost găzduiți 4 nopți în Sovata, la Hotel Relax. Așa cum se întâmplă de fiecare dată când iau parte la o călătorie în grup, alegerea locației de cazare nu îmi aparține mie, ci organizatorului.

Hotel Relax - Sovata deschis în mai 2016 este situat pe o înălțime, accesul la recepție făcându-se pe scări. În fața și în spatele hotelului sunt amenajate 15 locuri de parcare care stau la dispoziția oaspeților gratuit, supravegheate cu camere video. Aceste locuri se ocupă în ordinea sosirii fără a se putea rezerva sau garanta un loc de parcare după ce l-ai părăsit temporar.

În spatele hotelului, după ce ai urcat treptele altei scări, se află o curte amenajată pentru cei care vor să fie cât mai aproape de natură. Teren de joacă, hamace, șezlonguri, ciubăr cu apă sărată și o clădire în construcție - cred că un viitor centru Spa - cu o piscină în fața intrării, de asemenea în construcție, sunt ceea ce vei găsi acolo.

Lângă recepția situată la parter se află intrarea în restaurant, camera de depozitare a bagajelor, precum și coborârea la demisol, la Relax Spa, unde - contracost - poți beneficia de masaj, saună, jacuzi, baie cu abur și piscină pentru copii.

Tot la demisol există și o sală pentru diverse evenimente, dotată conform necesităților.


despre SERVICII

Clădirea nu are lift, așa încât, pe scări, cu bagajele după tine, urci un etaj, două sau trei, după cum îți e norocul. Eu, împreună cu prietena mea - "colega mea de călătorie", am primit camera 106 aflată la etajul 1. Ea mai mult, eu mai puțin, am avut de înfruntat această scară atât la venire cât și la plecare.

Nu am nici un comentariu negativ la adresa personalului. Amabil, politicos, în special recepționera, barmanul și ospătarii cu care am interacționat mai mult. Despre personalul de curățenie la camere nu pot spune decât că și-au făcut treaba. Fiind plecați toată ziua, noi nu am întâlnit pe nimeni.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera 106 care ne-a fost repartizată se află la etajul 1, cu vedere către munte. Liniște și un peisaj reconfortant! Doar mirosul de la bucătărie se mai făcea resimțit uneori.

Camera are mobilier simplist. Două paturi, fiecare cu noptieră și lampă de noapte, o masă/birou îngust și un scăunel, un dulap mic, cu câteva umerașe, un cuier postat lângă intrare și cam atât. Pe birou se află telefonul, telecomanda pentru TV și câteva materiale informative pentru turist. Televizorul (cu majoritatea programelor în limba maghiară) este fixat în perete, iar micul frigider, gol, se află sub birou.

O oglindă mare este fixată în peretele de lângă cuier. Trebuie menționat că în cameră - contrar celor sesizate de unii - sunt mai multe prize, nu doar una singură, cea de la birou. Lângă întrerupătoarele de la pat, cumva ascunse în lateral, deasupra noptierelor, sunt alte prize.

Paturile sunt bune, confortabile, cu perne și cu lenjerie albă, impecabilă. Prosoapele - două mari și două medii - ne așteptau albe, imaculate, pe paturi.

Mai trebuie spus că în cameră am beneficiat de Internet Wireless gratuit. De asemenea, mai trebuie spus că în cameră nu există aer condiționat. În perioada în care am fost noi acolo (mijlocul lunii iunie) nici nu i s-a simțit lipsa.

Baia - cu cabină de duș - este capitonată cu gresie și faianță și are dotările minim necesare - hârtie igienică (inclusiv de rezervă), săpun lichid la chiuvetă și spumant de duș. Două pahare protejate în plastic, oglindă, prosop pentru picioare, coș pentru gunoi, suporturi pentru prosoape, alte agățători pentru lucrurile personale, cam asta am găsit în baie.

Balcon - mare, oferind o generoasă vedere spre curtea amenajată ca loc de relaxare, este dotat cu două scaune, o măsuță rotundă, din lemn, precum și cu un suport pentru uscat rufe. Ușa care dă înspre balcon are și plasă contra insectelor. Pe pervaz am găsit o scrumieră, obiect de altfel inutil nouă.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurantul deschis tot timpul anului, oferă mic dejun și cină în stil bufet suedez, dar există și posibilitatea de a sevi masa a la carte, meniul incluzând preparate tradiționale românești sau internaționale.

Regimul nostru de masă a fost demipensiune. De menționat că Hotel Relax - Sovata este primul hotel la care am văzut tarife calculate incluzând demipensiune (și TVA). Atunci când am fost noi acolo, acestea erau: 610 lei/zi - camera dublă (pentru 2 persoane), 850 lei/zi - garsonieră (pentru 3 persoane) și 370 lei/zi - cameră single (pentru 1 persoană).

Restaurantul are și deschidere către o terasă bine dotată cu mese, scaune și canapele confortabile. Nu s-a servit masa aici, dar dimineața, cafeaua și țigara erau savurate pe terasă.

La Restaurantul Hotelului Relax - Sovata, noi am servit micul dejun și cina în toate cele 4 zile cât am fost cazați acolo, preparatele fiind de calitate, gustoase și destul de variate. Mesele de prânz au fost servite în locații de pe traseele pe care ne aflam în timpul zilei.

Ce ni s-a oferit la Restaurantul Hotelului Relax - Sovata?

Încep o remarcă. Întotdeauna la cină am avut și ciorbe, cina semănând mai curând cu o masă copioasă, de prânz. Ciorbă de varză cu afumătură, ciorbă de văcuță, ciorbă de legume cu afumătură..., toate gustoase, cu smântână alături. Fripturi în special de pasăre și porc, la grătar sau la tavă, șnițel la care adăugam garnituri - piure de cartofi, legume preparate la abur, pilaf, paste făinoase, sos de ciuperci, cartofi prăjiți, cartofi natur, asezonate cu murături (castraveciori, gogoșari, sfeclă roșie la oțet) sau salată de varză proaspătă.

Toate cele 4 cine au fost udate cu apă, precum și cu vin (alb, roze sau roșu), un pahar de persoană. La desert ni s-au oferit prăjituri de casă sau prăjituri cu cremă (ca de cofetărie). Într-una din seri, la desert ni s-a oferit Somloi galuska (se pronunță Șomloi golușco, cu accent pe prima silaba din fiecare cuvânt), un desert autentic unguresc, cu cremă de vanilie, frișcă și ciocolată, cel mai apreciat desert unguresc cu care făcusem cunoștință deja în alte călătorii.

Micul dejun servit în intervalul orar 7.00-10.00 a fost tot în regim bufet. De mirare pentru mine, dar apreciat pe deplin, a fost faptul că în prima zi, între altele, la micul dejun ni s-a oferit și mămăligă caldă (la tavă) cu brânză de burduf. Cârnăciori, ouă (fierte, ochiuri și omletă), câteva sortimente de mezeluri și brânzeturi, legume proaspete, feliate (castraveți, ardei și roșii), iaurt, unt, gem, miere, fructe (mere, banane, pepene), compot (de caise sau ananas), pâine feliată pe care o puteai prăji..., toate bune și în cantități suficiente.

Ca băuturi menționez: ceai, lapte proaspăt (pentru cereale sau pentru cafea), sucuri, apă și cafea (bună, la aparate). Din păcate restaurantul punea la dispoziție un singur aparat pentru cafea ceea ce a dus la formarea de cozi în fiecare zi, mai ales pentru faptul că aveam printre noi și dintre aceia care își făceau câte 5 cafele. I-am văzut ulterior turnându-le în peturi de plastic, făcându-și rezerve pentru toată ziua.

Cu multitudinea de preparate oferite în regim bufet, aveai posibilitatea să-ți alcătuiești un meniu gustos, tot altul în fiecare zi. Nici unul dintre membrii grupului nostru nu a avut comentarii negative privind mesele de la Hotel Relax - Sovata.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Că - privite de la balcon - împrejurimile sunt reconfortante, am mai spus. Dar nu cred că cei care vin la Hotel Relax - Sovata numai asta își doresc. De aici, accesul este facil către orice obiectiv turistic din împrejurimi, dar mai ales către centrul stațiunii cu faimoasele sale lacuri.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Cum te poți distra și relaxa la Hotel Relax - Sovata? Dacă plimbările în împrejurimi și vizitele la cele mai importante obiective turistice din zonă te-au obosit, te poți relaxa și distra în același timp pe terasa restaurantului, în curtea cu șezlonguri și ciubăr sau la demisol, la spa.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 19.06.23 13:16:44
Validat / Publicat: 19.06.23 14:25:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS].

VIZUALIZĂRI: 1863 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Sovata - Hotel Relax. În baia camerei 106.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22100 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest review

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.06.23 14:26:13]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂRelax Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057384014129639 sec
    ecranul dvs: 1 x 1