ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.06.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
LUNA
MAY-2023
TIMP CITIRE: 10 MIN

București - Turcia (Kuşadası) - retur / Mai 2023

TIPĂREȘTE

Salut!

Pare că de ceva timp, doar eu merg la turci, sau doar eu îmi fac timp să scriu. În fine, voi scrie (din nou) dar actualizat, detalii despre drumul spre Turcia și drumul înapoi în România. Voi scrie ce și cum am făcut eu, dar nu înseamnă că este neapărat cel mai bine. Eu consider că sunt în continuare un chibiț referitor la orice este legat Turcia iar dacă vreți sfaturi mai bune, mai exacte, emise de persoane mult mai avizate, cu mult mai multe ieșiri "la activ", probabil că le veți găsi și aici dar și prin alte locuri.

Revenind...

Am planificat acest sejur târziu, în mare parte și din cauza necorelării concediilor persoanelor ce aveau să participe la ieșire. Pentru prima dată am mers în coloană de 2 mașini, a mea și încă una a unor rude, care nu mai ieșiseră din România, niciodată cu mașina. De Turcia nici vorbă, pașapoartele fiind noi și gata de luat ștampile. În total că nu am secrete, 5 adulți și 1 kinder (dacă se mai poate considera kinder la aproape 8 ani).

Așadar după ce am plătit sejurul all inclusive și am efectuat rezervările pentru cazările intermediare (despre care voi povesti separat), am început să conturez itinerariul, similar cu ieșirea de anul trecut. Drumul prin Bulgaria pe care îl detest, mi se pare de departe cea mai nasoală bucată a traseului dar îl mai parcursesem deja de câteva ori și știam ce mă așteaptă. Să le luăm pe rând...

Am achiziționat Vinieta de Bulgaria, online, de pe site-ul oficial, de aici pentru 1 lună, evident nu ne încadram cu cea de o săptămână. Aceasta a costat 27 de leva adică aproximativ 69 de lei.

Referitor la taxele din Turcia, deja aveam procurat HGS-ul, aveam și cont făcut, știam și ce sold am, așadar am preferat și aici comoda variantă de a rezolva totul online, alegând să încarc contul cu 750 de lire. Linkul pe care l-am folosit la încărcare este acesta și există sume predefinite, de exemplu 25,50,100,150,250,500,750,1000 lire, etc... Desigur puteți folosi metoda clasică de a încărca la un oficiu poștal (PTT) dar atâta timp cât ai cont HGS, nu văd de ce nu te-ai bucura de rapiditatea tehnologiei, aflată la... un click distanță.

Ca și rețea mobilă am folosit în continuare DIGI, care are un tarif excelent pe roaming, în special pe Turcia, 1 mb de internet costând doar 0,0011 euro. Pe Bulgaria rețeaua perteneră este Viva (BTC) sau A1 BG, iar în Turcia este TURKCELL. Am avut semnal peste 90-95 din perioada sejurului, acesta picând mai mult pe drumurile ceva mai îndepărtate de marile orașe, dar doar pentru puțin timp.

Să purcerdem.

Ziua 1 (București - Çanakkale)

Ora de plecare a fost una ultra-matinală, la fel ca și data trecută. Știu că nu toată lumea este de acord dar la final de zi, fiecare face cum crede că este mai bine pentru el, plus că sunt și avantaje ale plecării matinale.

2:30 plecare București, sâmbătă 20 mai

3:30 taxa pod Giurgiu (15 lei), unde nu era aaaabsolut nici o mașină (avantajul plecatului cu noaptea în cap) apoi traversat pod

3:35 control dual vameși RO-BG, nici o mașină (din nou avantaj). Am arătat buletinele pentru adulți și pașaportul pentru copil. Nu ne-au întrebat ce, cum, unde mergem.

4:45 Razgrad

5:35 Omurtag

6:10 Kotel

7:00 Zimnitsa

7:38 Elhovo

8:05 ajuns în vama BG-TR. Coadă foarte mare de bulgarski veniți cel mai probabil pt shoppingul de weekend din Edirne

abia la 8:40 am ajuns la vameșul bulgar. Dintr-un lungul rând ce ducea spre vamă, se făceau cozi la 3 ghișee

9:10 primul control turcesc. Tot 2-3 ghișee

9:35 intrat în Turcia. Bagaj control 10 secunde, de formă. Am oprit și în duty free 10-15 minute, unde sunt și toalete curate pe care le recomand

Am oprit din nou putin mai in fata la PTT unde era moșulică (pentru cunoscători) dar de data asta era o doamnă. Am procurat HGS pentru a doua mașină și l-am încărcat cu 700 de lire, adică cele 600 calculate plus ceva extra, să fim siguri! Am cumpărat și un suport de sticker HGS pe care am dat 30 de lire. Acesta are dublu adeziv și se montează sub oglinda retrovizoare, iar în el intră stickerul (nedezlipit evident). Lucru pe care îl recomand și eu, nu lipiți stickerul de parbriz că poate schimbați parbrizul, sau mașina (si pastrati numerele), el fiind valabil in continuare din cate stiu eu.

Plătit 236,5 lire pentru traversarea podului. Intrare la Kavakköy, ieșire Köprüsü

Undeva pe la ora 14:00 eram în camere la Canakkale.

Am făcut opriri destul de dese... la 1,5-2 ore maxim. Pentru o comunicare mai eficientă între cele 2 mașini, am folosit stații emisie-recepție tip walkie talkie adică dalea micuțe, nu dalea folosite de tiriști, cu antene pe plafon, etc. Raza de recepție era de 4-5 km așadar chiar dacă ne îndepărtam unii de alții, tot puteam comunica fără probleme. Desigur ca plan B, a existat și telefonul mobil, conectat în permanență la rețea.

Drumul prin BG așa cum îl știți, bun sau prost în funcție de porțiune. PLIN de animale pe drum. Foarte mulți iepuri călcați de mașini dar și pisici sau câini. Am avut inclusiv iepure trecând prin fața mașinii de pe o parte pe alta, situație când a trebuit să frânez ceva mai brusc, pentru a evita lovirea acestuia.

Ziua 2 (Çanakkale - Kuşadası)

Traseul a fost cel de pe coastă, Çanakkale - Ezine - Ayvacik - tunelurile Assos Troya - Ayvalik - centură Izmir - ieșit de pe autostradă la Belevi și intrat pe D550 spre Kușadasi.

8:30 plecat de la cazare

14:30-15:00 eram la Batihan (Kusadasi)

Am mai plătit

55,5 lire pentru bucata de autostradă dintre Liman (Çandarli) - Menemen Alin

7,25 lire pentru bucata Ișikkent - Belevi.

Costul total / sens pentru HGS pe acest traseu, a fost așadar de 299.25 lire turcești adică aproape 67 de lei din care cea mai mare parte, adică 53 de lei, a fost doar podul de la Çanakkale. Desigur există și varianta cu Ferry, ceva mai ieftină (10 lire / călător + 135 lire/ autoturism). Pentru mica diferență de câteva zeci de lire care se transformă în 10-20 de lei, consider varianta cu podul, mult mai inspirată, mai ales după drumul obositor de dinainte. Eu unul aș face orice să ajung mai repede la destinație, mărirea traseului cu încă o oră sau cât dura traversarea cu ferry, fiind exclusă din start.

______________________

Retur (Çanakkale - Edirne)

Returul a fost puțin diferit, traseul fiind structurat puțin altfel, mai exact, oprirea intermediară nu a mai fost în Çanakkale, ci ceva mai departe, mai exact Edirne.

Nu am mai stat să-mi bat capul cu orele și timpii dar orientativ am plecat uneva pe la 8 de la Batihan și am ajuns la cazarea din Edirne pe la 16:50 după peste 600 km și 7-8 de condus, plus pauzele aferente.

(Edirne - București)

După 4 zile petrecute la Edirne, am purces spre casă. Tot pe la 8:30 am plecat de la cazare, am ajuns rapid în vama turcă unde nu erau foarte multe mașini. Pe la 9:10 am terminat 2 controale ale turcilor, am oprit și prin duty free între vămi, apoi pe la 9:30 am terminat și controlul de pe partea bulgară. Bagaj controlul a fost sumar, mai rapid ca niciodată. Am stat ceva mai mult din cauza unui autoturism din față, cu numere de Rusia.

10:55 Kotel

12:00 Omurtag

12:30 Targovishte

13:00 Razgrad

14:05 am ajuns la taxa de pod, unde am plătit cei 2 euro

14:10 am ajuns la controlul dual BG-RO unde nu erau foarte multe mașini dar evident am nimerit cel mai încet ghișeu. La ghișeul vecin treceau 4-5 mașini în timp ce la noi doar 1. În final am stat vreo 20-25 de minute, mai ales din cauza unei dube cu numere de Germania, care nu știu ce probleme mai avea și aia.

Referitor la drumul de întoarcere, ce m-a șocat prima data a fost coada de masini de la vama BG spre TR... care incepea de la prima parcare pentru tiruri adica de aici si se intindea pana la ghiseul vamesului bulgar. Ce este mai trist ca erau deschise doar 2-3 ghisee. Eu am luat cea mai lunga coada cam pana in curba de la WCurile alea de pe dreapta cum mergi spre Turcia si am stat vreo 40 de minute. La coada care era azi, de peste 1 km, nici nu vreau sa ma gandesc cat trebuia sa stai. 90% din masinile de la coada erau de Romania. Apoi tot drumul prin BG, 70-80% din masini erau de RO. Cum ne-am apropiat de Ruse, peste 90% din masini erau de RO, am prins si o bucata care se asfalta, lucrau muncitori pe acolo, plus un accident grav, cu salvari, politie si nebunii.

Asta pe E70 la iesirea din RUSE sensul SPRE Razgrad. Pe partea noastra spre RO, zero masini la taxa de pod, a mers imediat, dar din nou am ramas uimit... coada de masini care paraseau Romania si voiau sa intre in BG era (atentie) de la ghiseele duale (BG-RO) de pe partea bulgara, bară la bară pana la pod, bară la bară PE tot podul, bară la bară prin toată vama RO-BG, pana la petromu din RO de la sensul giratoriu de langa noua centura, apoi pe centură bară la bară pe banda 2 masinile si pe banda 1 tirurile. Coada de masini se termina undeva pe la jumatatea centurii noi (aia din beton - DN5D) deci peste 5 km!!!

Pe site-ul celor din vama scriau ca ar fi de 120 de minute dar sunt sigur ca dura mult mai mult. La tiruri aparea peste 200... acum cand scriu apare 300. Coada de TIRuri era dispusa pe zeci de km. Cand am iesit din TR in BG nu era nici o masina... din BG in RO erau vreo 10 masini.

____

Prețuri carburanți Turcia... 19-21 lire litrul

Prețuri carburanți Bulgaria... habar n-am că nu am băgat niciodată dar m-am uitat pe cargopedia și ar fi 6,11 litrul de benzină.

Referitor la soferii turci... incepi sa te obisnuiesti cu stilul lor de mers. Cel mai periculos mi se pare in orase, unde ei de fel nu prea lasa pietonii sa treaca. Daca te apuca gesturile de bun samaritean si lasi un pieton sa treaca, chiar daca el are verde si tu cedeaza, trebuie sa fii atent in spate sa nu vina turcul calare peste tine. Chiar daca opreste la timp, iti vei lua claxoane ca... ti-ai "permis" sa lasi pietonul sa treaca. ???? Am patit asta, nu vorbesc din auzite.

Mulțumesc pentru atenție.

Later edit:

Ceva important (zic eu). Atât la dus cât și la întors, în vama turcă va trebui să vă dați jos pentru poze. Marginile culoarelor de lângă ghișee sunt brăzdate cu structuri metalice în formă de U. Am văzut muuuulte persoane care fără să-și dea seama, deschideau ușile fix în suporții ăia metalici, aflați la o înălțime 25-35 cm de la sol, deci fix unde-s marginile ușilor.

Dacă nu vă "doare" o bubuială mică la ușă și o săritură de vopsea, e ok, dar dacă aveți mașini mai noi, s-ar putea să nu fie ok. Ma refer la barele de aici.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 04.06.23 22:42:46
Validat / Publicat: 05.06.23 07:08:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 6203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Preturi Shell dupa Edirne, 20 mai 2023
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[05.06.23 07:08:09]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Drumul spre Kusadasi, Cu mașina la Marea Egee" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Drumul prin Bulgaria, spre Turcia]

Michi
[05.06.23 08:32:35]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Detalii foarte interesante pentru cei care merg cu maşina proprie. De salvat articolul pentru când va fi nevoie.

cosminapPHONE
[05.06.23 10:13:00]
»

Mulțumesc pentru actualizarea informațiilor! Ca să fie complete ???? aștept și costul suplimentar!

Anul trecut, nu rețin în ce situație, nu mi-a luat bani de pe HGS, deși aveam, ci a trebuit să folosesc alt card! Oare la noul pod?!?

Și noi vom pleca "în coloană" de 1+3, adică cu încă 3 mașini care n-au mai fost, ceea ce presupune oprirea la toneta HGS!

Probabil vom alege ferry (la dus) pentru că hotelul e mai aproape și podul (la intoarcere).

Mai rămâne stresul cu radarele că mă cam ia valul câteodată????, a rămas varianta de achitare la vamă? Sau nu a fost cazul să te intereseze aspectul?

Mulțumesc încă o dată!

Yoda
[05.06.23 16:16:32]
»

@⭐ValentinB_88⭐:

9:35 intrat în Turcia.

Undeva pe la ora 14:00 eram în camere la Canakkale.

Nu este cam mult pentru Turcia? Patru ore si ceva pentru cca. 230 km?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[05.06.23 16:39:20]
»

@Yoda: Am fost in duty free, am pierdut vremea pe acolo, apoi am oprit din nou la PTT cu mosulica ca sa iau HGS pentru a doua masina + incarcat ca nu avea deloc. Apoi alte opriri pe drum pentru mancat si dezmortit. Am mers regulamentar peste tot si nu m-am grabit absolut deloc, si sunt cam 270 km de la Hamza la Canakkale.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yoda
[05.06.23 16:43:28]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Ah, ok, daca v-ati oprit si pentru masa, e de inteles. Si da, eu am luat doar distanta de la Edirne la Canakkale, nu de la Hamzabeyli.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[05.06.23 16:43:59]
»

@cosminap:

Anul trecut, nu rețin în ce situație, nu mi-a luat bani de pe HGS, deși aveam, ci a trebuit să folosesc alt card! Oare la noul pod?!?

Am platit peste tot prin HGS, adica banii s-au retras automat, inclusiv la noul pod.

Și noi vom pleca "în coloană" de 1+3, adică cu încă 3 mașini care n-au mai fost, ceea ce presupune oprirea la toneta HGS!

Ar fi si mai bune pentru voi niste statii de emisie receptie. Daca aveti pe acasa ca sa nu blocati banii... noua ne-au fost de folos, putând sa comunicam instant, la apasarea butonului de emisie.

Probabil vom alege ferry (la dus) pentru că hotelul e mai aproape și podul (la intoarcere).

Este alegerea fiecaruia. Desigur ca traversarea cu ferry are farmecul ei. Eu am preferat rapiditatea podului.

Mai rămâne stresul cu radarele că mă cam ia valul câteodată????, a rămas varianta de achitare la vamă? Sau nu a fost cazul să te intereseze aspectul?

Daca aveti amenzi sau taxe neplatite, in mod normal da... va intreaba la vamă de "sănătate". Eu am mers cat de regulamentar am putut si nu am avut si nici nu doresc sa fiu oprit la vama pentru amenzi si taxe neplatite...

Nasshu
[05.06.23 20:27:47]
»

@⭐ValentinB_88⭐:

Am stat ceva mai mult din cauza unui autoturism din față, cu numere de Rusia.

Sincer sa fiu nu cred ca cineva (orice nationalitate ar avea) se apuca de traversat UE - in conditiile actuale - cu o masina inmatriculata in Rusia.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[05.06.23 20:36:50]
»

@Nasshu: Pare ca in ultima vreme, nu prea mai poti afirma nimic pe AFA, fara dovezi solide... noroc ca am facut o fotografie, link aici... ca altfel nu te mai crede nimeni pe cuvant.

Fotografia este in telefon, cu time stamp, daca este nevoie o incarc si cu screen shot cu tot cu time stamp...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nasshu
[05.06.23 20:44:03]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Curajosi...

nu prea mai poti afirma nimic pe AFA, fara dovezi solide

Eu nu ma cert cu nimeni, dar avand in vedere conflictul dintre RU si UA nu credeam ca cineva are curaj sa plece - chiar si daca fuge din cauza regimului - la plimbare prin UE cu masina inmatriculata in Rusia.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[07.06.23 13:43:41]
»

Am editat si adaug si aici ca uitasem...

Ceva important (zic eu). Atât la dus cât și la întors, în vama turcă va trebui să vă dați jos pentru poze. Marginile culoarelor de lângă ghișee sunt brăzdate cu structuri metalice în formă de U. Am văzut muuuulte persoane care fără să-și dea seama, deschideau ușile fix în suporții ăia metalici, aflați la o înălțime 25-35 cm de la sol, deci fix unde-s marginile ușilor.

Dacă nu vă "doare" o bubuială mică la ușă și o săritură de vopsea, e ok, dar dacă aveți mașini mai noi, s-ar putea să nu fie ok.

Poza cu barele, aici.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[16.06.23 10:58:12]
»

Am uitat sa scriu, spalatul la self wash costa 7 pana la 10 lire jetonul/ selectia. Eu am spalat-o pe la PO si Shell. La PO de langa Margi din Edirne, era 10 lire un jeton. Cu 2 jetoane o spalai... 1 jeton pentru spuma si 1 pentru clatire.

andreiutasg
[12.08.23 16:56:01]
»

Buna ziua,

Taxele de drum se achita doar prin HGS sau sunt si porti de taxare cu plata cash/card?

Multumesc

cosminapPHONE
[12.08.23 17:04:40]
»

@andreiutasg: Azi am trecut????, sunt și porți pentru plata cu cardul sau cash!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreiutasg, cosminap, Michi, Yoda, ⭐ValentinB_88⭐
Alte articole din această RUBRICĂDrumul spre Kusadasi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059441804885864 sec
    ecranul dvs: 1 x 1