ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.12.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 29.10.20
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 6 MIN

Covasna si Monte Cervo

TIPĂREȘTE

Am plecat spre Covasna intr-o zi de joi, 18 august, spre ultima parte a vacanței mele de vară. Nu mai vizitasem zona de mulți ani, nici nu mi mai amintesc de cand si nici nu mai conta; imi doream aer curat, soare, locuri frumoase de care sa ma bucur. Doream sa mergem la Reci, la Tinovul Mohoș si Lacul sf Ana si pe lângă sa ne bucuram de un spa interior cu iesire pe "pajiste" la soare, sa mai punem putin bronz de munte peste cel de la mare. Citisem intamplator despre Monte Cervo si l am ales, renuntand la cazarea aleasa anterior, pentru ca ma vedeam intinsa la soare pe șezlong dupa o portie buna de piscina, inconjurata de păduri, fluturi si cantec de pasarele, in timp ce dincolo nu as fi avut parte decat de o mai searbada piscina interioara.

Drumul a fost destul de lejer, poate si pentru ca asa cum am spus, era joi.

Adresa hotelului este Strada Zanelor, Covasna 525200. Se afla la 5 km de partia de ski Lorincz Zsigmond si ofera cazare cu un restaurant, un lounge comun, bar si parcare privata gratuita. Are centru de spa cu iesire la o mica terasa jos, cu cateva sezlonguri si se mai poate sta la soare pe alta pajiste sus (la aceasta ajungi fie prin escaladarea tinereasca a unui delusor pornind voinicește de la subsol, zona spa, fie urcand cu liftul in hotel si apoi out la soare.).

Receptia este deschisa non-stop iar accesul la wifi este gratuit in toate zonele.

Hotelul se afla foarte aproape, cam peste drum de fosta vila a lui Ceausescu, este ultimul hotel, dupa ce depasesti hotel Clermont si TTS Covasna. Amplasamentul este frumos, inconjurat de păduri; am facut chiar si o drumetie plăcută in zona, mai sus de hotel, prin padure.

Scorul pe booking este de 9,5 din aproape 300 de evaluari, iar prima impresie a fost pe aproape. In ciuda drumului mai desfundat, aerul curat si linistea din jur compenseaza.


despre SERVICII

Am rezervat direct la ei, telefonic, exact la intoarcerea din Grecia, adica pe la finalul lunii iulie. Am primit un cont, am trimis un avans, am achitat cu cardul la receptie, la plecare.

Foarte amabili cei de la receptie... si haioși. In general oameni seriosi si drăguți, doar tinerii care serveau la restaurant pareau uneori ca ar fi dorit sa fie in alta parte, ca sa glumesc puțin. Nimic deranjant totuși, noi ne am simtit grozav acolo si nu am lasat mici si inerente minusuri sa ne altereze mult asteptata ieșire.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Hotelul este frumos, curatenie este peste tot. Se laudă cu materialele ecologice utilizate la constructie si mobilă si intradevar, lemnul este o prezenta constanta, relaxanta si plăcută. Camera este mare, baia la fel. Un minus ar fi mirosul neplacut existent in baie la sosirea noastra, recunoscut si de ei si pentru care au o explicatie oarecare, miros care a disparut insa dupa ce am folosit chiuveta si dusul de cateva ori. Alta problema a fost cu scurgerea la dus; lenta de la inceput, într-una din zile s-a infundat de tot. Si atentie cu piscina, apa este adâncă; cum sunt prevăzătoare, mi am cumparat preventiv o pluta mică si m am bălăcit in liniște. Ma rog, nu chiar mereu in liniște dar ajung si acolo. Hai sa zic, liniștită. Pentru ca nu am lăsat nimicurile sa imi altereze starea generala de bine oferita de zona superba si de hotelul minunat.

Revenind la dotarile camerei, putem spune ca are de toate, este luminoasă si spațioasă. Pat mare confortabil, noptiere, dulap, tv, AC, balcon cu vedere frumoasa, era o placere sa ne bem cafeaua acolo, in parfumul acela de vegetatie, de proaspăt, cu ochii in verdele pădurii.

Minibarul aprovizionat, am consumat si noi o cola de 330 ml cam 6 ron si o apa minerala tot de 330 ml, 5 ron.

Holul si restaurantul, precum si terasa, la fel de placute cromatic si per total, ca design.

Imbatabile si de vis in ceea ce priveste cazarea au fost piscina incalzita, sauna, si baile de soare pe cele doua, terasa si pajistea. Cel putin joi si vineri, când a fost mai liniște. Temperatura confortabila, nu foarte cald, fluturi, trifoi si o priveliste de poveste. Sa nu mai spun ca soarele ăla de munte bronzeaza perfect... Uitam mereu sa iau o sticla cu apa, fiindca jos la piscina nu este bar si am cam suferit de sete, dar nici asta nu mi a umbrit bucuria de a fi acolo.

Ceea ce ar fi putut strica puțin atmosfera ar fi fost un grup de 4-5 familii, cu copilasi lasati mai liberi, confundand centrul spa al unui hotel cu strandul "Voința" in ciuda unui regulament expus la intrarea in spa. La spa lumea merge pentru relaxare, calm, liniste. Se stie ca nu copiii sunt problema, alta este problema. Am aflat si multe chestii" interesante", fara de care puteam trai foarte bine - vorbeau tare, sa se auda de la o masa la alta sau de la masa pe terasa... In sfârșit, sunt lucruri care nu tin de hotel ci de educatie, iar de revenit as reveni aici fara discutie, dar nu in weekend si poate nici in vacantele copiilor. Spuneam ca asta ar fi putut strica, dar nu a stricat nimic, le am luat ca atare. Cu un zambet m am intors de fiecare data la starea de bine, prea era totul frumos in rest.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurant si terasa dragute, mancare buna, am mancat doar aici; md inclus, bun si divers, precum si pranzuri sau cina. Gustos, traditional sau international, portii poate cam mici pentru unii, dar proaspat si gustos, preturi accesibile. avand in vedere locatia. Servire bună, rapida de cele mai multe ori, personal amabil. Peisaj frumos afara, design deosebit si intim in interior.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Locatia este deosebita, natura si liniște. In centrul orașului am ajuns cu masina cam in zece minute, acolo gasesti tot ce ai nevoie. Sunt si case frumoase si multe flori.

Ne am plimbat pe Valea Zanelor, am ajuns si la mica cascada de acolo. Am mers la Reci, la Tinovul Mohoș si Lacul Sf Ana si le multumesc celor care au scris despre locurile acestea minunate si m au inspirat sa ajung acolo! Bonus, ne am intalnit si cu Mos Martin pe drumul spre Sf Ana; cred ca era un urs manechin de revista, statea la marginea drumului si poza pentru un cuplu care oprise mașina pentru a il imortaliza pe dumnealui, noi nu am oprit doar am incetinit si l am pozat din mers...


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Hotelul este numai bun pentru relaxare, este f. plăcut. Centrul spa este si el un loc de relaxare placut, mai ales in timpul săptămânii sau daca sunt mai putini turisti. Iar pajistea exterioara cu sezlonguri, umbrele si peisaj de vis, face toti banii. Iarna, banuiesc ca are un alt farmec. Dar farmec are, cu siguranta, in toate anotimpurile!


[fb]
---
Trimis de MaraMura in 21.12.22 18:23:00
Validat / Publicat: 21.12.22 22:06:18

VIZUALIZĂRI: 2827 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MaraMura); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Tinovul Mohos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45500 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.12.22 22:05:39]
»

Foarte bună recomandarea

Mutat în rubrica "Monte Cervo Mountain Resort Spirit & Spa, COVASNA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterPHONE
[21.12.22 22:07:39]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu
[21.12.22 22:17:21]
»

@MaraMura:

Citisem intamplator despre Monte Cervo si l am ales, renuntand la cazarea aleasa anterior, pentru ca ma vedeam intinsa la soare pe șezlong dupa o portie buna de piscina, inconjurata de păduri, fluturi si cantec de pasarele, in timp ce dincolo nu as fi avut parte decat de o mai searbada piscina interioara.

cu o asa prezentare cred ca as renunta si eu instantaneu la orice alta rezervare ca sa fiu acolo, si totul este minunat, asa incat sunt convinsa ca ati trecut si peste micile aspecte negative, chiar si fara familia cu cei 7 ani de acasa facuti la seral... sau poate au fost dati la scoala la 6 ani? . Cu ursul de care vorbiti voi ne-am intalnit si noi cand am trecut pe acolo

Foarte frumos locul, o destinatie minunata, poze minunate, mai ales prima poza care este superba, felicitari, votat cu mare drag.

MaraMuraPHONEAUTOR REVIEW
[22.12.22 08:36:15]
»

@mishu: Multumesc pentru vizita si apreciere! ???? Pe principiul viata e frumoasă, m am hotărât sa ignor cât pot derapajele si sa ma bucur de fiecare minuțel placut! Iar acolo este asa de frumos ca pur si simplu ar fi păcat sa dai importantă unor... detalii!

Deci prietenul nostru comun, ursulețul, era tot acolo, bine mersi, iar destinatia este cu adevarat frumoasă, numai bine de umblat si admirat natura la ea acasă!

Mulțumesc inca o dată, ma bucur ca ti a placut foto de la Tinov, acolo am mers in spatele ghidului pe drumul ursilor, am inteles ca asa se numeste poteca aceea, singura pe care este safe sa pasesti si din cand in cand ma mai opream pt o poza, am foarte multe, locul are o aura aparte...

Zi frumoasă si calatorii de vis! ????????

crismisPHONE
[22.12.22 10:23:21]
»

@MaraMura: Știu hotelul, era vecinul nostru de când am stat la TTS, l-am admirat în plimbările noastre și chiar am zis: uite, și aici ar trebui să ajungem.

Cât despre povestea cu grupurile gălăgioase care-ți strică cheful, confundând spațiile comune cu tarlaua proprie... Nu știu ce rezolvare are. Așa e, copiii n-au nicio vină, problema e că ei copiază modelul părinților și vor perpetua acest tip de comportament. Zici să evităm weekendurile și minivacanțele... Hmm, cam greu, din moment ce taman atunci îmi pot lua și eu liber de la serviciu și pot pleca de acasă, să mă relaxez la spa sau ceva de genul... De ignorat ignor și eu, dar până la o limită...

Oricum, fain sejur ați avut, sunt convinsă! Hotelul bun, iar zona e minunată, știu bine! Numai de bine să auzim!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[22.12.22 10:36:21]
»

@crismis:

De ignorat ignor și eu, dar până la o limită...

cred ca rabdarea noastra depinde si de starea in care ne aflam si noi, si daca ne prinde si pe noi intr-un moment de mare stres cred ca putem rabufni. Insa si eu incerc sa ma "autoeduc" pentru ca am citit undeva ca 30 de secunde de nervi inseamna pentru tine ca ramai in acea stare inca 30 de minute, asa incat... ZEN, ca poate le-o trece, nu ei isi strica ziua ci eu, asa ca nu are rost sa imi fac nervi.

Sa speram ca avem parte de locuri frumoase si cu oameni frumosi.

crismisPHONE
[22.12.22 10:37:57]
»

@mishu: ai mare dreptate! ????

MaraMuraPHONEAUTOR REVIEW
[22.12.22 14:01:52]
»

@crismis: " Zici să evităm weekendurile și minivacanțele... Hmm, cam greu, din moment ce taman atunci îmi pot lua și eu liber de la serviciu și pot pleca de acasă, să mă relaxez la spa sau ceva de genul... De ignorat ignor și eu, dar până la o limită... "

Crismis, eu așa as zice (dar na, daca se poate, de fruos e frumos oricum), pentru ca am văzut ce diferența a fost intre zilele de joi si prima parte a zilei de vineri, când am gustat din plin relaxarea, cateva ore tihnite pe pajistea cu trifoi, plajă, o carte bună... Si vineri dupa amiaza si sâmbătă cand n am stiut cum sa plecam mai repede, la plimbare, bine ca aveam pe unde colinda! Doamnele ocupasera toate sezlongurile disponibile la soare, nici nu sunt prea multe, iar la piscina picase magareata pe un barbat din grup sa pastoreasca vreo 6 copilasi de varste diverse plus unul de maxim 2 ani in brate. Sareau din toate directiile in apa, ca ghiulelele. A fost si distractiv de urmarit, dar tihna nu mai era, gata. Poate ca depinde si de gradul de toleranță al fiecaruia si sunt eu mai ciufuta, desi ma indoiesc profund, sau ține doar de șansa de a nimeri "vecini" cu maniere, ca pana la urma e loc pentru toti. Nu este in ordine nici sa nu avem nicio reacție, practic dam niste bănuți si noi, însa nu sunt convinsa ca vor si intelege respectivii. Saptamana viitoare mergem la mare, tot un hotel cu spa. Nu suntem neaparat fani spa, dar o balaceala merge. Doar ca aici sunt niste intervale orare in care intra cei cu copii si altele in care intra ceilalți, o ora pe zi de persoană, cu programare. Un comentariu pe booking m a făcut sa zambesc amar; spune ceva de genul: e plin de pensionari in timpul care ar trebui sa fie alocat copiilor (in sensul ca accesul acestora din urma este limitat, probabil). Nu e bai, sănătate sa fie ca de n o fi sa fie balaceala, hoinareala va fi sigur.

Multumesc pentru vizita, ca intotdeauna, apreciez! Vacante frumoase! ????

crismisPHONE
[22.12.22 14:50:10]
»

@MaraMura: Îs multe de discutat pe acest subiect spinos... Eu am fost crescută (și mi-am educat copiii) în spiritul lui "orice ai face, dar să nu deranjezi pe alții". De aceea mă deranjează cei care se cred buricul pământului și nu dau 2 bani pe cei lângă care se întâmplă să coabiteze. În fond, ai dreptate, plătim aceeași bani și avem dreptul la același confort.

Și da, cred că unitatea de cazare ar trebui să se implice mai mult în stabilirea și mai ales respectarea unor reguli. Apreciez foarte mult când chiar o face. Și noi am întâlnit locuri unde accesul copiilor se permitea doar într-un anumit interval de timp (Wolkendorf, Brașov, de exemplu) sau unde se practica sistemul de programări la spa (TTS Covasna), a fost mult mai bine pentru noi decât, spre exemplu, la Sofianu/Rm. Vâlcea, unde ne-au sărit copiii în cap în piscină și n-am avut cu cine să ne înțelegem...

A, și am început să apreciez tot mai tare cazările adults only... Nu cred că-i semn de bătrânețe, pur și simplu nu-mi permit să mă enervez aiurea în timpul în care trebuie musai să mă relaxez pentru a putea să funcționez în continuare! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MaraMuraPHONEAUTOR REVIEW
[22.12.22 19:41:50]
»

@webmasterX: Da, acolo este! Seară bună!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, MaraMura, mishu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065229892730713 sec
    ecranul dvs: 1 x 1