ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.11.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Jungfraujoch - Top of Europe

TIPĂREȘTE URM de aici

Această excursie a reprezentat o experiență inedită, în care am urcat la 3571 m – cea mai înaltă altitudine la care am ajuns până acum. Din Wengen la Jungfraujoch se ajunge cu trenul – sunt 3 secțiuni/schimbări. Cei care vin cu mașinile trebuie să știe că le vor lăsa în cele 2 imense parcări din Lauterbrunnen sau din Grindelwald. Ambele parcări au 4-6 etaje și peste 1000 locuri fiecare.

Fiind cazați în Wengen (vezi impresii) am luat trenul pentru prima secțiune, până la Kleine Scheidegg. Schimbăm trenul și urcăm până la Eigergletscher, iar de aici până sus la 3454 m. Cardul Jungfrau Travel Pass (jungfrau.ch/en-gb/jungfrau-travel-pass) ne asigura gratuitate pe primele 2 secțiuni – pentru ultima parte am plătit 75 CHF de persoană. Fără acest card drumul ar fi costat 208 CHF/pers. dus-întors. Recomand achiziția cardului dacă stați minim 3 zile în regiunea Jungfrau.

Din Wengen, durata drumului este de 1 oră și 25 de minute - traseul este deschis 365 zile/an. Totul este organizat ca la carte, sunt indicatoare, iar personalul vă îndrumă cu amabilitate. Planificarea traseului, indiferent de punctul de plecare, o puteți face AICI. Prima stație (pentru cei care pornsc din Wengen) este Kleine Scheidegg (2061 m), iar a doua oprire se face la Eigergletscher (2320 m) – stație deschisă pe 19 septembrie 1898! .

Dacă veniți din Grindelwald aveți 2 opțiuni. Varianta 1 - luați trenul din gara din Grindelwald până la Eigergletscher. Varianta 2 - din Grindelwald Terminal, unde este parcarea pentru mașini (se ajunge cu bus sau tren din Grindelwald) luați Eiger Express o telegondolă cu 24 de locuri, pe scaune!

De la stația Eigergletscher, trenul urcă susținut peste 1000 m, doar prin tunelul săpat în munte cu peste 100 de ani în urmă. Vom opri pentru 5 minute la stația intermediară Eismeer la 3160 m. Prin ferestrele panoramice vom vedea doar gheață și zăpadă. Urcăm înapoi în tren și ajungem în gara situată la cea mai înaltă altitudine din Europa – 3454 m. De remarcat faptul că această cale ferată a fost inaugurată pe 1 august 1912, după 16 ani de lucrări!

Este posibil ca unele persoane să sufere puțin din cauza lipsei de oxigen de la această altitudine. Va fi nevoie de o pauză pentru a se acomoda cu atmosfera mai rarefiată. Remarcabila reușită inginerească nu se termină în gară. După ce ieșim, vom urca cu viteză încă 110 m cu un lift săpat tot în stâncă! Alte câteva scări și ajungem la 3571 m pe o terasă panoramică – peisajul este amețitor. Avem o vedere splendidă către ghețarul Aletsch, inclus în patrimoniul UNESCO. Cu cei 23 km, Aletsch este cel mai lung ghețar din Alpi. În anumite locuri, gheața are grosimea a 3 turnuri Eiffel. Am prins o vremea superbă cu un cer impecabil.

Urmați traseul indicat și vă veți plimba pe la toate punctele de atracție, inclusiv prin palatul de gheață. Aici temperatura este sub 0 grade și este recomandat să aveți un hanorac mai gros sau o geacă. Va fi de folos și mai târziu când veți ajunge pe platoul cu zăpadă. Dacă aveți ținuta adecvată este foarte bine - multe persoane erau în papuci, în rochie sau cu fuste de parcă veniseră pe plajă! Își făceau tone de poze (cam verzi la față) cu care să rupă rețelele ????

La capătul traseului, pe un alt platou, cu multă zăpadă, veți găsi sezlonguri – puteți beneficia de un bronz de munte pe cinste! Când ieșiți afară veți avea nevoie de ochelari de soare și cremă de protecție – verificați prognoza și urcați doar dacă vremea este favorabilă. Ar fi păcat să dați de nori sau ceață.

Din această infrastructură nu lipsesc restaurantele și magazinele cu suveniruri. Iese în evidență magazinul Lindt, care trebuie vizitat. În magazin puteți cumpăra numeroasele varietăți disponibile... niște ciocolată de la mama ei, la prețuri fix ca în România ???? sau chiar mai mici dacă luați mai multe tablete. Am plecat după vreo 3 ore petrecute în aerul rarefiat de la 3500 m – am rămas cu imagini memorabile și amintiri dragi. Multe alte info - Jungfraujoch - jungfrau.ch/en-gb/jungfra ... h-top-of-europe


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

O experiență inedită într-un cadru natural excepțional

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de BOGDAN DSN in 04.11.22 19:18:55
Validat / Publicat: 05.11.22 07:36:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ELVEȚIA.

VIZUALIZĂRI: 1825 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Ghețarul Aletsch
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44900 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.11.22 08:15:12]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

BujiePHONE
[05.11.22 09:37:20]
»

Dap, incredibil de frumoasă zona! Felicitări pentru alegere!

Aș adăuga posibilitatea cazării în Interlaken (în camping - căsuțe, cort, rulotă) la prețuri decente. Din gara Interlaken-Oest dai cu banul pe unde vrei să urci cu trenul prin Lauterbrunnen sau prin Grindelwald - este la fel de frumos! Lauterbrunnen-ul are o atracție specială: cascada Staubbach!

Ah! Uitasem... Se mănâncă foarte bine la "împinge-tava" sus, în complexul Jungfraujoch!

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[05.11.22 12:56:14]
»

@Bujie: Mulțumesc. Regiunea Jungfrau este cea mai vizitată zonă din Elveția. Are niște peisaje fabuloase ce te ung pe suflet. Orice variantă de urcare ai alege, nu vor fi regrete. Poți opta să urci prin Grindelwald și să cobori prin Lauterbrunnen sau invers - e la latitudinea fiecăruia. Voi scrie și despre cascada Staubbach din Lauterbrunnen, dar și despre Interlaken în următoarele articole.

iulianic
[05.11.22 18:04:58]
»

@BOGDAN DSN: Ce amintiri frumoase mi-ai readus în actualitate! Mulțumesc!

E cam mult de când am fost acolo, dar Jungfraujoch și alte câteva fabuloase peisaje montane vor rămâne pentru mine amintiri de neuitat. A fost cam scumpă Elveția atunci când am fost eu acolo, în 2013, dar nu regret nici una dintre cele trei ascensiuni montane. Merită!

Vă felicit pentru alegerea făcută și pentru vacanța de neuitat pe care cred că ați petrecut-o acolo!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mika
[05.11.22 18:36:10]
»

@BOGDAN DSN: Acum 11 ani am fot acolo, am stat patru nopți in Interlaken. Locuri minunate! A fost unul din cele mai frumoase concedii ale noastre. Am revăzut cu plăcere in fotografiile postate de tine locurile vizitate de noi. Felicitări pentru această vacanță!

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[05.11.22 20:56:23]
»

@iulianic: Mulțumesc mult. La acea vreme (2013) cred că era scumpă Elveția - cu prețurile actuale din Ro ???? ne-am apropiat mult de ei, uneori îi mai și întrecem... dar asta doar la prețuri, pentru că la calitate nu putem compara.

Peisajele sunt ca-n filme, totul este la superlativ, deci nu are cum să-ți pară rău! Merită din plin o astfel de vacanță - îmi doresc să revin prin această țară, unde totul este așa cum te aștepți.

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[05.11.22 21:00:49]
»

@Mika: Mulțumesc, mă bucur că am trezit amintiri frumoase. Am tot citit review-urile de pe aici și vedeam că e frumos - la fața locului lucrurile au o altă perspectivă. Așa cum bine spui, locurile sunt minunate și te fascinează.

Și pentru mine a fost una din cele mai frumoase vacanțe (poate chiar pe locul 1). Aș vrea să revin în Elveția pentru o altă vacanță pentru că sunt multe locuri superbe de văzut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
k-latorPHONE
[06.11.22 13:24:21]
»

@BOGDAN DSN: Imagini absolut fabuloase! Înălțimile elvețiene sunt impresionabile și pozele lor sunt spectaculoase, dar asa cum spui, nimic nu este ca atunci cand ajungi sa vezi cu ochii tăi aceste minuni.

Eu am fost intr-un alt loc similar, la gara Gornergrat (3.089 m altitudine), plecând din Zermatt, unde am ajuns cu un tren cu cremaliera. (Intrucat Zermatt este un orășel-stațiune free of CO2, în mod alternativ mai poți ajunge acolo doar cu o masina electrică).

După ce am poposit în gara Gornergrat, de jur-împrejur (360 grade) am avut o priveliște de înălțimi de peste 4.000 de m, printre care și Matterhorn, simbolul elvețian binecunoscut și de pe ciocolata Toblerone.

Deci da, pentru cine iubește muntele, vrea să simtă libertatea inoculată de grandoarea înălțimilor și profunzimea abisurilor care-ți taie râsuflarea, Elveția este o alternativă europeană accesibilă din mai multe puncte de vedere... infrastructura care te aduce aproape de aceste frumuseți naturale fiind unul dintre argumentele pro.

Felicitari pentru călătorie, articol și poze!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elenaadinaPHONE
[06.11.22 13:36:58]
»

Felicitări pentru excursie!

Minunate peisajele! ????????

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[06.11.22 18:00:50]
»

@k-lator: Mulțumesc mult! Zermatt, Gornergrat, Matterhorn sunt pe listă pentru următoarea vacanță din Elveția ????. Îmi place să mă bucur de natură, de munte, de peisaje superbe. Cum bine spui, infrastructura impecabilă te aduce aproape de aceste obiective turistice de top, deci totul devine mai accesibil.

Și Wengen (localitatea în care am stat 9 nopți) este un sat car-free... 2 zile nu am văzut mașini... o senzație interesantă ????. Este relaxant să treci strada pe unde vrei și când vrei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[06.11.22 18:01:52]
»

@elenaadina: Îți mulțumesc pentru aprecieri! Da, peisajele sunt absolut fabuloase și te lasă fără cuvinte.

mishu
[06.11.22 22:49:28]
»

@BOGDAN DSN: Daca ar exista teleportarea, m-as teleporta in fiecare zi in cate o destinatie speciala, insa aceste locuri le-as vizita mai des , peisajele iti taie rasuflarea.

Felicitari, votat cu mare drag.

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[07.11.22 18:03:50]
»

@mishu: Mulțumesc mult!

P. S. - pentru că nu ne aude nimeni... eu m-aș muta de tot acolo ????

mishu
[07.11.22 18:29:35]
»

@BOGDAN DSN: Si eu!

Michi
[09.11.22 07:51:14]
»

@BOGDAN DSN: Am fost şi noi în neolitic, adică în 2006 şi am scris un review în 2010. Am făcut un circuit prin Elveţia şi din Berna unde eram cazati am ajuns la Interlaken într-o zi însorită. După ce am coborât la gara terminus am luat liftul cu care am urcat în viteză la clădirea de piatră situată la 3571. Clădirea seamănă cu cea de la Aiguille du Midi dar e mai mare. De aici am luat un lift despre care-mi amintesc ca ne-a dus in viteza in cladirea centrala a complexului, la. 3571 m. Cladirea seamana cu cea de la Aiguille de Midi dar mult mai mare. In fata ei, magnificul varf Jungfrau de 4158m. Ciudat, nu am simtit diminuarea concentratiei de oxigen in aer. Cladirea are mai multe puncte de atractie: palatul de ghiata in care sunt o multime de figurine, sfinxul cu terasa de observatie, poarta de ghiata spre cel mai lung ghetar din Alpi (Aletsch lung de 22 km), platoul de ghiata vesnica in care ne-am plimbat si noi, restaurante, cafenele, expozitie alpina, etc. Reviewul tău şi pozele mi-au remomorat toate acestea pentru care îţi mulţumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[09.11.22 17:39:24]
»

@Michi: Mă bucur că am trezit amintiri frumoase. La acea altitudine unele persoane au nevoie de o pauză de acomodare. Unii stăteau cuminți pe băncuțe până se adaptau, alții direct pe traseu ????. Totul este minunat acolo sus și cei care ajung trebuie să urmeze traseul cu toate punctele de interes. O lucrare de excepție!

P. S - 2006 este tot în mileniul/secolul acesta... dacă era 1996 puteai spune că a fost în mileniul trecut ????, deci cu 1000 de ani în urmă. Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Bujie, elenaadina, iulianic, k-lator, Michi, Mika, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescopera Jungfraujoch:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070078134536743 sec
    ecranul dvs: 1 x 1