Plajele nisipoase ale Rodosului (și câteva pietricele ici-colo)

TIPĂREȘTE

Ca orice insulă care se respectă, Rodos se poate lăuda cu o multitudine de plaje, croite de Mama Natură pentru toate gusturile turistice. Scăldate de valurile domoale ale Mării Mediterane, cele mai multe dintre plajele estice sunt nisipoase, pe când țărmul vestic e în general pietros, Marea Egee fiind ceva mai năbădăioasă.

Deoarece sejurul nostru pe insulă avea să fie destul de scurt, a fost clar de la început că trebuie să prioritizăm la sânge. În ceea ce privește plajele, urma să le alegem exclusiv pe cele nisipoase; în primul rând, pentru că reprezintă genul nostru și în al doilea rând, că n-avea rost să ne încărcăm bagajul de mână și cu pantofii speciali pentru plaje cu pietre.

O să vă povestesc în cele ce urmează câte ceva despre plajele pe care am reușit să ajungem. Pentru o mai bună sistematizare, criteriul de ordonare nu va fi cel cronologic, ci cel geografic (de la nord la sud) . Și cred că ați înțeles deja, e vorba doar de plaje situate pe țărmul estic, cu o singură excepție pe care o voi prezenta la final (dealtfel, a fost chiar ultima plajă pe care am adăstat înainte de a pleca spre aeroport).

Kallithea Springs (9 km sud de Rhodos Town)

Nu e o plajă în accepțiunea obișnuită, ci mai degrabă un mic resort turistic, unde intri doar după ce-ți cumperi bilet (la un preț modic, nu mai știu exact, 2 sau 3 euro). Pe noi ne-a atras mai ales latura istorică și artistică a locului.

Valoarea tămăduitoare a izvoarelor termale din Kallithea a fost recunoscută și apreciată încă din antichitate, însă italienii sunt cei care, după ce preiau insula în 1912, decid să studieze științific și să pună în valoare această resursă prețioasă. A fost angajat în acest scop arhitectul Pietro Lambardi, iar modernul și cochetul complex s-a inaugurat cu mare fast la 1 iulie 1929, atrăgând în scurt timp un număr impresionant de vilegiaturiști de pe întreg mapamondul.

Locul a cunoscut zeci de ani de glorie, pe urmă a început să se deterioreze progresiv și la un moment dat a fost nevoit să-și închidă porțile. În 1999, municipalitatea din Kallithea decide să înceapă reabilitarea, astfel că la un alt 1 iulie, 2007 de data asta, Terme Calitea și-a deschis din nou porțile publicului larg. Din păcate, izvoarele balneare ce au adus cândva glorie au cam secat între timp, dar facilitățile au fost refăcute cu grijă și simț estetic, iar locul nu duce lipsă de vizitatori. În plus, se pretează perfect pentru a găzdui evenimente de toate felurile, expoziții și manifestări artistice. Numeroase producții cinematografice și-au legat numele de Kallithea; printre ele, „Tunurile din Navarone” , „Zorba” sau „Anna Roditi” .

Am lăsat mașina în spațioasa parcare gratuită, am cumpărat bilete și am pătruns în incintă, pășind pe aleile frumos pavate cu pietricele, alcătuind un mozaic în alb și negru (genul acesta de mozaic reprezintă un fel de brand al Dodecanezelor, după câte mi-am dat seama). Ne-am plimbat și am admirat mai întâi vechile pavilioane (rotonda și stoa semicirculară) unde erau cândva captate izvoarele, apoi micuța plajă cu nisip amestecat cu pietricele, unde apa pare că se adâncește lent. În stânga golfului sunt amplasate șezlonguri pe mai multe zone terasate (stâncoase sau înierbate), în dreapta se află cochetul cafe-bar; am băut și noi câte o bere mică acolo, se pot servi și gustări gen pizza, sandvișuri, burgeri etc.

Și mai în dreapta, este amenajată o frumoasă grădină cu alei umbrite și cu pergole pe care se cațără bougainvillea multicoloră. Nu-i foarte mare, dar frumoasă este, cu siguranță! Aici am descoperit a doua rotonda, ceva mai spațioasă decât prima, de care se leagă alte încăperi (un mic muzeu), coridoare semicirculare pavate cu același gen de mozaic alb-negru, chiar și o splendidă grădină interioară în care vedeta era statueta unui mic Eros. Un loc extrem, extrem de plăcut, în care ne-am petrecut minute bune.

Ca plajă de relaxare, Terme Calitea nu-i chiar genul nostru, dar am apreciat culorile splendide ale mării și felul cum a fost reabilitat întregul complex, păstrându-i-se nealterată patina timpului. Din punctul meu de vedere, Kallithea Springs e mai mult un loc de vizitat decât de rămas.

Plaja Faliraki (cam 12 km sud de capitală)

De fapt, distanța de mai sus îi relativă, pentru că plaja are 4 km dintr-un capăt într-altul, deci depinde unde anume alegi să poposești (noi am stat în dreptul hotelului Apollo Blue). Este probabil cea mai mare plajă din Rodos și, cu siguranță, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite, așa că nu puteam s-o ratăm! Aici am ajuns imediat după Kallithea și, dacă dincolo n-am avut parte de baie în mare, de data asta eram siguri că dorința ni se va împlini! Eram extrem de dornici, mai ales că toată dimineața bătuserăm străduțele și muzeele din Old Town...

De-a lungul plajei se înșiră resorturi de 4-5 stele și din acest motiv Faliraki mi s-a părut un loc banal, încărcat de prea puțin romantism. Ca plajă, n-am însă ce să-i reproșez: nisipul este ok (un pic grunjos, dar nederanjant), apa curată, intrarea se adâncește lent. E suficient de lată ca să-ți păstrezi ușor intimitatea, iar zonele cu șezlonguri și umbrele alternează cu cele libere. Și la capitolul facilități stă bine: dușuri, cabine de schimb, toalete etc. Am rămas aici mai bine de o oră și ne-am simțit excelent, alternând băile în mare cu cele de soare.

Anthony Quinn & Ladiko Bay (15 km sud de capitală)

Sunt 2 plaje mici dispuse de-o parte și de alta a unui promontoriu stâncos, extrem de fotogenice, mai ales văzute de la oarece înălțime. Sincer, n-am coborât, deci nu vă pot spune prea multe; prima sigur e cu pietricele, are șezlonguri puse pe mai multe terase stâncoase (6 euro setul, am reținut), a doua pare mai nisipoasă. Erau deosebit de aglomerate, am zis din prima că nu-s de noi (deși – repet – ca peisaj mi-au plăcut foarte mult). Fiecare este deservită de câte o tavernă și am văzut și stație de autobuz în șosea, în apropiere. Desigur, facilitățile obișnuite, precum dușuri și toalete, sunt și ele prezente.

... Am depășit, fără să ne oprim, plajele Traganou și Afandou, văzusem în poze că-s cu pietricele și ne-am dus direct la...

Tsambika Beach (27 km sud de Rhodos Town)

Din șoseaua principală se face drum în stânga, ce coboară în curbe largi și, după 2-3 km, te depune pe nisipul arzător. Am avut o chimie specială cu locul ăsta încă din prima clipă când l-am văzut, mi-a plăcut senzația de libertate pe care ți-o sugerează imensitatea lui! Ne-a fost destul de greu să alegem locul anume unde să poposim; ca atunci când intri pe o terasă cu vedere splendidă și toate mesele sunt libere și tu nu știi pe care s-o alegi ????...

Plaja, adăpostită între versanți nu foarte înalți, are cam 1 km lungime și 1-200 m de lățime. Are nisip fin și abundent, intrarea în mare e blândă, apa curată și caldă. În spate, pe toată lungimea ei, se face un drum neasfaltat, dincolo de el poți să-ți lași mașina (deci locuri de parcare – cât încape). Peste nisipul fierbinte se aștern din loc în loc traverse de lemn, sunt cabine de schimb și dușuri. Toalete sunt la cele câteva beach-baruri sau cantine răspândite ici-colo. Zonele organizate alternează cu cele pentru „prosopiști” (ca noi). Se pot practica sporturi de apă, se pot închiria hidrobiciclete și, nu departe, în larg, erau amplasate ceva tiribombe din acelea gonflabile unde puștanii își pot consuma energia în (tr-o relativă) siguranță.

Am rămas la Tsambika până aproape de apus, deși se cam stârnise un vânt care din când în când spulbera nisipul, destul de enervant; am răbdat pentru frumusețea și pacea locului, doar aveam la dispoziție ditamai „balta” în care să ne refreșuim periodic.

... La final, în drum spre mașină, ne-am oprit la dușul cel mai apropiat, să dăm nisipul jos de pe picioare. Fiind șofer, Tati s-a gândit să-și schimbe șlapii cu sandalele, dar... „unde-or fi sandalele mele?!” „Poate le-ai lăsat în mașină.” Nu erau nici în mașină. Am luat-o cu gândurile pe firul apei și am ajuns la concluzia că singurul loc în care le-ar fi putut uita ar fi fost Faliraki, probabil în parcare. Cu speranțe minime, am zis să ne întoarcem până acolo totuși. În parcare nu erau, însă hai până la plajă, n-avem nimic de pierdut; la fel, la plecare ne opriserăm la dușul din capăt. Ei, bine, n-o să credeți, abia ne-a venit și nouă a crede – sandalele îl așteptau pe Tati cumințele lângă instalația cu pricina! Adică îl așteptaseră câteva ore bune, fără să se gândească vreo clipă să-și schimbe stăpânul! ???? Am convingerea că și la Mamaia, pe plajă, la fel s-ar fi întâmplat...

Ne-a plăcut așa de mult la Tsambika, încât am mai venit o dată, în ultima dimineață. A fost și mai fain, că nu mai bătea vântul, lumina era mai limpede, culorile mai vii. Este, după mine, una dintre cele mai faine plaje din Rodos!

Plaja Stegna (30 km sud de capitală)

A fost plaja noastră „de casă” , cum ar veni. Cu ea ne-am încheiat 2 după-amieze, dar nu mai mult (asta pentru că am avut alternative mai bune). Lungă de aproximativ 1 km, lată de 15-20 m, poate mai mult pe alocuri, nisip cu granulații diferite, sunt și ceva pietricele și mai ales niște bolovani mari, șlefuiți frumos de apă și vânt, ici-colo, înfipți în nisip sau în mare. Ca peisaj – nota 10, deci. La fel, are zone amenajate (10 euro setul) și zone libere și toate facilitățile posibile.

De-a lungul său se înșiră numeroase taverne tradiționale; noi n-aveam să testăm decât una, dar am observat că toate au review-uri bune, ceea ce explică abundența de turiști vest-europeni ce preferă liniștita Stegna. Sunt multe spații de cazare în imediata apropiere, noi am stat la Bella Vista Stegna, un loc mirific, pe care deja vi l-am recomandat. Este și un resort de 5*, sunt vreo 2-3 supermarketuri micuțe și posibilități de a-ți petrece timpul liber pe nisip sau pe apă. Din micul port pleacă vaporașe încărcate cu turiști ce vor să viziteze Lindosul sau... pasionați de pescuit pe mare.

Agia Agathi Beach (Golden Sands) (39 km sud de Rhodos Town)

Din șoseaua principală se face drum în stânga, comun pentru Agia Agathi și Charaki; după vreun km, se bifurcă spre cele 2 destinații, pentru Agia Agathi trebuie să ții stânga. Citisem (cred că în articolul scris de @Carmen Ion) că drumul ar fi rău de la bifurcație încolo, dar am zis să încercăm. Și am constatat cu bucurie că lucrurile s-au mișcat, în sensul că am găsit drumul asfaltat până cu vreo câteva sute de metri înainte de plajă (o fi ceva rezervație, că prea s-a terminat brusc asfaltul, dealtfel impecabil până la acest punct).

Plaja poate fi admirată de sus, din șosea și ne-a vrăjit de la prima privire! Contrastul dintre nisipul auriu și degradeul turcoaz al mării, versanții stâncoși ce o protejează (pe cel din dreapta se disting încă ruinele fortăreței Feraklos), pacea specială a locului... Măsoară câteva sute de metri atât în lungime, cât și în lățime, suficient cât să încapă mai multe rânduri de șezlonguri plus un rând de baldachine în prima linie, dar și o cantină cu terasă generoasă. Nisipul este din cel mai fin, de o culoare care îți ia ochii, apa mării se adâncește ceva mai abrupt (cel puțin în extremitatea din dreapta, unde ne-am pus noi prosoapele). Caldă și bună – nu-ți venea să mai ieși din ea!

La final am făcut o mică excursie până în capătul celălalt al plajei și, urcând puțin printre copaci, am descoperit vechea bisericuță rupestră închinată Sf. Agata (de unde și numele plajei). Nu se vizitează, dar m-a impresionat simplitatea locului – un mic clopot agățat de un stâlp și un loc pentru lumânări, atât.

Agia Agatha a fost, pentru noi, cea mai faină plajă din Rodos! Chiar am zis că, la următoarea noastră vizită, ne vom caza în Charaki ca să ne facem din Agia Agathi plaja noastră „de casă” ! ????

Charaki (39 km sud de capitală)

Pe Charaki îl luasem în calcul atunci când căutasem loc de cazare; a câștigat Stegna pentru plaja ei cu nisip, pe când a lui Charaki îi predominant pietroasă. Totuși, ne-am abătut spre Charaki în ziua când am vizitat Lindos, aici am mâncat de prânz (voi povesti). Mi-a plăcut atmosfera, faleza ce dublează plaja pe toată lungimea ei (2-300 m), micile pensiuni și hotelașe, cele câteva taverne cochete și bisericuța din stația de autobuz. Mi se pare un bun loc de cazare, mai ales pentru genul nostru de turiști, care apreciază liniștea după o zi agitată de explorare. Și, pentru o plajă cu pietricele, nici plaja nu-i rea deloc! Probabil că ne vom întoarce cândva aici, mi-a plăcut mult.

Plaja Vlycha (44 km sud de capitală)

Aici am nimerit căutând un loc unde să mâncăm de prânz, venind dinspre Lindos. N-am găsit decât un beach-bar foarte drăguț, organizat într-o mică... plantație de bananieri! Chiar așa îl cheamă, Banana Beach Bar. N-am adăstat decât preț de câteva poze, iar plaja am privit-o de la depărare – lungă, pietroasă și aproape pustie. Am remarcat câteva resorturi prin apropiere.

Plajele Lindos & Pallas (48 km sud de Rhodos Town)

V-am povestit despre ele în articolul precedent, n-o să amintesc decât că sunt plajele aferente fermecătorului oraș vechi Lindos, vizitat de mii de turiști zilnic. De aceea, așteptați-vă să fie destul de aglomerate, mai ales în partea a doua a zilei. Noi am fost doar pe prima, înainte de prânz, deci am avut noroc. Am apreciat nisipul abundent și apa limpede și caldă, de aceea am inclus Lindos Beach în topul preferințelor noastre. În apropiere există o parcare cu plată (noi am nimerit parcometrul stricat, deci dublu noroc), mai multe taverne și, desigur, pensiuni.

Plaja și golful Agios Pavlos (49 km sud de capitală)

Și despre ele v-am povestit în același articol. Un loc foarte fotogenic de la depărtare (mai ales, de sus, de la fortăreața Lindos), mai puțin pe gustul nostru în realitate, asta mai ales din cauza pietrelor pe care le-am zărit în apă la 2-3 m de țărmul nisipos și a aglomerației. Dealtfel, nu pot să-mi imaginez plăjuța asta neaglomerată; poate doar în toiul iernii. Există o tavernă în apropiere și toate facilitățile necesare.

Plajele Kavos & Pefki (52 km sud de capitală); bonus Navarone Bay văzut de sus ????

Plajele se află pe partea sudică a peninsulei Lindos, una în prelungirea celeilalte, în total să fie vreo 7-800 m. Au nisip fin și o apă în niște culori incredibile și nu erau deloc aglomerate. Ne-am oprit pentru o baie, apoi și pentru o răcoritoare pe terasa umbroasă a unui mic beach-bar. Am întrebat băiatul care ne-a servit cum e drumul spre punctul de belvedere asupra Navarone Bay (ați ghicit, acesta fiind locul unde s-au filmat scene din celebra peliculă „Tunurile din Navarone” ); citisem că-i nașpa, el a zis că-i ok, se poate merge cu o mașină cu gardă medie, ca a noastră.

Așa că ne-am încumetat, după ce am setat pe gps punctul care pe GoogleMaps apare sub numele de The Guns of Navarone. Șoseaua urcă destul de sinuos, în primă parte asfaltată, pe urmă drum de pământ, prilejuind imagini frumoase cu marea albastră și stâncile golașe din jur. În dreptul unor vile în lucru a trebuit să ne oprim, drumul devenind impracticabil. Am lăsat mașina pe margine și am continuat pe jos, pe poteca pietroasă ce urcă încă o bucată bună, apoi merge pe culme, cotind-o spre partea opusă a promontoriului. Cam jumătate de oră să zic că am mers până am dat de imaginea cu golful turcoaz, care ne-a răsplătit pe deplin tot efortul! Și să știți că nu eram singurii nebuni pe-acolo... Recomand!

La Navarone Bay se poate ajunge și pe șosea, în apropiere se află un resort de lux. Dar de ce să alegeți calea ușoară, când cealaltă vă va prilejui priveliști de vis și o mică investiție în sănătate?!...

Plaja Glistra (53 km sud de capitală)

Abaterea din șosea e minimă. E o plajă mică (cam 200 m) și foarte frumoasă, cu nisip fin, auriu și ape limpezi și calde. Are șezlonguri și umbrele, dar e loc destul și pentru prosopiști. Are și o cantină; pentru că ora prânzului trecuse, am mâncat aici câte un burger bunicel. Nu departe, am remarcat mai multe studiouri și hoteluri.

Plaja Prasonisi (89 km sud de capitală; 1,5 ore de mers întins cu mașina)

Se află în sudul extrem al insulei și e musai-musai să ajungi aici! Din mai multe motive. Este locul unde se întâlnesc cele 2 mări, Mediterană și Egee. Și asta chiar se vede, adică sunt colorate diferit, se zbat diferit și se pretează pentru activități diferite. Egeea, pe vest, e turcoaz și are valuri uriașe, înspumate; am prins-o plină de windsurferi – un adevărat spectacol! Evident, nu-i recomandat scăldatul. Pe partea opusă, Mediterana este colorată în nuanțe mai închise și e mai pașnică, potrivită pentru veliere, iar în capăt se află și o zonă organizată pentru făcut plajă și baie în mare (aici am prins cea mai caldă apă de pe insulă). În al doilea rând, nisipul e fin, întinderea amplă, atmosfera impregnată de un profund aer hippy, de culoare și libertate. Prasonisi e o experiență în sine ce nu trebuie ratată!

Numele locului vine de la insulița din capătul sudic. Am citit că, în rarele situații când ambele mări sunt calme, se poate parcurge la pas limba de nisip ce leagă insula mare de cea micuță. Evident, sunt multe centre de închiriat materiale sportive, precum și câteva mâncătorii, chiar și niște studiouri.

Am zis să nu ne întoarcem pe același drum, așa că după Prasonisi am virat pe țărmul vestic, pe care l-am găsit mult mai sălbatic și mai puțin populat, cel puțin în jumătatea sa sudică. În vreo 2 locuri ne-am abătut spre plajele pietroase, pustii, ca să admirăm spectacolul mării – turcoaz deschis incredibil, valuri înspumate uriașe spărgându-se cu un muget înfiorător! Din Monolithi (păcat că n-am avut timp de castel!), am tăiat munții spre țărmul estic, ne-a bucurat maxim acest drum șerpuitor, traversând mici sate autentice...

Plaja Kamiros (31 km vest de capitală, 19 km de aeroport)

Întrucât avionul nostru avea să decoleze abia seara, în ultima zi am zis să mai vedem câte ceva. Am început cu un pic de relaxare pe Tsambika, pe urmă ne-am dus la „7 Izvoare” (un loc drăguț cu pădure, izvoare și un mic lac de acumulare, despre care nu mai povestesc, că au tot făcut-o alții). Am continuat drumul spre vest, prin munți, ne-am bucurat de răcoare și aromă de pini, ne-am mai oprit câteva minute la o bisericuță de secol 15, apoi la Villa Mussolini, mă intrigase când am găsit-o pe harta Google. Este un fost mic palat ridicat pentru dictator în 1922, care în prezent adăpostește un hotel; o clădire minunată, ne-am băgat și noi un pic nasul prin ea și încă regret că n-am rămas la terasa de afară pentru o cafea-ceva. Mi-a plăcut mult locul, are un farmec anume, foarte pașnic și înconjurat de pădure...

Ultimul popas l-am făcut pe plaja Kamiros; căutasem asiduu o plajă cât de cât nisipoasă pe țărmul vestic și cred că asta-i singura. În apropiere se află unul dintre cele mai importante situri arheologice ale insulei; din păcate, n-am mai avut timp de el. Am avut timp însă pentru o masă pe cinste (sunt 2 taverne ce deservesc plaja) și de o ultimă baie în mare. Într-adevăr, plaja este acoperită cu nisip fin, dar primii 2-3 metri la intrarea în apă sunt cu pietricele. Pe urmă, în apă, din nou nisip fin. Și aici am găsit apa nesperat de caldă. Mi-a plăcut, a fost modul ideal pentru noi de a spune la revedere frumoasei Insule a Soarelui...

---

VIZUALIZĂRI: 10725 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI