De mâncat și de băut la Napoli

TIPĂREȘTE

Când am plecat la Napoli, am făcut-o, din punct de vedere gastronomic, cu dorința de a experimenta cât mai mult din bucatele locale, dar și de a ne sătura de atât de faimoasa pizza napoletana, care se pare că are un gust neîntrecut, aici în oraș. Sincer, am găsit mai bine față de ceea ce ne aşteptam, mai cu seamă în privinţa preţurilor care ni s-au părut mai prietenoase ca oriunde în Italia. Aveam pe listă, pe lângă pizza, paste, lasagna, fritto misto, mâncare stradală, etc. şi câteva chestii dulci pe care eram gata să le încerc, iar de băut îmi aduceam aminte cu plăcere de limoncello, pentru care făcusem o mică pasiune acum doi ani, când fuseserăm pe vecina Coastă Amalfi.

Cu capul plin de dorinţe culinare şi cu o foame pantagruelică, în prima seară, imediat ce ne-am cazat, chiar dacă ne apropiam vertiginos de ora închiderii, ne-am înfiinţat la uşa localului Da’Donato, vecinul nostru de cartier.

Aveam ceva emoţii că nu ne mai primesc, fiind trecut de orele 22,00, iar noi eram flămânzi de-a binelea, nu mai puseserăm nimic în gură de la prânz, de acasă.

Adresă:Via Silvio Spaventa, 41 (1.019,18 km), 80142 Napoli

Website: https://www.leggimenu. it/menu/dadonato1956/22476

Tel. :+39 081 287828

e-mail: dadonato1956@gmail.com

Am găsit repede şi uşor localul aflat în apropierea cazării noastre, la intrare ne-au cerut să ne verifice certificatele de vaccinare, fără de care la vremea aceea, în Italia, nu se putea accede în niciun local, şi ne-au invitat înăuntru.

Interiorul este cald şi primitor, în acelaşi timp intim şi familiar. Ne-au adus imediat meniul, noi am l-am frunzărit un pic, dându-ne seama că panoplia de preparate oferite este largă, localul nefiind doar pizzerie. Dar, noi eram chitiţi pe pizza de care ni se făcuse dor şi poftă. Eu am mers pe Margherita (4,5 €), soţul a comandat Quatro Stagioni (6,5 €), de băut am luat o sticlă de vin alb, sec (9 €), iar coperto a fost 1,5 €/persoană, în total 23 € pe care i-am achitat cu cardul.

Tot ce pot să spun este că pizza a fost excelentă, savoarea sa napoletană ne-a cucerit imediat. Probabil că ştiţi sau aţi mai auzit, pizza de acolo nu prea seamănă cu ceea ce ştim noi drept pizza aici. Atmosfera localului, a fost foarte plăcută, personalul amabil şi ospitalier, ceea ce ne-a rămas la suflet deoarece şi în ultima zi, înainte de a pleca la aeroport, am venit cu tot cu bagaje la Da Donato să mâncăm de prânz.

Am luat atunci tot câte o pizza: eu ruchetta (8 €), soţul bufalina (7 €) şi o bere Nastro Azzuro pe care am shareuit-o (3,5 €). La acestea s-a adăugat coperto, aşa încât nota de plată a fost de 21,50 €, achitată, la fel, cu cardul. Nu am decât cuvinte de laudă pentru acest local, totul a fost perfect: pizza foarte gustoasă, servire ireproşabilă, ambient select. Merită luat în seamă!

Pentru că, da, aici s-a născut Pizza Margherita acum mai bine de un veac, mai precis în iunie 1889, deşi localul luase fiinţă în 1780, când încă nu aparţinea familiei Brandi. Povestea sa ar fi că în timp ce regele Umberto I şi regina Margherita de Savoia se aflau la palatul Capodimonte, pizzar-ul Raffaele Esposito, soțul Mariei Giovanna Brandi, a fost invitat la palat pentru a găti pizza pentru regină. Acesta a preparat una simplă în culorile drapelului naţional: alb, roşu, verde, folosindu-se de mozzarella, roşii şi frunze proaspete de busuioc, aşezate pe blatul clasic. Se pare că gustul şi armonia noii creaţii i-au fost pe plac reginei, iar această pizza avea să devină cea mai populară din lume.

Adresă: Salita S. Anna di Palazzo, 1/2,80132 Napoli NA, Italia

Website: pizzeriabrandi.com

Tel. : +39 081 416928

Ei bine, la Brandi mă gândisem încă de acasă să nu-l ratăm, de aceea în cea de-a doua seară l-am căutat special. Nu părea dificil să-l găsim, dar nu-l dibuiam deloc, treceam la mustaţă pe lângă el, străduţele încâlcite şi strâmte din spatele Piazza Plebiscito îngreunându-ne misiunea. După ce am dat roată de vreo două ori, a treia oară a fost cu noroc şi l-am reperat după plăcuţa aniversară de pe zid care a marcat centenarul venerabilei Pizza Margherita. Constă în două corpuri situate vis-á-vis unul de celălalt, pe Salita S. Anna di Palazzo, cea pe care au adresa ambele. Am fost poftiţi să intrăm într-unul după ce ne-am arătat intenţia de a le fi clienţi, fiind preluaţi imediat de un ospătar.

Înăuntru totul era decorat cu stil, dar nimic extravagant, destul de simplu. În orice caz, vintage. Mi-a atras atenţia un pian, ceea ce m-a dus cu gândul că au şi acompaniament muzical câteodată, că doar n-o fi doar de decor.

De îndată ne-a fost adus meniul care nu era din cale afară de stufos, dimpotrivă, aş putea spune destul de restrâns. Avea, central, chipul reginei Margherita de Savoia ca imagine definitorie. Dar, cel mai frumos lucru mi s-a părut că pe acesta scria că este de unică folosinţă şi că poate fi păstrat drept amintire, ceea ce, de altfel, am şi făcut.

Desigur, nici nu ne gândeam să experimentăm aici altceva în afară de pizza, că doar ne aflam într-un local emblematic, deşi meniul mai cuprinde şi alte câteva sortimente de mâncare tipic napoletane sau peşte, fructe de mare.

Eu am fost curioasă să văd cum este celebra Pizza Margherita la mama ei cum se zice, soţul meu a mers tot pe Quatro Stagioni pe care le-am acompaniat cu Birra Moretti pentru fiecare. Pizza a fost foarte bună, dar nu cu mult mai bună faţă de alte localuri, însă o idee mai piperată la preţ: 6,5 € a mea, 9 € a soţului, iar coperto a fost de 2 €/pers., toată nota ridicându-se la 27 € cu tot cu bere. Am achitat cu cardul fără probleme, iar ca şi concluzie pot zice că Brandi este un brand, o legendă care vinde bine şi o idee mai scump!

Adresă: Vico Teatro Nuovo, 47,80134 Napoli NA, Italia

Website: pe facebook

Tel. : +39 081 407171

La Trattoria Toledo am ajuns graţie unui panou şi a unui aranjament ce-i făceau publicitate, fixate în mijlocul străzii, adică pe Via Toledo, artera centrală, plină de viaţă din Cartierul Spaniol. Localul este situat pe o străduţă perpendiculară, chiar în capătul dinspre Via Toledo. Aici este o zonă pietonală, dar pe care circulă şi mopedele, uneori chiar nebuneşte, aşa încât, trebuie să fii cu băgare de seamă să nu te agaţe vreunul din mers.

De cum ne-am oprit în dreptul panoului şi ne-am făcut cunoscută intenţia de a intra, a şi venit un ospătar care ne-a invitat să intrăm. În ianuarie, localul avea terasa din faţa sa acoperită şi învelită cu pereţi transparenţi, protectori, preferând să ne aşezăm acolo şi nu în interior. Peste tot, decoraţiunile îl aveau pe Maradona ca personaj principal.

Am primit meniurile repede, însă noi eram setaţi pe calamari prăjiţi, aşadar nu l-am studiat prea mult. Am observat totuşi că panoplia de preparate era destul de largă, cuprinzând bucătărie mediteraneeană, napoletană, peşte, fructe mare. Am acompaniat cele două porţii de calamari (20 €) cu una generoasă de cartofi prăjiţi (3 €). De băut, am început cu un Limoncello Spritz (5€) pentru mine şi o Peroni (3,5 €) pentru soţ, iar la final ne-am delectat cu o carafă de vin din cel al casei, la 0,5 l (5 €). Eu m-am mai încumetat să încerc şi vestita prăjitură „babà” (5 €) orignară din această zonă, iar rezultatul a fost un real deliciu. La toate acestea s-a adăugat coperto de 1,5 €/pers. Nota de plată n-a fost una „grea” : 44,5 € pe care i-am achitat cash, fiindcă ni s-a spus că nu funcţionează aparatura necesară.

Atmosfera a fost una absolut îmbietoare, serviciul foarte bun, personalul politicos şi jovial. Chelnerii fredonau tot timpul melodii tip tarantele, afişând o voioşie molipsitoare. Ne-a plăcut mult acolo, aşa încât ne-am întors pentru prânzul din ziua următoare repetând aproximativ comanda, cu deosebirea că am ales să ne aşezăm la masă în interior pentru a ne feri de curent. Aşa am văzut că localul este decorat interesant, rustic, pe pereţi fiind expuse fotografii cu vedete iubite în Napoli: Sofia Loren, Maradona, Bud Spencer.

Recomand acest local, nu am decât cuvinte de laudă pentru el.

Adresă: Piazza Giuseppe Garibaldi, 111,80142 Napoli NA, Italia

Website: https://vicchiarelle. it/

Tel. : +39 081 218 4059

E-mail: lucry92@hotmail.com

Aici am ajuns oarecum de nevoie fiindcă nu am găsit deschis la localul Da Michele cel ce are faima că face pizza nemaipomenită. E bine de ştiut că în luna ianuarie localul intră într-un fel de revizie (lucrări de întreţinere, reparaţii), nefiind disponibil clienţilor.

Flămânzi şi obosiţi, cum ne îndreptam de la Da Michele spre cazarea noastră, fiind deja seară, în Piazza Garibaldi dăm de acest restaurant de ale cărui panouri publicitare ne tot loviserăm, dar nu le prea acordaserăm atenţie că deh! , am vrut localuri de renume maxim. Localul serveşte o paletă largă de preparate incluzând, desigur, şi pizza.

Imediat ne încolţeşte ideea să intrăm, că oricum eram croiţi pe pizza, iar pizza nu poate fi rea la Napoli. Nu ne-am înşelat, eu am mers tot pe Margherita (6 €), soţul tot pe Quatro Stagioni şi ambele au fost foarte gustoase (10 €). E clar, am făcut cură de pizza Margherita şi Quatro Stagioni! De băut, am luat bere (2 €), iar coperto a fost de 2 €/pers, aşa încât nota de plată a fost modestă: 20 €.

Aici se potrivea bine zicala: „Vecina de lângă casă niciodată nu te lasă!” , căci am rezolvat simplu şi uşor problema cinei din acea seară.

Întotdeauna, în deplasările noastre, suntem adepţii mâncării stradale pe care o încercăm ori de câte ori ni se iveşte ocazia. Şi aici, la Napoli, ne tot îndopaserăm ba cu fructe de mare la cornet, ba cu ceva dulce gen sfoliagtelle, babà, tiramisù, etc.

Însă, pe când eram pe Spaccanapoli, mergând agale să luăm seama la monumentele de pe arteră, ne intră în raza vizuală acest mic local pentru care am simţit imediat imboldul să-i trecem pragul. Înăuntru am găsit un domn venerabil, politicos, care ne-a pregătit pe loc comanda. Am savurat peștișori și calamari prăjiți la cornet, ne-am potolit setea cu bere. Totul în 12 € pe care i-am achitat cu cardul. Localul, pe cât de micuț, pe atât de cochet, este decorat în stil „Maradona” , de unde rezultă că proprietarul este unul dintre numeroșii admiratori înfocaţi ai marelui fotbalist. Am zăbovit un pic pe scaunele înalte atât cât să ne refacem forțele, după care am luat-o din nou la pas pe Spaccanapoli.

În Napoli am avut unele dintre cele mai plăcute experiențe gastronomice din Italia, sincer nici nu mă așteptam să găsim atâta culoare, atâta diversitate. Napoli, acest „templu al pizzei” m-a impresionat pozitiv, așa cum spuneam și la începutul articolului, din punctul de vedere al prețurilor care s-au dovedit accesibile într-o Italie pe care o știam deloc ieftină, dar și din perspectiva localnicilor care mi s-au părut veseli, sociabili, volubili, prietenoși.

Dacă ajungeți la Napoli, bucurați-vă papilele gustative cu tot ceea ce oferă acest oraș mai bun, dar în primul rând, pizza!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=OxfGYKCEvts

---

VIZUALIZĂRI: 4535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI