ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.02.2022
DE Lisa
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Moldova
ÎNSCRIS: 14.07.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
DEC-2021
DURATA: 7 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Ce sa aleg — Hurgada sau Sharm el Sheikh?

TIPĂREȘTE

Pentru ca in ultimii ani Egiptul a devenit o destinatie tot mai populara si pentru ca ofertele agentiile de turism sunt orientate catre cele doua statiuni, incerc astazi sa va ofer un mic ajutor in alegerea in primul rand a statiunii in care veti dori sa va petreceti vacanta, deoarece amandoua au si plusuri si minusuri si fiecare ofera experiente cumva diferite.

Sa incepem.

In primul rand, atunci cand va veti hotari sa va petreceti vacanta in Egipt, primul lucru pe care trebuie sa il aveti in vedere este - ce fel de vacanta va doriti?

Una de relaxare totala sau una cu ceva excursii?

In al doilea rand, sunteti insotiti de copii? Cat de mari sunt?

De ce spun acest lucru?

Pentru ca statiunea Hurgada, asa cum bine cred ca stiti este pozitionata pe zona continentala a Egiptului, pe cand statiunea Sharm este in peninsula Sinai.

Daca optati pentru o vacanta cu excursii la Luxor sau Cairo, fara discutie ca Hurgada va fi alegerea corecta, deoarece de aici se organizeaza majoritatea excursiilor.

Din Sharm, in schimb este aproape imposibil sa ajungeti in aceste destinatii, deoarece drumul nu poate fi facut decat cu avionul, ceea ce evident va duce la costuri suplimentare. Mai mult, in ultima perioada zborurile au fost suspendate, din cate am vazut eu.

Ce deosebeste cele doua statiuni?

In primul rand, marea.

Asa cum bine stiti, Marea Rosie este o atractie in primul rand pentru reciful de corali.

Reciful este aproape peste tot in zone cu apa relativ mica, astfel incat ei se vor intinde de-a lungul plajelor, ceea ce de obicei face imposibil intratul in apa de pe plaja hotelului.

In aceste conditii, aproape toate hoteluri au un ponton lung care duce pana dincolo de zona de corali de la mal, permitand de cele mai multe ori intrarea in apa doar din acele zone.

Daca in Hurgada intrarea in apa de la scarile pontonului este relativ mica, de 1,5 metri, putand practic sa stai in picioare, permitand in aceste conditii chiar si celor care nu stiu sa inoate sau copiilor sa se bucure de o sedinta de snorkeling, nu acelasi lucru se intampla in Sharm.

Pozitionata la intrarea in golful Aqaba, in drumul vaselor catre Israel si Iordania, statiunea Sharm are dezavantajul ca in fata hotelurilor, la capatul pontonului, marea devine brusc adanca, in unele zone chiar 30 de metri, asa cum indica panourile de pe mal, ceea ce duce la o usoara stare de disconfort cand stii ca sub tine se intinde un hau de zeci de metri. De aceea snorkelingul in aceasta statiune trebuie facut cu prudenta si spun eu, ca trebuie sa fii un bun inotator sau coborarea in apa sa se faca in toate celelalte cazuri doar cu vesta de salvare.

Exista si in Sharm cateva hoteluri care beneficiaza de mici plaje cu nisip, insa acestea sunt destul de putine, Hotelul Iberotel Palace fiind unul (vezi impresii).

Deci, daca totusi sunteti hotarat sa mergeti in statiunea Sharm, alegeti hotelul consultand hartile cu pozitionarea hotelurilor pe plaja si cu prezenta pontonului.

Si inca ceva, sunt zone in ambele statiuni unde la reflux marea se retrage destul de mult de la mal, lasand o zona descoperita si nu foarte atragatoare.

Un alt aspect de care ar fi bine sa tineti cont cand alegeti statiunea.

Cum ne petrecem serile?

Cred ca se stie ca in Egipt soarele apune vara in jurul orei 18, ora la care de altfel se opresc si activitatile la piscine sau la mare, practic dupa aceasta ora nu se mai poate intra in apa.

Evident ca ramane un timp destul de lung spre seara care trebuie umplut cu ceva activitati.

Daca sunteti intr-un grup mai mare evident ca se poate sta dupa cina pe o terasa la un pahar de vorba.

In schimb daca sunteti doar o familie, singuri sau un grup extrem de mic, dupa cateva seri poate sa apara o usoara plictiseala, mai ales daca nu v-ati orientat catre un hotel cu program de divertisment sau acesta este slabut.

Ei, in acest caz balanta se schimba clar in favoarea statiunii Sharm el Sheikh. Gandita de la inceput ca statiune, Sharm-ul are cateva zone de promenada si ma refer aici la zona Old Egypt- un gen de bazar in mijlocul caruia troneaza impunatoare moscheea Sahaba, o dantelarie in piatra si un obiectiv foarte vizitat.

Piata din jurul moscheei este plina de magazine, care e drept ca vand cam aceleasi lucruri, insa poti petrece cateva ore foarte placut. Are si o zona foarte frumoasa cu un perete de stanca, de pe care se revarsa o cascada, seara canta muzica, e superb luminata si din cand in cand sunt mici spectacole de strada.

Si inca ceva, Egiptul nu e o tara din care sa poti cumpara foarte multe lucruri.

Fie Hurgada, fie Sharm, oferta se reduce la ceva suveniruri, parfumuri arabesti, ceaiuri, ceva articole din piele, posete, curele, borsete si cam atat. Nici macar atat de laudatul bumbac egiptean nu-l vei gasi in magazine, cele cateva prosoape si halate din micile magazine nu sunt de calitatea necesara pentru a merita achizitionate si apoi transportate spre casa.

Aurul - nu l-as achizitiona din Egipt. E destul de greu sa negociezi, sunt foarte insistenti, nu-l poti verifica si nici nu stii daca la urma ai facut o afacere buna.

O alta zona ce poate fi luata in calcul pentru o plimbare seara este zona Soho.

E practic o strada lunga, care pe o parte si cealalta are magazine, restaurante si terase, se ajunge de regula cu un taxi, care te asteapta la iesire si te duce inapoi la hotel. L-am intrebat pe sofer de ce ne asteapta si a spus ca daca s-ar intoarce ar pierde timp si ar consuma benzina, nefiind sigur ca ar mai gasi turisti, asa incat pentru el e mai rentabil sa te duca si inapoi, oricat ar insemna sa astepte.

Mai exista o alta zona de cumparaturi, in jurul unui mall - Genena City Mall se numeste. Nu am fost, dar din ce spuneau turistii, ar fi cea mai ieftina zona de cumparaturi.

Revenind, Hurgada, spre deosebire de Sharm, a construit marea majoritate a hotelurilor in afara orasului, de-a lungul unei sosele ce leaga aeroportul de zona Makadi, astfel ca nu prea ai ce face daca iesi din resort.

E drept ca exista mici zone pietonale cu magazine ce se intind de-a lungul strazii, dar cele mai multe ofera suveniruri si articole de plaja. In zona exista magazinul Cleopatra cu preturi fixe.

Excursiile.

La acest capitol, e clar, asa cum spuneam la inceput, pentru Cairo si Luxor, punctul de plecare este Hurgada.

Indiferent de unde vor fi achizitionate excursiile, ele se desfoara dupa un tipar si pe acelasi traseu.

Plecarea se face cu autocare mari, moderne si care merg in convoi. Opririle sunt in aceleasi locuri si obiective turistice.

O precizare, in lunile de vara si ma refer aici incepand cu luna mai si pana in octombrie, temperaturile ajung frecvent in zona Luxor la 50 de grade si chiar peste, astfel incat pentru copii, persoane in varsta sau cei cu probleme de sanatate, eu as recomanda prudenta.

Excursiile se intind pe intreaga zi, multe obiective se viziteaza la orele pranzului, iar temperaturile sunt mari si greu de suportat chiar si la umbra.

In luna mai cand am vizitat Luxorul erau deja 50 de grade la pranz, iar templele sunt intinse, se merge cu capul in soare si oricat te-ai proteja disconfortul se instaleaza rapid.

Multi turisti au renuntat sa mai viziteze Valea regilor, ultima oprire de pe traseu, alegand sa ramana in autocar si pierzand practic cel mai frumos obiectiv turistic.

Deci, prudenta, insolatia se poate instala rapid, deshidratarea la fel, astfel incat o excursie de o zi iti poate strica restul vacantei.

Sub nici o forma cardiacii, copii mai mici de 5 ani sau persoanele in varsta nu au ce cauta in aceste excursii pe parcursul lunilor iulie si august. Cu atat mai mult cu cat plecarile in excursii au loc foarte devreme, ora 1 noaptea pentru Cairo si 4-5 dimineata pentru Luxor. Revenirea la hotel are loc dupa ora 10 seara. Deci se adauga si oboseala peste cele aratate mai sus.

Evident ca este pacat sa vii in Egipt si sa nu vizitezi aceste locuri, insa lasati-le pentru lunile octombrie-martie.

Croazierele.

Am fost in croaziere de o zi atat din Hurgada cat si din Sharm.

Si in acest caz, excursiile sunt cam la fel, mici vaporase albe te duc in larg unde de regula sunt 2-3 sedinte de snorkeling. Masa de pranz se serveste pe vaporas, este de cele mai multe ori slabuta calitativ, compusa din paste, pui, peste si orez, indiferent daca mergi din Sharm sau Hurgada.

Diferente.

Din Hurgada, plecarile se fac cu vaporase ancorate in diferite puncte, in preajma unor hoteluri si nu din portul din Hurgada, ceea ce face sa nu fie foarte aglomerat.

Doar Corabia piratilor - un vas mai mare si mai elegant pleca din port.

Turistii sunt adunati de agentia organizatoare in microbuze si dusi la vaporas si la final adusi inapoi la hotel. Vaporasele sunt la fel, identice chiar, astfel incat tot ceea ce puteti sa faceti este sa negociati pretul cat mai bine.

Cele mai scumpe sunt de regula, cele oferite de ghizii care va insotesc in microbuzul de la aeroport la hotel si care va vor inmana o foaie cu excursiile optionale. Aceeasi ghizi va dau intalnire a doua zi in holul hotelului propunandu-va pachete de excursii care pretind ca ar fi mai ieftine decat excursiile luate separat. Da, poate fi o varianta, dar trebuie negociate la sange, deoarece preturile difera destul de mult.

De exemplu, in luna decembrie 2021 cand am fost in Sharm, in microbuzul care ne ducea spre hotel am intalnit o tanara care era cazata la hotelul de langa noi. Am stabilit sa mergem impreuna intr-o croaziera in zilele urmatoare. Tinand legatura pe messenger cu aceasta aflasem preturile excursiilor cu o jumatate de ora mai devreme, ghidul mergand la hotelul ei prima data, apoi la noi. Daca la ea pretul pentru croaziera cu vaporasul alb a fost de 55 euro, la noi a ajuns 65 de euro, iar pentru Corabia piratilor la ea 85 de euro, la hotelul nostru 100 de euro.

Evident ca l-am intrebat pe ghid de ce asa diferenta, a dat din colt in colt, a sunat chipurile la agentie, a mai mormait ceva si ne-a lasat la 60 de euro. Nu e mult, dar ca sa va faceti o idee pana unde se poate negocia.

Croaziera in sine e frumoasa, clar in avantaj cei care sunt in Hurgada deoarece aici exista in larg o insula, nelocuita, cu 3 plaje: Insula paradisului, Orange bay si Mahmya. Nu sunt insule separate, sunt plaje diferite pe aceeasi insula, desi va vor fi prezentate ca fiind diferite.

Orange bay - e plaja cea mai mare - seamana cu o laguna, cu apa mica, cu o culoare senzationala, cu un bar pe plaja, cu o zona mai inalta de pe care se pot face fotografii frumoase. La bar preturi mari.

Se sta cam 2 ore pe plaja, vaporasul opreste la capatul unui ponton lung. In lunile de vara este foarte cald, chiar sub umbrelele de paie, astfel incat sapca si crema sunt obligatorii. Un fotograf, fiecare vaporas are fotograf, va va indemna sa faceti fotografii pe plaja, in pozitii cat mai atractive, pe care ulterior le vor pune pe un cd si le vor oferi spre vanzare. Preturile cd-ului merg de la 60 de euro pana spre 25 euro, depinde de cum negociati. Nu sunt obligatorii si sincera sa fiu, daca aveti un aparat bun le puteti face singuri. Eu am achizitionat un cd, dar acum sta aruncat intr-un sertar.

Insula paradisului - o alta plaja, e mai mult destinata snorkelingului la mal. Daca pe Orange bay nu poti face snorkeling deoarece apa e prea mica si nu sunt corali, aici se poate face.

Pe Mahmya nu am fost si de altfel nu stiu daca acolo opresc vaporasele, e cea mai putin vizitata, cred ca e protejata.

Deci, la momentul la care achizitionati excursia intrebati si pe ce insula (plaja) opreste. Pe Orange bay te odihnesti si nu faci snorkeling, pe Paradise - da.

Sedintele de snorkeling.

Sunt de regula 2 sau 3, dar din pacate in cele mai multe zone, marea majoritate a coralilor sunt morti sau foarte putini vii si frumos colorati, in schimb veti intalni multi pesti frumos colorati.

Singura excursie in care am fost si erau coralii vii, a fost cu Corabia piratilor, care are permisiunea de a merge in alte zone decat cele frecventate de vaporasele albe, desi noua ni s-a spus ca merge pe acelasi traseu, doar ca nu este adevarat. La un moment dat aceasta se desprinde de convoi si se indreapta spre alte zone. De altfel si pretul excursiei este mai mare si nu cred ca este dat doar de calitatea superioara a vasului sau de masa de pranz, cat de zona unde se fac sedintele de snorkeling. Daca as mai alege o croaziera, as opta pentru Corabia piratilor, fara discutie.

Toate vaporasele opresc in aceleasi locuri, probabil ca au permisiunea doar in anumite spatii, astfel incat uneori sunt si 10-20 de vaporase stationate, se leaga unele de altele si turistii coboara in apa.

Snorkelingul este sigur, nu pot sa apara accidente, ghizii sunt atenti si urmaresc turistii in apa, astfel incat nu te poti indeparta de vas prea mult. Evident ca revenit pe vas vei avea nevoie de prosoape si acestea trebuie sa le iei cu tine de la cazare, neexistand posibilitatea sa le inchiriezi de pe vas. N-ai prosop stai ud. Si nu e placut. Deci, luati-va prosoape, chiar 2, deoarece nu se usuca destul de repede, astfel ca dupa prima oprire toate vor fi ude, iar la urmatoarea oprire te vei sterge cu ele pe jumatate murate.

Daca in Hurgada exista aceasta insula pe care se fac opririle, in Sharm nu poti face decat sedinte de snorkeing in croaziera, deoarece singura oprire este la o asa zisa Insula alba, de fapt o limba mica de nisip, de citiva metri lungime si latime, care in decembrie era sub nivelul apei, astfel incat turistii care s-au aventurat de pe vaporas pana la ea, pareau ca merg pe apa. Cei mai multi au renuntat.

Concluzie, croaziere mai frumoase se fac din Hurgada.

Si inca ceva. Din Hurgada plecarile, asa cum spuneam se fac din diferite puncte ale statiunii, pe cand in Sharm toate plecarile sunt din micul port din rezervatia Ras Mohamed si aglomeratie ca in decembrie nu am vazut niciodata. Dimineata, la ora 9 cand am ajuns cu microbuzul la intrarea in port era o coada de zeci de masini care asteptau sa intre, apoi zona de asteptare era plina de turisti, voi atasa fotografii, iar timpul de asteptare era destul de lung, pana ajungeai pe vas. Cam o ora. Pus controale, in genti si bagaje. Poate asa am nimerit atunci, desi am mai fost o data si a fost cam la fel.

Hotelurile

Si in Hurgada si in Sharm sunt cam la fel, de altfel sunt marile lanturi hoteliere care au hoteluri in ambele statiuni. Ma refer aici la Sentido, Sunrise, Jaz, Pick Albatros, Iberotel si multe altele, ceea ce duce practic la aceleasi servicii in ambele statiuni, parca totusi cu un plus pentru Sharm.

Evident ca atunci cand alegeti hotelul trebuie sa aveti in vedere cateva elemente. Probabil ca va veti intreba de ce hoteluri de 5 stele au diferente asa de mari de pret. Unele costa 500 de euro de persoana pe sejur, altele 1500 de euro.

Diferenta este data in primul rand de calitatea partii gastronomice. Aici este diferenta. Cu cat hotelul este mai scump, mancarea este mai diversificata iar bauturile de mai buna calitate.

La un hotel mai ieftin sucurile vor fi la dozator, la cele scumpe, la doza sau sticla. Dulciurile vor fi mai variate si de mai buna calitate, la cele low cost, mai putine si cu gust identic, la fel si fructele. Camerele sunt cam la fel, in cele mai scumpe mbilierul este mai nou, iar in frigider o gama mai larga de bauturi.

In rest nu sunt mari diferente, hotelurile arata cam la fel, toate construite de regula in forma literei U, inconjurand practic piscina pozitionata in zona centrala. Cele mai multe hoteluri si in Sharm si in Hurgada sunt extrem de mari, intinse pe suprafete generoase, ceea ce aduce si avantaje - nu e aglomeratie aproape nicaieri, gasesti mereu locuri libere la plaja sau piscina, in schimb devine incomod cand trebuie sa strabati distante destul de mari de la camera la plaja sau restaurant.

Si care e problema?

La ora pranzului e destul de neplacut sa mergi cu soarele arzand distante lungi. Au fost situatii in care in luna iulie, in 10 minute te arzi pe umeri la ora 12.

Deci, ca o concluzie.

Ambele statiuni ofera aproape toate conditiile pentru o vacanta de neuitat la malul marii.

Hurgada, posibilitatea de a face excursii, marea mai putin adanca in fata hotelului, croaziere mai frumoase, dar cu putine posibilitati de a face ceva in afara resortului.

Sharm - mai eleganta, mai ofertanta sub aspectul petrecerii timpului seara in afara resortului, dar mai greu de facut snorkeling la hotel si croaziera mai putin atractiva.

In ambele statiuni se poate face safari, excursie cu submarinul sau scuba diving.

Si inca ceva, in Hurgada se plateste viza in aeroport - 25 de euro, in Sharm - nu.

Deci, atunci cand veti alege in care din cele doua statiuni va veti petrece vacanta, luati in calcul, dincolo de pretul oferit si aceste elemente care vor aduce cu siguranta un plus vacantei dumneavoastra.

Si inca un aspect, e o tara linistita, turistii sunt in siguranta, nu ascultati povestile cu rapiri si atentate, am fost si singura acolo si nu am avut nicio problema, au o politie turistica bine pusa la punct, ii vei gasi peste tot, chiar se straduiesc sa asigure toate conditiile, sunt primitori si binevoitori, veseli si prietenosi, chiar daca uneori devin cam insistenti.

Documentati-va temeinic cu privire la hotel, negociati bine la fata locului, protejati-va serios de soare, nu va aventurati in excursii in mijlocul verii daca nu va bucurati de o sanatate solida, lasati mici tipsuri personalului de la hotel, nu va suparati si nu-i repeziti daca devin insistenti.

Restul? Va las sa descoperiti singuri!


[fb]
---
Trimis de Lisa in 26.02.22 12:47:33
Validat / Publicat: 26.02.22 18:07:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.

VIZUALIZĂRI: 8279 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lisa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Desene superbe, dar e cald si e multa lume.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.02.22 18:06:19]
»

Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru vacanța în Egipt" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: Vacanța în Egipt]

webmasterPHONE
[26.02.22 18:12:22]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

adrianbogdan
[26.02.22 19:20:37]
»

buna seara! Multumim! foarte bine punctat dar...

Si inca un aspect, e o tara linistita, turistii sunt in siguranta, nu ascultati povestile cu rapiri si atentate - nu as avea o asa siguranta pe aceasta afirmatie. Se pare ca nu ati fost atat de atenta la indicatiile ghizilor; de trei ori (cu trei ghizi diferiti) am fost avertizati (a) sa stau naibi in fata ghidului si sa nu mai dispar din fata lui, nu cred ca toti trei si-au batut gura degeaba cu noi (mine). De altfel nu cred ca MAE pe siteul oficial ar tine in capul listei Alerta de calatorie pentru Egipt;

Ca măsură de precauţie, cetățenilor români li se recomandă să evite călătoriile pe cont propriu în R. A. Egipt, prin PTF Taba (aflat la frontiera cu Israel), Muntele Sinai sau Mânăstirea Sfânta Ecaterina. În acest context, se recomandă deplasarea în grupuri organizate, cu identificarea exactă a operatorului egiptean care cooperează cu agenţia de turism din România şi evitarea efectuării de deplasări neorganizate în alte zone decât cele înscrise în circuitul turistic stabilit inițial

Sa nu uitam ca rapiri si atacuri la straini au cam fost prin Egipt, ca nu au fost romani asta nu inseamna ca nu pot fi rapiti sau atacati romani.

Acuma stiti cum e - astrele predispun, omul dispune.

Va doresc vacante frumoase!

LisaAUTOR REVIEW
[26.02.22 20:00:47]
»

@adrianbogdan: Fara discutie ca oricand pot sa apara surprize oriunde pe glob si din pacate nici Europa nu a fost ferita de astfel de evenimente nefericite, a se vedea Parisul, Londra, Madrid, insa eu faceam strict referire aici la Egipt.

Bineinteles ca daca umbli singur, noaptea, sau prin zone cu potential risc, pot sa ti se intample lucruri nedorite, dar cum spuneam, pentru asta nu trebuie sa mergi pana in Egipt.

Atat timp cat nu parasesti zonele turistice, sunt sigura ca nu ti se poate intampla nimic.

mishu
[26.02.22 20:19:12]
»

Super! Inca nu am ajuns in Egipt, insa cand am sa decid asta, am sa tin cont de toate sfaturile si de ceea ce imi doresc ca sa pot alege (cat mai aproape de dorintele mele). Flacaii mei tocmai s-au intors dintr-o excursie in Egipt, au stat in Hurghada, si au apuca sa se miste putin in zona (programul si activitatile nu prea le-au lasat mult timp liber fiind o deplasare tematica).

Felicitari, votat cu mare drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
LisaAUTOR REVIEW
[26.02.22 20:28:15]
»

@mishu: Multumesc, uneori e greu sa alegi, iar agentiile vand ce au contractat.

Rodel
[27.02.22 15:43:30]
»

Am fost de două ori în Hurghada și pot spune că sunt multe hoteluri în oraș, deci ai ce face dincolo de resort. De ex., hotelul Marriott, la care am stat în mai, se află pe Sheraton Road și foarte aproape de Promenada Village, o zonă elegantă, cu multe magazine. Tropitel din Sahl Hasheesh, la care am stat în octombrie, este mai departe de centrul stațiunii, cam 5 km, dar nu mi s-a părut deloc izolat. În general, nu-mi aleg hoteluri aflate „în pustiu” , fie că e vorba de Egipt sau Turcia. M-ar tenta și Sharm El Sheik, dar cred că tot Hurghada voi alege. Referitor la siguranță, n-am simțit nicio amenințare, chiar m-am simțit protejată. Dacă Egiptul excelează prin ceva, acela este turismul.

⭐ValentinB_88⭐
[03.03.22 10:22:26]
»

Frumoasa recenzie, foarte detaliata, multumim pentru timpul acordat. Votat cu punctaj maxim!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, Lisa, mishu, Rodel, ⭐ValentinB_88⭐

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043426990509033 sec
    ecranul dvs: 1 x 1