Tropitel Sahl Hasheesh – un hotel perfect pentru un snorkeling de vis

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 15 – 29 septembrie

În 2018 se împlineau şapte ani de când tot cochetam cu ideea unui sejur în Egipt, o ţară cu o istorie captivantă, cu o Mare Roşie frumoasă şi caldă mai tot timpul anului şi cu o faună subacvatică incredibilă şi cu o climă pe placul meu. După două tentative eşuate de a ajunge în Egipt, prima dată în martie 2011 şi a doua oară în noiembrie 2015, ambele nefinalizate din motive indepenente de voinţa mea, sub influenţa evenimentelor politice şi nu numai, am simţit că, în sfârşit, a venit timpul şi pentru Egipt, toate premizele fiind acum favorabile.

Alegerea hotelului nu era însă o treabă deloc simplă, fiind vorba de prima vizită în această ţară. Ştiam că vreau musai un hotel de cinci stele şi bun. Ok, bun, dar bun în comparaţie cu ce? Cei care mai fuseseră în Egipt mă avertizaseră că dacă voi face permanent comparaţie cu hotelurile din Turcia mea dragă îmi va da cu minus orice aş alege, luxul resorturilor foarte bune din Antalya fiind greu dacă nu imposibil de egalat în această ţară, cel puţin nu la un cost comparabil. Cam la fel stăteau lucrurile şi în cazul serviciilor, turcii fiind de neegalat şi la acest capitol.

A urmat o muncă intensă de documentare. Pe măsură ce citeam mai mult, eram tot mai derutată, mai nehotărâtă în a lua decizia finală şi a rezerva. Îmi era frică de această alegere practic în orb. Chiar dacă în 2018 Egiptul a fost destul de ieftin, totuşi era vorba de destui bani pe care nu voiam să-i pierd şi nici să-mi ratez concediul din cauza unei alegeri greşite. Din februarie şi până în iunie am tot cerut oferte, m-am tot gândit şi răzgândit, nehotărâre care avea să mă coste câteva sute de euro doar din reducerile de early booking ratate între timp.

Cel puţin la fel de importantă ca alegerea hotelului era organizarea timpului petrecut acolo, ce excursii intenţionam să facem. Eu îmi doream să merg la Luxor, în timp ce soţul meu nu concepea măcar să ajungă în Egipt şi să nu vadă Piramidele şi Sphinxul. Tare complicat pentru că trebuia să fac cumva să împac şi capra şi varza :D. Sinceră să fiu, Piramidele mă tentau şi pe mine, fiind vorba de una din minunile lumii antice şi singura care încă mai există, dar, în acelaşi timp, eram îngrozită de drumul lung până acolo, de multele ore petrecute în autocar, de inevitabilul meu rău de mişcare etc.

Deşi, în general, eu nu pun mare preţ pe „gura lumii” , de această dată argumentul soţului meu că toţi vor râde de noi dacă mergem în Egipt doar pentru plajă şi baie în mare, mâncare şi băutură din belşug ca la orice all inclusive din orice ţară, fără a vizita măcar Piramidele şi Mormintele din Valea Regilor, a fost hotărâtor. Am înţeles că nu le vom putea face pe toate şi să ne mai şi odihnim decât în varianta unui sejur dublu de două săptămâni.

Câştigătorul a fost Tropitel Sahl Hasheesh, un hotel de cinci stele aflat la 25 kilometri de aeroport şi la 37 kilometri de Old Town Hurghada, construit în anul 2011, pentru care Cristi de la AFA mi-a făcut o ofertă foarte bună la preţul de 2.200 euro pentru un sejur de 14 nopţi în cameră Deluxe cu vedere la grădină şi laterală la mare cu Elite all inclusive, transport cu avionul, transferuri şi asigurări de călătorie (storno şi medicale) incluse. Datorită lui Cornel am plătit în final doar 1.800 euro, un preţ excelent pentru ce am beneficiat. Colaborarea cu agenţia AFA a decurs, ca de fiecare dată, foarte bine :), iar după plata finală am primit pe mail voucherul de cazare, biletele de avion şi asigurările de călătorie.

Destul de uşor :), cu o cursă charter operată de Blue Air, zbor plăcut, nu foarte lung, piloţi ok, catering la bord mulţumitor, nu doar o sticlă de apă plată ca anul acesta :D.

Orarul de zbor a fost ok, deşi era loc şi de mai bine, cu plecare din Bucureşti dimineaţa la 7.00 şi întoarcere din Hurghada tot dimineaţa la 10.00, în acest fel câştigând prima zi, dar ratând-o integral pe ultima.

Pe aeroportul din Hurghada ne-am recuperat bagajele, am plătit taxa de viză de 25 USD de persoană, mi-am cumpărat ţigări din Duty Free şi o cartelă locală cu internet de la standul Vodafone, apoi ne-am întâlnit cu reprezentantul touroperatorului care urma să ne asigure transferul la hotel. Transferul a durat aproximativ 50 minute, dar nu atât din cauza distanţei faţă de aeroport, cât a deselor opriri la alte hoteluri pentru debarcarea turiştilor.

Adresa: Sahl Hasheesh, Hurghada, Red Sea, Egypt

Website: tropitelhotels.com/Tropit ... l-Sahl-Hasheesh

Coordonate GPS: 27.01916 N; 33.88956 E

Hotelul are în compunere o clădire principală cu cinci etaje şi un alt corp cu două etaje, în care se află camerele club, mai elegante puţin, dar, cel mai important, mai aproape de mare şi cu o vedere superbă la aceasta.

Recepţia este destul despaţioasă şi elegantă, fără a avea însă strălucirea celor din resorturile turceşti de aceeaşi categorie.

Am ajuns la hotel cu puţin înaintea prânzului, fiind ultimii debarcaţi din minibusul care ne-a asigurat transferul de la aeroport la hotel. Am fost patru familii care aleseserăm Tropitel. Bagajele au fost preluate de bell boys şi lăsate la intrarea în hotel. Ghidul agenţiei partenere s-a ocupat la recepţie doar de cazarea unei singure familii, singura care „cotizase” :D. Sincer, nu aveam nevoie de asistenţă, dar nu am putut să nu constat, şi acesta era doar începutul :(, că o bancnotă de 5 USD poate face diferenţa.

Ghinionul meu a fost că am ajuns prima la recepţie, chiar înaintea ghidului şi apucasem deja să demarez formalităţile de check in, fără ajutor şi fără bani, solicitând doar o cameră cu pat matrimonial şi la un etaj superior. Pat matrimonial am primit, dar etaj superior nu, camera repartizată aflându-se la nivelul recepţiei (etajul al treilea), ceea ce mi-a oferit însă alte avantaje :p.

După prezentarea voucherului şi a paşapoartelor am primit imediat brăţările all inclusive şi promisiunea că vom primi şi camera în scurt timp, ceea ce s-a şi întâmplat. Am ieşit să fumez o ţigară şi când să o aprind pe a doua am văzut că bell boy-ul începea să care bagajele. Am revenit la recepţie şi am primit cardul pentru accesul în cameră şi două carduri pentru prosoape. Am solicitat un al doilea card de acces şi l-am primit pe loc, fiind mai comod să aibă fiecare propriul card.

Totodată, am primit şi câte un voucher pentru câte o rezervare gratuită la restaurantele a la carte mexican şi italian pentru fiecare din cele două săptămâni de sejur şi nişte vouchere pentru închirierea de biciclete (gratuit 30 minute). În baza voucherului prezentat la guest relation cu o zi înainte, puteam rezerva cina la restaurantele cu specific menţionate, dar nu am reuşit să-mi conving soţul să mergem.

Am pornit după bell boy spre cameră fără a utiliza liftul. Acesta a fost prea rapid în înhăţarea bagajelor noastre, încât nu am apucat să-i explic că vreau să văd mai întâi camera, conform obiceiului.

După un drum destul de lung şi cam întortochiat pe coridoarele de la etajul al treilea am ajuns în sfârşit la camera noastră. Prima impresie a fost una foarte bună. O cameră mare, chiar mai mare decât părea în pozele de prezentare, foarte curată şi cu mobilier relativ nou. Vederea era spre exteriorul resortului, spre Premier Le Reve, un teren viran cu aspect deşertic şi destul de dezolant şi parţială la mare, aşa cum am plătit. Mi-a convenit mai mult decât vederea la piscină şi la terasele restaurantelor, eu preferând liniştea şi intimitatea momentelor petrecute în propriul balcon. Anul acesta la Rixos Sharm el Sheikh am beneficiat de o cameră cu o poziţie şi vedere similară şi am fost la fel de mulţumită :).

Accesul în cameră se face cu cartelă, aceasta fiind folosită ulterior pentru pornirea curentului electric. Din holul de la intrare se intră în baie. Baia este foarte spaţioasă, este dotată atât cu cadă de baie, cât şi cu cabină de duş de tip walk in, cu duş fix şi mobil. Prosoapele ne-au fost schimbate în fiecare zi. Hotelul pune la dispoziţia turiştilor cosmeticele necesare: săpun solid, şampon, balsam, gel de duş şi loţiune de corp, acestea fiind completate zilnic. Există şi uscător de păr. Deasupra căzii de baie am descoperit uscătorul de rufe, practic un fir extensibil cât toată lungimea căzii, dar noi nu am folosit acest sistem pentru uscarea costumelor de baie. Baia a fost curăţată în fiecare zi cu destul simţ de răspundere având în vedere că munca era prestată de un camerist :D.

Tot pe hol se afla minibarul, gol sau aproape gol pe toată durata sejurului. Primeam în fiecare zi câte două sticle mici de apă plată de persoană şi o sticlă mare de apă plată. Datorită atenţiilor zilnice primite de Toni, cameristul nostru, cantitatea de apă s-a dublat, însă şi consumul de apă era crescut, deoarece foloseam doar apă îmbuteliată atât pentru prepararea ceaiului, cât şi pentru spălatul pe faţă şi pe dinţi, nedorind să am niciun fel de surprize. O singură dată la începutul fiecărei săptămâni de sejur am primit câte o sticlă de 1 litru de Pepsi, de Mirinda şi de SevenUp. Cam rar :D.

Deasupra minibarului se afla setul de preparare a ceaiului şi cafelei, cu cană electrică, două căni mari de ceai, pliculeţe de ceai de diverse sortimente, ceafea instant, lapte praf şi zahăr, acestea fiind completate în fiecare zi.

Tot pe hol mai era şi o oglindă mare, utilă, dar şi uşa care făcea legătura cu camera vecină, pentru că, spre ghinionul meu, mă pricopsisem cu o cameră cu uşă comunicantă :(. Nu am sesizat acest neajuns chiar din primul moment, ratând astfel ocazia de a solicita schimbarea camerei înainte de a fi desfăcut bagajele şi înainte de a deranja prin cameră. Parcă ar fi ghicit recepţionerul că am avut mereu o „pasiune” pentru copiii urlători, altfel nu-mi explic cum de ne-a „cuplat” chiar cu familia cu copil sub trei ani care călătorise şi în avion pe rândul din faţa noastră, încât cunoşteam deja repertoriul micuţului. De convieţuit în aceste condiţii ar fi fost destul de dificil, aşa că aveam doar două variante la dispoziţie: să merg la recepţie şi să cer schimbarea camerei, cu „atenţia” de rigoare desigur sau să-i determin cumva pe vecini să solicite ei schimbarea, pe banii lor, că oricum păreau mai generoşi decât mine :D. Cine mă cunoaşte ştie deja că am ales cea de a doua variantă şi chiar a funcţionat =)). Noi am ajuns sâmbătă în Egipt, duminică noaptea spre luni am plecat la Cairo, iar la întoarcerea din excursia care a durat aproape douăzeci şi patru de ore vecinii erau deja mutaţi într-o cameră cu vedere spre interiorul hotelului, stresându-i acum pe cei care stăteau pe terasa de la Lobby Bar :D.

Camera propriu-zisă este foarte spaţioasă, cu gresie pe jos, dotată cu un pat matrimonial lat şi confortabil, încadrat de două noptiere cu blat de marmură şi două sertare, fiecare noptieră având şi câte o lampă de citit, iar pe una se afla şi nelipsitul telefon, inutil de cele mai multe ori, dar care de această dată ne-a fost de folos, cei de la recepţie trezindu-ne în zilele în care trebuia să plecăm în excursii la ore foarte matinale.

Pe peretele comun cu baia se afla dulapul cu două uşi, foarte încăpător, suficient pentru toate hainele noastre, o jumătate cu bară pentru umeraşe, cealaltă jumătate cu rafturi, aici găsind şi seiful cu utilizare gratuită.

Zona de living consta din două fotolii comode şi o măsuţă, precum şi un lampadar, iar pe partea opusă se afla un suport pentru bagaje şi un birou cu oglindă, un scaun şi o lampă de birou.

Televizorul LCD era fixat pe perete în partea opusă patului. Doar soţul l-a mai deschis, eu nefiind interesată să mă uit la televizor în vacanţă.

Balconul mi-a plăcut. A fost spaţios, dotat cu două fotolii de ratan cu perne pentru un plus de confort şi o măsuţă rotundă cu blat de sticlă. Lipsea uscătorul de rufe, pe care l-am găsit ulterior montat deasupra căzii de baie. Am înţeles şi de ce lipsea. Vântul care a bătut permanent în cele două săptămâni de sejur ar fi făcut imposibilă uscarea în siguranţă a rufelor în balcon. Noi am insistat totuşi legând costumele de baie de fotolii, pentru a nu le culege din grădină sau din balcoanele vecinilor de la etajele inferioare.

Am petrecut momente plăcute în balconul meu cu vedere la deşert şi parţial la mare bucurându-mă de liniştea şi intimitatea dorite şi dimineaţa devreme şi seara înainte de culcare, la o cafea, un ceai sau un pahar de ceva.

Aerul condiţionat, atât de necesar în cazul căldurilor din Egipt, era în sistem centralizat, acceptabil de silenţios şi foarte eficient, răcorind în scurt timp camera de 48 metri pătraţi. Eu l-am folosit totuşi destul de puţin din motive de sănătate. Venisem în Egipt imediat după o vacanţă petrecută la noi pe litoral unde reuşisem să răcesc destul de urât şi chiar dacă terminasem tratamentul rămăsesem totuşi cu o tuse foarte supărătoare care nu putea fi oprită nicicum atunci când intram într-o zonă climatizată. Am tuşit cumplit şi în avion până am oprit aerul condiţionat. Noroc că povestea se întâmpla în urmă cu trei ani, deoarece, în contextul actual şi la halul în care tuşeam, cred că m-ar fi aruncat ceilalţi pasageri din avion în timpul zborului şi nu mai ajungeam la destinaţia visată :D. Deşi atât acasă cât şi în vacanţă dorm fără probleme noapte de noapte cu clima pornită, aici, cel puţin în prima săptămână, nu am folosit aerul condiţionat mai deloc. Sufeream cumplit de cald şi, pentru a nu transforma camera într-o saună, dormeam cu uşa deschisă la balcon, cu perdeaua fluturând continuu în bătaia vântului fierbinte chiar şi noaptea.

Știind că am ajuns în Egipt şi că aici bacşişul este mai important ca oriunde, contrar obiceiului de a recompensa doar atunci când sunt mulţumită de serviciile prestate şi NU ÎNAINTE, aici a trebuit să mă adaptez şi am lăsat bani cameristului zilnic timp de două săptămâni, cu speranţa că-şi va face treaba cât mai bine sau măcar mulţumitor pentru mine. În prima zi a cam dat rasol, crezând că minusurile vor trece neobservate dacă îmi lasă pe pat diverse figurine confecţionate din prosoape :D. Dacă tot se ţinea scai de mine de câte ori mă vedea pe holuri, l-am chemat în cameră şi i-am explicat, cât se poate de tranşant, ce anume doresc să facă pentru banii primiţi, iar Toni a înţeles perfect mesajul şi s-a conformat, nemaiexistând probleme pe tot parcursul sejurului.

Cum spuneam, curăţenie s-a făcut în fiecare zi, în fiecare zi au fost schimbate cearşafurile şi feţele de perne, la solicitarea mea expresă şi pentru că regulile hotelului îmi dădeau acest drept. Nu a fost un moft din partea mea, ci o necesitate, deoarece sănătatea nu mi-a permis de această dată să dorm cu aerul pornit. De animăluţele din prosoape mă puteam lipsi, acestea fiind amuzante mai mult pentru copii.

Existau două restaurante principale, Palm şi Waves, brăţările roşii primite de noi dându-ne dreptul să mâncăm la oricare din ele. Acestea ofereau cele trei mese principale ale zilei, micul dejun (07.00-10.30), prânzul (12.30-15.00) şi cina (18.30-22.00), în sistem bufet, iar mâncarea era în proporţie de peste 80% identică în cele două restaurante. Diferenţele erau date de naţionalitatea turiştilor, unul fiind frecventat majoritar de turişti europeni, iar celălalt era preferat mai mult de egipteni şi alţi turişti arabi. Noi le-am încercat pe amândouă, pentru ca în final să mergem la cel plin de europeni, unde era mai linişte şi o organizare mai bună, pentru a nu mai fi deranjaţi de arabii cu mulţi copii, trei-patru de fiecare familie, foarte gălăgioşi.

Mâncarea a fost gustoasă şi suficient de variată, peste aşteptări, chiar dacă numărul sortimentelor era clar mult redus în comparaţie cu hotelurile turceşti de cinci stele vizitate de noi, însă am fost de la început avertizată de către mai multe persoane să încerc să nu fac comparaţii pentru că turcii sunt de neegalat şi la acest capitol. Nu aş putea spune că nu am avut ce să mănânc, am încercat diverse combinaţii şi toate au fost pe gustul meu, în final am ales să mănânc ce mi-a plăcut mai mult, chiar dacă unele feluri se mai repetau, ideea este că nu m-am plictisit în cele două săptămâni petrecute la Tropitel.

Un avantaj l-a constituit şi faptul că organizau cine tematice la restaurantul principal, în fiecare seară existând un alt specific şi acestea se repetau abia săptămâna următoare. Astfel, cina de luni era cu specific Far East, cea de marţi cu specific egiptean plus diverse specialităţi ale bucătarului, cea de miercuri era barbeque, cea de joi avea specific italian, cea de vineri era cu specific oriental, sâmbăta era cina cu specific peşte şi fructe de mare, iar duminica era Tex Mex. Dacă tot beneficiam de cine tematice la Palm&Waves, nu am reuşit să-mi conving soţul să mă lase să fac rezervare şi la restaurantele cu specific, deşi o puteam face gratuit în baza voucherelor primite la check in. Sinceră să fiu, nici eu nu eram convinsă că am fi mâncat neapărat mai bine, aşa că nu am insistat prea mult.

Am luat mereu micul dejun pe terasa restaurantului principal. De fapt, toate mesele le-am luat doar pe terasă şi nu doar din motiv de fumat, ci pentru că în interiorul restaurantului aerul condiţionat era reglat la o temperatură joasă, era mai mult decât „răcoare” , iar eu nu l-am suportat deloc, intram să-mi iau mâncare şi nu ştiam cum să ies mai repede de acolo.

Un mare plus l-a constituit prezenţa sucurilor de portocale proaspăt stoarse care ne erau oferite gratuit doar la micul dejun, precum şi cafeaua Americano, singura băubilă din punctul meu de vedere, având tăria unei cafele la filtru şi pe care o găseam doar dimineaţa. În rest, găseam peste tot cafea instant de la aparate, în diverse sortimente, care însă mie nu mi-a plăcut. Desigur, puteam comanda cafea turcească la Lobby Bar, dar aceasta era contra cost. Preţul nu era mare, doar 45 LE, mai puţin de 12 lei la cursul din 2018, însă eu m-am ambiţionat să nu plătesc. Am greşit, ştiu, dar asta a fost. Totuşi am „supravieţuit” acolo timp de două săptămâni cu doar două căni de cafea pe zi.

Cei mai romantici şi sau mai cu dare de mână puteau opta pentru varianta Splash Breakfast (07.00-10.00), o chestie mai deosebită, cu mesele amplasate în apă, cu servire la masă, totul contra sumei de 200 LE. Nu am încercat.

Pentru cei care se trezeau mai târziu exista posibilitatea de a lua micul dejun pentru întârziaţi undeva în apropierea plajei. Noi eram mult prea matinali pentru a ajunge să mâncăm la Late Breakfast :).

De prânz am mâncat doar de puţine ori la restaurantul principal. Ori eram plecaţi din resort, ori preferam să mâncăm la restaurantele italian sau mexican. Varietatea sortimentală era ceva mai redusă ca seara, dar oricum aveai de unde alege.

Seara aprindeau grătarele afară pe terasă unde prăjeau cărnuri fel de fel. M-a deranjat puţin fumul care invada toate mesele de pe terasă, din cauza vântului permanent. Plecam după mai puţin de o oră mirosind doar a fum şi a mâncare şi eram nevoită să-mi spăl părul încă o dată seara înainte de culcare.

La cină am avut parte de cea mai bogată ofertă de mâncăruri, unele în acord cu „tema” fiecărei seri, dar şi chestii mai generale şi mai pe gustul meu. Şi zona de dulciuri şi cea de fructe erau mai bine reprezentate la cină şi aici voi aminti doar despre rodiile gata curăţate care au fost preferatele mele.

Despre câte am mâncat eu la Tropitel vreme de două săptămâni nu am răbdare să povestesc, dar voi posta câteva fotografii mai edificatoare decât cuvintele.

Băuturile erau comandate şi aduse la masă de către ospătari. Bacşişul a făcut şi aici diferenţa în prioritatea de servire a turiştilor :(, dar nimeni nu rămânea neservit.

La data sejurului meu, existau şi trei restaurante a la carte: Il Pomodoro – cu specific italian, The Mexican şi Mumbai – cu specific indian (contra cost). Între timp se pare că a apărut şi un al patrulea restaurant cu specific turcesc, tot contra cost. Pentru a lua cina la restaurantele a la carte era necesară o rezervare făcută cu o zi înainte, în limita disponibilităţii, la Guest Relation, lângă recepţie. La cazare am primit nişte vouchere pentru restaurantele italian şi mexican, câte unul pentru fiecare săptămână de sejur, dar nu le-am folosit.

Chiar dacă nu am fost la cină, totuşi am preferat să luăm prânzul la restaurantele cu specific, gratuit şi fără vreo rezervare. În plus, ţinuta la ora prânzului trebuia să fie doar decentă, rigorile nu erau aceleaşi ca seara, iar italianul şi mexicanul erau şi foarte aproape de plajă, mult mai aproape faţă de restaurantul principal, ambele dispunând şi de terasă. Exista un meniu din care comandam cele dorite, puţine sortimente, aceleaşi în fiecare zi, dar mâncarea era ok. La italian am comandat mereu şniţel de pui cu cartofi prăjiţi, mai rar carne de vită cu sos de piper şi garnitură de orez, pizza cu ciuperci şi îngheţată sau tort de ciocolată. La mexican mâncarea părea mai de fast food cu burgeri şi sandvişuri, dar mai deosebite şi mult mai picante decât eram noi obişnuiţi să mâncăm.

Într-o zi am mâncat şi la snack, hamburgeri cu cartofi prăjiţi şi nişte mere bune ca desert, dar nu mi-a plăcut că nu era prea curat acolo şi nu am revenit.

Pentru cei care plecau în excursii şi ajungeau târziu înapoi exista varianta unei cine târzii la Mermaid Bar până la ora 01.00. Noi ne-am întors de la Cairo cu cinci minute înainte de terminarea programului de masă şi am renunţat la cină, am băut un cocktail la barul deschis nonstop şi am mers la somn, pentru că eram frânţi de oboseală.

Cea mai mare teamă a mea legată de mâncarea din Egipt nu era că aceasta nu se va ridica la nivelul celei din Turcia, asta mi-a fost clar de la bun început şi mi-am asumat atunci când am ales vacanţa în Egipt, ci era vis a vis de posibilele consecinţe digestive nedorite despre care tot auzisem. Am plecat cu o sacoşă de medicamente după mine, multe pentru stomac, dar, din fericire, nu am avut nevoie să le folosesc. Un prieten pasionat de scufundări şi care fusese în Egipt deja de peste zece ori până la momentul plecării noastre ne-a dat un sfat pe care l-am urmat cu sfinţenie şi atunci şi în cazul celorlalte trei vacanţe în Egipt care au urmat la scurt timp după prima şi anume acela de a consuma la fiecare masă IAURT simplu, cât mai mult şi din cel vrac, la castron, nu ambalat. Credeţi-mă că a funcţionat perfect :).

Ca peste tot, Lobby Barul era cel mai bun bar din resort. Avea program non stop şi o terasă cu fotolii şi canapele confortabile. În interior seara câte un invitat cânta la pian piese clasice creând o atmosferă plăcută, relaxantă. Noi stăteam doar pe terasă, iar dacă nu găseam locuri libere ne luam paharele în cameră şi le savuram pe balconul propriu, profitând de avantajul de a fi cazaţi la nivelul recepţiei :).

Despre băuturi aş putea spune doar că băuturile răcoritoare erau atunci de la Pepsi, iar cele alcoolice incluse în concept, DOAR LOCALE, au fost proaste, prea dulci pentru gustul meu, oricum mult sub aşteptări. Pentru turiştii mai pretenţioşi existau şi băuturi de import, mărci cunoscute, însă acestea erau doar contra cost. Exista un meniu de băuturi în care era clar precizat ce băuturi sunt gratuite pentru cei cu all inclusive şi ce băuturi se plătesc şi preţul aferent acestora, la fel şi pentru cocktailuri care erau şi gratuite, dar şi pe bani. Chiar dacă nu am fost deloc încântată de calitatea tăriilor locale oferite, aceleaşi la toate hotelurile care au doar all inclusive din ce am constatat ulterior, încet încet m-am obişnuit cu ele, după ce am insistat să pună cât mai puţin alcool în cocktailurile comandate, acestea devenind astfel mai băubile.

Beach Barul, aflat, cum îi spune şi numele, în apropierea plajei a fost un alt loc unde ne-am petrecut vremea, atât ziua între reprizele de snorkeling şi plajă, cât şi seara când căutam ceva mai multă răcoare. Aceleaşi băuturi locale erau disponibile şi aici, singura diferenţă constând în folosirea paharelor de plastic reutilizabile după o spălare nu tocmai temeinică :(, situaţie care sper să se fi schimbat în bine în contextul pandemic actual. Angajaţii de aici mai serveau şi pe plajă direct la şezlong, aşteptându-şi apoi bacşişul. Conform conceptului, programul acestui bar ar fi trebuit să se încheie la apusul soarelui, maxim ora 18.00, astfel că noi am fost plăcut surprinşi să-l găsim deschis şi după cină până la miezul nopţii.

Un alt bar pe la care am trecut dar nu am stat prea mult a fost Mermaid Bar aflat în hotel la un etaj superior, deschis după amiaza până la miezul nopţii şi destinat exclusiv adulţilor, o terasă drăguţă cu fotolii comode, servicii prompte, însă mai mult în genul unui Sports Bar, toţi clienţii fiind mai interesaţi de meciurile care se difuzau la televizoarele mari de acolo, în timp ce eu aş fi preferat cea muzică şi antren.

Mai mult mi-a plăcut Oriental Cafe, situat pe acoperişul clădirii Club, cea aflată cel mai aproape de mare, deschisă tot seara, de unde aveam o vedere frumoasă asupra întregului resort frumos luminat noaptea, dar şi asupra mării. Aici aveam posibilitatea de a fuma narghilea, contra cost. Am petrecut ceva vreme şi pe aici, dar tot la barul de la plajă ne simţeam mai bine.

Un bar apreciat de mulţi turişti, dar pe la care eu am trecut doar pentru a face câteva poze, este Pool Barul, cu program de la 10.00 până la asfinţit, cu mese, dar şi cu secţiune swim up.

Mi-a plăcut mult plaja de la Tropitel, cu nisip destul de fin, nu foarte lată, cu câteva rânduri de umbrele şi şezlonguri, dotate cu paravane contra vântului şi suficient de distanţate pentru a beneficia de intimitate chiar în vremuri normale. Pălăriile umbrelelor din lemn nu asigură o umbră perfectă, permiţând soarelui să pătrundă prin ele, fără a deranja însă.

Cel mai departe de mare este un rând de baldachine, foarte confortabile şi mai ales gratuite :D. Acestea se ocupau primele, dar oricum nu trebuia să ne trezim cu noaptea în cap pentru a prinde unul liber. La fel de mult interes prezentau şi şezlongurile din marginea din dreapta a resortului, acestea având avantajul de a fi aproape de ponton.

Pe plajă veneau diverşi angajaţi care încercau să ne vândă diverse excursii, să ne atragă cu fel de fel de oferte de masaje şi tratamente la SPA, dar renunţau repede după refuzurile primite în primele zile şi apoi stăteam liniştiţi.

Există un chioşc de prosoape în apropierea plajei de la care primeam prosoape de plajă în schimbul cardurilor primite la check in, prosoape care puteau fi apoi schimbate după dorinţă. Există pe plajă şi duşurile atât de necesare, dar şi două chioşcuri pentru sucuri, cafea, precum şi îngheţată, care este disponibilă câteva ore pe zi după prânz.

Intrarea în mare ar putea constitui un minus al acestui resort pentru cei care l-au ales cu dorinţa de a face baie în mare, pentru bălăceală sau pentru copii. Fenomenul de flux-reflux este foarte vizibil, la mal marea nu este niciodată mai adâncă de zece-douăzeci de centimetri, iar atunci când se retrage rămâne doar coralul mort, ca nişte smârcuri nu foarte plăcute ochiului. Pe mine nu m-a deranjat prea mult acest inconvenient, am ştiut exact unde merg şi mi-am asumat, dar am făcut această precizare pentru cei care ar putea fi dezamăgiţi plecând cu alte aşteptări sau fără o minimă documentare.

Hotelul dispune şi de un ponton lung de câteva sute de metri, care traversează zona de coral mort de la intrarea în mare şi permite accesul către cele două zone de baie, dar mai ales de snorkeling. Pontonul mi s-a părut adevărata piesă de rezistenţă, mai important decât plaja pentru iubitorii de snorkeling.

Eu am descoperit cu adevărat acest sport foarte târziu, abia aici la Tropitel, dar pot spune că m-a captivat şi de atunci am tot încercat să recuperez anii pierduţi :). Doar cu ochelari mai încercasem eu şi în Iordania în resortul de la Tala Bay cu doi ani înainte, unde, la fel, aveam ce vedea în aceeaşi superbă Mare Roşie din Golful Aqaba, dar cu respiratul prin tub nu m-am împăcat şi pace. Soţul râdea chiar de mine că eu uit să respir pe gură şi risc să mor prosteşte din cauza lipsei de aer. Bine acolo în Iordania marea avea o claritate fantastică încât nici nu ar fi fost nevoie să bag capul în apă, iar peştii frumos coloraţi veneau până aproape de mal.

De această dată am venit pregătită de acasă cu o mască de snorkeling, achiziţionată cu 100 lei de la Decathlon, care acoperă întreaga faţă permiţându-mi să respir normal, pe nas, cu labe pentru înot şi, desigur, cu încălţămintea specială pentru apă. Voi menţiona aici şi camera foto subacvatică împrumutată de la Tiza, căreia îi mulţumesc şi pe această cale şi ei, dar şi lui Dragoş, principalul „vinovat” , precum şi pentru cele câteva ponturi utile oferite înainte de plecare.

Masca s-a dovedit extraordinar de utilă, la fel şi camera foto cu ajutorul căreia am reuşit să imortalizez o mică parte din lumea subacvatică fabuloasă care mi s-a dezvăluit aici. Labele de înot nu mi-au fost de niciun folos, le-am cărat degeaba pe avion, pentru că le-am folosit doar o singură dată sau de două ori, apoi au zăcut în dulap. În schimb pantofii de apă şi-au dovedit utilitatea mai ales atunci când valurile mă duceau prea aproape de recif şi doream să mă îndepărtez puţin de acesta, fără a-mi răni tălpile.

Snorkelingul a devenit principala mea activitate în resort, surclasând de departe plaja şi leneveala pe şezlong sau pe pernele din baldachin, astfel încât, după cele două săptămâni de vacanţă ajunsesem să arăt precum pinguinul, neagră pe spate şi albă pe burtă =)), dar nu regret câtuşi de puţin orele petrecute la snorkeling, căruia am început să îi duc dorul imediat după revenirea acasă.

Atunci când am ales hotelul Tropitel Sahl Hasheesh pentru prima mea vacanţă în Egipt am fost extrem de inspirată şi de norocoasă totodată, deoarece nici măcar nu bănuiam ce surpriză fantastică îmi va oferi acesta prin accesul gratuit şi nelimitat la o lagună superbă, pe care noi am numit-o „piscina naturală” , perfectă pentru un snorkeling fabulos. Turiştii cazaţi la alte hoteluri din Hurghada ne invidiau de nu se poate pentru minunea aflată la dispoziţia noastră, la care ei nici măcar nu visau.

La Tropitel în laguna despre care povestesc am avut primele întâniri live cu o pisică de mare. Prima dată m-am speriat de ea şi am fugit, a doua oară a fugit ea de mine :D, iar abia la a treia întâlnire am avut curaj să o filmez, deoarece am aflat între timp că aceasta poate deveni periculoasă doar atunci când se simte ameninţată.

De fapt, Tropitel are două zone de snorkeling, una la capătul pontonului, pentru „profesionişti” , la apă adâncă de câţiva metri, mai clară, dar şi mult mai periculoasă din cauza valurilor şi alta pe partea dreaptă a pontonului, tot spre capăt, unde însă adâncimea apei este undeva la 1.75 metri sau chiar mai puţin în anumite momente ale zilei, unde riscurile erau minime spre inexistente chiar şi pentru cei care nu ştiu deloc să înoate, aceştia având posibilitatea de a folosi vestele de salvare puse gratuit la dispoziţie. Oricum există permanent un salvamar la datorie, gata să intervină dacă ar fi nevoie. Există şi câteva şezlonguri, umbrele, dar şi un duş cu apă dulce acolo aproape de capătul pontonului.

La momentul vizitei mele, pontonul era folosit doar de către turiştii cazaţi la Tropitel şi tot erau momente în care laguna se aglomera de înotători, iar apa se tulbura şi nu mai avea aceeaşi limpezime şi parcă şi peştii plecau speriaţi prin alte părţi. Nu vreau să mă gândesc cât de aglomerată poate fi această zonă magică acum când pontonul şi laguna sunt folosite simultan de către turiştii cazaţi la ambele hoteluri, Tropitel şi Gravity. Păcat, mare păcat :(

Nici aici în Egipt nu am fost prea interesată de subiectul piscinelor. Voi menţiona doar faptul că hotelul oferă piscine exterioare a căror apă este încălzită pe timpul iernii, parcă până în aprilie, dacă am reţinut bine, atunci când marea nu este confortabil de caldă sau când vântul, o prezenţă permanentă, este prea rece şi prea puternic, transformând ieşirea din mare o misiune aproape imposibilă.

Cu excepţia piscinelor pentru copii, am numărat trei piscine. Dintre acestea, pisicina principală se bucură de toată admiraţia mea. Este imensă, de fapt, mie mi-a părut mai mult un lanţ de piscine, în trepte, cu apa curgând din una în alta, cu poduri care o supratraversează şi ocupă aproape toată curtea interioară a hotelului, în partea dinspre mare existând şi o insulă cu jacuzzi. Este înconjurată de un număr mare de şezlonguri; aici cu greu am fi putut găsi locuri libere mai bine poziţionate, dar noi oricum nu eram interesaţi.

Există şi o piscină de relaxare, situată în exteriorul potcoavei, în partea dinspre Premier Le Reve, micuţă, dar aproape pustie mai mereu. În partea opusă, spre Gravity se află piscina cu tobogane. Ei se laudă cu un aquapark, dar oferă doar trei tobogane, din care doar unul este ceva mai interesant. Probabil că pentru Egipt, trei tobogane înseamnă deja foarte mult, pentru că altfel nu-mi explic nici de ce mult lăudatul hotel Steigenberger AquaMagic din Hurghada pe care l-am vizitat un an mai târziu oferea pentru adulţii cazaţi acolo, dar şi la AlDau Beach şi la Pure, acces la aquaparkul cu cinci maxim şase tobogane :D. Abia ajunsă la Rixos în Sharm am văzut un aquapark de hotel comparabil cu cele din Turcia, pentru că restul îmi păreau doar o glumă. Poate că sunt răutăcioasă în comentariul meu, cât timp erau destui amatori care se bucurau de toboganele respective.

Ca orice hotel all inclusive, şi Tropitel oferă diferite activităţi pe timpul zilei, dar şi seara, unele gratuite, altele contra cost, există şi aici animatori care încearcă să atragă turiştii în diferite jocuri, chestii care pe mine nu mă intereasează niciodată, iar în acest caz cu certitudine nu aş fi abandonat eu snorkelingul pentru distracţiile cu animatorii. Atât cât am interacţionat eu cu ei mi s-au părut politicoşi, deloc agasanţi şi parcă mai puţin activi ca prin alte părţi.

În serile petrecute în resort puteam asculta muzică live la pian în Lobby Bar, puteam asista la muzica şi spectacolele desfăşurate pe scena de la piscina de sus, lângă terasa restaurantelor principale. Într-o seară am prin şi un spectacol la scena de lângă plajă, o chestie cu foc şi multe flăcări înghiţite de nişte oameni, din care personal nu am înţeles mare lucru şi mai era şi beznă acolo, aşa că am plecat să mă plimb pe faleză.

Dacă zilele în care nu am plecat în excursii le-am petrecut pe plajă şi la snorkeling, pentru petrecerea serilor aveam mai multe variante: fie plecam imediat după cină la plimbare şi la cumpărături prin centrul Hurghadei cu microbuzul pus la dispoziţie de către hotel, cu programare prealabilă şi gratuit în 2018, de unde ne întorceam aproape de miezul nopţii, fie ne plimbam pe jos pe frumoasa faleză din Sahl Hasheesh, luminată şi în deplină siguranţă, admirând hotelurile luxoase vecine cu al nostru, fie făceam turul barurilor din resort înainte de a ne retrage la somn. Spectacolele mi s-au părut slăbuţe şi nu mi-am pierdut timpul pe acolo.

Voi aminti aici şi subiectul internetului, de interes pentru mulţi. Hotelul oferă gratuit internet wireless, destul de ok, dar nu de cine ştie ce viteză şi doar în spaţiile publice, NU şi în camere. Aveam semnal absolut ok în zona recepţiei, pe terasa de la Lobby Bar, pe terasa restaurantului principal, la barul de la plajă. Pe plajă a funcţionat foarte puţin şi foarte rar doar dimineaţa devreme, când plaja era aproape pustie. Au fost şi două situaţii în care wireless-ul nu a funcţionat deloc nicăieri, una de o jumătate de zi şi alta care a durat aproape o zi întreagă, ei scuzându-se că au unele probleme tehnice. Aveam posibilitatea de a cumpăra net de la hotel pentru a-l folosi în cameră, dar nu ştiu dacă merita banii.

Problemele de comunicare eu le-am rezolvat foarte simplu cu ajutorul unei cartele locale cu internet achiziţionată din aeroport imediat după aterizarea pe Hurghada. Aceeaşi cartelă am folosit-o şi în excursii, făcând live-uri inclusiv de pe Nil, dar şi la capătul pontonului postând imagini şi scurte filmuleţe de la snorkeling. Cu toate acestea, în două săptămâni abia am consumat jumătate din traficul avut la dispoziţie, deoarece am folosit şi netul de la hotel acolo unde acesta avea semnal.

Am plecat de acasă cu dolari, euro şi carduri. Cele mai avantajoase plăţi au fost cele în USD. Dacă aş fi plătit în euro ieşeam clar în pierdere, pentru egipteni 1 euro = 1 USD, în marea majoritate a cazurilor. Am avut şi avantajul ca touroperatorul de la care am cumpărat toate excursiile opţionale făcute să aibă preţurile exprimate în dolari.

Am profitat şi de existenţa unui bancomat multifuncţional în holul hotelului de unde am putut retrage în siguranţă bani folosind cardul de salariu, dar nu mai mult de 3000 de lire egiptene la o tranzacţie, comisionul plătit fiind absolut rezonabil. În orice ţară este bine să ai şi moneda ţării respective, utilă mai ales în cazul unor cheltuieli de mică valoare, gen o sticlă de apă rece, o cafea, un ceai sau pentru a merge la toaletă. Taxa pentru toaletă la popasurile din excursii era modică, 2 LE de persoană, însă dacă nu aveai lire te costa un dolar sau un euro. Dacă şi soţul avea nevoie, automat plăteai 2 USD/euro, toaletele fiind separate. Stupid, dar adevărat şi nimeni nu scăpa fără să plătească în cazul unei excursii care dura aproape 24 ore, cum a fost cea la Cairo.

În magazinele mici care au preţurile afişate în lire egiptene, plăteşti preţul real doar dacă plăteşti în banii lor, altfel aceleaşi produse costă mult mai mult. Aici mai trebuie să cunoşti şi cifrele arabe, că altfel te „citesc” imediat şi încearcă să te păcălească.

În centrul Hurghadei am găsit şi magazine mari cu preţuri fixe, în lire, dar unde la casă puteai alege modalitatea de plată dorită: card bancar, lire egiptene, euro sau dolari, în cazul valutelor transformarea preţului făcându-se automat, la cursul oficial, prin casa de marcat.

Însă indiferent de moneda folosită la cumpărături, mult mai importantă este abilitatea de negociere a fiecăruia, talentul şi răbdarea. Toate aceste calităţi mie îmi cam lipsesc, aşa că eu am preferat magazinele cu preţuri fixe, unde sigur am plătit mai mult decât unul care ştie să se tocmească, dar măcar nu mi-am făcut nervi.

Fiind prima mea vacanţă în Egipt, nici nu concepeam să nu fac excursiile la Cairo şi la Luxor. Având totuşi destul timp la dispoziţie, am mai ales alte două excursii mai scurte prin împrejurimi, respectiv „Paradise Island Plus” la 60 USD de persoană, care a inclus o plimbare cu vaporaşul cu fund de sticlă şi apoi o plimbare cu un al vaporaş spre Insula Paradisului, cu o oprire pentru snorkeling în larg, câteva ore pe insulă şi masa de prânz inclusă la restaurantul de pe insulă şi o a doua excursie pentru vizitarea Acvariului şi Zoo din Hurghada, la preţul de 35 USD de persoană, având ca bonus vizitarea Oraşului Sculpturilor de Nisip.

Toate cele patru excursii au fost achiziţionate de la touroperator, pe rând, pe măsură ce îmi mai venea câte o idee, organizarea a fost în general ok, ghidajul a fost absolut extraordinar şi mă refer aici la excursiile „istorice” , unde un ghid competent şi pasionat face mai mult de jumătate din toată excursia, noi nefiind genul care să batem atâta amar de drum doar pentru a ne face selfie cu Piramidele şi cu Sphinxul :D, că restul mai citim şi de pe net... dacă mai citim :((.

Contrar celor vehiculate pe aici, preţurile cerute de touroperator nu au fost nicidecum de speriat. În plus, fără să negociez, am beneficiat de câte o reducere importantă, zic eu, la fiecare excursie cumpărată, în final ajungând foarte aproape de preţurile practicate de „faraonii” locali :D, care au intoxicat saitul cu reclamele lor penibile :(şi care au dat lovitura cu turiştii români mari amatori de chilipiruri şi mult prea puţin interesaţi de a înţelege ceva din istoria celor văzute.

Eu am plătit 85 USD de persoană pentru excursia la Cairo, preţ care includea şi plimbarea pe Nil, pe care alţii o taxau suplimentar şi 60 USD de persoană pentru excursia la Luxor, cu bon fiscal şi plată cu card bancar, deci totul perfect legal, iar ghidul a fost fenomenal, astfel că mă felicit pentru alegerea făcută.

Aceasta a fost povestea primei mele vacanţe în Egipt, o vacanţă superbă de două săptămâni în care am reuşit să fac aproape tot ceea ce mi-am dorit, am vizitat ce se putea vizita la acel moment cu plecare din Hurghada, dar am reuşit să mă şi odihnesc. Am prins gustul snorkelingului şi mi-am dorit să revin cât mai curând în acestă ţară doar pentru relaxare, ceea ce s-a şi întâmplat ajungând la trei vacanţe petrecute în Egipt în decurs de un an şi o a patra anul acesta, amânată de anul trecut.

Am descoperit o ţară a contrastelor care m-a impresionat parcă mai mult decât Republica Dominicană, o ţară care are multe de oferit turistului dornic să o cunoască.

Hotelul ales a fost pe gustul meu, chiar dacă nu mi-a oferit luxul şi răsfăţul cu care mă obişnuiseră turcii. Pentru o primă vacanţă, alegerea s-a dovedit şi norocoasă şi inspirată. Soţul meu a fost chiar mai încântat decât mine de această destinaţie nouă pentru noi, dar şi de Tropitel – un hotel care ne-a oferit tot ce aveam nevoie în materie de cazare şi servicii, cu un bonus neaşteptat: minunata lagună, coralii şi peştii. Când eu tot făceam comparaţii cu Turcia mea dragă, soţul mă tot întreba ce îmi lipseşte aici la Tropitel. Cazarea era ok, curăţenia ok, camera suficient de mare, aveam şi vedere la mare :D, mâncarea era gustoasă, oricum tot fără carne de porc, berea era rece, cu cocktailurile lor ne obişnuisem, piscine erau destule, vegetaţia era îngrijită non stop, resortul fiind o oază de verdeaţă în mijlocul deşertului, marea era caldă, clima era chiar mai prietenoasă, nefiind umiditatea deranjantă din Antalya. După câteva minute de gândire, am recunoscut că, de fapt, nimic ESENŢIAL nu îmi lipsea aici. Într-adevăr, în Turcia mergeam numai la hoteluri care ne ofereau o lungă listă de băuturi de import incluse şi cocktailurile aveau un gust mult mai bun, pentru că alte tării noi tot nu beam, camerele erau mai luxoase, dar nici asta nu conta prea mult că doar nu intenţionam să ne mutăm acolo, îmi mai umpleau şi minibarul zilnic cu bere şi tot felul de sucuri, în timp ce aici aveam doar apă, varietatea mâncărurilor oferite în Turcia era muuult mai mare, e drept, dar nici aici nu am reuşit să gust măcar din toate cele oferite. În Turcia înotam mult în mare, dar aici am descoperit o lume subacvatică incredibilă şi am practicat snorkelingul la greu, iar dacă mai aveam putere să înot, găseam şi o piscină şi se rezolva.

Nu pot compara nivelul serviciilor oferite de Tropitel cu cele de la resorturile turceşti de lux, dar am ştiut de la început şi mi-am asumat când am făcut rezervarea. Însă pentru laguna superbă de la Tropitel eu consider că merită să renunţ şi la lux şi la alte mofturi. În principal din acest motiv recomand acest hotel, un hotel cu un raport calitate preţ corect la care îmi doresc să revin.

După Tropitel au urmat două hoteluri cu servicii mult mai bune, dar desigur şi preţul a fost altul şi doar Rixosul a reuşit să mă convingă că mă pot simţi şi în Egipt la fel de bine ca în Turcia sub toate aspectele. La Aldau Beach am fost tristă şi dezamăgită, deoarece am renunţat la peştişori şi corali pentru servicii mai bune şi nu a meritat compromisul făcut, chiar dacă m-am bucurat de poziţionarea bună faţă de zona cu magazine şi de toate, dar m-au enervat maxim fiţele celor de la Steigenberger.

---

VIZUALIZĂRI: 11704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI