Plaiul Lisei

TIPĂREȘTE

În Plaiul Lisei am șezut când am fost la Sâmbăta. Au fost 2 nopți cu demipensiune cu mic dejun și cină, ambele bufet, mamă ce bogăție mai era... Numai fructe de mare n-am avut, în rest, ce-ți poate închipui mintea. De fapt am avut icre (de la noi).

Locul ăsta e așezat strategic, în pădure, la poalele munților Făgăraș. Ca să fie simplu ca și reper, de la Stațiunea Climaterică Sâmbăta, fix din colțul mănăstirii Brâncoveanu unde e și restaurantul Căprioara, pleacă un forestier spre est. E practicabil și auto. Eu l-am bătut la pas că de asta m-am dus. Fix după 3 kilometri ajungi la căbănuțele astea. Sunt ițite prin pădure dar au pus tot felul de indicatoare ca să te orientezi. Practic, sunt două clădiri cu câte 3 nivele, cu living la parter și camere sus. De fapt cred că au un dormitor și la parter. Majoritatea sunt camere triple.

Era evenimentul de 11 ani și începea de vineri. Am ajuns primii, pe la ora 14:00 pentru că am venit cu Zoff care era organizatorul și e vestit că face mereu organizare beton. Așa a fost. Nu știu de unde a luat cheile că era treaba lui. Eu am zbughit-o la Sâmbăta, după ce am informat:

- Eu plec.

- Știi drumul?

- Nu dar îmi arăți tu.

Mi-a arătat totodată cu atenționarea că în 2 ore se întunecă și Take care!

Am avut „care” atât de mult că mi-am făcut ochii roată după repere deși sunt greu de găsit că în pădure, pe forestier, peisajul e uniform. A fost însă de folos că la întoarcere, pe întuneric, nu m-am rătăcit.

3 kilometri prin pădure, pe curbă de nivel, e o bagatelă. Ce plimbare minunată! În capu’ drumului – intersecție: în față egal intrarea la Mănăstirea Brâncoveanu, pe dreapta = restaurant Căprioară iar la stânga = traseu de 8 kilometri pe Valea Sâmbetei până la Cabana Valea Sâmbetei și spre Fereastra Mare a Sâmbetei, pe creasta Făgărașului. Asta ultima se va face mâine că e traseu de o zi dar fără creastă și Fereastră, doar până la cabană că s-a vorbit Zoff cu ei să ne aștepte cu ciorbă de fasole și salată de hribi, la prânz. Tăt ce scriu aici și așa-mi vine să o zbughesc iar pe un traseu, spre o cabană, de numa...

Deci seara aia, în colțul mănăstirii, aveam de ales: față sau dreapta? Cele veșnice sau cele efemere?

Era clar că peste jumate oră va fi întuneric. Am gândit: de nu merg acum la mănăstire, mai târziu egal oha poze cu mănăstirea, pe zi. Dar crâșma era mai aproape. A învins. Ăsta e motivul petru care nici în ziua de azi nu am poze cu Mănăstirea Brâncoveanu. Zic: ia să văd ce-i pe-aici! În crâșmă, zic. Am dat de o terasă cu bârne de lemn – superb, închisă cu folie și cu rucksaci pe banchetele de lemn că stăpânii lor mâncau în sală. Hops! Aicea-i de mine! După ciorbă și legume, ciupercile umplute le-am luat la pachet că nu le-am mai putut mânca. Și ’napoi pe forestier spre Plaiul Lisei.

Între timp cabanele cele două s-au umplut, se desfăceau pachete, se umpleau mese și pălinca gâlgâia, mărgelată, spre pahare.

Am urcat să fac un duș. Trebuie precizat: toate amenajările cabanei erau foarte elegante, băile cu tot ce trebuie, să nu mai detaliez, nou, balcoane, TV, toate cele. Iar la parter niște canapele ce păreau din piele, de toată frumusețea, te cufundai în ele.

După duș mă zgribulisem și m-am băgat în pat pentru 2 secunde – gândeam eu.

Jos se cânta, se dansa, grătarele sfrârâiau încinse, fripturile se plimbau printre solicitanți, se legau prietenii iar planeta se învârtea în jurul soarelui. Eu dormeam amorțit.

După două ore și-o dezmeticeală încă mai speram să mai găsesc ceva socializare la parter. Era spre 22:00. Surpriza a fost că participanți încă mai veneau, cheful abia ce se încingea iar jumate din fripturi (care mai rămăseseră) încă erau calde. Tocmai intra Erika pe ușă cu un bax imens de kurtoș de la Gheorgheni.

Nu mai știu cât a ținut cheful noaptea aia, îmi amintesc doar rugăminți de-a consuma din produsele de pe masă ca să nu se strice. La glorie stăteau niște crochete cu câte un moț imens de icre. Mă chinuiam cu ele.

Dar adevăratul chef abia a doua noapte s-a ’ntâmplat, cu tort, șampanie (cred), chitară, ore-ntregi de cântece, zacuscă, hribi, pălincă nu mai spun. Nu uit ever noaptea aia.

Asta a fost după cina la care am participat cu întârziere că eram pe drumuri. Cele două cabane erau așa: una pentru masă, alta pentru chef. Serveai masa la cabana de odihnă apoi te mutai în cealaltă pentru chef, pălincă, mizilicuri.

Am avut și două MD-uri, sâmbătă și duminică după care fiecare s-a spulberat pe unde a vrut, unii spre casă iar alții au dat a doua tură pe la cabană, sus, la Valea Sâmbetei și abia apoi, pe seară, au plecat spre casă.

La MD ul de la cazare dar și la cină, s-au îngrijit gazdele de mese, aveau o bucătărie mică unde aranjau platourile cu mâncare și ne făceau cafea. Ei au venit strict la masă altfel am fost de capul nostru tot timpul în cabane, fără personal. Eram fix în pădure deci nu era problemă de zgomot dar nici măcar nu era zgomot mare că nu aveam boxe ci doar voce și nu urlam deci afară nici nu prea se auzea mare lucru.

Pe o masă, într-un hol, era un număr de telefon al unui îngrijitor la care apelai dacă aveai nevoie de cheie sau ceva.

În rest, e ceea ce aș putea numi un eveniment perfect.

Nu știu cum îi zice la locație, știu doar că noi eram în Plaiul Lisei.

Satul Lisa e mai jos, mai la poale, mai spre nord.

Serviciile sunt minunate, vine, servește masa, strânge apoi pleacă, nu ne deranjează nimeni. Cu noi a stat de povești prietenește. Parcă eram în vizită la neamuri.

Condițiile de cazare sunt excelente, tot confortul, elegant. Curtea încă se amenajează.

Masa a fost delicioasă. Aduc ei de acasă totul.

Peisaj superb, pădure, munți...

Ne-am distrat bine.

---

VIZUALIZĂRI: 448 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI