Litoralul albanez în traseu de 2 zile

TIPĂREȘTE

Plecăm din Tirana într-o dimineață de duminică - nu oricare ci cea a Rusaliilor - și mare îmi fu mirarea să văd o așa înghesuială pe autostrada spre Durres ca cea în care plonjăm și noi. Cam ca la noi traseul Predeal - Comarnic duminica seara. Kilometrii întregi de mers bară la bară pe sensul nostru de deplasare, mult mai lejer pe contrasens. Al nostru ducea către mare...

Albanezii ăștia mișună peste tot, cred că stau în casă doar când dorm.

Bineînțeles că și pe acolo se poartă șmecheria și nesimțirea de a înainta pe banda de urgență care, la un moment dat, se blochează și ea.

După ce trecem de Durres, fără a intra să-l vizităm, parcurgem o porțiune de autostradă – A2 - atât de lină și de o calitate cum rar mi-a fost dat să văd în călătoriile mele, semn al adevăratei preocupări pentru lucruri de calitate.

Coborâm și străbatem la pas, pentru dezmorțire, o parte a plajei din Vlora, partea destinată familiilor cu copii mulți și venituri mai modeste, aveam să ne dăm curând seama. Mașina o parcăm chiar pe nisipul plajei, la mică distanță de țărm.

În stânga noastră se văd portul, orașul, promenada și restul plajei destul de active și colorate, cu localnici și turiști dornici să se bucure de căldura soarelui și apei.

Din Vlora se poate ajunge pe litoralul albanez pe două căi, una pe malul apei și alta puțin mai spre interior, unindu-se după localitatea Orikum.

Dornici de a admira strălucirea razelor de soare în mare și să o avem pe aceasta de-a stânga noastră, o alegem pe prima. Cam neinspirată alegere, din moment ce se lucrează la drum și stăm la cozi kilometrice, fapt care ne taie puțin din elanul acestei zile.

Dar odată scăpați de gâtuirea traficului, drumul devine atrăgător și ne dezmiardă cu peisaje foarte frumoase. Atât pe malul mării cât și prin munți după ce se depărtează de litoral și se strecoară printre munți.

Iar odată ajuns în Parcul Național Llogara devine chiar spectaculos, calitate ce a contribuit la promovarea lui chiar și de Top Gear. Privind în jos de la Pasul Llogara se pot admira plajele albe ale Mării Ionice și satul Dhermi, undeva în depărtare, iar deasupra apei se vedeau nori ce parcă pluteau, duși de curenți marini. Plus că îți faci și o impresie despre coborâre, șoseaua plină de serpentine prezentându-se în toată splendoarea ei până aproape de sat.

Aici se află restaurantul Panorama unde se poate servi masa și de la care se poate face o mică plimbare prin munți.

Noi mâncasem la un alt restaurant, undeva pe urcare, o unitate ascunsă în spatele unor copaci. Având parcarea plină, era clar că restaurantul se bucură de aprecierea gurmanzilor. Frumos aranjat în aer liber, cu mese dispuse chiar și pe iarbă, avea să primească și aprecierea noastră.

Cu meniu doar în limba albaneză, l-am răsfoit rapid iar când a venit chelnerul i-am cerut din” lamb” -ul ce se învârtea la rotisor. Pe graiuri și semne diferite, noi nu ne-am exprimat bine când am întrebat de gramajul porției, el nu ne-a înțeles clar, ne pomenim cu 2 porții în greutate de 1 kilogram carne de miel fiecare, la care se aduce și cartofi prăjiți, ce se adaugă gustării frugale, cu specific local, prealabile oferite de gazde.

Am avut de mâncare și ziua următoare! Și a fost extrem de delicioasă! Citisem despre miel la proțap că reprezintă o mâncare tradițională albaneză ce merită încercată, dar să fie chiar așa de gustoasă nu mă așteptasem. Plus că prețul a fost și el” delicios de mic” ...

Coborâm în Dhermi unde avem cazarea, ne instalăm și apoi, spre seară, ieșim la o plimbare pe plajă.

Într-o seară a ultimei zi din săptămână, containerele de gunoi sunt pline și urât mirositoare, dar am convingerea că în dimineața următoare ele vor fi goale. Confirmarea am avut-o, într-adevăr, a doua zi.

În schimb plaja pot spune că arăta aproape impecabil de curată la ora 18.30, la capătul unei zile în care afluxul de turiști atinge cote înalte. Apa mării e foarte curată, de o culoare sidefie, fără urmele de alge pe care le întâlnisem la Vlora.

Aruncându-ți privirea cum stai cu spatele la valuri ai în fața ochilor panorama muntelui verde, cu creste domoale, a șoselei ce parcă se scurge pe el și a satului răsfirat pe înălțimi.

Cu multe locuințe sau hoteluri văruite/zugrăvite în alb și o plajă elegantă, Dhermi e socotit de unii” Santorini Albaniei” . Nu ader la impresiile lor, însă sunt de acord că stațiunea poate fi socotită mai luxoasă decât majoritatea celorlalte albaneze, aspect izvorât și din multitudinea de bolizi foarte scumpi ce circulă pe străduțele acesteia.

A doua zi de dimineață o părăsim și ne îndreptăm spre Gjepe Beach, una dintre cele mai frumoase plaje din Albania. Parte din drum cu mașina, pe care apoi o lași în parcare contra a 200 leke achitați unei jupânese cam rele de gură, și cealaltă parte, cam 2 km pe jos. Drumul, plin cu pietre mari ce face posibil doar accesul mașinilor off-road, se strecoară printre copaci nu foarte înalți, înfipți în solul uscat pentru ca apoi să te conducă pe malul mării și de acolo, la o înălțime considerabilă, paralel cu acesta spre plaja amenajată undeva la poalele muntelui.

Briza mării face aerul mai respirabil, altfel drumul aer fi fost foarte neconvenabil din pricina soarelui ce veghea de sus.

Plaja, pe care găsești chiar și un băruleț, e tot cu pietre iar apa de o limpezime incredibilă și se adâncește la 5 metri de mal. Poți ajunge aici și printr-un canion, drum care se poate a fi mai spectaculos decât cel parcurs de noi. Dar mult mai dificil.

Degeaba ne răcorim în apa cristalină, drumul de întoarcere ne supraîncălzește din nou iar soarele își lasă urmele pe spatele nostru, ce devine mai maroniu spre seară.

Trecem prin Vuno, un sat micuț ce-și păstrează încă farmecul autentic tradițional, cu străduțe atât de înguste încât pe alocuri se circulă cu semafoare instalate la capete pentru a controla traficul.

În Lukove ne oprim la un bar mic și nu prea dichisit, dar de pe a cărui terasă ai o vedere foarte frumoasă spre mare.

Ajunși în apropiere de Porto Palermo observăm silueta elegantă a unui iaht ce pare a sta de veghe în apele albastre sau în așteptarea turiștilor răsfirați pe plaja din apropiere.

Tot aici este vizibilă intrarea în buncărul submarin, locație ridicată în timpul dictatorului Enver Hoxha pentru a adăposti pe timp de zi ambarcațiunile cu rază mică pentru a fi cât mai aproape de locul de atac din timpul nopții.

Străbatem Qeparo, un sat pe jumătate depopulat din cauza migrației celor care își caută de muncă prin Occident, și ne mai oprim doar în Sarande, cea mai cunoscută stațiune a Albaniei, pe care, la ceas de plimbare spre seară, o găsim cu multe blocuri începute și nefinalizate, cu destule spații comerciale goale și apartamente noi nevândute, semn al crizei ce s-a abătut și pe acolo.

Seara, forfota străzii se întețește, terasele se mai animă și constat cu plăcere că nu se aude muzica bubuind de nicăieri.

Pe o lungime de kilometri buni hotelurile și terasele dau spre mare, iar privite dintr-un capăt al stațiunii dau senzația unei coloane statice, a unui blocaj rutier nocturn.

Mi-a plăcut seara petrecută în Sarande! Pentru plimbarea pe malul mării, prin unele parcuri mici dar foarte îngrijite și cu gust amenajate surprinzător ca locație, pentru aerul de vacanță ce emană din pulsul străzilor și, în special, pentru patiseria de acolo. Deși vorba unui cumnat,” după ora 7 seara noi nu mâncăm” , nu te poți abține când le vezi în galantare... Chiar nu poți...

Plus că au unele prețuri imbatabile comparativ cu tot ce am văzut în materie de baclavale, kataif, sarailie sau ce o mai fi fost pe acolo. Am mâncat de 14 lei împreună cu Adriana cam din fiecare produs ce ne-a poftit sufletul, degetele noastre desenând arce de cerc, curbe și serpentine pe geamul vitrinei în diligențele noastre de a indica domnișoarei ce să mai așeze în cutie.

Drept e că din unele luam doar câte o bucată și o împărțeam, în încercarea noastră de a ne mai amăgi că facem un favor sănătății, fiind, totuși, trecut de ora 21. Și cu toate acestea, cutia a conținut alarmant de multe calorii...

Mi-a plăcut litoralul albanez. M-a atras drumul ce pleacă pe malul apei din Vlora ținându-se de mână parcă cu aceasta, pentru ca mai departe să se certe și despartă, să continue supărat și bodogănind printre munți, în oftaturi de serpentine, ca sus, ajuns în vârf de munte, să-i privească apei din nou chipul surâzător în bătaia soarelui, să coboare grăbit pentru a se întâlni din nou și a o recuceri dincolo de Himare și a merge îmbrățișați și fericiți până la Sarande.

---

VIZUALIZĂRI: 2010 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI