Casa noastră de la mare

TIPĂREȘTE

În ultimii ani, n-am lăsat să treacă nicio vară fără să ne repezim măcar o zi-două-trei la marea noastră, românească. Asta poate părea ciudat un pic, pentru că nu iubim defel călcatul pe bătături (la propriu), decibelii în exces și, în general, atmosfera de celuloid sclipicios comună majorității stațiunilor litoralului autohton. Dar iubim la nebunie Marea – nefardată, despletită, dezlănțuită!... Și dacă Mediterana ne subjugă cu cele fifty shades of blue, Marea Neagră ne-a cucerit inimile cu nuanțele ei de oțel topit, cu răsăritul din valuri, cu parfumul ei de iod și alge!... Din fericire, încă mai există (cât or mai exista!...) pe litoralul românesc al Mării Negre petice de plajă sălbatică, unde, întins pe nisipul amestecat cu cochilii de scoici și melci, poți asculta, nebruiat decât de țipetele pescărușilor, cântecul ritmic, fără seamăn, al Mării!...

Să fi fost prin martie-aprilie când am început să baleiez pe booking, să vedem ce mai e nou prin zona Vadu-Corbu. Villa Ceao, care ne pansase neuronii cu brio vara trecută, nu era încă listată; nu-i bai, la o adică putem să sunăm direct la proprietar, chiar am fost încurajați în acest sens la plecare. Ar mai fi și Cuibul de la Mare, îi pot contacta oricând pe Georgiana sau pe Cosmin... Totuși, de dragul variației, hai să mai „săpăm” olecuță...

Nu fu greu, așadar, să dau de Casa de la Corbu. Hmm... O fi un new entry sau o fi existat și anul trecut și cumva mi-a scăpat?!... Greu de zis; vara trecută a fost destul de atipică și plină de încercări pentru noi și am plecat (pe unde am plecat) cam de pe-o zi pe alta. Introducând-mă un pic în profunzimea subiectului, am constatat că locul îmi era de fapt destul de cunoscut, trecuserăm pe lângă el de mai multe ori, fiind poziționat pe unul din drumurile de pământ ce duc la plajă, la mică distanță de aceasta (sub 1 km). Da, da, îmi aminteam foarte bine clădirea portocalie în formă de L, cu 2 niveluri, înconjurată de gazon și trandafiri – o adevărată oază de verdeață în mijlocul arăturilor; nu poți să n-o remarci!

Ce m-a incitat de-a dreptul a fost faptul că peniunea beneficiază de recenzii excelente și, în consecință, de o notă asemenea pe celebrul site de rezervări! În plus, citind o parte din comentarii, am descoperit că stabilimentul poate oferi nu doar micul dejun (care este inclus în prețul camerei), ci și celelalte mese principale ale zilei și că, în ciuda ofertei puțin variate, mâncarea este gustoasă și deloc prohibitivă ca preț. Lucru foarte, foarte, foarte important!... Căci avuseserăm anul trecut câteva experiențe cu terasele din apropierea plajei, nu întrutotul fericite...

Să punem, deci, lucrurile cap la cap: cameră curată, mâncare bună, preț ok, câteva sute de metri până la una dintre cele mai frumoase plaje din lume... Loc în agendă s-o mai găsi... Ce mai aștepți?! Apasă pe buton, apasă pe buton! Click – și gata minivacanța! 4 nopți în miez de iulie = 928 lei, posibilitatea de a anula gratuit până cu o săptămână înaintea plecării (după care banii – țup-țup – de pe cardul meu, în contul proprietății). Dacă s-ar fi întâmpat ceva în acest ultim interval de timp și n-am fi putut ajunge (ferească Sfântu’!), n-am fi fost penalizați totuși decât cu contravaloarea unei singure nopți de cazare. Asta, zic eu, spune câte ceva despre gazde...

Miercuri dimineață (nu prea de dimineață) pornim la drum. Ca de obicei, preferăm drumul ce străbate frumoasele tărâmuri dobrogene, la sezonul ăsta pline de culturi de floarea-soarelui cât vezi cu ochii. Nu suntem dintre cei ce-și fac selfie printre flori, dar de oprit tot ne oprim un pic, atât cât să admirăm mai îndeaprope, să adulmecăm, să ascultăm vântul tăindu-se în firele de iarbă... Și tot ca de obicei, găsim șoseaua destul de liberă, asfaltul destul de bun. La intrarea în localitatea Mihai Viteazu, virăm stânga spre Sinoe, urmează o bucată de drum cu ceva gropi, dar nu de speriat și nu-s decât câțiva kilometri. După ce străbatem Istria și Săcele, gata, intrăm în Corbu, sat mare, ce se-ntinde pe vreo 7 km de-o parte și de alta a șoselei, ne plictisim mergând.

Către plajă sunt 3 drumuri, noi de-acum le-am fumat pe toate. Primul se face chiar din sat, e bine semnalizat și e din dale de beton îmbinate (bănuiesc că a fost construit ca drum militar, căci se termină în apropierea poligonului de tragere). E un pic mai lat decât o mașină, însă din loc în loc sunt alveole, te retragi și-l aștepți pe cel din față, sau el se retrage și te așteaptă pe tine. E drumul cel mai bun calitativ, dar nu-i drumul nostru, cel puțin nu de data asta. (Drumul se bifurcă, cel din stânga coboară pe lângă o troiță, spre plajă; cel din dreapta mai înaintează puțin și coboară și el, acolo e parcare cu plată, 10 lei/zi, păzită de un nene; dacă-o ții tot înainte, teoretic ajungi în dreptul zonei sudice a plajei Corbu, reper important Terasa La Bunicul Trăznit. Ajungi și practic, dar numai cu foarte mult noroc, noi am reușit într-una din zile și efortul ne-a fost răsplătit, căci ne-am întâlnit cu o frumoasă țestoasă dobrogeană!)

După ce ieșim din Corbu, lăsăm pe dreapta Villa Ciao (ciao, băieți!), mai rulăm vreo 300 m și virăm stânga, pe un drum de pământ care taie în linie dreaptă câmpurile, spre mare (vreo 2 km să aibă). Anul trecut se mergea binișor pe drumul ăsta, mai ales că-i cel mai scurt; anul ăsta – nu, nu, nu! Noi am apucat pe el prima dată, când am sosit și ne-am blestemat zilele! După ploile repetate de vara asta, utilajele agricole care l-au parcurs au lăsat niște șleauri înfiorătoare! Dacă-ți scapă vreo roată într-unul din ele, nu știu cum mai ieși de-acolo! Plus că 2 mașini care vin din sens opus sunt nevoite să împartă același dâmb median, ceea ce este aproape imposibil.

Ultimul drum se face din șoseaua principală după încă vreo juma de km, e în parte acoperit cu pietriș, plin de gropi și ăsta, dar – ușurel și cu răbdare – practicabil. Și ceva mai lat. După vreo 2 km, dă în drumul anterior, cel cu șleauri, însă bucata asta comună e destul de ok. Deja se vede Casa de la Corbu, pe partea stângă, iuhuu!

Deși e abia ora 13 și, conform rezervării, cazarea se face începând cu 14, ne oprim să dăm binețe și să... încercăm marea cu degetul????... Dacă nu, nu-i bai, mergem pentru refill la Bunicul Trăznit și ne întoarcem... Din fericire, „marea” e caldă și primitoare. Ok, termin cu metaforele; adică facem cunoștință cu gazda noastră, tânăra Miruna, o trestie de fată numai zâmbet și soare-n priviri! A păstrat pentru noi camea 17, la etaj, una din cele 2 de pe latura scurtă a L-ului.

Miruna ne oferă, din mers, câteva informații importante, în timp ce ne dă camera în primire. Apa de la chiuvetă nu-i bună de băut, e un pic sărată, iar toaleta funcționează optim dacă aruncăm hârtia folosită în coșul alăturat. La micul dejun vom primi variantele pentru prânz (ciorbă și fel principal = 30 lei) și cină (doar fel principal = 35 lei) și putem alege ce dorim; nu-i nimic obligatoriu, putem alege, de exemplu, doar ciorba sau doar felul 2 sau ne putem prepara noi câte ceva (au bucătărie destinată turiștilor, diferită de cea unde prestează gazdele). Au și 2 variante de desert (10 lei) pentru dependenți. Și băuturi cu alcool și fără, pe alese; dar nu se supără nimeni dacă bem și chestii cumpărate din altă parte. Vorba cântecului: „Libertate, frate!...” Micul dejun se servește între 8 și 9, prânzul între 13 și 14:30, iar cina între 20 și 21:30.

Înseamnă că am nimerit bine, îți trăiește soacra, Miruno! „Și putem mânca și acum, la prânz?” încerc eu – again – marea cu degetul. „Desigur! Azi avem...” Luată repede, Miruna nu-și amintește exact meniul, dar chiar nu contează, mâncăm ce-o fi. Așa rămâne, ne instalăm repejor și coborâm la masă. Miruna ne arată cele 2 foișoare acoperite și ne roagă să ocupăm o masă în cel din plan apropiat, celălalt fiind (oarecum) rezervat unui grup; cum zici tu, fată frumoasă!

... Mai întâi haideți să aruncăm un ochi primprejur. Mica oază verde, de forma unui dreptunghi, are 3 intrări: una pe portița din lateral, celelalte 2 pe treptele ce duc direct la etaj, un rând în capăt, altul chiar acolo unde se îmbină cele 2 laturi ale L-ului (rezultă că acestea din urmă conduc fix la camera noastră, noi aproape numai pe astea aveam să le folosim, mai ales că preferam să parcăm în spatele pensiunii, unde era un pic de umbră). Pensiunea e într-o parte, în fața ei se află grădina străbătută de alei. Ronduri de flori din loc în loc, predomină trandafirii de toate culorile. Pomi fructiferi, încă micuți, dovadă a faptului că pensiunea nu funcționează de mult.

În centru, cele 2 foișoare. Sala de mic dejun e separat, singura clădire albă. Mai e o casă cu etaj, mărișoară, cea în care locuiesc gazdele și cei 2-3 angajați. Între aceasta și drumul lateral, o zonă verde destinată relaxării, cu câteva balansoare. În apropiere, locul de joacă pentru copii, trambulina e la mare căutare, toboganul de bebeluși nu prea.

În camerele de la parter se intră direct de afară, în cele de sus de pe terasa comună, sprijinită pe structură solidă de lemn, decorată cu jardiniere cu mușcate roșii. Din păcate, terasa e destul de îngustă și nu permite amenajarea unor mici zone de relaxare în dreptul fiecărei camere (mă gândesc la 2 scaune și o măsuță, cum se obișnuiește); în schimb, lângă fiecare ușă se găsește câte un uscător pliabil pentru rufe, încăpător și extrem de util. Fiecare ușă are, pe lângă numărul distinct, o plăcuță pe care este desenată câte o floare; a noastră a fost trandafirul galben.

Camera este încăpătoare și foarte practic organizată. Am bănuit de la început că toate arată la fel și ulterior Miruna mi-a confirmat. Dormitorul are formă de L, iar în spațiul ce ar completa suprafața unui dreptunghi se găsește baia. Patul matrimonial în stânga, încadrat de noptiere, dotat cu saltea de calitate și așternuturi aidoma. Doar o pernă de căciulă, dar n-a fost foc. Pilotă subțire; inițal am vrut s-o strâng și să las doar cearceaful în care era învelită, dar am omis mai apoi și bine am făcut, căci spre dimineață chiar se făcea răcoare.

În față, chiar la intrare, am avut un frigider ce răcea excelent, în plus și destul de silențios. Deasupra lui, pe peretele opus patului, TV-ul cu ecran plat (nu l-am deschis nici măcar de curiozitate). În nișa de lângă baie, un dulap în 2 uși eficient compartimentat, o oglindă, un taburet (bun de suport de bagaje) și o măsuță joasă. Pe măsuță, un coș în care ne așteptau câte 2 prosoape, telecomanda TV-ului și un aparat contra țânțarilor cu pastile de rezervă. Deasupra, fixat în perete, un cuier cu mai multe agățători.

Pe jos, gresie care imită parchetul, la fereastră perdea albă dublată de o draperie ușoară. Totul în nuanțe odihnitoare de bej și maro. Design simplu și plăcut.

Baia are cabină de duș ce se poate închide cu uși de plexiglas, vas de toaletă, chiuvetă cu oglindă și etajeră. Consumabile: săpun lichid (atât la chiuvetă, cât și la duș), hârtie igienică. Mop (just in case). A, și oglindă din aceea gen lupă, prinsă de perete cu un braț pliabil; sincer, nu i-am prea văzut rostul.

Mici cârcoteli, nimic de ne-escaladat. De exemplu, greu de încropit apa la duș, ori vine prea fierbinte, ori rece, asta pentru că încălzirea ei este asigurată de panouri solare, citisem despre acest inconvenient, am înțeles că n-ar prea avea rezolvare. Ar fi fost util un pahar (sau suport) pentru periuțele de dinți. Doar 2 prize în cameră, ambele în colțul dinspre fereastră; pentru a-mi încărca telefonul și a-l putea accesa mai ușor peste noapte (fără să-l traversez pe Tati), am scos din priză TV-ul.

Nu s-a făcut curățenie deloc în cele 4 zile cât am stat; nu știu dacă așa o fi defel sau doar acum, din cauza Covid-ului, sau poate în mod normal se face, dar acum or fi fost un pic depășiți de situație. N-a fost deloc un capăt de țară pentru noi, în general păstrăm curățenia, mai punem mâna și pe mop să înlăturăm nisipul, dacă e cazul. Iar în a treia zi ne-am dus să cerem un sac pentru coșul de gunoi și încă un sul de hârtie igienică, am dus gunoiul la tomberoanele din spatele pensiunii și asta a fost.

Teoretic, lipsa aparatului de aer condiționat ar putea intra tot la capitolul cârcoteli, dar... de data asta nu! Poate părea un pic ciudat ca o locație aflată în plin câmp, la mare, să nu beneficieze de o astfel de facilitate, însă credeți-mă că nici nu i-am simțit lipsa. Pe timpul zilei, perdelele trase păstrau aerul răcoros înăuntru, iar noaptea lăsam fereastra camerei rabatată și pe cea de la baie deschisă, ușa dinspre baie deschisă și ea și se făcea un pic de curent, numai bine cât să dormi profund și să visezi colorat! Ba, v-am zis, spre dimineață mai trebuia să tragi și păturica peste șale... A, foarte importat, toate ferestrele (și în camere, și în spațiile comune) aveau plase contra insectelor; altfel, ar fi fost jale cu țânțari!

Mesele

Micul dejun se servește în clădirea destinată, cea văruită în alb, de care am pomenit mai devreme. Un spațiul luminos și curat, chiar cochet, cu mese și scaune tapițate, decorată în stil marin. Și cu aer condiționat. (Aici am mâncat și ultima cină, împreună cu alți turiști, pentru că nu mai erau mese libere în foișoarele din curte.) Am primit în fiecare dimineață câte un platouaș cu câte 2 feluri de mezel (sau crenvuști, în ultima dimineață), brânză sau cașcaval, măsline, roșii și castraveți, câte un ou ochi. Alături, un bol cu pachețele de unt, gem și brânză topită și un coș cu pâine. Cafeaua (bunicică) și ceaiul erau la liber, te serveai de câte ori doreai. Mici variațiuni de la o zi la alta.

Am luat toate celelalte mese la ei, mai puțin o cină, când ne-am dus în Constanța. Am fost foarte mulțumiți de acest aspect, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, tot ce am mâncat a fost gustos, uneori chiar delicios (cel mai mult mi-a plăcut tocănița de pui cu ardei copt și mămăligă). În al doilea rând, am mâncat fără teamă că am putea păți ceva (sechele din copilărie; vara și toxiiinfecția alimentară!). În al treilea rând, timpul alocat mesei a fost redus la minim (cu exepția situațiilor când ne-am mai întins la vorbă cu colegii de tabără). Miruna ne-a explicat cu mândrie: mama se ocupă de masa de prânz, tata de cea de seară. Am uitat să întreb de ce o ciorbă și un fel principal costau totuși mai puțin decât felul principal de la cină; în fine...

Am acompaniat fiecare masă cu diverse licori. Am încercat într-o zi vișinata, în altă zi zmeurata (ambele 2,5 lei/50 ml); delicioase! Am testat și cele 2 tipuri de vin, alb și roze, ambele ne-au plăcut mult (10 lei/0,5 l). Bere n-aveau decât mică (330 ml) la 5 lei bucata, prindea bine când arșița era mare! Apa la 750 ml – 7,5 lei. Ne-am destrăbălat într-o zi și cu desert, câte o porție de tort cu ciocolată și una de înghețată; aveau în fiecare zi câte 2 variante, fiecare 10 lei.

La început plăteam tot ce consumam la sfârșitul fiecărei zile, pe urmă am comasat ultimele 2 zile și am achitat la final.

Se cuvine să remarc servirea – promptă și eficientă, mereu cu o vorbă bună și zâmbetul pe buze. Responsabilă era o dulceață de fetișoară, care s-a recomandat Bianca, zisă Benny. Când era cazul o mai ajuta o copilă (cred că era fiica unei doamne ce ajuta la bucătărie) și chiar și Miruna. Văzându-le titirezi de dimineață până târziu în noapte, nici n-am putut să ne necăjim referitor la dusul gunoiului sau datul cu mopul pe jos; chiar nu ne-au căzut mâinile. Ca în multe alte locuri pe unde am mai fost, și Casa de la Corbu se confruntă cu lipsa personalului.

Relaxare

E foarte drăguță grădinița aia cu leagăne, ne-a plăcut să stăm acolo dimineața, să ne savurăm cafelele (și mai ales să ne îmbătăm simțurile cu presimțirea unor zile perfecte de vacanță!). Ne-am balansat agale și după prânz, la umbră, în bătaia brizei (ce bine era!), degustând ultimul pahar de vin... Seara nu prea era însă de stat pe-afară, țânțarii deveneau stăpâni absoluți! În prima seară, acoperiți de un strat de Autan din cap până-n picioare, am încercat noi aroganța asta, dar nu prea ne-a ieșit. În serile următoare am continuat socializarea în foișoare.

Plaja și marea

Pe jos, nu cred că se fac mai mult de 15 minute, dar Tati a refuzat din start: „Decât să ajungem pudrați de praful ridicat de mașinile ce trec pe lângă noi, mai bine ne facem pașii pe țărm, dintr-un capăt într-altul!” Just, doar că n-am atins decât capătul din stânga, unde plaja se înfundă în poligonul militar. În dreapta nu-i vezi capătul, căci după plaja Corbu urmează plaja Midia, apoi Năvodari, pe urmă Mamaia. Las’, că-i bine-așa!

Așa că am mers de fiecare dată cu mașina; pe drum, neapărat un popas la micul supermarket de La Bunicul Trăznit, să ne aprovizionăm cu apă și... caise. Doamne, ce caise dulci avea Bunicul! Parcare amenajată nu-i decât în zona despre care v-am vorbit mai devreme, n-am ajuns decât o dată acolo, era departe de noi. Altfel, am lăsat mașina fie în parcarea de la Popasul Pescarilor, fie în cea a Complexului Răsărit. Nu ne-a cerut nimeni socoteală dar, ca să ne simțim noi fair play, am băut câte o bere la fiecare din terasele aferente și am zis că suntem chit.

Plaja e parțial ascunsă de mici dune și punctată cu multă vegetație. În puține locuri întâlnești așa ceva, noi o iubim foarte tare – și din acest motiv. Nisipul e în general fin, sunt însă și porțiuni cu ceva scoici, trebuie să ai grijă pe unde calci. Marea se adâncește destul de lent, este nisip fin pe fund – o feerie! Am prins și momente mai calme, propice înotului și hârjonelilor acvatice, dar și vreo 2 zile cu valuri măricele. Fiind o plajă neamenajată, nu există salvamar, în schimb am văzut un post de prim ajutor lângă Popasul Pescarilor, din când în când patrulează pe plajă cu o șenilată. Se pot folosi toaletele teraselor din apropiere.

Vestea bună e că s-a terminat cu țigănia aia cu rulotele, le-au mătrășit de pe malul de pământ de deasupra plajei, le-am văzut undeva, în dreapta, spre Midia. Altă veste (bună? rea? vom vedea...) e că în loc a răsărit o chestie numită pretențios... glamping. Cunoașteți conceptul, sunt sigură: o tabără de corturi bune pentru hipsteri, costă cât nu face, da’ cică asta-i moda! Ne-am și speriat prima dată când am dat cu ochii de țuguiatele alea, am zis că ne-am teleportat în altă dimensiune, doar știam ce lăsaserăm vara trecută pe aici! Ne-am prefăcut interesați și am și vizitat un cort din ăsta. Ce să zic, decor minimalist, are și budă proprie, chiar și duș, despărțite de zona de dormit printr-un paravan incomplet. No comment. 350 lei/noapte de luni până vineri, 500 în weekend. Zi să mori tu! N-au restaurant, doar un băruleț cu hamace, tot genul hipsteresc. S-ar putea să apară 1 sau 2 food-track-uri într-un viitor oarecare. Se pietruiește drumul, se trage apă – de-astea.

Tati, primul comentariu: „Îți treb’e ceva bănuți să dai drumu’ la așa ceva!” Replică eu: „Și încă ceva pe deasupra. Am senzația că dacă noi doi venim cu moștenirea de la mătușa Tamara și vrem să ridicăm alături ceva de genul, n-o să se prea poată...” Frate, ce-am nimerit-o! N-au trecut decât vreo câteva ceasuri și bănuiala mi s-a confirmat. Unul din investitori este chiar beizadeaua unui politician celebru (cândva). Da, da, ăl’ cu mătușa Tamara...

... Fu frumos la Corbu, totul mi-a plăcut! Cel mai mult chestia cu zilele trăite ca-n buclă, una la fel cu cealaltă (cu excepția escapadei la Constanța, mai mult de nevoie decât de voie). Mi-a plăcut cartea pe care am citit-o (din categoria „tatuaj pe inimă” ). Mi-au plăcut terasele încă rustice din apropierea plajei, ies bine în poze și au bere rece și bună. Mi-au plăcut caisele parfumate de la Bunic. Mi-a plăcut plaja nesfârșită, marea nervoasă și caldă...

Mi-a plăcut pensiunea sofisticat de simplă, m-au înduioșat de-a dreptul oamenii ei veseli și deschiși la cap. Așa de mult mi-a plăcut, că am făcut deja o nouă rezervare („direct la producător” , 200 lei camera cu MD inclus). Peste 3 săptămâni mai dăm o fugă la Casa de la Corbu, de data asta cu Paul și Diana, cu cățelul nostru și cu cățelul lor! Deja știu și în ce cameră voi sta (nu că ar conta) ! ;)

Am uitat să mă laud: am fost și la răsărit, pe plajă, în ultima dimineață! Da, da, m-am trezit eu la 5 dimineața! (De fapt, la 4; m-am dus la budă și n-am mai putut să adorm.) A fost... ma-gic! Liniștea aceea de început de lume, natura proaspătă, țârâitul greierilor, orăcăitul broaștelor, cântecul pitpalacului... Răcoarea dimineții și apa nefiresc de caldă a mării... Și Măria Sa, Soarele, ridicându-se imperturbabil din largul apelor, întâi o geană palidă, pe urmă un glob portocaliu, prinzând din ce în ce mai multă culoare! Doamne, ce frumos a fost!...

---

VIZUALIZĂRI: 1936 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI