A doua oară a fost cu mai mult noroc

TIPĂREȘTE

Când ne întoarcem spre casă din vacanță, uneori mergem șnur, alteori ne tot abatem și ne tot oprim... Depinde de multe: de timpul avut la dispoziție, de vreme, de problemele care ne așteaptă acasă și îndeosebi de dispoziția de moment. Când ne-am întors de la Varna, ne-am tot abătut și ne-am tot oprit, căutând locuri noi sau dorind să revedem altele vechi. Ne place când se nimerește să revenim unde am mai fost, ne bucurăm să vedem progresul, atunci când el există... Ferma de midii Dalboka este unul din aceste locuri.

Probabil sunt puțini români care să nu fi auzit de Dalboka, în special dintre cei ce trăiesc în sudul țării. Știu constănțeni și chiar bucureșteni care în timpurile pre-pandemice obișnuiau să dea o fugă la Dalboka doar pentru a mânca, iar apoi se întorceau acasă. Mai ales la început, când a apărut (să tot fie vreo 15 ani), a fost ceva wow, pe urmă treaba s-a mai stricat pe ici, pe colo. Inclusiv pe site-ul de față „au curs râuri de cerneală” în ceea ce o privește; am numărat nu mai puțin de 63 de articole, unele laudative, altele exact pe dos... Ce ar mai putea aduce în plus încă unul, ați putea exclama exasperați?! Poate că nimic, pur și simpu mi-e dor de atmosfera acelei zile însorite de toamnă și de albastrul lichid al mării...

Bulgarii au început a cultiva midii în Marea Neagră prin anii 1990, nu știu dacă Dalboka n-o fi fost chiar prima fermă de acest gen. Din anul 2003, cu ajutorul fondurilor europene, s-au dezvoltat și s-au tot dezvoltat; vara, pe litoralul bulgăresc, nu e mâncătorie cât de minusculă care să nu afișeze, cu mândrie, reclama la preparatul casei, „midii de Marea Neagră” . În consecință, prețul unei porții nu mai e de mult unul prohibitiv. Noi, cu ocazia nenumăratelor incursiuni, le-am cam dat de gust și de câte ori mergem în Bulgaria la mare nu pierdem ocazia de a face o mare burtă de scoici!

În anii precedenți, am mai ajuns la Dalboka o singură dată, când locul nu ne-a dat prea tare pe spate. Poate contextul nu a fost cel mai potrivit; era miez de vară, am prins extrem de aglomerat, totuși am avut noroc să se elibereze o masă, unde ne-am înghesuit cu toții (eram 11 persoane, adulți și copii). Am comandat o sumedenie de chestii, care au venit pe rând, pe măsură ce erau gata, astfel că unii se săturaseră deja, în timp ce alții încă își așteptau comanda. Am gustat din multe, toate pe bază de midii, inclusiv desertul (cochilii umplute cu mere trase în unt și... midii, desigur). Porții mici, prețuri așa și așa, gustul la fel, am zis „hai, că am bifat și Dalboka!” .

Vă povesteam că, întorcându-ne dinspre Varna, ne-am tot abătut din drum. Mi se făcuse dor de stâncile de la Tyulenovo și, de pe plaja din Kavarna ne-am cocoțat undeva în dreapta pe o scurtătură pe care o bunghiserăm acum câțiva ani și care ne-a scos într-un cartier periferic al orașului, locuit preponderent de rromi. De aici, am cotit-o iar dreapta pe drumul 901, cel ce străbate peninsula Kaliakra până la cunoscuta cetate din capăt. După vreo 4 km de Kavarna și cam cu 1 km înainte de satul Balgarevo, se face un drum în dreapta, bine semnalizat, printre ogoare, apoi coboară spre mare. În capătul lui se găsesc cele 2 restaurante ale fermei de midii Dalboka.

A fost ideea lui Tati să ne abatem într-acolo, „să vedem cum mai e” . Am găsit drumul la fel de prost cum îl știam, mai ales pe ultima lui porțiune, dar mult mai puțin aglomerat, ceea ce ne-a permis să găsim destul de ușor loc în parcarea de jos, din apropierea cârciumilor. Altfel, ar trebui lăsată mașina mai sus (neapărat golită de orice lucru de valoare!), pe marginea șoselei.

Nu ne era prea foame, dar am decis totuși să rămânem să mâncăm de prânz aici, prea era frumoasă și serenă atmosfera! Duminică, început de noiembrie, soare și cald, parfumul și culorile mării... Probabil nu ne-am mai fi întâlnit curând cu așa ceva...

Sunt 2 terase, una în stânga și una în dreapta, n-am idee dacă-s aceeași Mărie cu altă pălărie sau nu. Noi ne-am orientat în dreapta, la fel ca acum câțiva ani. Doar că, spre deosebire de atunci, acum locul era aproape pustiu, doar 2-3 mese ocupate. Nu trebuie să vă imaginați cine știe ce lux, locul e mai degrabă rustic.

Am remarcat mai multe secțiuni: imediat după intrare, o terasă acoperită de formă relativ pătrată, mesele și scaunele erau strânse; urma una de asemenea acoperită și protejată în plus cu folii de plastic pe toate părțile, singura funcțională, pregătită să primească oaspeți; încă una în aer liber, în continuarea celeilalte, până aproape de peretele de stâncă al micului golf. Pe a doua și a treia terasă, mesele de lemn sunt dispuse în șir indian, chiar în apropierea țărmului, fiecare fiind prevăzută cu câte o băncuță de-o parte și de alta (am apreciat că încap 4-8 persoane la fiecare masă).

Ne-a reperat imediat o domnișoară și, remarcând că vorbim românește, ne-a salutat în limba noastră natală. Fiind foarte aproape de graniță, la Dalboka mai toți angajații vorbesc limba română, știam asta de data trecută, dar și din alte postări. Ne-a îndrumat spre terasa din mijloc, la o masă aflată la oarece distanță de celelate ocupate. Toate mesele erau acoperite cu fețe textile albe, curate, dar necălcate ???? și în capătul fiecăruia se aflau oliviera cu de toate și câte un suport cu șervețele.

Pe partea opusă mării, terasa e delimitată de un mic zid de piatră, completat în partea de sus cu folie de plastic; cu siguranță vara aceasta este scoasă. Întregul „pervaz” era decorat cu ghivece de flori, alte câteva jardiniere erau dispuse la baza acestui zid, din loc în loc. Chiar lângă intrare am văzut un fel de dulap, pe care se aflau recipiente cu dezinfectant, un teanc de meniuri și altul de fețe de masă curate. Alături, un imens coș de gunoi cu capac.

La Dalboka există meniuri scrise în limba română, erau și data trecută. Preparatele sunt grupate pe „capitole” , unele denumite într-un mod destul de haios; de exemplu, supele se cheamă „bucătarul vrăjitor” , felurile principale cu midii „de ce suntem aici” , iar cele fără midii „pentru cei care nu știu de ce sunt aici” . Noi știam clar de ce ne aflam acolo, așa că ne-am orientat spre o ciorbă de midii/„mirajul mării” (7 lv), o porție de midii cu legume (10 lv) și una de midii „Dalboka” natur (10 lv), o salată de varză și morcov (5 lv), 2 felii de pâine (0,5 lv fiecare). De băut, bere locală pentru mine (3 lv) și un suc îmbuteliat pentru șofer (2 lv).

Comanda fiind lansată, am pornit spre toalete. Spre deosebire de data trecută, între timp au construit spații speciale, adecvate și curate (se urcă niște trepte pe lângă clădirea principală).

Am primit rapid băuturile, au prins bine, căci deja începuserăm să transpirăm în atmosfera de seră a terasei. Destul de repede după aceea au venit ciorba și salata. Ciorbele bulgărești sunt de fapt supe, de multe ori groase și consistente, precum în cazul de față. Era dreasă cu mărar, însoțită de un mic bol cu un sos de roșii picant, mi-a plăcut foarte mult! De salată nu ne-am atins până nu am primit felurile principale, ceea ce s-a întâmplat curând.

Midiile cu legume au fost servite spectaculos, într-un vas special – o cratiță emailată acoperită de încă o cratiță, cea de-a doua fiind destinată cochiliilor goale. Foarte gustoase! Celelate, înăbușite în folie de aluminiu. Asta a fost porția lui Tati, dar am gustat și eu – bune-bune, se simțea gustul mării, aromatizate doar cu ceva verdețuri. În atâția ani, m-am lămurit: midiile sunt delicioase dacă sunt foarte proaspete. Punct. Porțiile mi s-au părut de mărime medie, eu prefer așa, decât să nu pot termina din farfurie sau să mă umflu. În tot cazul, pentru începutul nostru de foame, cele de mai sus au fost exact cât a trebuit.

Am cerut nota, ni s-a spus că putem plăti cum vrem: cu card sau cash, în leva sau lei. Am ales prima variantă și, în timp ce Tati a rămas să definitiveze plata, eu m-am foit un pic prin zonă să fac câteva poze cu marea cea frumoasă. Nota a totalizat 38 leva, un preț absolut corect pentru ceea ce am primit.

Una peste alta, Dalboka a fost pentru noi o experiență mult mai bună a doua oară decât prima, făcându-ne să ne dorim să revenim. Nu am de ce să n-o recomand; poate de evitat perioadele potențial aglomerate sau de făcut rezervare în prealabil. În imediata apropiere se află obiective turistice de marcă, mai mult sau mai puțin cunoscute de turiștii români: Cetatea Kaliakra, plaja Bolata (absolut minunată, o nestemată ascunsă, credeți-mă!), „Fereastra Albastră” de Tyulenovo, farul din Șabla etc. Puteți deci îmbina utilul cu plăcutul și asta pentru o zi sau mai multe! ????

---

VIZUALIZĂRI: 3465 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI