ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.01.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 05.06.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JAN-2021
DURATA: 1 nopți
Familie
6 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La Antigua - O cazare de weekend superba!

TIPĂREȘTE

La sfârșitul lunii ianuarie ne-am decis să facem o mică excursie în Maramureș, zona Borșa și Vișeu împreună cu familia.

Fiind 6 persoane, ne-am hotărât să închiriem o căsuță sau cabană pentru a avea spațiul nostru și a ne putea desfășura în voie. Am început căutările cu aproximativ 2 săptămâni înainte, și a fost destul de greu să găsim o cabană după placul nostru, care să fie în întregime a noastră și să accepte și o rezervare doar pentru o noapte, cât ne permitea nouă timpul să stăm.

În final ne-am decis asupra Vilei La Antigua, din Vișeu de Sus, chiar dacă avea mai mult spațiu decât aveam noi nevoie, vila având 4 dormitoare. Am rezervat-o prin intermediul booking, și am așteptat cu nerăbdare weekendul. După o urcare cu telescaunul pe pârtia Stiol din Borșa și o tentativă abandonată de a ajunge la Tăul Știol, la care am renunțat după 2km din cauza vântului năprasnic și a zăpezii de 70 cm, am coborât spre Borșa din nou, și după 40 de minute am ajuns la cazarea noastră din Vișeu de Sus, pentru a petrece o seară de voie bună în familie.


despre SERVICII

Înainte cu o zi, am sunat la proprietara vilei pentru a mă interesa dacă există facilitate pentru ceaun. M-a informat că au doar loc de grătar, dar poate să mă ajute și cu un ceaun dacă dorim. I-am mulțumit și am stabilit să o sun cu o oră înainte de a ajunge la cazare pentru a ne preda casa. La ora stabilită am ajuns la proprietate, și am fost întâmpinați de proprietara foarte drăguță și discretă care ne-a arătat locul de ceaun ce a fost proaspăt aranjat pentru noi, locul de unde putem lua lemne și ne-a înmânat cheile casei. Ne-a informat că nu are oaspeți pentru a doua zi, și putem să avem un late check-out dacă dorim. Am stabilit că o sunăm cu o oră înainte de plecare și ne-a urat ședere plăcută. La capitolul profesionalism și discreție, pot să ofer nota 10!


despre CAMERE & COND. CAZARE

Din poze Vila La Antigua părea extrem de moderna și bine aranjată, însă realitatea depășește pozele. Cei 240 mp sunt compartimentați astfel: parterul este compus dintr-un living mare + bucătărie open space, o baie de serviciu și două dormitoare cu baie proprie, iar etajul care este doar pe ½ din casă are restul de două dormitoare cu baie proprie plus un hol generos.

Living-ul e open space cu bucătăria, are două canapele mari (la nevoie extensibile), un fotoliu comod și un televizor LCD mare. Tot jos se mai găsește o baie de serviciu, cu o chiuvetă și o toaletă.

Toate cele 4 dormitoare sunt identice, cu două paturi single unite, saltea foarte confortabilă, un fotoliu de asemena în fiecare cameră, noptiere și un televizor LCD. Băile echipate cu obiecte sanitare de bună calitate, cabină de duș din sticlă, baterie termostatală. Am avut prosoape curate în fiecare cameră, atât mici cât și mari, singurul lucru care am observat că nu exista era gelul de duș sau șampon în baie, doar săpun lichid de mână la chiuvetă.

Casa este fără balcoane, dar la parter exista o mică terasă acoperită cu o masă și două canapele de grădină, chiar la intrare în vilă. Geamurile mari de la living și bucătărie fac ca totul să fie luminos și plăcut înăuntru.

Centrala se află la subsol, funcționează cu peleți, era încărcată când am ajuns, nu a fost nevoie să o reîncărcăm, temperatura în casă se reglează de la un termostat mobil. Am setat 22 de grade în living, dar în camere era cu cel puțin două grade mai mult.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Bucătăria modernă, echipată cu tot ce este necesar, de la frigider mare side by side, la mașină de spălat vase, plită pe inducție, hotă până la tacâmuri, veselă și prosoape. O insulă în mijloc pentru a facilita gătitul, precum și o masă mare de 10 persoane, locul perfect de luat masa.

Afară era pregatit grătarul precum și suportul de ceaun și un sac mare de lemne.

De asemenea în casă găsiți meniurile de la câteva restaurante din zonă care fac home delivery.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Singurul aspect negativ pe care l-aș vedea, ar fi vorba de locație, care se afla în orașul Vișeu de Sus, într-o zonă de case, pe o străduță mai retrasă. Probabil dacă locația era lângă o pădure, era cadrul perfect. Gardul înalt îți asigură intimitatea față de casele vecine, care se află destul de aproape.

Curtea este destul de goală, proprietara zicea ca a început sa închirieze vila cu puțin timp în urma și nu a amenajat curtea așa cum își dorea. Din ce am văzut, probail pregătește un ciubăr și un foișor pentru grătare. Momentan există doar o masă exterioară cu 10 scaune și un grătar mobil în curte.

Un plus ar fi că este la o distanță mică de gara din Vișeu, de unde se poate lua celebra Mocănița care te duce pe Valea Vaserului.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Noi am mers mai mult pentru partea de relaxare, de a petrece timp în familie, și s-a dovedit a fi o alegere bună, mai ales că și vremea afară era mohorâtă și ploioasă și am putut sta în voie înăuntru să ne relaxăm.

Pe lângă celebra Mocănița, în zonă am văzut că se mai găsesc spa-uri, există posibilitatea de a face trasee montate, precum și clasicele obiective din Maramureș care se găsesc în proximitatea Vișeului.


[fb]
---
Trimis de cata2106 in 26.01.21 18:16:55
Validat / Publicat: 26.01.21 19:45:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VIŞEU.

VIZUALIZĂRI: 970 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Loc de luat masa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27300 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.01.21 19:44:03]
»

Bună și această recomandare

Mutat în rubrica "Casa de vacanță La Antigua [Vișeu de Sus], VIŞEU" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​​

cata2106PHONEAUTOR REVIEW
[26.01.21 19:52:34]
»

@webmasterX:  Da, e ok!  

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterPHONE
[26.01.21 21:14:40]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

k-lator
[26.01.21 23:42:53]
»

@cata2106:  Norocosule! Foarte frumoasă cazare ați avut... chiar totul pare extraordinar de aranjat și curat. Mobilierul extrem de vesel și livingul cu locul de dining mi-au plăcut foarte mult. Chiar pare nouă viluța asta. Când a fost dată în folosință?

Păcat că este înghesuită între case și priveliștea nu este așa spectaculoasă... ​Cu toate acestea, este de ținut minte.

Felicitări pentru alegere și pentru review! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cata2106PHONEAUTOR REVIEW
[27.01.21 07:56:24]
»

@k-lator:  Mulțumesc mult!

Da, totul e nou și făcut cu mult bun gust, sunt convins ca e interiorul e gândit de un designer sau de cineva care chiar se pricepe la asta.

​Din ce am discutat cu proprietara, doar de câteva luni a început sa o închirieze. ​

Dana2008PHONE
[30.01.21 10:53:59]
»

@cata2106:  Superb! Felicitări! Inspirată alegere!

cata2106PHONEAUTOR REVIEW
[30.01.21 16:09:48]
»

@Dana2008:  Mulțumesc mult!!  

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cata2106, k-lator

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048384189605713 sec
    ecranul dvs: 1 x 1