ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.12.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2020
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

O afacere turcească, un hotel drăguț, pentru nepretențioși

TIPĂREȘTE

Concediu noiembrie 2020, abureala e maximă, pierdere de timp cu lălăială, anul trecut am fost la Szeget, la Târgul de Crăciun - vezi impresii, anul acesta trebuia să fim în Cracovia. Țeapă mare ne-a tras virusache, 'tu-i mama lui de chinez... Așa că am vrut să-i fac domnului o surpriză muntoasă, una mică, și am reușit... un pic.

Distanțarea socială exista pe 20 noiembrie 2020, hotelurile erau deschise în marea lor majoritate dar musai îmi trebuia o cârciumioară, altfel dau iama în cămara cu zacuscă și murături și mâncăm ca pe vremuri adolescentine, în odaie. Bine, soțul meu zice boschetăreală, fiecare cu opinia lui.

Ce naiba să mai rezerv pe Booking, am eu încredere în luna noiembrie că distanțarea și igienizarea sunt la ordinea zilei? Am siguranța că restaurantul unui hotel e deschis doar pentru doi, trei turiști? Nuuu!

Așadar, caut ceva izolat pe Google Maps (exclud din minte apartamentele, pensiunile și cabanele), un hotelaș cu halimos, ceva de familie, zic și eu...

Unde? Pff, grea alegere, dar pentru distanța mică și pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei, zăbovesc cu ochi-mi bătrâni și bolnavi la marginea orașului Sinaia, 107 km din fața casei.

Green ăsta nu-i palat, are doar 21 de camere, are și-un restaurant, unele camere au și balcon, e o afacere de familie. Buuun, dau tel la ora 8 dimi, vorbesc cu un om, mi s-a părut ciudată vorba dar, mna... nu toată lumea e fresh dimi, rezerv o cameră dublă cu baie și balcon, fără avans, doar pe vorbe. Am primit confirmarea că restaurantul funcționează doar pentru cei cazați acolo și mi-am continuat liniștită treaba prin casă: mânărică, spălat rufe, curățenie. Mi-am anunțat și soțul că peste câteva ore plecăm la Sinaia pentru că sâmbătă ningea, pe la prânz am aruncat într-o paporniță niște zdrențe și cosmetice, ne-am urcat în căruță și-am pornit spre Palatul Verde din Sinaia prahoveană.


despre SERVICII

Personalul este amabil, proprietarii sunt cetățeni turci (ea e româncă cu dublă cetățenie), bucătarul gătește excelent, doamnele de la curățenie erau matinale și foarte politicoase.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Green Palace Hotel funcționează de 8 ani pe strada Tirul cu porumbei nr 2, într-o zonă mărginașă a orașului Sinaia, restaurantul e deschis doar de doi ani.

La 1 km de centrul orașului, la 300 m de telegondolă, la vreo 500 m de hotel Internațional, am găsit ușor clădirea albă cu acoperiș verde, parcarea nu e foarte mare dar se poate parca și pe străduța de lângă clădire sau pe terenul gol din fața ei.

Hotelul dispune de camere duble, single și triple, se acceptă și tichete/carduri de vacanță, nu toate camerele au balcon, unele sunt la mansardă.

Recepția este micuță, în lobby erau două fotolii și-o canapea, scările și toate holurile erau mochetate, pe placul meu.

În spatele recepției este bucătăria hotelului, întrarea în restaurant este în dreapta recepției. În afară de noi doi, în hotel mai erau ocupate două camere, o familie cu două adolescente.

Am avut senzația că suntem în vizită la cunoștințe mai vechi, soția domnului cu care am vorbit la telefon era la recepție, a fost extrem de deschisă și amuzantă, parcă ne cunoșteam de-o viață. A fost chimie, asta zic. Rezervarea era pe numele meu, Cristina X, domnul turc nu înțelesese numele de familie și astfel am devenit o „X” , amuzantă treabă, așa mă voi prezenta pe viitor la ei pentru că am de gând să le mai calc cu pantofii mochetele pufoase din hotel.

Cheia clasică am primit-o de la doamnă, soțul meu a rămas să achite și să primească factura pentru cazare și MD inclus, pentru tot ceea ce am consumat la restaurant a primit o altă factură. Prima surpriză pentru domnul soț a fost scoasă la iveală: proprietarii sunt turci, steagul turcesc era pus lângă cel românesc, restaurantul este cu specific turcesc. Păi, dacă tot n-am fost în Turcia, de ce să nu poposim pe covoare turcești, la noi în țară?

Eu am urcat la etajul unu, ușa era descuiată, am intrat în încăpere și-am fost plăcut impresionată de culori, camera mea era de mărime medie, o dublă simplă, albă, curată, mochetată, nu aveam hol. Dar la intrare era un dulap bine compartimentat, avea și umerașe, pe rafturi erau două perne și-o pilotă.

Patul era foarte mare (2m/2m), lenjeria era albă, salteaua confortabilă, pernele cam moi. Noptierele încadrau patul, aveau veioze, prizele erau montate în lateralele patului.

Lângă dulap erau un cuier și-o masă pentru rucsac/valiză. Măsuța și cele două scaune din cameră mi-au fost foarte utile pentru a-mi sprijini nimicurile pe ele.

Oglinda era mică și nesuferită, mă arăta mai blondă decât sunt, tv era micuț și cocoțat pe perete, iar sub acesta era o chestie lemnoasă în care era încastrat un mini frigi sau răcitor, nu l-am studiat pentru că nu l-am băgat în priză, n-am avut nevoie. Pe dulăpiorul ăsta cu frigi era o tavă cu două pahare, pliculețe de ness și zahăr și-o cană pentru încălzit apa. Nu le-am folosit nici pe-alea.

Caloriferul micuț era fierbinte, fereastra și ușa balconului erau gătite cu perdeluță din voal și draperii albastre.

Balconul, pitic și el, era mobilat cu două scaune, nu aveam intimitate dar nici nu era vreme de pupăceală, erau minus 3 grade noaptea și dimineața, iar ziua umblam pe coclauri căutând zăpadă.

Oricum n-avea cine să ne vadă, vis-a-vis de Green erau niște copaci chelioși și-o dugheană părăsită. Noaptea, pe la ora 3, am ieșit pe balcon, ningea încetișor, m-am bucurat de primii fulgi de nea, am admirat dansul lor în lumina caldă stradală. Afară era liniște, fără sirenele salvărilor din capitală, cu degetele înghețate, dincolo de lipsa de confort, am atins zăpada care zăbovise pe balustradă și pe scaune. Nu-mi place iarna, nu-mi place zăpada, dar mă bucur când dau nas în nas cu ea, câteva minute de răsfăț rece nu strică nimănui, niciodată.

Baia a fost suficient de spațioasă pentru noi, nu ne-am bulucit amândoi în același timp și nici n-aveam loc de vals. Deci, de mărime medie, acest loc în care începi și închei ziua, era curat, avea h. ig., săpun lichid și cască pentru cârlionți. Apa avea presiune, era fierbinte, gemulețul din încăpere m-a ajutat la aerisire.

Pe perete stătea spânzurat un feon, caloriferul ne-a încălzit prosoapele albe, 4 la număr. Fără mirosuri și mucegaiuri, totul a funcționat normal atunci când fuserăm noi acolo.

Curățenia

Pe dulăpiorul de la frigi erau pliante cu și despre hotel, cu și despre Sinaia, dar și o hârtie în care eram înștiințați că lenjeria se schimbă la 3 zile și prosoapele la două în cazul unor sejururi mai lungi. Dar, dacă se dorește schimbarea mai des, se poate anunța la recepție.

Nouă doar ne-a fost luat gunoiul din coșul de la baie, altceva nici nu prea are ce face o cameristă în camera mea, păstrez ordinea și curățenia întotdeauna, nu mâncăm în cameră și nici nu ne zbenguim.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurantul e un cort foarte frumos amenajat și decorat, are 12 măsuțe și 24 de băncuțe, într-un colț este și o mică scenă, acolo au loc cântări live și dănțuieli la fiecare sfârșit de săptămână, în vremuri normale. Pentru că este vorba despre un restaurant turcesc cu circuit deschis, am să-i dedic un articol separat, contrar obiceiului meu. Însă, cei care caută restaurante în Sinaia vor găsi mai repede acest loc turcesc, căutând într-o rubrică distinctă.

Nu puteți comanda mâncăruri normale, românești, toate preparatele sunt de excepție, sunt turcești. Prețurile sunt normale pentru un astfel de loc, cine vrea ieftineală poate merge în altă parte, sunt și autoserviri în Sinaia.

Micul dejun se servea între 8 – 10, de obicei este tip bufet, acum ne-au fost aduse farfuriile cu mâncare, toate produsele au fost proaspete, gustoase, micul dejun a fost îndestulător (de fapt prea mult pentru mine), apa plată era la dozator, cafeaua sau ceaiul erau incluse în preț. Lipiile au fost mereu fierbinți, au fost demențiale.

Încălzirea cortului se face cu ajutorul unei butelii cu încălzitor, toată podeaua este mochetată iar peste aceasta sunt traverse persane. Atmosfera era răcoroasă pentru mine, ideală pentru cei cu bufeuri.

Toaleta este în afara cortului, era cam friguț acolo, existau consumabile și dezinfectant, era curat, locul de fumat este amenajat lângă cort, în fața toaletei.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este într-o zonă liniștită, la marginea unei șosele necirculate, habar nu am unde ducea drumul ăla, era prea mult de urcat și nu m-am obosit. Vis-a-vis de clădire este un loc cu copaci, o parcare și-o gheretă din tablă. Centrul orașului este la un km de hotel, noi am mers pe jos și pot afirma că drumul la întoarcere este anevoios, adică se urcă destul de mult. Am fost avertizați că după ora 21 își fac apariția urșii, noi ne-am încadrat în timp, n-am depășit ora cu pricina. Câini maidanezi n-am întâlnit, oameni ai străzii nu existau, de viruși prin pustiul zonei n-am auzit, a fost totul ok.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Animalele de companie de talie mică sunt acceptate la costuri suplimentare.

Wi-fi exista dar am uitat să-l testez, aveam semnal la Telekom.

Am citit pe net că există și Jacuzzi și-o saună uscată, am uitat să verific această informație, e bine să întrebați dacă vă interesează acest aspect. După ce trece pandemia, desigur.

Restaurantul NU e cu circuit închis, îl recomand din toată inima, noi am fost super încântați. S-ar putea să fie nevoie de o rezervare la sfârșit de săptămână, în vremuri normale.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 14.12.20 13:52:07
Validat / Publicat: 14.12.20 14:36:25

VIZUALIZĂRI: 996 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Green Palace Hotel, Sinaia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72200 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

17 ecouri scrise, până acum

webmasterX [14.12.20 14:29:25] »

Mutat în rubrica "Green Palace Hotel, SINAIA" (nou-creată pe sait) 

  -

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​

webmaster [14.12.20 15:28:43] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinnascris / TELEFON [14.12.20 15:46:30] »

@webmaster:  Îți mulțumesc frumos! ​​

​​ -​​

​​Coordonatele sunt ok, zi bună îți doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
k-lator [14.12.20 16:17:25] »

@krisstinna:  Foarte frumoasă cazare ați avut! De ținut minte mai ales că batem des valea Prahovei.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că pe hol există mochetă care atenuează zgomotele... atât de rău mă deranjează hotelurile în care răsună pașii turiștilor pe coridor... o fi și din cauză de CNP... ce să zic!?. Cu toate că am văzut o grămadă de covoare, traverse, peste tot, par foarte bine întreținute... !

Mă întreb dacă  restaurantul turcesc cu circuit deschis funcționează în regim normal și în perioada următoare, căci ne vom petrece revelionul și câteva zile la Sinaia...   Anyway, vedem noi dacă ne primesc!

Felicitări pentru modul drăguț  în care ai prezent totul.

Sănătate și toate cele bune!

mishu [14.12.20 19:08:45] »

@krisstinna

Am siguranța că restaurantul unui hotel e deschis doar pentru doi, trei turiști? Nuuu!

mare dreptate ai, flacaii mei au fost in weekend la Azuga si au ales un hotel de 5* langa partie, un apartament, oferta, ei erau 5. Si duminica cel mare mi-as spus ca au mancat pe drum, l-am intrebat daca la hotel era prea scump si raspunsul m-a surprins: "dupa ce am facut decazarea au inchis hotelul, cred ca am fost singuri in hotel".

Este frustrant sa vrei sa mergi undeva si nu ai garantia ca vei gasi ceva deschis.

Ma bucur ca ti-a reusit actiunea si ca vrei sa te intorci acolo mai ales ca distanta este si rezonabila.

Tu insa ai ce ai cu oglinzile , cred ca ar trebui sa le pui drept criteriu de selectie .

Felicitari, votat cu mare drag. ​​​

neimportantscris / TELEFON [14.12.20 21:04:30] »

@krisstinna:  

Inspirată alegere!

Prețul din factură (postată în ultima fotografie) este unul foarte bun, având în vedere condițiile oferite și detaliate. Prețul bun ar putea fi datorat faptului că firma nu este plătitoare de TVA​​ de ceva vreme, de prin 2016.

​Astfel, descompunând elementele din factură, rezultă că ați plătit 180 lei/noaptea de cazare și 50 de lei/zi pentru MD. Pentru 2 persoane e rezonabil.

krisstinnascris / TELEFON [14.12.20 22:32:16] »

@k-lator:  Hotelul e un loc drăguț, primitor. Nu e luxos, e bine întreținut, cu eforturi mari.  Mochetele și covoarele sunt foarte pufoase, bine curățate și întreținute, păreau noi. Îmi intrau bocancii in mochete, într-adevăr că zgomotul pașilor noștri  era inexistent.  Restaurantul funcționează după regulile actuale, nu sunt serviți decât turiștii cazați in hotel. Plus că mesele erau distanțate, asta in eventualitatea in care sunt cazați mai mulți turiști in hotel, ceea ce nu s-a întâmplat când am fost noi acolo.  

Am spus că mâncarea turcească a fost demențială dar că nu recomand locul celor pretențioși, in recepție/lobby pătrunde miros de mâncare din bucătărie când se deschide usa, in restaurant pătrunde miros de țigară din locul de fumat care e amenajat la intrarea in cort, cea stradală. Turcii sunt fumători, la fel și noi, se simt discriminați, la fel și noi. Deci, cei sensibili la mirosuri (cei nefumători in special) nu vor fi prea incantați, mi-a povestit doamna.  

In ceea ce ne privește, am merge săptămânal acolo, așa de tare ne-a plăcut.

Or veni și vremuri normale și atunci cred că e nevoie de rezervare in weekend, la restaurant.

Dacă sunteți in preajmă puteți merge intr-o vizită, faceți o plimbare până la ei,   zona e frumoasă și extrem de liniștită.

Îți mulțumesc pentru cuvinte, multă sănătate îți doresc!

krisstinnascris / TELEFON [14.12.20 22:46:29] »

@mishu:  Știu hotelul din Azuga, îmi place și am vrut să rezerv acolo dar mi-a fost teama de aglomerație.  Din aceasta cauza am preferat ceva mai mic dar musai cu restaurant și de-aia am și sunat înainte, să am garanția că putem mânca acolo.  Îmi plac oglinzile tare mult, sunt utile intr-o cameră, nu numai pentru aspect, luminozitate  și senzația de spațiu mărit ci și pentru a mă vedea înainte să ies pe ușă.  Hotelul Green nu se inchide, turcii locuiesc acolo, la parter. Bucătarul gătește zilnic, fie că o face doar pentru proprietari. Acestia nu și-au concediat angajații iar in vreme de restricții au gatit ce aveau in stoc și au împărțit mâncarea oamenilor sărmani din Sinaia.  E bine de știut ca se pot face comenzi online cu condiția să mergi tu sa îți iei mâncarea comandată. Oamenii s-au adaptat vremurilor, încearcă să se mențină pe linia de plutire. ​​

​​Te imbratisez cu drag, mulțumesc!

​​

krisstinnascris / TELEFON [14.12.20 22:56:00] »

@zapacitu:  Da, așa am considerat și eu, prețul a fost ok. Dar și locul e foarte liniștit, am fost incantați de pustiul zonei. ​​

​​Găsisem și altceva mai ieftin dar se numea pensiune și am eliminat acest concept in situația acuală, rata de infectare in Sinaia era destul de mare la vremea aceea și am fugit de ce era mai ieftin dar și de oameni​​

​​Să știi că nu mi s-a părut scumpa nici mâncarea, pentru doua cine și un prânz am achitat la final de sejur 373 lei,  plus că mă chinuiam să mănânc tot, in ultima seara nu mi-a reușit ​​​​

Mulțumesc de vizită, vă doresc sărbători frumoase și linistite alături de cei dragi!

​​

​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [14.12.20 23:47:20] »

@krisstinna:  Uite un hotel drăguț și cu prețuri rezonabile într-o stațiune destul de scumpă în general! De reținut! Uitându-mă la fotografiile cu exteriorul hotelului, construcția nu mă dă pe spate și, dacă aș fi trecut prin vecinătate, probabil că nu mi-ar fi atras atenția. Nouă ne plac locațiile cu balcoane mari, unde să stai până noaptea târziu la un pahar de vorbă (și de altceva, după preferințe) și să îți umpli plămânii cu aer tare de munte la primele ore ale dimineții (asta dacă te trezești devreme). Bine, iarna nu prea e cazul de șederi lungi prin balcoane!  

În interiorul acestui hotel lucrurile se schimbă! Îmi place mult că este curat, aranjat, iar restaurantul este o altă bilă albă!

Felicitări pentru această prezentare!

Sănătate multă vă dorim și sărbători cu soare în suflet!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnascris / TELEFON [15.12.20 13:47:10] »

@Crazy_Mouse:  Green Palace este fosta vilă Pinul, proprietarii au renovat clădirea, nu au construit-o ei. ​​

De-aia nici camerele și nici balcoanele nu sunt mari, construcția e veche. Nu știu cum stau la capitolul izolație fonică, nefiind turiști in hotel nu am putut să-mi dau seama, era o liniște absolută in interior, ca și la exterior.  

In locul restaurantului si al bucătăriei era o curte interioară, cu grătar și loc de joacă pentru turiști. Probabil că o construcție costa mai mult decât amplasarea unui cort, de aici și ideea inedită de a transforma iurta  in restaurant.  

Din ce am citit pe net am înțeles că turiștii au găsit mici defecte prin camere dar la capitolul mâncare notele sunt maxime, cu felicitări.

Îți mulțumesc pentru aprecieri, sărbători frumoase vă doresc!

nicole33 [16.12.20 05:38:43] »

@krisstinna:  

Felicitări pentru alegerea inspirată şi pentru articol!

​​Prima surpriză pentru domnul soț a fost scoasă la iveală: proprietarii sunt turci, steagul turcesc era pus lângă cel românesc, restaurantul este cu specific turcesc. Păi, dacă tot n-am fost în Turcia, de ce să nu poposim pe covoare turcești, la noi în țară?

Frumoasă surpriză atât pentru Domnul C., aplicându-se principiul acela cu muntele şi Mahomed , dar şi pentru noi care am aflat despre acest hotelaş.

Privit din afară, hotelul nu prea impresionează prin nimic, dar interiorul mi se pare mai ​​mult decât decent.

Nu puteți comanda mâncăruri normale, românești, toate preparatele sunt de excepție, sunt turcești. Prețurile sunt normale pentru un astfel de loc, cine vrea ieftineală poate merge în altă parte, sunt și autoserviri în Sinaia.

Ideea restaurantului din cort mi se pare originală şi interesantă. Poate ar fi fost preferabil să fi fost ceva mai cald înăuntru.

Cred că restaurantul turcesc m-ar tenta mai mult decât hotelul, deşi nici camerele CU balcon nu sunt de refuzat . Nu este puţin lucru să ai posibilitatea să mănânci "turcisme" la o distanţă de şapte sau zece ori mai mică​​ , chiar dacă sigur acolo (în Turcia) ar fi mai ieftin .

Restul facilităţilor oferite în vremuri normale nu m-ar interesa. Vreau doar să revenim mai repede la acea normalitate! ​

krisstinnascris / TELEFON [16.12.20 08:24:41] »

@nicole33:  Dacă nu avea restaurant turcesc, nu cred că l-aș fi ales. Aveam alte doua variante la îndemână, in Bușteni. Dar am evitat să circul pe Valea Prahovei, Green este la marginea orașului, in zile aglomerate este de evitat plimbarea prin stațiuni, după cum știi.  Nu cred că ți se potrivește hotelul, însă restaurantul ar fi o bună alegere, mai ales că este la o distanță mică de noi.  

Într-adevăr este răcoare in cort, de-aia și intenționez să merg acolo in vremuri mai prietenoase, la propriu și la figurat.  

O să treacă și pandemia, o să vină și caldura, și atunci putem să revenim la normal.  

Am să îmi fac timp să adaug in lista restaurantelor din Sinaia și acest loc (scriind un articol distinct), cei care caută impresii despre haleală vor găsi mai repede recomandarea, nu vor fi nevoiți să citească un review despre cazare in timp ce țipă mațele de foame.

Sper să ajungi cândva să îi treci pragul, preparatele sunt delicioase.

Mulțumesc de vizită, sărbători linistite vă doresc!

mishuscris / TELEFON [16.12.20 09:08:48] »

@krisstinna:  Cine m-o fi pus sa deschid ecoul? Nu cred ca imi tipau matele de foame, dar imaginatia mi-a stimulat apetitul. Ce fac eu acum, incotro sa o iau? ????Ma duc sa imi iau un sandvis de la aparat, insa mi-ai dat o idee, sa ma uit sa vad ce pot alege azi de la cantina si ce sa vezi, au "burek", asa ca am noroc ????, ma scot. Te pup

krisstinnascris / TELEFON [16.12.20 10:03:56] »

@mishu:  Poftă bună la plăcintă! ​​

​​Și spor la treabă, o zi frumoasă îți doresc!

nicole33 [16.12.20 19:05:58] »

@krisstinna:  

Dacă nu avea restaurant turcesc, nu cred că l-aș fi ales. Aveam alte doua variante la îndemână, in Bușteni. Dar am evitat să circul pe Valea Prahovei, Green este la marginea orașului, in zile aglomerate este de evitat plimbarea prin stațiuni, după cum știi.  ​

Restaurantul turcesc este marele atu al hotelului în opinia mea.

Sinaia nu m-a pasionat niciodată, deşi am ajuns aici deseori de-a lungul anilor. Mi s-a părut prea scumpă pentru ce oferă, eu preferând de departe Buşteniul, unde mereu m-am simţit excelent​​ şi îmi amintesc şi acum cu mare plăcere de multele concedii petrecute pe Zamora, un cartier foarte liniştit şi exact pe gustul meu, într-o vilă privată cu o vedere superbă din balcon, dar şi din pat .

Nu cred că ți se potrivește hotelul, însă restaurantul ar fi o bună alegere, mai ales că este la o distanță mică de noi.   ​

Din păcate, în prezent şi pentru încă nu ştiu câtă vreme de acum încolo , hotelul şi restaurantul vin "la pachet".

​Nu te cazezi la ei, nu mănânci , iar eu amatoare de mâncat conserve sau parizer pe ziar în camera de hotel sau unde naiba mă cazez nu am fost şi nu voi fi niciodată. ​

​Mai bine stau la mine acasă şi mănânc mâncare caldă, decât să umblu aiurea şi să mănânc prostii  doar pentru a mă lăuda că am plecat undeva.

nicole33 [16.12.20 19:17:40] »

@mishu:  

Ma duc sa imi iau un sandvis de la aparat, insa mi-ai dat o idee, sa ma uit sa vad ce pot alege azi de la cantina si ce sa vezi, au "burek", asa ca am noroc ????, ma scot. ​

Seamănă, dar nu răsare .

Puţin probabil ca börek​-ul tău să se compare bunătăţile Cristinei, dacă bucătarul austriac nu este cumva de origine turcă.

Dar dacă tot ai reuşit să-mi faci poftă​ de plăcintă, spune-mi şi ce umplutură avea, pentru că am găsit şi eu o soluţie de compromis şi bag acum la cuptor un melc grecesc cu feta gătit de cei de la Lidl, desigur, dar salvez cina din seara asta .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
k-lator, mishu, neimportant
Alte impresii din această RUBRICĂGreen Palace Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070322036743164 sec
    ecranul dvs: 1 x 1