În căutarea fericirii simple pe țărmul mediteranean al Rhodosului

TIPĂREȘTE

O introducere lungă și (poate) inutilă. În mai 1945, poetul și romancierul Lawrence Durrell a ajuns în Rhodos ca atașat de presă pe lângă guvernul britanic care își asumase după război controlul asupra arhipelagului Dodecanez până la alipirea sa la statul elen, care avea să survină în 1948. Era deja un cunoscător al Greciei: petrecuse patru ani în Corfu, vizitase Atena și alte zone de pe continent. Avea să rămână „doi ani norocoși” în Rhodos, locuind în casa paznicului unui vechi cimitir turcesc aflată peste drum de sediul Administrației britanice, amenajat în Grande Albergo delle Rose (actualul cazinou din capitală).

După Celula lui Prospero (1945), dedicată insulei Corfu, Rhodos a reprezentat pentru Durrell sursa de inspirație a Reflecțiilor despre o Venus Marină, publicate în 1953. Mergând pe urmele sale pentru a redescoperi „spațiul, lumina și solitudinea” și albastrul mării care îl lăsase „mut de recunoștință” , britanicii, cei mai abili dibuitori de locuri calde și faine????, aveau să ia cu asalt Rhodosul, dând semnalul năvalei turistice la nivel mondial care avea să se abată asupra sa începând din anii 1960 (căci până atunci doar italienii cu dare de mână fuseseră principalii vizitatori, și tot italienii construiseră nu mai puțin de 400 km de șosele de-a lungul și de-a latul insulei, și asta cu metode învechite????).

Chiar dacă turismul în masă a adus cu sine obișnuitele neajunsuri și mai ales o oarecare alterare a spiritului autentic grecesc, frumusețea locurilor a rămas neschimbată, așa încât în cele ce urmează vă invit să explorăm împreună țărmul estic al Rhodosului în căutarea acelei fericiri simple și pure despre care vorbea Durrell. Și nu strâmbați din nas, vă rog frumos, dacă această frumusețe naturală vine uneori ambalată în facilitățile moderne, doar trăim în secolul al XXI-lea! ???? Și apropo de asta, aflați că în 2019 Rhodosul avea 39 de plaje premiate cu Blue Flag pentru curățenie, dotări și ape cristaline.

Iar dacă mă veți întreba de ce am ales coasta estică în detrimentul celei vestice, vă voi răspunde că așa este normal, din moment ce cele mai multe plaje cu nisip și intrare lină în apă și cele mai multe stațiuni se află la Mediterana și nu la Marea Egee, care aici e cam năbădăioasă și vântoasă, mai potrivită pentru practicarea de sporturi nautice solicitante fizic. În plus, în mare parte plajele de pe țărmul egeean sunt cu pietre sau pietricele iar apa e mai rece.

Drumul. Vom purcede așadar cu mașina într-o călătorie nu foarte lungă - vreo 100 de kilometri și un pic - din Rhodos Town, aflat în nord, până în capătul sudic al insulei, la formidabilul Prasonisi, prelingându-ne ușurel pe țărmul Mediteranei și oprindu-ne din loc în loc pentru stat la soare și bălăceală.

Primii 50 de kilometri, până la Lindos, îi vom parcurge pe cea mai importantă arteră din insulă - Rodou-Lindou, care nu este totuși autostradă, ci mai degrabă o șosea modernizată cu două benzi pe sens numai până la Kolimbia. Avantajul este acela că nu trece în general prin localități și se poate rula cu viteză. Următorii 50 de kilometri, dintre Lindos și Prasonisi, nu pun nici ei probleme, șoseaua, deși ceva mai îngustă, fiind foarte bună. În schimb, se traversează câteva sate iar după Gennadi drumul se îndepărtează de țărm și până la Prasonisi se străbate o zonă agricolă monotonă și mai prost semnalizată rutier.

Peisajul care ne va însoți pe drum este destul de arid, mărginit de coline stâncoase și porțiuni cu pământ brun-roșiatic. Totuși, de după câte o cotitură ai surpriza să îți apară în față marea în toată splendoarea ei, deci șanse să te plictisești în mașină nu prea ai.

Elli Beach. Despre plaja orașului Rhodos am spus câte ceva într-un review anterior vezi impresii, așa că nu mă voi întinde prea mult cu descrierea. Am văzut din busul turistic cât de bine este echipată cu șezlonguri, umbrele etc. și că dispune de multe facilități pentru practicarea de sporturi nautice. În schimb, am înțeles că plaja e cu pietricele sau pietre mărișoare care se prelungesc și la intrarea în apă.

Kallithea. La mai puțin de 10 kilometri de centrul orașului Rhodos se află acest complex construit de italieni în 1920 ca stațiune balneară - „Terme di Calitea” , în efortul de a reda Rhodosului vechea măreție și a-l transforma într-o destinație cosmopolită, de a crea o punte de legătură între Occident și Orient și a oferi totodată oaspeților o cură recreativă care combina pasiunea pentru băi a romanilor (preluată tot de la greci, ca să se știe) cu tradiția hipocratică, căci legenda spune că părintele medicinei ar fi testat și lăudat calitățile terapeutice ale izvoarelor de la Kallithea.

Izvoare care între timp au secat, așa încât locul și-a pierdut funcția de spa. Au rămas însă clădirile ridicate de italieni, frumos restaurate și întreținute, folosite pentru expoziții și evenimente culturale, dar și nunți. Nici nu mă mir, cu un decor atât de romantic! ????

Un drum scurt și plăcut coboară din șosea printr-o pădurice spre o parcare de dimensiuni generoase. În față e intrarea impozantă, dincolo de care, la gheretă, am plătit taxa de vizitare de 5 euro/persoană. Am pătruns apoi într-o curte mare, având în centru Fântâna lui Eros iar în dreapta o grădină umbroasă, plină de arbuști și plante aromatice. Am coborât o scară și am ajuns la Rotonda cu arcade și pavaj mozaicat. Alte câteva trepte duc în jos spre mica plajă, așezată într-un golf stâncos.

Șezlongurile sunt aici solide, din lemn, și cu saltele confortabile. Există și baldachine și separeuri delimitate de tufișuri având în centru mese înalte unde se poate bea ceva comandat de la bar și sta la o șuetă. Totul e amenajat cu grijă și mult bun gust și strălucește de curățenie, vegetația luxuriantă face toți banii, dar... plaja e cu pietricele iar malurile stâncoase, motiv pentru care în apă se intră în unele locuri de pe pontoane.

Așa că zicem „pas” și acestei plaje, și celei aflate în dreapta parcării, o porțiune lată de pietriș încadrată de stânci și cu o tavernă în spate. Apa mării e fără îndoială limpede și aici, însă cu acces numai de pe pontoane.

Mi-a plăcut să vizitez Kallithea (nu și să rămân pentru stat la soare și baie) - întotdeauna am admirat talentul la design al italienilor. Dacă pe voi nu vă deranjează plajele cu pietriș și intrările de pe stânci în apă, vă dați în vânt după scufundări și, pe deasupra, vreți să vă răsfățați precum bogătașii italieni din perioada interbelică????, atunci nu ezitați, mergeți acolo!

Faliraki. Și despre această plajă din cea mai populară stațiune de pe insulă am scris vezi impresii, așa că mă voi mărgini acum la a o recomanda pentru nenumăratele sale avantaje: apropierea de orașul Rhodos, lungimea de cca. 5 kilometri, lățimea suficientă pentru a nu isca aglomerație nici în anii „normali” , nisipul suficient de fin, inclusiv în apă, pentru a nu vă zgâria tălpile și dotările excelente. Pentru noi a fost alegerea perfectă.

Ladiko Beach și Anthony Quinn Bay. Un singur drum duce către aceste două plaje foarte diferite între ele, situate în același golf pitoresc încadrat de stânci, la cca. 5 kilometri sud de Faliraki. Se străbate o pădurice de foioase, se trece pe lângă o biserică, se urcă un pic și de pe culmea dealului se văd ambele locuri: Ladiko în dreapta, Anthony Quinn în stânga.

Ladiko, premiată cu Blue Flag, e o fâșie destul de mică de nisip un pic grosier și închis la culoare, la fel ca cel de la Faliraki. Apa e limpede și foarte liniștită, cu intrare lină, perfectă pentru copii. La ora matinală la care am ajuns noi, nu am întâlnit decât doi turiști care se pozau de zor și o tânără care făcea curățenie. Am intrat în vorbă și ne-a povestit că plaja e preferată de amatorii de liniște, printre care ne numărăm și noi, așa că nu am ezitat și ne-am întins pe șezlonguri (10 euro două bucăți). Am făcut și o baie minunată, apoi am băut un suc și un frappé la terasa din spatele plajei. Între timp au apărut și alți câțiva vizitatori.

Ne-a plăcut mult la Ladiko, era exact pe placul nostru și avea parcare proprie și dușuri. Iar priveliștea ne-a încântat. Ulterior aveam să aflu de pe net că „ladiko” e denumirea vasului în care se ținea pe vremuri uleiul de măsline și că în zonă au fost descoperite epave în care s-au găsit astfel de recipiente de lut.

Cu totul altfel arată plaja Anthony Quinn. Spațiul foarte mic de expunere pe șezlonguri la soare este de fapt o stâncă plată înconjurată de altele mai mititele iar pietre mari și colțuroase sunt și în apă, care capătă reflexii de smarald din cauza pinilor de pe deal. E genul de loc preferat de tineri și de iubitorii de diving și snorkeling și am înțeles că devine aglomerat în lunile de vară. Parcarea se află sus pe deal și tot acolo este și o cafenea cu terasă.

Golful și plaja se numeau înainte Vagies, dar după ce câteva scene din „Turnurile din Navaronne” (1961) au fost filmate aici, unul din interpreți - desigur, Anthony Quinn - s-a îndrăgostit atât de tare de acest loc, încât a vrut să-l cumpere pentru a crea un centru internațional pentru regizori și actori. În semn de apreciere pentru promovarea turistică a Greciei în lume mulțumită lui „Zorba grecul” (1964), guvernul elen a acceptat vânzarea la o sumă modică, însă de fapt nu a golfului, ci a două terenuri adiacente, unde Quinn a și investit destui bani, convins că era proprietarul întregii parcele. Tranzacția a fost în cele din urmă anulată, s-a iscat un scandal, chestiunea a ajuns în justiție și nu a fost - se pare - rezolvată nici până acum, la aproape 20 de ani de la moartea actorului, cu toate că moștenitorii săi au făcut demersuri în acest sens. Cert este că Anthony Quinn s-a supărat foarte tare pe Rhodos ????și nu a mai revenit niciodată pe insulă.

În fine, lăsând la o parte această poveste controversată, nu pot decât să recomand ambele plaje, dar pentru motive diferite. Și o ultimă mențiune: în golf se poate ajunge și în croaziere din Rhodos Town și Faliraki.

Afandou. La mai puțin de 1 km de Ladiko și Anthony Quinn se întinde pe 4-5 kilometri o porțiune perfect dreaptă de plajă cu pietriș, mărginită de un drum asfaltat pe care îți poți parca liniștit mașina. Este Afandou, un loc imens dar aproape pustiu la data vizitei noastre. Am remarcat că spațiile amenajate cu umbrele și șezlonguri și deservite de taverne pescărești ori doar de câte o kantina alternează cu porțiuni mult mai mari „la liber” și am citit că apa se adâncește brusc la mal.

Satul se află de cealaltă parte a șoselei principale și denumirea „afandou” înseamnă „invizibil” , căci nu putea fi zărit de pe mare, rămânând astfel la adăpost de atacurile piraților. În zona plajei nu s-a prea construit nimic și locul a rămas, nu știu de ce, nedezvoltat turistic. Poate fi totuși alegerea ideală pentru cei în căutare de solitudine, căci spațiul vast e mai mult decât suficient pentru oricine. Sau pentru amatorii de golf⛳, aici aflându-se singurul teren cu 18 găuri de pe insulă.

Din Afandou se bifurcă spre vest o șosea care duce la Petaloudes (Valea Fluturilor).

Kolymbia/Kolympia. Localitatea Kolymbia a fost întemeiată în anii 1920 de italieni, care au adus cca. 30.000 de coloniști în Rhodos. Stațiunea are câteva hoteluri și vile cu piscină și este vizitată cu precădere de persoane mai vârstnice și de familii.

Sunt două plaje, ambele organizate cu toate facilitățile necesare, premiate cu Blue Flag și nu foarte aglomerate de obicei: în golful din partea de nord a fost amenajat un port de ambarcațiuni lângă care se află o fâșie de nisip cu intrare lină în apă, în timp ce la plaja dinspre sud spațiul e mai deschis și intrarea mai abruptă în mare.

Din Kolimbia pornește drumul spre Epta Piges (Cele Șapte Izvoare), o oază de vegetație și răcoare.

Tsambika/Tsampika. Această plajă lungă cu nisip auriu, intrare lină în apă, umbrele, șezlonguri, terase și facilități pentru practicarea sporturilor nautice este una dintre cele mai populare de pe insulă. Este cunoscută și datorită mănăstirii - Kyra Panagia Tsambika - situată sus pe deal, exact deasupra plajei, locul unde femeile se roagă la o icoană a Fecioarei Maria pentru a putea aduce pe lume copii. La șosea a fost ridicată o altă capelă care servește aceluiași scop.

Agathi și Haraki / Charaki. O singură șosea duce spre ambele plaje și intenția mea era să ajung la Agathi, un loc liniștit, bine adăpostit și renumit pentru nisipul auriu și apa limpede cu intrare lină. N-a fost să fie: drumul care se desprindea în stânga spre el era desfundat și nu am vrut să avem probleme cu mașina închiriată.

Dar dacă tot ieșiserăm din șosea și parcuseserăm oricum vreo 2 kilometri, am decis să mergem înainte, la Haraki. Și am dat de un sat pescăresc foarte drăguț, așezat într-un mic golf și străjuit de castelul medieval Feraklos. Construit de bizantini pe locul unei acropole antice, a fost mult timp folosit de pirați, după care, în 1306, a devenit primul loc cucerit de Ioaniți în Rhodos. Cavalerii l-au restaurat și întărit iar după 1470, când au abandonat celelalte castele de pe țărmuri, au păstrat Feraklos ca loc de refugiu pentru localnici în calea otomanilor. După ce, în 1523, insula a căzut în mâinile turcilor, castelul a fost complet abandonat și astăzi este în ruine.

Niște ruine spectaculoase, totuși, de a căror vedere ne-am bucurat de pe plaja organizată, îngustă, cu pietricele, dar cu intrare lină și nisipoasă în apă, uitându-ne între timp și la casele albe cu un etaj, înecate în flori de bougainvillea, multe din ele transformate în pensiuni. Nouă ne-a plăcut mult atmosfera calmă, autentic grecească, și recomand locul celor dornici de un sejur liniștit.

Kalathos. Situată la 7 kilometri nord de Lindos, această plajă, preferată de localnici și de turiștii iubitori de liniște, are pietricele, se întinde pe 4 km și este premiată cu Blue Flag pentru apa limpede, dar adâncă încă de la mal, și dotările sale. Pe strada adiacentă sunt câteva taverne.

Lindos. La Lindos am înregistrat un eșec răsunător: pur și simplu nu am putut coborî din mașină! ????

Încă de pe șosea, unde am oprit pentru a fotografia panorama, cu adevărat splendidă, am sesizat aglomerația formidabilă care ne aștepta: mașinile erau parcate una lângă alta, nu aveai loc să arunci un ac. Adrian nici nu a vrut să intrăm în sat, l-am convins cu mare greutate.

Am luat-o pe prima stradă la stânga și am coborât, nimerind într-un soi de piațetă unde un polițist nervos dirija circulația, nepermițând oprirea, așa că am ieșit din nou în șosea și am cotit pe următoarea stradă la stânga, care se termina cu un drum de pământ, sus pe un deal la poalele căruia am zărit St. Paul’s Bay/Agios Pavlos, golful (și plaja) unde legenda spune că ar fi debarcat Sfântul Pavel, cel care a creștinat insula. N-am înțeles cum se cobora, așa că am renunțat.

Știam totuși că este unul din cele două golfuri din Lindos, în celălalt, situat la nord, fiind amenajate două plaje - Megali și Pallas. Pe acestea le-am și pozat, de altfel, dincolo de pământurile roșiatice și de copaci, alături de casele albe și de Acropola cu celebrul templu dedicat zeiței Atena Lindia datând din secolul al IV-lea î. Hr. ce străjuiește mica așezare de la 116 m înălțime. Aveam dubii că eram în stare să urcăm până la cetate, căci de călăritul bieților măgăruși nici nu se punea problema... ????, numai că n-a fost cazul să ne mai facem griji și din pricina asta.

Aflasem, inclusiv din cele câteva reviewuri foarte bune de pe AFA, că impunătoarea citadelă mai cuprinde și alte obiective: intrarea (Propylaea), stoa elenistică și biserica bizantină a Sfântului Ioan, că mai jos se găsesc ruinele unui teatru, că zidurile au fost întărite de bizantini și Ioaniți. Și că este al doilea cel mai vizitat loc de pe insulă, după capitala Rhodos Town, lucru de care ne-am convins cu vârf și îndesat.

Poate că o soluție mai bună pentru a ajunge aici ar fi fost să luăm un vas de croazieră din portul Mandraki din Rhodos Town, numai că văzând cât de pline erau aceste ambarcațiuni de plăcere și neștiind cât de bine erau respectate regulile anti-Covid 19, am preferat să ne descurcăm pe cont propriu. Și nu ne-a ieșit...

În ani normali, vă recomand să vizitați Lindos, cu mașina sau cu vaporașul, nu numai pentru cetate, dar și fiindcă plajele sale, bine amenajate, oferă tot confortul.

Pefkos/Pefki. Aici „ne-am scos pârleala” după ratarea de la Lindos, pe o plajă cu Blue Flag care mie mi-a mers la suflet. Micuță și cochetă, ușor accesibilă din satul somnolent la orele amiezii, când am descins noi, dar cu ceva pensiuni și taverne, din câte am remarcat, plaja are un strat gros de nisip fin și auriu iar intrarea în apa limpede precum cristalul, albăstrie cu irizații turcoaz, este foarte lină.

Plaja este amenajată cu șezlonguri și umbrele (10 euro; pare să fie prețul standard pe toată insula), parcare proprie gratuită și pe dâmbul de deasupra o singură tavernă/cafenea/terasă, unde am poposit și noi după vreo 2 ore și tot atâtea băi pentru un suc și un frappé și pentru a admira colinele împădurite care încadrează golfulețul. Se pot închiria bărci.

Dacă ar fi să alcătuiesc un top al plajelor din Rhodos, aș clasa-o categoric pe podium pentru ambianța relaxată, exact pe gustul meu.

Lardos. Un loc foarte asemănător cu Pefki, situat de altfel în același golf, însă în capătul său sudic și la ceva distanță de satul Lardos. Recomandat familiilor și persoanelor mai bătrâioare... ????

Din Lardos un drum duce, trecând prin localitatea Laerma, la Moni Thari/Tarrio, cea mai veche mănăstire din Rhodos, întemeiată, potrivit legendei, în secolul al IX-lea de fiica unui împărat bizantin care s-ar fi vindecat aici de o boală gravă mulțumită aerului curat și unor izvoare tămăduitoare. Din păcate, timpul nu ne-a permis să o vizităm, ocolul ar fi fost prea mare, așa că ne-am continuat drumul spre sud, pe țărmul Mediteranei.

Glystra/Glistra. Imediat după Lardos, cotind la stânga de pe șosea, se zărește micul golf cu nisip auriu și ape puțin adânci unde se află așezată această plajă deservită de o singură terasă, dar cu șezlonguri și umbrele. Un refugiu pentru cei în căutare de liniște.

Kiotari. O stațiune-stațiune, nou răsărită în peisajul turistic al Rhodosului, fără nicio așezare rurală în spate. Încă de pe șosea te întâmpină hoteluri luxoase de 4-5 stele, amenajate, fără îndoială, cu tot confortul. Am remarcat multe taverne, chiar și un centru comercial, și am citit că plajele premiate cu Blue Flag, o parte din ele private, sunt nisipoase. Un loc recomandat pentru amatorii de All Inclusive.

Din Kiotari se ajunge pe un drum ce trece prin satul tradițional Asklipio la biserica Kimiss Theotokou din secolul al XI-lea, cu fresce bizantine bine restaurate, ca și la un castel medieval cu panorame spectaculoase.

Gennadi. Ultima stațiune de pe coasta estică a insulei este separată de sat prin șoseaua pe care se găsesc vile de vacanță construite de rodienii înstăriți, câteva hoteluri, pensiuni și taverne. Plaja întinsă cu nisip și pietricele are și unele porțiuni amenajate și este cunoscută mai ales ca loc de petrecere în weekenduri, când se organizează partyuri cu DJ-i la beach baruri.

Din Gennadi șoseaua se îngustează, părăsește țărmul și o ia spre vest, traversând o zonă agricolă de podiș cu aspect monoton, unde am văzut, în afara obișnuitelor livezi de măslini, și culturi de cereale. Drumul e prost semnalizat și la un moment dat ne-am rătăcit un pic, însă ne-am redresat rapid. Am străbătut vechiul sat Lathania și mai apoi Kattavia, după care șoseaua, nou asfaltată, ne-a dus direct spre sud, înaintând șerpuit printre dealuri golașe, către următoarea (și ultima) destinație.

Prasonisi. Cea mai spectaculoasă plajă din insulă, aflată în capătul său sudic, se ivește brusc în fața ochilor din spatele unei coline. Este o fâșie îngustă de uscat delimitată de două golfulețe și continuată cu o altă bucățică de pământ care, în funcție de nivelul mării, poate fi despărțită de continent, devenind insulă, așa cum am găsit-o noi. Numele său, de altfel, înseamnă „insula verde” .

Aici Mediterana se întâlnește cu Marea Egee, și nici că se poate diferență mai mare de comportament... ????: în stânga, Mediterana cea calmă, iar în dreapta Egeea înspumată de valurile puternice. Locul unde cele două se îmbrățișează (nu cu prea mare dragoste) pare tras cu rigla, atât de bine este conturat. Îl poți observa de la distanță și de la oarecare înălțime, cocoțându-te pe unul din dâmburi sau pe dune, deși riști să te îngropi până mai sus de glezne în nisipul adus de vânt, așa cum am pățit eu.

Ce ciudățenie a naturii! ????

Prasonisi nu este propriu-zis o stațiune, ci un loc unde se adună împătimiții de surfing, windsurfing, kitesurfing și alte sporturi nautice „vântoase” și aici se și organizează diverse competiții internaționale. Se poate înota, desigur, dacă ai destul curaj????‍♀️, dar noi ne-am mulțumit să admirăm îndelung zmeiele multicolore. Și nu am regretat nicio secundă!

Dependenții de adrenalină vin special aici și campează în rulote, uneori întreg sezonul, din mai până în octombrie, sau se pot caza într-unul din cele câteva mici hoteluri din împrejurimi. Pe plaja imensă, cu cel mai fin nisip din Rhodos, după părerea mea, nu se găsesc șezlonguri și umbrele, doar două taverne și un magazin de unde se poate cumpăra sau închiria echipamentul necesar pentru practicarea sporturilor preferate.

Concluzie. Plajele de pe coasta estică a Rhodosului reprezintă, alături de obiectivele istorice ale insulei, un punct major de atracție pentru turiști, care au la dispoziție o mare varietate de opțiuni, de la plaje late și întinse, cu nisip și intrare lină în mare, la mici golfuri stâncoase în care apa limpede capătă irizații verzui de la vegetația bogată de pe țărm. Oricine, fie familii cu copii mici, fie tineri puși pe distracție ori persoane vârstnice mai sedentare, își poate găsi aici, în căutarea fericirii simple... cel mai bun loc sub soare la marginea mării.

Nu vă rămâne decât să alegeți! ????

PS Pentru o mai bună orientare, ultima fotografie atașată la review cuprinde o hartă a plajelor de pe insulă. Sper să vă fie de folos!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Peisaje marine spectaculoase, plaje lungi cu nisip fin sau golfuri stâncoase - o diversitate care satisface toate gusturile.

Aceeași diversitate și în materie de distracție, de la locuri liniștite, potrivite pentru familiile cu copii mici și persoane vârstnice, la locuri animate preferate de tineri.

---

VIZUALIZĂRI: 4805 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI