Când n-ai de unde alege, dar se nimerește să fie bine

TIPĂREȘTE

Tocmai se sfârșește o vară tumultuoasă, poate cea mai ciudată din viața mea... Pentru noi, ca familie, a fost o perioadă dificilă, cu multe încercări, cu trăiri amestecate, de parcă cineva și-ar fi pus în cap să vadă cât putem duce. De parcă treaba cu pandemia n-ar fi fost de ajuns... În fine, șifonați-neșifonați, mergem înainte, că înapoi oricum nu se poate! :)

Printre picături, de azi pe mâine, am reușit totuși de vreo 2-3 ori să ne rupem din cotidianul desenat în tușe tulburi și să respirăm un pic de aer... de vacanță. Una din aceste ieșiri s-a petrecut pe la mijlocul lui august, când fiica noastră ne-a anunțat că va ajunge câteva zile la mare, cu mica ei gașcă de prieteni. Din păcate, nu aveau a se abate pe la Galați nici la dus, nici la întors, din motive obiective. Of, iar atât de aproape de noi și iar n-o putem strânge în brațe!...

Ideea ne-a venit aproape simultan, mie și lui Tati: ce-ar fi să mergem noi la ea?! Cu ocazia asta, împușcăm 2 iepuri: vedem și fata, și marea! N-am fi avut decât câteva ore la dispoziție, dar tot e mai mult ca nimic. Ba, cu puțină organizare, am putea să rămânem o noapte prin zonă.

Odată decisă această ultimă variantă, mie mi-a revenit – ca de obicei – misiunea de a găsi cazare pentru o noapte, de sâmbătă până duminică. Mi-am frecat mâinile cu bucurie și m-am pus pe treabă, apelând la ajutorul prietenului booking. Condiții: să fie cât mai aproape de campingul din Corbu, să aibă parcare și un raport cât mai decent între preț și condițiile oferite. Grea, foarte grea misiune, mai ales că până la momentul plecării nu mai erau decât 3 sau 4 zile! În Corbu și Vadu n-am găsit absolut nimic, iar în Năvodari și Mamaia-Nord... aproape să-mi stea inima, când am văzut prețurile vehiculate! Ne-a trecut prin cap la un moment dat să ne repezim la un magazin de profil și să cumpărăm un cort și alte alea, dar nu prea eram în dispoziția necesară nici pentru shopping, nici pentru o astfel de experiență, pe care n-am mai trăit-o de ani buni.

Până la urmă, norocul mi-a surâs: am găsit o cameră liberă la Pensiunea Tito, situată în apropierea ecluzei Năvodari, pentru „numai” 264 lei, fără mic dejun inclus; un adevărat chilipir! Avea o notă foarte bună (9 din vreo 40 de comentarii), recenziile clienților accentuau atuurile locației: curățenia, mărimea camerelor, dotările ok, amabilitatea proprietarilor. Altceva nici nu ne trebuia, așa că am rezervat fără să clipesc! Evident, nu se punea problema anulării gratuite, ba chiar contravaloarea cazării a fost retrasă mintenaș de pe card.

... S-a nimerit să fie o zi semi-înnourată și cam vântoasă, dar pentru noi vremea era ultimul lucru care conta! Marea am regăsit-o însă splendidă ca întotdeauna, ne-am regăsit și fata sănătoasă și voioasă și ne-am bucurat mult de revedere. După o jumătate de zi pe care am petrecut-o în compania tinerilor, către seară ne-am luat rămas bun și ne-am îndreptat spre cazare. Din capătul sudic al satului Corbu, am continuat pe șoseaua cu 2 benzi, acceptabil asfaltată, având pe dreapta Lacul Corbu și Limanul Tașaul, iar pe stânga Rafinăria Petromidia. După vreo 10 km, după ce am trecut de o benzinărie Rompetrol, GPS-ul ne-a recomandat să virăm stânga, pe un drumeag alcătuit din plăci de beton, străjuit de niște stâlpi ciudați, în formă de T. Drumeagul dă fix în brațul dinspre mare al Canalului Dunăre-Marea Neagră, am cotit-o dreapta și după maxim 50 m am descoperit pensiunea noastră.

Adresa oficială este Str. Ecluzei Năvodari (și cam atât, că oricum e singura construcție funcțională pe o rază de câteva sute de metri). Simțul meu estetic era deja crispat tot; de jur împrejur, cât vezi cu ochii, peisaj industrial dezolant, mult praf, puțină iarbă uscată, câteva clădiri dezafectate. Nici aceea ce avea să ne găzduiască nu părea cu mult mai arătoasă – un bloculeț cu 2 niveluri, termopane albe, gard de beton armat, curte acoperită cu ciment. A trebuit să recunosc că în condiții normale n-aș fi ales nicidecum acest loc posomorât, in the middle of nowhere!... Dar acum eram fericită că am ajuns la mare, că mi-am revăzut fata, că urma să avem un acoperiș desupra capului la noapte!

În fața pensiunii se află o mică parcare improvizată, să zic că încap 4-5 mașini (noi n-am văzut mai mult de 2-3 cât am stat acolo, dar la o adică se mai poate parca pe marginea drumului). Ne-am luat băgăjelul din portbagaj și am pătruns în curte. Clădirea are formă paralelipipedică, dar în dreapta se mai află lipit de ea un mic corp (nu știu exact ce adăpostește), totuși n-am avut niciun dubiu unde să ne adresăm, căci pe veranda închisă a corpului principal scrie clar „Recepție” .

Am intrat într-un holișor, am zărit un birou simplu în dreapta (recepția, desigur), pe el un copiator, un pachet de măști de unică folosință (noi eram dotați de acasă) și un recipient cu dezinfectant pentru mâini. Prima impresie – nota 10! În spate, clasicul dulăpior pentru cheile camerelor (7 în total); una singură atârna acolo, cea de la camera 2, pesemne că pe noi ne aștepta... Într-adevăr, simțind mișcare, un tânăr s-a ivit din spatele unei uși și, după ce ne-am prezentat, ne-a înmânat cheia, oferindu-se să ne conducă.

N-a trebuit să parcurgem decât 3-4 metri, camera 2 se află la parter, în față-stânga în raport cu holul recepției; în dreapta, am remarcat scările ce duc la etaj, spațioase și curate. Aspect general sobru și odihnitor, pereții văruiți în alb contrastând cu ușile maronii, decorațiuni puține – un covoraș și vreo 2 vaze cu flori artificiale.

„Domeniul” nostru era format dintr-un hol spațios, din care se făcea o baie spațioasă în stânga și o cameră spațioasă în față. De fapt, dacă mi s-ar cere să caracterizez Pensiunea Tito într-un singur cuvânt, acela ar fi „spațios” . Holul era acoperit integral cu o mochetă plăcută la călcătură și nu conținea decât un mic cuier pe unul din pereți.

Camera era mobilată clasic, cu mai multe piese funcționale: pat matrimonial cu noptiere și veioze, șifonier în 2 uși destul de încăpător (înăuntru ne așteptau 2 perne și o pilotă, pe care nu le-am folosit, desigur), măsuță de cafea, TV cu ecran plat, canapea, coș de gunoi, răcitor (model nou, silențios, în care am găsit 2 pet-uri mici de apă rece, din partea casei).

Patul avea să se dovedească unul dintre cele mai bune pe care le-am întâlnit, cu o saltea excepțională, acoperit cu lenjerie albă, de bumbac, perfect netezită. În mijlocul lui, ne-au întâmpinat câte 2 prosoape imaculate aranjate în forma unei duble inimi, decorate cu petale textile de trandafiri (unul din acele detalii menit să te înduioșeze). Un tablou cu flori, perdele diafane la ferestre, dublate de draperii maronii, AC-ul plasat nederanjant, într-un colț (nu-mi amintesc să-l fi pornit, totuși).

Balcon n-am avut și, deși camera noastră figura pe booking drept „cameră cu vedere la grădină” , m-a bușit râsul când m-am uitat pe fereastră. „Grădina” era de fapt o bucată lată de vreum metru de iarbă uscată, până la gardul de beton al proprietății, dincolo de care se profila peisajul industrial. Foarte romantic, ce să zic?! ???? A, am uitat de sârma de rufe ce defila prin fața ferestrei noastre, cu câteva cârlige înfipte ici-colo. În fine, nu pentru priveliștea din cameră eram noi acolo... Întreaga suprafață a camerei era acoperită cu gresie bejulie – o bună alegere la mare, din punctul meu de vedere.

Și în baie am avut tot ce ne-a trebuit, într-un spațiu excedentar, precum am mai pomenit: chiuvetă, oglindă, cabină de duș, vas de toaletă, coș de gunoi. S-a acordat suficientă atenție detaliilor: deasupra chiuvetei erau fixate 2 suporturi, unul pentru recipientul cu săpun lichid, celălalt pentru paharul în care să-ți pui periuțele de dinți; cabina de duș avea scurgerea perfect funcțională și era dotată cu suporturi pentru cosmeticale, sulul de hârtie igienică poziționat optim în raport cu vasul de toaletă. Aerisirea băii se face printr-o ferestruică.

Am dormit ca puii, nu ne-a deranjat nimeni și nimic, ne-am trezit odihniți, într-o dimineață veselă și mult mai senină decât precedenta. Tati s-a trezit înaintea mea, a purces a studia (virtual) împrejurimile și a constatat că relativ aproape se găsea un Lidl. Gata, problema micului dejun era rezolvată! Până am făcut ochi, cumpărăturile erau făcute, cafeaua preparată, masa aranjată pe terasa acoperită din spatele pensiunii (cu o seară înainte nu ne mai arsese de explorat și nici n-o observaserăm). Turiștii au spre folosință câteva mese cu scaune, precum și o mică bucătărie, cu aragaz, chiuvetă, espressor, veselă și consumabile. Am observat și o zonă de grătar (din cel mai simplu, dar există), table, rumy și o masă de ping-pong.

După ce ne-am restabilit nivelul nutrienților din corp, ne-am strâns lucrușoarele, am tras ușa după noi și ne-am grăbit să ne întâlnim din nou cu copiii. Înainte de plecare, am vrut să verificăm că-i totul ok referitor la plată; cum tânărul care ne cazase nu se afla la recepție, am sunat la numărul afișat. A apărut imediat și ne-a dat undă verde, apoi ne-am urat unii altora toate cele bune, alea-alea...

... Surpriza-surprizelor avea să sosească peste vreo 2-3 săptămâni, acasă, sub forma unui aviz (pe numele meu) în cutia poștală. Sincer, am o strângere de inimă de fiecare dată când mă duc la poștă cu un aviz în mână, niciodată nu s-a întâmplat să primesc în loc o scrisoare de felicitare-ceva!... Ba, din contra; de obicei, se lasă cu dat bani la satul român. Acum, citind pe undeva „Ovidiu” , am crezut c-om fi luat vreo amendă de viteză pe la Ovidiu... Ei, bine, ce credeți că am ridicat de la poștă?! Nici mai mult, nici mai puțin decât factura fiscală de la Pensiunea Tito! Așa ceva nu mi-aș fi imaginat în veci! Multe locații nu știu cum să facă să nu-ți dea factură, d-apoi să ți-o mai trimită și prin poștă ulterior!

În concluzie, Pensiunea Tito s-a dovedit o experiență care s-a pretat perfect nevoilor noastre de moment, depășindu-ne cu mult așteptările! Un loc curat, spațios, echipat corect, destinat celor ce vor să se odihnească bine, fără să-i intereseze ce se află dincolo de gard, dispuși să acceseze plajele din zonă doar cu mașina personală.

Pentru aprovizionare, există Lidl-ul despre care v-am vorbit și chiar și benzinăria, pentru o apă sau o bere. Cel mai apropiat restaurat este Cherhanaua Tașaul pe țărmul limanului omolog (în linie dreaptă, sunt cam 500 m de pensiune; cu mașina se fac totuși 10-15 minute, căci trebuie ocolit destul de mult). Până la Plaja Năvodari – tot 10-15 minute, până la Plaja Corbu – cam 20. Personal amabil și extrem de corect. Evident, recomand locul și l-aș alege din nou fără să clipesc dacă m-aș afla într-o situație asemănătoare.

Personal amabil și foarte corect.

Plajele destul de departe (de mers cu mașina proprie), un Lidl la maxim 1 km, o stație Rompetrol la vreo 500 m, Cherhanaua Tasaul la 10-15 minte de șofat. Peisaj dezolant, zonă industrială.

---

VIZUALIZĂRI: 439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI