ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.08.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 18.05.15
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 6 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 4 MIN

Evrika la Evridika

TIPĂREȘTE

Evrika :) în sfârșit am reușit să ne stabilim o vacanță pe care să o concretizăm în acest an pandemic.

Deci să-ncepem cu începutul nu? ;)

In iunie aveam antamată vacanța pentru Grecia respectiv Parga. Din cauză de... am anulat. Acum în august aveam pregătit Drumul Romantic Germania-Austria. Anulat :(

Am făcut un "studiu de piață", am calculat plusuri/minusuri România vs Bulgaria. Cu 10 zile în urmă ne-am hotât clar și precis :)) mergem în Bulgaria că aici nu se cere nici un test covid, este relativ aproape și este muuult mai ieftin decât în Românica la mare. Și nu regretăm nici măcar o secundiță alegerea făcută :D

Bun, caută soțul din dotare pe Booking cazare și câștigător a ieșit hotelul Evridika unde pentru 6 nopți cu demipensiune am achitat la sosire (cu cardul) suma de 1417 lei.

Drumul pe care l-am ales până aici a fost Russe - Schumen - Nessebar adică Ruta 2 pusa la dispoziție de prietenii de la Google Maps;) Drumul nesperat de bun exceptând 4 -5 km în localitatea Versovo :(

În 5h jumătate dar cu 45 minute staționare în vamă :((am ajuns în Nesebar.

Bun, am ajuns la destinație, am întrebat la recepție unde putem parca mașina și am fost îndrumați către un teren la 50m unde erau multe mașini parcate la liber. Stațiunea este foarte aglomerată și dacă o lăsăm oriunde riscăm să contribuim la bunăstarea poliției bulgare :)) La recepție ne-a întâmpinat o doamnă foarte drăguță care ne-a și dat cheia de la cameră cu toate că nu era ora pentru check in spunându-ne totodată că avem cea mai bună cameră (cum aveam ulterior să constatăm) la etajul 4 din 4. Odată cu cheia am mai primit și o sticluța cu gel dezinfectant. Liftul funcționează perfect deci nu am avut probleme cu urcatul bagajelor, iar apoi pentru a face mișcare după mese o luam noi frumușel pe scări.

Prima impresie atunci când am intrat în cameră a fost waw ce cald este :), am dat drumul la AC care este inclus în prețul camerei și imediat am ajuns la temperatura dorită, apoi al doilea waw la cât de frumoasă este camera iar al treilea waw a fost pe terasă unde am văzut ce priveliște de vis avem :)

Camera mare cu pat matrimonial, încadrat de noptiere și aplice, așternuturi în ton cu marea și foarte frumos mirositoare, un fotoliu care la trebuință se face pat pentru copil sau chiar pentru al 3-lea adult în cameră, televizor poziționat foarte strategic pe un stâlp de suștinere din dreptul patului, birou, dulap unde înăuntru se află pilote în caz de nevoie, seif și bureței de șters pantofii. Minifrigiderul (gol că altfel îi ziceam minibar;)) încadrat frumos într-un dulap, cuier și două băncuțe pe care ori șezi dacă inviți prietenii la o discuție ori să pui bagajul, la alegere :D

Baia spațioasă, cu toate dotările și consumabilele necesare, ceea ce mi-a atras atenția în mod plăcut a fost faptul că am găsit și periuțe de dinți ceea ce este un fapt inedit, nici măcar la 5 stele nu am avut periuțe de dinți;). Dușul cu apă caldă tot timpul (am încercat la diferite ore :)) ) are 3 poziții duș normal, masaj și jet puternic depinde de dorința fiecăruia.

Am uitat să spun că uscătorul de păr este amplasat în cameră în dreptul oglinzii :)

Terasa, ooo terasa super mare, super spațioasă cu doua fotolii din ratan, o măsuță, uscător de rufe și jardiniere cu floricele. O panoramă superbă asupra mării de pe terasă dar și spre parcare de unde vedeam mașina;)

Mâncarea cu toate că nu era stil bufet, ne era adusă de personalul restaurantului la masă după ce ne exprimam dorința din lista de bucate. Foarte gustoasă și diversificată.


despre SERVICII

Foarte amabili și politicoși


despre CAMERE & COND. CAZARE

Cum am scris și mai sus condițiile super bune, baia cu toate cele necesare, terasa foarte mare cu vedere la mare, curat în cameră, aerul condiționat fără costuri suplimentare, patul foarte confortabil.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mâncare extraordinar de gustoasă, chiar ne-am simțit în vacanță fiind serviți de personal la masă;)


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este relativ aproape de Nesebarul Vechi la ~4km, dispune de locuri de joacă pentru copilași, șezlonguri, plaja este mică unde poți sta pe prosopul din dotare (deci la liber) intrarea în mare cu pietricele unde ar fi necesari papucii de apă (am avut noroc că i-am luat cu noi) nu este foarte lină ca-n Grecia dar atât de caldă și relaxantă.


[fb]
---
Trimis de diana2015 in 30.08.20 16:20:25
Validat / Publicat: 30.08.20 18:20:53
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA

VIZUALIZĂRI: 1263 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diana2015); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Dar și spre locul de parcare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

18 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[30.08.20 18:20:03]
»

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Family Hotel Evridika, NESSEBAR" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​​

webmasterPHONE
[30.08.20 18:35:41]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[30.08.20 19:12:08]
»

@diana2015:  

Felicitări pentru articol și pentru vacanță!

Alegerea hotelului s-a dovedit una foarte inspirată, un hotel nou într-o zonă liniștită, iar camera primită, cu terasă generoasă și super vedere la mare îmi place maxim.

Am cochetat cu o cazare în zonă în urmă cu nişte ani​​​, bine eu voiam musai all inclusive , ştiam şi cum este plaja, chiar dacă eu îmi aminteam că este ceva mai lată decât în pozele tale în zona dintre Nessebar şi Ravda, atunci am ales altceva, dar ideea a rămas.

Cu 10 zile în urmă ne-am hotât clar și precis  mergem în Bulgaria că aici nu se cere nici un test covid, este relativ aproape și este muuult mai ieftin decât în Românica la mare. Și nu regretăm nici măcar o secundiță alegerea făcută ​

Nici nu se compară şi cred că te-ai convins deja că ai făcut cea mai bună alegere.

Vacanţă plăcută în continuare!

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[30.08.20 19:36:52]
»

@webmasterX:  da, acestea sunt coordonatele perfecte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[30.08.20 19:41:39]
»

@nicole33:  poate am să-mi atrag niște vorbe de "duh" dar prefer în străinătate unde suntem tratați cum trebuie decât în țară unde prețurile sunt mari, servirea de toată jena, mâncarea "lasă că o mănâncă ei și așa" am oscilat mult între litoralul nostru, litoralul bulgăresc și Deltă. Delta a picat prima.

Mulțumesc frumos pentru vizită și vot, pup

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[30.08.20 20:01:58]
»

@diana2015:  

poate am să-mi atrag niște vorbe de "duh"  dar prefer în străinătate unde suntem tratați cum trebuie decât în țară unde prețurile sunt mari, servirea de toată jena, mâncarea "lasă că o mănâncă ei și așa"​

Mai sunt şi unii care fac mare caz de "patriotismul" lor , pe care eu l-aş numi altfel, dar risc o sancţiune pentru limbaj​.

​Lăsând o căruţă de bani în ţară în schimbul unor servicii deplorabile, muuult inferioare celor de afară, eu nu consider că încurajez turismul românesc, ci doar pe acei jepcari care nu vor face absolut nimic pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cazare sau a serviciilor oferite, nu vor investi nimic fiind interesaţi doar de propriul profit, cât mai mare şi cât mai rapid, cât timp fraieri de jumulit sunt fără număr, fără număr...

Acest an nenorocit a fost mană cerească pentru cei de la noi, aducându-le pe tavă un număr mare de turişti, dintre care destui cu mulţi bani, care de ani de zile nu-şi mai petrecuseră vacanţele prin România. Dar crezi că se va schimba ceva în bine? Întrebarea este retorică, desigur. ​

krisstinnaPHONE
[30.08.20 20:27:27]
»

@diana2015:  PisicuțăGura lumii e slobodă... să nu te intereseze vorbele rele ​​

​​Zici că e scump in România? Ete na, am avut o rezervare aseară, la un restaurant unde ne-a gatit Hădean. Sincer, habar nu aveam cine e ​​, am intrat pe net din curiozitate să văd cine e cel care va rumeni carnea pe foc.

​​Dar, cei cu care am fost sunt mai fițosi, sunt bugetari, au salariu de sute  de milioane pe luna și iubesc Mamaia ​​

Așa... mă întorc la Hadean ăsta, cu ifose de mare vedeta, n-am mâncat mai nimic, in viața mea nu am gustat mâncare mai proasta, groaznica, oribilă, o porție de haleala nașpa costa 140 lei-porc și 220 lei vita sau oaie, portii fixe, meniu impus, poate o sa povestesc despre nemancabila mâncare dacă voi avea timp și chef.  Așa că: ai ales bine, excelenta recomandarea ta, prețul e super! ​​

​​Camera e frumoasa, terasa e wow, totul arată minunat! ​​

Felicitări pentru vacanță și articol

​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
Zoazore
[30.08.20 22:31:16]
»

@diana2015:  Cu 10 zile în urmă ne-am hotât clar și precis  mergem în Bulgaria că aici nu se cere nici un test covid, este relativ aproape și este muuult mai ieftin decât în Românica la mare. Și nu regretăm nici măcar o secundiță alegerea făcută 

Logic sa fie mai ieftin! Ei (inca) stiu sa faca turism, nu sa jumuleasca turistii! ​

câștigător a ieșit hotelul Evridika unde pentru 6 nopți cu demipensiune am achitat la sosire (cu cardul) suma de 1417 lei.

Aproape daca nu chiar la jumate din pretul unei vacante la Mamaia! ​

am dat drumul la AC care este inclus în prețul camerei și imediat am ajuns la temperatura dorită

Intai m-am mirat, apoi mi-am amintit ca voi mergeati in Grecia! Da, la bulgari AC-ul intra INTOTDEAUNA in pret. Si umbrela+ 2 sezlonguri la AI​

Frumos hotel! Este ca vreti sa mai mergeti?

​Superba camera, dar mai ales terasa! Sa vezi marea din balcon... Noi o vedeam in Albena la hotelurile de pe plaja.

Baia e imensa​​ si cu dotari de 4 stele! Si e de 3 stele!

Fiindca ati avut demipensiune, astept sa ne povestesti pe unde ati mancat si pe unde v-ati plimbat! ​

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[30.08.20 22:41:43]
»

@nicole33:  sunt întrutotul deacord cu tine.

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[30.08.20 22:52:04]
»

@krisstinna:  mulțumesc pentru pentru vizită și vot. Să știi că prima opțiune pentru vacanță a fost Delta acolo unde ai fost tu. Dar n-am găsit liberă pensiunea aceea și la altele ne-a căzut laptopul pe picioare când am văzut prețurile

La noi pe litoral am căutat dar la ce prețuri am văzut am zis pas. Trebuie să-ți zic că nu sung deloc pretențioasă la cazare, singurul lucru vreau WC în cameră și să am micul dejun inclus.

În Bulgaria am optat și pentru cină necunoscând deloc țara. Am venit pentru prima oară dar cu siguranță nu ultima. Pe viitor chiar o să luăm doar cu MD. Au aici niște scoici,   pește și alte bunătăți marine încât este păcat să le ratez.

Pupici

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[30.08.20 23:09:37]
»

@Zoazore:  mulțumesc zânica mea pentru vizită și vot.  

Pentru noi a fost prima oară la vacanta în Bulgaria mă refer nebunatico,   și chiar nu știam​ ca este inclus. In Grecia doar la unele hoteluri este inclus altfel se platește 5€/zi.

Cu siguranță mai mergem în Bulgaria că nu-i departe, este convenabil la preț, clar la jumătate cât aș fi plătit în RO și servirea ireproșabilă. Ar fi un lucru care totuși m-a descurajat și anume că am vorbit cu ei de mă dor mâinile. Nu știu engleză și nu doar la noi la hotel ci și in magazine sau la restaurante. Bine acum mulți vor zice că dacă mă duc la 5* ei știu engleza. Pas. Mă simt bine și așa. Am experiență cu gesticulatul din Austria

Pupici

mishu
[31.08.20 15:48:58]
»

@diana2015: Sunt de acord cu toate comentariile tale si ale colegilor de site. Oi fi eu patrioata, dar vacanta pe care o platesc din banii castigati cu atata truda mi-o petrec cum vreau eu, fara sa isi bata nimeni joc de mine, nu fur banii ca sa-i arunc pe fereastra cum vor altii.

Si camera ta arata minunat, locul perfect unde sa simti ca iti incarci bateriile, ce sa mai, vacanta perfecta.

Felicitari, votat cu mare drag.

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[31.08.20 22:51:44]
»

@mishu:  mulțumesc frumos mișulică pentru cuvintele frumoase

Chiar am vrut un concediu în Deltă, mi l-am dorit de mult dar... la ce prețuri se vehiculau am zis pas, la fel și cu litoralul românesc.

​În Bulgaria este altceva  chiar ne simțim în concediu. Mulțumesc pentru vot și vizită. Pup

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[01.09.20 07:50:03]
»

@Zoazore:  

Intai m-am mirat, apoi mi-am amintit ca voi mergeati in Grecia! Da, la bulgari AC-ul intra INTOTDEAUNA in pret. Si umbrela+ 2 sezlonguri la AI​​

Tu te-ai mirat, iar eu am zâmbit citind comentariul Dianei referitor la aerul condiţionat inclus în preţ​, mie părându-mi ceva firesc. Eu şi la hotelurile din Grecia la care am fost în urmă cu mulţi ani am avut aerul condiţionat inclus în preţ, deşi văzusem alte hoteluri la care apărea la un cost suplimentar, însă pentru mine altele au fost atunci criteriile de alegere, eu fiind mult mai interesată de mâncare , mai exact ca micul dejun şi cina, că nu mi-am luat all inclusive , să fie în regim bufet, nu meniu fix.

Regula referitoare la o umbrelă şi două şezlonguri incluse pe plajă la all inclusive se aplică întotdeauna doar​ în Albena, însă în alte staţiuni doar în cazul hotelurilor care au plajă proprie, altfel trebuie să plăteşti serviciile de pe plajă. Cunosc destule asemenea cazuri, chiar dacă mie mi s-a întâmplat doar de două ori .

Baia e imensa​​ si cu dotari de 4 stele! Si e de 3 stele! ​

Eu nici la hotel bulgăresc de 5 stele nu am avut atâtea consumabile câte a primit ea la acest hotel. ​

Şi eu aştept impresii de prin plimbările din zonă. Sunt curioasă cum i-a plăcut vechiul Nessebăr, cu casele lui albe amintind de Grecia. ​

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[01.09.20 08:11:13]
»

@diana2015:  

Cu siguranță mai mergem în Bulgaria că nu-i departe, este convenabil la preț, clar la jumătate cât aș fi plătit în RO și servirea ireproșabilă.  ​

Chiar dacă ai descoperit destul de târziu Bulgaria ca destinaţie turistică în sine şi nu doar ca un obstacol în drumul spre Grecia ​, te vei convinge singură că merită să-i acorzi atenţie şi pe viitor pentru serviciile de calitate şi pentru raportul calitate preţ mult mai bun ca la noi, dar şi ca în Grecia.

Chiar am vrut un concediu în Deltă, mi l-am dorit de mult dar... la ce prețuri se vehiculau am zis pas,  ​...

Dacă tot suspini după Delta Dunării​, îţi propun un compromis: dă o fugă spre sud, spre Turcia, pentru o plimbare prin delta Râului Ropotamo din zona Primorsko. Nu se compară cu delta noastră, dar poate fi o evadare relaxantă în mijlocul naturii. Mie mi-a plăcut.

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[01.09.20 11:45:59]
»

@nicole33:  mulțumesc pentru sfaturi. Da, am fost aseară în Nesebarul vechi dar mi s-a părut foarte foarte aglomerat,   mi-au plăcut clădirile vechi, păstrate așa cum erau odinioară dar nu am văzut casele albe??? Mai mergem mâine si chiar am să le caut. Am văzut bisericuțele, toate erau închise și o mare de oameni Oricum am fost pe la orele 19 si am bănănăit 3 ore pe acolo. Deja se înnoptase și nu am reușit să fac decât câteva poze

beamonikat
[20.01.24 10:43:30]
»

Buna ziua, m-ar interesa dacă există posibilitate de a închiria șezlong și umbrelă pe plajă.

diana2015PHONEAUTOR REVIEW
[20.01.24 14:31:19]
»

@beamonikat: bună ziua.

Din păcate în dreptul hotelului este plaja fff îngustă, șezlonguri sunt la liber pe terasa hotelului și se coboară la plajă pe câteva trepte. Noi am fost foarte mulțumiți de tot: hotel, plajă, intrarea în apă lină, mâncare (chiar dacă nu a fost bufet din cauza pandemiei).

Dar atenție, noi am fost în 2020, au trecut 4 ani și nu știu cum se mai prezintă lucrurile acum

Vacanță frumoasă

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
beamonikat, diana2015, mishu, Zoazore
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076382160186768 sec
    ecranul dvs: 1 x 1