Mama, mama, sunt in Zakynthos!

TIPĂREȘTE

Ne-am facut rezervarea in ianuarie, doar eu si doamna, copiii arvunisera tabere, de gasca am zis ca se alipesc ei mai tarziu, unul cate unul. Hotel Metaxa, 350 de euro 7 nopti cu mic dejun. Pomana...

A urmat ce a urmat, pandemie, anulare de concedii, tabere bau-bau si uciga-l toaca de turism, in si in afara tarii. Despre Grecia, doar cate un doctor se mai intreba daca l-or primi aia cu infectatul. Dadusem avans 500 de lei, asa ca nu riscam cine-stie-ce daca-i lasam in grija gheisei. Cand a fost sa ne hotaram daca mergem au ba, s-au desteptat si grecii sa inceapa sa ne primeasca. Fara testare, initial, doar cu hartie cu cod de bare sa stie pe unde umblam.

Pe 4 iulie aveam intrarea la hotelas, intrarea la gretzili pe la Makaza ne-ar fi fost refuzata, cozile la Kulata erau in crestere, asa ca pe 3.07 la ora 0.00 am purces catre Giurgiu, la ora 1.30 bateam la poarta la bulgaratata, la 2.30 ne-a deschis si el poarta pe la Ruse, iar la 2.50 deja bara fata de la bidiviul meu cel naravas se impungea cu o vulpe tampita care traversa neregulamentar drumurile in lucru ale vecinilor, ceafa groasa a acesteia reusind sa imi provoace pagube interesante constand in chestii de plastic care m-au costat cam 600 de lei negociabil la intoarcerea pe meleagurile ialomitene.

Dar nu stam noi in loc de atata lucru, dam tare inainte prin bezna bulgareasca cu viteza tot neregulamentara, pana ne depasesc doua Skode de B si IF dupa care ne tinem pana pe centura Sofiei cu o viteza ametitoare prin vai, dealuri, curbe, chiar si prin localitati. Acolo, deja pe autostrada fiind, depasesc si constat cu mare uimire ca unul din pilotii Skodati era o doamna/d-ra de vreo 35-40 de cotolani care se tinea de volan ca mamaia de cadru, desi ma purtase cu 140-150 la ora pe DN-urile vecinilor.

Dam branci tare pe autostrada, mai oprim, mai dam cate o bucata de plastic de pe langa roata speriata de blanoasa viatate care incercase sa ne curme bucuria vacantei curmandu-si viata in carenajul dreapta fata, pe la 6 ajungem in vama. Adica la 3 km de vama, pe autostrada, unde am atins varful cozii catre greci. Fumez regulamentar o tigara si 8 tigari si, dupa o ora si jumatate ajungem la ghiseul vamal, urmarind cu stupoare cum sunt trasi pe stanga si luati la bete in gat sarbi, macedoneni si chiar bucuresteni. Ne ia unul actele la misto, pe la 7.30, se uita la primul act de deasupra, probabil CI-ul meu, si cand vede cu cine are de-a face ne da teancul inapoi si ne face semn sa ne vedem de ale noastre prin frumoasa lui tara.

Zis si facut, nu apucam sa ne dezmeticim bine dupa cat de usor si repede am trecut, ca ajungem la Salonic, dupa care ne oprim sa salutam o cafea si un cico la o chestie unde opreste lumea pe autostrada sa ia o cafea si un cico. Ne facusem planul sa trecem vama la gretzili, abia apoi sa stabilim unde ne facem masul pentru a ne pudra nasul si a-l baga in perna. Dar constatam ca este abia ora 9 si energia pilotului era undeva la 75%, asa ca ne continuam drumul pana se consuma bateria si ne oprim la hodina.

Ne-am oprit pana la urma la hotel Metaxa 3 licurici din Kalamaki, Zakynthos. Stiti cum? Pai asa: am mers ca nebunul pe autostrazile elene pana la Killini, unde, daca ma grabeam ceva mai tare prindeam ferry de 14.30. Sunasem deja gheisha si imi rezervase deja inca o noapte la Metaxa, sa nu ma trezesc ca bat la usa lui nea’ Stelios (apropitar cu drepturi depline la hotel) si sa-mi dea ignore. Bem o porcarie de frappe la carciuma din port, facem o baie la plaja din proximitate si, incet, incet se face 18. Ne aliniem pe grila de start catre ferry-boat, urmaza tetris-ul cu masini pe puntile mastodontului si pornim inspre vacanta insulara. La 8.30 eram cazati de catre nea Stelios la etajul 2 (pe romaneste 1), camera 10, din cochetelul hotel (pensiune) din Kalamaki.

Primul soc a fost cand am iesit sa alimentam bateria dupa istovitoarea perindare prin cele doua tari din sudul tarii noastre, constatand cu uimire ca toate localurile despre care ne interesasem de acasa de mancare si de bautura prezentau inchis, cu scaunele odihnind sinistru cu cracii in sus pe mese. Cu chiu cu vai am gasit o terasa deschisa in Kalamaki, la Vintage. Cu speranta ca materia prima sa nu aiba legatura cu numele locantei, am aflat de la cele patru chelnerite la sase client hamesiti ca deschisesera cu cateva ore mai devreme.

Asa a fost cateva zile, primele din concediul nostrum insular grecesc, peste tot pe unde intram mai ca nu ne pupau grecii, in 80% din locuri si localuri eram primii turisti pe anul acesta. Asta ne-a ajutat foarte mult sa cheltuim din greu din bugetul de vacanta, intram in magazine si nu puteam sa nu cumparam ceva, macar un mic souvenir, de mila grecului. Dar am avut si beneficia, mai toti plusau un pic la sacosa cu un supliment “din partea casei” .

In fiecare zi am manat la greu bidiviul catre toate atractiile insulei, am luat la rand toate plajele, de la Banana Beach la Xigia, de Tilivi la Keri, de la Dafni beach la Navagio. In perindarile noastre am reusit, pe langa a da kilometrajul peste cap, sa transformam masina din una gri sobolan la un frumos alb prafuliu, mai ales ca am trecut de vreo trei ori pe langa o cariera de piatra care cernea tot ce era sau trecea prin zona cu o pudra alba de mai mare dragul. Am intampinat si drumuri mai solicitante, cum ar fi catre Bochali, cu niste stradute late cat o musca intre ochi si niste rampe de 15-18 grade cu masinute parcate aiurea, unde m-am simtit ca elefantul in fabrica de bibelouri, dar si cel catre Dafni beach, unde am urcat si coborat foarte abrupt pe un drum pavat cu praf galbui de 10 cm si m-am intalnit si de doua ori cu cisterna cu apa de 10 tone.

Dar bidiviul a facut fata cu brio solicitarilor noastre, pana si-a concediat responsabilul cu aerul conditionat, respectiv compresorul. Noroc cu mister Stelios, manca-i-as freza lui gelata, care m-a trimis la frigotehnistul de serviciu al insulei, la iesirea din Gaitani. A rumegat asta problema vreo ora si 43 de minute si mi-a dat solutia: intrucat nu a gasit in apropiere nici un compresor compatibil, nici nou, nici SH, se ofera el sa mi-l desfaca pe al meu cu speranta ca il poate repara.

Deoarece prindeam in ziua aceea al nu-stiu-catalea trandafir in buchetul vietii (cred ca de-aia m-am si intepat cu AC-ul), iar vremea era numai buna de colindat, fiind 25 de grade, innorat si cu oleaca de ploaie, propun grecoteiului sa revin a doua zi, dupa ce in prealabil inham vreo alta lighioana sa ma plimbe de colo-colo.

Gata, bat caraba cu frigurosul si a doua zi iau o tiribisca de la cel mai apropiat centru de inchirieri, dupa ce m-am tiganit cu seful de herghelie care, desi nu mai vazuse musterii de anul trecut, voia sa-si scoata parleala pe urma necazului meu. La oferta de 40 de euro ne-am intalnit, da’ sa fie cash.

Am lasat bidiviul la remaniat si ne-am continuat periplul cu cazanelul ala cu motor cu capacitatea a doua cutii de Amstel, revenind pe la ora 16 sa receptionam si achitam. Imi facusem eu socoteala, constatare, manopera, piese de schimb, freon completat, nu scap fara 300 de coco ciufuleala… Ma baga racoristul inauntru, in atelier, incepe sa-mi enumere prin ce chinuri a trecut si cu ce adaosuri a venit la sistemul meu de fa fredo si imi spune cu compasiune in privire si in glas ca, asta e, ma costa 150 de coco, dar ma iarta la 130. Nu l-am pupat ca-i pandemie, dar i-am dat 150 si am facut o poza cu el, sa nu il uit.

De mancat am mancat ceva mai scump decat ma asteptam, scump dar bine, asta pe masura ce zilnic se mai deschide cate o taverna ici-colo. In Kalamaki am mancat la Vintage, la Pandesia, Panthenon si The Family, In Tsilivi am mancat la Yum-yum, in Keri la Taverna Keri, in Laganas la Tasos, iar in Zante la Spartakos si la un grill, Pita pita- bigboys. Cel mai mult mi-a placut mielul la tava de la Spartakos si iepurele Zante-style de la Yum-yum. Cele mai spectaculoase prezentari au fost puiul Hawaii de la Tasos montat intr-o jumatate de coaja de ananas cu Frunze cu tot si un mix de carnuri de miel, vita si porc servita la Panthenon intr-un saculet din folie de aluminiu flambat intr-o tava cu spirt. Preturile de la 8.5 la 15 euro portia, portii de neam-prost, saturau doua persoane garantat. Cel mai ieftin la The Family, cel mai scump in laganas, la Tasos. Berea intre 3.5 la halba si 5 euro Heineken la ciob, preferam vin alb demisec (la punga) 4-5 euro 0.5 l. Aproape toti ne aduceau ceva in plus ori sosuri/zacusca/tsatsiki/masline si branza inainte de a aduce comanda, ori ceva fructe ca desert, ori ceva digestive (ouzo, in special). La Panthenon a venit un chelner dupa ce am terminat de mancat si m-a intrebat pe romaneste: Bei o tuica? Tata, tu esti? Ce Tuica? Si aduce grecul o sticla de plastic si doua degetare si ma imbie la un shot de tescovina de la mama ei. Incepem sa povestim si aflu ca si ei au cam aceleasi damblale d. p. d. v. pileala ca si noi.

Cazarea am avut-o in Kalamaki, va scriam mai devreme, la Metaxa hotel, tarlaua lui nenea Stalios, un grec la 50-55 de ani, baiat simpatic daca nu-l calci pe bataturi si ii respecti regulile instituite de la el putere in preajma sandramalei. Noi nu prea am avut de-a face cu el ca nu prea stateam la hotel decat cat faceam un dus si plecam din nou, cand dormeam si cand mancam un mic-dejun saracut si repetitiv. Nu l-am sarit niciodata, ne era comod sa plecam brambura cu ceva in stomac, cafeaua o refuzam sistematic, ii ceream doar apa fiarta si foloseam prafurile de acasa.

Piscina, impecabila dealtfel, am bagat-o in seama doar in doua seri, cand ne era lene sa mai pedalam 500 de metri pana la plaja din Kalamaki. Are omul o curte exemplara, cu palmieri si arbori de hartie, gradina cu gaini, curci si legume in spatele hotelului, gospodar, ce sa zic… Are insa si o dambla la pasari, tine o panorama de papagal in lobby care zbiara intr-una si se da deandoaselea, dar si cateva coliviii cu alte oratanii galagioase. Cand ti-e lumea mai draga, chiar in timpul unei conversatii cu clientii mai vorbareti, se trezeste nea Stelica si tipa la papagal, nu sa il dojeneasca, ci ca sa-l invete ceva nou: hello coco, bye-bye, de-astea… Daca ai nevoie de ceva consigliere, trebuie sa te incadrezi pana la 20.30, pe urma Stelica ureaza tuturor pa si pusi si se baga la cotet.

Excursii cu barcute am incercat cam tot ce se putea, ba chiar la Navagio ne-am prezentat de doua ori, fara succes de a pune talpa pe dansa, din cauza de valuri. Prima data cu un vaporas mai barosan, cu care am facut turul insulei de la noua la doua cu plecare din port Zante si a doua oara cu un autobuz plutitor glass bottom, chipurile, luat din statie de la Ag. Nikolaus, care a produs rau de mare calatorilor de cand a dat coltul la farul de Skinari si pana la Navagio, unde a intors din trei miscari si am facut poze cu peisaje frumoase si buze umflate.

La intoarcere a fost si mai rau, se imparteau pungi de plastic si servetele la foc automat. Baie-baie la Blue Caves, un rotocol pe langa stanci pe acolo si inapoi la sol. Ultima iesire cu gondola a fost la Insula Maratonitsi, in apropiere am vazut si un broiscoi testos Caretta Caretta, se mandresc grecii cu ele de parca ei le-au inventat. O fuga pana la Keri Caves si ne-au zvarlit sa ne prajim pe insula cu broscute. Acolo am facut cea mai de soi snocheleala din viata mea, am vazut zeci de specii de pesti de toate culorile si calibrele.

Prin mijlocul insulei ne-am tot plimbat aproape in fiecare zi, este ceva pitoresc, cu livezi de maslini, caisi, vii si altele, am trecut si am oprit prin fel-de-fel de asezari rurale minuscule unde eram intampinati cu caldura. Cel mai mult mi-a placut la Maries, unde am oprit de ziua mea, pe ploaie si am stat mai bine de o ora de vorba cu o doamna de la un magazine de suveniruri foarte misto, mare parte din lemn de maslin, doamna care, pe langa faptul ca ne-a dat sa gustam din tot felul de preparate traditionale, ne-a si pus in sacosa, langa ce cumparasem, miere de portocal, migdale trase in serbet de capsuni si niste sapunuri de ulei de masline. M-am simtit la ca neamuri, la tara…

Prin toata insula se respectau recomandarile legate de noua pacoste mondiala de catre lucratorii din magazine si localuri, pe grecii-clienti ii durea la Vasile, nu purtau masti sau sa ii vezi sa se unga cu diverse ucigatoare de dusmani invizibili puse la dispozitie din belsug pe toate cararile, nu… Se uitau chiar ciudat la noi care, la intrare in Lidl nu mai nimeream sa ne punem mastile mai repede. A, si toti cu care intram in vorba ne intrebau daca noi avem cazuri si mai ales daca stim pe cineva care a dat coltu’ de la covid. Ei nu avusesera, cel putin pana la acea data nici un caz pe insula.

Inapoi spre casa am pornit dupa a opt-a noapte cu ferry de 7.45, mult mai putin aglomerat decat la dus, iar calatoria pana acasa a fost mult mai sprancenata, drumul mai liber si lipsit de peripetii. Din Killini am pornit la 9.00, iar la ora 22.30 eram acasa.

---

VIZUALIZĂRI: 9549 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI