ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.07.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 2 nopți
Familie
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Recomand din toată inima acest cuib

TIPĂREȘTE URM de aici

Că am ajuns în județul Mehedinți după vreme și număr de cazuri Covid am apucat să spun în articolul despre drumeția în cei doi Ciucari: Mare și Mic.

Ca și cazare ni s-a părut potrivit să ne oprim la Drobeta Turnu Severin, ca să avem bucăti de drum mai scurte puțin la dus și întors. După aceea, o plimbare între Drobeta Turnu Severin și Dubova, unde aveam treabă, în zona cea mai frumoasă a Dunării după Deltă (după părerea noastră), era mai mult decât binevenită. Așa că am ales tabăra în oraș ca să-l vedem și pe el printre picături, pentru că am tot trecut, dar niciodată nu ne-am oprit.

La o căutare peste nota 9, micul hotel Nest s-a detașat categoric în fața altor locații. Momentan căutăm locuri mai retrase, cu camere mai puține și cu o notă mare, mai ales din evaluări recente, care ar fi o garanție că lucrurile sunt înțelese, asta incluzând acum, aceste măsuri sanitare pe care unitățile trebuie să le ia. Din acest punct de vedere nu putem să ne plângem deloc în ceea ce-l privește pe Nest.

Ne-am hotarât să plecăm joi seara târziu și tot atunci am rezervat, nerambursabil, dar banii nu au fost retrași din card atunci, ci am plătit la fața locului, de fapt chiar la plecare. Probabil că doar dacă nu ajungeam ne retrăgeau suma.

Pentru 2 nopți și 2 camere am plătit 937 de lei, ceea ce înseamnă 234 lei/noapte/camera dublă, cu MD inclus. Dacă inițial prețul mi s-a părut ușor mare pentru 3*, ulterior am fost foarte mulțumiți de un raport calitate-preț corect, nota hotelului din peste 600 de evaluări fiind 9,5 (ultimile evaluări aproape exclusiv 10).

De fapt nemulțumirea venea din faptul că de câteva săptămâni tot butonez în toate direcțiile ca să văd încotro să o mai apucăm și am remarcat o creștere substanțială a prețurilor la cazare în România. Dacă tot este cerere mare pentru România, de ce să ne dezmințim noi (ca nație) și să nu profităm de situație? Că cine știe dacă la anu’ mai e la fel? În fine…. n-aș avea nimic de comentat dacă aceste creșteri ar veni la pachet și cu un plus la servicii, dar am citit despre atâtea nemulțumiri din partea turiștilor…

La cererea hotelului, check-in-ul s-a făcut online ca să evităm cât mai mult apropierea de personal la fața locului, ceea ce am apreciat, în condițiile date.

Din fața casei până în fața hotelului am făcut 340 de km și am mers pe traseul București – Pitești – Slatina - Craiova – Drobeta Turnu Severin, cu un pic de balamuc la trecerea prin Balș, Filiași și Strehaia, șoseaua traversând chiar prin centrul lor. Ne-am oprit doar o dată cu aprox 50 de km înainte de destinație, la un popas foarte curat peste tot: în parcare, la WC și în micul părculeț unde erau 3 mese cu băncuțe, așezate la umbra.

Hotelul Nest se află într-un mic părculeț pe strada Matei Vasilescu, la nr19, Parcul Piața Mică, într-o zonă de case foarte liniștită dar și destul de aproape de centrul orașului, port și obiective. Ne-a plăcut ce am văzut când ne-am dat jos din mașină și având în vedere că a fost prima ieșire cu cazare din perioada asta, am răsuflat ușurați.

Am ajuns mai devreme decât ora de check-in (14,00) dar anunțasem asta și prin formularul de rezervare și mi se răspunsese că nu este nici o problemă. Prin urmare ne-am cazat imediat dar este adevărat că la plecare a trebuit să respectăm ora de check-out de 12. Ni s-a părut corect și n-am solicitat o amânare, chiar dacă noi am plecat din oraș la ora 16. Am lăsat doar mașina cu bagaje în parcarea lor.

Recepția este deschisă non-stop, dar nu în sensul că găsești un om acolo permanent, ci dacă ajungi după ora 23,30 intri prin ușa din dreapta recepției, cu ajutorul unui cifru (cod), pe care îl primești zilnic printr-un mesaj. Primul mesaj l-am primit imediat după ce ne-am cazat, dar nu a fost cazul să uzăm de el, întrucât am ajuns în fiecare seară în jur de ora 21-21,30.

Hotelul are două corpuri interconectate, fiecare cu 2 etaje. Noi am stat în corpul cu recepția și restaurantul unde sunt câte 4 camere pe etaj, iar copiii au stat în corpul celălalt cu acces pe niște scări exterioare până la nivelul doi unde mai sunt camerele de la 8 la 12.

După numărătoarea mea dar și după inscripționarea lor am înțeles că sunt 12 camere dar în acest număr este inclus un apartament și o suită.

Camera noastră a fost nr. 4, în corpul cu recepția, la etajul 1. Destul de mare, cu hol la intrare, unde era intrarea în baie și cuierul plus dulapul de haine, după care urma camera propriu zisă. Asta este structura care mă satisface cel mai bine la camerele de hotel. Accesul se face cu cartelă magnetică, am găsit în dulap papuci de unică folosință, seif, burete pentru pantofi perie de haine, pungă de lucruri murdare iar în cuier un încălțător de pantofi, din acela lung, să nu te apleci prea mult.

Pe o măsuță rotundă din cameră am găsit un mesaj de bun venit cu numele meu, destul de cald, alături de 2 bomboane și 2 șervețele dezinfectante.

Pe comoda deasupra căruia era televizorul, era telefonul și lista de prețuri pentru produsele din minibar dar și o listă cu reguli.

Aerul condiționat a fost foarte bine poziționat astfel încât nu bătea deloc în zona patului, dar nu l-am folosit prea mult pentru că ziua am fost plecați, iar noaptea a fost destul de răcoare. Adevărul este că în week-end-ul acela în care la București a fost caniculă, la Drobeta Turnu Severin și în zona înconjurătoare au fost 24-26-28 de grade, numai bine de hălăduit.

Din păcate, camerele nu au balcon, ceea ce am văzut de la rezervare, dar camera noastră a avut o priveliște ok în micul părculeț din fața hotelului. Camerele din corpul în care au stat copiii, au ieșire la o terasă comună, foarte cochetă, unde erau mese cu scaune (se poate lua și masa aici) și șezlonguri.

Pe noi nu ne-a deranjat nici aici lipsa balconului din cauza terasei de jos unde ne-am făcut veacul cât am stat pe lângă casă.

Baia a avut tot ce-i trebuie, consumabile, prosoape albe și extrem de curat, ca de altfel peste tot în hotel.

Micul dejun a fost suficient și destul de variat pentru noi. Ouă, fasole cu bacon, legume, brânzeturi (mai multe feluri), măsline, patiserie, fructe, iaurturi, cereale… imposibil să nu te satisfacă ceva. Bufetul suedez a fost organizat în restaurantul hotelului, clienții intrau cu mască, o cutie de mănuși era pusă la dispoziție în zona bufetului și se ieșea cu farfuria la terasa de afară. Fiind așa puțini clienți și intervalul de mic dejun destul de mare, între 7,30 și 10, nici nu prea ne-am întâlnit unii cu alții.

În camera care face legătura între cele două corpuri ale hotelului era un aparat de cafea, apă și ceai la dispoziția, clienților pe tot parcursul zilei. Tot în această cameră, pe altă măsuță erau biscuiți și bomboane.

Referitor la măsurile sanitare personalul (dar și clienții) a purtat permanent mască și mănuși, la intrare, la recepție, la cealaltă intrare erau recipiente cu dezinfectanți și la toate intrările covorașe îmbibate cu biocide. Pe masă am găsit întotdeauna șervețele dezinfectante și nimeni nu ni s-a adresat fără mască.

O armată de personal, mai mulți tineri, cu mănuși și mască, au fost prezenți permanent, oferind un serviciu calificat. Ca și clienți nu cred că hotelul era ocupat la capacitate maximă, dar terasa era plină permanent, la prânz și seara, cu rezervări făcute, pentru că din câte ne-am dat seama Nest este foarte căutat pentru mâncare.

Terasa era organizată la intrarea în hotel, cu mese așezate la mai mult de 2 m după părerea mea, în așa fel încât clienții să stea spate în spate.

În cursul zilei am fost plecați, dar seara ne-am întors să mâncăm la hotel pentru că ne-a plăcut meniul pe care l-am studiat la venire și am vrut să încercăm din felurile de mâncare sofisticate pe care le-am văzut acolo, mai ales că la intrare te întâmpină un anunț care spune că cei de la Nest au fost Șoimii Gastronomiei în anul 2019.

Din păcate, în ambele seri am ajuns după ora 21. A fost un noroc pe de-o parte, pentru că fiind mai târziu am găsit masă, dar și un ghinion pentru că am mâncat pe la ora 22 și cu toate digestivele pământului, vai de stomacele noastre.

Ne-a plăcut foarte mult absolut tot ce am mâncat și băut la Nest. Mâncărurile sunt prezentate frumos, au gust, denumiri sofisticate și stropite cu vinuri din crama proprie ne-au satisfăcut pe deplin. În cele 2 seri am mâncat rață confiată cu piure de conopidă, Angus cu trufe și salată de ardei copți, ceafă coaptă, risotto cu sparanghel, trio mix cu icre, humus si fasole, o salată cu ton cu crustă de susan negru, chifteluțe de haloumi, tagliateli cu somon, papanași, tiramisu, jagermaister, paincă, vin… În prima seară am mâncat ce am comandat, dar în seara următoare, după ce că exagerasem și noi puțin cu comanda, fiindu-ne prea foame, am mai primit și din partea casei un pate de gâscă cu o pâinică foarte bună, câte un jagermaister și o palincă, ceea ce a făcut să nu mai putem să dovedim tot ce comandasem.

Tot ce pot să spun este că vă recomand cu toată încrederea mâncarea de la Nest. Citisem înainte să plec de prețurile ușor ridicate dar nu mi s-a părut chiar așa, având în vedere calitatea serviciului și al mâncării. Pentru orientare, noi am plătit aprox 300 de lei în fiecare seară (fără tips), 4 persoane, câte un fel principal de mâncare, băuturi (2 persoane nebăutoare) și un desert. Mâncarea este tradițională dar și internațională.

Parcarea a fost gratuită, am parcat în fața hotelului, în micul părculeț, la umbră.

WiFi foarte bun, cu parolă la terasă, altă parolă pentru cameră, astfel încât să funcționeze impecabil în funcție de unde te afli.

Dacă nu ieșiți din oraș, orice este de văzut în Drobeta Turnu Severin este la distanță de mers pe jos. Cam 15 minute până în port, 10 până în centru și toate obiectivele sunt oarecum grupate și ajungi ușor de la unul la altul.

Sper să vedeți și în poze un loc drăguț și cochet, numai bun de luat în seamă.


despre SERVICII

Așa cum ar trebui să găsim des. Raportul calitate-preț foarte corect.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Aproape încântați de cazare, doar lipsa unui balcon ar fi un minus, care pentru noi nu a fost, de fapt.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Amplasat într-o zonă liniștită, la minute de mers pe jos față de obiective și port.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Aurici in 22.07.20 18:49:36
Validat / Publicat: 22.07.20 20:24:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DROBETA TR SEVERIN.

VIZUALIZĂRI: 574 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Nest din parcare, prima impresie foarte bună.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52000 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[22.07.20 20:23:42]
»

Bună și această recomandare

Mutat în rubrica "Nest Hotel, DROBETA TR SEVERIN" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​​

webmaster
[22.07.20 20:27:07]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

AuriciAUTOR REVIEW
[22.07.20 22:46:37]
»

@webmasterX:  Poziționare exactă!

@webmaster:  ​Mulțumesc, seară bună!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici
Alte impresii din această RUBRICĂNest Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048363924026489 sec
    ecranul dvs: 1 x 1