GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cum, n-ați auzit de Weilerswist? Sigur știți de el, e sătucul ăla cu 17.000 de locuitori, amplasat vorba ceea, cum intri in Germania pe stânga, intre Köln si Bonn cumva. Cu bancă, societăți de asigurare, aranjat, dichisit, cum sunt toate satele -- mă rog… :) prin Germania. Din păcate am ajuns la hotel zum Schwan seara târziu si am plecat dimineața devreme, nu pot să vă spun nimic despre sat. Am să vă povestesc despre hotel, in cazul in care veți trece vreodată prin zonă si veți avea nevoie de cazare.
Hotelul nu are recepție, camerele le-am rezervat din vreme si cheile le-am primit prin intermediul unui localnic. In clădire cred că sunt si apartamente închiriate pe termen lung, cel puțin așa am judecat după cutiile poștale de la intrare. Pe una din ele am văzut scris „Udrea”, e clar mi-am zis, acolo e, chestia cu Costa Rica e praf in … vânt :).
Camera nu foarte mare, as spune că e suficientă, cu un pat mare matrimonial in mijloc foarte confortabil, dulap, scaune, noptiere. Baia foarte mare, cam cat jumătate camera cred, cu tot ce trebuie. Decorațiile sunt interesante, culori deschise, si dau o impresie plăcută. Nu era săpun la chiuveta, si pe când sa zic uite dom’ le, i-am prins la prune, pac, am găsit săpunul, era la dus.
Când am intrat am găsit o temperatura cam scăzută, mai scăzută decât e normal într-o cameră din Germania. Era însă din cauza unui geam uitat deschis, hopa, asta nu prea se face, cum se spune oare la faux-pas in germană? Oricum, după scurta vreme s-a făcut cald si bine in cameră.
Am simțit lipsa unui birou in cameră si a unui cuier. E clar, e un hotel mai degrabă axat pe tranzit.
Nu este amenajat vreun locșor special pentru amatorii de dohan, singurul loc disponibil rămâne in fata ușii de la intrare, de unde poți admira liniștea unui sătuc nemțesc la 10 seara, vrum o mașină încoace, vrum aceeași mașină încolo, si nici un trecător.
Micul dejun e organizat in altă clădire, cam la 50 de metri mai sus pe stradă, o clădire foarte faină, cu o sală de mese nu foarte înaltă, plina de decorațiuni tipice de han nemțesc. Foarte tare.
Doamna care s-a ocupat de bucatele noaste era îmbrăcată tradițional (sunt convins ca o chema Brunhilda), foarte politicoasă ne aștepta cu masa pusă, parte din bucate erau deja pe masă, unt, brânzeturi, dulcețuri, altele ni le-a adus in funcție de ce ne-am dorit, ouă, cafele si alte asemenea. Cât timp ne-am delectat, au trecu prin han câtva grupuri de de români pentru mic dejun, după cum discutau păreau a fi angajați in zona cu abonament la Frau Brunhilda. Civilizat, totul in regula.
Prețul pentru o cameră cu mic dejun e cam măricel spre mare de tot: 84 de euro. Curat, fain, sigur, confortabil, mic dejun bun.
In Weilerswist? Ei da, acum ați auzit (de la mine, mulțumesc mult), e o localitate cunoscută, merge si la prețul ăsta… :)
Trimis de Trank in 22.03.19 15:11:24
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 50.75628700 N, 6.83972400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Zum Schwan Hotel [Weilerswist], BONN" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: Salut, hotelul e putin mai la sud decat markerul rosu, pe Koelner Strasse, multumesc mult!
@Trank: Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.
În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)