Casa Albă cu amintiri româneşti

TIPĂREȘTE

Toamna trecută, într-o zi luminoasă de octombrie, am plecat împreună cu prietenii noştri spre Balcic. Am povestit despre drumul cu arome şi culori de toamnă dobrogeană care ne-a dus la Ostrov, Dervent, Peştera Sfântului Andrei, Kainargea... O zi frumoasă ca o filă de poveste, începută la mânăstirile româneşti de la sud de Dunăre, încheiată pe Coasta de Argint a Mării Negre, într-o casă albă ce păstrează amintirea vremurilor în care vraja Balcicului a cuprins arhitecţi, pictori, scriitori, actori... chiar şi politicieni români.

N-am ales eu cazarea dar a fost exact ce mi-am dorit pentru cele două nopţi petrecute la Balcic! Un hotel mic şi ieftin pe ţărmul mării... o casă cu parfum interbelic... o cameră simplă şi curată cu ferestre mari şi balcon spre mare... Hotelul care a întrunit cerinţele noastre, White House Family, se află pe o străduţă pitorească în pantă ce se desprinde din Uliţa Magnolia şi întâlneşte faleza Balcicului aproape de portul turistic. Adresa exactă a hotelului este Uliţa Geo Milev nr. 18. White House Family se învecinează cu un hotel mare, modern, elegant dar străin de farmecul discret al Balcicului, Aparthotel Marina City. Foarte aproape de White House, pe terenul pe care s-a aflat până de curând hotelul-restaurant Doi Cocoşi (Dveta Petela), se construieşte o nouă clădire, probabil un bloc de apartamente sau un hotel. De la un an la altul, Balcicul pictorilor români interbelici, alungat de pe faleză, se retrage sus, tot mai sus, pe dealurile calcaroase, pe străzile pietruite, printre căsuţele albe cu acoperiş de olane roşii, ascunse între smochini şi rodii.

White House este un hotel relativ nou, înghesuit între o casă particulară şi o splendidă vilă, construită de arhitecta Henrietta Delavrancea-Gibory pentru poetul Ion Pillat şi soţia acestuia, pictoriţa Maria Pillat-Brateş. Vila de vacanţă a familiei Pillat este în prezent restaurantul hotelului White House. Mi-aş fi dorit să găsesc pe faleza Balcicului o casă memorială decorată cu acuarelele diafane ale Mariei Pillat-Brateş dar din păcate nu există nici măcar o plăcuţă cu numele proprietarilor români şi al celebrei arhitecte care a schimbat faţa Balcicului în anii 30 ai secolului trecut. Dacă ne hotărâm să vedem doar ce este bun în această poveste, remarcăm că Vila Pillat este foarte bine întreţinută, transformarea ei într-un restaurant cunoscut, deschis tot timpul anului, a salvat-o de la distrugere. Multe dintre vilele de vacanţă construite în perioada interbelică de Henrietta Delavrancea-Gibory şi de alţi arhitecţi români celebri, au dispărut sau se află într-o stare avansată de degradare. Cel mai apropiat exemplu, vecina casei Pillat, Vila Ghiul Hane care a aparţinut Ceciliei Constantinescu, a fost distrusă pentru a face loc hotelului Doi Cocoşi, demolat la rândul său.

Generaţia mea l-a descoperi târziu pe Ion Pillat. Poetul, eseistul, publicistul, traducătorul, academicianul Ion Pillat nu şi-a găsit locul în manualele şcolare comuniste pe considerente politice. După tată, Ion Pillat se trage dintr-o veche familie de boieri moldoveni iar după mamă face parte din neamul Brătienilor. Şi-a petrecut copilăria pe moşia Florica de lângă Piteşti, alături de bunicul din partea mamei, omul politic liberal Ion C. Brătianu. Mai mult de atât, Ion Pillat s-a căsătorit cu Maria, fiica deputatului şi primarului liberal al Bucureştiului, Ion Procopie-Dumitrescu.

În 1929, cu ocazia unei conferinţe, Ion Pillat descoperă Balcicul care-i aminteşte de Grecia mediteraneană pe care o iubeşte din tot sufletul. Poetul hotărăşte să construiască pentru familia sa o casă de vacanţă la ţărmul mării, într-un loc de vis, mai apropiat de Bucureşti decât veşnic ispititoarea Grecie. Arhitecta Riri (Henrietta) Delavrancea- Gibory, prietena familiei Pillat, întocmeşte planurile unei case armonioase, cu temelie trainică din piatră de Dobrogea, faţadă albă, acoperiş de olane cu streşini late şi ferestre mari ce privesc ca nişte ochi larg deschişi spre Mare. Vila Pillat, construită între anii 1934-1936, a fost gândită ca o casă de vacanţă, cu ieşire directă spre micul golf ce aparţinea proprietătii, cu terase spaţioase şi pergole.

În vacanţele petrecute în casa de la Balcic, Ion Pillat a scris foarte puţin. Privea marea de pe terasă fermecat de magia inexplicabilă a locului, se plimba cu barca, rătăcea prin mahalalele tătăreşti, stătea la poveşti cu musafirii pe care-i primea în vila alba de la ţărmul mării. Stăpâna casei, Maria Pillat, picta Balcicul pe care-l regăsim în acuarelele delicate semnate sub pseudonimul I. Brateş. Lumina schimbătoare de la un ceas la altul al zilei, incredibilele nuanţe albastre-azurii ale Mării alăturate tărmului alb-cretos, exotismul peisajului... farmecul aparte al Balcicului, greu de prins în cuvinte, a fost aşternut pe pânză de penelul pictorilor români interbelici. Apreciată de public şi de artişti, Maria Pillat-Brateş se alătură marilor noştri pictori care au adus culorile şi lumina Balcicului în galeriile de artă bucureştene, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Cecilia Cuţescu-Storck, Rodica Maniu, Iser, Dărăscu. Steriadi...

Ion şi Maria Pillat au petrecut puţine vacanţe însorite la Balcic. Vila cu ferestre deschise spre fericire a devenit curând o preţioasă amintire... După retragerea românilor din Cadrilater, familia Pillat a fost nevoită să încredinţeze casa unui îngrijitor plătit care a întreţinut-o până când a fost naţionalizată de statul bulgar. În anii 50-60 ai secolului trecut când a fost sistematizată faleza Balcicului au fost demolate mai multe case construite în perioada interbelică dar Vila Pillat a supravieţuit chiar dacă şi-a pierdut, odată cu ieşirea la mare, cea mai mare parte a teraselor şi pergolelor amenajate de Henrietta Delavrancea-Gibory. În prezent, Vila Pillat este sufocată de hotelul cocoţat în spatele ei şi umbrită de terasa de pe faleză dar şi-a păstrat caracteristicile arhitecturale originale.

La scurtă vreme după ce a pierdut casa de vacanţă de la Balcic, viaţa liniştită a familiei Pillat a fost întunecată de un lung şir de tragedii. Moartea prematură a poetului în anul 1945, la doar 54 de ani a fost urmată de ani grei de detenţie şi domiciliu forţat impus doamnei Maria Pillat-Brateş şi de condamnarea la închisoare în Procesul Noica a fiului, Dinu Pillat. Poezia lui Ion Pillat a fost interzisă, tablourile Mariei Pillat-Brateş au fost alungate din sălile de expoziţie. Pictoriţa Maria Pillat-Brateş a trăit încă 30 de ani după moartea poetului, câştigându-şi existenţa din vânzarea la preţuri derizorii a tablourilor sale. Autorităţile comuniste au exclus-o din lumea artistică, cu interdicţia de expune tablouri în expoziţii personale sau colective. Abia în anul 2006, Monica Pillat, nepoata Mariei Pillat-Brateş, a reuşit să prezinte iubitorilor de artă un album cu acuarelele bunicii. Flori, peisaje dobrogene... Balcicul din zilele luminoase petrecute în casa vacanţelor fără griji de la ţărmul mării...

Restaurantul amenajat în Vila Pillat are două terase spre mare, una în grădină şi ce-a de-a doua, dincolo de faleză, pe un ponton ridicat pe ţărmul stâncos, destinată sezonului cald. Am cinat în cele două seri petrecute la Balcic pe terasa din grădină, închisă cu uşi glisante de termopan care protejează de frig în serile răcoroase de toamnă. Atmosferă romantică, muzică bună, lumânări aprinse pe mese, ospătari amabili care vorbesc destul de bine limba română, mobilier din lemn alb, multe flori viu colorate, pisicuţele frumoase şi blânde pe care le întâlnim pretutindeni în Balcic... Este unul dintre restaurantele în care nu contează prea mult ce mănânci, savurezi atmosfera, priveşti şi asculţi marea, te bucuri de fiecare clipă petrecută alături de oamenii dragi din viaţa ta. Nu ne-a fost frig, gazdele noastre au pornit radiatoarele, unii dintre noi s-au încălzit cu un pahar de Burgas63, alţii cu ciorbă fierbinte de peşte servită cu pârlenka şi un sos, foc de iute, în care am ghicit o combinaţie “ucigătoare” de usturoi, ardei iute, piper.

Micul dejun, inclus în preţul cazării, ne-a fost servit, la dorinţa noastră, tot pe terasa închisă cu vedere la mare. Cum să nu cauţi din privire Marea în orice clipă petrecută în apropierea ei? Într-o dimineaţă am mâncat o omletă mare şi bună cu şuncă şi caşcaval, decorată cu câteva feliuţe de legume de sezon, în ce-a de-a doua dimineaţă am ales o farfurie asortată cu şuncă, brânză, salam, caşcaval, ou fiert, legume, unt şi dulceaţă. Ne-a fost adusă pâine proaspăt prăjită, pe masă am avut sticle mari cu apă plată şi suc. La alegere, ceai sau cafea... am ales, desigur, cafea care a fost tare şi aromată, aşa cum îmi place mie! Un mic dejun bun, de calitate, suficient din punctul meu de vedere, din care am hrănit şi pisicuţele răsfăţate, acceptate deopotrivă de turişti şi proprietarii hotelului.

Camerele de la etajul vilei, transformate în saloane de restaurant, sunt luminoase, aerisite, decorate cu gust. Ferestrele mari dau viaţă încăperilor, te fac părtaş în fiecare clipă la spectacolul fascinant al Mării. Am urcat singură la etaj şi am privit în tăcere Marea... am închis ochii şi am încercat să-mi imaginez o dimineaţă de vacanţă din viaţa familiei Pillat sau poate o seară caldă de vară însufleţită de pianista Cella Delavrancea, prietena familiei, de pictorii şi scriitorii faimoşi ai epocii interbelice care priveau Marea prin aceleaşi ferestre, din acelaşi loc în care mă aflam eu.

Hotelul White House, aflat chiar în spatele vilei Pillat, nu are nimic în comun cu arhitectura veche a Balcicului, este construit pe un spaţiu îngust, lipit practic de frumoasa casă de vacanţă transformată in restaurant. Intrarea se face direct din strada Geo Milev, hotelul nu are parcare privată dar oaspeţii pot lăsa maşinile pe străduţa ce coboară în pantă spre faleză sau, mai bine, într-o mică parcare publică fără plată, aflată la mică distanţă de hotel, pe Uliţa Magnolia. În apropierea hotelului am găsit un magazinaş bine aprovizionat cu produse alimentare şi cosmetice, o bancă cu ghişeu de schimb valutar, bancomat, o mulţime de restaurante şi terase. De la hotel până la Castelul Reginei Maria se ajunge pe faleză, într-o plimbare plăcută de cel mult o jumătate de oră.

Din stradă am intrat direct în mica recepţie a hotelului unde am fost întâmpinaţi prieteneşte de recepţionerul bulgar, obişnuit cu turiştii români, majoritari la hotelul White House Family. Din recepţie se poate intra direct în restaurant, fără a mai ocoli pe afară. Toată lumea vorbeşte binişor româneşte la White House, destul cât să te simţi ca acasă. Am primit imediat cheile de la camerele noastre, rezervasem camere duble pentru toată lumea dar noi am avut norocul să primim, la acelaşi preţ, un studio spaţios la etajul doi cu vedere frontală spre mare. Hotelul este micuţ, are doar trei etaje şi este bine să ştiţi că nu există lift. Casa scărilor este luminată natural, plăcut decorată cu tablouri şi ghivece cu flori. Florile sunt prezente peste tot la White House, pe balcoane, în restaurant, pe terase... foarte frumoase chiar şi în plină toamnă!

Studioul în care am fost cazaţi este spaţios (cam 30 mp), suficient de mare pentru o familie cu doi copii. Holul este însă cam înghesuit, greu încap doi oameni cu bagaje... mai bine zis unul trebuie să intre în camera propriu-zisă ca să poată păşi al doilea în hol. Într-o nişă din hol este amenajat unicul spaţiu de depozitare care joacă rol de debara şi şifonier în acelaşi timp. Cam puţin dacă aveţi multe bagaje dar pentru noi a fost suficient.

Camera, zugrăvită în alb şi bleu, este luminoasă, cu ferestre mari pe două laturi. Ne-am odihnit foarte bine, patul matrimonial imens cu două noptiere are saltea bunicică, aşternuturile nu sunt nou-nouţe dar foarte curate. Am avut la dispoziţie patru perne, două normale şi două de-a dreptul uriaşe, cele mai mari perne pe care le-am văzut până acum. În cameră se mai află două fotolii extensibile care se pot transforma în paturi suplimentare, un cuier, un suport pentru bagaje, o măsuţă rotundă, un birou care ascunde minibarul, două oglinzi mari, un scaun şi o masă-suport pentru televizor. Minibarul gol este destul de zgomotos aşa că l-am scos din priză. Am găsit pe birou două sticle de jumătate de litru cu apă plată din partea gazdelor noastre, drăguţ din partea lor! Televizorul, cu ecran plat mare, ”prinde” programele prin satelit cu ajutorul unui receiver, cam greu de folosit dacă nu eşti obişnuit. Noi ne-am descurcat, avem aşa ceva la casa noastră de la ţară, prietenii noştri, mai greu... Oricum, nu există niciun program românesc dar nici n-am avut timp de privit la televizor. L-am lăsat ca fond sonor pe un program cu muzică populară bulgărească. În cameră există un aparat de generaţie veche care dă, după caz, răcoare sau căldură. N-a fost cazul să-l pornim, deci nu vă pot spune cât este de eficient dar având în vedere că White House este deschis tot timpul anului, ar trebui să dea ceva căldură. Deşi pe noi nu ne-a interesat, vă pot spune că turiştii au acces gratuit la internet wireless în toate zonele hotelului.

Baia, cu intrare din micul hol, este curată, cu instalaţii sanitare în bună stare de funcţionare. Cabina de duş cu pereţi din sticlă este spaţioasă, mult mai bună decât în alte hoteluri cu pretenţii şi, foarte important, nu se prelinge apă în exterior. Am găsit în baie mai multe prosoape albe din bumbac de calitate bună, curate, hârtie igienică, un pliculeţ de şampon şi un săpun. Baia este prevăzută cu un geam îngust cu vedere spre portul de iahturi dar n-am înteles de ce a fost montat fără posibilitate de deschidere, ar fi fost util pentru aerisirea băii. Există un ventilator cam obosit, varianta naturală ar fi fost mult mai eficientă. În cele două zile petrecute la White House n-a trecut camerista prin camerele noastre, e drept că n-am avut nevoie de nimic deci nu pot face niciun reproş... sunt sigură că dacă am fi anunţat la recepţie că ne lipseşte ceva, s-ar fi rezolvat.

Balconaşul cu jardiniere cu muşcate roşii, dotat cu masă şi două scaune din plastic, este micuţ dar oferă o minunată privelişte spre Mare, spre portul turistic... în dreapta de văd în depărtare hotelurile din Albena. Am prins două zile calde de sfârşit de octombrie care ne-au îngăduit să petrecem clipe de vis pe balcon, la răsăritul soarelui sau seara târziu, aproape de miezul nopţii.

Am stat foarte puţin în cameră în afara celor două nopţi în care am dormit tare bine. Camerele nu arată perfect, podeaua din lemn lăcuit cam scârţăie şi ar avea nevoie de un covoraş pe ici pe colo, lampadarul avea un bec ars, lipseşte un dulap din cameră, unicul spaţiu de depozitare din hol fiind insuficient în cazul unei famillii cu copii care petrece o vacanţă mai lungă la Balcic.

Raportul calitate-preţ mi se pare foarte bun în cazul hotelului White House. Preţul unei camere duble în extrasezon este decent, 136 lei pe noapte cu mic dejun inclus, 120 lei fără mic dejun. Camera mai mare pe care eu am numit-o studio dar pe site-ul hotelului apare ca suită, este un pic mai scumpă (156 lei pe noapte cu mic dejun inclus).

Recomand din tot sufletul White House Family turiştilor mai puţin pretenţioşi, pentru două- trei zile romantice la ţărm de mare, mai ales primăvara şi toamna. Desigur, este o variantă de luat în seamă pentru cei care doresc să-şi ia animăluţul la mare, White House accepta cazarea împreună cu animalele de companie, fără costuri suplimentare. În plin sezon n-aş alege acest hotel, sunt prea multe terase în zonă, mă tem că n-aş mai auzi poveştile pe care le şopteşte Marea... Iarna, da, aş risca şi aş veni la White House dar până nu mă asigur că este suficient de cald în camere nu-i pot îndemna pe alţii să încerce. Nu consider potrivit hotelul pentru o familie cu copii mici care au nevoie de mai mult confort şi de o plajă bună în apropiere.

Dacă hotelul White House îl recomand doar anumitor categorii de turişti, restaurantul amenajat în casa familiei Pillat l-aş trece pe lista locurilor care trebuie neapărat văzute dacă treci prin Balcic. Dacă nu pentru un prânz sau o cină, măcar pentru o cafea şi un tiramisu delicios... dacă ajungeţi acolo, priviţi Marea prin ochii casei, prin ferestrele largi imaginate de Henrietta Delavrancea!

Pentru noi doi a fost perfect toamna la White House Family. Orice mic neajuns a fost compensat din plin de balconaşul din care am privit cu nesaţ Marea, pescăruşii gălăgioşi, lebedele elegante, bărcile pescarilor ce plecau în larg la răsăritul soarelui, ambarcaţiunile ce aşteptau o altă vară, ancorate în port... La sfârşit de octombrie, Balcicul, învăluit într-o dulce melancolie, este paradisul visătorilor incurabili. Forfota verii este departe, orăşelul alb îşi dezvăluie tainele puţinilor călători care iubesc liniştea Mării şi caută Balcicul Reginei Maria, Balcicul Henriettei Delavrancea-Gibory, Balcicul din acuarelele Mariei Pillat-Brateş, Balcicul din poeziile lui Ion Pllat...

---

VIZUALIZĂRI: 3791 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI