ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Acceptabil pentru banii daţi

TIPĂREȘTE

Introducere

Tot citind pe acest site impresii despre sejururile pe litoral, mi s-a făcut o poftă nebună de o ieşire la mare. Concediile mele sunt mereu bine planificate cu multe luni înainte. De mult timp nu am mai avut ieşiri spontane, dar acum simţeam acut nevoia unei scurte evadări, îmi era dor de mare, chiar și de marea noastră. Prognoza meteo era favorabilă, deși vremea de afară o contrazicea flagrant, astfel că am zis să încerc, că nu am nimic de pierdut. Nu aveam timpul necesar căutării unei cazări prin agenție, oricum majoritatea acestora ofereau variante bune, dar pentru mai multe nopți. Având experiența rezervărilor anulabile făcute pe cunoscutul site de rezervări online, însă doar pentru destinații externe, de această dată am început să caut și oferte de la noi. Doream să fie Mamaia, o noapte și ieftin. Se împlineau exact cincisprezece ani de la ultimul concediu petrecut în Mamaia, știam că prețurile au luat-o razna sau poate că eu am pierdut contactul cu realitatea autohtonă după multe concedii petrecute pe alte litoraluri, ideea este că prima repriză de căutări m-a cam debusolat. În urma căutărilor, s-au detașat clar două hoteluri, Caraiman și Voila, ambele de trei stele, cele mai ieftine, dar care îmi permiteau o singură noapte de cazare, fără a mă obliga la un sejur mai lung. Cu vreo trei săptămâni înainte fac o rezervare anulabilă până cu șapte zile înainte la hotelul Caraiman, la un preț de 45 de euro pe noapte camera dublă cu mic dejun inclus. Mai ieftin de atât nu am găsit. Impresiile citite despre acesta, dar și despre celălalt hotel din cadrul complexului, Voila, nu erau deloc încurajatoare, ba dimpotrivă. Am continuat căutările, fără speranțe prea mari, reducerile de tarife începând abia din septembrie, în timp ce pe mine mă interesa ultimul week-end din august și, cu exact o săptămână înainte, am găsit o ofertă nerambursabilă la Voila, la 43 de euro pe noapte camera dublă cu demipensiune inclusă, ofertă pe care am accesat-o imediat. Exact a doua zi mi-a fost blocată pe card suma aferentă rezervării.

Drumul

Am plecat sâmbătă dimineața, dornici să profităm de întreaga zi de plajă, chiar dacă, în conformitate cu condițiile rezervării, cazarea urma să se facă abia la ora 18.00. Drumul a fost foarte bun și rapid, mai puțin aglomerat decât estimam. A fost prima noastră experiență București-Constanța pe A2 după finalizarea acesteia. Deși nu suntem fani GPS, pentru evitarea oricărei surprize, am activat sistemul de pe telefon în apropiere de Constanța. Cu toate acestea, am decis să ignor indicațiile GPS-ului care îmi spunea să fac dreapta spre Constanța, cât timp eu vedeam indicator înainte spre Tulcea, Hârșova și Mamaia-destinația noastră finală. Ambiția mea de a merge după indicatoare ne-a costat un ocol de vreo douăzeci de kilometri și premiera de a merge câțiva kilometri pe autostrada A4, urmată de o întoarcere cu 180 de grade prin localitatea Ovidiu.

Hotelul

Conform prezentării oficiale, acesta este poziționat chiar pe malul lacului Siutghiol, în nordul stațiunii Mamaia, aproape de ieșirea spre Năvodari. Are o capacitate de cazare de 200 de camere: duble twin, duble matrimoniale și apartamente.

Parcarea

Am ajuns la hotel la ora 8,30 dimineața. Parcarea hotelului, destul de încăpătoare la prima vedere, era ocupată în totalitate. Am încercat și am reușit să găsim un loc liber, alături, la hotelul Caraiman, urmând să mutăm mașina dacă găseam un loc liber mai târziu la Voila.

După ce ne-am cazat, câteva ore bune mai târziu, exprimându-mi față de recepționeră nemulțumirea că nu am găsit loc de parcare, deși hotelul declara că există parcare, aceasta este gratuită și nu necesită rezervare, am aflat că este permisă parcarea mașinilor turiștilor inclusiv pe spațiul verde dintre hotel și lac, situație nu tocmai normală, dar singura soluție în cazul de față, nefiind singurii care am apelat la această variantă.

Cazarea

Conform rezervării și conform uzanțelor încă nemodificate de zeci de ani pe litoralul românesc, cazarea se face la ora 18.00. Personal apreciez că este exagerat să dureze curățenia camerelor șase ore după ce acestea au fost predate de către turiștii care pleacă. Am trecut pe la recepție mai mult pentru a avea confirmarea rezervării, mi s-a comunicat să revin la ora 18.00, nu m-am putut abține să nu comentez faptul că plătesc niște bani, destui în opinia mea, dar nu voi beneficia de cameră decât până la ora 12.00 a doua zi, mult mai puțin de 24 de ore. Ca o favoare, mi s-a sugerat să încerc totuși să revin după ora 16.00.

După o tură prin complex am revenit la mașină, ne-am echipat de plajă că pentru asta venisem de dimineață și ne-am petrecut ziua pe plajă.

Am revenit la recepție la ora 15.00, constatând că se făceau cazări pe bandă rulantă. Recepționera îmi spune că tocmai vroia să mă sune că este gata camera. O cred necondiționat, mai ales că nu-mi solicitase măcar numărul de telefon. :)) Solicit o cameră liniștită, pe partea opusă restaurantului, la etaj, parterul fiind exclus încă din momentul rezervării. Mi s-a cerut să plătesc camera, deși banii fuseseră deja blocați pe card cu o săptămână înainte. Am fost nevoită să accept să plătesc încă o dată, deși aveam impresia că plătesc de două ori pentru același serviciu și, într-adevăr, banii mi-au fost deblocați după două zile. Am primit o cameră așa cum am dorit, 3117, singurul dezavantaj fiind acela că nu am beneficiat de pat matrimonial, ci de două paturi single.

Camera

Voi preciza faptul că, având în vedere prețul plătit, clasificarea de trei stele a hotelului și multitudinea comentariilor negative citite despre hotel, așteptările mele erau minime. Poate tocmai din acest motiv condițiile de cazare găsite la Voila au constituit o surpriză plăcută pentru noi. Ne așteptam la mai rău.

Camera se afla la primul etaj într-un corp perpendicular pe lac, din balcon aveam vedere la un spațiu verde, la un alt corp al hotelului și, lateral, la lac. Dimensiunea camerei este suficientă pentru cazarea a două persoane. Există un dulap cu două uși, o parte cu rafturi și cealaltă cu bară pentru umerașe, un cuier, o masă-birou pe care este poziționat televizorul, LCD, dar cu diagonala destul de mică, sub acesta este minifrigiderul, gol, care răcea și nu prea, un lampadar, cele două paturi și două noptiere cu două veioze și un fotoliu. Aerul condiționat de tip split era nou, silențios și foarte eficient. Unitatea exterioară a acestuia este poziționată în interiorul balconului, scurgerea făcându-se pe gresia din balcon, dar funcționând eficient pentru uscarea prosoapelor de plajă și a costumelor de baie întinse pe sârmă. Contrar celor citite înainte de plecare, mobilierul mi s-a părut relativ nou sau foarte bine întreținut, saltelele paturilor au fost extrem de confortabile, lenjeria a fost impecabilă. Chiar am dormit foarte bine.

M-a deranjat un miros nu tocmai plăcut existent în cameră. Inițial, am bănuit că acesta vine din baie, care nu avea aerisire directă. Am închis ușa de la baie, dar mirosul neplăcut persista. Am identificat că mocheta veche și îmbâcsită era sursa acestuia.

Balconul este de dimensiuni obișnuite, dotat cu un singur scaun, o vechitură, și o măsuță. Turiștii dinaintea noastră ne-au lăsat moștenire și o sârmă de uscat prosoapele, extrem de utilă pentru noi. Un plus l-a constituit plasa contra țânțarilor existentă la ușa balconului, deși nici prin grădină nu am văzut picior de țânțar.

Baia nu mi-a plăcut deloc. Era minusculă și cred că a fost cea mai mică baie întâlnită de mine vreodată. Nu aș putea spune că era murdară, însă nici tocmai curată nu sunt convinsă că era. Nu există cabină de duș. Zona dușului este separată de restul băii printr-o placă și o perdea cam mucegăită în partea inferioară. Pentru liniștea mea, am intrat la duș încălțată cu șlapi, gresia de la duș neinspirându-mi prea multă încredere. Scurgerea dușului funcționa relativ bine, cu condiția să nu zăbovești prea mult sub duș. Ca articole de toaletă am primit câte o cască de duș, un săpun solid și un pliculeț minuscul de gel de duș. Nu m-a deranjat acest lucru, deoarece am folosit doar cosmeticele proprii aduse de acasă. Am avut apă caldă indiferent de oră și aceasta a avut o presiune bună. Nu am sesizat lipsa uscătorului de păr decât după ce mi-am șamponat părul. Am fost nevoită să plec din hotel cu părul ud, șters doar cu prosopul. Prosoapele au fost curate și miroseau a balsam de rufe.

Restaurantul

Rezervarea făcută pe booking includea demipensiune. Mă așteptam să putem lua cina în ziua sosirii în regim bufet. Spre surpriza mea, recepționera mi-a comunicat că micul dejun este inclus în prețul camerei, iar pentru cină avem suma de 100 de lei în contul camerei, sumă pe care o puteam cheltui după dorință pentru mâncare și băutură atât la autoservire, cât și la restaurantul hotelului.

Autoservirea se află în zona hotelului Caraiman, fiind comună ambelor hoteluri. Aici se servește micul dejun, iar între 13.30-20.30 funcționează ca autoservire. Un sistem puțin ciudat pentru mine. Tăvile cu mâncare au prețurile afișate în funcție de gramaj, dar personalul este acela care îți pune în farfurie felul de mâncare dorit, totul ochiometric. La capătul liniei, casiera îți calculează suma datorată și poți plăti cash sau în contul camerei spunând numărul camerei și numele tău. Am încercat să mâncăm puțin mai devreme, dar niciunul din felurile de mâncare gătită expuse nu ne-a inspirat și ni s-a sugerat ca pentru grătare să revenim pe la ora 19.00, dar nu mai târziu, deoarece închideau mai devreme pentru că așteptau un grup mai mare care rezervase toată terasa. Destul de aiurea, dar ne-am conformat. Mâncarea a fost bună, iar prețul a fost rezonabil pentru Mamaia, dar ne-au mai rămas bani în cont, așa că după o plimbare de vreo două ore am încercat și restaurantul în regim a la carte, deschis în grădină după ora 21.00. Mesele împrăștiate prin grădina frumoasă a hotelului creează un ambient plăcut. Există și un program muzical asigurat de o formație. Ne-a plăcut și muzica. Aici am comandat mâncare libaneză, eu sunt mare amatoare, și am fost mulțumită. O bere, un gin tonic și o limonadă ne-au ajutat să epuizăm banii alocați.

Micul dejun de a doua zi dimineața a fost inclus. Îmi pare rău că nu pot aprecia cât de repetitiv a fost acesta după o singură experiență. :) Din punctul meu de vedere, acesta a fost absolut mulțumitor. Am avut de ales dintre mai multe feluri de omletă, ochiuri și ouă fierte, polonezi, cârnăciori prăjiți, câteva feluri de salam și șuncă, brânză, cașcaval, măsline, unt, gem, cereale, pateuri dulci, lapte, un suc rozaliu de la dozator, cafea de la aparat sau ceai.

Piscina

Există o piscină exterioară aferentă ambelor hoteluri din cadrul complexului. Adâncimea apei mi s-a părut destul de mare, aceasta variind între 1.50 și 2.00 metri. Apa este extrem de tulbure, astfel că nu aș recomanda nimănui o baie în această piscină, riscurile fiind foarte mari. Cu toate acestea, unii turiști chiar o foloseau, inclusiv seara la ora cinei.

La piscină există șezlonguri și umbrele gratuite pentru oaspeții hotelurilor, evident în număr insuficient pentru capacitatea de cazare a complexului.

Un avantaj ar fi faptul că în zona piscinei nu deranjează mirosul de clor.

Plaja și marea

Hotelul nu este pe plajă și nu are plajă proprie. Cu toate acestea, există o ofertă pentru clienții hotelului care, pe o anumită plajă aflată în apropiere, pot beneficia de șezlonguri pentru doar 9 lei pe zi. Pe noi nu ne-a interesat oferta și nu ne-am obosit să căutăm plaja respectivă. O trecere de pietoni aflată în apropierea hotelului facilitează drumul spre plajă, care tot lung mi s-a părut.

Noi am făcut plajă într-o zonă liberă aflată între hotelurile Ambasador și Best Western Savoy. Nisipul nu mai era așa fin cum îl știam. Plaja nu era curățată. Lipseau dotările minime, gen toalete, dușuri sau cabine de schimb. Aveai destul de mers pe nisipul fierbinte până la primul coș de gunoi. Înainte de intrarea în mare era un strat cu lățimea de doi metri de alge moarte amestecate cu nisip care degaja un miros neplăcut când călcai pe el și deranjai zeci de musculițe. Marea a fost curată și destul de caldă, liniștită în prima zi și cu valuri a doua zi. Nu au lipsit vânzătorii ambulanți de de toate pentru toți, agasanți așa cum îi știam dintotdeauna. După atâția ani nu am văzut niciun progres din acest punct de vedere. Un alt minus îl constituie muzica la un volum extrem de ridicat de pe una din plajele din apropiere (Exploziv).

Acord plajei doar nota 8, însă această notă nu trebuie să afecteze media hotelului, acesta neavând niciun merit, dar și nicio vină în acest caz.

Internet

Există internet wireless gratuit pe întreg teritoriul. Acesta a funcționat foarte bine, inclusiv în cameră și în balcon, dar și în grădină sau pe terasa restaurantului.

În grădina hotelului există un loc de joacă pentru copii destul de drăguț.

Personalul cu care am interacționat s-a dovedit deosebit de amabil, excepție făcând recepționera, care a refuzat să ne ofere o cameră matrimonială la etaj, deși erau destule disponibile.

Hotelul dispune de o cameră specială pentru bagaje, utilă celor care predau camerele, dar doresc să mai rămână la plajă și să plece mai târziu spre casă. Noi am predat camera la ora 11.30 și am plecat imediat din hotel.

Nu știu dacă aș reveni la acest hotel. Poate doar tot pentru un week-end, în niciun caz pentru un întreg sejur. Mi-a plăcut poziționarea pe malul lacului Siutghiol, unde am admirat un frumos asfințit de soare, mi-a plăcut grădina complexului, iar paturile cu saltele confortabile ne-au asigurat un somn excelent. Prețul plătit a fost unul rezonabil, condițiile au fost peste așteptări. Însă există cazări mai bune în zonă, chiar dacă la un preț mai ridicat.

Recomand hotelul turiștilor mai puțin pretențioși, în cazul unui buget limitat și pentru sejururi de scurtă durată.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 13.09.15 21:40:30
Validat / Publicat: 13.09.15 22:53:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3219 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Hotel Voila, Mamaia - apus de soare pe lacul Siutghiol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 86350 PMA (din 74 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest review

18 ecouri scrise, până acum

calatorul
[13.09.15 22:55:54]
»

Iaca si primul vot.

danamandache
[14.09.15 00:32:29]
»

Am fost si eu vara aceasta la Voila, insa doar pentru o cina romantica la restaurantul hotelului. De când am mâncat aici creveti, preferatii mei pana, la cina cu pricina, nu ii mai pot suport. Felul de mâncare, un fel de sos de legume cu creveti, dar si bucatarul soios si mizerabil, ce se plimba printre mese, mi- au produs o scarba imensa.

Se pare ca de acum doi ani de când am petrecut doua zile la acest hotel nu s- a schimbat mare lucru, cu excepția terasei restaurantului.

Zgarcit arabul asta, nu investeste bani in renovarea hotelului pentru ca noi, romanii, indiferent de condiții tot ajungem sa petrecem câteva zile in hotelul lui.

Felicitări pentru articol! Îl astept pe- acela din Dominicana!!!

Andox
[14.09.15 18:39:24]
»

pentru cină avem suma de 100 de lei în contul camerei, sumă pe care o puteam cheltui după dorință pentru mâncare și băutură atât la autoservire, cât și la restaurantul hotelului.

Asta inseamna ca ai platit 91 lei (aprox. 20 euro) pentru o noapte de cazare cu mic dejun.

Pentru luna augst, Mamaia, eu zic ca ai avut super oferta

Si mai zice lumea ca este scump in Mamaia

nicole33AUTOR REVIEW
[14.09.15 21:45:49]
»

@calatorul50 -

Mulțumesc. Se pare că ai mână bună.

nicole33AUTOR REVIEW
[14.09.15 21:59:37]
»

@danamandache -

Se pare ca de acum doi ani de când am petrecut doua zile la acest hotel nu s- a schimbat mare lucru, cu excepția terasei restaurantului.

Câteva chestii tot s-au schimbat și eu am apreciat acest lucru. De exemplu, ușile de la cameră și de la baie erau noi, aerul condiționat era nou și modelul split este mult mai silențios și eficient decât vechiul model din fereastră, saltelele erau noi și foarte confortabile. Dacă schimbau și mocheta veche și murdară, al cărei miros m-a terminat, i-aș fi dat o notă mai bună.

Referitor la calitatea mâncării, am reușit să supraviețuiesc, tot ce am mâncat a fost comestibil. Eu eram pe tratament și un rateu pe zona de restaurant, m-ar fi trimis direct la urgență. Nevrând să-mi forțez mai mult norocul, a doua zi am schimbat locația.

nicole33AUTOR REVIEW
[14.09.15 22:04:35]
»

@Andox -

Asta inseamna ca ai platit 91 lei (aprox. 20 euro) pentru o noapte de cazare cu mic dejun.

Pentru luna augst, Mamaia, eu zic ca ai avut super oferta

Sunt foarte conștientă câți bani am plătit și mi-am ajustat pretențiile proporțional cu prețul. Oferta inițială era de 45 de euro doar cu mic dejun. Logic că am anulat-o imediat când am găsit la 43 de euro cu demipensiune.

Totuși vorbim de noaptea 29/30 august, deci la sfârșit de sezon. Faptul că și săptămâna următoare vremea a fost foarte bună a fost noroc chior.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danamandache
[14.09.15 22:13:00]
»

@nicole33: Ei, da, ai dreptate, ceva tot au schimbat. Dacă au reușit o asemenea performanta in doi ani, sa speram ca in anul ce va veni, vor putea sa schimbe si mochetele.

nicole33AUTOR REVIEW
[14.09.15 22:21:16]
»

@danamandache -

Cred că patronul are o problemă cu mochetele. Nu se îndură să renunțe la ele. Aceeași problemă am întâlnit-o și la Belvedere în Predeal. Mocheta era cam murdară, dar măcar nu mirosea.

danamandache
[14.09.15 22:32:30]
»

@nicole33: Din câte știu eu, la Cabana Trei Brazi a renunțat la ele, a schimbat chiar si parchetul, iar unele camere au semineu

nicole33AUTOR REVIEW
[14.09.15 23:07:01]
»

Coordonatele GPS corecte sunt următoarele:

44.264439,28.617781

dorgo
[05.01.16 07:46:32]
»

Mamaia si Vama Veche au pe langa unele lucruri bune (mare, soare, preturi mici sau de lux) cate "un rau necesar", au discoteci care-ti sparg timpanele daca nimeresti langa ele dar asta exista deja peste tot si in Spania si in insulele grecesti, unde exista in aproape fiecare, cel putin o localitate gen Ibitza pentru cei ce prefera muzica tanara si viata de noapte. Chestiune de marketing.

_Traveller
[31.07.16 22:38:00]
»

@nicole33 - Eu nu pot sa rezist mai mult de cateva zile la noi la mare. Mai nou m-am refugiat prin Neptun unde e mai multa liniste (zona lacului) si gasesti cherhanale cu peste proaspat.

Am luat in considerare informatiile din articolul tau, dar ma mai gandesc daca aleg Mamaia.

Felicitari pentru articol!

Cdia
[04.11.16 07:19:07]
»

@nicole33: Bun pret. La mare, de obicei, imi erau necesare doar un pat, baie si curatenie. Acum s-au mai schimbat lucrurile, ca de'... omul se invata cu binele. Musai sa fie balcon, ideal ar fi cu gresie pe jos (tot din motive de curatenie), la baie sunt mult mai atenta si patul trebuie neaparat sa fie comod.

Descrierea ta e amanuntita, asa ca m-a dus si pe mine cateva minute la Mamaia, unde nu am mai fost de mai bine de 20 de ani.

Votat cu placere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
calatorul
[04.11.16 10:26:38]
»

@Traveller: Am avut si eu o surpriza placuta anul asta in Neptun, sa gasesc o statiune intrucatva renovata, si unele hoteluri, si mai ales spatiile publice, trotuare noi, parcari etc.

Insa din pacate am gasit aceeasi situatie trista alaturi la Olimp, unde complexul este tot mai parasit si degradat, am povestit ceva si pe AFA. Pacat de asemenea delasare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nrs †
[04.11.16 16:04:19]
»

cele mai mici bai le-am vazut la hotelurile din Istanbul , era una de nu se deschidea usa mai mult de jumatate ca lovea in cadita dusului.

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.16 10:08:37]
»

@nrs:

cele mai mici bai le-am vazut la hotelurile din Istanbul, era una de nu se deschidea usa mai mult de jumatate ca lovea in cadita dusului.

Nu neg că se poate şi mai rău, însă, din experienţa mea, băile de la Voila deţin recordul. Uşa se deschide complet, dar este una foarte îngustă.

În Istanbul nu am decât experienţa unui singur hotel, de trei stele la vremea respectivă, reclasificat după o renovare totală la patru stele, concomitent cu triplarea tarifului de cazare , hotel ales atunci pentru parcarea subterană gratuită, de la care nu am avut cine ştie ce pretenţii, dar nici nemulţumiri.

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.16 10:21:34]
»

@_Traveller:

Mulţumesc şi scuze pentru întârziere.

Mai nou m-am refugiat prin Neptun unde e mai multa liniste (zona lacului) si gasesti cherhanale cu peste proaspat.

Peştele nu se mai numără printre preferinţele mele culinare, chiar dacă în urmă cu vreo douăzeci şi cinci de ani eram fan Delta Dunării, inclusiv pentru cura de peşte pe care o făceam acolo.

Am luat in considerare informatiile din articolul tau, dar ma mai gandesc daca aleg Mamaia.

După o tură dată anul trecut pe litoralul românesc până la Mangalia, văzând staţiuni, frumoase altă dată, acum în paragină, mă gândesc că totuşi Mamaia este cea mai bună alegere. Aici măcar am văzut destule schimbări în bine şi nu în rău ca în alte staţiuni mai sudice.

Un alt avantaj deloc de neglijat îl constituie faptul că, din Bucureşti, în două ore eşti la Mamaia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.16 10:33:09]
»

@Cdia:

Bun pret.

Da, anul trecut am prins o ofertă foarte bună.

Am revenit anul acesta la Voila la mijloc de august, dar la un preţ dublu şi nu am avut decât mic dejun.

Raportul calitate preţ a fost unul slab de tot. Chiar dacă am sesizat unele îmbunătăţiri comparativ cu anul precedent, totuşi gradul de satisfacţie a fost mult redus. Am plătit prea mult pentru prea puţin.

La mare, de obicei, imi erau necesare doar un pat, baie si curatenie. Acum s-au mai schimbat lucrurile, ca de'... omul se invata cu binele.

De când mă ştiu, am fost ceva mai pretenţioasă. Pretenţiile au crescut însă mult mai mult după ani de sejururi externe la hoteluri bune şi foarte bune. Comparaţiile sunt inevitabile, chiar dacă normal este să te raportezi la cât ai plătit.

Mulţumesc pentru vizită şi pentru ecou.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
_Traveller, calatorul, Cdia, danamandache, dorgo, Mihai18, nicole33, nrs
Alte impresii din această RUBRICĂVoila Mamaia Hotel (complex Caraiman):

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.70156311988831 sec
    ecranul dvs: 1 x 1